UNDE ELECTROMAGNETICE 163

2.6. Proprietăţile ale undelor electromagnetice într-un mediu ideal

r r Am
r r arătat
r că într-un mediu ideal 5 toate mărimile electrice şi magnetice
A , V, E, B, H , D satisfac o aceeaşi ecuaţie cu derivate parţiale , având forma
generală :
⎛ ⎞
( )
r r r r r 1 ∂ 2ψ
v A, V, E, B, H, D = 0
⎜⎜ respectiv v ψ = Δψ − 2 ⋅ 2 = 0 ⎟⎟
⎝ v ∂t ⎠
unde :
1 1
v= =
εμ ε 0 ε r μ 0μ r
este viteza de deplasare a suprafeţelor echifază (viteza de fază a undei
electromagnetice în mediul respectiv) ; în particular :
1
c=
ε 0μ 0
reprezintă viteza de fază a undei electromagnetice în vid.
Raportul :
c
n = = εrμr
v
poartă numele de indice de refracţie absolut şi este o mărime caracteristică
mediului în care se presupune că are loc propagarea.
Soluţiile ecuaţiei de propagare pentru oricare dintre componentele
caracteristice câmpului electromagnetic sunt (după cum s-a arătat în paragraful
2.4.2) unde armonice plane, având forma generală :
r r
[( r r
F = F0 ⋅ exp j ω ⋅ t - k ⋅ r
r
)] ( [( r r
ψ = ψ 0 ⋅ exp j ω ⋅ t - k ⋅ r )])
(
F0 , ψ 0 este amplitudinea, in general complexa
Particularizând, avem - prin urmare - soluţiile 6 :
r r r j (ω⋅ t - k ⋅ r )
r r r r r r
E( r , t ) = E 0 ⋅ e = E ( r ) ⋅ e jω t ⎧D = ε ⋅ E
r r r r r j ωt ⇒⎨ r r
j (ω⋅ t - k ⋅ r )
r r
D( r , t ) = D 0 ⋅ e = D( r ) ⋅ e ⎩ D || E
r r r j (ω⋅ t - k ⋅ r )
r r r r r r
B( r , t ) = B0 ⋅ e = B( r ) ⋅ e jωt ⎧B = μ ⋅ H
r r r r r ⇒ ⎨ r r
H( r , t ) = H 0 ⋅ e j (ω⋅ t - k ⋅ r ) = H( r ) ⋅ e jωt
r r
⎩ B || H

5
Reamintim că mediul ideal este liniar, omogen, izotrop, conservativ, nedispersiv, fără
histerezis. r r r r
6
Soluţiile indică faptul că undele E, B, D, H sunt under armonice plane (faza undelor
este aceeaşi pe un plan Π perpendicular pe direcţia de propagare 1k ) şi monocromatice (ω are o
valoare discretă). Acest caz nu este deloc real.
164 PROPRIETĂŢI ALE UNDELOR ELECTROMAGNETICE ÎNTR-UN MEDIU IDEAL

r ω r r
unde k = ⋅ 1k , 1k = versorul perpendicular pe suprafeţele echifaze, orientat în
v
direcţia şi sensul propagării undei. r
Se observă că ecuaţia generală : v E = 0 este echivalentă cu ecuaţia
atemporala (de tip Helmholtz) a undelor :
( r r
)
Δ + k 2 ⋅ E( r ) = 0
ceea ce - formal - înseamnă :
2 2
r r
Δ = ∇ = −k ⇔ ∇ = ± j k 1k = ± j k
Semnul "-" corespunde undei progresive iar semnul "+" corespunde undei
regresive.
In aceste condiţii, ecuaţiile Maxwell devin :
r
r ∂B ⎫
∇×E = − ⎪
∂t r r r
r r r r jωt ⎪⎪ - jk ⋅ 1k × E(rr ) ⋅ e jωt = − jωB(rr ) ⋅ e jωt
B( r , t ) = B( r ) ⋅ e ⎬ r r r r r (2.18.a)
r r r r jω t ⎪ ⇔ k × E( r ) − ω ⋅ B( r ) = 0
E( r , t ) = E( r ) ⋅ e ⎪
⎪⎭
r
r ∂D r r r r r
∇×H = ⇔ k × H ( r ) + ω ⋅ D( r ) = 0 (2.18.b)
∂t
r r r r r
∇D = 0 ⎫⎪ ∇E = 0 ⇔ k ⋅ E( r ) = 0 r
( )
r r
⇒ 1k ⊥ E, D (2.18.c)
r ⎬
( )
r r r
D = εE ⎪⎭ D E

