Teorema lui Pitagora

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Teorema lui Pitagora este una dintre cele mai cunoscute teoreme din geometria
euclidiană, constituind o relație între cele trei laturi ale unui triunghi dreptunghic. Teorema
lui Pitagora afirmă că în orice triunghi dreptunghic, suma pătratelor catetelor este egală cu
pătratul ipotenuzei (latura opusă unghiului drept). Teorema poate fi scrisă sub forma unei
relații între cele trei laturia, b și c, câteodată denumită relația lui Pitagora:[1]

unde c reprezintă lungimea ipotenuzei, iar a și b lungimile celorlalte două laturi ale
triunghiului.

Deși este în discuție faptul că teorema putea fi cunoscută dinaintea lui,[2] aceasta a fost
Teorema lui Pitagora:
totuși denumită după matematicianul din Grecia Antică, Pitagora (cca. 570 – cca. 495 Suma ariilor pătratelor determinate de
î.Hr.) din moment ce el este cel care, în mod tradițional, a fost recunoscut pentru prima catetele a și b este egală cu aria pătratului
demonstrație a sa.[3][4] Există unele dovezi cum că matematicienii babilonieni ar fi înțeles determinat de ipotenuzac.
formula, dar foarte puține indică o aplicație într-un cadru de lucru matematic.[5][6]
Matematicienii din Mesopotamia, India și China au descoperit teorema independent și, în
unele cazuri, au oferit demonstrații în cazuri speciale.

Această teoremă a primit numeroase demonstrații – probabil cele mai multe dintre toate
teoremele din matematică. Acestea sunt foarte diversificate, incluzând dovezi atât
geometrice cât și algebrice, cele mai vechi datând de acum mii de ani. Teorema poate fi
generalizată în diferite moduri, inclusiv prin referire la spațiile multidimensionale, spațiile
neeuclidiene, triunghiuri care nu sunt dreptunghice sau chiar figuri care nu sunt
triunghiuri, ci spațiale.

Teorema lui Pitagora este considerată un punct de interes în afara matematicii, constituind
un simbol al incomprehensibilității matematice, al misterului, sau al puterii intelectuale;
abundă referințele populare din literatură, muzică, teatru, sau artă.

Animație în care este demonstrată T

eorema
lui Pitagora
Cuprins
Istoric
Demonstrații
Demonstrația cu triunghiuri asemenea
Demonstrația lui Euclid
Demonstrația prin cuadratură
Demonstrația prin rearanjare
Demonstrații algebrice
Demonstrația cu diferențiale
Alte forme
Reciproca
Consecințe și utilizări
Triplete pitagoreice
Lungimi incomensurabile
Numere complexe
Distanțe euclidiene
Identitatea trigonometrică pitagoreică
 Produsul vectorial
Generalizări
Figuri asemenea pe triunghiuri
Triunghiuri oarecare
Teorema cosinusului
Geometrie spațială
Spații prehilbertiene
Geometrie neeuclidiană
Geometrie sferică
Geometrie hiperbolică
Geometrie diferențială
În cultura populară
Note
Bibliografie
Engleză
Alte limbi
Legături externe

Istoric
Deși teorema i se atribuie astăzi filozofului și matematicianului grec antic Pitagora, care a trăit în secolul al VI-lea î.Hr., se știe că a fost cunoscută
de mai multe civilizații de-a lungul timpului:indienii antici, asiro-babilonienii, egiptenii antici, chinezii antici și alții.[7]

Acest subiect poate fi împărțit în trei: cunoașterea tripletelor pitagoreice (seturi de câte trei numere întregi care reprezintă lungimile laturilor unui
triunghi dreptunghic), cunoașterea teoremei propriu-zise și cunoașterea unor demonstrații.

Tripletele pitagoreice sunt cunoscute de foarte mult timp, ele fiind folosite pentru construirea unui unghi drept în condiții practice: o sfoară este
marcată cu noduri aflate la anumite distanțe; formând din ea un triunghi (de exemplu de laturi 3, 4 și 5), acel triunghi va fi dreptunghic - metoda
poate fi folosită de exemplu pentru a monta vertical catar
gul unui vas pe mare.

Monumente megalitice de acum 6000 de ani (în Egipt) sau 4500 de ani (în Insulele Britanice) conțin triunghiuri dreptunghice cu laturi de lungimi
numere întregi[8], dar aceasta nu înseamnă neapărat că cei care le-au construit cunoșteau teorema. De asemenea, scrieri vechi din Regatul Mijlociu
Egiptean și din Mesopotamia menționează triplete pitagoreice.

Sulba Sutra lui Baudhayana, scrisă în secolul VIII î.Hr. în India, conține o listă de triplete pitagoreice descoperite algebric, un enunț al teoremei,
precum și o demonstrație pentru un triunghi dreptunghic isoscel.

Sulba Sutra lui Apastamba (circa 600 î.Hr.) conține o demonstrație numerică a cazului general, calculând arii. Unii cercetători susțin că de aici s-ar
fi putut inspira Pitagora, în timpul călătoriei sale în India.

Pitagora (aproximativ580 î.Hr. - 495 î.Hr.) a folosit metode algebrice pentru a construi triplete pitagoreice, conform lui Proclus. Acesta a scris însă
între anii 410 și 485 d.Hr., adică 9 secole mai târziu. După Sir Thomas L. Heath, teorema nu i-a fost atribuită lui Pitagora timp de cinci secole după
perioada în care acesta a trăit. Totuși, atunci când autori cum ar fi Plutarh și Cicero au vorbit despre teoremă ca fiind „a lui Pitagora”, au făcut-o ca
și cum acesta era un lucru binecunoscut și de necontestat.

În jurul anului 400 î.Hr., conform lui Proclus, Platon a dat o metodă de a determina triplete pitagoreice care combină algebra și geometria. Există o
infinitate de astfel de triplete,forma lor generală fiind x=2uv, y=u2-v2, z=u2+v2, unde u și v sunt numere naturale oarecare, cu u>v. După
aproximativ 100 de ani,Euclid a dat în cadrul lucrăriiElemente prima demonstrație axiomatică a teoremei.

Scris între 500 î.Hr. și 200 d.Hr., textul chinezesc Chou Pei Suan Ching (周髀算经) conține o demonstrație vizuală a teoremei.

De fapt, nu numai că nu se poate ști cine a descoperit teorema, dar cercetătorii nu se pot pune de acord nici în privința întrebării dacă a fost
descoperită o singură dată, ori independent în istorie de către mai multe civilizații.

Teorema este valabilă doar în geometria euclidiană, de aceea orice demonstrație folosește (uneorindirect
i sau mai puțin vizibil)axioma lui Euclid.

Demonstrații
Teorema lui Pitagora a fost cunoscută mult timp înainte de Pitagora, dar el a fost primul care a
demonstrat-o.[2] În orice mod, demonstrația atribuită lui este foarte simplă, și apelează la o
rearanjare a figurilor.

Cele două pătrate mari reprezentate în figură conțin fiecare patru triunghiuri identice, iar singura
diferență dintre cele două pătrate mari este faptul că triunghiurile sunt aranjate într-un mod diferit.
Astfel, spațiul alb din interiorului fiecărui pătrat mare trebuie să aibă aceeași suprafață. Egalând
suprafețele spațiilor albe reiese teorema lui Pitagora,c.c.t.d. [9] Demonstrație la teorema lui Pitagora

Faptul că această demonstrație foarte simplă îi aparține lui Pitagora este dedus din scrierile
filozofului și matematicianului grecProclus.[10]

Este posibil ca aceasta să fie teorema cu cele mai multe demonstrații; cartea The Pythagorean Proposition (în traducere directă Propoziția
Pitagorică) conține 370 de demonstrații.[11]

Demonstrația cu triunghiuri asemenea

Această demonstrație are la bazăproporționalitatea laturilor a două triunghiuri asemenea, adică are
în vedere faptul că raportul dintre oricare două laturi corespondente ale triunghiurilor asemenea
este aceeași, indiferent de mărimea triunghiurilor
.

Fie ABC un triunghi dreptunghic, cu unghiul drept aflat în punctul C, după cum se observă în
figură. Se desenează înălțimea în triunghi din punctul C, astfel ca H să fie punctul de intersecție al
înălțimii cu latura AB. Punctul H împarte ipotenuza c în două părți, numite d și e. Noul triunghi,
ACH, este asemenea cu triunghiul ABC, deoarece ambele au un unghi drept (prin definiție,
înălțimea formează un unghi drept), iar unghiul lor comun este A, ceea ce înseamnă că cel de-al
Demonstrația cu triunghiuri
treilea unghi va fi același în ambele triunghiuri, marcat θ pe figură. Printr-o rațiune similară,
asemenea
triunghiul CBH este și el asemenea cu triunghiul ABC. Demonstrația asemănării triunghiurilor
recurge la postulatul triunghiului: suma unghiurilor într-un triunghi este egală cu două unghiuri
drepte, dar și la postulatul paralelismului. Asemănarea triunghiurilor ne conduce la egalarea rapoartelor dintre laturile corespondente după cum
urmează:

Primul rezultat este cosinusul unghiurilor θ, iar al doilea este sinusul lor.

