Bucataria Italiana

Bucataria Italiana – istoria.

Istoria Italiei este plina de regi si regine, luptatori si povesti despre batalii bine-
cunoscute. Bucataria italiana este la fel de intriganta si bogata precum istoria acestei tari.
Aceasta a fost influentata si formata de bataliile, invaziile si evolutia tarii.

Romanii erau recunoscuti pentru dragostea lor pentru mancare. Banchetele se tineau la
intervale regulate, iar socializarea era la fel de importanta precum servirea bucatelor.
Imparatii Romani aduceau inapoi in tara condimente si ierburi din regiunile pe care le
cucereau. Astfel, Italia a devenit o fuziune intre condimentele din Orientul Mijlociu, cerealele
africane si pestii mediteraneeni.

Trebuie sa mentionez un lucru, totusi. Spre deosebire de zilele noastre,

bucataria Romei era bazata pe metode complexe de gatire. Cu toate acestea, dieta
oamenilor de rand era formata din ingrediente simple – masline, cereale si vinuri.
Acestia gateau diverse preparate folosindu-se de aceste trei ingrediente ce
constituiau baza mult-cunoscutei diete mediteraneene. Bucataria comuna a Romei
era formata din paine, ulei de masline, vin, leguminoase si multe legume. Desigur,
branzeturile constituiau si ele o mare parte a felurilor de mancare italienesti, la fel ca
in prezent.

Invazia barbarilor asupra Italiei a avut efecte masive asupra bucatariei Romei
datorita introducerii berii si a untului. Mai apoi, felurile de mancare romane s-au
imbogatit cu influente arabesti. Pentru cei mai multi dintre noi, pastele sunt sinonime
cu Italia, dar o sa fiti uimiti sa aflati ca pastele au fost, de fapt, introduse in Sicilia de
catre arabi. Mai tarziu, acestea s-au raspandit si in acelelalte orase si italienii le-au
acceptat si le-au dat un nou farmec si caracter.

Crestinismul a avut si el efecte importante asupra modului in care romanii

mancau. Consumul carnii nu era incurajat, asadar oamenii au inceput sa manance
mai multa paine si salate.

Mai jos, vom mentiona care sunt principalele preparate ce fac parte din cultura
si bucataria italieneasca si isi au originile in tarile arabesti. Cateva preparate ce
trebuiesc mentionate in mod special sunt confetti, cassata si pastele de migdale.
Haideti ca aflam mai multe despre bucataria italiana si despre ce o face atat de
speciala si unica.

Bucataria italiana e una cu radacini puternice in istoria Europei. E veche de peste 2000
de ani. Coastele insorite ale Mediteranei i-au adus influente arabe, mirodenii si arome exotice
de pe alte continente. Ca orice popor latin si italienii sunt mari gurmanzi iar pofta de mancare
se vede in mesele lor copioase. E greu sa rezumi varietatea de forme pe care o ia materia
prima in bucatria unui italian. Sunt zeci de feluri de pizza, nenumarate retete de paste si orez
si la fel de multe varietati de branza si soiuri de vin ca in Franta. Dar orice meniu italian care
se respecta are cel putin 5 feluri de mancare.
Bucataria italieneasca – ce o face atat de
speciala?
Ingredientele joaca un rol vital in farmecul preparatelor italienesti. Legumele
proaspete si ierburile ajuta aceste feluri de mancare sa aiba un gust subtil si delicios.
Simplitatea este o alta regula culinara pe care bucatarii italieni o respecta cu
sfintenie. Acestia amesteca cu indemanare cateva ierburi clasice si legume ce dau
nastere unui gust extraordinar. Prospetimea ingredientelor si gusturile puternice
creeaza o simfonie de neuitat.

Italia este o tara peninsulara cu un relief, climat si stil de viata variat. In mod
natural, toate aceste elemente au un impact puternic si asupra bucatariei. Nordul
Italiei si sudul Italiei au culturi culinare diferite, ceea ce aduce si mai multa varietate
acestei bucatarii traditionale.

Nordul Italiei este format preponderent din regiuni muntoase cu climat mai

rece, asadar si bucataria acestui loc este dominata de produse lactate. Simple si
usoare, specialitatile acestei regiuni includ trufe albe cu oua, supa de fasole, risotto si
bollito misto, un preparat realizat din carne fiarta si sosuri.

In sudul Italiei, bucataria are mai mult influente mediteraneene. Preparatele

sunt foarte vibrante si printre ele se numara pizza si sosuri de paste, fructe de mare,
rosii proaspete si busuioc si, desigur, mozzarella.

Pe de alta parte, in centrul Italiei veti gasi feluri de mancare mai rustice si mai
simple, preparate cu ulei de masline, fasole alba, piper si lamaie. Lasagna si sunca
de Parma sunt cateva dintre preparatele faimoase ale acestei regiuni.

Pe insule, fructele de mare sunt, bineinteles, foarte des intalnite. Foarte multe
condimente sunt adaugate la aceste preparate pentru a le da un gust specific.

Deoarece iubesc atat de mult mancarea, italienii prefera ca preparatele sa fie

servite pe rand, intr-o anume ordine. Se incepe intotdeauna cu un antreu, ce este
urmat de un prim fel de mancare si apoi de un al doilea. Garniturile si painea
acompaniaza felul principal de mancare. Desertul si fructele proaspete sunt servite la
final, urmate de un espresso sau de o cafea. La ocazii speciale se serveste mai mult
de un singur fel de mancare principal.

Antreurile sunt servite in cantitati mai mici si includ, de obicei, paste, carne

sau peste. Primul fel de mancare este reprezentat de supa sau risotto sau, uneori,
chiar paste. Italienii cred in mese echilibrate, asadar carnea si legumele din felul
principal de mancare depind de ce anume a fost servit inainte. Daca felul principal de
mancare este format din carne, se va servi alaturi de o garnitura de legume, astfel
completandu-se una pe cealalta.

Prajiturile, produsele de patiserie, fructele si salatele de fructe sunt servite de

obicei la desert. Orice masa italieneasca este incompleta fara o ceasca de cafea sau
espresso. Vinul formeaza o parte integrala a fiecarei mese, iar tipul acestuia depinde
de felul de carne pe care il acompaniaza.

Preparate italienesti populare

Este dificil sa reducem bucataria italiana la un top de 10 sau 20 de preparate
populare. Exista foarte multe feluri de mancare si varietati regionale si ar fi nevoie de
o viata intreaga pentru a le gusta pe toate si pentru a ne considera adevarati
cunoscatori ai bucatariei italienesti. Avand in vedere ca suntem constransi de o limita
de spatiu si timp, trebuie sa mentionam cele mai iconice preparate ce definesc
varietatea si unicitatea bucatariei italienesti.

