Abordarea strategică a dezvoltării reprezintă o modalitate de gestionare eficientă

activităţilor viitoare. Această abordare reprezintă calea de evitare a discontinuităţilor în cursul

economic stabilit pentru un anumit domeniu. Fiind o orientare modernă, care îşi dovedeşte
eficienţa în ţările dezvoltate, strategia reprezintă şi pentru România un instrument util.
Strategia, până a ajunge să fie un instrument economic atât de necesar, a traversat istoria
sub diverse interpretări. În continuare este prezentată o scurtă evoluţie a acestor interpretări,
alături de cei cărora li se datorează această evoluţie şi titlurile lucrărilor de referinţă:
Antichitate: Noţiunea de strategie (fr. stratégie, engl. strategy, it. strategia) provine
indirect din grecesul strategos (general, rezultat prin combinarea cuvintelor stratos (armată) şi
egos (conducător, post creat în 506 î.e.n.), concept care nu se reflectă direct în conţinutul actual
al strategiei economice. Semnificaţiile actuale îşi au izvor în expresia strategike episteme
(cunoştinţele, inteligenţa generalului) sau strategon sophia (înţelepciunea generalului).1 Una
dintre cele mai vechi definiţii ale strategiei aparţine scriitorului grec antic Xenophon (Grecia
Antică): strategia reprezintă cunoaşterea activităţii pe care îţi propui să o desfăşori. În aceiaşi
perioadă, în mod independent de abordările greceşti, generalul chinez Sun Tzu (China Antică)
scria despre strategie: doar un conducător sclipitor şi un lider excelent, care este capabil să
conducă prin propria-i inteligenţă cu superioritate şi intuiţie, este capabil să obţină rezultate
măreţe. Toată puterea necesară oricărei acţiuni îşi are sursa în această capacitate; aceasta fiind
esenţa unei strategii (The Art of War a fost uneori utilizată ca text util conducerii economice
datorită relevanţei multor aspecte pentru strategiile economice).2
strategia este definită, în majoritatea cazurilor, ca instrument microeconomic. Aproape
toţi specialiştii au privit strategia ca demers al întreprinderii, ca primă şi importantă modalitate
de definire a strategiei. Însă, utilizată într-o formă similară, strategia este necesară şi la nivel
macroeconomic. Nu se impune o altă conceptualizare a strategiei macroeconomice faţă de cea a
întreprinderii, ci obiectivele şi activităţile sunt diferite, însă ele diferă chiar şi de la o
întreprindere la alta.
Abordările macroeconomice sunt mult mai prezente în planurile strategice
practice întocmite de diverse organizaţii şi instituţii internaţionale (de exemplu Banca Mondială,
OCDE ş.a.), state şi regiuni (de exemplu Uniunea Europeană). Astfel, este mult mai des întâlnită
strategia macroeconomică în programele economice concrete decât în literatura teoretică de
specialitate, iar atunci când aceasta se întâmplă sunt menţionate trimiteri la documente oficiale.
Elemente definitorii ale strategiilor

1
Luttwak, Edward, Le paradoxe de la stratégie, Nouveaux Horizons, 1989, p.307
2
Macmillan, Hugh, Tampoe, Mahen, Strategic Management. Process, Content and Implementation, Oxford
University Press, New York, 2000, p.14-15
 Strategia reprezintă un instrument economic aplicabil la nivelul unei unităţi de afaceri,
unei întreprinderi, unei regiuni, la nivelul unei economii naţionale sau chiar la nivel internaţional
reunind acţiunile ţărilor unite prin strategie într-o misiune comună. Strategia încorporează
misiunea fundamentală a unei ramuri economice, subramuri, regiuni, a unei organizaţii, fiind cea
care indică drumul spre îndeplinirea misiunii prin detalierea acesteia, în scop operaţional, pe
obiective strategice. Prin urmare strategia reprezintă un demers planificat al unor activităţi şi
acţiuni eşalonate în timp, subordonate misiunii globale şi obiectivelor specifice.
Caracteristicile strategiilor economice

