Valeria Tabac,

clasa a X-a J

Transformatorul electric
Rezumat
Transformatoarele electrice sunt destinate transformarii
valorilor tensiunii şi curentului, în cadrul proceselor
electroenergetice din instalaţiile de curent alternative. Ele se
folosesc în sistemele energetice, reţele de distribuţie a energiei
electrice, în diferite instalaţii industriale, de comunicaţie,
precum şi în automatică, electronică, iluminat etc.
Transformatorul electric este un caz limită de maşină
electrică fără părţi în rotaţie, constituită dintr-un ansamblu de
circuite electrice cuplate magnetic, prin intermediul cărora se
modifică valorile tensiunilor şi curenşilor.
Transformatoarele se realizează monofazate, trifazate si
polifazate.

1.Introducere
Se numeşte transformator electric un dispozitiv
electromagnetic care prin fenomenul de inducţie, transformă
parametrii energiei electrice în curent alternativ (frecvenţa
rămâne aceeaşi).[1][2]
Energia electrică este produsă de regulă sub formă trifazată
în centrale electrice cu ajutorul generatoarelor electrice la un
nivel de tensiune dictat de considerente constructive şi
tehnologice. Frecvent tensiunea nominală (tensiunea între faze
sau tensiunea de linie) a generatoarelor este de 10-15 kV.
Această energie elctrică este transportată şi distribuită
consumatorilor industriali sau casnici. Consumatorii necesită
nivele diferite de tensiune, cei de joasă tensiune au tensiunea
nominală de 380 V sau 220 V, alţi consumatori sunt de medie
tensiune: 6 kV sau 10 kV (tensiune de linie). Transportul energiei
electrice se face la nivele de tensiune ridicată(700 kV, 400 kV,
220 kV sau 110 kV, tensiune de linie) dictată de lungimea
distanţelor de transport şi de considerente economice. Ca atare
este necesară transformarea tensiunii de la un nivel la altul de
către o maşină electrică, acesta este rolul transformatorului.[3]

2.Noţiuni generale
Primul transformator cu miez magnetic si doua înfasurari a
fost construit de Michael Faraday în 1831, în scopul evidentierii
experimentale a fenomenului inductiei electromagnetice.[4]
Transformatorul electric este o maşină electromagnetică
statică de curent alternativ, care transformă o energie
electromagnetică primară de anumiţi parametrii (u1,i1) într-
o energie electromagnetică secundară de alţi parametrii (u2,i2),
frecvenţa rămane insă constantă(f1=f2=ct.). Cei doi parametrii
care ne dau puterea: u-tensiunea şi i-curentul, suferă prin
transformare schimbări inverse, astfel dacă tensiunea
se micşorează, curentul se măreşte şi invers. La baza
funcţionării transformatorului stă principiul inducţiei
electromagnetice. Din punct de vedere constructiv,
transformatorul are două părţi principale:
1)circuitul magnetic- reprezentat de miezul de fier şi construit
din tole de oţel electrotehnic pentru reducerea pierderilor în
fier;
2)circuitele electrice- reprezentate de două sau mai multe
înfăşurări din Cu sau Al, realizate în jurul circuitului magnetic,
fiind deci cuplate electromagnetic. Înfăşurarea care primeşte
energia de la o sursă se numeşte infăşurare primară, iar cea care
cedează energia unei reţele sau unui consumator se numeşte
infăşurare secundară. După cum tensiunea înfăşurării secundare
este mai mare sau mai mică decat cea a înfăşurării primare,
transformatorul este ridicător sau coborator de tensiune.[5]

Electrocentrală Consumatorii

[6]

Fig. 1. Schema de principiu pentru

transportul energiei electrice.

Transformatorul T1 conectat dupa generatorul G,

este ridicator, iar transformatorul T2 ce alimentează
consumatorii este coborator.
Diferenta de principiu între cele doua tipuri de
transformatoare nu există. Potrivit destinaţiei,
transformatoarele sunt:
- de forţă – pentru transportul si distribuţia energiei electrice;
- de masură – prin intermediul cărora în circuitele de înaltă
tensiune sau de curenţi mari se introduc aparate de masură sau
mijloace de reglare si protecţie;
- autotransformatoare – la care înfaşurarea primară si
secundară sunt unificate într-una si serveste pentru reglajul lin al
tensiunii in limite mici;
- transformatoare cu destinaţie specială – pentru suduri
electrice, pentru reductoare s.a.;
- transformatoare de mică putere – se utilizează în scopuri
diferite in radiotehnică, electronică, automatică.[6]
3.Elemente constructive ale transformatorului
În construcţia unui transformator distingem 5 sisteme:
sistemul magnetic, sistemul electric, sistemul de răcire, sistemul
de reglare a tensiunii şi de protecţie şi sistemul mecanic.

4.Sistemul magnetic
Pentru un transformator, sistemul magnetic este alcătuit din
miezul magnetic prin care circulă fluxul magnetic. Miezul
magnetic este format din coloane (porţiunile de miez pe care
sunt dispuse înfăşurările) şi juguri (porţiunile dintre coloane
care servesc numai la închiderea fluxului magnetic). Miezul
magnetic se confecţionează usual din tole de oţel electrotehnic
aliat cu siliciu de grosime (0,2 … 0,35) mm. Tolele sunt izolate cu
lacuri sau cu oxizi ceramici (carlit). Miezurile magnetice din tole
se construiesc cu coloane (Fig. 2), putând fi monofazate sau
trifazate. Asamblarea miezului transformatorului se face prin
ţeserea jugurilor de coloane la 900̊ sau la 450̊ (Fig.3).