Mancaruri italienesti
Trebuie sa incepem cu pizza, cel mai popular preparat italienesc, ce a devenit
un fel de mancare universal in zilele noastre. Indiferent ca esti in New York sau
Turcia, Spania sau Tokyo, vei gasi paste si pizza la orice pas. Cu toate acestea,
daca esti in Italia, trebuie neaparat sa incerci retetele originale din restaurantele din
Napoli.

Da, pizza napoletana ilustreaza esenta universului culinar italienesc prin

simplitatea retetei ce se foloseste de ingrediente proaspete si pure. Lipie cu topping
de mozzarella, rosii si ulei de masline – suna simplu, dar gustul este extraorinar.
Fiecare din aceste ingrediente este cultivat sau procurat din locuri speciale cu scopul
de a crea o pizza delicioasa de fiecare data. Pizza Margherita este cel mai faimos tip
de pizza din Napoli si este realizata in culorile steagului italienesc. Daca vizitezi
Napoli doar pentru a gusta pizza, cu siguranta va merita!
 Dupa cum am spus si inainte, painea formeaza o parte integrala a bucatariei
italienesti, iar focaccia este unul dintre cele mai populare tipuri de paine intalnita in
Italia. Veti gasi acest tip de paine pe intreg teritoriul Italiei in diferite variatii. Cu toate
acestea, Genova si satele situate de-a lungul Rivierei sunt specializate in acest
preparat. Rosii, usturoi si alte ierburi sunt adaugate de obicei pentru a-i da o aroma
speciala.

Este timpul pentru paste. Da, pastele sunt un alt cadou al Italiei pentru
gastronomia globala, iar spaghetele se intampla sa fie cel mai bun exemplu.
Spaghetti alla Carbonara este unul dintre preparatele cele mai populare ale Romei.
Acest fel de mancare este non-vegetarian si contine piper negru, oua, bacon si
cascaval Pecorino Romano. Lasagna este un preparat la fel de popular, ce exista in
varianta vegetariana si non-vegetariana. Coapta in straturi la cuptor, acest tip de
mancare contine ingrediente simple, dar delicioase.
 Panzanella este o salata italieneasca foarte cunoscuta in regiunea Toscana.
Painea impreuna cu rosiile creeaza impreuna o salata delicioasa, cel mai des servita
in timpul verii. Se pot adauga si castraveti si busuioc proaspat la reteta originala,
impreuna cu ulei de masline si otet.

Daca tot am ajuns la capitolul salate, trebuie sa mentionam si Caponata, o

salata calda unica, specifica Siciliei, facuta in principal din vinete. Vanata este
ingredientul principal din acest preparat, acompaniata de alte legume precum ceapa,
telina sau orice altceva aveti la indemana. Ceea ce face aceasta salata atat de
speciala este sosul dulce-acrisor. Chiar daca acesta este un preparat vegetarian, unii
localnici adauga si caracatita.
 Ossubuco alla Milanese este un alt fel de mancare italienesc ce merita
incercat. Acesta este non-vegetarian, preparat din bucati de vitel gatite in vin alb si
legume, usturoi proaspat, patrunjel si coaja de lamaie. Un alt preparat popular al
orasului Milano este cotoletta, si anume vitel prajit in unt.

De asemenea, nu puteti vizita Italia fara sa gustati vinurile acestei tari. Cu ce

ati putea sa acompaniati un pahar de vin italienesc? Puteti incerca Cicchetti. In
Venetia, barurile traditionale cu vin servesc Cicchetti alaturi de vin. Acestea sunt mici
platouri cu mancaruri ce merg foarte bine impreuna cu vinul. Bucati de legume sau
cod sunt folosite pentru prepararea acestora. Cicchetti trebuie gustate in localuri
traditionale populate de nativi. Astfel, va puteti bucura si de o conversatie in timp ce
testati preparatele acestea delicioase.
 Daca iubiti painea, trebuie sa o incercati impreuna cu Burrata. Preparata
originar in Puglia, acest fel de mancare este realizat din mozzarella si crema de
branza proaspata. Poate fi servita cu paste sau orice tip de salata. Dar cel mai bun
mod de a o servi este pe o felie de paine crocanta.

Daca trecem la capitolul deserturi, trebuie sa incepem cu gelato. Aceasta

inghetata cremoasa dovedeste priceperea italienilor in a gasi mancaruri noi. Cu
siguranta ati incercat aceasta inghetata in orasul vostru, dar trebuie incercata cu
siguranta in orasele ei natale, precum Roma si Bologna. Gustul bogat al acestei
inghetate proaspete si aromele sale naturale transforma gelato intr-un desert iubit de
catre toata lumea
 Trufele sunt o alta delicatesa a Italiei si se gasesc in doua variante – trufe
albe si trufe negre.

Tiramisu este un desert italienesc servit la finalul cinei. Este o combinatie

unica de straturi de mascarpone si piscoturi imbibate in cafea. In unele retete sunt
folositi biscuitii in locul piscoturilor.
 Baicoli (ro: ovalul auriu) este un biscuit italian, provenit original din Veneția.
Biscuiții Baicoli au fost creați cu scopul de a fi mâncat pe post de biscuit de mare (folosit pe
vapoare), pentru voiaje lungi pe vapoarele Venețiene. Fiind foarte uscați, acești biscuiți aveau
avantajul că puteau fi ținuți fără să se strice o perioadă foarte lungă de timp. Prepararea lor, un
procedeu lung și laborios, constă în două acte, iar prăjirea biscuiților se face de două ori.
Astăzi, Baicoli sunt serviți cu cafea și zabaglione, în care pot fi înmuiați cu ușurință.

Bruschetta aparține aperitivelor de origine italiană. „Hrana săracului” originală vine

din Italia Centrală și de Sud. Pâinea proaspăt prăjită, ca de exemplu Pane Pugliese (cu o crustă
dură), se freacă, încă caldă, cu o jumătate de cățel de usturoi și se unge cu ulei de măsline, cu
piper și sare după gust și se consumă imediat.