Rapoartele pot fi scrise astfel:

Însumarea acestor două egalități rezultă în

care, prin simplificare, dă expresia teoremei lui Pitagora:

Rolul acestei demonstrații de-a lungul istorie este subiectul multor speculații. Întrebarea care ar trebui pusă este de ce Euclid nu a folosit această
demonstrație, dar a inventat alta. O presupunere ar fi că demonstrația cu triunghiuri asemenea avea nevoie de teoria proporțiilor, un subiect netratat
[12][13]
până la publicarea lucrăriiElemente, astfel că teoria proporțiilor avea nevoie de o dezvoltare mai mare la aceea vreme.

Demonstrația lui Euclid

În mare parte, acesta este modul în care demonstrația lui Euclid din Elemente are loc. Pătratul mare este divizat în două dreptunghiuri, unul în
stânga, iar altul în dreapta. Apoi, alt triunghi este construit astfel încât acesta să aibă jumătate din suprafața pătratului din partea stângă. Aceste
două triunghiuri sunt congruente, ceea ce demonstrează faptul că acest pătrat are aceeași suprafață ca și dreptunghiul din stânga. O versiune
analogă este valabilă și pentru dreptunghiul din partea dreaptă și pentru pătratul rămas.
Recombinând cele două dreptunghiuri pentru a forma pătratul pe ipotenuză, suprafața sa este
aceeași cu suma suprafețelor celor două pătrate. În continuare se află detaliile.

Fie A, B, C vârfurile unui triunghi dreptunghic, în care unghiul drept să fie A. Se trasează
perpendiculara din punctul A prin ipotenuză, până pe latura opusă ipotenuzei, din pătrat. Dreapta
desparte pătratul respectiv în două dreptunghiuri, fiecare având aceeași suprafață cu unul dintre
pătratele de pe catete.

Pentru demonstrația formală, se recurge la patru leme elementare:

1. Dacă un triunghi are două laturi egale cu alte două laturi ale unui alt triunghi, iar
unghiurile făcute de aceste laturi sunt egale,
atunci triunghiurile sunt congruente. Demonstrație ca în Elemente a lui
Euclid
1. Suprafața unui triunghi este egală cu jumătate din suprafața oricărui paralelogram de
aceeași bază și cu aceeași înălțime.
2. Suprafața unui dreptunghi este egală cu produsul a două laturi adiacente.
3. Suprafața unui pătrat este egală cu produsul a două dintre laturile sale (se deduce din 3).
În continuare, fiecare dintre pătratele de sus se află în legătură cu un triunghi congruent cu alt triunghi aflat la rândul său în legătură cu unul dintre
[14]
cele două dreptunghiuri care alcătuiesc pătratul de jos.

Demonstrația este următoarea:

1. Fie ACB un triunghi dreptunghic cu unghiul drept CAB.

2. Pe fiecare dintre laturile BC, AB și CA, se reprezintă pătratele CBDE, BAGF și ACIH,
în această ordine. Construcția pătratelor necesită teoremele lui Euclid, și depinde de
postulatul paralelismului.[15]
3. Din A, se trasează dreapta paralelă cu BD și CE. Aceasta va fi perpendiculară pe
laturile BC și DE, iar punctele de intersecție vor fi K și L.
4. Se trasează dreptele CF și AD, formându-se triunghiurile BCF și BDA.
5. Unghiurile CAB și BAG sunt ambele unghiuri drepte; astfel C, A, și G sunt puncte
coliniare. Analog pentru punctele B, A și H.
6. Unghiurile CBD și FBA sunt ambele unghiuri drepte; astfel ABD este egal cu unghiul
FBC, din moment ce ambele sunt egale cu suma dintre un unghi drept și unghiul
ABC:
7. Deoarece AB este egală cu FB iar BD este egală cu BC, triunghiul ABD este
congruent cu triunghiul FBC. Ilustrație incluzând noile drepte
8. Deoarece A-K-L este o dreptă, paralelă cu BD, atunci dreptunghiul BDLK este de
două ori aria triunghiului ABD, având baza comună BD și înălțimea BK.
9. Deoarece C este coliniar cu A și G, pătratul BAGF este de două ori aria triunghiului
FBC.
10. Astfel, dreptunghiul BDLK are aceeași arie ca pătratul BAGF = AB2.

11. Similar, se poate arăta că dreptunghiul CKLEare aceeași arie cu pătratul ACIH =
AC2.
12. Adunând rezultatele putem scrie AB2 + AC2 = BD × BK + KL × KC
13. Din moment ce BD = KL, BD × BK + KL × KC = BD(BK + KC) = BD × BC
14. Atunci AB2 + AC2 = BC2, pentru că CBDE este un pătrat.
Această demonstrație, care apare în Elementele lui Euclid, sub forma Propoziției 47 din
Cartea 1,[16] arată faptul că suprafața pătratului de pe ipotenuză este suma suprafețelor celor două
pătrate mici.[17] Această demonstrație este una destul de diferită față de cea folosind asemănarea
[13][18]
triunghiurilor, care folosește posibila metoda de demonstrație a Pitagora.
Reprezentarea celor două triunghiuri
congruente, cu jumătate din
Demonstrația prin cuadratură suprafața dreptunghiului BDLK și a
pătratului BAGF
Suprafețele ambelor pătrate mari sunt egale cu . Dacă suprafețele pătratelor roz, ce
reprezintă pătratele numerelor și (figura din stânga) sunt substituite cu un pătrat ce reprezintă
numărul la pătrat, făcându-se simultan o rearanjare a jumătăților celor două dreptunghiuri (fiecare fiind format inițial din câte două triunghiuri
dreptunghice, congruente cu cel inițial), se obține figura din dreapta. Suprafețele celor două pătrate mari sunt identice, întrucât
laturile acestora sunt
congruente.
Calculând în fiecare caz suprafețele celor două pătrate, se obține:

(pentru pătratul din stânga)

(pentru pătratul din dreapta)

Se ajunge așadar la , ceea ce duce direct la relația din

teorema studiată.

Demonstrația prin rearanjare

Demonstrația pitagoreică, care a fost deja discutată, a fost o demonstrație prin rearanjare. Aceeași idee este reprezentată în animația din partea
stângă, care conține pătratul mare de latură a + b , cu patru triunghiuri dreptunghice identice. Triunghiurile sunt reprezentate alternativ în două
moduri de aranjare, în primul în care sunt arătate cele două pătrate mici a2 și b2, iar în al doilea în care este arătat pătratul c2. Suprafața cuprinsă de
pătratul exterior nu se schimbă, iar suprafața celor patru triunghiuri este aceeași și la începutul rearanjării, dar și după, așadar suprafețele pătratelor
negre sunt egale. Astfel, ajungem la rezultatula2 + b2 = c2.

O a doua demonstrație prin rearanjare este reprezentată de animația din mijloc. Un pătrat mare este format din suprafața c2,din patru triunghiuri
dreptunghice identice de laturi a, b și c, amplasate în jurul unui pătrat central mic. Apoi, se formează două dreptunghiuri cu laturile a și b prin
mutarea triunghiurilor. Combinând pătratul mai mic cu aceste dreptunghiuri se formează două pătrate de suprafețe a2 și b2, care vor avea aceeași
suprafață cu pătratul mare inițial.[19]

O a treia demonstrație este reprezentată în imaginea din dreapta. Pătratele superioare sunt divizate după cum se poate observa, în figuri cu nuanțe
de albastru și verde, iar aceste figuri mici pot fi rearanjate pentru a umple pătratul mare inferior. Analog, acest lucru se poate face și invers. Astfel,
[20]
se poate observa faptul că suprafața pătratului mare este egală cu suprafețele pătratelor mici.

