SINGURA SI NU REGRET

– Serie de monologuri feminine –

de Sabina Balan (dupa o carte de Marjorie Hillis)

Cazul I

Adolescenta proaspat parasita

O fata de aproximativ 17 ani intra intr-un bar. Se aseaza la o masa, isi lasa ghiozdanul pe un scaun si
scoate un caiet.

CHELENERITA: Comanzi ceva?

A: Un suc, va rog.

CHELNERITA: De care?

A: Cola. Ba nu. Dati-mi o bere, va rog.

CHELNERITA: La sticla sau la halba?

A: La halba e mai multa?

CHELNERITA: Depinde de halba.

A: Atunci… Dati-mi o vodka.

CHELNERITA: Vodka?

A: Mhm (scriind in caiet).

CHELNERITA: Simpla, cu gheata? 50, 100?

A: Nu stiu.

CHELNERITA: Auzi, nu servim bauturi alcoolice copiilor.

A: Auzi, eu nu sunt copil!

CHELNERITA: Minorilor, ma rog.

A: Scrie pe fruntea mea ca sunt minora, sau ce?

CHELNERITA: Nu, scrie in buletin.

A: De unde stii tu ce scrie in buletinu’ meu?

CHELNERITA: Auzi, cred ca ai gresit locul, aici nu e biblioteca judeteana, si daca mai comentezi, te dau si
afara.

A: Aha.

CHELNERITA: Deci, ce vrei?

A: O cola. (chelnerita pleaca) Fraaate, de parca e treaba ei! De parca nu o plateam… Sunt destul de
mare sa comand ce vreau. Si chiar aveam nevoie de alcool. Mult. Nu? Asa face lumea. Bea si uita de
probleme. Citez: „o stare de euforie fizica si psihica proportionala cu cantitatea de alcool care ajunge in
sange.” Am incheiat citatul. Cat de greu poate fi? Toata lumea face asta. Bei si uiti… Bei si uiti ca ai
prietena si adormi in pat cu 1,2,3 fete. Goale. Cine dracu face asta?! Stati. Nu-mi spuneti. Stiu. Anume
Ionut Moisescu dintr-a 11a E, olimpic la fizica, pana acum 30 de minute prietenul, pardon – iubitul unei
anume Ana Gavrila, olimpica si ea la fizica, care nu-i in stare sa bea decat cola. Si sampanie la revelion,
bineinteles!

CHELNERITA: (ii aduce cola) Cu cine vorbeai?

A: Singura.

CHELNERITA: Am sa te rog sa vorbesti mai incet atunci.

A: Da’ parca aici nu era biblioteca judeteana…(chelnerita se pregateste sa-i spuna ca poate oricand
sa o dea afara) Ok, am inteles. (chelnerita pleaca, ea isi da ochii peste cap si continua sa scrie in caiet)
mgcos de alfa ori sinus de beta egal… Stiu ce fac. Ma duc acasa, astept sa plece ai mei, dau iama in
„Dulapiorul interzis”, pun mana pe prima sticla pe care o vad si o dau pe gat. Pana maine dimineata voi fi
capabila sa nu-mi mai amintesc nimic din tot rahatul asta. Da… (reincepe sa scrie) Aaa, la dracu! Maine
am prima ora chimia, nu pot sa fac asta. O sa-mi scot o scutire, ai mei o sa-si dea seama ca e ceva in
neregula cu mine si o sa ma lase sa stau acasa. (incepe sa rada) Da, normal ca o sa fie ceva in neregula cu
mine, o sa duhnesc a bautura! N-am mai facut asta niciodata, nu prea stiu cum sta treaba. Nici cu bautul
de suparare, nici cu despartirile, nici cu iubitii. Adica, nu se presupunea ca trebuia sa-mi ceara iertare ca
a fost cel mai mare bou de pe fata pamantului si apoi sa fim impreuna pentru tot restul vietii?! „Aaa, stii,
nu cred ca e bine ce ai facut, cred ca ar trebui sa luam o pauza.” (il imita) „Da’ ce-am facut?” „Te-ai
culcat cu trei tipe de-odata la concursul national de fizica de saptamana trecuta in timp ce erai cu mine,
dobitoc handicapat ce esti?!” …Desigur, nu i-am zis asta, da’ mi se citea in ochi probabil. „M-ai inselat.”
(il imita) „Aaa, eram beat.” Ok, cum e, frate, sa fii beat?! Iti anesteziaza sentimentele?! Pe bune, ar
trebui sa-mi fie rusine ca nu m-am imbatat niciodata in cei 17 ani ai mei, da, ai auzit bine, 17 ani,
chelnerita imputita ce esti! Sau ca nu am mai avut nici un prieten pana acum? Si probabil nici de acum
incolo n-o sa am… Ceea ce nu pot sa zic ca ma deranjeaza, pentru ca, hei, m-am obisnuit sa fiu singura
majoritatea timpului, ca de exemplu la toate revelioanele din viata mea, cand o clipa esti cu prietenii tai
strigand „La multi ani!!!” si toate alea, si clipa urmatoare toti se saruta in jurul tau. Super tare. Da’
acum… nu stiu cum naiba sa ma obisnuiesc cu situatia, pentru ca nu mi s-a mai intamplat sa trec prin
asta, iar eu sunt si tocilara de felul meu, adica in fine, perfectionista, si am nevoie de un plan. Un plan!
Pentru ca daca nu, jur ca data viitoare cand o sa mai auda lumea de mine, o sa fiu la dezalcoolizare si
pun pariu ca viata o sa fie mult mai misto.

CHELNERITA: Mai vrei sa comanzi ceva?

A: Nu, multumesc.