( )
r r r r r
( ) ( )
r r r r r
∇B = 0 B = μH ⇔ k ⋅ B = 0 k ⋅ H = 0 ⇒ 1k ⊥ H, B (2.18.d)
Consecinţe :
A. Ecuaţiile (2.18.c) şi (2.18.d) exprimă faptul că unda electrică
r rşi unda
magnetică sunt - în medii ideale - unde transversale, deoarece atât E, D cât şi ( )
( )
r r
B, H oscilează perpendicular pe direcţia de propagare.
B. Se mai observă că :
ωr r r r r r r εr r r
1k × E( r ) = ωμH( r ) ⇒ H( r ) = 1k × E( r ) (2.19.a)
v μ
ωr r r r r r r μr r
1k × H( r ) = −ωεE ( r ) ⇒ E( r ) = - 1k × H(r ) (2.19.b)
v ε
r r r
ceea ce înseamnă că în medii ideale (izotrope) vectorii E, H,1k formează un triedru
rectangular drept (dextrorsum).
Mărimea :
 UNDE ELECTROMAGNETICE 165

μ μ0 μr k def .
= ⋅ = = ζ = ζ0 ⋅ ζr (2.20)
ε ε0 ε r ωε
caracterizează mediul în care se propagă unda electromagnetică.
In fapt, relaţia (2.20) este o relaţie de definiţie, în care intervin mărimile :
ζ = impedanţa intrinsecă a mediului ; ( ζ dzeta (pronunţat "ţeta"))
ζ0 ≅ 376 Ω = impedanţa intrinsecă a vidului ;
ζ r = μ r / ε r = impedanţa relativă a mediului.
Unii autori (inginerii în special) folosesc pentru impedanţa mediului notaţia
Z = Z0 ⋅ Z r .
Se observă că în medii ideale impedanţa de undă este o mărime reală (o
constantă) independentă de punct.

C. Dacă considerăm r că runda electromagnetică progresivă se propagă în

sensul axei Oz, astfel încât 1k ≡ 1z , atunci :
r r r r r
E = E x ⋅ 1x 1x 1y 1z
r r r r r r r
H = H y ⋅ 1y ⇒ ωμH y ⋅ 1y = k ⋅ 1z × E x 1x = k ⋅ 0 0 1 = k ⋅ E x ⋅ 1y
r r r r
k ⋅ 1k × E = ωB = ωμH Ex 0 0

x Egalitatea :
ω
ωμH y = ⋅ E x
v
implică :
Ex μ
= = ζ = const. (2.21)
Hy ε
y
ceea ce ne permite să afirmăm că cele
două componente (respectiv cele două
câmpuri) ating valori minime,
Figura 2.8 respectiv maxime, concomitent,
oscilând deci în fază.

2.6.1. Observaţie legată de transferul de energie

Deoarece am arătat (la teorema conservării energiei electromagnetice,
paragraful 1.3.7) că densitatea de energie este exprimată de relaţia :

(
1 r r r r
) 1 r2 r2
w = ⋅ E ⋅ D + H ⋅ B sau w = ⋅ ⎛⎜ ε E + μ H ⎞⎟
2 2 ⎝ ⎠
r r r r
iar raportul dintre E si H este dat de impedanţa intrinsecă a mediului ( E = ζ ⋅ H ) ,
166 PROPRIETĂŢI ALE UNDELOR ELECTROMAGNETICE ÎNTR-UN MEDIU IDEAL

obţinem - prin efectuarea înlocuirilor de rigoare - următoarele expresii

echivalente :
1 r2 r2 1 ⎛ μ r2 r 2⎞ r 2⎫
w = ⋅ ⎛⎜ εζ 2 H + μ H ⎞⎟ = ⋅ ⎜ ε ⋅ ⋅ H + μ H ⎟ = μ H ⎪
2 ⎝ ⎠ 2 ⎝ ε ⎠ ⎪ r2 r2
⎬ ⇒ w = μH = εE
1 ⎛ r 2 μ r 2⎞ r2
⎪
sau : w = ⋅ ⎜⎜ ε E + 2 ⋅ E ⎟⎟ = ε E
2 ⎝ ζ ⎠ ⎪⎭
(2.22)
Pe de altă parte, intensităţile undei electrice şi undei magnetice sunt date de
expresiile :
r r r2 r r r2
I E = E * ⋅E = E ; I H = H * ⋅H = H (2.23)
Comparând relaţiile (2.22) şi (2.23) se poate concluziona că atât
intensitatea undei electrice cât şi intensitatea undei magnetice sunt proporţionale cu
densitatea volumică de energie a undei.