Sunt cunoscute numeroase tipuri de bruschetta, în funcție de regiune și de gust :

 Bruschetta cu roșii tocate și busuioc proaspăt (Bruschetta con pomodoro e basilico), de

exemplu, este o variantă în mod frecvent întâlnită. În acest caz roșiile tăiate în cubulețe
(miezul va fi eliminat) sunt amestecate cu usturoi, busuioc, ulei de măsline și puțină sare și
piper. Pâinea (pâinea albă obișnuită) va fi prăjită și unsă chiar înainte de servire cu
amestecul de roșii-usturoi. Această variantă este foarte frecventă în Toscana și zona Napoli.
 În Toscana există și pâine preparat nesărată (Pane Sciocco), numită Fettunta.
 În regiunea Abruzzo, în jurul orașului Pescara, bruschetta servită cu șuncă
și arrosticini (cuburi de carne de oaie la grătar) trece acolo drept o specialitate.
 În Calabria bruschetta se numește Fedda ruscia (felie de pâine prăjită) și este mâncată
cu ulei de masline, sare, piper si oregano sau boia.
 O variantă a bucătăriei catalane este Pa amb tomàquet.
 Cappelletti – Pătrățele de foaie umplute, pliate în formă de triunghi și lipite la extremități.
Este tipul tradițional de mâncare servit la prânzul de Crăciun, obligatoriu în toată zona
“Romagna”: «Pofta pentru acest tip de mâncare este generală», scria în anul 1881 prefectul
orașului Forlì, «toată lumea face pariuri despre cine mănâncă cantitatea mai mare iar unii dintre
ei ajung să mănânce și câte 400 - 500 bucăți».
Cappelletti se disting de tortellini, nu atât prin diversitatea umpluturii cât prin forma
datorată modului diferit de pliere a laturilor. Ambii se formează plecând de la un triunghi isoscel
obținut în urma plierii la jumătate pătratul de foaie cu umplutura depusă la mijloc. Cele două
extremități ale tortellonoului (vârfurile bazei) se rotesc în jurul degetului și se presează pentru a
se lipi; se obține forma tipică rotundă cu un for la mijloc. Marginile cappellettului în schimb se
presează una peste alta ca o îmbrățișare în modul de a obține o formă de căciulă fără for la
mijloc. Pentru ambele tipuri de paste există diferite tipuri de umplutură care variază în funcție de
zona în care sunt produși. Dacă în general cappellettul este de talie mică și se consumă în supă,
varianta cappellaccio (kap:el'lat-ʧo), de formă identică dar de dimensiune cel puțin dublă, se
consumă uscat; tipic de Ferrara este cappellaccio de dovleac cu umplutură pe bază de dovleac și
amaretto.
Cappelletti se comercializează pasteurizați, congelați sau proaspeți, peste tot în lume și în
special acolo unde comunitățile italiene sunt bine înrădăcinate. Cappelletti sunt produși astăzi cu
mașini indistriale special create de către societăți italiene cum ar fi: Arienti & Cattaneo, Ima,
Ostoni, Zamboni, ecc.; cappelletti ambalați proaspeți au o garanție de 7 săptămâni durata de
înmagazinare.
 Casu marzu (cunoscut și sub numele de casu modde, casu cundhídu, sau în
italiană formaggio marcio) este un cașcaval din regiunea Sardinia, Italia, deosebit prin faptul că
este infestat de larve vii de insecte. Casu marzu înseamnă „brânză putrezită“ în sardă.
Derivat din Pecorino Sardo, casu marzu trece dincolo de stadiul tipic de fermentare, unii
considerându-l în stare de descompunere. Fermentarea este produsă de acțiunea digestivă a
larvelor muștelor de cașcaval, Piophila casei. Larvele sunt introduse în mod deliberat în cașcaval,
inducând un nivel avansat de fermentare și descompunere a grăsimilor din cașcaval. Consistența
este moale, cu puțin lichid (numit lagrima, de la lacrimă în Sardă) curgând în afară. Larvele apar
ca viermi albi, transparenți, de aproximativ 8 mm. Daca sunt agitate, larvele pot sări până la 15
cm, de unde recomandarea de a purta ochelari de protecție pentru consumatori. Unii curăță
cașcavalul de larve înainte de consum, alții nu.

Ciabatta (traducere cuvânt cu cuvânt, papuc de covor datorită formei pe care o are), este
o pâine albă italiană făcută din făină de grâu și drojdie. Pâinea are o formă alungită, lată și plată
precum un papuc, ar trebui să fie mai lăsată în mijloc. Încă de la sfârșitul anilor 1990 a devenit
populară în Europa și Statele Unite, și este foarte mult folosită ca pâine de sandwich.
Nu este limpede unde exact în Italia a fost produsă pentru prima dată acest fel de pâine,
însă măcar un sortiment de ciabatta poate fi găsit în fiecare regiune din Italia. Ciabatta produsă în
zona ce înconjoară Lacul Como are o coajă crocantă, o textură poroasă și destul de moale și
catifelată la atingere. Ciabatta ce se găsește în Toscana, Umbria și Marche variază de la o pâine
cu coajă fermă și miez dens la o pâine cu coaja mai crocantă și textură mai deschisă. Varianta cu
miez aerat și pufos, care poate fi întâlnită mai ales în Statele Unite, este făcută dintr-un aluat
subțire ce de foarte multe ori necesită să fie procesată în mașini de frământat (malaxoare) și de o
maia specială.
Sunt multe variante de ciabatta. Când este realizată numai din făină de grâu, aceasta
este cunoscută sub numele de ciabatta integrale. În Roma, este adesea asezonată cu ulei de
măsline, sare și oregano. Dacă aluatului i se adaugă lapte, atunci devine ciabatta latte.
Un sandwich făcut din ciabatta este cunoscut ca panino (plural panini).
 Focaccia este un produs de panificație specific bucătăriei italiene,[1] de obicei conținând
ulei de măsline și ierburi aromatice și consumată drept aperitiv. Pe vremuri, focaccia era servită
de sărbători. Acum, focaccia este servită ca un aliment obișnuit.

Nutella este o cremă de ciocolată făcută de către Ferrero în anul 1964/1965.

Osso Buco este un fel de mâncare principal, cald, de origine italiană - din Milano,

în Lombardia. Acesta constă într-o felie mai mare de carne cu os (sau două felii mai mici),
secționate din piciorul de vițel (partea superioară).
 Pancetta este o șuncă de porc, asemănătoare cu baconul, specifică bucătăriei italiene.
Această șuncă este obținută prin sărare, condimentare și uscare. Înainte de a fi mâncată,
Pancetta trebuie gătită.

Panettone este un produs de panificație, similar cozonacului, specific bucătăriei italiene.

În mod tradițional, acesta conține stafide și alte fructe confiate. În general, panettone se consumă
în perioada sărbătorilor (de Crăciun).