CHELNERITA: Nu m-ai chemat adineauri?

A: A, nu… Dar poti sa-mi faci nota, te rog.

Cazul II

Prietena din telefon

O fata sta la o masa, fumand linistita tigari Vogue mentolate si vorbind la telefon.

B: Mhm. Hm-mhm. Inteleg. Mhm. Ce marlan. Mhm. Da, clar, nu se mai putea. Mhm. Ai facut ce
trebuia. Mama, bineinteles, asta as fi facut si eu… sa vina el la mine sa-mi spuna asa ceva, sigur aruncam
cu ceva dupa el… bine, nu cu termosu’, ca-i scump… Ok, ok, mare branza, iti iei altu’, sunt chiar si la Avon
de comandat… Da. Mhm. Mhm. Si aftershave-ul? Asta-i naspa. Daca-si lua numai hainele era in regula,
ca barbatii oricum nu se schimba foarte des, da’ fara aftershave nu pot trai. Ei na, stiu. Am citit. Da, mai,
sursa sigura. Mhm… Nu, nu, nu. Calmeaza-te, nu-i chiar asa de rau, o sa se intoarca sigur. Sigur si-a uitat
ceva, pasta de dinti, nu stiu, cauta… Da, si ce daca poate sa-si cumpere altele, barbatii tin la lucrurile lor,
sunt ca masculii pauni cand isi fac cuib, da… Hai ma, linisteste-te… Nu, NU. NU. Fata! Pune cutia aia de
inghetata inapoi in frigider ca daca nu, vin la tine si ti-o indes cu mana mea direct pe conducta de
aerisire cu lingura cu tot. Asa, sa aud usa de la frigider cum se inchide. Ai innebunit sau ce?! Vrei sa faci
rosu in gat? Gata. Respira. In fond, nu-i dracu’ chiar de la Prada, cinci din zece persoane traiesc singure
pentru ca n-au incotro… Ideea e ca nu au murit, ba chiar traiesc bine mersi. Important e ca o tehnica de
a trai singura exista! Da, ma, asculta-ma pe mine. Da, bineinteles, sursa sigura. Mhm. Mhm. Pai uite,
vezi?! In plus, si Anemona a trecut prin asta, si uita-te la ea acum, e pentru a nustiucata oara la schi in
Kitzbuhel, in extrasezon, asta vara a fost in Saratoga si Juan-les-Pins, ca sa nu mai vorbim de Pandorf!
Aia, fata, de sus de la birouri. Nu, nu aia cu curu’ mare, aia inca nu s-a despartit de bunaciunea ei. Mhm.
Da, nu stiu cum dracu’ au astea un asemenea noroc. Da, in fine, nu despre asta era vorba. Ma asculti?
Trebuie s-o luam logic ca in orice articol decent despre femei si problemele lor din revistele de calitate,
si cand spun asta, ma refer la Cosmopolitan, Marie Claire, Elle, si nu la orice Formula AS. Deci stai fara
grija, esti pe maini bune. Mi s-a parut mie sau ai deschis iar usa de la frigider? Fata, pot sa simt o cutie
mare de inghetata cu tiramisu si din satelit, pune-o inapoi. Nu in dulap, in frigider! Frigiderul tau nu
scartaie! Asa. Cum ziceam. Deci, logic. Daca s-a intamplat ce s-a intamplat inseamna ca trebuie sa te
analizam cu obiectivitate. Calea perfectionarii nu presupune doar o imbunatatire a respectului de sine, ci
si o evaluare onesta a defectelor. Am incheiat citatul… Da, bineinteles ca nu numai tu esti de vina, e si
super-marlanul-ingamfat-si-ignorant-care-nu-stie-ce-pierde de vina, dar… pe ei oricum nu prea poti sa-i
schimbi asa ca mai bine actionezi pe plan personal. Bun, esti atenta? Unde esti? Cat de departe de
frigider? Ok. Incuie usa. Asa, in primul rand, fiecare femeie ar trebui sa aiba un minim de cunostinte
despre practic orice. Adica iti trebuie cateva lucruri pe care sa le aprofundezi si care te vor ajuta sa
vorbesti mai elevat, dar nu te vor face neaparat si o interlocutoare mai buna, fiindca asta presupune sa
stii sa asculti, iar ca sa stii sa asculti trebuie sa ai cel putin o idee vaga despre ce vorbeste celalalt, dar
oricum, e plictisitor si enervant pentru cel care vorbeste sa fie nevoit sa-si adapteze conversatia astfel
incat sa-l poti intelege. M-ai inteles?... In fine, nu mai repet… Mnu. Uite, vezi? Asta obisnuiam si eu sa
cred, dar nu. Se pare ca discutia despre masina lui preferata nu e de ajuns. Nu, nu am sursa in fata, citez
din memorie. Harper’s-ul de luna trecuta daca nu ma insel. Asadar, trebuie sa ai mai multe preocupari
pasionante!... Pff, nu stiu, sunt o multime… Colectioneaza timbre, citeste despre femeile celebre din
istoria Frantei, scrie piese de teatru, invata termeni tehnici din fotografie, ca sa nu mai vorbim de
antichitati, arhitectura, patinaj, aaa, nu, asta-i sezonier… invata despre tipurile de vin, ofera-te voluntar
in organizatii sociale, alatura-te comunistilor, pentru Dumnezeu, fa ceva!... Eu? Da’ eu ce treaba am in
toata chestia asta, eu te ajut pe tine… Pai nu stiu, eu… citesc reviste. Si? Si ce? Aaa, stiu alfabetul chirilic.
Cum nu conteaza? Ai rude in Rusia, bunici sa spunem, barbatii adora rusoaicele. Da, stiu. Original, nu?
Pai nu stiu, alege si tu ceva. Foarte bine, bravo, e un inceput bun. Dar, ai grija, chiar daca iti propui sa
atingi doar un nivel mediu de pricepere, va trebui sa-l si pastrezi. E ca silueta. Apropo, sper ca n-ai iesit
din camera. Mhm. Mhm. Perfect! Astrologie! Cu asta sigur le captezi atentia… Mai cauta: numerologie,
chiromantie, grafologie, tarot. Google! Chi-ro-man-ti-e. Nu stiu cum se zice in engleza. Aaa, foarte
important, orice ar fi, nu-i spune „hobby”. Nu mai e la moda de secole! Nu stiu, „indeletnicire”… Uite,
vezi, nici macar nu-i asa de greu. Nici macar nu merita sa plangi pentru el. O hai, mai sunt miliarde de
barbati ca el, ba chiar de nationalitati diferite si cu mai multi bani! Vaaai, saraca de tine, tu ai nevoie de
un mall. O, asculta-ma, fata mea, poti sa fii tu priceputa la ce vrei, dar iti trebuie GENIU ca sa faci
impresie cu tocuri proaste si genti neasortate, AMIN! Pai sunt deja in oras. Ok, te astept.