Reamintim că teorema (legea) de conservare a energiei electromagnetice

are următoarea exprimare matematică :
( )
dW r r r r r
= − ∫∫ E × H ⋅ n dA − ∫∫∫ J ⋅ E dv
dt Σ VΣ
ceea ce a condus la definirea mărimii :
r r r
S = E×H
numită vectorul lui Poynting şi având ca semnificaţie fizică densitatea fluxului de
energie.
Pentru unde armonice plane vectorul Poynting are expresia :
r def . r r r r r r2 r 1 r2 r
S = E × H* = E ⋅ H ⋅ 1s = ζ ⋅ H ⋅ 1s = ⋅ E ⋅ 1s (2.24)
ζ
Observaţii : r
•Conform
r regulii
r produsului vectorial, versorul 1s este rperpendicular
r pe cei
doi vectori E si H , ceea ce ne îndreptăţeşte să afirmăm că 1s ≡ 1k . Prin urmare
direcţia de transmitere a energiei r coincide cu direcţia de propagare a undei.
• Modulul vectorului S reprezintă energia care trece în unitatea de timp
( r
prin unitatea de arie perpendiculară pe direcţia de propagare a undei S ∝ w . )
• Intensitatea undei (electrice / magnetice) este proporţională cu modulul
(
r
)
vectorului Poyinting S ∝ I E , I M .
1 ∂2 ψ
• Ecuaţia undelor în medii ideale (conservative) : v ψ = Δψ − 2 ⋅ 2 = 0
v ∂t
este invariantă în raport cu inversarea semnului timpului, ceea ce înseamnă că - din
punct de vedere termodinamic - procesele descrise de această ecuaţie sunt procese
reversibile.
 UNDE ELECTROMAGNETICE 167

Problemă rezolvată. Fie o undă electromagnetică armonică, ce se propagă

într-un mediu ideal (vid). Expresiile intensităţii câmpului electric şi inducţiei
câmpuluir magnetic sunt
r :
r
[ r
]
E = 1x + E 0 y ⋅ 1y + (2 + 5 j) ⋅ 1z ⋅ e jωt − 2,3 j⋅(−0,6 x + 0,8 y )
r
[ r r r
]
B = B0 x ⋅ 1x + B0 y ⋅ 1y + B0 z ⋅ 1z ⋅ e jωt − 2,3 j⋅(− 0,6 x + 0,8 y )
unde notaţiile E0y , B0x , B0y , B0z desemnează nişte constante.
a) Să se calculeze valorile acestor constante.
b) Să se stabilească lungimea de undă şi frecvenţa undei electromagnetice.
c) Să se verifice că unda electromagnetică este o undă plană.
Rezolvare
a) In orice mediu ideal soluţiile ecuaţiei de propagare sunt unde armonice
plane, pentru care - de exemplu - intensitatea câmpului electric are expresia
ondulatorie :
r r
E = E 0 ⋅ e j(ωt − k ⋅ r )
r r

Prin identificare cu expresia acestuia, introdusă de textul problemei, se

observă rcă :
( )( )
r r r r r r r
k ⋅ r = k x ⋅ 1x + k y ⋅ 1y + k z ⋅ 1z ⋅ x ⋅ 1x + y ⋅ 1y + z ⋅ 1z = −1,38 ⋅ x + 1,84 ⋅ y
r
⇒ k x = −1,38 , k y = 1,84 , k z = 0 deci k = k = k 2x + k 2y = 2,3 m -1
Prin urmare putem scrie :
r r r r r r r
k = 2,3 ⋅ 1k = -1,38 ⋅ 1x + 1,84 ⋅ 1y ⇒ 1k = −0,6 ⋅ 1x + 0,8 ⋅ 1y
r
Dat fiind faptul că unda se propagă într-un mediu ideal, unda E este r
perpendiculară
r r pe direcţia
r r de propagare, specificată de vectorul de undă k .
Condiţia k ⊥ E 0 (⇒ k ⋅ E 0 = 0 ) înseamnă în cazul de faţă :

(− 1,38 ⋅ 1 )[ ]
r r r r r V
x + 1,84 ⋅ 1y ⋅ 1x + E 0 y ⋅ 1y + (2 + 5 j) ⋅ 1z = 0 ⇒ E 0y = 0,75
m
Din relaţia (1.52) se observă că :
r r r r r r
[ ]
1 r r
[
B( r ) = μ 0 ⋅ H( r ) = ε 0μ 0 ⋅ 1k × E(r ) = ⋅ 1k × E(r )
c
]
adică :
r r r
1x 1y ⎧B0x = (0,54 + 1,34 j) ⋅ 10 −8 T
1z
r 1 ⎪
B = ⋅ − 0,6 0,8 0 ⇒ ⎨B0y = (0,4 + j) ⋅ 10 −8 T
c ⎪ B = −0,42 ⋅ 10 −8 T
1 0,75 2 + 5i ⎩ 0z
b) Definiţia vectorului de undă este :
r r 2π 2π
k = k ⋅ 1k unde k = ⇒ λ= = 2,73 m
λ 2,3
168 PROPRIETĂŢI ALE UNDELOR ELECTROMAGNETICE ÎNTR-UN MEDIU IDEAL

de unde :
c
λ = c⋅T = ⇒ ν = 1,098 ⋅ 108 s -1
ν
c) Ecuaţia suprafeţei de fază constantă este :
( )( )
r r r r r r r
1k ⋅ r = const. = − 0,6 ⋅ 1x + 0,8 ⋅ 1y ⋅ x ⋅ 1x + y ⋅ 1y + z ⋅ 1z
⇒ - 0,6x + 0,8y = const.
Se observă că această ecuaţie este ecuaţia unui plan paralel cu axa Oz.