Parmezanul, specialitate italienească de cașcaval, este o brânză italiană din lapte de

vacă, cu pastă dură și structură granulară, care se pretează în mod deosebit pentru a fi rasă.
Sortimentul tradițional de parmezan este Parmigiano Reggiano, marcă înregistrată în Uniunea
Europeană, astfel denumit după orașele Parma și Reggio Emilia, care se află în centrul zonei de
producție. Brânzeturile de tip parmezan produse în alte zone sunt cunoscute sub numele generic
de formaggio grana. Consorțiul acestei brânze (The Consorzio del Formaggio Parmigiano
Reggiano) a fost fondat în 1934. Deși Parmezanul este o brânză cu o istorie de aproximativ 800
de ani, aceasta a devenit o marcă protejată, tradițional italienească, în urmă cu doar câteva zeci
de ani.
 Pizza este un fel de mâncare cu originea în Napoli, Italia. Este o pâine plată, de obicei
rotundă, acoperită cu sos de roșii și brânză, plus alte topping-uri opționale, preparată la cuptor.
Pissa este un termen latin, apărut în secolul IX, care înseamnă "pâine plată". Începând cu
secolul XIV a căpătat sensul de "pâine plată acoperită cu brânză" în limba italiană. Un om care se
pricepe la prepararea pizzei se numește "pizzaiolo", iar un restaurant care servește pizza se
numește "pizzerie" (it. pizzeria). De la multe pizzerii se poate comanda și la domiciliu,
prin telefon sau internet. Pizza se găsește, de asemenea, în supermarket-uri, sub formă
congelată.

Prosciutto este o șuncă din pulpă de porc/mistreț specifică bucătăriei italiene, sărată și

uscată. Prosciutto Crudo este crud și Prosciutto Cotto este gătit.
Alte tipuri de Prosciutto Crudo:

 Prosciutto di Norcia
 Prosciutto di Parma
 Prosciutto di San Daniele
 Spaghetele sunt paste făinoase subțiri, cu lungimi de mari dimensiuni, și cu formă
cilindrică. Acestea au origine italiană.
Macaroanele au fost produse sub această formă încă din secolul al XII-lea, în Italia de
Sud. Popularitatea lor a crescut în secolul al XIX-lea odată cu apariția fabricilor italiene care
produceau paste făinoase.
În Statele Unite, în jurul secolului al XIX-lea, spaghetele erau servite în restaurante cu
numele de Spaghetti Italienne, fiind preparate cu sos de tomate. Mai târziu s-a decis prepararea
lor cu usturoi sau ardei. În SUA sunt populare spaghete la conservă, semi-preparate și
spaghetele cu chiftele.
Furculița cu mai mulți dinți a apărut în jurul anului 1700 anume pentru a fi folosită la
consumarea spaghetelor.
Spaghetele se pun la fiert într-o oală și apoi sunt strecurate. În Italia se preferă gătirea
lor al dente, adică sunt fierte mai puțin decât este normal.
O emblemă a bucătăriei italienești, spaghetele se servesc cu sos de tomate condimentat
(în special cu oregano și busuioc), ulei de măsline, carne sau legume. Alte rețete includ sos
bolognez, alfredo și carbonara. Se mai poate adăuga brânză rasă, ca Pecorino
Romano, Parmezan și Grana Padano sau chili.

Tortellini sunt un tip de pastă făinoasă cu ou și cu umplutură la mijloc, originară

din Bologna, al cărui nume derivă din limba italiană torta și din dialectul bolognez turtlén.
Torellinul de astăzi este urmașul unei lungi tradiții culinare. În cartea “L'economia del
cittadino in villa" de Vincenzo Tanara publicată în anul 1664 sunt descriși tortellini "prăjiți cu unt".
În anul 1842 navigatorul și bibliograful francez Antoine Claude Pasquin (numit
Valery 1789 - 1847) descria o umplutură de «(sego di bue) grăsime de vită tocată, gălbenușuri de
ouă și parmigiano (cașcaval).
 Zabaglione este un faimos desert din bucătăria italiană. Ingredientele sunt gălbenușul de
ou, zahărul, vinul dulce (de obicei se folosește Vin Marsala, dar în formula originară se
folosea Moscato d'Asti). Uneori se poate folosi oul în întregime. Desertul este foarte ușor și lichid,
fiind servit cu smochine proaspete sau cu un tip de biscuit italienesc special numit Baicoli.
Reteta îi este atribuită atât unui celebru bucătar italian din secolul al XVI-lea, Bartolomeo
Scappi, cât și unui bucătar de la curtea ducelui Carol Emanuel I de Savoia, din secolul al XVII-
lea.

Zampone este un produs alimentar italian tradițional, din regiunea Emilia-

Romagna (Modena), care se servește de Crăciun. Acesta este preparat dintr-un amestec de mai
multe feluri de carne de porc tocată, introdus în pielea care acoperă piciorul porcului.
 Bauturi italienesti
Italienii nu sunt renumiti doar pentru faimoasele lor preparate delicioase, felurile de
mancare iconice si vinuri excelente, ci si pentru multele bauturi digestive. Bauturile italiene
tipice (alcoolice) includ lichioruri, vermuturi, vinuri fortificate, vinuri de desert si
grappas. Unele dintre ele sunt consumate ca aperitive, unele ca digestive, rareori ca ambele,
iar unele sunt asociate cu anumite feluri de mancare sau folosite in prepararea mancarurilor.

“Aperitivo”
Un aperitivo este menit sa taie din pofta de mancare si, prin urmare, este de obicei
uscat sau amar si slab in alcool. Exceptie fac faimoasele cocktail-uri italiene, care in Italia
sunt de obicei consumate ca un aperitiv, dar pot fi totusi putin mai dulci, in functie de
amestec. Ele sunt insa mult mai putin dulci decat cocktailurile internationale.

Martini, Cinzano, Campari si Aperol, sunt marci italiene de aperitive celebre care

sunt folosite si ca ingrediente pentru cocktail-urile de dinaintea cinei.
Din punct de vedere etimologic termenul este legat de cuvantul latin aperire “de a deschide”.
Cele mai multe faimoase aperitive italiene si cocktail-urile de dinainte de cina au un gust
relativ amar (comparativ cu standardele internationale). Intr-adevar, bauturile amare
stimuleaza ficatul, stimuleaza pofta de mancare pe parcursul mesei si optimizeaza digestia,
rezultand o mai buna gestionare a nivelului zaharului din sange si a depozitarii grasimilor.

Bauturile dulci si cocktailurile, dimpotriva, au tendinta de a scadea apetitul, scad si

eficienta metabolica, determinand organismul sa stocheze grasimea.

Vermut – este un vin aromatizat, cu un continut de alcool cuprins intre 15,5% si

22%, un ingredient prim al mai multor cocktailuri. Retineti ca termenul italian “vermut” este
rezervat in mod legal bauturilor cu un continut de alcool de cel putin 15,5% si 18% pentru
cele uscate. Deoarece majoritatea soiurilor de Martini au un continut de alcool de 14,4%,
termenul “vermut” nu mai apare pe sticle.

Bauturi digestive
Digestivii populari italieni sunt grappa, amaro si amaretto, centerba, strega, genpi
si sambuca. Prin definitie, “digestivo” este o bautura servita la sfarsitul unei mese pentru
a stimula digestia. O mare varietate de bauturi digestive sunt disponibile in Italia, de la
bauturi alcoolice, cum ar fi grappa, pana la lichioruri si alcool infuzat cu ierburi.

