Supraclasa Tetrapoda

Tetrapodele sunt vertebrate care au patru membre (picioare, aripi, lopeţi înotătoare etc.), de
unde şi denumirea de tetrapode (tetra- patru, pous-podos- picior)
Ele sunt reprezentate prin clasele: amfibieni, reptile, păsări şi mamifere.

Clasa Amphibia sau Batracieni

Caractere generale:
1. Scheletul osificat, coloana vertebrală cu un număr variabil de vertebre; centurile prezente la
unele specii, absente la altele; nu există exoschelet.
2. Forma corpului variază de la cea alungită- cu cap distinct, gât şi coadă, la forma în care
corpul nu prezintă un gât distinct.
3. Au patru membre, sunt şi specii lipsite de membre; nu au gheare.
4. Pielea netedă cu multe glande mucoase, unele pot fi glande cu substanţe toxice; celule
pigmentare (cromatofori) ce dau o culoare tegumentului pentru camuflaj;
5. Gura este largă cu dinţi mărunţi, uniformi; două nări ce se deschid în partea anterioară a
cavităţii bucale.
6. Respiraţia se face în general prin branhii la mormoloci şi prin plămâni şi piele la adulţi. La
unele specii de broaşte cu coadă se păstrează în stadiul de adult branhiile externe.
7.Inima cu două atrii şi un ventricul; circulaţia sângelui este dublă prin inimă.
8.Temperatura corpului variază în funcţie de cea a mediului (ectoterme)
9. Sistemul excretor- cu rinichi, iar urea conţine substanţe toxice azotate.
10.Sexele sunt separate; fecundarea produselor sexuale este externă la broaştele fără coadă şi
internă la broaştele cu coadă. Dezvoltarea se face prin metamorfoză.

