TEMA 1. Conceptul procesului de comunicare.

Repere:
- Comunicarea. Concepte de bază ale procesului de comunicare în procesul administrării.
- Funcţiile comunicării.
- Tipuri de comunicare.

1. Definirea conceptului:
Din punct de vedere cronologic, comunicarea interumană este primul instrument spiritual al omului în
procesul socializării sale. Comunicăm pentru a ne transmite ideile, sentimentele, emoţiile, opiniile, pentru a
influenţa, pentru a corela între noi, pentru a putea munci, pentru a ne socializa. Faptul că nu putem
transmite direct gândurile, deoarece ele trebuie mai întâi transpuse în simboluri verbale şi neverbale, face
comunicarea un proces extrem de complex, cu nuanţe profunde de artă şi ştiinţă.
Este o nevoie fundamentală, la fel ca şi aceea de a mânca, de a bea, atât de fundamentală, încât
unele forme de tortură constau în a izola un individ într-o celulă, fără a i se permite vreo comunicare
sonoră sau vizuală cu mediul.
Comunicarea pentru un funcţionar public este o stare de spirit şi un instrument; el petrece între 55-
95% din timp vorbind, ascultând, scriind şi citind. Iniţial, utilizarea cu succes a acestui instrument, care
este comunicarea, ţinea de specificul activităţii funcţionarului public.
Funcţionarii publici sunt persoanele ale căror sarcini rezidă în a fi interesaţi de oameni şi de
problemele lor. Activitatea funcţionarului public ţine de înţelegerea oamenilor, în interiorul lumii sociale şi
de folosirea acestei înţelegeri pentru creşterea bunăstării acestora.
Strategiile şi tehnologiile comunicative utilizate de către funcţionarii publici sunt determinate de
relaţiile sociale după cum urmează:
A. Relaţiile din interiorul serviciului public;
- cu şefii ierarhici;
- cu ceilalţi funcţionari publici;
- cu întregul personal;
- cu subalternii.
B. relaţii cu ceilalţi subiecţi de drept, din afara instituţiei publice, şi alte persoane juridice, cu care
colaborează instituţia, beneficiari ai acţiunii funcţionarului public.
C. Relaţii cu personalul unor instituţii publice;
D. Relaţii cu instituţii din sfera celor trei clasice puteri;
E. Relaţii cu societatea civilă, în ansamblul său.
Funcţionarul public este implicat în fiecare din cele patru niveluri ale comunicării:
- comunicarea intraindividuală : când informaţia este transmisă de la o parte a organismului la
alta;
- comunicarea interpersonală: informaţie transmisă de op ersoană altei persoane;
- comunicarea intraorganizaională: informaţia este transmisă în grupurile sau unităţile din
aceeaşi organizaţie;
- comunicarea extraorganizaţională: informaţia este transmisă de o organizaţie mediului din
care face parte.

Ce este comunicarea?
Comunicarea este procesul prin care se schimbă informaţii între un emiţător şi un receptor-

Comunicarea umană este un proces prin care un individ (comunicatorul) transmite stimul cu scopul de a
schimba comportamentul altor indivizi (auditoriului).

Comunicarea umană înseamnă totalitatea proceselor prin care o minte poate să o influenţeze pe alta.

„Este un mecanism prin care relaţiile umane există şi se dezvoltă: el include toate simbolurile de spirit şi
mijloacele de a le transmite prin spaţiu şi de a le menţine în timp. Include expresia feţei, atitudinile,

1
 gesturile, tonalitatea vocii, cuvintele, scrisul, imprimarea, căile ferate, telegraful şi tot ceea ce merge până
la ultima realizare a cuceririi spaţiului şi a timpului.” (Charles Cooley, 1909, sociolog american.)

2. Funcţiile comunicării
Comunicarea în administraţie presupune nu numai transmiterea mesajelor, ci schimbarea mentalităţii,
atitudinilor, comportamentului. Funcţiile comunicării într-o organizaţie sunt variate:
- de promovare a culturii organizaţionale;
- de motivare a angajaţilor;
- de creare a imaginii,
- de informare vizavi de desfăşurarea activităţilor şi implementarea deciziilor;
- de transmitere a deciziilor;
- de instruire a angajaţilor;
- de influenţare a angajaţilor.
Acestea pot fi sintetizate în trei direcţii:
Informaţional – comunicativă;
Reglementar – comunicativă;
Afectiv - comunicativă .

