Teorema lui Pitagora este una dintre cele mai cunoscute teoreme din geometria euclidiană, constituind o

relație între cele trei laturi ale unui triunghi dreptunghic. Teorema lui Pitagora afirmă că în orice triunghi
dreptunghic, suma pătratelor catetelor este egală cu pătratul ipotenuzei (latura opusă unghiului drept).
Teorema poate fi scrisă sub forma unei relații între cele trei laturi a, b și c, câteodată denumită relația lui
Pitagora:[1]

a 2 + b 2 = c 2 , {\displaystyle a^{2}+b^{2}=c^{2}\!\,,} a^2 + b^2 = c^2\!\, ,

unde c reprezintă lungimea ipotenuzei, iar a și b lungimile celorlalte două laturi ale triunghiului.

Deși este în discuție faptul că teorema putea fi cunoscută dinaintea lui,[2] aceasta a fost totuși denumită
după matematicianul din Grecia Antică, Pitagora (cca. 570 – cca. 495 î.Hr.) din moment ce el este cel
care, în mod tradițional, a fost recunoscut pentru prima demonstrație a sa. Există unele dovezi cum că
matematicienii babilonieni ar fi înțeles formula, dar foarte puține indică o aplicație într-un cadru de lucru
matematic.[5][6] Matematicienii din Mesopotamia, India și China au descoperit teorema independent și,
în unele cazuri, au oferit demonstrații în cazuri speciale.

Această teoremă a primit numeroase demonstrații – probabil cele mai multe dintre toate teoremele din
matematică. Acestea sunt foarte diversificate, incluzând dovezi atât geometrice cât și algebrice, cele mai
vechi datând de acum mii de ani. Teorema poate fi generalizată în diferite moduri, inclusiv prin referire la
spațiile multidimensionale, spațiile neeuclidiene, triunghiuri care nu sunt dreptunghice sau chiar figuri
care nu sunt triunghiuri, ci spațiale.

Teorema lui Pitagora este considerată un punct de interes în afara matematicii, constituind un simbol al
incomprehensibilității matematice, al misterului, sau al puterii intelectuale; abundă referințele populare
din literatură, muzică, teatru, sau artă.

Teorema lui Pitagora a fost cunoscută mult timp înainte de Pitagora, dar el a fost primul care a
demonstrat-o.[2] În orice mod, demonstrația atribuită lui este foarte simplă, și apelează la o rearanjare a
figurilor.

Cele două pătrate mari reprezentate în figură conțin fiecare patru triunghiuri identice, iar singura
diferență dintre cele două pătrate mari este faptul că triunghiurile sunt aranjate într-un mod diferit.
Astfel, spațiul alb din interiorului fiecărui pătrat mare trebuie să aibă aceeași suprafață. Egalând
suprafețele spațiilor albe reiese teorema lui Pitagora, c.c.t.d. [9]

Faptul că această demonstrație foarte simplă îi aparține lui Pitagora este dedus din scrierile filozofului și
matematicianului grec Proclus.[10]

Este posibil ca aceasta să fie teorema cu cele mai multe demonstrații; cartea The Pythagorean
Proposition (în traducere directă Propoziția Pitagorică) conține 370 de demonstrații

Demonstrația cu triunghiuri asemenea

Demonstrația cu triunghiuri asemenea

Această demonstrație are la bază proporționalitatea laturilor a două triunghiuri asemenea, adică are în
vedere faptul că raportul dintre oricare două laturi corespondente ale triunghiurilor asemenea este
aceeași, indiferent de mărimea triunghiurilor.

Fie ABC un triunghi dreptunghic, cu unghiul drept aflat în punctul C, după cum se observă în figură. Se
desenează înălțimea în triunghi din punctul C, astfel ca H să fie punctul de intersecție al înălțimii cu latura
AB. Punctul H împarte ipotenuza c în două părți, numite d și e. Noul triunghi, ACH, este asemenea cu
triunghiul ABC, deoarece ambele au un unghi drept (prin definiție, înălțimea formează un unghi drept),
iar unghiul lor comun este A, ceea ce înseamnă că cel de-al treilea unghi va fi același în ambele
triunghiuri, marcat θ pe figură. Printr-o rațiune similară, triunghiul CBH este și el asemenea cu triunghiul
ABC. Demonstrația asemănării triunghiurilor recurge la postulatul triunghiului: suma unghiurilor într-un
triunghi este egală cu două unghiuri drepte, dar și la postulatul paralelismului. Asemănarea triunghiurilor
ne conduce la egalarea rapoartelor dintre laturile corespondente după cum urmează:

