DOCUMENTUL 1

Master Marketing, Anul II

Studenți: Nicoleta Petrariu

Introducere in economia intreprinderii

Intrebari:
1. În ce constau relațiile dintre economia națională și întreprinderi?
R. : Relațiile dintre economia națională și întreprinderi sunt de interdependență și
condiționare reciprocă, deoarece funcționarea economiei naționale se bazează pe
funcționarea armonioasă a întreprinderilor. Astfel, întreprinderea este nucleul din cadrul
economiei naționale. În funcție de relațiile dintre economie și întreprindere, se stabilesc și
raporturile care permit funcționarea lor.
Sunt abordate relațiile macro-micro în sensul efectuării proceselor generate de producere a
bunurilor și serviciilor, administrației și consumului. În planul macroeconomic se are în
vedere conținutul proceselor economice pentru dezvoltarea întreprinderii.
În planul microeconomic se are în vedere îndeplinirea obiectivelor întreprinderii, în
contextul macroeconomic dat.
2. Care este esența principiului raționalității sau al eficienței economice și cum se realizează
la nivelul întreprinderii ?
R.: Esența principiului raționalității sau al eficienței economice este de a maximiza profitul,
sau să minimizeze costurile sau să realizeze un profit maxim pentru un nivel dat al
producției. Acesta se realizează utilizând întregul arsenal de instrumente ale calculului
economic pentru fundamentarea și verificarea practică a afirmațiilor teoretice, a legităților
economice formulate de disciplinele teoretice generale referitoare la acest domeniu al
realității care este întreprinderea.
3. Care este conținutul și obiectul de studiu al economiei întreprinderii ca știință și disciplină
aplicativă?
R.: Economia întreprinderii este o știință interdisciplinară, iar ca disciplină teoretică folosește
abstractizarea, inducția, deducția și modelarea economică. Ca disciplină aplicativă se bazează
pe aplicarea principiului fundamental al maximizării profitului în unitățile economice.
Obiectul de studiu este microeconomia, fiind ca și o manifestare a comportamentului
agenților economici, într-un anumit cadru instituțional care facilitează legăturile dintre
aceștia în economia națională.
4 Care sunt domeniile de abordare ale științelor economice de ramură?
 R.: Domeniile de abordare sunt : finanțele întreprinderii, contabilitatea de gestiune, statistica,
management, marketing, etc.

DOCUMENTUL 2
Master Marketing, Anul II
Studenți: Alexe Radu si Mândrilă Diana

Economie industrială

Întrebări:

1. Cum a evoluat istoric conceptul de întreprindere?

Conceptul de întreprindere a cunoscut o lungă evoluție istorică în procesul de formare și

consolidare a economiei moderne. Întreprinderea de azi este mult mai diferită de cea care a
apărut la începutul dezvoltării capitalismului.
Întreprinderea privată, individuală sau colectivă are o îndelungată existență istorică și în
țara noastră. În România antebelică rolul statului în procesul de dezvoltare prin investiții noi a
fost important, datorită lipsei de capital privat autohton. În anul 1936, capitalul investit în
întreprinderile economice ale statului se ridica la peste 130,7 mld. lei. După 1944, pe baza
principiului „centralismului democratic”, întreprinderilor economice, devenite în scurt timp în
totalitatea lor întreprinderi de stat și cooperatiste, li s-a limitat dreptul de decizie și au fost
incluse în sistemul „planului național unic”, și-au pierdut independența economică reală și
autonomia funcțională.

2. Care sunt principalele caracteristici ale întreprinderii în economia de piață?

Întreprinderea are trei caracteristici principale: este o unitate economică și de producție,

este o celulă a societății, este un centru de decizie economică. Rolul major al întreprinderii
constă în faptul că este un agent economic care există prin angajații săi și datorită bunurilor și
serviciilor oferite pe piață consumatorilor săi.
  Întreprinderea este o unitate economică și de producție, un agent economic a cărui
funcție principală este producerea de bunuri și servicii destinate vânzării.
Întreprinderea are o formă juridică, deci este o persoană juridică, care poate fi
întreprinzătorul individual sau societatea. În această calitate, întreprinderea are un
patrimoniu, cont la bancă, contabilitate proprie și încheie bilanț contabil.
 Întreprinderea este o celulă de bază a societății, având o importantă funcție socială.
Funcția socială a întreprinderii rezidă în faptul că angajează personal și satisface un
anumit număr de nevoi ale angajaților săi. Aceste nevoi vizează stabilitatea angajaților,
nivelul remunerării, promovarea, formarea profesională etc.
 Întreprinderea este un centru de decizie economică și ca urmare joacă un rol
important în economia de piață, întrucât ea hotărăște natura produselor și serviciilor pe
care le va obține, combinația factorilor, tehnologiile practicate, prețurile în relație cu
cererea și oferta de pe piață.