Animație ce reprezintă
demonstrația prin rearanjarea a
Animație ce reprezintă demonstrația Demonstrație utilizând o rearanjare
patru triunghiuri dreptunghice
prin rearanjare elaborată
identice

Demonstrații algebrice
Teorema poate fi demonstrată algebric cu ajutorul a patru triunghiuri identice cu triunghiul dreptunghic de laturi a, b și c, aranjate în interiorul unui
pătrat de latură c, după cum se poate observa în jumătatea superioară a diagramei.[21] Triunghiurile sunt asemenea, având aria , în timp ce
pătratul mic are laturab − a și aria (b − a)2 . Așadar, aria pătratului mare este:

Dar acesta este un pătrat de laturăc și cu suprafața c2, deci

O demonstrație similară folosește patru copii ale aceluiași triunghi, care sunt aranjate simetric în jurul unui
pătrat de latură c, după cum se poate observa în partea inferioară a diagramei.[22] Astfel se formează un
pătrat mai mare, de latură a + b și arie (a + b)2 . Cele patru triunghiuri și pătratul de latură c au aceeași
suprafață cu pătratul cel mare,

ceea ce conduce la:

O altă demonstrație, o variațiune a celor de mai sus, a fost publicată de președintele american James A.
Garfield.[23][24] Diferența constă în utilizarea unui trapez în locul unui pătrat, acesta putând fi construit prin
tăierea cu o dreaptă a pătratului mare reprezentat mai sus, în cadrul celei de-a doua demonstrații algebrice.
Astfel, se obține trapezul reprezentat în diagramă. Deci suprafața trapezului este jumătate din cea a
pătratului, adică

Folosindu-se ecuația pătratului mare, vom aveam rezultatul înjumătățit pentru trapez. Raportul se reduce,
astfel că în final rămâne relația pitagoreică.
Diagramă cu cele două
demonstrații algebrice
Demonstrația cu diferențiale
Se poate ajunge la teorema lui Pitagora prin intermediul studiului modului în care schimbările într-o latură
produc o schimbare în ipotenuză, iar pentru această demonstrație se apelează la calcului diferențial și
integral.[25][26][27]

Triunghiul ABC este un triunghi drept, după cum se observă și în partea superioară a diagramei, iar BC este
ipotenuza. În același timp, lungimile triunghiului sunt măsurate după cum se poate vedea în partea
inferioară, cu ipotenuza de lungimey, latura AC de lungime x și latura AB de lungime a.

Dacă x crește cu o valoare mică dx prin extinderea laturii AC către D, atunci y de asemenea crește cu dy.
Acestea formează două laturi ale unui triunghi, CDE, care (cu E ales astfel încât CE să fie perpendicular pe
ipotenuză) este un triunghi dreptunghic aproximativ asemănător cu ABC. De aceea, rapoartele dintre laturile
lor trebuie să fie la fel, adică: Diagramă reprezentând
demonstrația lui Garfield

Asta poate fi rescris după cum urmează:

Aceasta este o ecuație diferențială care prin rezolvare dă

Iar constanta poate fi dedusă de lax = 0, y = a pentru a obține ecuația

Această demonstrație este mai degrabă intuitivă; se poate face și mai riguros dacă în locul valorilor
dx și dy se folosesc limite.

Alte forme
După cum s-a arătat și în introducere, dacă c reprezintă lungimea ipotenuzei, iar a și b reprezintă
lungimile celorlalte două latură, teorema lui Pitagora poate fi exprimată sub forma unei relației
pitagorice:

Dacă sunt cunoscute lungimile ambelor catetea și b , atunci c poate fi calculat astfel:

Dacă sunt cunoscute lungimea ipotenuzei c și a uneia dintre catete (a sau b), atunci lungimea
celeilalte catete se poate calcula:

sau

Diagrama pentru demonstrația

diferențială
Teorema lui Pitagora oferă o relație de legătură între laturile unui triunghi dreptunghic într-un mod
simplu, astfel că dacă sunt cunoscute lungimile la două dintre laturi, se poate calcula lungimea
celei de a treia. Un corolar al teoremei spune că în orice triunghi dreptunghic, ipotenuza este mai mare decât oricare dintre catete, dar mai mică
decât suma acestora.

O generalizare a teoremei pitagorice este teorema cosinusului, care oferă posibilitatea de a calcula lungimea oricărei laturi a unui triunghi, dacă se
cunosc lungimile a două dintre laturi și unghiul dintre ele. Dacă unghiul dintre ele două este un unghi drept, atunci această teoremă se reduce la
relația pitagorică.

Reciproca
Reciproca teoremei este de asemenea adevărată:[28]

Oricare ar fi trei numere pozitive a, b, c astfel încât a2 + b2 = c2 , există un triunghi cu laturi de lungimi a, b, c, iar unghiul
dintre laturile de lungimia și b va fi drept.

O formulare alternativă a reciprocii este:

Pentru orice triunghi cu laturilea, b, c, dacă a2 + b2 = c2, atunci unghiul dintre laturilea și b are 90°.

Această reciprocă de asemenea apare în lucrareaElemente a lui Euclid (Cartea I, Propoziția 48):[29]

"Dacă într-un triunghi pătratul unei dintre laturi este egal cu suma pătratelor laturilor rămas ale triunghiului, atunci unghiul
dintre celelalte două laturi ale triunghiului este drept."

Poate fi demonstrată folosindu-seteorema cosinusului după cum urmează:

Fie ABC un triunghi cu laturile a, b și c cu proprietatea că a2 + b2 = c2. Fie un al doilea triunghi de lungime a și b, ce conține un unghi drept.
Conform teoremei lui Pitagora, rezultă că ipotenuza acestui triunghi are lungimea laturii c = √a2 + b2 , la fel cu ipotenuza primului triunghi. Din
moment ce laturile ambelor triunghiuri au aceleași lungimi a, b și c, triunghiurile sunt congruente și trebuie să aibă aceleași unghiuri. Astfel,
unghiul dintre laturile de lungimea și b din triunghiul original este un unghi drept.

Demonstrația reciprocii de mai sus face apel însuși la teorema lui Pitagora, dar reciproca poate fi demonstrată și fără să se utilizeze această
teoremă.[30][31]

Un corolar ce derivă din reciproca teoremei lui Pitagora este o metodă simplă de a determina dacă un triunghi este dreptunghic, obtuzunghic sau
ascuțitunghic. Fie c cea mai lungă dintre cele trei laturi și a + b > c (altfel nu există acest triunghi conform inegalității triunghiului). Atunci, sunt
adevărate următoarele relații:[32]

Dacă a2 + b2 = c2, atunci triunghiul este dreptunghic.

 Dacă a2 + b2 > c2, atunci triunghiul este ascuțitunghic.
Dacă a2 + b2 < c2, atunci triunghiul este obtuzunghic.
Edsger Dijkstra a enunțat această propoziție despre triunghiul ascuțitunghic, obtuzunghic și dreptunghic în următorul limbaj matematic:

sgn(α + β − γ) = sgn(a2 + b2 − c2),

unde α este unghiul opus laturiia, β este unghiul opus laturiib, γ este unghiul opus laturiic, iar sgn reprezintă funcția signum.[33]

Consecințe și utilizări

Triplete pitagoreice
Articol principal: Triplet pitagoreic.
Un triplet pitagoreic (sau numere pitagoreice) conține trei numere pozitive întregi a, b și c, astfel încât a2 + b2 = c2. Cu alte cuvinte, un triplet
pitagoreic reprezintă lungimile laturilor unui triunghi dreptunghic astfel încât lungimile tuturor laturilor au valori numere întregi.[1][34] Observații
asupra monumentelor megalitice din Europa Nordică arată evidențe ale faptului că aceste triplete erau cunoscute cu mult timp înainte de
descoperirea scrisului. Un triplet scris în mod obișnuit este(a, b, c). Alte exemple bine-cunoscute sunt(3, 4, 5) și (5, 12, 13).

Un triplet pitagoreic primitiv este unul în carea, b și c sunt prime între ele (adică cel mai mare divizor comunal lui a, b și c este 1).

Următoarea este o listă de triplete pitagoreice primitive cu valori mai mici decât 100:

(3, 4, 5), (5, 12, 13), (7, 24, 25), (8, 15, 17), (9, 40, 41), (11, 60, 61), (12, 35, 37), (13, 84, 85), (16, 63,
65), (20, 21, 29), (28, 45, 53), (33, 56, 65), (36, 77, 85), (39, 80, 89), (48, 55, 73), (65, 72, 97)

Lungimi incomensurabile
Una dintre urmările teoremei lui Pitagora este aceea că dreptele a căror lungimi sunt
incomensurabile (adică raportul dintre ele nu este un număr rațional) pot fi construite cu ajutorul
riglei și compasului. Teorema lui Pitagora oferă posibilitatea construirii unor segmente de lungimi
incomensurabile deoarece ipotenuza unui triunghi este legată de operația numită
rădăcină pătrată.

În figura din dreapta este ilustrat modul de construcție al unui segment a cărui lungime este
rădăcina pătrată a oricărui număr întreg pozitiv, prin referire la alte două segmente.[35] Fiecare
triunghi are o latură (numerotată cu 1) care este aleasă ca unitate de măsură. În fiecare dintre
triunghiurile dreptunghice, teorema lui Pitagora stabilește lungimea ipotenuzei în conformitate cu
unitatea. Dacă ipotenuza se calculează prin rădăcina pătrată a sumei catetelor (a căror valori sunt:
unitatea iar alta orice număr natural) și suma nu este un pătrat perfect, atunci desenul ipotenuzei
reprezintă trasarea unei lungimi incomensurabile. De exemplu, astfel sunt√2, √3, √5 .

Lungimile incomensurabile erau în conflict cu conceptele școlii pitagoreice, în care numai

Spirala lui Teodor din Cirene: o
numerele întregi erau numere. Proporțiile erau realizate prin compararea multiplilor întregi a unei construcție formată din triunghiuri
subunități comune.[36] Conform unei legende,Hippasos din Metaponte(ca. 470 î.Hr.) a fost înecat dreptunghice, iar ipotenuzele sunt
[37][38]
în mare pentru că a descoprit existența numerelor iraționale sau a incomensurabilității. rădăcinile pătrate ale numerelor
întregi pozitive.