B C A B = B H B C și A C A B = A H A C . {\displaystyle {\frac {BC}{AB}}={\frac {BH}{BC}}{\text{ și }}{\frac

{AC}{AB}}={\frac {AH}{AC}}.\,} \frac{BC}{AB}=\frac{BH}{BC} \text{ și } \frac{AC}{AB}=\frac{AH}{AC}.\,

Primul rezultat este cosinusul unghiurilor θ, iar al doilea este sinusul lor.

Rapoartele pot fi scrise astfel:

 B C 2 = A B × B H and A C 2 = A B × A H . {\displaystyle {BC}^{2}={AB}\times {BH}{\text{ and }}
{AC}^{2}={AB}\times {AH}.\,} {BC}^{2}={AB}\times {BH} \text{ and }{AC}^{2}={AB}\times {AH}. \,

Însumarea acestor două egalități rezultă în

B C 2 + A C 2 = A B × B H + A B × A H = A B × ( A H + B H ) = A B 2 , {\displaystyle {BC}^{2}+
{AC}^{2}={AB}\times {BH}+{AB}\times {AH}={AB}\times ({AH}+{BH})={AB}^{2},\,\!} {BC}^{2}+
{AC}^{2}={AB}\times {BH}+{AB}\times {AH}={AB}\times({AH}+{BH})={AB}^{2} ,\,\!

care, prin simplificare, dă expresia teoremei lui Pitagora:

B C 2 + A C 2 = A B 2 . {\displaystyle {BC}^{2}+{AC}^{2}={AB}^{2}\ .\,\!} {BC}^{2}+

{AC}^{2}={AB}^{2} \ .\,\!

Rolul acestei demonstrații de-a lungul istorie este subiectul multor speculații. Întrebarea care ar trebui
pusă este de ce Euclid nu a folosit această demonstrație, dar a inventat alta. O presupunere ar fi că
demonstrația cu triunghiuri asemenea avea nevoie de teoria proporțiilor, un subiect netratat până la
publicarea lucrării Elemente, astfel că teoria proporțiilor avea nevoie de o dezvoltare mai mare la aceea
vreme

În mare parte, acesta este modul în care demonstrația lui Euclid din Elemente are loc. Pătratul mare este
divizat în două dreptunghiuri, unul în stânga, iar altul în dreapta. Apoi, alt triunghi este construit astfel
încât acesta să aibă jumătate din suprafața pătratului din partea stângă. Aceste două triunghiuri sunt
congruente, ceea ce demonstrează faptul că acest pătrat are aceeași suprafață ca și dreptunghiul din
stânga. O versiune analogă este valabilă și pentru dreptunghiul din partea dreaptă și pentru pătratul
rămas. Recombinând cele două dreptunghiuri pentru a forma pătratul pe ipotenuză, suprafața sa este
aceeași cu suma suprafețelor celor două pătrate. În continuare se află detaliile.

Fie A, B, C vârfurile unui triunghi dreptunghic, în care unghiul drept să fie A. Se trasează perpendiculara
din punctul A prin ipotenuză, până pe latura opusă ipotenuzei, din pătrat. Dreapta desparte pătratul
respectiv în două dreptunghiuri, fiecare având aceeași suprafață cu unul dintre pătratele de pe catete.

Pentru demonstrația formală, se recurge la patru leme elementare:

 Dacă un triunghi are două laturi egale cu alte două laturi ale unui alt triunghi, iar unghiurile făcute de
aceste laturi sunt egale,

atunci triunghiurile sunt congruente.

Suprafața unui triunghi este egală cu jumătate din suprafața oricărui paralelogram de aceeași bază și
cu aceeași înălțime.

Suprafața unui dreptunghi este egală cu produsul a două laturi adiacente.

Suprafața unui pătrat este egală cu produsul a două dintre laturile sale (se deduce din 3).