Fig. 2. Schema transformatorului electric cu coloane

coplanare:a -monofazat; b -trifazat.
Fig. 3.Ţeserea miezurilor magnetice trifazate cu 3
coloane:
a -la 90̊ cu două cicluri;b -la 90̊cu trei cicluri;c -la 450̊;d
-la 45̊±15̊.

5.Sistemul electric
Sistemul electric al transformatorului este format din
înfăşurările acestuia şi toate
conexiunile care-i permit racordarea atât la reţeaua primară (de
alimentare), cât şi la reţeaua secundară. Înfăşurările
transformatorului sunt construite din conductor de cupru sau
aluminiu (mai rar); conductoarele sunt izolate electric între ele
cu email, ţesătură de sticlă sau bumbac. Înfăşurările sunt izolate
faţă de toate elementele cu care vin în contact.
Din punct de vedere al dispunerii înfăşurărilor pe coloană
acestea pot fi clasificate în două categorii; înfăşurări cilindrice
concentrice (Fig. 4.a şi b) şi înfăşurări alternate
(Fig. 4.c).
Fig. 4. Aşezarea înfăşurărilor transformatorului pe coloană:
a - cilindrice concentrice;b - cilindrice biconcentrice; c - în galeţi alternaţi.

6.Sistemul de răcire
Înfăşurările transformatorului fiind parcurse de curenţi, în ele
se produc pierderi sub
formă de căldură care trebuie evacuată. După modul în care se
face răcirea se deosebesc transformatoare uscate şi
transformatoare în ulei. Căldura se transmite de la părţile active
la agentul de răcire prin conducţie, iar mai departe, la mediul
ambiant, prin convecţie şi radiaţie. La transformatoarele în ulei,
sistemul de răcire este format din cuvă şi elementele de răcire.

7.Sistemul de reglare a tensiunii şi de protecţie

Transformatoarele de putere sunt prevăzute cu un dispozitiv
care permite reglajul tensiuniiîn gol, în anumite limite. Prizele de
reglaj, în număr de trei, se prevăd pe partea de înaltă tensiune.
Capetele prizelor de reglaj sunt duse la un comutator de prize,
care poate fi liniar sau circular. Majoritatea transformatoarelor
cu cuvă se prevăd cu conservator de ulei şi cu releul de gaze
(releu Bucholtz) care are rolul de a întrerupe
alimentarea transformatorului în două situaţii: când în interiorul
cuvei apar gaze ca urmare a unui arc electric, sau când cuva are
pierderi de ulei, ca urmare a unor scurgeri necontrolate(releul
rămâne fără ulei).
8.Sistemul mecanic
Sistemul mecanic este format din elemente care asigură
compactizarea tuturor părţilor
transformatorului, ridicarea cu tot echipamentul (inclusiv
uleiul), deplasarea şi transportul
acestuia. La transformatoarele de putere, cel mai frecvent se
folosesc construcţii simple cu grinzi de strângere ale jugurilor
magnetice sub forma unor profile U sau L îmbinate prin buloane
de strângere şi rigidizate de tiranţi verticali, care servesc la
ridicarea părţii
decuvabile şi la presarea bobinajelor. La capetele bobinajelor,
spre grinzile de strângere se pun, pentru presare, discuri
izolante şi discuri cu tacheţi, care permit circulaţia naturală a
uleiului din cuvă printre tacheţi, prin canalul axial dintre
înfăşurări. Discurile acestea sunt presate de grinzile de
strângere, cu ajutorul tiranţilor.[7,10]
9.Randamentul transformatorului electric
Randamentul transformatorului se defineşte ca fiind raportul
dintre puterea activă P2 furnizată de secundar şi puterea activă
P1 primită de către primar de la reţeaua de alimentare.
Diferenţa P2 - P1 reprezintă puterea pierdută de transformator,
care se compune din pierderile prin efect Joule în înfăşurările
transformatorului numite pierderi în cupru
PCu = R1I12 + R2I22 şi pierderile prin histerezis şi curenţi turbionari,
numite pierderi în fier, PFe. Deci, expresia randamentului este:

sau:
 Randamentul atinge un maxim când PCu = PFe. Cum
transformatorul nu are piese în mişcare, ele nu au pierderi de
energie prin frecări şi funcţionează cu randamente mai mari
decât ale maşinilor electrice rotative, atingând chiar valori de
99% la transformatoarele de putere mare. În fig. 5. se prezintă
bilanţul puterilor active într-un transformator lucrând în sarcină.
[8]

[8]
Fig. 5. Bilanţul puterilor active într-un transformator
lucrând în sarcină

10.Concluzie
Transformatorul în schemele electrice are principalul scop de
adaptare a tensiunii între două circuite diferite. In acelaşi timp
însă, transformatorul realizează şi o separare galvanică (deci o
izolare) între cele două circuite. Un alt avantaj al utilizării
transformatoarelor este însă şi cel al creşterii eficienţei
transmisiei la distanţă a semnalelor, dacă se aleg corespunzător
rapoartele lor de transformare.[9]