Frătean Alexandru Istorie-Grupa2-An1

Relația dintre formele de educație în viziunea sistemului

educațional contemporan

Sistemul educațional reprezintă încă de pe vremea civilizațiilor grecești și romane și până

azi o puternică componentă în cadrul organizatoric de bază al unei societăți umane fiind
perceput și organizat în diferite moduri. De la anticul Lykeion al lui Aristotel caracterizat printr-o
ambianță naturală reprezentată de grădini și structuri arhitecturale deosebite și până la cadrul
rigid și „ milităresc ” al școlii germane de secol XIX formele de educație pot fi urmărite destul de
clar deși teoretizarea propriu zisă a acestora s-a produs doar recent.

Astăzi sitemul educațional este unul care abordează într-o proporție considerabilă metodele
de educație informală fiind organizat în structuri specifice. Aceste structuri au la randul lor un
parcurs didactic bine stabilit astfel elevii fiind testați pentru a se constata un eventual progres sau
regres în pregătirea individului. Printre avantajele evidente ale acestei forme de învățare sunt
contribuția considerabilă la formarea culturii generale și a celei profesionale, ușurința realizării
unui sistem de evaluare, dar și atingerea punctuală a unor obiective stabilite anterior. Învățarea
informală este una de tradiție fiind abordată aproape exculsiv de sute de ani în marile școli și
universități din lume. Totuși spre finalul secolului XX și mai ales la începutul secolului XXI
abordarea rigidă/pre-stabilită este tot mai mult îmbinată și în unele cazuri preferată de o abordare
mai relaxată a modului de învățare.

Educația nonformală are un grad mult mai mare de „ flexibilitate ” didactică făcându-și tot
mai mult loc în sistemele educaționale moderne bazate pe o diversificare a activităților și a ariei
de învățare, spațiul fizic dedicat învățării (ex: sala de clasă/școală) nemaireprezentând un factor
indispensabil pentru efectuarea procesului educațional. Câteva avantaje ar fi faptul că atenția
cade pe individ, procesul educațional trebuind să se muleze după specificitățile elevilor
eliminându-se astfel obligativitatea impunerii unui tipar la care trebuie să se alinieze toată lumea.
De altfel prin caracterul lor divers aceste activități au un aer reconfortant care nu favorizează
apariția oboselii. Sistemul educațional modern permite o astfel de abordare, exemple de bune
practici fiind sistemele folosite de țările scandinave sau cele occidentale. Totuși aceleași sisteme
educaționale menționate anterior ne oferă și o perspectivă mai puțin entuziastă asupra abordării
exclusive a formei de educație nonformale. S-a ajuns la concluzia că pentru a întruni standardele
profesionale dar și sociale de după terminarea studiilor o formulă ideală este cea a
complementarității formelor de educație.

Astfel educația formală poate căpăta o mai mare acceptibilitate în rândul elevului/studentului
dacă este combinată cu activități specifice, permițând procesului educațional să abordeze
complementar avantajele ambelor forme de educație. În aceeași ordine de idei trebuie abordată și
educația informală aceasta fiind chiar mai mult decât cea nonformală într-o incapacitate de a
asigura independent o modalitate viabilă de instruire a individului .

Surse:https://www.creeaza.com/didactica/didactica-pedagogie/Formele-educatiei-si-
relatiile136.php

https://en.wikipedia.org/wiki/Lyceum_(Classical)