3. Ce se înțelege prin întreprindere ca subiect al gestiunii economice?

Întreprinderea gestionează un ansamblu de resurse fizice și financiare, având ca obiectiv

principal obținerea profitului.
Întreprinderea este subiect al gestiunii economice, este organizație economică autonomă,
îndeplinind cumulativ următoarele condiții: are un patrimoniu propriu, pe care îl valorifică și îl
dezvoltă; are autonomie decizională cu scop lucrativ, de producție și execuție de lucrări; dispune
de o relativă independență în gestiune și de autonomie în luarea deciziilor; își organizează
sistemul informațional astfel încât să poată măsura veniturile, cheltuielile și rezultatele obținute
din gestionarea patrimoniului; își achită impozitele și taxele la bugetul statului, bugetele locale și
fondurile speciale.

4. Care sunt principiile care stau la baza întreprinderii economice libere?

Două principii fundamentale stau la baza întreprinderii economice libere:

a) principiul autonomiei economice și funcționale;
b) principiul maximizării profitului.
5. Definiți întreprinderea modernă.

Teoriile moderne despre întreprindere pun accent pe existența acesteia legată de munca în
echipă care conduce la creșterea productivității muncii.

6. În ce constă conceptul de mediu ambiant al întreprinderii?

Noțiunea de mediu ambiant este foarte complexă, cuprinzând un ansamblu de factori

eterogeni - de natură economică, socială, politică, științifico-tehnică, juridică, geografică,
demografică, factori naturali etc.- ce acționează pe plan național și internațional asupra
întreprinderii, influențând puternic relațiile cu piața și deciziile acesteia.
Analiza diferitelor circumstanțe existente și a efectelor acestora asupra economiei și
gestiunii întreprinderii pune în evidență trei tipuri de mediu:
 mediu stabil – unde schimbările sunt rare, de mică amploare și ușor previzibile;
 mediu schimbător – unde schimbările sunt frecvente, de o amploare variată și în general
previzibile;
 mediu turbulent – unde schimbările sunt foarte frecvente, de amploare variată, cu
incidente profunde asupra activității întreprinderii și greu de anticipat.

7. În ce constau relațiile întreprindere – piață?

În relația complexă întreprindere-mediu în general, respectiv întreprindere– piață în

particular, trebuie avute în vedere o serie de aspecte și măsuri, cum ar fi:
a) Studiul pieței constituie premisa, punctul de plecare în activitatea întreprinderii;
b) În fluxul aprovizionare – producție - desfacere, primul stadiu (aprovizionarea) și ultimul
(desfacerea) reflectă legătura întreprinderii cu piața;
c) Succesiunea logică în fundamentarea activității întreprinderii trebuie să fie: desfacere-
aprovizionare – producție - desfacere.
d) Orientarea activității întreprinderii către obiectivele prioritare, cum sunt: satisfacerea în
condiții superioare a nevoilor consumatorilor, prin produsele create și oferite, creșterea eficienței
economice, pe baza sporirii vânzărilor totale și a profitului realizat pe fiecare produs.

8. Ce întelegeți prin competitivitatea firmei?

 Competitivitatea unei firme este determinată, în principal, de trei mărimi caracteristice și
anume: costuri, calitate, servicii.

9. Care este tipologia întreprinderilor în România?

Tipologia întreprinderilor reprezintă practic o expresie a analizei (cercetării)