Amaro este un lichior aromatizat, deci echivalentul unui

vermut, dar cu lichior in loc de vin. Cele mai multe bauturi Amaro sunt amare,
dar si dulci, uneori siropuri, desi exista si bauturi Amaro uscate, cum ar fi Amaro Averna,
produsa in Sicilia. Procesul de productie consta de obicei in doua faze: infuzia, in timpul
careia aromele diferite se lasa la macerat in alcool, se amesteca cu sirop de zahar si se
distileaza. In general, continutul de alcool al acestei bauturi este cuprins intre 27% si
42%.
 Exista doua feluri de a va bucura de cafea – fie o incercati la Starbucks sau
alte cafenele din orice alt colt al lumii, sau o puteti bea asa cum o fac italienii. Ar fi
nevoie de o ghid complet pentru a invata cum sa bem cafea precum italienii. Acestia
sunt foarte pasionati de cafea si o servesc in multe feluri foarte diferite, dar Trieste
este renumit pentru cea mai dezvoltata cultura a cafelei. Sper ca o veti incerca daca
se intampla sa ajungeti in acest oras.

Grappa, Cynar, Amaro sau Amaretto. Acestea sunt bauturi tari, servite intr-
un mod cunoscut drept Digestivo. Mesele bogate ale italienilor se termina de obicei
cu acest Digestivo.

Cel mai bun lucru al gastronomiei italiene este faptul ca poate fi adaptata in
functie de gusturi si ingredientele pe care le aveti la indemana. Asadar, puteti
transforma retetele traditionale pentru a crea altele noi si inovative.

Colorata, aromata, simpla si in acelasi timp complexa – asa poate fi definita

gastronomia italieneasca. Incercati aceste feluri de mancare traditionale, la fel de
incredibile precum istoria acestei tari. Veti gasi cafenele dragute si restaurante
autentice ce servesc mancaruri italienesti in orice oras sau sat al Italiei. Incepeti-va
calatoria gastronomica astazi si nu uitati sa-mi spuneti ce descoperiri culinare veti
face pe parcurs!

Cappuccino este o specialitate de cafea, la fel de eficientă precum un espresso dar mai

lungă și dulce.
În majoritatea rețetarelor apare precum un espresso (30 ml) sau ristretto (20 ml) peste care se
toarnă cremă de lapte (160 ml), care îi oferă un gust plăcut și ușor.[1][2]
Variațiuni ale băuturii includ mochachino și cappucino vienez. La prepararea băuturii se
adaugă uneori valoare estetică prin „latte art”, care constă în prepararea cremei în anumite forme
și culori.
 ..

Italia este o destinaţie de vis pentru oricine iubeşte mâncarea şi băutura bună. Dar nu
e nevoie să călătoreşti ca să te delectezi cu deliciile italiene. Poţi aduce Italia la tine acasă
dacă încerci reţetele delicioase de paste sau pizza.
Totuşi, nu uita că acestea sunt cele mai cunoscute mâncăruri din bucătăria italiană,
dar nu sunt singurele delicii pe care le propune această ţară. Dacă vrei să guşti cu adevărat
din bunătăţile italiene trebuie să încerci şi risotto, lasagna, minestrone şi desigur salatele cu
mozzarela.
Bucătăria italiană este una din cele mai cunoscute din lume şi a influenţat cultura
culinară a multor ţări. La rândul ei, a fost influenţată de-a lungul istoriei de bucătăria arabă,
grecească, bizantină şi etruscă. Reţete italiene vechi de mii de ani au cunoscut modificări
importante odată cu descoperirea continentului american, când s-au adus în Europa cartoful,
roşiile, porumbul şi ardeiul gras.
Dacă nu ai fost niciodată în Italia sau nu ai cunoscut-o îndeajuns probabil ai impresia
că toţi italienii mănâncă doar pizza şi paste. Ei bine, bucătăria italiană este foarte variată şi
bogată. În Milano se mănâncă mult risotto, în Bologna se mănâncă tortellini, iar în Napoli nu
trece nicio zi fără pizza.
 Reţetele culinare preferate diferă nu numai de la o regiune la alta, ci şi de la un oraş
la altul. Fiecare zonă are o anumită reţetă de paste sau sos pentru paste, aşa cum fiecare
preferă un alt tip de brânză sau un alt vin. Italia este probabil ţara cu cea mai variată
bucătărie pentru că avut şi o istorie plină.
Multe reţete italiene conţin brânză de diverse tipuri – italienii ştiu să prepare sute de
tipuri de brânză diferite. Chiar şi faimoasa mozzarela există în mai multe varietăţi, toate la fel
de gustoase. Mai puţin cunoscute, dar nu mai puţin utilizate în Italia sunt parmigiano-
reggiano, ricotta, tirolese sau robiola.
În afară de brânzeturi, bucătăria italiană foloseşte foarte mult măslinele, uleiul de
măsline, prosciutto – un tip de şuncă italiană – roşiile uscate la soare, anghinarea, ciupercile
porcini. Ca toate reţetele mediteraneene şi cele italiene sunt condimentate din belşug cu
salvie, rozmarin, oregano, usturoi, busuioc, cimbru şi alte verdeţuri specifice zonei.
Totuşi, pastele rămân cel mai cunoscut ingredient din bucătăria italiană. În funcţie de
formă şi dimensiune, italienii le numesc penne, spaghetti, fusili, rigatoni, farfale, gnocchi şi
multe altele. Dacă sunt şi umplute, atunci au cu totul alte nume, de pildă tortellini sau ravioli.
Pastele sunt adesea servite cu sosuri italiene, făcute după reţete vechi. Cea mai simplă
reţetă de sos pentru paste este cea cu roşii, Însă există multe alte sosuri delicioase, de la
pesto până la alfredo sau arrabiatta.
Fiecare masă italiană este neapărat urmată de o conversaţie plăcută în faţa unele
cafele cu specific italian, de pildă un espresso sau un cappuccino.
Prin varietatea şi bogăţia aromelor, bucataria italiana este considerată una
din cele mai bune bucătării ale lumii. Oricare ar fi regiunea din Italia pe care o
preferați (nordul, axat pe brânzeturi și legume, sau sudul, marcat de pește și
paste făinoase speciale), este bine de știut că bucătăria italiană vă va oferi
întotdeauna o rară bogăție de rețete. Inepuizabilă în ofertă, ea este foarte abilă și
versatilă structural, în așa fel încât nu trebuie să repetați aceleași trucuri
săptămânal doar pentru a vă asigura că variați suficient mâncărurile din dieta
dumneavoastră sau a familiei dumneavoastră. În bucataria italiana, tipică
pentru regiunea Mării Mediterane, dirijează numai legumele, şi regina lor
este pătlăgeaua roşie. Este utilizată în bucătăria italiană în toate formele. O
întâlnim atât ca întreagă, cât şi ca o răzătură sau pastă. Roşile în bucătăria
italiană pot fi afumate, la grătar, precum şi marinate sau uscate.
Bucataria italiana este caracterizata prin flexibilitate, o gama larga de ingrediente si o
bogata varietate regionala a retetelor. Felurile de mancare reprezinta un element important al
stilului de viata italian si reflecta in principal cultura si istoria acestui popor.
Din punct de vedere culinar, Italia este o tara a incredibilei diversitati. Felurile de mancare,
ingredientele, timpul de preparare si mirodeniile se schimba radical de la o regiune la alta.
Elementul constant este filozofia de baza. Mesele sunt vazute ca o ocazie pentru familie si
prieteni de a se relaxa inainte de a se intoarce la viata agitata a secolului XX.

