Sunteți pe pagina 1din 3

Sfântul Ioan Gură de Aur

Predica la Duminica dinaintea Botezului Domnului


" Toata valea se va umple si tot muntele si orice deal se va pleca" (Luc. III, 5).
Cea mai buna pregatire pentru o sarbatoare bisericeasca este impacarea cu
vrajmasii.
Nu este oare un lucru fara judecata, ca atunci, cand soseste o sarbatoare,
sa se intrebuinteze asa de mare ingrijire, de a se scoate din lada mai dinainte
haina cea mai frumoasa si a o tine gata cu cea mai mare acuratete, si a-si pune
incaltaminte frumoasa, a aseza pe masa mancaruri scumpe, a aduce din toate
partile tot felul de prisosinta, si a se impopotona si impodobi in tot chipul, dar a
nesocoti cu totul sufletul, sufletul cel parasit, cel patat, cel salbaticit, cel flamand
si necurat? Tu aduci aici in Biserica un trup impodobit, dar un suflet gol si uracios.
Caci trupul il vede cel asemenea tie, robul cel asemenea tie, si de aceea putin
intereseaza el, fie sub orice forma; dar pe sufletul tau il vede Dumnezeu, si
desigur neingrijirea ta de dansul va fi aspru pedepsita.
Nu stiti voi, ca pe acest altar arde focul cel ceresc, adica Dumnezeu-omul
este de fata? De aceea nu aduce cu tine aici paie, lemne, ogrinji si altele de
asemenea, adica pacatele, pentru ca sufletul tau sa nu se aprinda de acel foc
ceresc si sa se mistuiasca. Mai vartos adu cu tine pietre pretioase, aur si argint,
adica fapte bune, pentru ca acestea aici inca mai mult sa se curate, si ca sa te poti
intoarce de la altar cu castig mare si bogat. De este intru tine ceva pacatos,
leapada si departeaza aceea din sufletul tau, inainte de a veni aici la altar. Daca
cineva cu deosebire are un vrajmas, de care a fost greu jignit, sa lepede acum
vrajmasia si sa domoleasca sufletul sau cel aprins de manie, care se framanta in
clocotire, ca sa vina iarasi in linistea si pacea sa cea launtrica. Mai mult decat
toate este aceasta de trebuinta, cand voiesti sa te apropii la Sfanta Cuminecatura.
Caci prin Sfanta Cuminecatura vrei sa primesti la tine pe un imparat, iar cand un
imparat voieste sa primeasca locuinta in sufletul tau, trebuie sa domneasca acolo
mult repaus si liniste si o pace adanca.
Dar tu te impotrivesti si zici, ca ai fost prea jignit si de aceea nu poti sa-ti
potolesti mania. Dar spune mie, voiesti oare sa te vatami pe tine insuti mai mult,
decat toate. Orice ar face vrajmasul, nu poate sa te vatame asa de mult, pe cat te
vatami tu insuti, cand nu voiesti a te impaca cu dansul, si asa nesocotesti porunca
lui Dumnezeu. Vrajmasul te-a jignit; ei bine, dar spune mie, voiesti oare pentru
1
aceea a jigni si tu pe Dumnezeu? A nu te impaca cu jignitorul, nu vrea sa zica a-l
pedepsi pe acela, ci mai vartos vrea sa zica a jigni pe Dumnezeu, care a dat legea
impacarii. Asadar nu te uita la acel asemenea tie rob, care te-a jignit, si nu socoti
marimea jignirii, ci uita-te numai la Dumnezeu si la frica de Dumnezeu, si
gandeste intru sineti, ca cu cat mai mare sila vei face sufletului tau, si cu cat sunt
mai mari jignirile, care tu le ierti, cu atata mai mare va fi si rasplatirea ta la
Dumnezeu, care cere acestea de la noi. Si precum tu acum, dupa ce a-i iertat, din
partea ta primesti pe Dumnezeu in Sfanta Cina cu toata cinstea, tot asa si ei in
ceea lume te va primi cu toata cinstea, si va rasplati ascultarea ta inmiit.
Multe dusmanii raman asa zicand vesnice, pentru ca nu s-au impacat de
indata in ziua cea dintai. Pentru aceea nimeni sa nu urasca pe potrivnicul sau mai
mult decat o zi, si sa se desfaca de mania sa inca inainte de sosirea noptii, adica
ceea ce zice Apostolul: "Sa nu apuna soarele intru mania ta" (Efes. IV. 26), pentru
ca nu in singuratatea noptii sa stranga si sa socoteasca toate la un loc, cate in
manie s-au vorbit si s-au facut, ca nu cumva prin aceasta sfarsitul sa se faca inca
mai rau si impacarea inca mai grea. Precum madularele trupului cele scrantite si
miscate din pozitia lor cea dreapta, se intorc fara multa truda in locul ior cele de
mai inainte, cand cineva indata le indreapta; iar daca ele raman in pozitia lor cea
falsa un timp mai indelungat, cu foarte mare greutate se pot iarasi indrepta, si
trebuie multa vreme pana ce ele iarasi se intaresc si se aseaza bine; tot asa se
intampla cu noi si in privirea vrajmasiei.
Se face impacarea indata, ea se face usor, si se cere putina osteneala,
pentru a se restatornici prietenia cea veche. Daca insa trece un timp mai
indelungat, ura si mania ne orbesc cu totul; noua ni-i rusine a ne impaca, si avem
trebuinta de altii, nu numai pentru ca sa ne invoiasca cu potrivnicul, dar si pentru
ca, dupa ce impacarea s-a facut, sa tina impreuna un timp pe cei nou-impacati,
pana ce se va restatornici increderea cea veche. Ce rusine este aceasta, o voi
tacea cu totul; dar nu este oare foarte de osandit, ca noi sa avem nevoie de altii,
ca sa ne poata iarasi impaca cu propriile noastre madulari, adica cu cei asemenea
cu noi crestini?
Insa acest rau al neimpacarii nu provine numai de la intarzierea si amanarea
impacarii, ci inca si de acolo, ca noi multe lucruri le socotim jignire, ceea ce in
fapta nu este. Tot ce zice potrivnicul, noi le ascultam mai dinainte cu neincredere.
Privirea, glasul, mersul, totul in el este banuit. Cum ne uitam la el, sufletul nostru
se aprinde, si chiar cand nu-l vedem, totusi suntem fara chef; caci nu numai