Numere complexe
Pentru orice număr complex

valoarea absolută este dată de

Așadar cele trei numere,r, x și y sunt legate prin relația pitagoreică,

Trebuie menționat faptul că r este definit ca fiind un număr pozitiv sau zero, dar x și y pot fi sau
negative sau pozitive. Din punct de vedere geometric, r este distanța lui z de la zero sau din
punctul de origine O în planul complex.

Această relație poate fi generalizată pentru găsirea distanței dintre două punte, cum ar fi z1 și z2.
Distanța căutată este dată de relația

care din nou este o versiune a relației pitagorice,

Distanțe euclidiene Valoarea absolută a unui număr

Articol principal: Distanța euclidiană. complex z este distanța r de la z
până la origine
Formula pentru distanță aplicabilă în coordonate carteziene este derivată din teorema lui
Pitagora.[39] Dacă (x1, y1) și (x2, y2) sunt puncte dintr-un plan, atunci distanța dintre ele, de
asemenea cunoscută și cadistanță euclidiană, este dată de formula:

Mai general, într-un spațiu euclidian de ordinul n, distanța euclidiană dintre două puncte, și , este
definită, prin generalizarea teoremei lui Pitagora, ca:

Dacă nu sunt folosite coordonatele carteziene și, de exemplu, sunt folosite coordonate polare în două dimensiuni, formulele ce exprimă distanța
euclidiană sunt mult mai complicate decât teorema lui Pitagora, dar pot fi derivate plecând de la aceasta. Un exemplu tipic în care distanța dintre
două puncte este convertită în coordonate curbilinii poate fi găsit în cadrul aplicațiilor polinomialelor lui Legendre în fizică. Formulele pot fi
deduse folosindu-se teorema lui Pitagora cu ecuațiile ce fac legătura dintre coordonatele curbilinii și cele carteziene. De exemplu, coordonatele
polare (r, θ) pot fi scrise ca:

Cele două puncte cu locațiile(r1, θ1) și (r2, θ2) sunt separate de distanțas:

Combinând termeni și rezolvând diferite operații în pătrate, formula lui Pitagora în coordonate carteziene produce separarea în coordonate polare
după cum urmează:

folosind formule pentru identitățile produselor prin sumă. Această formulă este cunoscută ca teorema cosinusului, câteodată numită și Teorema lui
Pitagora Generalizată.[40]

Identitatea trigonometrică pitagoreică

Într-un triunghi drept cu catetele a, b și ipotenuza c, din punct de vedere trigonometric sunt determinate sinusul și cosinusul unghiului θ dintre
latura a și ipotenuză astfel:
De unde se deduce că:

unde ultima ecuație aplică teorema lui Pitagora. Această relație dintre sinus și cosinus este
câteodată denumită identitatea trigonometrică pitagoreică fundamentală.[41] În triunghiuri
asemenea, raportul dintre laturi este același indiferent de mărimile lor, și depinde de unghiuri.
Triunghiuri asemenea dreptunghice,
Astfel, în figură, triunghiul cu ipotenuza de mărime egală cu 1 are cateta opusă de mărimea sin
θ și
în care sunt reprezentate sinusul și
cateta alăturată de mărimea cosθ. cosinusul unghiului θ

Produsul vectorial
Teorema lui Pitagora are o legătură strânsă și cuprodusul vectorial și cu produsul scalar:[42]

Această relație poate fi privită prin definiția produsului vectorial și scalar ca:

unde n este un vector unitate normal pentru a și b. Relația se deduce prin aceste definiții și prin
Suprafața unui paralelogram ca
identitatea trigonometrică pitagoreică. produs vectorial; vectoriia și b
determină un plan iar a × b este
Aceasta poate fi de asemenea definită și prin produs scalar. Prin rearanjarea ecuației următoare se
normala acestui plan.
obține:

[43][44]
Această relație poate fi considerată ca o condiție în produsul scalar și astfel parte din definiția sa.

Generalizări

Figuri asemenea pe triunghiuri

O generalizare a teoremei lui Pitagora are la bază pătratele plasate pe un triunghi dreptunghic. Proprietățile referitoare la figurile asemenea plasate
pe laturile unui triunghi erau cunoscute deja deHipocrate din Chios din secolul V î.Hr.,[45] și a fost inclusă de Euclid în lucrarea sa, Elementele:[46]

Dacă cineva construiește figuri asemenea pe fiecare dintre laturile corespondente laturilor unui triunghi dreptunghi, atunci suma
suprafețelor figurilor de pe laturile mici (catete) este egală cu suprafața figurii de pe latura mare (ipotenuză).

Această extindere asumă faptul că laturile triunghiului original sunt laturile corespondente ale celor trei figuri congruente (așadar raportul dintre
laturile figurilor asemenea de pe triunghi estea:b:c).[47] Dacă demonstrația lui Euclid avea aplicabilitate numai pe poligoanele convexe, teorema se
aplică de asemenea și poligoanelor concave și chiar figurilor asemenea cu margini curbe (dar care au o parte din figură legată de una dintre laturile
triunghiului).[47]

Ideea de bază a acestei generalizări este aceea că suprafața unei figuri plane este proporțională cu pătratul oricărei dimensiuni liniare, și în
particular este proporțională cu pătratul lungimii oricărei laturi. Astfel, dacă figurile asemenea de laturi A, B și C sunt construite cu lungimile
corespunzătoare a, b și c, atunci:
Dar, conform teoremei lui Pitagora,a2 + b2 = c2, așadar A + B = C.

În schimb, dacă se poate demonstra faptul că este adevărată exoresia A + B = C pentru trei figuri asemenea fără să se folosească teorema lui
Pitagora, atunci este posibil să se lucreze invers pentru a se realiza o demonstrație a teoremei. De exemplu, triunghiul central poate fi replicat și
folosit ca un triunghi C pe ipotenuza sa, și două triunghiuri dreptunghice asemenea (A și B ) construite pe catetele sale, formate prin divizarea
triunghiului central cu ajutorul înălțimii sale. Suma suprafețelor triunghiurilor mai mici este așadar egală cu suprafața celui de-al treilea triunghi,
astfel A + B = C și inversând logica precedentă se ajunge la expresia teoremei lui Pitagora,2a+ b2 = c2.

Teorema lui Pitagora dacă se

Generalizare pentru triunghiuri folosesc triunghiuri dreptunghice
asemenea, asemenea Generalizare pentru pentagoane
aria verde A + B = aria albastră C regulate asemenea

Triunghiuri oarecare
Se selectează orice unghi al unui triunghi oarecare de laturi a, b, c, și se înscrie acesta într-un
triunghi isoscel astfel încât unghiurile egale de la baza sa, notate cu θ, sunt egale cu unghiul
selectat anterior. Se presupune că unghiul selectat θ se opune laturii notate cu c. Prin înscrierea
triunghiului isoscel se formează triunghiul ABD cu unghiul θ opus laturii a și cu latura r ce
aparține de c. Un al doilea triunghi se formează cu unghiul θ opus laturii b și cu latura s ce
aparține de c, conform figurii. Tâbit ibn Qorra[49] a spus că între laturile celor trei triunghiuri
există următoarea relație:[50][51]

Pe măsură ce unghiul θ se apropie de π/2, baza triunghiului isoscel se micșorează, iar lungimile r
și s se confundă tot mai mult, devenind un singur segment. Când θ = π/2, ADB devine un triunghi
dreptunghic, r + s = c, ceea ce amintește de relația lui Pitagora.

O demonstrație punctează faptul că triunghiul ABC are aceleași unghiuri cu triunghiul ABD, dar în
ordine inversă (cele două triunghiuri au un unghi comun în vârful B, ambele conțin unghiul θ,
așadar au același al treilea unghi conform postulatului triunghiului). Prin urmare, ABC este
asemenea cu reflexia lui ABD, adică triunghiul DBA din partea de jos a figurii. Considerând
raportul laturilor opuse și adiacente lui θ, atunci
Generalizarea teoremei lui Pitagora
realizată de Tâbit ibn Qorra.[48]
Partea de jos: reflexa triunghiului
ABD (de sus) care formează
De asemenea, pentru reflexia celuilalt triunghi, triunghiul DBA, asemenea cu
triunghiul ABC (de sus).
Prin calcule algebrice se ajunge la egalitatea:

rezultatul căutat.

Teorema rămâne validă dacă unghiul este obtuz iar lungimiler și s nu se suprapun.

Teorema cosinusului
Articol principal: Teorema lui Pitagora generalizată.
Teorema lui Pitagora este un caz particular pentru o teorema mai generalizată care exprimă legături dintre
laturile oricărui triunghi, numită teorema cosinusului sau, sugestiv, teorema lui Pitagora generalizată, care
este exprimată astfel:[52]

unde θ este unghiul dintre laturile și .

Când θ este de 90 de grade, atunci cosθ = 0, astfel formula se reduce la simpla relație a lui Pitagora.