Primo
De asemenea, mesele festive pot incepe cu aperitive (antipasta).
Aceasta etapa a mesei se numeste assaggio di primi, o gustare a primelor (feluri), antreuri.
Tipuri de supe: minestrone (supe groase din zarzavaturi proaspete, pasta, orez sau fasole, care
poate contine carne), supe de peste, supe limpezi, supe de legume cu paste
Antipasta:  bruschetta (paine prajita unsa cu usturoi si ulei de masline), antipasti cu peste, cu
carne, vegetariene, antipasti prajite, gustari

Secondo
Dupa primul fel, se serveste felul al doilea, secondo, felul principal bazat pe carne, peste,
oua sau legume cu o garnitura aleasa astfel incat sa-l complimenteze. De exemplu, puteti incerca
scottiglia, o tocana specifica regiunii Toscana, impreuna cu spanac fiert deshidradat (squeezed
dry) condimentat (sauteed) cu ulei de masline si usturoi. Portiile sunt de asemenea mici, in jur de
150 de grame, si in plus garnitura si painea. Se pot servi mai multe secondo la restaurant sau la
mesele festive.

Deserturi
Masa de pranz se incheie de obicei cu fructe proaspete si cu o cescuta de espresso. O
masa festiva va avea un desert mai elaborat, continand branzeturi, budinca, produse de patiserie
sau prajituri cum ar fi faimosul tiramisu.
Per total, aceasta masa este extrem de echilibrata, continand carbohidrati (primul fel si painea),
proteine (primul si al doilea fel), vitamine si minerale din zarzavaturi, legume si fructe.
In toate cazurile se va servi vin. La o masa festiva, vor fi mai multe vinuri, alese astfel incat sa
complimenteze respectivele feluri de mancare, si de obicei va fi o sticla de vin spumos la desert.
Pofta buna!
Un pranz din zilele de lucru va incepe cu un primo (felul intai), constand dintr-o farfurie
adanca cu supa, risotto (orez) sau pasta (spaghetti) de diverse feluri. Cantitatea de mancare este
de aproximativ o cana sau poate putin mai mult, deoarece nu are scopul de fi o masa intrega. La
restaurant sau la mesele festive, pot fi mai multe feluri intai, spre exemplu risotto, o varietate de
pasta si ravioli (paste umplute), dar volumul lor total va fi tot in jur de o cana.

Legumele
În bucataria italiana prepararea legumelor se face fără făina şi fără
apă. Legumele se pot  fierbe în aburi, şi în plus,într-un timp foarte scurt -
fiind acceptate şi legumele mai tari. Un lucru interesant este faptulcă
singurul condiment este sarea. În loc de alte condimente se adaugă
verdeaţă, trufle sau parmezan.

Cultivarea legumelor Veneţia este de asemenea renumită prin cultivarea

legumelor. Dintre cele mai apreciate fac parte salata roşie ridicchio din
Treviso şi sparanghelul alb din Basano del Grappa. Populare sunt şi
preparatele din dovleac şi preparatele din leguminoase, de exemplu pasta e
fagioli, adică paste cu fasole, sau supa veneţiană de fasole roşie.

Oţetul - balsam natural

Aceto Balsamino, oţetul balsam, este preparat în mod natural.
Mustul brut este delicat gătit după care este lăsat să fermenteze în
butoiaşe de lemn. Procesul de fermentare se termină după 3 ani, însă un
bun oţet balsam are nevoie de cel puţin 12 ani, iar după 30 sau chiar 50
de ani este şi mai bun.

Risotto
Cea mai populară mâncare în Italia de nord. În risotto, frecvent găsit
în bucataria italiana, ingredientul principal este orezul.  Acesta se prepară
în mod special pentru a obţine consistenţa potrivită. Boabele de orez
trebuie să fie moi şi nelipite. Peste ele se varsă un sos de consistenţa
cremei, ce se obţine prin gătirea lentă a orezului în bulion. În risotto, în
afară de orez, un rol esenţial îl joacă legumele. Cele mai importante
sunt: broccoli, ardei, mazăre, ţelină, morcov, ceapă şi conopidă. Toate
ingredientele rămase, în mare măsură depind de inventivitatea
dumneavoastră. Merită ştiut însă, că varietatea reţetelor pentru această
 mâncare este nelimitată, deoarece fiecare gospodină din Italia de nord are
reţeta sa proprie de risotto. Bucataria italiana este extrem de vastă.

Cafea italiană
Băutura preferată este cafeaua – espresso fiind o descoperire
romană. Italienii încep ziua cu o ceaşcă cappuccino, a cărei denumire se
trage de la culoarea maronie ce aminteşte de sutanele călugărilor
capucini. Pe timpul întregii zile se beau însă mici espresso cu mult zahăr.

Reţetele din bucataria italiana

o Tiramisu
o Lasagna
o Risotto
o Pizza
o Spaghete siciliene

Veneţia
Republica Veneţiei a fost o adevărată putere a lumii medievale şi un
centru comercial dinamic. De aceea încă de atunci în reţetele culinare
apăreau exoticele, pe atunci, condimente orientale: ghimbirul, şofranul,
cuminul, scorţişoara şi boabele de muştar. De-abia în timpul războaielor lui
Napoleon au început să fie înlocuite cu plante. În bucătăria veneţiană, ca
sub-parte din bucataria italiana, sunt populare peştele şi fructele de mare.
Unele mâncăruri, ca de exemplu „pesce in saor”, au influenţe clare
ale bucătăriei arabe, ce se caracterizează printre altele combinând dulcele
cu acrul. Cu cât ne depărtăm de mare, cu atât mai folosită este carnea – în
special vânatul şi carnea de pasăre (dar nu numai). Între cele mai
cunoscute mâncăruri regăsim raţa sălbatică în sos de plante şi sardele şi,
provenind din Austria (Veneţia s-a aflat sub guvernarea ei după congresul
vienez) ficatul de viţel vienez servit cu mămăliga. Alte specialităţi vieneze
din carne sunt feliile subţiri de muşchiuleţ de vacă, stropite cu sos de
maioneză, suc de lămâie, sos Worchester, lapte, sare şi piper alb. De o
popularitate mai mare decât pastele se bucură risotto. Dacă este
preparat cu cerneala sepiei, poartă denumirea de risotto nero. Un rol
important îl joacă de asemenea mămăliga – odată era mâncată la micul
dejun, prânz şi cină.