întreprinderii prin intermediul a diverse unghiuri de abordare (criterii).
Criteriile de clasificare folosite sunt variate, astfel:
 După forma de proprietate, întreprinderile economice sunt: private; publice; mixte.
 După forma juridică de organizare, pot fi: societăți comerciale; societăți de persoane;
societăți de capital; regii autonome.
 După ramura în care funcționează, întreprinderile pot fi industriale, agricole, de
construcții, de transporturi, de comerț, de servicii.
 După tipul produselor realizate se deosebesc: întreprinderi care produc bunuri materiale
sau produc sevicii, etc.
 După factorul de producție predominant, se deosebesc: întreprinderi care folosesc
predominant munca vie, întreprinderi care folosesc predominant capitalul fix,
întreprinderi care folosesc predominant capitalul circulant.
 După mărime, pot fi: întreprinderi mici, mijlocii si mari
 După apropierea de sursele de aprovizionare și/sau de piețele de desfacere, pot fi:
întreprinderi care depind de piețele de aprovizionare cu materii prime (energie, materii
prime agricole), întreprinderi dependente de un anumit loc (exploatări miniere, șantiere
navale etc.), întreprinderile care depind de piețele de desfacere (care produc produse
agricole perisabile etc.).
 După mobilitate, pot fi: întreprinderi cu poziție fixă, respectiv legate de bogățiile
subsolului sau legate de folosirea pământului; întreprinderi parțial fixe (zootehnie,
forestiere, etc.); întreprinderi cu mobilitate relativ mare (industria ușoară, alte
întreprinderi industriale și de servicii).
 În funcție de apartenența națională, pot fi : întreprinderi naționale, al căror patrimoniu se
află în proprietatea unei persoane fizice sau juridice din țara respectivă, întreprinderi
multinaționale, ale căror subdiviziuni organizatorice își desfășoară activitatea în două sau
mai multe țări, întreprinderi mixte sau întreprinderi organizate sub forma de joint-
 venture, care se caracterizează prin participarea cu capital în proporții diferite a unor
persoane fizice sau juridice din țări diferite. Câștigurile obținute sunt împărțite în funcție
de contribuția fiecărei firme la constituirea capitalului întreprinderii respective.

DOCUMENTUL 3
Master Marketing, Anul II
Studenți: Madalina Olteanu

Modernizarea structurii economice

Intrebari:

1. Caracterizati stadiile de dezvoltare a sistemelor economice.

In contextul ameliorarii raporturilor de schimb international, distingel 3 stadii de dezvoltare:

 Stadiul primar- simulare a schimburilor tehnologice, limitare a capacitatii inovatoare de
adaptare la tehnica noua, nivel scazut de educatie si mobilitate sociala si culturala.
 Atadiul secundar- cresterea capacitatii de adaptare a structurilor econimice la necesitatile
rationalitatii activitatiii umane. Acestea este urmarea caracterului limitat al resurselor.
Capacitatea de inovatie se dezvolta, determinand aparitia si dezvoltarea de noi industrii,
modernizarea proceselor tehnologice, perfectionarea metodelor de munca.
 Stadiul tertiar- principala trasatura a acestui stadiu este satisfacerea structurilor
economice si scaderea capacitatii de trecere a capitalurilor de la o ramura la alta.

2. In ce conditii s-au produs modificarile structural in industria romaneasca pana in

prezent ?

Modificările structurale produse în industria românească până în prezent sunt

nesemnificative. Ele reprezintă rezultatul acţiunii unor factori determinanţi (dispariţia pieţei
CAER, orientarea comerţului exterior spre ţările Uniunii Europene) sau a unor factori
conjuncturali şi nu al unei politici industriale coerente.
Restructurarea profundă a industriei este impusă de necesitatea modernizării şi creşterii
competitivităţii acesteia în contextul globalizării economiei mondiale. Ea trebuie să se bazeze
pe mecanismul cererii şi ofertei şi, totodată, să ţină seama de disponibilităţile de resurse, de
protecţia socială, de protejarea mediului, în scopul maximizării eficienţei economice. Prin
restructurarea industriei se urmăreşte obţinerea unor structuri care să contribuie, alături de
celelalte sectoare ale economiei, la realizarea unei creşteri economice necesare susţinerii unui
nivel de trai la cote comparabile cu cele din Uniunea Europeană.
În acest scop este necesară fundamentarea şi punerea în aplicare a unei politici
industriale coerente şi unitare, care să conducă la crearea unei industrii moderne, competitive
şi deschise spre pieţele internaţionale.

3. Cum se defineste conceptul de politica industriala ?

Prin politică industrială se înţelege un ansamblu de acţiuni politice realizate cu scopul

de a influenţa fie mecanismele generale de producţie şi de alocare a resurselor, fie alocarea
efectivă a resurselor între sectoarele de producţie prin alte mijloace decât cele de politici
monetare şi fiscale generale destinate să influenţeze diferite agregate macroeconomice.
Reperele pentru definirea acestei politici sunt cuprinse în Strategia naţională de dezvoltare
economică a României pe termen mediu.
Politica industrială are drept obiectiv general creşterea competitivităţii industriei
româneşti. Îndeplinirea acestui obiectiv va determina o creştere a capacităţii firmelor de a
deveni competitive din punct de vedere al preţului şi calităţii, atât pe piaţa internă, cât şi pe
cea internaţională. Prin realizarea acestui obiectiv industria va avea în continuare un rol
important şi o pondere semnificativă în structura economiei româneşti şi va constitui unul
dintre principalii factori ai dezvoltării economice durabile.

