Dezvoltare durabila

Conceptul de dezvoltare durabilă a apărut în 1980 ca răspuns la nevoia de a realiza un

echilibru între progresul economic şi social, pe de o parte, şi grija faţă de mediu şi gestionarea
resurselor naturale, pe de altă parte. În ani, conceptul de dezvoltare durabilă a câştigat multi adepţi,
demonstrându-şi dimensiunea globală. De aceea, comunitatea mondială a realizat faptul că o
examinare mai îndeaproape a noilor date şi noilor interrelaţii şi interdependenţe dintre mediul
înconjurator şi problemele socio-economice, de tipul sărăcie şi subdezvoltare, este foarte
necesară, constituind în acelaşi timp şi o mare provocare.
Dar pe cât de multe progrese s-au făcut în şlefuirea şi nuanţarea conceptului de dezvoltare
durabilă, pe atât de mari au devenit presiunile asupra mediului şi resurselor naturale, menţinând
statele lumii într-un echilibru extrem de instabil din punct de vedere al mediului înconjurător.
Sărăcia a crescut fară putinţă de tăgadă, iar producţia şi consumul cu caracter total nesustenabil
abundă în multe părti de pe glob. Accelerarea extremelor a dus la adoptarea de măsuri concrete
şi identificarea de soluţii cuantificabile, în scopul menţinerii unui echilibru, necesitând implicarea
factorilor de decizie la cel mai înalt grad.
Conceptul de dezvoltare durabilă reprezintă o nouă paradigmă a dezvoltării promovat în
cadrul Conferinţei Mondiale pentru Dezvoltare Durabilă, organizată de Naţiunile Unite la Rio de
Janeiro în 1992. Conceptul marchează o schimbare majoră în abordarea problemelor
dezvoltării umanităţii prin opţiunile de asigurare a unui echilibru dinamic între componentele
capitalului natural şi sistemele socio-economice.
Dezvoltarea durabilă abordează conceptul calităţii vieţii în complexitate, sub aspect
economic, social şi de mediu, promovând ideea echilibrului între dezvoltarea economică, echitatea
socială, utilizarea eficientă şi conservarea mediului înconjurător. Elementul cheie al dezvoltării
durabile îl reprezintă reconcilierea între procesul de dezvoltare şi calitatea mediului, promovarea
procesului întegrat de elaborare şi luare a deciziilor, atât la nivel global, cât şi regional, naţional
sau local. De asemenea, dezvoltarea durabilă depinde de distribuirea corectă a costurilor şi
beneficiilor dezvoltării între generaţii şi naţiuni.
Conceptul dezvoltării durabile este unul fluid, care va evolua în timp. Însă principiile majore
ce îl caracterizează sunt următoarele:
1. Preocuparea pentru echitate şi corectitudine între tări şi între generaţii;
2. Viziunea de lungă durată asupra dezvoltării;
3. Gândirea sistemică - interconexiunea între mediu, economie şi societate.
Strategiile de dezvoltare durabilă evidenţiază interdependenţa între local şi global, între
tările dezvoltate şi cele în curs de dezvoltare, accentuând necesitatea cooperării în cadrul şi între
sectoarele economic, social şi de mediu.
 Dezvoltarea durabilă este forma de creştere economică care satisface nevoile societăţii în
termeni de bunăstare pe termen scurt, mediu şi lung. Ea se fundamentează pe considerentul că
dezvoltarea trebuie să vină în întâmpinarea nevoilor prezente fără să pună în pericol pe cele ale
generaţiilor viitoare.
Necesitatea dezvoltării durabile a societăţii a fost evidentă încă din 1992 la Summitu-ul
Pământului de la Rio de Janeiro şi s-a reinterat la Summit-ul Mondial pentru Dezvoltare Durabilă
de la Johannesburg în 2002.
În perioada de tranziţie la economia de piaţa şi spre o societate democratică deschisă,
comunităţile locale se confruntă cu multe probleme de ordin economic şi social. Comunităţile
sunt puse în situaţia sa găsească soluţii noi pentru problemele cu care se confruntă, lucru dificil
în condiţiile schimbării continue a valorilor, în lipsa unor capacităţi şi abilităţi necesare într-o
societate liberă şi o economie de piaţă. Şi mai ales în cazul unei înfrastructuri locale aproape distruse
sau care necesită renovare.
Apatia şi dezinteresul locuitorilor pentru prezentul şi viitorul comunităţii lor lasă,
deocamdată, fără răspuns întrebarea: "Vor supravieţui oare comunităţile locale din ţara noastră?".
