Inhibiţia activităţii

enzimelor.

Deosebim:
inhibiţie specifică
inhibiţie nespecifică (T, pH, agenţii denaturării )
 Inhibiţia stă la baza aciţiunii substaniţelor
medicamentoase, agenţilor toxici.
 Inhibiţia poate fi
reversibilă şi ireversibilă.
 La inhibiiţia  La o inhibiiţie
ireversibilă
inhibitorul reversibilă -
covalent se inhibitori se
fixează de enzimă fixeaza slab,
sau se leagă atât
de puternic încât necovalent de E
disociaţia are loc sau complexul
foarte încet.
ES.
 Inhibiţia ireversibilă
Ex.1: diizopropil fluor fosfatul (DIPF) pentru Enz-OH (Ser)

efect paralizant- gaz de luptă

reacţionează cu Ser din acetilcolinesterază (Ece scindează acetilcolina) cu formarea enzimei
t se menţine efectul acetilcolinei în permanen ţă ce duce la paralicii musculare şi moarte..
 Inhibiţie ireversibilă
ex. 2: penicilina pentru glicopeptid transpeptidaza bacteriană
(cu Ser-OH în centrul activ)- formula e facultativă*
 Inhibiţia reversibilă
poate fi
 Competitivă- I se fixează doar la E liberă
 Noncompetitivă – I se fixează și la E liberă
și la complexul ES ăn alt loc nu în CA
 Uncompetitivă - I se fixează doar la
complexul ES
 Mixta- I se fixează și la E liberă și la
complexul ES dar cu diferită afinitate
 Inhibiţia reversibilă
mai poate fi:
 Prin exces de S
 alosterică
INHIBIŢIA ENZIMATICĂ REVERSIBILĂ

CE DIFERENŢE
OBSERVAŢI ÎNTRE
CELE DOUĂ TIPURI
DE INHIBITORI?
Schematic ar fi așa
 Inhibiția competitivă

 E+S --- ES---E+P

 Afectează doar etapa de formare a
complexului ES (I defavorizează formarea complexului ES)
 Nu modifică etapa catalitică sau
turnoverul enzimei
 La adăugare de S suficient se ajunge
la aceiați Vmax.
Inhibiția competitivă
 Inhibiția competitivă

Inhibitorulse aseamănă după structură cu S şi se

EI fixează în CA al E, împedicând fixarea şi transformarea S.
Kic Nu e posibilă fixarea simultană a S şi a I. E va fixa acel

S+E ES E+P competitor care se afla intr-o concentraţie mai mare.

+
I
Cu creșterea concentrației
de I
Ex.1 UN INHIBITOR COMPETITIV
prezintă analogie structurală cu substratul
 Metotrexat
Un inhibitor competitiv al dihidrofolat reductazei - rol in sinteza
purine şi pirimidine, şi implicit sinteza de acizi nucleici şi
multiplicare celulară

Folosit in tratament cancer (e inhibata sinteza de acizi nucleici şi

multiplicarea celulară)
pentru enzima (SDH) care oxidează succinatul în fumarat,
 Malonatul inhibă această E datorită asemănării cu S.
Particularitatea principală a acestui tip de inhibiţie este că poate fi înlăturată cu
adăugarea în exes a S(succinat).
 Alte ex. de inhibiție
competitivă
 2,3 bifosfogliceratul este inhibitor pentru
bifosfoglicerat mutază- enzima care îl formează.
Reglarea metabolică cu produsul reacției
 Sulfanilaminele au efect bactericid
 Etilenglicolul concurează cu alcoolul etilic după CA
al Alcooldehidrogenazei.El metabolizează la acid
oxalic care participă la formarea calculilor renali.
 Care este tratamentul?
 Exemple de inhibitie
competitiva
 Allopurinolul – E- Xantinoxidaza – Guta
 Aspirina –E ciclooxigenaza – antiinflamator
 Fluoruracilul – E- DNA polimeraza Cancer
s.a.
 I şi S se leagă simultan cu E în locusuri diferite
I se unește și la E liberă și la complexul ES

Mărirea concentraţiei de S nu micşoreaza inhibiţia.