În continuare, fiecare dintre pătratele de sus se află în legătură cu un triunghi congruent cu alt triunghi
aflat la rândul său în legătură cu unul dintre cele două dreptunghiuri care alcătuiesc pătratul de jos.[14]

Ilustrație incluzând noile drepte

Reprezentarea celor două triunghiuri congruente, cu jumătate din suprafața dreptunghiului BDLK și a
pătratului BAGF

Demonstrația este următoarea:

Fie ACB un triunghi dreptunghic cu unghiul drept CAB.

Pe fiecare dintre laturile BC, AB și CA, se reprezintă pătratele CBDE, BAGF și ACIH, în această ordine.
Construcția pătratelor necesită teoremele lui Euclid, și depinde de postulatul paralelismului.[15]

Din A, se trasează dreapta paralelă cu BD și CE. Aceasta va fi perpendiculară pe laturile BC și DE, iar
punctele de intersecție vor fi K și L.

Se trasează dreptele CF și AD, formându-se triunghiurile BCF și BDA.

Unghiurile CAB și BAG sunt ambele unghiuri drepte; astfel C, A, și G sunt puncte coliniare. Analog
pentru punctele B, A și H.

Unghiurile CBD și FBA sunt ambele unghiuri drepte; astfel ABD este egal cu unghiul FBC, din moment
ce ambele sunt egale cu suma dintre un unghi drept și unghiul ABC:
 Deoarece AB este egală cu FB iar BD este egală cu BC, triunghiul ABD este congruent cu triunghiul FBC.

Deoarece A-K-L este o dreptă, paralelă cu BD, atunci dreptunghiul BDLK este de două ori aria
triunghiului ABD, având baza comună BD și înălțimea BK.

Deoarece C este coliniar cu A și G, pătratul BAGF este de două ori aria triunghiului FBC.

Astfel, dreptunghiul BDLK are aceeași arie ca pătratul BAGF = AB2.

Similar, se poate arăta că dreptunghiul CKLE are aceeași arie cu pătratul ACIH = AC2.

Adunând rezultatele putem scrie AB2 + AC2 = BD × BK + KL × KC

Din moment ce BD = KL, BD × BK + KL × KC = BD(BK + KC) = BD × BC

Atunci AB2 + AC2 = BC2, pentru că CBDE este un pătrat.

Această demonstrație, care apare în Elementele lui Euclid, sub forma Propoziției 47 din Cartea 1,[16]
arată faptul că suprafața pătratului de pe ipotenuză este suma suprafețelor celor două pătrate mici.[17]
Această demonstrație este una destul de diferită față de cea folosind asemănarea triunghiurilor, care
folosește posibila metoda de demonstrație a Pitagora.[13][18]

Suprafețele ambelor pătrate mari sunt egale cu ( a + b ) 2 {\displaystyle (a+b)^{2}\,} (a + b)^2\,. Dacă
suprafețele pătratelor roz, ce reprezintă pătratele numerelor a {\displaystyle a\,} a\, și b {\displaystyle
b\,} b\, (figura din stânga) sunt substituite cu un pătrat ce reprezintă numărul c {\displaystyle c\,} c\, la
pătrat, făcându-se simultan o rearanjare a jumătăților celor două dreptunghiuri (fiecare fiind format
inițial din câte două triunghiuri dreptunghice, congruente cu cel inițial), se obține figura din dreapta.
Suprafețele celor două pătrate mari sunt identice, întrucât laturile acestora sunt congruente.

Calculând în fiecare caz suprafețele celor două pătrate, se obține:

S = a 2 + b 2 + 4 a b 2 {\displaystyle S=a^{2}+b^{2}+4{\frac {ab}{2}}} S = a^2 + b^2 + 4 \frac{ab}{2}

(pentru pătratul din stânga)

S = c 2 + 4 a b 2 {\displaystyle S=c^{2}+4{\frac {ab}{2}}} S = c^2 + 4 \frac{ab}{2} (pentru pătratul din

dreapta)

Se ajunge așadar la c 2 + 2 a b = a 2 + b 2 + 2 a b {\displaystyle c^{2}+2ab=a^{2}+b^{2}+2ab\,} c^2 + 2ab =

a^2 + b^2 + 2ab \,, ceea ce duce direct la relația din teorema studiată.