Sunt şi exemple de reuşită - comunităţi care răspund activ provocărilor şi problemelor cu care se
confruntă, care încurajează un răspuns pozitiv la această întrebare. Reuşita acestor comunităţi stă
în mobilizarea eforturilor şi resurselor locale, în încurajarea participării active a populaţiei la
viaţa comunităţii, în asumarea nemijlocită a responsabilităţii pentru destinul localităţii, pentru
destinul generaţiilor actuale şi cel al generaţiilor viitoare.
Dezvoltarea durabila a comunităţilor locale reprezintă o provocare şi o prioritate în
acelaşi timp. O provocare, pentru că o comunitate trebuie să fie receptivă la transformările şi
schimbările externe şi interne care o pot afecta, adaptându-se acestor schimbări prin acţiuni şi
îniţiative strategice locale. O prioritate, pentru ca modul în care se dezvolta localitatea îi
afectează prezentul şi şansele de viitor.
Dezvoltarea durabilă a comunităţilor are ca obiective majore protejarea mediului,
eradicarea sărăciei, îmbunătăţirea calităţii vieţii, dezvoltarea şi menţinerea unei economii locale
viabile şi eficiente. O comunitate durabilă apreciază şi promovează ecosisteme sănătoase,
utilizează eficient resursele, dezvoltă şi asigură o economie locală viabilă. Comunitatea durabilă
are o viziune asupra dezvoltării susţinută şi promovată de toate sectoarele comunităţii, asociaţiile
civice, autorităţile locale, organizaţiile religioase, tineri, etc.
O comunitate durabilă este cea care deţine controlul asupra procesului de dezvoltare, a
deciziilor pe care le elaborează şi le adoptă, asigurând durabilitatea la nivel local. Aceasta
comunitate durabilă posedă o structură socială activă - actori, grupuri, asociaţii şi instituţii capabile
să se mobilizeze pentru acţiuni comune de lungă durată şi să-şi asume responsabilitatea pentru
acest proces contînuu de dezvoltare.
La prima vedere, "dezvoltarea durabilă" pare doar un termen rupt din teoriile economice
sau din ştiinţele sociale, dar acesta a fost generat de realităţi cât se poate de palpabile. V-aţi gândit
vreodată că, peste o jumătate de secol, o parte importantă din resursele de petrol ale planetei vor fi
aproape epuizate? Dezvoltarea durabilă priveşte în viitor, iar viitorul ne priveşte pe toţi. Dacă nu
ne gândim la cei din jur sau la cei care vin după noi, să aruncăm o privire la noi înşine. Cum vom
trăi peste 20 de ani, dacă "înghiţim" toate noxele emanate de autoturismele poluante? Vom plăti
la fel pentru utilităţi, pentru apă, pentru energia electrică, pentru gaze, dacă aceste resurse se vor
diminua? Cu siguranţă vom plăti mai mult şi aceasta în condiţiile în care, poate, nu vom mai avea
acces la ele la fel de uşor ca în prezent.
Vom mai găsi hârtie pe piaţă, dacă consumăm în exces şi nu reciclăm deşeurile? Unde vor
fi cultivate produsele de agricultură, dacă parte din terenuri vor fi inutilizabile, pentru că
îngrăşămintele chimice au distrus solul? Unde ne vom refugia când schimbările de climă cauzate
de efectul de seră vor genera catastrofe naturale? Comoditatea oferită de societatea de consum
trebuie dublată de o atitudine activă a consumatorului. Nu contează numai ce consumi, ci şi cât
şi cum consumi. Trebuie doar amîntite câteva din principiile Agendei 21, programul stabilit în 1992
la Conferinţa ONU pentru Mediu şi Dezvoltare de la Rio: Sănătatea ecologică prin
recunoaşterea naturii ca o moştenire comună pentru generaţiile viitoare, dezvoltarea economică
viabilă, bazată pe echitate între comunităţi, vârste, clase sociale, grupuri etnice, zone geografice,
generaţii, distribuţia populaţiei astfel încât să nu depăşească capacitatea de suport a mediului şi
echitatea între zone bio-geografice în managementul resurselor naturale.
Problemele de mediu sunt evidente şi nu au apărut în ultimii ani, ci îşi au originea încă de
acum o sută de ani, când a început industrializarea masivă. Abia în anii 70, la primele congrese
dedicate mediului, s-au tras primele semnale de alarmă. Punctul pe ,,I" a fost pus de Raportul
Buntland, care spunea, printre altele, că "Schimbări majore neintenţionate au loc în atmosferă,
pământ, apă, printre plante şi animale. Natura este generoasă, dar este, de asemenea, fragilă şi într-
un echilibru precar. Sunt nişte limite care nu pot fi încălcate fără a pune în pericol integritatea de
bază a sistemului. Astăzi suntem foarte aproape de aceste limite".