4. Care sunt obiectivele politicii industriale romanesti ?

Politica industrială are drept obiectiv general creşterea competitivităţii industriei

româneşti. Îndeplinirea acestui obiectiv va determina o creştere a capacităţii firmelor de a
deveni competitive din punct de vedere al preţului şi calităţii, atât pe piaţa internă, cât şi pe
cea internaţională. Prin realizarea acestui obiectiv industria va avea în continuare un rol
important şi o pondere semnificativă în structura economiei româneşti şi va constitui unul
dintre principalii factori ai dezvoltării economice durabile.
Realizarea obiectivului general menţionat al politicii industriale presupune:
 evaluarea realistă a potenţialului existent (capacităţi de producţie, experienţă, renume,
calificarea resurselor umane) şi a perspectivelor de dezvoltare ale diferitelor industrii astfel
încât, pe termen lung, să fie capabile să realizeze profit la preţurile pieţei mondiale;
 reducerea consumului de resurse materiale (în special de energie şi combustibil), în
concordanţă cu disponibilităţile (interne şi din import) şi nivelurile consumurilor specifice
pe plan mondial. Se preconizează atragerea în producţie a unor materiale noi, a surselor
energetice neconvenţionale şi creşterea ponderii materialelor recuperate şi reintroduse în
circuitul productiv;
 reducerea şi chiar eliminarea activităţilor cu pierderi prin acţiuni de restructurare sau
lichidare a societăţilor care le desfăşoară. Trebuie să se realizeze reorganizarea proceselor
de producţie şi raţionalizarea nomenclatorului de produse şi servicii în funcţie cerinţele
pieţei;
 consolidarea mediului concurenţial prin impunerea de constrângeri bugetare societăţilor cu
capital majoritar de stat, încurajarea acestora să acţioneze în funcţie de cerinţele pieţei
interne şi externe;
 acoperirea unei părţi din cheltuielile pentru importul de materii prime, echipamente,
 tehnologii prin exportul de produse şi servicii la nivelul industriei şi, pe măsura
posibilităţilor, chiar la nivelul structurilor industriale sau a agenţilor economici;
 creşterea preocupărilor unităţilor industriale pentru reducerea costurilor şi îmbunătăţirea
calităţii produselor, valorificarea potenţialului creativ al salariaţilor, îmbunătăţirea
capacităţii manageriale, astfel încât nivelul indicatorilor de productivitate şi costuri să se
apropie de media europeană;
 reorientarea forţei de muncă excedentare către activităţi din domeniul infrastructurii,
serviciilor, construcţiilor, agriculturii. Pentru forţa de muncă rămasă în activitatea
industrială se va asigura reorientarea şi pregătirea profesională în concordanţă cu
componentele noilor structuri, cât şi o perfecţionare managerială care să răspundă
solicitărilor complexe, specifice economiei de piaţă;
 îmbunătăţirea calităţii mediului ambiant prin păstrarea echilibrului ecologic în aer, apă, sol.
Treptat, se vor alinia structurile productive la normele internaţionale privind poluarea
admisibilă, precum şi reciclarea deşeurilor;
 informatizarea şi extinderea tehnicii de calcul, astfel încât să se asigure transmiterea
informaţiilor necesare cunoaşterii intrărilor şi ieşirilor în timp real, precum şi luarea
deciziilor în timp util, realizarea treptată a accesului la băncile de date;
 stabilirea priorităţilor în domeniul cercetării-dezvoltării în concordanţă cu cerinţele actuale şi
viitoare ale restructurării şi dezvoltării industriei. Se impune revitalizarea institutelor de
cercetare-dezvoltare şi proiectare şi realizarea unei colaborări tehnologice între acestea,
agenţi economici şi universităţi, concomitent cu creşterea capacităţii de a disemina şi
utiliza eficient rezultatele cercetării şi inovării;
 dezvoltarea unei reţele de servicii profesionale (consultanţă juridică, managerială,
financiară, contabilă, de marketing etc.) care să sprijine pe baze comerciale unităţile
industriale.
Îndeplinirea obiectivelor propuse şi evoluţia către o structură industrială cu performanţe
superioare implică desfăşurarea unui ansamblu de modalităţi specifice fiecărei industrii şi
acţiuni concrete la nivelul fiecărui agent economic. Pentru orientarea şi sprijinirea
întreprinderilor în stabilirea propriilor strategii pe termen mediu şi lung, în concordanţă cu
concepţia şi politica industrială de ansamblu, este necesar să se elaboreze un pachet de politici
şi pârghii economice care reflectă contribuţia instituţiilor statului în procesul restructurării.

