Frătean Alexandru Istorie-An1-Grupa2

Analiza articolului „ Voivode and Regnum: Transylvania’s place

In the medieval Kingdom of Hungary ” de Martyn Rady

Istoricul Martyn Rady își propune în articolul său, să trateze prin intermediul unei analize
istoriografice, poziția pe care Transilvania a avut-o în cadrul Regatului Ungariei, atât din punct
de vedere juridic și instituțional cât și la nivel de percepție istoriogrfică în cadrul viziunii
românești și maghaire deopotrivă. Chiar titlul articolului, conține două noțiuni elementare care,
de-a lungul timpului au fost interpretate in fel și fel de moduri, mai mult pentru a satisface și a
ținti un scop pre-stabilit, procesul metodologic al analizei istorice fiind doar un instrument
teleologic ( în cazul istoriografiei românești abordate de Rady). Instituția voievodului și noțiunea
de „ regnum ” pentru că despre ele este vorba, reprezintă puncte cheie pe care se bazează ambele
părți în procesul de stabilire cu exactitate a evoluției voievodatului Transilvaniei iar mai apoi a
principatului autonom în relație directă cu statul feudal maghiar.
Pentru început Martyn Rady oferă ca reper analizei sale, cunoscutul „ Tripartit ” a lui Istvan
Werboczy, jurist maghiar de mare clasă care în cadrul acestui cod juridic și penal al Regatului,
printre altele definește și poziția Transilvaniei în raport cu puterea centrală de la Budapesta. În
acest caz, voievodatul era catalogat ca fiind un „ regnum ” care se distingea de „ regnum-ul ”
maghiar, având o specificitate aparte. Totuși Werboczy admite că Transilvania făcea parte dintr-
un „ totum regnum ” fiind încorporată în Regatul Sfintei Coroane. Rady continuă prin a specifica
faptul că această stare ilustrată în opera juridică a lui Werboczy este cel mai probabil anteriorară
consfințirii în sine a acesteia în anul 1517. Un exemplu concludent oferit de istoric este insistența
cancelariei regale de la începutul secolului XVI de a specifica faptul că legile emise se aplică și
Transilvaniei ( „ tam in regni Hungariae quam harum Transsilvanarum partibus ubilibet ” ).
Istoricul expune pe rând viziunile și modul de abordare a fiecărei istoriografii în parte vis a vis
de această problemă. Astfel, istoriografia românească prin Ștefan Pascu, C. Sassu, Ștefan
Olteanu preferă să ofere o imagine a unei Transilvanii separate instituțional și juridic de Regat,
având propriile elemente instituționale care până la urmă duc inevitabil la ruptura de după
Mohacs. Elementele care au oferit această specificitate ar fi chiar instituția voievodală care și-ar
avea originile în entitățile prestatatale românești de dinainte de venirea ungurilor, dar și în
aportul de netăgăduit al populației românești în specificul voievodatului. Ștefan Pascu abordează
și chestiunea „ regnum-ului ” sub care este descris teritoriul transilvan în secolele XIII – XIV
sub Roland Borșa și Ladislau Kan. Așa cum menționează Rady, în istoriografia românească
abordată de el, ideea continuității daco romane, formațiunile pre-statale românești, instituția
voievodului, formarea principatului și în cele din urmă Trianonul au o o conexiune istorică
puternică.
 De cealaltă parte istoriografia maghiară așa cum o înfățișează Martin Rady, nu este preocupată
neapărat de întâietatea elementului maghiar în spațiul geografic transilvănean ci de influența
puternică a acestuia la construirea până la urmă a entității statale feudale, Transilvania. În
viziunea istoricilor unguri, disensiunile dintre voievodat și „țara mamă” sunt specifice regiunilor
mărginașe ale Regatului ( vegvidek ). Din nou, instituția voievodatului este asemănată (spre
deosebire de abordarea românească a conexiunii acestei funcții cu cele din Țara Românească și
Moldova întărind specificitatea românească a demnității) cu instituțiile asemănătoare ale
palatinului sau ale banului care reprezintă „ locumtenentes ” regali în teritoriul regatului aceștia
deținând o autoritate delegată.
Istoricul, își permite o observație subiectivă de ansamblu a celor două abordări istoriografice
caracterizând abordarea românească ca fiind una romantică, naționalistă și chiar nesustenabilă pe
când cea maghiară beneficiază în ochii lui Rady de o credibilitate crescută tocmai datorită
caracterului pozitivist al acesteia. De altfel istoricul critică și analiza lui Ștefan Pascu asupra
semnificației termenului de „ regnum ” căruia istoricul român îi conferă pe întreaga durată a
existenței voievodatului ( bazându-se pe documentele din secoleleXIII-XIV) un înțeles ce se
leagă de o sporire a suveranității teritoriale, a unui „ Herrschaft ”. În viziunea istoricului englez,
acest „ regnum ” din secolul XVI menționat clar în Tripartitul lui Werboczy este mai degrabă un
costruct jurisdicțional și legislativ de la jumătatea secolului XV, care are în prim plan stările
conducătoare ale voievodatului. „ Regnum ” celor trei stări se bazează pe „ universitas et
comunitas adunata ”, deci pe o specificitate locală juridică, unită, care este atât de puternică încât
„ naște ” instituții proprii (Dieta care în secolul XVI înlocuiește congregația nobililor). Deși
instituția voievodului poate fi la origini o caracteristică a organizării politice românești, Rady
consideră că aceasta nu este atât de influentă pentru a fi decisivă în formarea de după 1526 a
entității transilvănene separate teritorial de Ungaria. Tot meritul este atribuit acestui „ regnum ”
al stărilor, ce-și avea originea în foedus-ul din 1459 și nu în formațiunile prestatale românești din
perioada anterioară venirii maghiarilor.
Concluzia istoricului englez este că în măsura în care reprezentanții celor două istoriografii
vor continua să formuleze interpretări politice deduse de pe urma unor noțiuni de ordin strict
legislativ, va fi greu de crezut că se va găsi vreodată cu adevărat poziția corectă a Transilvaniei
în cadrul Regatului Maghiar.
Personal, consider analiza lui Martyn Rady una pertinentă și evocatoare, imaginea celor două
facțiuni care tratează această temă fiind sugestivă. Totuși ași adăuga faptul că Rady abordează în
special direcții istoriografice cuprinse mai ales între anii 1940 și 1970/1980. Pentru această
perioadă „ radiografia” la care sunt supuse cele două părți este mai mult decât complexă și
mulțumitorare. Ar fi interesantă o reevaluare a celor două istoriografii dintr-o perioadă mai
recentă pentru a observa dacă concluzia-îndemn la care a ajuns Martyn Rady s-a materializat în
vreun fel.