Dezvoltarea durabilă implică totodată instituţiile statului, companiile, organizaţiile
neguvernamentale şi, până la urmă, fiecare individ în parte.
Responsabilitatea socială revine, deci, fiecărui actor al societăţii moderne. Toţi
interacţionăm cu mediul, consumăm resurse, suntem parte a unor organizaţii. Instituţiile statului
sunt cele ce pot impune, prin reglementări clare şi convenţii internaţionale la care aderă, norme
aplicabile de dezvoltare durabilă.
Integrarea în Uniunea Europeană presupune şi norme stricte de protecţie a mediului,
precum cunoscutele standarde de emisie a noxelor auto (care au ajuns la Euro IV în statele
occidentale şi la Euro III în România). Strategia de dezvoltare durabilă a României a fost
dezvoltată de o comisie specială, sub genericul "Orizont 2025". De asemenea, există legi
dedicate protecţiei mediului, gradului de poluare şi a colectării deşeurilor. Alte înstituţii
guvernamentale sau autorităţi îndependente stabilesc cote ale consumului de resurse, astfel încât
să se asigure continuitatea lor de-a lungul timpului. Organizaţiile nonguvernamentale sunt poate
cei mai activi actori ai dezvoltării durabile şi sunt simbolul responsabilităţii sociale.
La nivel internaţional, este binecunoscută organizaţia Greenpeace, pentru acţiunile de
protest împotriva poluării şi a distrugerii mediului înconjurător. La nivel local, în România, există
organizaţii, precum "Salvaţi Vama Veche", ONG-uri care militează pentru păstrarea Deltei Dunării
şi încetarea construirii Canalului Bâstroe, care ar distruge echilibrul ecologic în zonă. La nivel
naţional, în multe judeţe sunt elaborate programe de dezvoltare durabilă pentru obiective specifice.
Dezvoltarea durabilă nu ar fi posibilă fără aportul fiecărui individ în parte. Aici apare
responsabilitatea socială a fiecăruia dintre noi. Aruncarea deşeurilor în centre specializate,
consumul produselor ecologice, economia de energie, toate acestea au efecte pe termen lung.
Sunt, cu alte cuvinte, laturi ale durabilităţii. Jumătatea goală a paharului este dată, însă, de o
realitate curentă: consumul ecologic nu poate fi realizat decât în condiţiile în care consumatorul şi
le poate permite. Cu alte cuvînte, într-un climat social acceptabil.
Aşa se poate explica prezenţa în număr mare pe şoselele României a maşinilor foarte
vechi, cu grad mare de poluare, numărul mic al gropilor de gunoi ecologice (deşi foarte multe sunt
în plan) sau munţii de gunoi de la margînea oraşelor şi satelor. Realist vorbind, oamenii vor fi mai
responsabili şi vor privi spre viitor atunci când grija pentru prezent nu le va mai ocupa tot timpul.
Înstitutul pentru Comunităţi Durabile a identificat următoarele componente ale unei
comunităţi durabile (vezi A Guide to implementing Local Environmental Action Programs,
Regional Environmental Centre for Central and Eastern Europe, 2000):
Integritate Ecologică
- Satisfacerea necesităţilor umane de bază pentru aer şi apă curată, hrană nutritivă,
necontaminată
- Protejarea şi dezvoltarea ecosistemelor locale şi regionale şi a diversităţii biologice
- Conservarea apei, solului, energiei şi a resurselor neregenerabile, inclusiv utilizarea
maximă a deşeurilor.
- Aplicarea strategiilor de prevenire şi a tehnologiilor moderne pentru minimalizarea
poluării
- Foloşirea resurselor regenerabile în conformitate cu rata de regenerare
Securitate Economică
- O baza economică diversă şi financiar viabilă
- Reînvestirea resurselor în economia locala
- Participarea activa a businessului local în dezvoltarea economiei
- Oportunităţi de angajare pentru cetăţeni
- Înstruire şi educaţie necesară pentru ajustarea la cerinţele de angajare pentru viitor
- Responsabilitate şi împuternicire
- Oportunităţi egale pentru toate persoanele în a participa şi înfluenţa deciziile care le
afectează viaţa.
- Acces la înformaţia cu caracter public.
- Un sector viabil al ONG-urilor .
- atmosfera a respectului şi tolerantei pentru puncte de vedere diferite, valori şi tradiţii.
Stabilitate politică
- Încurajarea persoanelor de toate vârstele, genurile, etnie, religie şi abilităţi fizice în
asumarea responsabilităţii proprii pentru procesul dezvoltării comunităţii .