Cei mai de vază inhibitori de acest tip în celulele vii sint produsele intermediare
ale metabolismului, care reversibil se fixează la unele E reglatoare şi modifică
activitatea lor.
Inhibiția noncompetitivă
 Inhibiție non (ne) competitivă

I se unește și la E și la I nu afectează Km
complexul ES (nu înpiedică fixarea
EI ESI
Acești inhibitori blochează S la E)
etapa catalitică la orice Kic Kiu
concentrație de S așa dar- S+E ES E+P
Vmax scade și la adăugare de + +
S nu revine la Vmax posibilă I I
 Ex.1 Inhibiție non
competitivă
 Metalele se scindează leg bisulfidice
din E
 Tiramina este I non competitiv pentru
Momoaminoxidază
 În rezultat se blochează neuro
transmitera
 Se utilizează în crise hipertensive
 ABC!
TABEL COMPARATIV
INHIBITORI REVERSIBILI
Inhibitor competitiv Inhibitor necompetitiv
-are analogie structurală cu susbtratul -nu are analogie structurală cu substratul

-se leagă în acelaşi loc cu substratul -se leagă în alt loc decat substratul (nu
(competiţionează pentru centrul activ) competiţionează pentru centrul activ)

- scade afinitatea substratului pentru enzimă - nu modifică afinitatea substratului pentru

(creşte KM) enzimă (KM = constant)

- la concentraţii mari ale substratului se - la concentraţii mari ale substratului nu se

înlătură inhibiţia (Vmax = constant) înlătură inhibiţia (Vmax scade)

Ex. Acizi dicarboxilici pentru SDH Ex. Ioni ai metalelor grele (Ag+, Hg+)
(acidul malonic inhibă CK) (se leagă de grupările –SH din afara
Sulfonamida pentru FH2-sintetaza centrului activ al enzimelor- otrăvire)
(Ab -blochează sinteza de acid folic necesar
bacterii)
Metotrexat pentru FH2 reductaza
(citostatic- inhibă sinteza de ADN)
 Inhibiția
un(in)competitivă
•I se unește numai la complexul
ES
•I faforizează fixare S la CA dar
face acest complex triplu ESI mai
puțin activ
•Vmax scade

•Valoarea Km scade

•afinitatea crește
 EI ESI ESI
EI
Kic Kiu Kiu
Kic
S+E ES E+P S+E ES E+P
S+E ES E+P
+ + +
+
I I I
I
 Ex. Inhibitor un competitiv
Glifosat- erbicid total

 Glifosatul inhibă E- 5-еnolpiruvil șikimat 3 fosfat sintazei ( EPSPS ),

care catalizează reacția de formate a 5-еnolpiruvil șikimat 3 fosfat ului,
fixânduse în locul fosfoenolpiruvatului
 Ex.2 Inhibitor un competitiv
Litiu pentru E –inozitol
monofofatază

 Se utilizează în tratamentul stărilor depresivo-maniacale în psihiatrie.

 EI ESI ESI
EI
Kic Kiu Kiu
Kic
S+E ES E+P S+E ES E+P
S+E ES E+P
+ + +
+
I I I
I
Retroinhibiţie
 Izoenzimele şi rolul lor.
Izoenzmele.
 Prezintă forme moleculare de E_care apar ca
consecinţă de ordin genetic deosebindu-se
doar prin structura primară şi mai mult prin
proprietăţile fizico-chimice. Ele catalizează una
şi aceiaşi reacţie. Se deosebesc prin aceea că
pot modifica direcţia şi viteza transformărilor
deoarece au afinitate diferită faţă de S.
 LDH care transformă piruvatul în lactat.
Izoenzimele prezintă tetrameri de 2 tipuri H-
heart inima şi M musculus muşchi.
 Raportul dintre aceste catene este diferit în
fiecare izoenzimă. La electroforeză se separă 5
izoenzime: HHHH; HHHM; HHMM; HMMM;
MMMM;
 Rolul acestor E constă în aceia că ele facilitează
adaptarea metabolismului în diferite ţesuturi.
 Ex: in miocard predomină HHHH această
izoenzimă este inhibată de către piruvat
deaceea orientează oxidarea piruvatului pe cale
aeroba. Pe cind fracţia M4 este activată de
catre piruvat şi orientează transformarea
piruvatului pe cale anaerobă spre lactat.
 Creatinfosfokinaza sau creatinkinaza
 (notată CPK sau CK)
 este o enzimă ce se găsește în concentrații crescute în miocard și mușchii scheletici și,
în concentrații mult mai mici, la nivelul creierului. CPK
 fosforilează creatina transformând-o în fosfocreatină, această reacție implică
conversia adenozintrifosfatului (ATP) în adenozindifosfat (ADP).

