253 ÎNCOTRO?

Efraim Dascălu

Un profesor care dă concurs în anul A şi obţine un post de suplinitor la unitatea de

învăţământ preuniversitar X se poate titulariza la acea unitate, în perioada anilor A+1
– A+6, dacă sunt îndeplinite, în principiu, următoarele 4 condiţii: 1) ia cel puţin nota
7, 2) este înscris la examenul pentru obţinerea definitivării, 3) postul are viabilitate
(adică poate exista minim 4 ani) şi 4) Consiliul de administraţie al unităţii şcolare
respective este de acord. Şi, evident, dacă intră în graţiile conducerii unităţii şcolare
X. Acestea erau prevederile articolului 253 din Legea 1/2011. Prevederi care, deşi au
fost declarate neconstituţionale şi în urmă cu câţiva ani, au continuat să existe cu
minime modificări, până în anul 2018 când o iniţiativă legislativă propunea creşterea
valabilităţii examenului de la 6 la 10 ani. Efectul? Curtea Constituţională a fost
sesizată de Preşedinte şi, ca urmare, a declarat neconstituţionale şi iniţiativa
legislativă şi prevederile ale articolului 253 din Legea 1/2011 care permiteau
titularizarea pe baza unui examen susţinut în urmă cu până la 6 ani. Asta a fost în
iulie. Cu toate acestea, ministrul interimar al educaţiei care a emis, în noiembrie 2018,
ordinul de aprobare al mişcării personalului didactic pentru anul şcolar următor
(2019-2020) a inclus etapa de „repartizare în baza articolului 253”. Astfel, aşa cum
era de aşteptat, toţi profesorii care îndeplineau cele 4 condiţii sus-menţionate şi-au
făcut dosar pentru şedinţa de repartizare. Dar… pauză. Ministerul şi-a dat (sau a fost
forţat să îşi dea) seama că aceste prevederi sunt neconstituţionale şi, uite aşa, s-a creat
o „abramureală”. E drept că urmează să fie publicată în Monitorul Oficial o ordonanţă
de urgenţă care prevede ca profesorii pregătiţi să devină titulari pe baza prevederilor
articolului 253 să poată ocupa posturile pe care se află pe durata viabilităţii lor, dar
sintagma este interpretabilă. Cum se va interpreta?
O primă posibilitate este că posturile pregătite pentru viitorii titulari să nu mai fie
scoase la nicio altă etapă de mobilitate atâta vreme cât sunt viabile. Ce ar însemna
asta? Ca profesorii ocupanţi, deşi suplinitori, să fie aproape ca nişte titulari. Se evită,
astfel, unele situaţii neplăcute în care cei titularizaţi cu „253” plecau după primul an
de activitate ca titulari, dar se creează, în continuare, discriminare. Suplinitorii au
dreptul la 3 ani de continuitate, ori cei aflaţi în situaţia creată de „cosmetizarea”
articolului 253 ar putea avea un avantaj net superior, nefiind precizat numărul maxim
de ani privind viabilitatea postului. În principiu, dat fiind faptul că un post titularizabil
este declarat ca viabil 4 ani, rezultă că şi în acest caz ar fi tot 3 ani, dar nu există nici
un indiciu clar că viabilitatea postului nu poate fi mai mare şi, ca urmare,
discriminarea există. La un suplinitor obişnuit, termenul de 3 ani curge de la anul
susţinerii examenului pe când în acest caz se iau în calcul examenele susţinute cu
până la 6 ani în urmă. O altă modalitate de interpretare ar fi ca posturile pe care vor fi
repartizaţi care urmau să devină titulari să trebuiască să fie declarate la fiecare etapă
de mobilitate şi astfel, să poată fi ocupate fie prin restrângere (parţială – dacă se
divizează, că depinde de conducerea unităţii şcolare – sau totală), fie prin pretransfer,
fie prin concurs, fie prin detaşare (în interesul învăţământului sau la cerere). Însă şi
aşa, discriminarea tot există, pentru că se iau în vedere rezultatele obţinute la
concursurile susţinute cu până la 6 ani în urmă, nu cu 3 ca şi în cazul suplinitorilor
obişnuiţi. Aşteptăm precizările.