- Necompromiterea dezvoltării durabile a altor comunităţi.
Bunăstare socială
 Servicii medicale relevante, locuinţe sigure şi sănătoase, instituţii de învăţământ de calitate
pentru toţii membrii comunităţii.
Securitatea asigurată.
- Stimularea expreşiei creative prin arte.
- Protejarea şi asigurarea spaţiilor publice şi a resurselor istorice .
- Un mediu de activitate sănătos.
- Adaptare la schimbări şi provocări externe.
Dezvoltarea durabilă a comunităţilor are ca scop major eradicarea sărăciei la nivel local,
punând accent pe resursele locale, care pot fi structurate în patru categorii:
 Capitalul uman: cunoştinţe, abilitaţi, capacităţi, creativitate, strategii de adaptare
 Capitalul fizic: clădiri, drumuri
 Capital natural: soluri, aer, apa, plantaţii forestiere
 Capital social: structuri de guvernare şi luare a deciziilor, comunitatea, cultura
Dezvoltarea durabilă a comunităţii se bazează pe resursele locale şi strategiile de adaptare
elaborate şi promovate în cadrul comunităţii. Aceasta abordare vine să consolideze realizările
comunităţilor în domeniul dezvoltării.
Astăzi în lume sunt peste 6416 comunităţi locale (municipii, oraşe, sate) care elaborează şi
implementează strategii şi planuri locale de acţiuni de dezvoltare durabilă - Agenda Locala 21,
recunoscînd astfel importanţa procesului de planificare durabilă. Acest proces a fost impulsionat
de Agenda 21 - Planul Global de Acţiuni pentru Dezvoltare Durabilă în secolul 21, adoptat la
Rio de Janeiro în 1992. Agenda 21 reflectă consensul global şi angajamentul politic la cel mai înalt
nivel privind dezvoltarea durabilă.
Cele patru domenii ale Agendei 21 - Dimeniiuni Sociale şi Economice, Conservarea şi
managementul resurselor pentru dezvoltare, Consolidarea rolului Grupurilor Majore, Mijloace de
implementare - evidenţiază obiectivele şi activităţile prioritare de dezvoltare la nivel global,
orientând acţiunile la nivel naţional şi local.
A ne dezvolta durabil înseamnă a aborda în complexitate problemele cu care ne
confruntăm, a adopta politici întegrate de soluţionare a problemelor de mediu, sociale şi economice,
a implica grupurile majore - autorităţile publice locale, ONG-urile, femeile, tinerii, sectorul privat,
înstituţiile academice - în procesul de planificare a dezvoltării şi a luării deciziilor.
Mandatul Agendei Locale 21 este prescris de capitolul 28, care menţionează rolul
important pe care autorităţile publice locale îl au în procesul de dezvoltare durabilă, şi anume
rolul lor în elaborarea şi implementarea politicilor de dezvoltare în parteneriat cu grupurile majore
ale comunităţii. Autorităţile publice locale aplică principiile de dezvoltare durabilă la nivel local
prin elaborarea, în consens cu populaţia, a Agendei Locale 21, care răspunde necesităţilor şi
posibilităţilor locale existente.
 COMUNITATEA DURABILĂ
Dezvoltarea durabilă necesită un demers strategic
O comunitate durabilă este cea care deţine controlul asupra procesului de dezvoltare, a
deciziilor pe care le elaborează şi le adoptă, asigurând durabilitatea la nivel local. Comunitaţile
durabile prosperă pentru că populaţia lucrează în colaborare şi parteneriat pentru îmbunătăţirea
calităţii vieţii. Comunitatea durabilă utilizează resursele proprii pentru a asigura necesitaţile
generaţiilor actuale, asigurând, în acelaşi timp, resursele necesare pentru generaţiile viitoare. Ea
îsi mobilizează capacitaţile pentru a asigura servicii medicale calitative, un nivel de viaţă ridicat
pentru toţi rezidenţii săi prin limitarea deşeurilor, prevenirea poluării, maximizarea conservării şi
prin dezvoltarea resurselor locale şi a utilizării eficiente a lor pentru revitalizarea economiei locale.
Dezvoltarea durabilă a comunităţilor locale reprezintă o prioritate pentru că modul în care
se dezvoltă localitatea îi afectează prezentul şi sansele de viitor. O comunitate durabilă apreciază
şi promovează un mediu înconjurător sănătos, utilizează eficient resursele, dezvoltă şi asigură o
economie locală viabilă. Comunitatea durabilă are o viziune asupra dezvoltării susţinută şi
promovată de toţi membrii ei.