2.7. Polarizarea undelor electromagnetice

După criteriul legat de structură, câmpul electromagnetic este un câmp
vectorial, pentru care atât modulul vectorilor de câmp cât şi direcţia acestora sunt
funcţii de coordonatele spaţiale şi de timp.
Undele electromagnetice - ca unde vectoriale - au expresia generală :
r r r r
ψ( x , y, z, t ) = ψ x ( x , y, z, t ) ⋅ 1x + ψ y ( x , y, z, t ) ⋅ 1y + ψ z ( x, y, z, t ) ⋅ 1z =
r
= ψ( x , y, z, t ) ⋅ 1ψ
Prin urmare :
- funcţia der undă este o mărime orientată ; r
- versorul 1ψ are - în principiu - o direcţie oarecare în raport cu versorul 1k
al direcţiei de propagare.
Axa Oz a fost aleasă
x să coincidă cu direcţia de
Figura 2.9 propagare ; prin urmare
r putem scrie :
r
ψx
ψτ r r r r
θ ψ z ψ = ψ z + ψ τ
r
ψz r
r • ψ z oscilează pe
ψy
y (planul τ)
aceeaşi direcţie cu direcţia de
propagare, fiind - din acest
motiv - o undă
longitudinală ;
r
• ψτ oscilează după o direcţie perpendiculară pe direcţia de propagare ; ea
este o undă transversală.
r r r
Planul de oscilaţie este un plan definit de versorii 1ψ τ şi 1k ≡ 1z (este
r
planul în care oscilează ψ ; acesta nu apare explicit în figura 2.9 !).
Totodată se observă că :
ψx
ψ τ = ψ 2x + ψ 2y , iar θ = arctg se numeşte azimut al undei ψ τ .
ψy
 UNDE ELECTROMAGNETICE 169

In general ψ τ şi θ sunt funcţii de poziţie şi de timp.

Observaţie. Reamintim că în medii ideale (şi nur numair !) undele
electromagnetice sunt unde transversale, adică vectorii E şi H oscilează
perpendicular pe direcţia de propagare a undei. Din acest motiv ne vom concentra
atenţia asupra undelor transversale.

2.7.1. Unda transversală polarizată eliptic

Pentru vectorul câmp electric al unui câmp electromagnetic care se propagă
r r
după direcţia desemnată de axa Oz (deci 1k = 1z ) cele două componente ale
acestuia (plasate în planul perpendicular pe direcţia de propagare, deci dând
naştere unei unde transversale) au forma :
E x = E x 0 ⋅ cos(ωt − kx + ϕ x ) = E x 0 ⋅ cos(β + ϕ x ) = E x 0 ⋅ cos γ
şi : E y = E y 0 ⋅ cos(ωt − kx + ϕ y ) = E y 0 ⋅ cos(β + ϕ y ) = E y 0 ⋅ cos( γ + ϕ)
unde : β = ωt − kx , γ = β + ϕx şi ϕ = ϕ y − ϕ x
Pentru a vedea care este rezultatul compunerii acestor două componente de
câmp vom proceda asemenea cazului "compunerii a două oscilaţii de aceeaşi
frecvenţă care au loc pe direcţii perpendiculare 7 ". Prin urmare :
Ex
= cos γ
Ex0
Ey
= cos(γ + ϕ) = cos γ ⋅ cos ϕ − sin γ ⋅ sin ϕ
E y0
E 2y 2 2 2 2
= cos
123γ cos ϕ + sin
123γ sin ϕ − 2 cos γ cosϕ ⋅ 4γ2
sin
1 sin
43 ϕ =
E 2y 0
E 2x E 2x E
1− cosγ cosϕ - y
E 2x 0 E 2x 0 E y0
E 2x ⎛ E 2x ⎞ 2 Ey
= 2 ⋅ cos ϕ + ⎜1 − 2 ⎟⎟ sin ϕ − 2cos
2
⎜
123
2
γ cos2
ϕ + 2 ⋅ cos
{γ cosϕ =
E x0 ⎝ E x0 ⎠ 2
E y0 E
Ex x
Ex0
E2x0

