În părculețul de joacă pentru copii, noaptea, după miezul nopții, băieții de la bloc se adună.

Personaje:

băieții de la bloc:

MIHAEL

MĂDĂLIN

ILINC

SABIN

AMAL

LAUR

MIHAEL ține o carte deschisă și citește la întâmplare, în timp ce restul așteaptă nervoși.

MIHAEL:

Ia uite, mă, ce zice aicea, că „literatura trebuie să se bazeze pe fapte, iar cu cât faptele
sunt mai adevărate, cu atât mai bună e ficțiunea literară.” Fapte, nu vorbe, cum zic
politicienii!

MĂDĂLIN:

N-aș spune că e o regulă, adică depinde de om, dar, așa, pentru mine e corect citatu…

AMAL:

De unde știi tu că ăla e adevărul adevărat? Politicienii mint de îngheață apele. La fel ca
ăștia care au zis că vin să ne batem și nu mai vin.

LAUR:

Bă, cert e că nu pornești de la zero, m-ai înțeles? Există ceva în tine moștenit, m-ai
înțeles? Dar cine poate spune cât din ceea ce ele au devenit în tine mai e al înaintașilor sau
țin de faptele lor, m-ai înțeles?

SABIN:

Bro, ficțiunea trebuie să se bazeze pe gânduri, iar gândurile nu poți ști dacă sunt
adevărate.

ILINC:

Fals. Potoliți-vă cu cartea aia, că vă bat cap în cap!

Liniște.

MIHAEL:

Mamă, fiți atenți cum o dă aicea, cică „Ferecați-vă bibliotecile, dacă vreți, dar nu există
poartă, lacăt sau zăvor cu care să-mi puteți încătușa libertatea spiritului!” Bă, ej prost?

SABIN:

Câtă nechibzuință să fim lăsați nepăziți în cușca minții, infiniți. Și, pe drept, cuvântul fie
ferecat, ferit de mintea neîmblânzită de bărbat…

ILINC:

Bă, da termină cu cartea aia, că dau cu ea dă pământ! Hai să mai așteptăm în liniște zece
minute, dacă nu vine nimeni, ne-am tirat, ok?!

MĂDĂLIN:

Și zbang ușa fu închisă!

Liniște.

MIHAEL: Bă, ultima, promit! Fiți atenți că le zice, frate: „Ea domină viețile regilor și cuceritorilor în
ficțiune, dar de fapt ea a fost sclava oricărui băiat ai cărui părinți au pus un inel pe degetul
ei…” Mă rog, nu-i așa interesant.

Liniște.

ILINC:

Hai să plecăm acasă, nu ne mai batem nici în seara asta.

SABIN:

Eu tare vreau să mă bat!

AMAL:

De asta am venit, nu?

MĂDĂLIN:

Eu zic după părerea mea să mai stăm, poate batem ceva.

LAUR:

Acasă nu mai avem ce să batem, m-ați înțeles?

Liniște.

MIHAEL:

„Viața e în dispută cu ceva ce nu e viață.”

AMAL:

Așa mai vii de acasă! Și deja avem conflict!

MIHAEL:

Păi da, dar fiți atenți, că nu-i așa. Orice dispută naște o limită. Orice limită naște o decizie.

LAUR:

Așa e. Necunoscutul din noi și de lângă noi uneori ne domină.

SABIN:

Hai, frate, lăsați vrăjeala! Tot ce e, e în dispută cu tot ce nu e. Din aceste fraze, verbul este
„dispută”.

ILINC:

Vezi că ej prost? Dispută e subtantiv, prostule care ej tu prost. Și dacă vrei să-ți mai zic
una, viața e în dispută cu singura moarte pe care o s-o trăim vreodată, bă prostule.
Moartea nu e ceva ulterior și măreț, moartea e la fel ca viața sau același lucru cu ea, dar
dacă ej prost n-ai cum să vezi asta.

MĂDĂLIN:

Sunteți proști cu toții. N-aveți decât să vă duceți acasă, pentru că viața e în dispută cu
Moartea și cu Non-viața!

MIHAEL:

Bă, tu vrei să ne batem?

Sabina Balan