Strategia locală de dezvoltare durabilă reprezintă un instrument participativ ce are drept
scop asigurarea progresului economic, echitabil pe plan social, protejând, în acelaşi timp, resursele
şi mediul pentru generaţiile viitoare. Este un demers pe termen lung, un proiect de viitor. Este
viziunea viitorului comunităţii, viziune împărtăşită la nivel local şi transpusă în obiective
complementare şi interdependente şi planuri de acţiune concrete.
Acest cadru de referinţă este menit să faciliteze luarea deciziilor la nivel local. Nu este
doar un plan de acţiuni şi nici un plan gravat în piatră, ci poate fi evaluat periodic şi astfel
îmbunătăţit în mod continuu.
Strategia de dezvoltare locală trebuie fundamentată pe o analiză relevantă a stării existente
a comunităţii. Această analiză a resurselor de care dispune comunitatea va releva punctele tari şi
punctele slabe ale comunităţii şi mediului ei, oprtunităţile de dezvoltare şi posibilele riscuri ce
trebuie evitate.
SPECIFICAŢII metodologice şi tehnice
Principii generale
Procesul de elaborare a strategiei locale de dezvoltare durabilă trebuie să aibă o dimensiune
participativă şi să respecte principiile dialogului, comunicării şi consultării.
Stabilirea profilului comunitar al comunei reprezintă un demer important pentru
determinarea gradului de dezvoltare al localităţii. Deosebit de utilă este, astfel, folosirea
indicatorilor din aşa-zisa matrice „soft” ce evaluează competitivitatea regională, precum şi
construirea indicelui competitivităţii comunitare şi regionale. (vezi Anexa 1 – Matricea „soft”)
Analiza situaţiei actuale trebuie să fie cât mai realistă, motiv pentru care colectarea datelor
din teritoriu trebuie efectuată în colaborare cu autoritatea locală, instituţiile locale şi membrii
comunităţii locale. De asemenea, definirea obiectivelor de dezvoltare trebuie realizată prin metoda
participativă, adică prin consultarea tuturor partenerilor şi a grupurilor interesate sau direct
influenţate de rezultatele acestor obiective.
Metodologie şi etape pentru elaborarea strategiei
Metodologia de lucru trebuie să respecte logica elaborării oricărei strategii :
 1) Diagnosticul teritoriului va fi bazat pe datele existente şi va fi realizat cu implicarea
actorilor locali. Această analiză, ce conţine o dimensiune tematică dar şi una integrată, va servi
drept material de lucru grupului sau grupurilor de lucru formate din actorii locali.
2) Analiza SWOT va evidenţia punctele forte şi dimpotrivă slabe, oportunităţile şi riscurile
rezultate din diagnosticul teritoriului.
3) Strategia propriu-zisă va conţine obiectivele generale şi specifice de dezvoltare.
Acestea trebuie să fie măsurabile în termeni de timp, relevanţă şi rezultate concrete.
4) Planul operaţional va inventaria şi prioritiza acţiunile concrete de întreprins pentru
atingerea obiectivelor specifice de dezvoltare stabilite în strategie.

Principalele etape ale procesului de elaborare a strategiei:

Exista 8 componente ale unei comunităţi durabile:
- Guvernarea (administraţia
- Transportul şi telecomunicaţiile
- Serviciile
- Mediul
- Echitatea
- Economia
- Casele şi mediul construit
- Socialul şi culturalul
 Strategia de protecţie a mediului în România a definit principiile, direcţiile, obiectivele
şi criteriile de identificare a acţiunilor care să conducă la dezvoltarea durabilă, economică şi socială
a ţării, în condiţiile tranziţiei spre economia de piaţă. Strategia de protecţie a mediului a fost
elaborată de ministerul de resort şi a reclamat elaborarea unui Program Naţional de Acţiuni, care
a fost racordat la Programul de Acţiuni pentru Protecţia Mediului în Europa Centrală şi de
Est (aşa cum a fost prevăzut în 28–30 aprilie 1993 la Lucerna, în Elveţia), document ale cărui
principii generale au fost însuşite şi de România.
Principiile generale ale Strategiei de protecţie a mediului în România sunt:
a. Conservarea condiţiilor de sănătate a oamenilor. Acesta este considerat “principiul
suprem”, căruia trebuie să i se subordoneze întreaga activitate economică şi socială, întreaga
strategie de ocrotire a mediului.