Definirea noţiunii de strategie (concept actual cu rădăcini antice) este importantă pentru a
evidenţia faptul că aceasta reprezintă un ghid în funcţie de care se stabilesc obiectivele 3 (Igor
Ansoff) şi calea de abordare a activităţilor care permit obţinerea performanţei 4. Abordările asupra
strategiei sunt numeroase. Ca instrument economic, strategia a fost definită ca fiind:
1 O conturare a viitorului, un plan, o viziune, un mod de a gândi viitorul, un model al
experienţei şi învăţării.5
2 Strategia reprezintă un model decizional, formularea acesteia presupunând un proces de
organizare ce depinde de trăsăturile instituţiei care o stabileşte, de cele ale mediului şi ale
activităţilor vizate.6
3 Un set de decizii ce prevăd acţiuni, resurse şi responsabilităţi. Strategia, înainte de orice,
indică direcţia şi căile de realizare a obiectivelor propuse.7
4 Într-o altă viziune, strategia este considerată: un set de acţiuni previzionate, un raport de
echilibru între resurse şi posibilităţile asigurate de mediu şi un proces în urma căruia
actorii mediului vor interacţiona.8
5 Strategia reprezintă transformarea misiunii în agendă de lucru.9
6 O ştiinţă, o artă, un plan care, în timp, poate suporta modificări.10
Prin urmare, rezumând definiţiile anterioare, strategia desemnează un ansamblu de
decizii, pe o durată variabilă, încadrate unor linii definitorii ale activităţii economice, având drept
scop orientarea acesteia în direcţia atingerii unor obiective. Formularea strategiei este procesul
prin care este identificată misiunea strategică, sunt stabilite obiectivele necesare realizării
acesteia, este stabilită strategia adecvată şi se precizează modalităţile aplicării strategiei. Pentru o

3
Plumb, Ion, (coord.), Reingineria serviciilor, Ed. ASE, Bucureşti, 2004, p.87
4
Ţuclea, Claudia, Management strategic, Ed Uranus, Bucureşti, 2003, p.14
5
Koch, Richard, op.cit., p.130
6
Foss, Nicolai, Resources, Firms and Strategies, Oxford University Press, New York, 1997, p.52-53
7
Doyle, Peter, Marketing Management and Strategy, Financial Times, Prentice Hall, Great Britain, 2002, p.18
8
Davies, Howard, Lam, Pun-Lee, Managerial Economics. An analysis of business issues, Financial Times, Prentice
Hall, Great Britain, 2001, p.379
9
Asher, Mike, Managing Quality in the Service Sector, Kogan Page, London, 1996, p.35
10
Luttwak, Edward, op.cit., p.308
detaliere clară a obiectivelor se stabilesc seturi de priorităţi strategice necesare în înţelegerea şi
stabilirea ulterioară a planurilor de acţiune.
O strategie se poate defini prin identificarea principalelor trăsături ale acesteia.
Caracteristicile strategiilor economice sunt următoarele11:
1 Strategia se bazează pe un volum considerabil de date
2 Strategia se caracterizează prin formulări obiective şi subiective
3 Este subordonată obiectivelor stabilite
4 Strategia este un plan de acţiune pe perioadă determinată, care se realizează progresiv
5 Strategia reprezintă elementul pe baza căruia se stabilesc programele strategice
6 Strategia necesită existenţa permanentă a unei conexiuni inverse (feedback strategic)
7 Strategia se finalizează, încetează, odată cu îndeplinirea obiectivelor
8 Caracter iterativ al strategiei.