Ex ⋅ Ey
=
E 2x
2
E x0
⋅ (
cos2
ϕ − sin 2
ϕ + )
sin 2
ϕ − 2
E 2x
2
E x0
⋅ cos2 ϕ + 2
E x 0 ⋅ E y0
cosϕ =

E 2x Ex ⋅ Ey
= − 2 + sin 2 ϕ + 2 cosϕ
E x0 E x 0 ⋅ E y0

7
Analogia se bazează pe faptul că - în orice punct z = const. - E τ ( t ) este o oscilaţie
compusă din două oscilaţii perpendiculare Ex(t) şi Ey(t), între care există diferenţa de fază ϕ (faza
lui y faţă de x).
170 POLARIZAREA UNDELOR ELECTROMAGNETICE

Rearanjând termenii obţinuţi, se scrie ecuaţia :

2
E 2x E y Ex ⋅ Ey
+ − 2 cos ϕ = sin 2 ϕ (2.25)
2 2
E x0 E y0 E x 0 ⋅ E y0
ceea ce reprezintă ecuaţia unei elipse având axele rotite cu un unghi Ψ (figura
2.10).
Caracteristicile elipsei (forma şi sensul ei de parcurgere) sunt determinate
de amplitudinile celor două unde Ex şi Ey, precum şi de diferenţa de fază ϕ dintre
fazele iniţiale ale acestora.
y
In ceea ce priveşte unghiul cu care este rotit β α
sistemul de axe “proprii” al elipsei (αOβ) în raport cu
sistemul de referinţă (xOy), se poate demonstra faptul Ψ
că unghiul ψ este dependent de Ex0, Ey0 şi ϕ prin O
x
intermediul relaţiei :
2E x 0 ⋅ E y 0
tg 2Ψ = 2 ⋅ cos ϕ (2.26)
E x 0 − E 2y 0
Se pot evidenţia câteva cazuri particulare :
2 Figura 2.10
π E 2x E y
a ) ϕ = (2m + 1) ⋅ ⇒ tgΨ = 0 , 2 + 2 = 1
2 E x0 E y0
⇒ elipsa revine pe axele Ox, Oy (oscilaţii în cuadratură) ; atunci când Ex0=Ey0
elipsa devine un cerc ;
2
π E 2x E y Ex ⋅ Ey
b) ϕ = 2m , sinϕ = 0 , cosϕ = (-1) ⇒ 2 + 2 − 2 ⋅ (− 1) ⋅
m m
=0
2 E x0 E y0 E x 0 ⋅ E y0
Ex Ey
sau − (−1) m ⋅ =0
E x0 E y0
Se observă că ecuaţia corespunzătoare este ecuaţia unei drepte (în fapt
elipsa degenerează în două drepte confundate). Cele două oscilaţii componente (la

ϕ = 0 sau 2π 0 < ϕ < π/2 ϕ = π/2 π/2 < ϕ < π

Figura 2.11

ϕ=π π < ϕ < 3π/2 ϕ = 3π/2 3π/2 < ϕ < 2π

 UNDE ELECTROMAGNETICE 171

z = const.) sunt în fază pentru m par şi în antifază pentru m impar.

Atunci când sensul de parcurgere al elipsei este spre dreapta (vezi figura
2.11) oscilaţia corespunzătoare se numeşte oscilaţie eliptică polarizată dreapta; în
caz contrar (atunci când unghiul ϕ se găseşte în cadranele 3 sau 4 se observă că
sensul de parcurgere al elipsei este spre stânga, oscilaţiile corespunzătoare
numindu-se oscilaţii eliptice polarizate stânga.
r
Odată cu E τ există şi propagarea după z, în fiecare perioadă unda
parcurgând distanţa λ (egală cu lungimea de undă). Prin urmare, traiectoria reală
este de formă elicoidală, cu pasul λ (planul de oscilaţie îşi schimbă permanent
orientarea).
Undele care corespund acestui caz se numesc unde polarizate eliptic (vezi
figura 2.12).
y
Directia
de Caz particular :
propagare π
E x 0 = E y0 ≠ 0 , ϕ = ±
x 2
(E x )2 + (E y )2 = R 2
z Elipsa devine un cerc.
λ
Figura 2.12
Atunci când :
π
• ϕy − ϕx = avem polarizare circular dreapta
2
π
• ϕy − ϕx = − este cazul polarizării circulare stânga.
2
Pentru ϕ = 0 sau ϕ = π , y
Eτ oscilează permanent în
acelaşi plan de oscilaţie, dat de z UNDA PLAN
direcţia de propagare şi direcţia (LINIAR)
de oscilaţie, undele POLARIZATA
corespunzătoare fiind unde
polarizate liniar. O denumire
echivalentă este aceea de unde
plan polarizate.
In particular undele Ex ,
Ey (respectiv fiecare dintre ele) (plan de oscilaţie) x
sunt unde polarizate liniar, ele
oscilând în planurile yOx şi Figura 2.13
respectiv xOz.
172 POLARIZAREA UNDELOR ELECTROMAGNETICE