 Tabelul Componentele strategiei de protecţie a mediului

COMPONENTA ACŢIUNEA
1.1 Legi cadru şi legi specifice
1. LEGISLATIVĂ 1.2 Hotărâri de guvern şi Ordonanţe
1.3 Ordine, decizii şi normative
1.4 Instrucţiuni şi standarde
2.1 Înfiinţarea unei Autorităţi centrale de mediu, cu structuri
administrative în teritoriu
2. ADMINISTRATIV- 2.2 Înfiinţarea unui Inspectorat de mediu la nivel central cu
INSTITUŢIONALĂ structuri locale
2.3 Organizarea de Direcţii sau Servicii de mediu la Ministerele
de profil economic
2.4 Organizarea de institute de specialitate
2.5 Organizarea Reţelei Naţionale de Monitoring Global
2.5 Înfiinţarea şi organizarea zonelor şi ariilor protejate
3.1 Înfiinţarea de şcoli de specialitate
3.2 Introducerea în programa şcolară şi universitară a unor
3. EDUCATIV- discipline de ecologie şi protecţia mediului
INFORMATIV 3.3 Organizarea de manifestări cu tematică specifică
3.4 Organizarea unor sesiuni, simpozioane de comunicări
ştiinţifice
3.5 Derularea de programe de informare prin presă şi alte canale
media
4.1 Promovarea unor mecanisme prin care să se asigure fonduri
pentru mediu
4. ECONOMICO- 4.2 Elaborarea şi introducerea de tehnologii "curate"
TEHNOLOGICĂ 4.3 Dezvoltarea unei noi activităţi de tip industrial pentru protecţia
mediului
4.4 Promovarea acţiunilor de reconstrucţie ecologică a zonelor
deteriorate
4.5 Promovarea de domenii intersectoriale:
- Energie şi mediu;
- Transporturi şi mediu.
5.1 Anchete sociale de specialitate
5. SOCIALE 5.2 Iniţiative locale: Luna Pădurii; Ziua Mondială a Apei; etc.
5.3 Antrenarea populaţiei în analizarea unor proiecte de impact
asupra mediului
6. COOPERARE 6.1 Semnarea şi ratificarea de Tratate, Convenţii, Înţelegeri,
INTERNAŢIONALĂ Protocoale
6.2 Organizare şi Participare la activităţi comune şi comisii mixte
- monitoring şi cercetare
6.3 Participare la congrese, sesiuni, simpozioane internaţionale
pentru a avea acces la informaţia de ultimă oră
b. Dezvoltarea durabilă. Dezvoltarea durabilă presupune menţinerea posibilităţilor şi condiţiilor
de viaţă pentru generaţiile viitoare, a resurselor naturale regenerabile cel puţin la nivelul celor
existente pentru generaţia actuală, precum şi redresarea factorilor de mediu afectaţi de poluare.
c. Evitarea poluării prin măsuri preventive. Este mult mai uşor şi mai puţin costisitor să previi
poluarea decât să repari, respectiv să redresezi echilibrul ecologic.
d. Conservarea biodiversităţii. Conservarea biodiversităţii înseamnă eliminarea poluanţilor,
înseamnă menţinerea ecosistemelor, a capacităţii lor de funcţionare, a stabilităţii şi rezistenţei
lor la dereglări, a productivităţii şi adaptabilităţii lor.
e. Conservarea moştenirii valorilor culturale şi istorice. Poluarea mediului, în special a
aerului, cu produse care distrug chimic şi mecanic monumentele trecutului şi prezentului
lipsesc poporul român de o parte din istoria sa.
f. “Cine poluează plăteşte”. Acest principiu stă la baza strategiei de mediu în multe ţări şi
sisteme politice. El se aplică şi în România. În acest sens pot fi remarcate două aspecte
particulare:
 Se referă la perioada de tranziţie, când plata pagubelor produse de poluare din partea unor
întreprinderi şi organizaţii de stat în funcţiune poate conduce la desfiinţarea acestora, cu
consecinţe sociale serioase, pe care statul ezită să şi le asume.
 Corecţia de inadmisibilitate, când consecinţele poluării sunt atât de grave încât nu pot fi
plătite nicicum, de exemplu accidente care conduc la pierderea de vieţi omeneşti.
Planul Naţional de Acţiune prevede 11 tipuri de acţiuni, eşalonate pe o perioadă de 12 ani, între
1997 şi 2008, după cum urmează:
Acţiunea 1.
 Evaluarea datoriei pentru mediu, pentru unităţile economice majore şi municipalităţi.
Acţiunea 2.
 Analiza cost – beneficiu în cadrul fiecărei unităţi economice majore, integrând investiţiile de
capital necesare pentru a bloca sau controla eficient cauzele deteriorării calităţii mediului şi
protecţia populaţiei.
Acţiunea 3.