Decalajul sau separareas

Geometrie spațială dintre două puncte (r1, θ1) și
Articol principal: Stereometrie. (r2, θ2) în coordonate polare
este dată de teorema
În stereometrie, sau geometrie spațială, teorema lui Pitagora poate fi aplicată în trei dimensiuni după cum cosinusului. Unghiul intern
urmează. Se consideră un solid dreptunghiular după cum se poate observa și în figură. Lungimea diagonalei Δθ = θ1−θ2.
BD se regăsește în teorema lui Pitagora astfel:

unde aceste trei laturi formează un triunghi dreptunghi. Folosind diagonala orizontală BD și latura
verticală AB, lungimea diagonalei AD se găsește printr-o a doua aplicare a teoremei lui Pitagora
astfel:

Teorema lui Pitagora în trei

sau, dacă se face totul odată: dimensiuni realizează legătura dintre
diagonala AD și cele trei laturi.

Acest rezultat este expresia tridimensională pentru magnitudinea unui vector v (diagonala AD)
referindu-se la componentele lui ortogonale {vk} (cele trei laturi perpendiculare):

Această formulare scurtă poate fi privită ca o generalizare a teoremei lui Pitagora pentru
dimensiuni mai mari. Totuși, acest rezultat este dat doar de aplicarea repetată a teoremei originale
a lui Pitagora asupra unei succesiuni de triunghiuri dreptunghice într-o secvență de planuri
ortogonale.
Un tetraedru care a cărui vârf este
O generalizare substanțială a teoremei lui Pitagora în spațiul tridimensional este teorema lui De format din unghiuri drepte
Gua, numită astfel după Jean-Paul de Gua de Malves: Dacă un tetraedru are un vârf format din
unghiuri drepte (cum este colțul unuicub), atunci pătratul ariei feței opuse acestui vârf este egal cu
 -o așa-zisă teoremă a lui Pitagora n-dimensională:[53]
suma pătratelor ariilor celorlalte trei fețe. Acest rezultat poate fi generalizat într

“ Fie
vârfuri
vectori ortogonali pe ℝn. Se consideră simplexurile n-dimensionale S de
. (Se poate asemăna un simplex (n − 1)-dimensional de vârfuri
, neincluzând originea, ca „ipotenuza” lui S și fețele rămase (n − 1)-dimensionale ale lui S ca și
catetele sale). Atunci pătratului volumului ipotenuzei lui S este egal cu suma pătratelor
volumelor „catetelor” n. ”
Această propoziție este ilustrată în trei dimensiuni cu ajutorul tetraedrului din figură. „Ipotenuza” este baza tetraedrului din spatele figurii, iar
„catetele” sunt cele trei laturi care se întâlnesc în vârful din fața figurii. Pe măsură ce se mărește distanța dintre bază și vârf, la fel crește și suprafața
„catetelor”, în timp ce cea a bazei rămâne fixă. T
eorema sugerează faptul că atunci când această dis
tanță atinge o valoare ce permite unghiuri drepte
[54]
în jurul vârfului, generalizarea teoremei lui Pitagora are aplicabilitate. CU alte cuvinte:

“ Pentru un simplex n-dreptunghiular și n-dimensional, pătratul conținutului (n − 1) feței opuse

vârfului drept este egal cu suma pătratelor conținutului (n − 1) a fețelor rămase. ”
Spații prehilbertiene
Articol principal: Spațiu Hilbert.
Teorema lui Pitagora poate fi generalizată în spațiile prehilbertiene, adică spații de produs
vectorial,[55] care sunt generalizări ale spațiilor euclidiene bidimensionale și tridimensionale. De
exemplu, o funcție poate fi considerată ca un vector cu un număr infinit de componente într-un
spațiu prehilbertian, ca în analiza funcțională.[56]

Într-un spațiu prehilbertian, conceptul de perpendicularitate este înlocuit de conceptul de

ortogonalitate doi vectori v și w sunt ortogonali dacă produsul lor scalar este zero. Spațiul
prehilbertian, numit și spațiu de produs scalar, este o generalizare a produsului scalar dintre Vectorii și legea paralelogramului
vectori.[57]

Conceptul de lungime este înlocuit de conceptul denormă ||v|| unui vector v, definită ca:[58]

Întru-un spațiu prehilbertian,teorema lui Pitagora spune că pentru oricare vectori ortogonaliv și w avem

Aici, vectorii v și w sunt oarecum înrudiți cu laturile unui triunghi dreptunghic cu ipotenuza egală cu suma vectorială v + w. Această formă a
teoremei lui Pitagora este o consecvență a proprietăților produsului scalar:

unde produsul scalar ar termenilor este zero, datorită ortogonalității.

O generalizare mai profundă a teoremei lui Pitagora legată de spațiile prehilbertiene, referitoare la vectorii neortogonali, este legea
paralelogramului:[58]

care spune că dublul sumei pătratelor lungimilor laturilor unui paralelogram este egal cu suma pătratelor lungimilor diagonalelor. Orice normă care
.[58]
satisface această egalitate este o normă corespondentă unui produs scalar

Identitatea pitagoreică poate fi extinsă la sume pentru mai mult de doi vectori ortogonali. Dacă v1, v2, ..., vn sunt vectori ortogonali perechi într-un
[59]
spațiu prehilbertian, atunci aplicarea teoremei lui Pitagora pentru perechi succesive formate din acești vectori ia forma relației
Geometrie neeuclidiană
Articol principal: Geometrie neeuclidiană.
Teorema lui Pitagora are la bază axiomele folosite în geometria euclidiană, dar, de fapt, ea nu are valabilitate în geometriile neeuclidiene.[60] (S-a
arătat că teorema lui Pitagora este de fapt, echivalentă cu axioma paralelelor, adică al cincilea postulat al lui Euclid [61][62]). Cu alte cuvinte, în
geometria neeuclidiană, relația dintre laturile unui triunghi trebuie să aibă o formă diferită de relația pitagoreică. De exemplu, în geometria sferică,
toate cele trei laturi ale unui triunghi dreptunghic (cum ar fi a, b și c) au lungimea egală cu π/2, și toate unghiurile sale sunt drept, ceea ce se află în
contradicție cu teorema lui Pitagora, deoarecea2 + b2 ≠ c2.

Mai jos sunt considerate două cazuri în geometrii neeuclidiene: sferică și hiperbolică. În fiecare caz, ca și în cazul euclidian pentru triunghiuri care
nu sunt dreptunghice, rezultatul se află având ca punct de plecareteorema cosinusului.

Totuși, teorema lui Pitagora rămâne adevărată în geometriile hiperbolică și eliptică dacă și numaiacă
d suma a două unghiuri este egală cu al treilea,
a și b sunt egale cu diametrulc.[63]
adică A+B = C. Laturile sunt apoi relaționate astfel: suma suprafețelor cercurilor de diametre

Geometrie sferică
Articol principal: Geometrie sferică.
Pentru orice triunghi dreptunghic aflat pe o sferă de rază R (de exemplu, dacă γ din figură este un
unghi drept), de laturia, b, c, relația dintre laturi ia următoarea formă:[64]

Această relație poate fi dedusă ca un fiind caz special al teoremei cosinusului sferic, care se aplică
tuturor triunghiurilor sferice:

Prin explicitarea seriilor Maclaurin pentru funcția cosinus ca o expansiune asimptotică, Triunghi sferic

se poate arăta faptul că în timp ce raza R se apropie de infinit și argumentele a/R, b/R și c/R tind către zero, relația sferică dintre laturile unui
triunghi dreptunghic se apropie de forma euclidiană a teoremei lui Pitagora. Substituind expansiunea asimptotică pentru fiecare dintre cosinusuri în
relația sferică pentru un triunghi dreptunghic se obține

Geometrie hiperbolică
Articol principal: Geometrie hiperbolică.
Pentru un triunghi dreptunghic în geometria hiperbolică, cu laturile a, b, c iar c fiind latura opusă
[65]
unghiului drept, relația dintre laturi ia următoarea formă:

unde cosh este cosinusul hiperbolic. Această formulă este o formă specială a legii cosinusului
[66]
hiperbolic care se aplică tuturor triunghiurilor hiperbolice:

Triunghi hiperbolic
unde γ este unghiul format la vârful opus laturiic.
Folosind serii Maclaurin pentru cosinusul hiperbolic, cosh x ≈ 1 + x2/2 , se poate arăta faptul că dacă un triunghi hiperbolic devine foarte mic
(anume, când a, b și c tind spre zero), relația hiperbolică pentru un triunghi dreptunghic se apropie de teorema lui Pitagora.