Comentariu :
• rAşa cumr am mai afirmat undele electromagnetice sunt unde transversale,
vectorii E şi H oscilând perpendicular pe direcţia de propagare a undei (vezi
paragraful 2.7).
r
• De obicei planul în care oscilează vectorul E se numeşte r plan de
vibraţie sau plan de oscilaţie, iar planul în care oscilează vectorul H se numeşte
plan de polarizare.
• Ceea ce
desemnăm - uzual -
prin lumină este, în
fapt, undă
electromagnetică cu
frecvenţe cuprinse
în domeniul optic
(vezi tabelul I ).
Figura 2.14

2.7.2. Discuţie despre elipsa de polarizare pentru câmpul electric

Pentru vectorul câmp electric al unui câmp electromagnetic care se propagă
r r
după direcţia desemnată de axa Oz (deci 1k = 1z ) am văzut că ecuaţia elipsei
descrise de componentele Ex şi Ey are forma :
2 2
⎛ Ex ⎞ ⎛ Ey ⎞ ⎛ ⎞ ⎛E ⎞
⎜⎜ ⎟⎟ + ⎜ ⎟ − 2 ⋅ ⎜ E x ⎟ ⋅ ⎜ y ⎟ ⋅ cos ϕ = sin 2 ϕ (2.27)
E ⎜E ⎟ ⎜E ⎟ ⎜E ⎟
⎝ x 0 ⎠ ⎝ y0 ⎠ ⎝ x 0 ⎠ ⎝ y0 ⎠
După cum se observă în ecuaţia (2.27), când se discută despre polarizarea
unei unde, datele iniţiale care trebuiesc cunoscute sunt : E x0 , E y0 şi ϕ = ϕy - ϕx .

y E y sin ψ
β
E x = +E x 0 cos ϕ

Ey Fie cunoscute
M α
ψ aceste date.
Aspectul elipsei
2Ey0 E y = + E y 0 ⋅ cos ϕ corespunzătoare
ψ
este prezentat în
ψ Ex x detaliu în figura
E y = − E y 0 ⋅ cos ϕ 2.15.
E x cos ψ

Figura 2.15
E x = −E x 0 cos ϕ
2Ex0
 UNDE ELECTROMAGNETICE 173

Elipsa atinge laturile dreptunghiului în care se încadrează în punctele :

a) pentru E x = ± E x 0 :
2 2
⎛ Ey ⎞ ⎛E ⎞ ⎛E ⎞ ⎛E ⎞
1+ ⎜ ⎟ m 2 ⋅ ⎜ y ⎟ ⋅ cos ϕ = sin 2 ϕ ⇒ ⎜ y ⎟ m 2 ⋅ ⎜ y ⎟ ⋅ cos ϕ + cos 2 ϕ = 0
⎜E ⎟ ⎜E ⎟ ⎜E ⎟ ⎜E ⎟
⎝ y0 ⎠ ⎝ y0 ⎠ ⎝ y0 ⎠ ⎝ y0 ⎠
⇒ E y = ± E y 0 ⋅ cos ϕ
b) pentru E y = ± E y 0 în mod similar se obţine E x = ± E y 0 ⋅ cos ϕ