Cazul III

Luxul de a trai singura

O femeie matura sta pe un long chaise din lemn masiv, imbracata intr-un capot grena din satin si bea
dintr-un pahar ceva ce pare a fi coniac. Pune un reportofon pe masa si il deschide.

C: Sunt veterana in meseria asta. Stiu oricum mai multe decat jurnalistele acelea frustrate care
semneaza articole despre cum sa cuceresti barbati in reviste de doi bani. (incepe sa rada) Fara suparare,
dar ca sa stiti, am sa spun tot ce imi trece prin minte… (inchide reportofonul) Ei, la naiba. (il deschide din
nou) Sunt veterana in meseria asta. Bine, mult spus meserie, nu am ales-o eu. Ea m-a ales pe mine. E mai
mult o vocatie, cred. Ma descurc bine, in orice caz. In jungla asta social urbana e foarte important sa
privesti totul ca pe un business. Eu il conduc pe al meu de vreo 20 de ani si ca orice afacere, are si profit,
si costuri; tind sa cred ca oricine ai fi, oricat de prost ai sta cu economia vietii, tot poti obtine profit,
important e sa deschizi ochii, sa-l constientizezi si apoi sa-l investesti. Da, si singuratatea poate fi
investita… Bine, nu spun sa-ti dedici tot restul vietii florilor de pe pervaz, dar ii poti multiplica avantajele.
De multe ori chiar… (isi aranjeaza usor sprancenele cu gesturi elegante) Am facut corelatia cu business-ul
ca sa imi sustin mai bine punctul de vedere, nu ca sa reiasa din asta ca sunt bogata. Defapt nu cred ca
pentru asta sunt cunoscuta. Nu pentru asta cred ca ati ales sa-mi luati acest interviu. In consecinta, nu
spun ca numai oamenii bogati se pot simti bine singuri, desi banii pot fi o companie foarte placuta, nu
am de ce sa mint… Ok, am sa evit sa mai bat campii (ia o gura in paharul ei) am sa incerc sa fiu mai
pragmatica pentru cititorii dvs. Cum a inceput totul… Eram casatorita de un an, un an si ceva cu domnul
Cavallioti, renumit sau nu, Daniel, Dan cum ii spuneam eu. Il iubeam. Am fugit intotdeauna de eticheta
de cenusareasa furata din cocioaba-i prapadita de nustiuce print, asa ca m-a durut undeva de ce
spuneau oamenii despre mine sau el, ne iubeam si totul era bine… pana ce, fireste, a ales sa plece si sa
nu se mai intoarca. Bine, nu cred ca el a ales. (rade) Se pare ca ne-am gasit amandoi vocatia atunci, el
moartea si eu singuratatea. In fine, pe langa aceasta imensa afacere cu care m-am ales, a mai fost si
celebra lui mostenire pe care, vai mie, nu aveam cu cine s-o impart… Nu are rost sa povestestesc
impresiile de moment. Am realizat in schimb pe propria mea piele efectele demoralizatoare ale snacks-
urilor si cutiilor intregi de ciocolata devorate pe intuneric. Si ca sa nu-mi risipesc averea pe mancare si
servetele nazale, m-am hotarat sa imi investesc singuratatea in ceva. La inceput a fost casa. (mai ia o
gura din pahar) E uimitor cum odata ce devii singur incepi sa constientizezi tot ce e in jurul tau, de la
draperiile gresit alese pana la veioza stramba. Sa descoperi, mai bine zis. Mi-am renovat casa spunandu-
mi ca „e ca la teatru… spectacolul va trebui sa aiba de acum scenografie pentru o piesa cu un singur
personaj.” A, pentru cititorii, sau ma rog, cititoarele dvs.: sicul este esential in casa unei femei singure, la
fel cum decoratiunile sentimentaliste nu-si mai au locul. Eu am optat pentru un stil minimalist, clasic
totusi, culori deschise, foarte feminin. Am sters asadar orice urma de suferinta, ca si cum asa m-as fi
nascut, intr-o casa pustie. Mi-am dat seama atunci ca aveam sa-mi folosesc casa mai mult… ceea ce nu e
un lucru rau! A avea baia doar pentru sine o dimineata intreaga e o absoluta binecuvantare, ca si micul
dejul in pat de altfel, sau libertatea deplina de a citi noaptea cu veioza aprinsa, sau toate desfatarile
cosmetice pe care mintea masculina nu a invatat inca sa le aprecieze. Orice femeie ar trebui sa se
rasfete cu nerusinare pana ce nu va fi nevoita sa o faca… (mai ia o gura din pahar) La un moment dat,
uitandu-ma pe geam, am inceput sa ma simt frustrata. Frustrata din cauza faptului ca exista orhidee in
Brazilia pe care nu le voi vedea niciodata, ca exista clopote in templele din Cambodgia pe care nu le voi
auzi nicicand si plaje incredibile cu nisip pe care le voi rata cu certitudine. Asa ca, din profitul singuratatii
mele de care va spuneam, mi-am permis o doza rezonabila de calatorii. Peste mari si tari. Pe toate
continentele. Ca o adolescenta revoltata. E periculos… se spune ca departe de casa iti dai seama cat esti
de singur, dar eu avusesem deja revelatia asta, asa ca pentru mine a fost minunat sa ma pot plimba. La
inceput am fost furioasa pe el, m-am simtit tradata, dar intr-un fel, ii multumesc lui Dan ca m-a lasat…
(mai ia o inghititura din pahar) sa fac atat de multe lucruri, pe care, probabil si el e constient ca nu am fi
apucat sa le facem impreuna. Nu pledez in favoarea vietii solitare, dar oricat de dor mi-ar fi de el, am
descoperit ca poate fi… profitabil sa fii singur, m-am descoperit pe mine. Nu stiu daca am indeplinit
cerintele unui interviu. Nu stiu nici cum sa inchei, dar cred ca jurnalista care se ocupa de materialul asta
va trage o concluzie pe cinste, asa ca am sa inchid pur si simplu… (inchide reportofonul, isi termina
bautura din pahar) Si am sa ma culc. (pentru sine)