2
vederea jignitorului, ci si singura amintirea lui totdeauna ne face dureri. Inca si
cand un al treilea numeste numai numele lui, indata noi incepem a ne tangui
asupra lui, traim de-a pururea in tristete si in posomorare, prin aceea cu mult mai
mult ne vatamam noi insine, decat vrajmasul, si hranim un razboi pururea in
sufletul nostru.
Stiind noi toate acestea, iubitilor, sa avem cea mai mare grija, ca sa nu
traim cu nimeni in dusmanie. Iar daca cu toate acestea se iveste vreo dusmanie,
sa ne impacam in aceeasi zi. Daca dusmania trece la a doua, la a treia zi, poate
apoi lesne sa ajunga la a patra, la a cincea zi; si se formeaza un intreg sir de zile de
vrajmasie. Caci cu cat mai indelung amanam noi impacarea, cu atata ne vine ea
mai grea. Dar poate tu vei zice: "mi-i rusine a ma apropia de jignitorul meu si a-i
da mana." insa, vezi, aceasta nu este rusine, mai vartos tocmai aceasta iti aduce
lauda, slava, cinste, folos si castig inmiit. Insusi vrajmasul tau te va lauda, si toti cei
ce vor vedea aceasta te vor proslavi. Si chiar daca oamenii te-ar prihani, totusi
Dumnezeu desigur te va incununa pentru aceasta. Iar daca tu vei astepta, pana ce
mai intai jignitorul tau va veni la tine si te va ruga de iertare, atunci iertarea iti va
aduce tie cu mult mai putin folos si binecuvantare. Atunci izbanda cea mai mare o
ia de la tine acela, care iese inaintea ta, si atrage binecuvantarea la dansul.
Dimpotriva, daca tu iesi inainte, tu nu esti cel biruit, mai vartos tu ai biruit mania,
ai stapanit patima, ai aratat multa intelepciune, ai ascultat pe Dumnezeu, ti-ai
facut tie insuti de acum viata mai placuta, te-ai slobozit de grija si de neliniste.
Si nu numai pentru Dumnezeu, ci si pentru oameni, este primejdios a avea
cineva multi vrajmasi. Ce zic eu: multi? A avea numai un singur vrajmas este
foarte primejdios, precum pe de alta parte este foarte folositor si avantajos, de a
numara multi prieteni. Veniturile cele mari, zidurile, santurile si armele de tot
felul nu ne apara cu atata siguranta, ca prietenia cea credincioasa. Ea este zidul
cel adevarat, siguranta cea adevarata, bogatia cea adevarata. Ea ne face placuta
viata cea de acum si ne intocmeste fericirea cea viitoare.
Sa cumpanim acestea, si sa nu uitam, ce folos mare aduce impacarea. Si sa
intrebuintam toata osardia, ca sa ne impacam cu vrajmasii, ce ii avem acum, pe
viitor sa ne ferim de toate vrajmasiile, sa intarim si sa imputernicim dragostea
catre prietenii nostri. Dragostea este inceputul si sfarsitul tuturor faptelor celor
bune. De aceea totdeauna sa fim cu dragoste, si asa sa mostenim imparatia
cerului, prin harul si prin iubirea de oameni a Domnului nostru lisus Hristos, caruia
se cuvine cinstea si slava in vecii vecilor! Amin.

S-ar putea să vă placă și