Dacă se face trecerea de la sistemul de coordonate xOy la sistemul αOβ

(unde Oα este coliniar cu axa mare a elipsei iar Oβ este coliniar cu axa mică a
elipsei) , deoarece :
E α = E x cos ψ + E y sin ψ (2.28.a)
E β = −E x sin ψ + E y cos ψ (2.28.b)
ecuaţia elipsei, raportată la noul sistem de axe, este :
2 2
⎛ E α ⎞ ⎛ Eβ ⎞
⎜ ⎟ + ⎜⎜ ⎟⎟ = 1 (2.29)
⎝ a ⎠ ⎝ b ⎠
Totodată reamintim că cele două componente ale câmpului electric,
exprimate în raport cu vechiul sistem "xOy" de axe :
E x = E x 0 ⋅ cos(β + ϕ x )
cu ϕ = ϕy - ϕx
E y = E y 0 ⋅ cos(β + ϕ y )
trebuie să aibă forma (în raport cu noul sistem de axe "αOβ") :
E α = a ⋅ cos(β + δ 0 )
E β = ± b ⋅ sin (β + δ 0 )
pentru ca să se respecte ecuaţia elipsei (2.29) în coordonatele α şi β.
Relaţiile de trecere dintre "vechile" coordonate şi "noile" coordonate
(2.28.a) şi (2.28.b) conduc la egalităţile :
a ⋅ (cos β ⋅ cos δ0 − sin β ⋅ sin δ0 ) = E x 0 ⋅ (cos β ⋅ cos ϕ x − sin β ⋅ sin ϕ x ) ⋅ cos ψ +
+ E y 0 ⋅ (cos β ⋅ cos ϕ y − sin β ⋅ sin ϕ y )⋅ sin ψ
a ⋅ cos δ0 = E x 0 ⋅ cos ψ x ⋅ cos ψ + E y 0 ⋅ cos ϕ y ⋅ sin ψ
a ⋅ sin δ 0 = E x 0 ⋅ sin ϕ x ⋅ cos ψ + E y 0 ⋅ sin ϕ y ⋅ sin ψ
______________________________________________________
a 2 = E 2x 0 ⋅ cos 2 ψ + E 2y 0 ⋅ sin 2 ϕ + 2E x 0 ⋅ E y 0 ⋅ sin ψ ⋅ cos ψ ⋅ cos(ϕ y − ϕ x ) (2.30)
1424 3
ϕ
± b ⋅ (sin β ⋅ cos δ 0 + cos β ⋅ sin δ0 ) = −E x 0 ⋅ (cos β ⋅ cos ϕ x − sin β ⋅ sin ϕ x ) ⋅ sin ψ +
+ E y 0 ⋅ (cos β ⋅ cos ϕ y − sin β ⋅ sin ϕ y )⋅ cos ψ
174 POLARIZAREA UNDELOR ELECTROMAGNETICE

± b ⋅ cos δ 0 = E x 0 ⋅ sin ψ x ⋅ sin ψ − E y 0 ⋅ sin ϕ y ⋅ cos ψ

± b ⋅ sin δ 0 = −E x 0 ⋅ cos ψ x ⋅ sin ψ + E y 0 ⋅ cos ϕ y ⋅ cos ψ
_______________________________________________________
b = E 2x 0 ⋅ sin 2 ψ + E 2y 0 ⋅ cos 2 ψ − 2E x 0 ⋅ E y 0 ⋅ sin ψ ⋅ cos ψ ⋅ cos ϕ
2
(2.31)

Relaţiile (2.30) şi (2.31) conduc la egalităţile :

a 2 + b 2 = E 2x 0 + E 2y 0 (2.32.a)
± ab = E x 0 ⋅ E y 0 ⋅ sin ϕ (2.32.b)

(E 2
)
− E 2y 0 ⋅ sin ψ = 2E x 0 ⋅ E y 0 ⋅ cos ϕ ⋅ cos 2ψ
x0 (2.32.c)
In aceste condiţii :
E y0
2E x 0 ⋅ E y 0 E x0 notatie tgα
tg 2Ψ = 2 2
⋅ cos ϕ = 2 2
⋅ cos ϕ = 2⋅ ⋅ cos ϕ (2.33)
E x 0 − E y0 ⎛ E y0 ⎞ 1 − tg 2 α
1 - ⎜⎜ ⎟⎟
⎝ E x0 ⎠
⇒ tg2ψ = tg2α ⋅ cosϕ (2.34)
Notaţia :
E y0 π
= tgα cu 0 ≤ α ≤ (2.35)
E x0 2
a fost sugerată de necesitatea de a simplifica scrierea relaţiei (2.33). In plus se
observă că, atunci când Ey0 şi Ex0 sunt cunoscute, raportul lor / respectiv tgα /
poate fi calculat (deci este cunoscut !).
Relaţiile (2.32.a) şi (2.32.b) permit şi calculul următorului raport :
b
±
2ab a
notatie tgχ b
± 2 2
= 2 ⋅ 2
= 2⋅ 2
= sin2χ , cu tgχ = ± (2.36)
a +b ⎛ b⎞ 1 + tg χ a
1+ ⎜± ⎟
⎝ a⎠
unde introducerea unghiului suplimentar χ este justificată - pe de o parte - de
aspectul relaţiei, dar - pe de altă parte - are drept semnificaţie raportul axelor
elipsei ; semnul "±", legat de semnul componentei Eβ a câmpului electric, face
diferenţa între cele două cazuri (sensuri) în care poate fi descrisă elipsa.
Dar :
2ab 2E x 0 ⋅ E y 0 ⋅ sin ϕ tgα
± 2 = = 2 ⋅ sin ϕ = sin 2α ⋅ sin ϕ
a + b2 E 2x 0 + E 2y 0 1 + tg 2 α
de unde rezultă :
sin 2χ = sin 2α ⋅ sin ϕ (2.37)
 UNDE ELECTROMAGNETICE 175