Cazul IV

Matusa nemaritata

O femeie (25-30 ani) sta singura la o masa de familie de circa 10 persoane, pe un scaun ce pare
prestabilit. Are un coif colorat pe cap, se uita in gol, obosita.

D: Nu pot sa-mi dau seama unde gresesc. Adica… cred ca fac ceva gresit… dar ce?! Poate ca trebuie
sa-mi schimb oglinda. Oare m-am ingrasat? Nu prea am inteles ce a vrut sa spuna sor’mea cu „E prea
multa frisca in tort”. E un tort, pentru numele lui Dumnezeu! Cred ca se intampla ceva cu mine si nu
realizez. In fond, nici nu m-ar deranja atat de tare toata chestia asta daca nu ar exista zile din astea… de
celebrare a faptului ca ai o familie. Mare. Si implinita. In care doar tu te deosebesti fundamental de
toate rudele tale, iar ele stiu sa-ti reaminteasca asta cu fiecare gest pe care il fac in preajma ta. Si nu pot
sa-mi dau seama unde e anomalia… La mine sau la ei? Bunica-mea a trait pe vremea razboiului, iar cand
a murit bunicul meu si mai tot restul familiei ei, a trebuit sa aiba grija atat de copiii ei cat si de nepoti.
Asta-i una. Cealalta s-a casatorit de tanara cu celalalt bunic al meu, care pe atunci era cel mai mandru
fecior din sat, si au avut impreuna sapte fete pana ce sa reuseasca sa aiba un baiat. Pe tata. Si tot asa,
fiecare ramurica din tot arborele asta genealogic a mostenit pasiunea pentru mariaj timpuriu, inclusiv
parintii mei, ca sa nu mai vorbesc, frate, de stilul asta productivist in ceea ce priveste plozii. Iar acum,
toata strategia asta familiala a bunastarii a dat chix tocmai la mine! Adica… zeita nuntii si a fertilitatii,
care o fi aia, s-a trezit intr-o dimineata manioasa pe familia Pavel si a spus „Pana aici! In curand o sa
ajungeti sa populati un oras intreg, si apoi, cat ai zice peste, intreg Universul! Ati sfidat zeii!!!” Si atunci
m-am nascut eu, ca o pedeapsa pentru aroganta lor. Si odata cu blestemul asta cumplit, am devenit
„matusa nemaritata”. Pentru ca toti fratii si surorile mele, cum capata prilejul, isi pun pe ascuns plozii sa
ma intrebe „Taaaantii Delia, da’ tu cand te mariti?”, „Taaaantiii Delia, da’ tu de ce n-ai iubit?!”, „Taaantiii
Delia, de unde vin copiii?”… Si da, fix de acolo vin! Pramatii, le-as agata la toti boalfele alea cu cutitu’ de
taiat friptura! Ca si cum eu ar trebui sa fiu mirata de inocenta lor si de grija lor fata de mine si sa le
marturisesc in sfarsit ca ma marit si toti sa rasufle usurati! Cand am auzit-o si pe tusi Rodica, icoana
caminului nostru, cu „Delia, nu e bine sa ai relatii fugitive, aseaza-te la casa ta…”, imi venea sa iau tot
platoul cu prajituri din fata mea, sa-l trantesc de masa si sa urlu „NU VREAU SA MA MARIT! SUNT
SINGURA! UZINE DE FACUT COPII CE SUNTETI!” sau macar sa le tin tuturor un discurs matur despre cum
„nu starea civila sau statutul social iti asigura fericirea in zilele noastre…” si eram pe punct de a o face,
daca nu-mi sesiza mama aceasta intentie - distructiva probabil - si nu-mi spunea calm „Cat mai vrei sa fii
<fata batrana> a familiei?” asa ca m-a umflat plansu’ pe loc. Deci asta sunt eu… rusinea tuturor. O
stearpa care-si permite excentricitatea de a fi singura, peste pragul de varsta admis. Doamne, si nici
macar nu sunt nebuna, adica vreau sa ma marit si sa am un copil, maxim doi, dar nu acum! Nu am de
gand sa merg pe strada si sa apuc un barbat doar de dragul selectiei naturale, la fel cum nu am de gand
sa-l suport pentru tot restul vietii daca cumva nu l-am ales bine. E o chestie mare… Dar ai mei nu inteleg
asta, ei vad un soi de datorie sfanta! Mama, si acum ca m-au si vazut bocind, sunt sigur ca am sa devin
iar tinta caritatii sociale. De fiecare data cand o sa se intalneasca toti la nunti, botezuri, praznice,
cumatrii, si o sa faca recensamantul familial la modul <cine mai traieste / cine s-a mai casatorit> o sa-si
aduca aminte de mine si o sa-mi trimita sute de pachete cu cozonaci si chestii, doar pentru ca ei isi
imagineaza ca eu o duc rau, si vor sa ma ajute cum pot… Cel mai ciudat e ca, traind asa, ajung si eu sa
cred in asta, fara sa vreau, sa ma holbez la oameni pe strada sau in cafenele si sa ma gandesc cum ar fi
daca ne-am casatori. Ca un fel de paranoia. Adica… daca pana la urma au dreptate. Daca e ceva in
neregula cu mine si de asta sunt singura? Nu pot sa-mi dau seama unde gresesc. (se aude soneria) La
naiba, inca o tura…

