Enigma Otiliei

-scena pianului-

Simbol al eternului feminin, Otilia Mărculescu reprezintă un personaj complex, ce derutează și

încântă deopotrivă, ce rămâne în sfera enigmaticului prin exuberanța juvenilă, spontaneitatea și
totodată luciditatea, seriozitatea, maturitatea de care dă dovadă, trezind fascinația celorlalte
personaje. Privită prin ochii celorlalți, Otilia se revelă treptat și nesigur. Scena pianului este
reprezentativă pentru caracterizarea personajului feminin, constituind, unul din rarele momente în
care adevărata Otilie iese la suprafață.

Pasiunea ei pentru muzică o definește, aceasta constituind un refugiu în care Otilia se retrage
în sine, și prin care, se revelă. Opțiunea pentru cele două piese, Chanson russe, o piesă sentimentală
și Rapsodia ungară, o piesă gravă evidențiază spiritul ludic și cel lucid, grav al Otiliei. Alternanța între
exuberanța de a alerga prin iarbă, inocența copilăroasă afișată, spontaneitatea și maturitatea,
luciditatea cu care judecă și explică, în final, motivele pentru care fac imposibilă căsătoria cu Felix fac
din Otilia un personaj enigmatic, ce îi derutează pe cei implicați. Aceasta trădează, la un nivel mai
profund, dezordinea interioară asemenea dezordinii propriei odăi, din suflet, și o anumită
nehotărâre, instabilitate, ce va caracteriza de altfel și relațiile sale viitoare cu Felix și Pascalopol.

Replica ,,ce sentimentală sunt!,, este o autoironie, dovadă că are conștiința propriei condiții, și
deci constituie o dovadă de luciditate, de inteligență, de o maturitate surprinzătoare, evidențiată în
ultima scenă a cuplului, ce explică comportamentul Otiliei. Având conștiința că ,,noi, femeile, nu
trăim decât 5-6 ani,, și că ,,succesul unei femei în viața e o chestiune de viteză,, , expresie a
efemerității frumuseții feminine și platitudinii femeii, și în fața potențialului lui Felix și nevoii sale de
afirmare, Otilia va renunța la iubirea pentru acesta și va alege un viitor alături de Pascalopol. Astfel
reacția ei bruscă, teatrală (,,trânti deodată capacul peste claviatură și sări în picioare,,), urmată de
cererea ei spontană, ce îl derutează pe Felix ,,Hai să fugim!,, este o încercare de a-și întrerupe șirul
gândurilor ce stau și amenință , dar un gest spontan, ludic, o pornire interioară, din dorința de
eliberare, ce rezultă din această teamă de a nu rămâne singură. Odată implicarea cu Felix, odată ce el
o va cunoaște îndeaproape, Otilia se va îndepărta și de el, va fugi și dispărea, în încercarea de a
rămâne , în amintirea lui, tânără și enigmatică.

În concluzie, Otilia reprezintă un personaj complex, ce fascinează printr-un amestec de

inocență și exuberanață copilăroasă și maturitate, luciditate, simbol al misterului feminin.