Geometrie diferențială
Articol principal: Geometrie diferențială.
La un nivel infinitezimal, în spațiul tridimensional, teorema lui Pitagora descrie distanța dintre
două puncte separate infinitezimal ca:

unde ds este elementul distanței iar (dx, dy, dz) sunt componentele vectorului ce separă cele două
puncte. Un asemenea spațiu se numește spațiu euclidian. Totuși, o generalizare a acestei expresii,
folositoare pentru coordonate generale (nu doar carteziene) și spații generale (nu doar euclidiene)
iau forma:[67]

Distanța între puncte separate

infinitezimal în coordonate carteziene
unde gij se numește tensor metric. Poate fi o funcție de poziție. Astfel de spații curbe includ (sus) și coordonate polare (jos),
geometria lui Riemann ca exemplu general. Această formulare de asemenea se aplică unui spațiu conform teoremei lui Pitagora.

euclidian când sunt folositecoordonate curbilinii. De exemplu, în coordonate polare:

În cultura populară
Teorema lui Pitagora se reflectă în cultura populară într
-o mare varietate:

Hans Christian Andersena scris în 1831 un poem referitor la această teoremă:

Formens Evige Magie (Et poetisk Spilfægteri).[68]
Un vers din cântecul Major-General's Song de Gilbert și Sullivan din lucrarea de
operă comică The Pirates of Penzance, "About binomial theorem I'm teeming with a
lot o' news, With many cheerful facts about the square of the hypotenuse", face
referire la teoremă.[69]
Personajul Sperietoarea de ciori din filmulVrăjitorul din Oz face o referire și mai
specifică la teoremă, spunând o versiune greșită și distorsionată a acesteia: "The
sum of the square roots of any two sides of an isosceles triangle is equal to the Expoziție referitoare la teorema lui
square root of the remaining side. Oh, joy! Oh, rapture! I've got a brain!"[70][71] Pitagora la Muzeul Universum din
În 2000, Uganda a emis o monedă în forma unui triunghi dreptunghic isoscel. Pe Mexico City.
revers este reprezentată o imagine a lui Pitagora și relația 2α + β2 = γ2, împreună cu
mențiunea "PYTHAGORAS MILLENNIUM".[72][73]
Grecia, Japonia, San Marino, Sierra Leone și Surinam au emis mărci poștale cu referire la Pitagora și teorema sa.[74]
În romanul de ficțiune speculativă a luiNeal Stephenson, Anathem, teorema lui Pitagora este denumităteorema Adrakhonică. O
demonstrație a teoremei este proiectată pe o laterală a unei nave extraterestre pentru a demonstra înțelegerea matematică a
extratereștrilor.