Cazul V

Teleshopping

O doamna eleganta, machiata si coafata impecabil, pe un platou de filmare. In timp ce vorbeste, langa
ea, cativa aghiotanti reproduc scenele perfect, ca intr-o reclama.

E: Ati mers vreodata pe strada tristi si ingandurati? Cu totii am facut asta macar o data… Dar ce
anume ne facea cu adevarat sa fim tristi? Lipsa banilor? Lipsa unui loc de munca? Necazurile? Ei bine,
toate acestea si multe altele isi diminueaza semnificativ efectul negativ asupra noastra atunci cand avem
pe cine alaturi… Tu ai pe cineva alaturi? Studiile recente arata ca multe femei traiesc singure din cauza
alegerii eronate a cremei de fata. Ba mai mult, majoritatea au declarat ca nu stiu care este diferenta
dintre o crema hidratanta si una demachianta, fenomen comparabil cu analfabetismul, daca ma
intrebati pe mine… Sociologii ar putea pune asta pe seama nestiintei sau neinformarii, dar tu ai acum
sansa sa afli totul, pentru ca iti prezentam noua gama de produse cosmetice ANTISOLITAIRE. Create
special pentru tine, produsele noastre te vor ajuta sa pui momeala care trebuie in capcana dulce a
dragostei care de-abia asteapta sa se inchida peste barbatul vietii tale. Ni se intampla atat de des sa
ratam ocazia perfecta, nu? O clipa e acolo pe canapea, disponibil, e doar al tau, dar in clipa urmatoare,
clipa apropierii, el observa ca ai un ten neingrijit, unghii nefacute si parul cu adevarat nearanjat. Iti va
cere numarul de telefon? Nu prea cred… Dar nu si de acum incolo! Folosite zilnic, produsele noastre
garanteaza acea prima impresie de milioane la care visam toate, cea care ne va lega cu siguranta
destinele. <Garantia este valabila pentru primele 5 minute de la contactul vizual, in lipsa oricarei
conversatii.> Uita de cremele bunicii! Remedii naturiste? Sa fim seriosi, nu au dat niciodata roade, cine
ar arata bine cu castraveti pe fata? Alegeti produsele ANTISOLITAIRE si veti avea deja un pas facut in
cucerirea barbatului la care ravniti. Visati la cine romantice? ANTISOLITAIRE va va obisnui sa va mariti
miza. Imaginati-va o plimbare romantica de-a lungul Senei, cu opriri romantice in toate buticurile
importante ale Parisului, plus cina romantica la lumina lumanarii intr-un restaurant, fireste, cu specific
frantuzesc. De ce nu? Aratati impecabil. Cu un mic exercitiu al dictiei ati putea chiar ramane sa traiti
acolo. Nimeni nu va observa diferenta intre dvs. si sofisticatele frantuzoaice. Nici macar pretendentii
dvs! Tot nu sunteti convinsa? Ei bine, puteti sa aplicati acest exercitiu de imaginatie oricarei tari doriti,
pentru ca gama ANTISOLITAIRE este internationala! Efectele ei sunt recunoscute in toata Europa,
America si cateva tari din America Latina. Lumea se deschide in fata ta pentru ca tu sa-ti gasesti
jumatatea. Ce mai astepti? Comanda acum. Asta e impulsul de care aveai nevoie. Acum nu-ti mai
ramane decat sa te pregatesti pentru marea intalnire cu EL in care el va fi pur si simplu fermecat de
infatisarea ta!

F: (marturisindu-si emotionata experienta in fata camerei) Am intrat in camera si am simtit pur si

simplu cum toate privirile se indreapta spre mine, printre care si a lui! Am crezut ca lesin, nu mi se mai
intamplase niciodata asa ceva cu vechile mele trucuri de frumusete. Inainte obisnuiam sa ies din casa
doar la suc cu amicii, dar de cand folosesc gama ANTISOLITAIRE, iubitul meu imi ocupa tot timpul liber!