 Reconstrucţia şi aducerea în parametrii a unităţilor economice viabile. Închiderea, reducerea
treptată a activităţii până la închiderea unităţilor economice neviabile.
Acţiunea 4.
 Reconversie şi redistribuire pe piaţa muncii.
Acţiunea 5.
 Inventarierea locurilor de depozitare a deşeurilor sau a substanţelor chimice toxice. Evaluarea
impactului acestora asupra calităţii mediului şi stării de sănătate.
Acţiunea 6.
 Elaborarea unor planuri speciale de management a zonelor puternic contaminate.
Acţiunea 7.
 Reconstrucţia structurii ecologice în sectorul agricol, care contribuie semnificativ la controlul
poluării difuze şi a dinamicii principalilor dăunători prin mecanisme naturale.
Acţiunea 8.
 Dezvoltarea Reţelei de Arii cu regim special de management şi protecţie în acord cu
eterogenitatea actuală şi vulnerabilitatea capitalului natural al ţării.
Acţiunea 9.
 Proiecte de amenajare a teritoriului, de dezvoltare urbană şi rurală şi a sistemului rutier.
Acţiunea 10.
 Evitarea supraexploatării resurselor regenerabile (inclusiv solul şi apa).
Acţiunea 11 – a.
 Refacerea / recuperarea unei părţi din sistemul zonelor inundabile ale Dunării.
Acţiunea 11 – b.
 Recuperarea parţială a capitalului natural deteriorat.

DEZVOLTAREA DURABILĂ ÎN ROMÂNIA

STRATEGIA NAŢIONALĂ PENTRU DEZVOLTARE DURABILĂ
În România, ca stat membru al Uniunii Europene, în anul 1997 a fost creat Centrul Naţional
pentru Dezvoltare Durabilă, sub egida Academiei Române, care în timp a reuşit să devină cea
mai autorizată voce din societatea civilă în domeniul elaborării de propuneri şi strategii pentru
dezvoltarea durabilă a României.
Scopul Centrului Naţional pentru Dezvoltare Durabilă este de a identifica priorităţile de
dezvoltare durabilă ale României şi realizarea acestora prin proiecte concrete la nivel naţional şi
local.
Strategia Naţională pentru Dezvoltare Durabilă a României
Orizonturi 2013–2020–2030
Guvernul României, întrunit în şedinţă la 12 noiembrie 2008, a dezbătut şi aprobat Strategia
Naţională pentru Dezvoltare Durabilă la orizontul anilor 2013–2020–2030.
Elaborarea Strategiei este rezultatul obligaţiei asumate de România în calitate de stat membru al
Uniunii Europene conform obiectivelor convenite la nivel comunitar, în special cele statuate în
Tratatul de aderare, în Strategia Lisabona pentru creştere şi locuri de muncă şi în Strategia
reânnoită a UE pentru Dezvoltare Durabilă din 2006.
În urma dezbaterii proiectului la nivel naţional şi regional, cu implicarea activă a factorilor
interesaţi şi cu sprijinul conceptual al Academiei Române, Strategia propune o viziune a
dezvoltării României în perspectiva următoarelor două decenii, cu obiective care transced dur
ciclurilor electorale şi preferinţele politice conjuncturale:
  Orizont 2013: Încorporarea organică a principiilor şi practicilor dezvoltării durabile în
ansamblul programelor şi politicilor publice ale României ca stat membru al Uniunii
Europene;
 Orizont 2020: Atingerea nivelului mediu actual al ţărilor Uniunii Europene la principalii
indicatori ai dezvoltării durabile;
 Orizont 2030: Apropierea semnificativă a României de nivelul mediu din acel an al
ţărilor membre ale Uniunii Europene din punct de vedere al dezvoltării durabile.
Îndeplinirea acestor obiective strategice va asigura, pe termen mediu şi lung, o creştere
economică ridicată, în consecinţă, o reducere substanţială a decalajelor economico-sociale dintre
România şi celelalte state membre ale UE.
Prin prisma indicatorului sintetic prin care se masoară procesul de convergenţa reală, se creează
astfel condiţiile ca produsul intern brut pe cap de locuitor al României să depăşească în anul
2013 media UE din acel moment, să se apropie de media UE în anul 2020 şi să fie uşor superior
nivelului mediu european în anul 2030.