5. Care sunt obiectivele politicii industrial romanesti incluse in Strategia nationala de

dezvoltare economica a Romaniei pe termen mediu ?

a) În domeniul comercial şi al preţurilor se au în vedere promovarea exportului şi

reechilibrarea balanţei de comerţ exterior, precum şi reglarea preţurilor în corelaţie cu evoluţia
lor pe piaţa internaţională.
b) În domeniul investiţiilor. Pentru retehnologizarea şi reorientarea capacităţilor de
producţie şi pentru finalizarea unor obiective de investiţii sunt necesare importante investiţii de
capital.
c) În domeniul financiar-bancar se va acţiona pentru:
- creşterea substanţială a părţii din profitul net ce poate fi reinvestit de către agenţii
economici cu capital de stat în vederea modernizării capacităţilor ce produc pentru
export, creşterii producţiei de energie şi combustibil, recuperării şi reciclării de
 resurse, protecţiei mediului etc.;
- acordarea prioritară de credite agenţilor economici ce realizează export competitiv şi
produse de importanţă deosebită pentru piaţa internă;
- supravegherea financiară a agenţilor economici cu capital de stat cu perspective
incerte de redresare;
- creşterea exigenţei în procesul de autorizare a băncilor şi îmbunătăţirea
reglementărilor privind verificarea şi sancţionarea băncilor sau managerilor acestora
care nu asigură respectarea cerinţelor prudenţiale.

d) În domeniul cercetării-proiectării şi consultanţei se preconizează;

- utilizarea intensivă a potenţialului tehnico-ştiinţific existent în unităţile productive, de
cercetare-proiectare şi consultanţă, concomitent cu utilizarea posibilităţilor de acces
la tehnologii şi produse performante, realizate de firme de prestigiu prin acţiuni de
cooperare, achiziţionare de licenţe, know- how;
- elaborarea de studii de prognoză şi evaluare a tendinţelor mondiale în principalele
domenii ale industriei, tehnologiilor şi produselor;
- elaborarea de studii de restructurare a producţiei şi promovare a exportului în funcţie
de tendinţele conjuncturale şi caracteristicile specifice ale diferitelor pieţe şi
actualizarea lor periodică.

e) În domeniul protecţiei mediului şi reciclării deşeurilor. Restructurarea industriei

româneşti trebuie să ţină seama de necesitatea soluţionării problemelor
poluării mediului, mai ales în industria chimică, petrochimică, metalurgică, a materialelor de
construcţii, dar şi în alte domenii ale activităţii industriale unde cantităţile de noxe emise
depăşesc cu mult normele existente pe plan european.

f) În domeniul reorientării profesionale şi al pregătirii manageriale este necesară

acţionarea pentru :
- organizarea de cursuri de reorientare profesională, profilate pe tematici aferente
activităţilor industriale ce se vor dezvolta şi vor crea noi locuri de muncă;
- elaborarea de programe privind reorientarea forţei de muncă disponibilizată din
industrie către alte activităţi (construcţii civile, agricultură, servicii);
- orientarea şi stimularea întreprinzătorilor pentru realizarea pe plan regional a unor
întreprinderi de mici dimensiuni care să absoarbă forţa de muncă disponibilă;
- sprijinirea agenţilor economici pentru dezvoltarea reţelelor proprii de servicii
şi a unor reţele de desfacere a produselor care creează noi locuri de muncă;
- organizarea pregătirii şi perfecţionării managerilor, prin centre de pregătire
specializate pe principalele domenii de activitate;
- organizarea cercetării în domeniul managerial;
- acordarea de asistenţă tehnică de specialitate în domeniul pregătirii manageriale de
către specialişti din firme de consultanţă din străinătate în cadrul programelor de
cooperare şi asistenţă cu organisme internaţionale (PHARE, Banca Mondială).

g) În domeniul întreprinderilor mici şi mijlocii se urmăreşte valorificarea

potenţialului acestora de a contribui la creşterea economică durabilă, la crearea de noi locuri de
muncă, la sprijinirea inovării şi a progresului tehnic şi dezvoltarea clasei de mijloc, cea care
asigură stabilitatea economică şi socială a unei ţări.
h) În domeniul relaţiilor comerciale externe se va acţiona pentru:
- stimularea exportului de produse care prezintă avantaje competitive reale;
- stimularea investiţiilor în sectoarele şi firmele care realizează produse competitive
pe piaţa internă şi internaţională;
- corelarea procesului de restructurare a industriei cu deschiderea spre exterior;
- corelarea politicii comerciale cu cea a ajustării structurale şi cu politica în domeniul
cercetării-dezvoltării, inovării şi difuzării tehnologice.