E: Asadar, nu ezitati! Comandati acum si o sa vedeti cum vi se va transforma viata cu atat de putin
efort. Doar cateva minute de ingrijire pe zi si puteti spune adio singuratatii si serilor in care ati fi vrut sa
aveti curajul necesar pentru a aborda acea persoana. Nicio grija, de acum inainte ea va va aborda pe
dvs! Secretul? ANTISOLITAIRE! <Setul contine o crema de zi revolutionara, un pieptane special pentru
toate tipurile de par si o oja.> Sunati la numarul afisat pe ecran, iar operatorii nostri va vor prelua
imediat. Nu uitati, folosind setul ANTISOLITAIRE nu va mai trebui sa mergeti niciodata pe strada triste si
ingandurate…

Cazul VI

Filosoafa misandra

O femeie imbracata intr-o pereche de pijamale baietesti, cu parul prins pe bigudiuri si un strat gros de
crema pe fata sta pe o canapea si incearca sa citeasca in timp ce isi da cu oja unghiile de la picioare,
tinand cartea cu celalalt picior. La un moment dat se da batuta.

G: Bai, nu cred ca poti vreodata sa fii cu adevarat singur daca aici (duce degetul la tampla) esti in
regula… Ratiunea e intotdeauna cea mai buna companie. A, si ma cac in gura lui Kant. Post mortem.
Misogin imputit… Iarta-ma, pisi, imi place cum scrii, dar esti un mare bou la faza asta. „Femeile sunt o
companie foarte placuta, daca oricum nu vor citi Critica ratiunii pure…” Haha! Uite c-am citit-o. Barbatii
simt mereu nevoia sa demonstreze ceva, sa arate ca pot, au mereu ceva de spus, si daca nu le dai
dreptate (gest cu degetul mic) coboara steguletul… Adica eu am o teorie pseudo-matematica. Barbatii
sunt, au fost din totdeauna si vor fi plus. Femeile minus. Si da, Kant, somnic pufos acolo in mormant, dar
fii atent. Barbatii cedeaza. Femeile accepta. E ca la chimie. E super normal. Daca ne gandim si fizic, adica
biologic, e tot asa. Numai ca, daca in unele cazuri femeile nu accepta, barbatii raman cu surplus. Daca in
unele cazuri barbatii nu cedeaza, femeile raman cu deficienta. Dar stii ce? Barbatii aflati in situatia asta,
adica singuri, mor mai devreme, se sinucid mai frecvent, au mai des probleme de sanatate si au o viata
mult mai plictisitoare decat femeile singure! Statistic! (gesticuland spre cer) Deci, chiar daca nu esti in
stare sa o recunosti, eu tot voi fi o companie placuta pentru tine cand o sa ne vedem, cu tot cu lectura
mea. Pentru ca e clar, voi barbatii aveti mai mare nevoie de noi decat noi de voi. Ma cac in toata
protectia voastra masculina, si in toata societatea asta patriarhala, noi suntem invatate sa suportam, voi
nu. Si uneori, ne mai si trezim la realitate si ne dam seama ca hei, parca e mai bine asa. Si nu sunt
feminista, nu-mi dau foc la sutiene in timpul liber, e doar ratiune. Singuratatea asta nu merita atata ura.
Singuratatea te inalta. Te face mult mai puternic, psihic si spiritual pentru ca te pune in legatura cu cele
doua stari primordiale – nasterea si moartea, unde n-ai ce sa-i faci, esti singur. E ca un fel de acces la
purgatoriu care te pregateste si de care nu trebuie sa te temi, pentru ca te caleste. Toti adeptii unei
religii care vor sa exceleze in credinta lor devin asceti. Bine, nu sustin mancatul buruienilor si traitul in
pesteri, dar insingurarea nu a facut niciodata rau nimanui. Atunci esti cu adevarat in stare sa te intorci
inspre tine insuti, sa-ti bagi capu’ in suflet si sa-ti dai seama cine naiba esti. Si de aia zic, ca daca o duci
bine aici (isi scarpina capul) n-o sa simti niciodata singuratatea ca pe o povara. Nici Kant nu cred ca ar fi
putut scrie tot ce-a scris daca nu era singur. Bine, nu-l lingusesc pe Rousseau, nu cred in influenta
negativa a societatii, dar undeva acolo, are o urma de dreptate… ceva din tendinta noastra innascuta
catre sociabilitate are ceva rau in ea, ceva ca un drog. Vrei tot mai mult, si mai mult, din celalalt, din
timpul lui, din atentia lui, din el… din libertatea lui. Te compari mereu cu altcineva. Il compari si pe el cu
altii. Nu cred ca asta e raspunsul. Cred ca adevarata problema a oamenilor e ca totul in viata lor
presupune un spectator… Ar trebui sa notez asta.

Cazul VII

Fata singura inconjurata de multa lume

O fata sta cu coatele sprijite de bar in timpul unei petreceri, in jurul ei lumea se distreaza. Nu vorbeste
cu nimeni, i se aude doar vocea.