3. Tipuri de comunicare
În dependenţă de mijlocul utilizat în comunicare este acceptată următoarea clasificare:
comunicare verbală – mesajul este întruchipat în cuvinte;
comunicare neverbală – informaţia este percepute de receptor prin alte semne (mimică, gest, tonalitatea
vocii, amplasarea emiţătorului în spaţiu);
comunicare directă – emiţătorul şi receptorul se află în acelaşi timp şi spaţiu;
comunicare indirectă – este caracterizată de lipsa unităţii timpului şi spaţiului a emiţătorului şi a
receptorului.

Comunicarea formală (formalizată) este determinată de statutul social al partenerilor şi reiese din
convenţionalitatea situaţiei (şedinţă, audienţă, etc); corelarea rolurilor partenerilor (şef – subaltern,
învăţător – elev etc) . în procesul comunicării formalizate persistă regulile, reglementările de acţiune, ce nu
permit partenerilor realizarea unui comportament autentic, ci îi obligă să îndeplinească acţiunile dictate de
situaţia în cauză.

Comunicarea neformală – partenerii realizează un comportament adecvat caracteristicilor individuale.

Acest tip de comunicare este subordonat tradiţiilor etno-psihologice ale indivizilor-parteneri şi dependent
de raporturile intrelocutorilor.

Elementele comunicării sunt: sursa, mesajul, canalul de comunicare, receptorul, efectul comunicării.

Sursa: (emiţătorul) – are capacitatea de codificare a mesajului subliminar astfel încât, pe lângă transmiterea
informaţiei să declanşeze atitudinea dorită, de obicei favorabilă continuării comunicării.

Ţinta (receptorul) – are capacitatea de recepţionare , de prelucrare şi înţelegere a informaţiei, a mesajului, de

reacţie etc.

Canalul de comunicare – conservează şi transportă mesajul de la sursă la receptor

Mesajul – cuprinde informaţia potrivită, cu un nivel satisfăcător de detaliere, precum şi codificarea

comportamentului sursei faţă de ţintă într-un cod accesibil celei din urmă

Efectul comunicării – confirmă realizarea acesteia, feedback, atitudine favorabilă reiterării procesului,
decizie, etc

2
Condiţiile de realizare:
Înţelegerea în procesul de comunicare presupune acceptarea măcar parţială a intenţiilor partenerilor,
toleranţă faţă de starea emoţională caracteristică momentului comunicării. La nivel de virtuozitate înţelegerea
prevede constatarea şi anticiparea intenţiilor partenerilor şi a prognoza efectul aşteptat.
a) Condiţia oportună pentru înţelegere este comunitatea repertoriului emiţătorului şi receptorului.
1. comunicare parţială - receptorul decodează doar o parte modestă din mesajul emiţătorului;
2. se decodează majoritatea informaţiei, pentru repertoriile interlocutorilor se suprapun substanţial;
3. cazul cînd repertoriul emiţătorului este evident mai vast decât cel al receptorului şi astfel depăşeşte
limitele înelegerii acestuia. Dacă emiţătorul conştientizează acest lucru şi ţine cont de acesta în timpul
comunicării rezultatul este benefic. Dacă inversăm locul emiţătorului cu receptorul atunci mesajul
devine totalmente acceibil;
4. în situaţiile când repertoriile interlocutorilor sunt diferite şi cadrul de referinţă, orientările valorice,
sistemul lingvistic, codul emiţătorului nu corespund cu cele ale receptorului, comunicarea este sterilă.
b) A doua condiţie pentru inţelegere este adaptarea rolurilor.
Înţelegerea reciprocă dintre emiţător şi receptor este condiţionată de aplicarea de către ei a
mecanismelor psihologice caracteristice procesului de comunicare. Psihologii-sociologi evidenţiază două
categorii de mecanisme ale înţelegerii omului de către om: interpersonale şi intergrupale.
Mecanismul interpersonal este aplicat când indivizii se cunosc şi comunică în situaţii acceptate reciproc;
Mecanismul intergrupal se aplică când în cazul comunicării cu persoane necunoscute sau puţin cunoscute.
Mecanismele intergrupale includ:
- reducţia fiziognomică;
- categorizarea socială;
- identificarea cu grupul;
- compararea socială;
- discriminarea intergrupală;
- stereotipizarea.
Reducţia fiziognomică – atribuirea individului unor caracteristici de ordin psihologic în baza trăsăturilor
exterioare
Categorizarea socială - repartizarea oamenilor conform anumitor criterii
Identificarea cu grupul –
Discriminarea intergrupală –
Stereotipurile –