Deoarece "a" este mărimea axei mari a elipsei iar "b" este cea
corespunzătoare axei mici, condiţia :
π π
a≥b ⇒ - ≤χ≤+ (2.38)
4 4
Relaţia (2.37) permite să facem distincţia între cele două posibilităţi :
π
a) când ϕ > 0 (cazul polarizării eliptice dreapta) ⇒ 0 ≤ χ ≤ ;
4
π
b) când ϕ < 0 (cazul polarizării eliptice stânga) ⇒ - ≤ χ ≤ 0 .
4
Observaţie. Deşi nu apare evident, tot acest calcul este echivalent cu o
transformare de coordonate între două sisteme de referinţă. Cu alte cuvinte : dacă
se cunoaşte Ex0 , Ey0 şi ϕ, cum poate fi calculat în cel mai simplu mod unghiul ψ
(care dă înclinarea elipsei faţă de sistemul original de axe), care este mărimea celor
două axe "a" şi "b" ale elipsei şi în ce sens este parcursă aceasta ?
Vom sistematiza rezultatele calculelor anterioare, încercând să răspundem
integral la aceste întrebări.

Date cunoscute : E x0 , E y 0 , ϕ
(
rezulta ψ / azimutul
E y0 (
• tgα = ⎯se
⎯calculeaz
⎯⎯ ⎯a → tg2ψ = tg2α ⋅ cosϕ ⇒ (inclinarea axelor
E x0
se calculează raportul b
elipsei fata de Ox)
(0 ≤ α ≤ π 2) a
(
b ⎧"+" eliptica dreapta
sin 2χ = sin 2α ⋅ sin ϕ ⇒ tgχ = ± ⇒ ⎨ ( )
a ⎩ "-" eliptica stanga
• a 2 + b 2 = E 2x 0 + E 2y 0
Deci : "a2 + b2" şi "b/a" cunoscute (calculate) ⇒ rezultă semiaxele "a" şi
"b" ale elipsei.

Alte observaţii interesante.

⎧E x = E x 0 ⋅ cos γ
• Plecând de la expresiile : ⎨
⎩E y = E y 0 ⋅ cos(γ + ϕ)
se observă că :
π
a) pentru ϕ = ⇒ E y = −E y 0 sin γ (polarizare eliptică dreapta / elipsa este
2
parcursă în sens invers trigonometric). Pe de altă parte, dacă ne imaginăm un şurub
pe care îl rotim în sensul de parcurgere al elipsei , constatăm că sensul de avans al
acestuia este invers faţă de sensul de propagare al câmpului electric (sensul
r
versorului 1k ). Din acest motiv se spune că unda are elicitate negativă ;
176 POLARIZAREA UNDELOR ELECTROMAGNETICE

π
b) pentru ϕ = − ⇒ E y = E y 0 ⋅ sin γ (polarizare eliptică stânga / elipsa este
2
parcursă în sens direct trigonometric). Din motive identice cu cele descrise mai
sus, se ajunge la concluzia că sensul "desfăşurării" în spaţiu a elipsei coincide cu
sensul de avans al undei progresive, drept pentru care se spune că unda are
elicitate pozitivă.
( )
⎧ + 1 , pentru pol. eliptica stanga
Deci elicitatea , notată cu litera H = ⎨ este o
⎩- 1, pentru pol. eliptica dreapta
mărime care specifică dacă sensul de parcurgere al elipsei coincide sau e opus
sensului de propagare. Diferenţa dintre cele două cazuri poate fi urmărită în figura
2.16.

Figura 2.16
x H=+1
H=-1 x Directia
de
Directia propagare
de propagare r r
1k = 1z
r r z
1k = 1z z
y y
λ (eliptic dreapta) λ (eliptic stanga)

2.7.3. Caracterizarea stării de polarizare

Lumina naturală este emisă de un ansamblu foarte mare de atomi (de
ordinul 1020 ) pentru care actele de emisie nu sunt corelate între ele, fiecare undă
elementară emisă având o altă stare de polarizare. Prin urmare lumina naturală
(efectul prezenţei tuturor acestor trenuri de unde) este nepolarizată.
De multe ori, în urma trecerii luminii naturale prin dispozitive optice,
oscilaţiile care au loc după o anume direcţie sunt preferate faţă de cele care au loc
pe direcţie perpendiculară, obţinându-se astfel lumina parţial polarizată.
Pentru a caracteriza acest caz se introduce mărimea :
r (
⎧I1 = intensitatea luminii pentru care E vibreaza pe
⎪ (
I1 − I 2 ⎪ directia preferata
P= cu ⎨ r (
I1 + I 2 ⎪ I 2 = intensitat ea luminii pentru care E vibreaza pe directie
⎪⎩ (
perpendiculara
numită grad de polarizare.
( (
⎧P = 0 ⇒ lumina naturala (nepolarizata)
⎪ (
Sunt posibile cazurile : ⎨P = 1 ⇒ lumina liniar (plan) polarizata : I 2 = 0
⎪0 < P < 1 ⇒ lumina partial polarizata(
⎩