H: De ce-am mai venit oare? Puteam sa stau foarte bine acasa… Si nici macar nu l-am vazut. Oare a
venit? Ar trebui sa-mi iau paharul si sa ma plimb pe aici, da’ s-ar prinde toata lumea ca-l caut pe el. Am
sa stau la bar si am sa par dezinteresata. Ce dragut e tipul ala. Vine incoace? Nu te uita, nu te uita… Pff.
Nu, a disparut. A, ba nu, e pe canapea cu aia. Cum ar fi sa ma duc la ei… „Ce faci, draga, m-ai asteptat?”
Pup – pup. In your face, bitch! Mama ce ma doare capu’. De ce nu mai vine asta?! Pe mess zicea ca vine.
Si e chiar misto petrecerea. I-auzi… Cum as fi putut sa dansez cu el pe asta (fredoneaza) sau macar in
preajma lui. E 10:20, mai stau pana la si jumatate si m-am carat, asta inseamna fix doua inghitituri de
bere si o tigara. (isi aprinde tigara) Lent… O savurez. Par disponibila… Nimic nu e mai daunator
respectului de sine decat sa astepti. Cred c-am citit asta undeva. Hmm. Oare ar trebui sa trec pe la baie
mai intai? In caz ca vine. Cred ca rujul e la locul lui. Am dat atatia bani pe el. Si oricum daca ma dau aici
cu ruj o sa fiu evidenta. Asa ca… (fredoneaza melodia, se joaca cu fumul, saluta oameni din priviri, mai ia
o gura de bere, se inneaca usor) La naiba, a venit. Nu te uita, nu te uita, nu te uita… Acum. (zambeste, ii
piere zambetul) Cine-i aia? Nu pooot sa creeed! Mi l-a suflat. Vine incoace. (se intoarce) „Aaa, Dana,
salut, cum de ai iesit din casa? Ti-au trecut problemele? Aaa… Buna, Tudor, nu te-am vazut…” (se
intoarce din nou) Si nici nu m-a salutat. (isi stinge tigara nervoasa) Asa-mi trebuie daca tac si astept ca
proasta. Agat un tip si dansez langa ei. Sigur o sa ma observe, daca nu, ii dau ei foc la par si stiu de-o
treaba. Mama lor de papuci cu toc! „Ce papuci frumosi ai… / Stiu, fata, abia acum ii vezi?!” Pe cine, pe
cine, pe cine sa aleg? ALA! Uita-te la mine. Uita-te la mine… De ce naiba n-am facut eu cursuri de
hipnotism? (se intoarce brusc) La dracu, vin incoace. Sunt chill, fumez o tigara, imi termin berea… am
terminat-o deja, la naiba, in fine, imi astept iubitul… „Da, ce, nu stiati? Sunt cu… Robert.” (se intoarce
inapoi) Poftim?! Au plecat?! Iti bati joc de mine??... Imi bag picioarele in petrecerea asta de rahat,
muzica de rahat, mai bine stateam acasa. O sa ma uit la un film. E foarte misto sa vezi filme singura!

Cazul VIII

Lesbiana

O fata de 20 si ceva de ani, imbracata in haine largi, lalai, machiata strident la ochi (un soi de
androginism) sta pe un scaun in mijlocul scenei si scruteaza oamenii din fata ei.

I: Ok, de la inceput, ca sa stiti, eu sunt Ioana si sunt lesbiana. Fugiti acum sau nu aud nicio gluma
despre Gay Fest, unicorni sau curcubee. Nu ma intereseaza daca stiti in ce consta asta, o sa primiti
pliante la iesire… sau in fine, candva, pe parcursul vietii. (face pauze ca si cum s-ar impotrivi. ironica) Si
nu, nu aveti voie sa atingeti exponatul. Psihologul meu mi-a recomandat ca forma de terapie – vorbitul
in fata unui public – pentru ca el sustine ca ma victimizez. Asa ca, iata-ma. (inspre culise) Uhuuu, cred ca
merge, deja ma simt mai bine, pot sa plec acum? (da din picior, nervoasa) Si, care-i viata? E misto aici,
exceptand partea cu voi, adica cu publicu’, fara suparare. E groaznic mai ales sentimentul asta ca trebuie
sa vorbesc încontinuu cand sunt pe langa oameni pe care nu-i cunosc. Voi cred ca va cunoasteti toti intre
voi pentru ca nu pare sa aveti problema asta… Mda. Cred ca pe asta ar trebui sa mizez, adica sa vorbesc
numai eu, ma descarc, scap de probleme. Nu? Hai, pe bune, asta puteam sa fac si acasa singura in baie.
(se ridica furioasa de pe scaun, merge pana in spate, se intoarce cu coada intre picioare) Terapia e
terapie… (ironica) Poate va intrebati pentru ce fac eu terapie… (striga spre culise) Da. Nu se intreaba! Da’
in fine, eu am sa va spun. Am trecut printr-o depresie, recent, acum 5 luni. Acum ca stiti asta, si probabil
va si intereseaza (auto-ironica) o sa vreti sa stiti si de unde a pornit totul, iar eu am sa va spun pentru ca,
na, terapia e terapie. Asa, de unde sa incep… Ideea e ca mi-am luat o super mare teapa de la viata cu
fosta mea prietena, iubita gen, sau ma rog, long story, si mi-am dat seama ca sunt singura pe lume si ca
n-o sa mai am in veci iubiti sau iubite pentru ca sunt o vaca care nu merita sa traiasca, adica pana si
parintii mei cred asta. Si da, cum spuneam, depresie. Iar ai mei si-au dat seama de unele consecinte alea
acestor revelatii ale mele si au decis sa ma trateze. Adica mai intai dezintoxicare si dupa aia psiholog.
„Uaaa… Uita-te la aia, frate, a tras pe nas. Ha ha!” Bine ca sunteti voi aia fara vicii! Si nici macar nu era
viciu, frate, nu am ajuns dependenta sau ceva, a fost o perioada naspa a vietii mele in care asta mi s-a
parut singura solutie. Adica na, stati voi zile intregi inchisi intre patru pereti sa vedeti daca nu va vine sa
trageti var pe nas. Si nu inteleg de ce si-ar permite oricine altcineva sa judece! Asa ca mai usor cu
privirile astea de oameni cu doua facultati care nu se drogheaza, ca n-aveti nici un drept. Ok? Absolut
nici un drept! Si oricum, am fost internata doar doua luni, ceea ce e super putin, e ca si cum te-ai duce la
Slanic Moldova sa te relaxezi. Si am si scapat complet de asta, adica de atunci n-am mai pus mana pe asa
ceva si nici nu mi-a mai venit… (isi pocneste degetele, agitata) Doamne, nu inteleg de ce oamenii cand
vad ceva ce nu le convine, isi imagineaza ca lor nu li se poate intampla asa ceva. Asta credeam si eu pana
ce – padam! – cineva ma trage la sorti si devin ciudata din curtea scolii care se uita la tatele fetelor in
vestiar. Felicitari, ati castigat o viata de rahat! Si daca ma vezi in poza din clasa I, puteai sa juri c-o sa mai
marit dracului pana acum, Deci, n-am ales eu. Toata faza cu lesbi, gay, curcubee si alte chestii. Si daca
vreti sa stiti, are treaba cu copilaria, sau cel putin asa zice psihologul meu. In fine. Altceva? Pot sa plec
acum? (isi da ochii peste cap) Presupun ca nu. (se uita in public) Bolnavii aici sunteti voi, sa stiti, nu eu.
Pentru ca voi, cand auziti cuvantul asta va ganditi numai la orgii, la filme porno de doi bani, pentru ca
asta e singura sinapsa care se face in capul vostru, sunteti ca Google, frate, scrii cuvantul si-ti da site-ul.
Da’ nu-i asa. E cam aceeasi treaba ca la voi, astia „normali”. E aceeasi dragoste fata de un om. Aceleasi
sentimente. Si daca merg pe strada de mana cu o fata nu inseamna ca sunt o denaturata, cum credeti
voi. Va temeti de… necunoscut, de tot ce iese inafara oualor voastre prajite de zi cu zi, intr-un asemenea
hal ca mi se face mila. Si din cauza asta, voi ramaneti aia cu sute de posibilitati de combinare, pe cand eu
n-o sa-mi gasesc niciodata „un suflet pereche” pentru ca, undeva, o sa fie calcat in picioare de voi si de
conceptiile voastre de viata. De aia am sa raman eu singura toata viata. Si nici macar n-am ales eu asta.
Asta se numeste victimizare?! Pentru asta trebuie sa infrunt un public?! Mama, ce terapie! Deja ma simt
vindecata… Intr-un fel prefer sa fiu asa toata viata. Pentru ca ce e rar, e si mai frumos. Si prefer sa risc,
decat sa fiu ca voi si sa traiesc dupa regulile voastre. (se ridica si pleaca. Revine calma) Psihologul meu
spune ca am fost nepoliticoasa si ca tot m-am victimizat, asa ca imi cer scuze… Poate c-am exagerat. Ok?
(inspre culise) Cred ca ma iarta.