 Creatinfosfokinaza are 4 izoenzime: izoenzima mitocondrială aflată

în mitocondrii și izoenzimele citosolice aflate în citosol cu 3 fracțiuni: CK-
MM (musculară), CK-MB (miocardică), CK-BB (cerebrală).
 La nivelul mușchilor scheletici se găsește aproape în exclusivitate CK-MM,
în miocard CK-MM si CK–MB,
 iar la nivelul creierului, tractului digestiv și tractului genito-urinar predominat CK-BB.
Nivelul normal de creatinkinază la persoanele sănătoase este dat aproape în totalitate
de izoenzima CK-MM (musculară).
 Afectarea creierului, mușchilor scheletici și miocardului produce creșterea nivelului
izomerilor respectivi în ser, și este utilizat ca marker diagnostic, în special în infarctul
de miocard.
Sistemele polienzimatice
 Fiecare celulă a organismului conţine setul său specific de
enzime. Unele se găsesc în toate celulele, altele sunt
prezente doar în anumite celule sau anumite compartimente
celulare. Funcţia fiecărei enzime, nu este izolată, dar foarte
dependentă de funcţia altor enzime. Astfel din enzime aparte
se formeaza sisteme polienzimatice sau conveiere.
 Funcţia sistemelor polienzimatice depinde de particularitațile
de organizare a lor în celule.
 Tipurile de organizare a
sistemelor polienzimatice:
 pot fi evidenţiate următoarele tipuri de
organizare a sistemelor polienzimatice:
1. funcţională;

2. structurală-funcţională;

3. mixtă.
Organizarea funcţională
- enzimele sunt asociate în sisteme polienzimatice,
care îndeplinesc o anumită funcţie. Produsul
reacţiei prirmei enzime a lanţului serveşte drept
substrat pentru enzima următoare etc.
Ex.de organizare funcţională - enzimele glicolizei,
unde toate E participante se găsesc în stare
solubilă; Fiecare reacţie este catalizată de enzime
aparte. Drept verigă de legătura aici servesc
metaboliţii.
 Е1 Е2 Е3
 А В С Р

Organizarea structural-funcţională
consta în faptul ca enzimele formează sisteme structurale cu o
anumită funcţie.
Ex.- complexul polienzimatic piruvatdehidrogenazic,
constituit din cîteva enzime, care participă la oxidarea acidului
piruvic, sau sintetaza acizilor graşi constituită din şapte
enzime legate structural, care în ansamblu îndeplinesc funcţia
de sinteza a acizilor grasi.
 Afară de complexele multienzimatice e posibila şi o altă
varianta de organizare structural-funcţională. Astfel enzimele
se pot aranja în lanţ, fixindu-se de membrana biologică.
Ex.enzimele lanţului respirator mitocondrial, care participă la
transferul de electroni şi protoni şi la generarea de energie.

S S
P
Pro E4
E1
E2 E3
 Tipul mixt de organizare
a sistemelor polienzimatice reprezintă o îmbinare a
ambelor tipuri de organizare, adică o parte din
sistemul polienzimatic are organizare structurala,
iar cealaltă parte - organizare funcţională.
 Ex.- ciclul Krebs, unde o parte din enzime sunt
asociate în complex structural (complexul 2-
oxoglutaratdehidrogenazic), îar altă parte se leagă
funcţional prin metaboliţii de legătură.

S S
 Е1 Е2 P
 А В Pro E6
E3
E4 E5
 Compartmentalizarea
 Enzimele indicatorii – sunt localizate intracelular în diferite
compartimente:
 în citoplasmă (aminopeptidaze, peptidaze, enzimele glicolizei
(lactatdehidrogenaza, aldolaza),
 în mitocondrii: enzimele oxidării AG,ciclului Krebs, Ciclului ornitinic,LR
glutamatdehidrogenaza),
 În nucleu: E biosintezi de ADN și ARN

 În reticolul endoplasmatic: E biosintezei de proteine. TAG și FL

 în lizosomi (-glucoronidaza, fosfataza alcalină , fosfolipaza, hidrolaze,

proteaze).
 Aparatul Golgi: glucozo-6 fosfotaza, glucozil și galactozil transferaze

 Perioxiomi: Catalaza, Ureaza, amino acid oxidaza.

Acestea enzime în normă în plasmă se găsesc în concent raţii foarte mici. La

afecţiunile celulare activitatea acestor enzime în plasmă este brusc mărită.
 Componenţa enzimatică a organelor şi ţesuturilor
este diferită.
Enzimele organospecifice.