Milano
Milano este capitala Lombardiei, a bogatei regiuni din Italia de Nord.
Cu toate că nu mai este un teren agricol, Lombardia, în continuare, este
cunoscută prin orezul excelent care a captivat bucataria italiana. Este
cultivat aici începând cu secolul al XV –lea – prin intermediul Sarazinilor a
apărut la început în Spania, de unde conducătorii aragonezi l-au adus în
Lombardia. Mâncarea tradiţională este "risotto alla milanese", adică
risotto milanez servit cu şofran. De asemenea sunt vestite prăjiturile cu
macaroane umplute, între care ravioli şi agnolotti cu umplutură de
dovleac. Ca delicatese sunt considerate mâncărurile cu carne preparate în
vin, diferite feluri de salami precum şi pulpe de pui de baltă. La încheierea
mesei, în locul desertului dulce, sunt des servite brânzeturi, între altele:
gorgonzola, mascarpone şi grana padano. Asta nu înseamnă că Lombardia
nu este cunoscută prin delicioasele deserturi – de exemplu tiramisu care
se prepară din brânza mascarpone. Mândria regiunii sunt
prăjiturile panettone (cozonac din drojdie) şi colomba pasquale, prăjitură
din drojdie coaptă în formă de porumbel. Din Lombardia provin
cunoscutele lichioruri Amaretto şi Campari.

Prima carte de bucate În epoca Renaşterii, aici a fost elaborată

prima carte culinară din Italia. Aceasta reprezenta nu numai o culegere de
reţete ci şi un adevărat compendiu al ştiinţei valorilor alimentare,
compoziţiei mâncărurilor, condimentării, igienei şi chiar aspectelor etnice
legate de hrană.

Roma
Înaintea marilor cuceriri, cultura culinară a populaţiei din zona
Tibrului era destul de modestă. Această situaţie s-a schimbat odată cu
cultura ospăţurilor adusă din Grecia. Banchetele, se transformau de obicei
în simple beţii, datorită faptului că romanii, spre deosebire de greci, nu
aveau obiceiul diluării vinului. În alegerea meniului domina des grija
pentru prestigiu. La mare preţ era folosirea condimentelor scumpe şi a
complicatelor metode de preparare a rețetelor în bucataria italiana. Ca o
culme a artei culinare erau considerate “mâncărurile false”, de exemplu
prepararea cărnii de viţel în aşa fel încât să aibă gust de cod. În Roma
antică, datorită pericolului de incendii, era interzisă pregătirea
mâncărurilor în case cu ajutorul focului. Poate şi datorită acestui fapt, în
zilele noastre, romanii, mult mai des decât locuitorii altor regiuni ale Italiei,
vizitează restaurantele. În fond Roma este oraşul cafenelelor, trattoriilor şi
pizzeriilor, în care de secole se hrănesc pelerinii şi călătorii ce vizitează
capitala creştinătăţii vestice. Felul principal din bucataria italiana (cel mai
des  paste) este precedat de gustări reci – antipasti. Asortimentul este
mare: şuncă de Parma, vinete în ulei de măsline, ardei copt, felii de
dovlecel verde sau roşii uscate în ulei, măsline sau cepe în oţet, salami,
fasole albă în oţet şi ulei, pâine prăjită cu capere sau usturoi, pâine cu
usturoi, ulei şi condimente - bucataria italiana este unică.

Parma
Bucătăria regiunii Emilia-Romagna, a cărei capitală este Parma, este
bogată în delicatesuri. Cele mai cunoscute sunt şunca de Parma
şi parmezanul. Este renumită de asemenea datorită celui mai nobil oţet
balsam din lume, Aceto Balsamico Tradizionale, produs doar de câţiva
fabricanţi. Prosciutto Di Parma, adică şunca de Parma, este
nemaipomenit de atent şi de sârguincios preparată în bucataria italiana.
Întregul proces de producţie este monitorizat de un consorţiu special, care
garantează respectarea tuturor cerinţelor care definesc exact între altele
specia de porci, procedura lor de hrănire şi procesul de producţie.
Adevărata Prosciutto Di Parma, sărată corespunzător, se maturizează între
10 şi 12 luni în încăperi răcoroase. Se poate maturiza însă un timp mult
mai îndelungat, pentru a avea un gust mult mai delicat şi mult mai rafinat.
Nu mai puţin cunoscut este caşcavalul parmezan – Parmigian Reggiano.
Denumirea provine de la oraşele Parma şi Reggio, unde în secolul al XIII –
lea a început să fie produs. Denumirea Parmezan este înregistrată doar
pentru caşcavalurile produse în câteva provincii: Parma, Reggio Emilia,
Modena, Mantua sau Bologna. Laptele trebuie să provină doar de la vaci
care se hrănesc pe păşuni cu furaje proaspete. Parmezanul se maturizează
între 11 şi 36 de luni – în funcţie de durata perioadei de maturizare se
obţine caşcaval tânăr (fresco), mediu -vechi (vecchio) sau parmezan vechi
(stravecchio). Întrebuinţările acestor caşcavaluri sunt de asemenea
diferite. Caşcavalul tânăr are rol de caşcaval de masă, în timp ce
caşcavalul vechi este folosit ca ingredient la mâncărurile cu paste şi orez,
salate, supe şi sosuri din bucataria italiana.

Lucruri interesante despre mâncarea și bucătăria din Italia:

1. Publicul larg cunoaşte doar două categorii de paste – „pasta corta” (pastele scurte) şi „pasta
lunga” (pastele lungi), însă în Italia există peste 450 de feluri de paste şi tot atâtea sosuri.

2. Un italian mânâncă într-un an mai mult de 23 de kilograme de paste. Comparativ, un

american consumă doar 6 kilograme.

3. Pastele trebuie pregătite mereu „al dente”, ceea ce înseamnă, practic, că ele nu trebuie fierte
prea mult. Nu numai că varianta „al dente” e mai gustoasă, ci şi mai uşor de digerat.

4. Cuvântul „spaghetti” se traduce ad-litteram astfel: „sfori/frânghii”. Iniţial italienii au

botezat spaghetele „maccheroni”.

5. În vremurile trecute, cu mult înainte să apară fabricile care produc în prezent delicioasele
paste, italienii obişnuiau să-şi facă singuri spaghete şi le atârnau afară pentru a le usca.