Note
1. ^ a b Judith D. Sally, Paul Sally (2007). „Chapter 3:
Pythagorean triples”. Roots to research: a vertical
development of mathematical problems(http://books.google.
com/books?id=nHxBw-WlECUC&pg=P A63). American
Mathematical Society Bookstore. p. 63.ISBN 0-8218-4403-2.
2. ^ a b Posamentier, Alfred. The Pythagorean Theorem: The
Story of Its Power and Beauty(http://books.google.com/book
s?id=fHFuCkSrfysC&pg=PA23), p. 23 (Prometheus Books
2010).
3. ^ George Johnston Allman (1889). Greek Geometry from
Thales to Euclid (http://books.google.com/?id=-gYCAAAA YA
AJ&pg=PA26) (ed. Reprinted by Kessinger Publishing LLC
2005). Hodges, Figgis, & Co. p. 26.ISBN 1-4326-0662-X.
„The discovery of the law of three squares, commonly called
the "theorem of Pythagoras" is attributed to him by –
amongst others – Vitruvius, Diogenes Laertius, Proclus, and
Plutarch ...”
4. ^ (Heath 1921, Vol I, p. 144)
 5. ^ Otto Neugebauer (1969). The exact sciences in antiquity(h
ttp://books.google.com/?id=JVhTtVA2zr8C&pg=PA36) (ed.
Republication of 1957 Brown University Press 2nd). Courier
Dover Publications. p. 36.ISBN 0-486-22332-9.. For a
different view, see Dick Teresi (2003). Lost Discoveries: The
Ancient Roots of Modern Science(http://books.google.com/?i
d=pheL_ubbXD0C&pg=PA52). Simon and Schuster. p. 52.
ISBN 0-7432-4379-X., where the speculation is made that
the first column of tablet 322 in the Plimpton collection
supports a Babylonian knowledge of some elements of
trigonometry. That notion is pretty much laid ot rest, however,
by Eleanor Robson (2002). „Words and Pictures: New Light
on Plimpton 322”. The American Mathematical Monthly.
Mathematical Association of America.109 (2): 105–120.
doi:10.2307/2695324 (https://doi.org/10.2307%2F2695324).
JSTOR 2695324 (https://www.jstor.org/stable/2695324). (pdf
file (http://www.dma.ulpgc.es/profesores/pacheco/Robson.pd
f)). The generally accepted view today is that the
Babylonians had no awareness of trigonometric functions.
See also Abdulrahman A. Abdulaziz (2010). „The Plimpton
322 Tablet and the Babylonian Method of Generating
Pythagorean Triples”. arXiv:1004.0025 (https://arxiv.org/abs/1
004.0025) [math.HO (https://arxiv.org/archive/math.HO)].
§2, page 7.
6. ^ Mario Livio (2003). The golden ratio: the story of phi, the
world's most astonishing number(http://books.google.com/?i
d=bUARfgWRH14C&pg=PA25). Random House, Inc. p. 25.
ISBN 0-7679-0816-3.
7. ^ Pythagorean Triangles and Triples - Mathematics and the
Liberal Arts (http://math.truman.edu/~thammond/history/Pyth
agoreanTriangles.html)
8. ^ Megalithic triangles (http://hyperion.cc.uregina.ca/~astro/M
ega_circ.html)
9. ^ Benson, Donald. The Moment of Proof : Mathematical
Epiphanies (http://books.google.com/books?id=8_vbuzxrpfIC
&pg=PA172), pp. 172–173 (Oxford University Press, 1999).
10. ^ Maor, Eli. The Pythagorean Theorem: A 4,000-year History
(http://books.google.com/books?id=Z5VoBGy3AoAC&pg=PA
63), p. 61 (Princeton University Press, 2007).
11. ^ (Loomis 1968)
12. ^ (Maor 2007, p. 39) page 39 (http://books.google.com/book
s?id=Z5VoBGy3AoAC&pg=PA39&dq=%22why+did+Euclid+c
hoose+this+particular+proof%22&hl=en&ei=WckoTLv4JIKkn
QecwvWoAQ&sa=X&oi=book_result&ct=result&resnum=1&v
ed=0CCUQ6AEwAA#v=onepage&q=%22why%20did%20Eu
clid%20choose%20this%20particular%20proof%22&f=false)
13. ^ a b Stephen W. Hawking (2005). God created the integers:
the mathematical breakthroughs that changed history(http://
books.google.com/?id=3zdFSOS3f4AC&pg=P A12).
Philadelphia: Running Press Book Publishers. p. 12.ISBN 0-
7624-1922-9. Această demonstrație a apărut pentru prima
dată după ce un program de computer a fost programat să
verifice demonstrațiile euclidiene.
14. ^ De exemplu, vezi Teorema lui Pitagora (http://www.slu.edu/
classes/maymk/GeoGebra/Pythagoras.html), Saint Louis
University website Java applet
15. ^ Jan Gullberg (1997). Mathematics: from the birth of
numbers (http://books.google.com/books?id=E09fBi9StpQC&
pg=PA435). W. W. Norton & Company. p. 435. ISBN 0-393-
04002-X.
16. ^ Elementele 1.47 (http://www.perseus.tufts.edu/cgi-bin/ptex
t?doc=Perseus:text:1999.01.0085:book=1:proposition=47)de
Euclid. Accesat pe 17 martie 2015.
17. ^ Euclid's Elements, Book I, Proposition 47(http://aleph0.clar
ku.edu/~djoyce/java/elements/bookI/propI47.html) : web page
version using Java applets fromEuclid's Elements (http://ale
ph0.clarku.edu/~djoyce/java/elements/elements.html)de
Prof. David E. Joyce, Clark University
18. ^ Demonstrația lui Pitagora a fost cel mai probabil nu una
generală, din moment ce teoria proporțiilor a fost dezvoltată
doar două secole după Pitagora; vezi și(Maor 2007, p. 25)
pagina 25 (http://books.google.com/books?id=Z5VoBGy3Ao
AC&pg=PA25&hl=en#v=onepage&q&f=false)
19. ^ Alexander Bogomolny. „Pythagorean Theorem, proof
number 10” (http://www.cut-the-knot.org/pythagoras/index.sht
ml#10). Cut the Knot. Accesat în 22 martie 2015.
20. ^ (Loomis 1968, Geometric proof 22 and Figure 123, page=
113)
21. ^ Alexander Bogomolny. „Cut-the-knot.org: Pythagorean
theorem and its many proofs, Proof #3”(http://www.cut-the-k
not.org/pythagoras/index.shtml#3). Cut the Knot. Accesat în
22 martie 2015.
22. ^ Alexander Bogomolny. „Cut-the-knot.org: Pythagorean
theorem and its many proofs, Proof #4”(http://www.cut-the-k
not.org/pythagoras/index.shtml#4). Cut the Knot. Accesat în
22 martie 2015.
23. ^ Published in a weekly mathematics column:James A
Garfield (1876). The New England Journal of Education. 3:
161. Lipsește sau este vid: |title= (ajutor) as noted in
William Dunham (1997). The mathematical universe: An
alphabetical journey through the great proofs, problems, and
personalities (http://books.google.com/?id=3tG_FRQ9N1QC
&cd=1&dq=%22mathematical+universe%22+inauthor%3A Wi
lliam+inauthor%3ADunham&q=New+England+Journal#searc
h_anchor). Wiley. p. 96. ISBN 0-471-17661-3. and in A
calendar of mathematical dates: April 1, 1876(http://www.ma
th.usma.edu/people/rickey/hm/Dates/April.pdf)by V.
Frederick Rickey
24. ^ Prof. David Lantz' animation(http://math.colgate.edu/facult
y/dlantz/pythpfs/garfldpf.html)from his web site of animated
proofs (http://math.colgate.edu/faculty/dlantz/Pythpfs/Pythpfs.
html)
25. ^ Mike Staring (1996). „The Pythagorean proposition: A proof
by means of calculus”.Mathematics Magazine. Mathematical
Association of America.69 (1): 45–46. doi:10.2307/2691395
(https://doi.org/10.2307%2F2691395). JSTOR 2691395 (http
s://www.jstor.org/stable/2691395).
26. ^ Bogomolny, Alexander. „Pythagorean Theorem”(http://ww
w.cut-the-knot.org/pythagoras). Interactive Mathematics
Miscellany and Puzzles(http://www.cut-the-knot.org/).
Alexander Bogomolny. Accesat în 9 mai 2010. Legătură
externa în |work= (ajutor)
27. ^ Bruce C. Berndt (1988). „Ramanujan—100 years old
(fashioned) or 100 years new (fangled)?”.The Mathematical
Intelligencer. 10 (3): 24. doi:10.1007/BF03026638 (https://do
i.org/10.1007%2FBF03026638).
28. ^ Judith D. Sally, Paul Sally (21 decembrie 2007). „Theorem
2.4 (Converse of the Pythagorean Theorem).”.Cited work (ht
tp://books.google.com/books?id=nHxBw-WlECUC&pg=P A5
4). p. 62. ISBN 0-8218-4403-2.
29. ^ Euclid's Elements, Book I, Proposition 48(http://aleph0.clar
ku.edu/~djoyce/java/elements/bookI/propI48.html)De la D.E.
Joyce's web page (http://aleph0.clarku.edu/~djoyce/java/ele
ments/elements.html) la Clark University
30. ^ Casey, Stephen, "The converse of the theorem of
Pythagoras", Mathematical Gazette 92, July 2008, 309–313.
31. ^ Mitchell, Douglas W., "Feedback on 92.47",Mathematical
Gazette 93, March 2009, 156.
32. ^ Ernest Julius Wilczynski, Herbert Ellsworth Slaught 1914).
(
„Theorem 1 and Theorem 2”.Plane trigonometry and
applications (http://books.google.com/?id=vxk3AAAAMAAJ&
pg=PA85). Allyn and Bacon. p. 85.
33. ^ „Dijkstra's generalization”(http://www.cs.utexas.edu/users/
EWD/ewd09xx/EWD975.PDF)(PDF).
34. ^ Crâșmăreanu, Mircea.„Câteva probleme privind triplete
pitagoreice” (http://recreatiimatematice.ro/arhiva/complement
are/RM12003CRASMAREANU.pdf)(pdf). Accesat în 13
martie. Parametru necunoscut|anaccesare= ignorat
(ajutor); Verificați datele pentru: |access-date= (ajutor)
35. ^ Law, Henry (1853). „Corollary 5 of Proposition XLVII
(Pythagoras's Theorem)”. The Elements of Euclid: with many
additional propositions, and explanatory notes, to which is
prefixed an introductory essay on logic(http://books.google.c
om/?id=Ssb_OnVOGLgC&pg=PA49). John Weale. p. 49.
36. ^ Shaughan Lavine (1994). Understanding the infinite(http://
books.google.com/books?id=GvGqRYifGpMC&pg=PA13).
Harvard University Press. p. 13.ISBN 0-674-92096-1.
37. ^ (Heath 1921, Vol I, pp. 65); Hippasus was on a voyage at
the time, and his fellows cast him overboard. SeeJames R.
Choike (1980). „The pentagram and the discovery of an
irrational number”. The College Mathematics Journal. 11:
312–316.
38. ^ O discuție detaliată despre contribuțiile lui Hippasos se
găsesc în Kurt Von Fritz (1945). „The Discovery of
Incommensurability by Hippasus of Metapontum”.Annals of
Mathematics. Second Series. Annals of Mathematics.46 (2):
242–264. JSTOR 1969021 (https://www.jstor.org/stable/1969
021).
39. ^ Jon Orwant, Jarkko Hietaniemi, John Macdonald 1999). (
„Euclidean distance”. Mastering algorithms with Perl(http://b
ooks.google.com/books?id=z9xMfXGoWd0C&pg=P A426).
O'Reilly Media, Inc. p. 426.ISBN 1-56592-398-7.
40. ^ Wentworth, George (2009). Plane Trigonometry and Tables
(http://books.google.com/?id=Z-O57gUYmIgC) . BiblioBazaar,
LLC. p. 116. ISBN 1-103-07998-0., Exerciții, pagina 116 (htt
p://books.google.com/books?id=Z-O57gUYmIgC&pg=P A116)59. ^ Douglas, Ronald G. (1998). Banach Algebra Techniques in
41. ^ Lawrence S. Leff (2005). PreCalculus the Easy Way (http://
books.google.com/?id=y_7yrqrHTb4C&pg=P A296) (ed. 7th).
Barron's Educational Series. p. 296.ISBN 0-7641-2892-2.
42. ^ WS Massey (1983). „Cross products of vectors in higher-
dimensional Euclidean spaces”.The American Mathematical
Monthly. Mathematical Association of America.90 (10): 697–
701. doi:10.2307/2323537 (https://doi.org/10.2307%2F23235
37). JSTOR 2323537 (https://www.jstor.org/stable/2323537).
43. ^ Pertti Lounesto (2001). „§7.4 Cross product of two vectors”.
Clifford algebras and spinors(http://books.google.com/?id=k
OsybQWDK4oC&pg=PA96) (ed. 2nd). Cambridge University
Press. p. 96. ISBN 0-521-00551-5.
44. ^ Francis Begnaud Hildebrand (1992). Methods of applied
mathematics (http://books.google.com/?id=17EZkWPz_eQC
&pg=PA24) (ed. Reprint of Prentice-Hall 1965 2nd). Courier
Dover Publications. p. 24.ISBN 0-486-67002-3.
45. ^ Heath, T. L., A History of Greek Mathematics, Oxford
University Press, 1921; reprinted by Dover , 1981.
46. ^ Euclid's Elements: Book VI, Proposition VI 31: "In right-
angled triangles the figure on the side subtending the right
angle is equal to the similar and similarly described figures
on the sides containing the right angle."
47. ^ a b Putz, John F. and Sipka, Timothy A. "On generalizing
the Pythagorean theorem",The College Mathematics Journal 64. ^ Barrett O'Neill (2006). „Exercise 4”. Elementary differential
34 (4), September 2003, pp. 291–295.
48. ^ Howard Whitley Eves (1983). „§4.8:...generalization of
Pythagorean theorem”.Great moments in mathematics
(before 1650) (http://books.google.com/books?id=9_w5jDPT 65. ^ Saul Stahl (1993). „Theorem 8.3”. The Poincaré half-plane:
vCQC&pg=PA41). Mathematical Association of America.
p. 41. ISBN 0-88385-310-8.
49. ^ Tâbit ibn Qorra (numele întreg Thābit ibn Qurra ibn
Marwan Al-Ṣābiʾ al-Ḥarrānī) (826–901 AD) a fost un fizician 66. ^ Jane Gilman (1995). „Hyperbolic triangles”.Two-generator
ce a trăit în Bagdad și a scris o multitudine asupra
Elementele lui Euclid și alte subiecte matematice.
50. ^ Aydin Sayili (1960). „Thâbit ibn Qurra's Generalization of
the Pythagorean Theorem”.Isis. 51 (1): 35–37.
doi:10.1086/348837 (https://doi.org/10.1086%2F348837).
JSTOR 227603 (https://www.jstor.org/stable/227603).
51. ^ Judith D. Sally, Paul Sally (21 decembrie 2007). „Exercise
2.10 (ii)”. Roots to Research: A Vertical Development of
Mathematical Problems(http://books.google.com/books?id=n
HxBw-WlECUC&pg=PA62). p. 62. ISBN 0-8218-4403-2.
52. ^ Lawrence S. Leff (1 mai 2005). cited work (http://books.goo
gle.com/?id=y_7yrqrHTb4C&pg=PA326). Barron's
Educational Series. p. 326.ISBN 0-7641-2892-2.
53. ^ Rajendra Bhatia (1997). Matrix analysis (http://books.googl
e.com/?id=eay3HALl620C&pg=PA21). Springer. p. 21.
ISBN 0-387-94846-5.
54. ^ Pentru o discuție extinsă referitoare la această
generalizare, vezi, de exemplu,Willie W. Wong (http://www.d
pmms.cam.ac.uk/~ww278/papers/gp.pdf)2002, A
generalized n-dimensional Pythagorean theorem(engleză).
55. ^ Ferdinand van der Heijden, Dick de Ridder 2004).
(
Classification, parameter estimation, and state estimation(htt
p://books.google.com/books?id=krSB9PIKMSYC&pg=P A35
7). Wiley. p. 357. ISBN 0-470-09013-8.
56. ^ Qun Lin, Jiafu Lin (2006). Finite element methods:
accuracy and improvement(http://books.google.com/books?i
d=cMvAqzMuAWgC&pg=PA23). Elsevier. p. 23. ISBN 7-03-
016656-6.
57. ^ Howard Anton, Chris Rorres (2010). Elementary Linear
Algebra: Applications Version (http://books.google.com/book
s?id=1PJ-WHepeBsC&pg=PA336) (ed. 10th). Wiley. p. 336.
ISBN 0-470-43205-5.
58. ^ a b c Karen Saxe (2002). „Theorem 1.2”. Beginning
functional analysis (http://books.google.com/books?id=QALo
ZC64ea0C&pg=PA7). Springer. p. 7. ISBN 0-387-95224-1.
Operator Theory, 2nd edition (http://books.google.com/?id=-
OdfXeNmrT0C&pg=PA60#v=onepage&q). New York, New
York: Springer-Verlag New York, Inc. pp. 60–1. ISBN 978-0-
387-98377-6.
60. ^ Stephen W. Hawking (2005). cited work (http://books.googl
e.com/books?id=3zdFSOS3f4AC&pg=P A4). p. 4. ISBN 0-
7624-1922-9.
61. ^ Eric W. Weisstein (2003). CRC concise encyclopedia of
mathematics (http://books.google.com/books?id=aFDWuZZsl
UUC&pg=PA2147) (ed. 2nd). p. 2147. ISBN 1-58488-347-2.
„The parallel postulate is equivalent to theEquidistance
postulate, Playfair axiom, Proclus axiom, the Triangle
postulate and the Pythagorean theorem.”
62. ^ Alexander R. Pruss (2006). The principle of sufficient
reason: a reassessment(http://books.google.com/books?id=
8qAxk1rXIjQC&pg=PA11). Cambridge University Press.
p. 11. ISBN 0-521-85959-X. „We could include...the parallel
postulate and derive the Pythagorean theorem. Or we could
instead make the Pythagorean theorem among the other
axioms and derive the parallel postulate.”
63. ^ Victor Pambuccian (decembrie 2010). „Maria Teresa
Calapso's Hyperbolic Pythagorean Theorem”.The
Mathematical Intelligencer. 32 (4): 2. doi:10.1007/s00283-
010-9169-0 (https://doi.org/10.1007%2Fs00283-010-9169-0) .
geometry (http://books.google.com/?id=OtbNXAIve_AC&pg=
PA441) (ed. 2nd). Academic Press. p. 441.ISBN 0-12-
088735-5.
a gateway to modern geometry(http://books.google.com/?id
=TABicHVMQhMC&pg=PA122). Jones & Bartlett Learning.
p. 122. ISBN 0-86720-298-X.
discrete subgroups of PSL(2,R)(http://books.google.com/?id
=YRFz9Zj_vAAC&pg=PA74). American Mathematical
Society Bookstore. ISBN 0-8218-0361-1.
67. ^ Tai L. Chow (2000). Mathematical methods for physicists: a
concise introduction (http://books.google.com/?id=MpRXPOY
ZzfUC&pg=PA52). Cambridge University Press. p. 52.
ISBN 0-521-65544-7.
68. ^ H.C. Andersen: Formens evige Magie (1831) (http://visithc
andersen.dk/d-hca-formens-magi.htm), visithcandersen.dk
69. ^ Maor (2007), p. 47.
70. ^ „The Scarecrow's Formula”(http://www.imdb.com/title/tt003 73. ^ „Le Saviez-vous?” (http://homepage.sefanet.ch/meylan-sa/
2138/quotes?qt0409923). Internet Movie Data Base. Accesat saviez-vous1.htm).[nefuncțională]
în 25 martie 2015. 74. ^ Miller, Jeff (3 august 2007). „Images of Mathematicians on
71. ^ Singh, Simon. The Simpsons and Their Mathematical Postage Stamps” (http://jeff560.tripod.com/stamps.html).
Secrets. Accesat în 18 iulie 2010.
72. ^ „Uganda 2000 Shillings”(http://www.ngccoin.com/price-gui
de/world/uganda-2000-shillings-km-72-2000-cuid-44480-duid
-126324). Numismatic Guaranty Corporation. Accesat în 13
iunie 2014.