Cazul IX

Reguli generale

Doua femei, la o masa, stau jos si vorbesc fiecare la microfon, au vocile calde.

J: In incheierea programului nostru din aceasta seara, dragi ascultatori, vom citi cateva din
intrebarile sosite la redactie cu privire la emisiunea de saptamana trecuta. Vom incerca de asemenea sa
le oferim niste raspunsuri pe masura. Asa ca, daca sunteti singur pe drum, iar destinatia e inca departe,
dati volumul mai tare si ramaneti cu noi… (apasa un buton, se aude o piesa, ambele isi aranjeaza niste
hartii in fata)
K: Am revenit, dragi ascultatori, asa cum va spunea si colega mea, dam citire unor scrisori venite
chiar de la voi. Am una foarte interesanta in mana. Laura, din Bucuresti ne intreaba „Cand o femeie ia
cina cu un barbat, este corect ca ea sa-si plateasca consumatia?” Ce spui, Jeni?

J: M-am intrebat si eu, intotdeauna! Ei bine, Karina, conform codul bunelor maniere, da. Dar, de
fapt, nu. Barbatii platesc intotdeauna. Poti sa schitezi gestul de a duce mana la portofel, dar ei stiu ca tu
stii ca ei vor fi mai rapizi, asa ca nu merita eforturi prea mari. Cristina, din Brasov ne intreaba insa „Care
sunt cele mai proaste obiceiuri ale unei femei?”

K: E greu sa raspundem la asta, dar privind din perspectiva unui barbat, putem sa-i spunem ca o
femeie nu ar trebui sa-si faca vreodata un obicei din a cere sa fie condusa acasa dupa o petrecere de un
barbat care nu a insotit-o acolo si care locuieste la cativa kilometri in alta directie… Nu-i asa, Jeni?

J: Exact. Uite ce am gasit, Karina, o scrisoare anonima, dar o vom citi oricum. „Se cuvine ca o
doamna inca tanara care traieste singura sa primeasca in pijama vizita unui domn?” Ce parere ai?

K: Sunt multe feluri de pijamale, Jeni, pijamale de dormit, de plaja, de leneveala si de primit
oaspeti. Primele doua nu trebuie imbracate cand primesti pe cineva, dar ultimul tip poate fi purtat chiar
si cand primesti acasa un curtezan cat se poate de conservator. Cel de-al treilea tip are o multime de
subtipuri, de la unul aproape potrivit pentru somn la cel care nu difera cu nimic de pijamaua in care iti
poti primi oaspetii. Cel mai bine e sa te gandesti cat de usor vrei sa scapi de acea pijama cu ocazia
oaspetelui tau, si atunci vei face cu siguranta cea mai buna alegere.

J: Imi place cum gandesti, Karina! Sunt sigura ca sfaturile acestea sunt de ajutor, mai ascultam o
melodie si revenim cu Seara Inimilor Singure la radio, pana atunci, nu uitati „Nu destinatia conteaza, ci
calatoria”… (apasa un buton. Incepe o melodie)

SFARSIT