Dezvoltarea bazată pe strategie reprezintă un demers pe o perioadă clar delimitată în

viitorul unei ţări, al unei regiuni, unui sector sau domeniu economic. Creşterea complexităţii
mediului internaţional presupune utilizarea strategiilor de dezvoltare. Strategia este, în zilele
noastre unul dintre cele mai utilizate concepte în teoria dezvoltării, în economie şi nu numai.12
Analizând dezvoltarea strategiei în plan teoretic, utilizarea acesteia în practică a devenit
evidentă atât la nivel macroeconomic cât şi al agenţilor micromediului. O strategie naţională
influenţează activitatea economică până la nivelul întreprinderilor, acestea din urmă fiind
orientate către dezvoltarea propriilor activităţi. Aceasta conduce la dezvoltarea unor zone sau
regiuni, în condiţii de competitivitate.
Fără strategie pot să apară decalaje strategice, mai ales în mediul dinamic şi turbulent
de astăzi şi fragmentări organizaţionale care se pot constitui în puncte slabe şi ameninţări pentru
buna desfăşurare a activităţii economice la toate nivelurile. 13 Analizând această menţiune se poate
sublinia importanţa strategiei în dezvoltare, mai ales prin simpla dorinţă şi intenţie de a o utiliza.
Decalajul strategic reprezintă o rămânere în urmă într-un mediu dinamic în care statele şi
regiunile utilizează strategii. Fragmentarea organizaţională reprezintă o funcţionare
independentă, în absenţa relaţionării, a sectoarelor, ramurilor sau unităţilor economice. Acestea se
orientează în direcţii opuse în absenţa unei misiuni comune, strategia acţionând ca un magnet.14

11
Formularea caracteristicilor este rezultatul studierii şi rezumării abordărilor teoretice din următoarele lucrări de
specialitate: Florescu, Constantin, Mâlcomete, Petre, Pop, Nicolae Al. (coordonatori), Marketing: dicţionar explicativ,
Ed. Economică, Bucureşti, 2003, p.670-671, Chandler, Alfred D., op.cit., Koch, Richard, op.cit., Ioncică, Maria, (coord.),
op.cit., 2004.
12
Ioncică, Maria, (coord.), op.cit.,p. 24
13
Tribe, John, Corporate Strategy for Turism, International Thomson Business Press, London, 1997 citat de Ioncică,
Maria, (coord.), op.cit., p.25
14
Ioncică, Maria, (coord.), op.cit.,p. 25
 Planuri strategice – reprezintă strategiile propriu-zise, de bază şi secundare, care indică
acţiunile necesare. O noţiune importantă în înţelegerea strategiei este planul strategic. Acesta
materializează strategia reprezentând un document cuprinzător care menţionează misiunea
strategică, obiectivele şi evoluţia viitoare. Strategia îşi reflectă conţinutul cu ajutorul planurilor
pe baza cărora se detaliază programele strategice. Strategia este cu atât mai necesară cu cât
problemele generate de lipsa ei sunt mai mari. În acest scop este esenţială utilizarea unui plan
strategic, instrument vital în direcţionarea măsurilor privind dezvoltarea economiei româneşti.
Strategiile naţionale de dezvoltare au, de regulă, drept misiune competitivitatea şi integrarea
structurilor economiei în sistemul internaţional al relaţiilor economice 15. Spre exemplu, în
vederea integrării în Uniunea Europeană diferitele state au avut şi au ca responsabilitate
formularea unor planuri strategice naţionale. Statele membre (Bulgaria şi România) şi-au
întocmit propriile planuri naţionale de dezvoltare pentru perioada de post-aderare 2007-2013.
Planul Naţional de Dezvoltare al României (PND 2007-2013) reuneşte obiective, priorităţi
strategice, programe economico-sociale de dezvoltare într-o misiune strategică unică, esenţială în
economia românească: integrarea în circuitul economic internaţional şi adaptarea la condiţiile şi
transformările din Uniunea Europeană al cărei membru este şi România începând cu 1 ianuarie
2007.

15
Maria Ioncică (coord.), op.cit., p.26