E ce se găsesc în cantități mai mari sau numai într-un

organ
Se numesc - E specifice pentru acest organ sau
organospecifice.
Enzimele organospecifice
ale creerului:

 Creatinkinaza totală și Izoforma BB

 Acetilcholinesteraza
 Monoaminoxidaza
 Enzimele organospecifice
ale ficatului:
 Histizdaza
 Urocanaza
 Ceto 1 fosfat aldolaza
 Sorbitol dehidrogenaza
 Ornitin carbomouil transferaza
 Arginaza
 GlutamatDH- e mai puțin specifică ( localizată în mC) – indicator al
afecțiunile mitocondriilor
 ALAt (citoplasma ficatului) – d/a precoze a hepatitelor cronice fara ictere
 LDH 5 – necroza ficat
 Leucinaminopeptidaza – în icter obstructiv
 IzocitratDH –hepatopatii evolitive
 Enzimele organospecifice
ale miocardului:
 Beta- hidroxibutiratDH
 LDH 1
 ASAt
 Kreatinkinaza (KK) (Izoforma MB)
Enzimele organospecifice
ale rinichiului:
 Glicinamidotransferaza,
 glutaminaza rinichiului,

 Alaninaminopeptidaza :

( 3 izoforme:AAP1- ficat; AAP2-

pancreas; AAP3- rinichi)
Enzimele organospecifice
ale mușchilor scheletici:
 Kcreatinkinaza totală +izforma MM
 Fructozo-1,6 difosfat aldolaza
 LDH 1
 Fosfotaza alcalină: 3 izoforme:
(Hepatobiliară, osoasă și intestinală)
 Fosfotaza acidă- prostată, oase
 Terapia cu enzime
 Enzimele sunt agenţi terapeutici unici ce produc efecte importante şi
specifice.
 Motivele care au limitat folosirea largă a enzimelor ca medicaţie sunt
legate de natura proteică:
 - distribuţie redusă în organism dependentă de dimensiuni, sarcină şi
de fenomenele de glicozilare (prin glicozilare proteinele sunt
recunoscute de receptori şi fixate în anumite locuri
 - posibilitate mică de dirijare extrahepatică, ficatul avînd tendinţă de a
capta şi reţine proteinele străine;
 - inactivarea lor sub acţiunea proteazelor digestive în cazul
administrarii orale, precum şi proteazele tisulare le scurteaza
semiviaţa;
 - potenţialul lor antigenic, anticorpii formaţi pot genera reacţii de
hipersensibilizare adesea grave şi pot inactiva enzima.
 Tehnici propuse pentru optimizarea
proprietăţilor terapeutice ale enzimelor.
- prin N-acilare a fost crescută semiviaţa asparaginazei, folosită în leucemie.
- S-au încercat de asemeni metode de obţinere a enzimelor imobilizate.
De ex. prin reticularea enzimei, ce conduce la agregate insolubile, prin
absorbţie pe polimeri sintetici ori prin ataşare covalentă, prin incorporare într-
un gel în cursul polimerizării.
 Aceste preparate caştigă rezistenţă la enzimele proteolitice şi sunt mai puţin
imunoactive dar pot fi alterate proprietăţile farmacocinetice. Asemenea
avantaje au dovedit conjugaţii cu polietilenglicol (PEG) ai arginazei, ai
glutaminasparaginazei sau ribonucleaza supusă reticulării, enzime cu efect
antitumoral. Un succes în terapia defectelor genetice a fost imobilizarea
enzimelor din ciclul ureogenetic pe un suport de fibrină.
 S-au propus noi forme farmaceutice prin incapsularea enzimelor in lipozomi
-microsfere cu membrana bistratificată lipido proteica, în hematii umane, în
fantome eritrocitare sau în alţi transportori celulari. Noile forme obţinute
prezintă un potenţial de ţîntire tisulară. De ex. în cazul unor boli genetice
cauzate de deficitul unor enzime lizozomale se impune o terape de substituţie,
enzima trebuind ţintită direct în lizozomi.
 6
 Enzimodiagnostica:
I. Utilizează cu succes dozarea enzimelor organospecifice în
lichidele biologice.(indicatorii)
 Concentrația lor în celule este cu mult mai mare decât în sânge
 Creșterea activității lor în sânge ne indică care este organul lezat .
Cauzele (viteza mare de sinteză, mică de degradare, proliferareacelulelor, hiperactivarea E, sau liza celulară)
Ex. Toate E organospecifice.
II. Dozarea enzimelor ce în normă activează în sânge (secretorii)
 se află in sânge în concentrații mai mari decât în celule;
 ele se sintetizează în ficat;
 micșorarae activității lor indică lezarea organului producător.
Ex: Lipoproteinlipaza, Ceruloplasmina, Trombina, plasmina, colinesteraza
 II Ex: Boala Wilson
 Este o deficiență genetică de sinteză
a ceruloplasminei
 deficiența de ceruloplasmină în sânge
este bază pentru a pune această
diagnoză.