6. Tot în acele vremuri pastele se mâncau cu mâinile. Mai precis, cu braţul întins deasupra
capului şi cu capul dat pe spate.
7. Suprinzător, roşiile (din care se fabrică nelipsitul sos pentru spaghete) au fost aduse în Italia
abia în anul 1700.

8. Cărnurile sunt prețuite de italieni, la fel ca în orice altă țară. Fie că e vorba de carne de
porc, vită, pui sau miel, fie că vorbim de delicatese marine, bucătăria italiană le-a adăugat
sosurile și condimentele care le schimbă gustul și le dau aroma mediteraneană. Italienii au o
pasiune și pentru carnea tocată, iar in Sicilia se pregătesc chifteluțe cu crusta delicoasă de
nucă sau prăjite pe frunze de lămâi.

9. Când un celebru lanţ de magazine fast-food s-a deschis pentru prima dată în Roma, în 1986,
italienii s-au simţit atât de jigniţi încât au început să vină în faţa fast food-ului cu spaghete
gata-pregătite şi să le ofere oamenilor care voiau să mănânce acolo pentru a le reaminti de
moştenirea lor gastronomică.

10. Brânza de tip parmezan (parmeggiano) este originară din zona provinciei Parma din
Emilia Romagna. Tot italienii au creat şi celebrele brânzeturi gorgonzola, mozzarella,
provolone şi ricotta.

11. Există câteva ingrediente care sunt considerate esenţiale în bucătăria italienească: uleiul de
măsline, usturoiul, busuiocul, oregano, mozzarella, ricotta, parmiggiano, fructele de mare şi
roşiile.

12. În nordul Italiei oamenii preferă să folosească untul, nu uleiul de măsline. Tot acolo orezul
şi produsele din porumb sunt mai populare decât pastele.

13. Cea mai cunoscută pizza rămâne pizza Margherita (cu mozzarella, roșii, ulei și oregano)
probabil pentru că este cea mai simplă, gustoasă și ușoară. Există zeci de variante de pizza, de
la cele exotice cu ananas și porumb, până la cele tradiționale cu salam, ardei, ton și ceapă.

14. Italienii petrec mult timp la masă. Ei pot sta la aceeaşi masă şi timp de 5 ore.

Cum arata un meniu autentic italian?

Italieni incep cu antipasti sau gusatri reci. Pe romaneste spus: aperitive. In ansamblu
seamana foarte mult cu acestea din urma. Platourile sunt umplute cu legume (sotate sau
crude), sortimente de mezeluri (cea mai apreciata fiind sunca de Parma, facuta dupa retete
vechi de sute de ani), masline si branzeturi. Toate garnisite cu gustari unice ale bucatariei
italiene: focaccia, bruschete (paine prajita cu ulei de masline si usturoi), vinete sau rosii uscate
in ulei.
Urmeaza supa. Cu fidea, cu taitei, cu galuste, de peste sau cu legume, in functie de
zona Italiei in care ne aflam. Si in acest caz vorbim de retete speciale pe care le gaseti numai
la Roma. Stracciatella, care trebuie sa recunoasteti ca va duce cu gandul la ciocolata, e de fapt
o supa de pui sau vita, la care se adauga oua batute si cascaval ras,  ingrosata uneori cu gris.
Meniul contiuna cu paste. Si abia de aici incepe maiestria bucatarilor italieni-
spaghetti, lasagna, tortellini, tagliatelle- doar italienii sunt cei mai mari consumatori de paste
din lume si inghit anual aproape 30 de kg de paste/ cap de locuitor. Si sunt atat de atasati de
felul acesta de mancare, incat pe 13 septembrie 2007 au protestat impotriva scumpirii acestui
aliment in magazine. Lasagna iti incanta papilele gustative, spun italienii din Toscana.
Straturile de carne, paste si branza se topesc in gura daca stii cum sa le prepari. Alte regiuni se
lauada cu raviolli, tot paste umplute, de data asta cu verdeturi si branza. Alte zone se
mandresc cu tortellini (paste in forma de inel care se spune ca au fost inspirate chiar de
buricul zeitei Venus), cu tagliatelle (paste in forma de panglica) sau cu lasagna verde (lasagna
la care se adauga spanac).Nici sosurile nu sunt de neglijat in meniu: Ragu specialitate de la la
Bologna, Pesto –preparat in restaurantele din toata lumea, creat in regiunea Liguria, sosurile
cu Carne ( pentru spaghete bologneze sau carbonara).
Nu va ganditi ca masa s-a terminat. Felul principal abia acum vine. Carnurile sunt
pretuite de italieni, la fel ca in orice alta tara. Fie ca e vorba de carne de porc, vita, pui sau
miel, fie ca vorbim de delicatese marine, bucataria italiana le-a adaugat sosurile si
condimentele care le schimba gustul si le dau aroma mediteraneana. Italienii au o pasiune si
pentru carnea tocata, iar in Sicilia se pregatesc chifelute cu crusta delicoasa de nuca sau
prajite pe frunze de lamai.
In locul felurilor de mancare pe baza de carne, italienii aleg uneori Risotto, sau orezul,
preferat mai ales in centrul si nordul tarii. Si pe acesta il gatesc cu fructe de mare sau legume,
la care adauga smantana si condimentul secret - sofranul. Cum orice masa seriosa se temina
cu un desert, Italia se lauda cu un pretios cappuccino si expresso, cu napolitane si cu inventia
care te face sa te lingi pe degete: tiramissu.
Am lasat la urma regina bucatariei italienie - pizza-  exportata cu success in toata
lumea. Pizza a devenit “cina rapida” la americani, dar si la japonezi. Acum o gasesti si
congelata in supermarket sau o poti primi direct la usa, aburinda. Se spune, insa, ca daca vrei
sa gusti o pizza adevarata trebuie sa mergi la Napoli (orasul unde s-a nascut) sau la Roma (o
adevarata capitala a pizzeriilor sau trattoriilor).
Cea mai cunoscuta pizza ramane pizza Margherita (cu branza, rosii, ulei, si oregano)
probabil pentru ca este cea mai simpla, gustoasa si usoara. Acum exista zeci de variante, de la
cele exotice cu ananas si porumb, pana la cele traditionale cu salami, ardei si ceapa. Bucatarii
italieni iti vor aduce in fata pizza cu ton, pui, carnati, sunca, mozzarella sau ciuperci. Ceea ce
nu o sa iti vanda niciodata este secretul blatului lor perfect: suficient de crocant, suficient de
pufos, suficient de subtire. Pentru asta va trebui sa iti petreci mult timp intr-o “cucina”
adevarata si sa inveti sa simti gustul plantelor aromatice, mirosul de branza proaspata si rosii
si sa vezi cu ochii tai cum creste aluatul in cuptor.