Pădurea Spânzuraților

Scena care deschide romanul, cea a spânzurării lui Svoboda, descrisă amănunțit și semnificativ, este
simbolică. Pictat în culori sumbre, prevestitoare, tabloul este construit în mijlocul ,,spânzurătorii nouă și
sfidătoare,, , sub ,,cerul cenușiu de toamnă ca un clopot uriaș de sticlă aburită,, , ce marchează spațiul închis, în
care omul este prizonier, sub atmosfera stranie și apăsătoare specifică unei lumi contaminate de moarte. Lutul ,,
galben și lipicios,, din ,,rana pământului,, reprezintă materia din care a fost creată ființa umană, ca existență
dureroasă, inconsistentă.

Această lume ostilă, a războiului se conturează sub ,, o pânză de fum și de pâclă,, , ,,ruinele gării și a
turnului bisercii ,,spintecat de un obuz,, și a șoselie, unicul drum ce se îndreaptă într-un singur sens, spre război.
Cimitirul militar, cu ,,mormintele așezate ca la paradă, cu crucile albe, proaspete,, contrastează cu cimitirul
satului, cu cruci putrezite, rare, în care,,de multă vreme nici un mort n-ar mai fi intrat acolo,, , semn că acum lupta
aparține de mult soldaților și nu civililor, că ordinea lumii s-a schimbat și odată cu ea, echilibrul. Toate aceste
imagini puternice sugerează tragismul lucrurilor ce se vor întâmpla, simbolurile morții persistând (reverberând)
pe tot parcursul romanului.

Multi-perspectivele din care este privită spânzurătoarea, motiv central al scenei, dar și al întregului roman,
dau semnificații noi, pentru fiecare personaj în parte. Dacă în prima parte, perspectiva aparține caporalului, fiind
văzută ca un lucru amenințător, ce inspiră frică și trezește superstiții (,,sunt militar vechi, dar n-am mai pomenit să
spânzure oameni așa, aproape pe întuneric,,) , perspectiva se mută, pe rând, la cel de-al doilea personaj intrat în
scenă, ofițerul Klapka, spre a reveni personajului principal, Apostol Bologa.

Comportamentul lui Klapka trădează empatia personajului, ce ,,se apropie șovăitor,, îndreptându-se ,,parcă
spre o țintă nedorită,, , gura fiindu-i strânsă într-un spasm dureros, tremurător,, , fiind de atras mai mult din
curiozitate, privind cu un ,,nesațiu bolnăvicios la spânzurătoare, ce va fi explicată mai târziu, prin faptul că și el ar
fi putut fi în locul lui Svoboda, în trecut, fiind de asemenea implicat într-un proces legat de dezertare, de data
aceasta, a sa și din care a scăpat. Pentru el, moartea lui Svoboda este plină de tragism, acesta fiind doar o
victimă, sacrificată în vârtejul războiului.

În cealaltă parte, stăpânit de un puternic simț al datoriei, Bologa, pragmatic, veghează, în calitate de
membru al Curții Marțiale , ca totul să se desfășoare conform ordinelor, cu exactitate: examinează groapa,
remarcă neglijenţa caporalului care superviza pregătirile pentru că lipsea scăunelul pe care trebuia să urce
condamnatul Svoboda, dă să verifice chiar rezistenţa funiei, comportament față de care îi va fi rușine în fața
privirilor mustrătoare, speriate ale căpitanului Klapka. Capitanul ceh joaca un rol fundamental in sensibilizarea
constiintei lui Bologa și în ilustrarea crizei morale a personajului. De fapt, Otto Klapka, Cervenco, și Gross,
constituie proiecții, ,,voci,, ce îl definesc pe eroul romanului.

Astfel, schimbul de replici, cu Cervenco și Klapka (,,Ei, ți-a plăcut, filozofule?) urmat de privirea
,,disprețuitoare de moarte și înfrumusețată de o dragoste uriașă (..) în care se aprinse o strălucire mândră,
învăpăiată,, ce îl fascinează și îl înfricoșează, îi vor zdruncina certitudinea, siguranța de sine de neclintit cu care îl
condamnase pe Svoboda și pe care i-o afișase lui Klapka mai devreme, și va fi înlocuită cu incertitudine, obsesie,
declânșând o criză de conștiință. Destinul tragic condamnatului îi va reveni de data aceasta, se va transpune în
existența lui Apostol. Chiar și numele de Svoboda semnifică ,,libertate,, fapt pentru care punerea sa în ștreang
(spânzurarea sa) înseamnă suprimarea libertății, nu numai al celor care, docili, luptă pentru o ,,cauză comună,, ,
într-un război ,,ucigător de energii,, , dar și a libertății interioare a personajului central, supus unei continue
frământări, zbucium, stare din care nu își va mai recăpata liniștea.