Bibliografie

Engleză
Bell, John L. (1999). The Art of the Intelligible: An Elementary Survey of Mathematics in its Conceptual Development . Kluwer.
ISBN 0-7923-5972-0.
Euclid (1956). Translated by Johan Ludvig Heiberg with anintroduction and commentary by Sir Thomas L. Heath, ed.The
Elements (3 vols.). Vol. 1 (Books I and II) (ed. Reprint of 1908).Dover. ISBN 0-486-60088-2. On-line text at Euclid
Heath, Sir Thomas (1921). „The 'Theorem of Pythagoras'”. A History of Greek Mathematics (2 Vols.) (ed. Dover Publications, Inc.
(1981)). Clarendon Press, Oxford. p. 144ff. ISBN 0-486-24073-8.
Libeskind, Shlomo (2008). Euclidean and transformational geometry: a deductive inquiry . Jones & Bartlett Learning.ISBN 0-
7637-4366-6. This high-school geometry text covers many of the topics in this WP article.
Loomis, Elisha Scott (1968). The Pythagorean proposition(ed. 2nd). The National Council of T eachers of Mathematics.
ISBN 978-0-87353-036-1. For full text of 2nd edition of 1940, seeElisha Scott Loomis. „The Pythagorean proposition: its
demonstrations analyzed and classified, and bibliography of sources for data of the four kinds of proofs”(PDF). Education
Resources Information Center. Institute of Education Sciences(IES) of the U.S. Department of Education. Accesat în 4 mai
2010. Originally published in 1940 and reprinted in 1968 by National Council ofeachers
T of Mathematics, isbn=0-87353-036-5.
Maor, Eli (2007). The Pythagorean Theorem: A 4,000-Year History. Princeton, New Jersey: Princeton University Press.
ISBN 978-0-691-12526-8.
Stillwell, John (1989). Mathematics and Its History. Springer-Verlag. ISBN 0-387-96981-0. Also ISBN 3-540-96981-0.
Swetz, Frank; Kao, T. I. (1977). Was Pythagoras Chinese?: An Examination of Right Triangle Theory in Ancient China.
Pennsylvania State University Press.ISBN 0-271-01238-2.
van der Waerden, Bartel Leendert (1983). Geometry and Algebra in Ancient Civilizations . Springer. ISBN 3-540-12159-5.
Alfred S. Posamentier:The Pythagorean Theorem: The Story of Its Power and Beauty . Prometheus Books 2010,ISBN 978-1-
61614-181-3.

Alte limbi
Anna M. Fraedrich: Die Satzgruppe des Pythagoras.Spektrum Akademischer Verlag, Heidelberg 1994, ISBN 3-86025-669-6.
Hans Schupp: Elementargeometrie. UTB, Stuttgart 1977, ISBN 3-506-99189-2, S. 114–118.
Alexander K. Dewdney: Reise in das Innere der Mathematik.Birkhäuser, Berlin 2000, ISBN 3-7643-6189-1, S. 47–76.

Legături externe
The Pythagorean theorem: Teorema lui Pitagora (peste 70 de demonstrații ale teoremei, în engleză)
Teorema lui Pitagora (în română)
Legături interactive:

Demonstrație interactivăîn Java

O altă demonstrație interactivăîn Java
Teorema lui Pitagora cu animație interactivă
Animat, fără algebră Teorema lui Pitagora
Subiect istoric: Teorema lui Pitagora în matematica babiloniană
Hazewinkel, Michiel, ed. (2001), „Pythagorean theorem”, Encyclopaedia of Mathematics, Kluwer Academic Publishers,
ISBN 978-1556080104
Eric W. Weisstein, Pythagorean theorem la MathWorld.
Euclid (David E. Joyce, ed. 1997) [c. 300 BC].Elements. Accesat în 2006-08-30. Verificați datele pentru: |date= (ajutor) In
HTML with Java-based interactive figures.

Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=T
eorema_lui_Pitagora&oldid=12296205

Ultima editare a paginii a fost efectuată la 23 iulie 2018, ora 07:31.

Acest text este disponibil sub licențaCreative Commons cu atribuire și distribuire în condiții identice
; pot exista și clauze
suplimentare. Vedeți detalii la Termenii de utilizare.