Direcţiile principale de acţiune, detaliate pe sectoare şi orizonturi de timp sunt:
 Corelarea raţională a obiectivelor de dezvoltare, inclusiv a programelor investiţionale în
profil inter-sectorial şi regional, cu potenţialul şi capacitatea de susţinere a capitalului
natural;
 Modernizarea accelerată a sistemelor de educaţie şi formare profesională, sănătate
publică şi servicii sociale, ţinând seama de evoluţiile demografice şi de impactul acestora
pe piaţa muncii;
 Folosirea generalizată a celor mai bune tehnologii existente, din punct de vedere
economic şi ecologic, în deciziile investiţionale;
 Introducerea fermă a criteriilor de eco-eficienţă în toate activităţile de producţie şi
servicii;
 Asigurarea securităţii şi siguranţei alimentare prin valorificarea avantajelor comparative
ale României, fără a face rabat de la exigenţele privind menţinerea fertilităţii solului,
conservarea biodiversităţii şi protejarea mediului;
 Racordarea la normele şi standardele europene privind calitatea vieţii;
 Anticiparea efectelor schimbărilor climatice şi elaborarea atât a unor soluţii de adaptare
pe termen lung, cât şi a unor planuri de măsuri de contingenţă inter-sectoriale, cuprinzând
portofolii de soluţii alternative pentru situaţii de criză generate de fenomene naturale sau
antropice;
 Folosirea celor mai bune tehnologii disponibile, din punct de vedere economic şi
ecologic, în deciziile investiţionale din fonduri publice pe plan naţional, regional şi local,
 introducerea fermă a criteriilor de eco-eficienţă în toate activităţile de producţie sau
servicii;
 Asigurarea securităţii şi siguranţei alimentare prin valorificarea avantajelor comparative
ale României în privinţa dezvoltării producţiei agricole, inclusiv a produselor organice;
corelarea măsurilor de creştere cantitativă şi calitativă a producţiei agricole în vederea
asigurării hranei pentru oameni şi animale cu cerinţele de majorare a producţiei de
biocombustibili, fără a face rabat de la exigenţele privind menţinerea şi sporirea fertilităţii
solului, biodiversităţii şi protejării mediului;
 Necesitatea identificării unor surse suplimentare de finanţare, în condiţii de
sustenabilitate, pentru realizarea unor proiecte şi programe de anvergură, în special în
domeniile infrastructurii, energiei, protecţiei mediului, siguranţei alimentare, educaţiei,
sănătăţii şi serviciilor sociale;
 Protecţia şi punerea în valoare a patrimoniului cultural şi natural naţional; racordarea la
normele şi standardele europene privind calitatea vieţii să fie însoţită de revitalizarea, în
modernitate, a unor moduri de vieţuire tradiţionale, în special în zonele montane şi cele
umede.
Strategia stabileşte direcţiile principale de acţiune pentru însuşirea şi aplicarea principiilor
dezvoltării durabile în perioada imediat următoare, în completarea obiectivelor ce derivă din
strategiile, planurile şi programele naţionale de dezvoltare.

PRODUCŢIA ŞI CONSUMUL DURABILE

Integrarea obiectivelor dezvoltării durabile în centrul activităţilor economice presupune
modificarea modelelor de producţie şi consum. Această schimbare se poate face prin
reglementări, fiscalitate, decizii juridice, solicitări din partea publicului etc.
În abordarea Producţiei şi Consumului Durabile (PCD) este foarte important să se pună accentul
pe responsabilizarea mediului de afaceri, alături de conştientizarea societăţii civile, România
fiind încă la primii paşi în acest domeniu.
Guvernul şi instituţiile statului au un rol esenţial în includerea în strategiile şi politicile sale a
conceptului de Producţie şi Consum Durabile – primul pas fiind chiar Strategia Naţională pentru
Dezvoltare Durabilă.
Guvernul şi instituţiile statului iniţiază şi întreţin un dialog continuu cu societatea civilă, precum
şi cu latura productivă şi de servicii – respectiv mediul de afaceri.
Trecerea de la o Producţie şi Consum "cu orice preţ" (preţul legat de eliminarea produşilor
"catabolici" ai sistemelor economice fiind uneori mai mare, însă plătit mai târziu, calculele
economice neţinând seama de ele la momentul proiectării produsului) la Producţia şi Consumul
Durabile, având "preţurile incluse" sau evitând "nota de plată" către alţii – din alte zone
geografice sau din viitor, este un proces care porneşte din 3 direcţii:
  Guvernul şi instuţiile statului care, urmând modelul UE, vor facilita accesul Mediului de
Afaceri la diferite instrumente către Producţia şi Consumul Durabile,
 Responsabilizarea Mediului de Afaceriprin "presiuni", atât din partea Guvernul şi
instuţiile statului, cât şi alături de societatea civilă,
Conştientizarea scoietăţii civilepentru a "cere" produse şi servicii care au fost proiectate urmând
modele de Producţie şi Consum Durabile.