Amfibienii sunt vertebrate tetrapode care ocupă un loc intermediar între peşti şi vertebratele
tetrapode terestre. Cele mai multe dintre ele trăiesc în stare adultă, atât în apă cât şi pe uscat, de unde
şi denumirea de amfibieni (amphi- dublă; bios- viaţă).
Viaţa lor este strâns legată de apă, şi în general de mediul umed, din următoarele cauze:
-fecundaţia fiind, în general externă, unirea gameţilor (spermatozoizi şi ovule) se face prin
intermediul apei, unde aceştia sunt eliminaţi;
-larvele au, până la o anumită vârstă, numai respiraţie branhială, care nu se face decât în apă;
-adulţii, pe lângă respiraţia pulmonară, au şi o respiraţie tegumentară (cutanee) fără de care nu
pot trăi, respiraţia pulmonară fiind insuficientă pentru satisfacerea nevoilor organismului cu oxigen.
Pentru aceasta, pielea trebuie menţinută permanent umedă, întrucât numai astfel se poate face
schimbul de gaze; pielea uscată nu permite acest schimb.
Clasa amfibienilor (Ion şi colab, 2003), cunoscută şi sub numele de batracieni, se împarte în
două ordine: urodele (broaşte cu coadă) şi anure (broaşte fără coadă).
Dacă analizăm aspectele morfoanatomice şi fiziologice ale amfibienilor constatăm
următoarele:
Tegumentul (pielea) este subţire, puternic vascularizat şi umedă, datorită secreţiei unor glande
tegumentare care se găsesc în număr foarte mare. Această caracteristică este strâns legată de rolul pe
care îl are în schimbul de gaze ce se produce la acest nivel în procesul respiraţiei cutanee.
Muşchiischeletici. Sub tegument se găsesc muşchii, care se deosebesc net de aceia ai peştilor,
fiind diferenţiaţi în: muşchi lungi, scurţi şi laţi, aceasta datorită faptului că amfibienii îndeplinesc
mişcări mai variate, atât în apă cât şi pe uscat.
Scheletul prezintă adaptări importante legate de viaţa terestră şi în concordanţă cu dezvoltarea
muşchilor. Astfel:
- Oasele cutiei craniene sunt mai strâns unite între ele decât la peşti. Cavitatea nazală este în
legătură cu cea bucală prin coane (nări interne). Craniul se articulează de coloana
vertebrală prin doi condili occipitali, însă nu se poate roti faţă de acesta, întrucât prima
vertebră, atlas, nu are conformaţia vertebrei atlas de la vertebratele mai evoluate.
 - Coloana vertebrală se diferenţiază în patru regiuni: regiunea cervicală, regiunea dorso-
lombară, regiunea sacrală şi regiunea codală. În afară de regiunea cervicală (formată dintr-
o singură vertebră, atlas), vertebrele din celelalte regiuni au coaste scurte, iar cele din
regiunea codală, la unii batracieni (anure), sunt contopite într-un singur os alungit, numit
urostil.
- Centurile. Datorită rolului mult mai variat al membrelor, centurile sunt mai perfecţionate
decât la peşti, astfel:
a. centura scapulară, de care se prind membrele anterioare, este alcătuită din trei perechi de
oase: doi omoplaţi, aşezaţi dorsal, două coracoide şi două clavicule.
b. centura pelviană, de care se prind membrele posterioare, este alcătuită, de asemenea, din trei
perechi de oase: două ilion, două ischion şi două pubis- care formează bazinul.
Scheletul membrelor prezintă structura tipului general al tetrapodelor, astfel:
Membrele anterioare sunt alcătuite din următoarele oase: humerus (corespunzător braţului),
radius şi ulna (cubitus) (corespunzătoare antebraţului), care sunt aici contopite, oasele carpiene
(corespunzătoare podului labei) şi falangele, reprezentând oasele degetelor; la aceste membre, degetele
sunt în număr de patru şi sunt libere.
Membrele posterioare sunt alcătuite din următoarele oase: femurul (corespunzător coapsei),
tibia şi fibula (peroneul) (corespunzătoare gambei), care şi aici sunt contopite, oasele tarsiene
(corespunzătoare încheieturii labei), oasele metatarsiene (corespunzătoare podului palmei) şi
falangele, care corespund degetelor; membrele posterioare au cinci degete şi sunt unite printr-o
membrană interdigitală.
Sistemulnervos este reprezentat ca şi la peşti, prin encefal şi măduva spinării, ca
formaţiune centrală, şi prin nervii (cranieni şi rahidieni sau spinali) şi ganglioni- ca formaţiuni
periferice. Aici, viaţa terestră a dus la formarea emisferelor cerebrale. Totuşi, rolul principal
în integrarea organismului în mediul de viaţă îl au tot corpii striaţi. Alături de sistemul nervos
de relaţie şi în strânsă legătură cu el s-a dezvoltat şi sistemul nervos vegetativ, care conduce
activitatea organelor interne.
La organeledesimţ semnalăm următoarele salturi calitative:
La ochi, cristalinul a luat formă lenticulară şi a devenit elastic.Acomodarea la distanţă se face
atât prin deplasarea cristalinului, cât şi prin modificarea curburilor acestuia de către muşchii ciliari.
Prin schimbarea curburilor se schimbă şi unghiul de refracţie al cristalinului, ceea ce face ca imaginea
să se formeze pe retină.
Globul ocular este sferic şi protejat de trei pleoape: o pleoapă superioară, una inferioară şi alta
care se mişcă de la unghiul intern al ochiului spre cel extern, numit membrană nictitantă. Apariţia
pleoapelor este legată de viaţa terestră.
La ureche, printr-o evaginare faringiană, apare şi urechea medie, delimitată la exterior de o
membrană timpanică. De la aceasta şi până la ureche internă se întinde un osicior, numit columelă,
având rolul de a transmite vibraţiile sonore primite de timpan la urechea internă, în partea bazală a
saculei, unde se află elementele senzoriale auditive (întâlnite pentru prima dată la peşti) şi de unde
porneşte nervul acustic spre creier.
La sistemuldigestiv remarcăm faptul că limba, la unii amfibieni (anure), este cleioasă şi prinsă
pe partea anterioară a mandibulei, iar partea liberă este îndreptată spre fundul gurii. Când vrea să
prindă vreo insectă din zbor, proiectează brusc, în afară- prin răsturnare- partea liberă a limbii, care
fiind lipicioasă, prinde uşor insecta. Apoi, limba este readusă în poziţia iniţială.
Pe lângă ficat şi pancreas (glande anexe), în cavitatea bucală se găsesc şi glande mucoase.
Ficatul şi pancreasul îşi varsă produşii (bila şi sucul pancreatic) în prima parte a intestinului, duodenul.
Intestinul se deschide într-o cloacă, formaţiune întâlnită şi la majoritatea peştilor cartilaginoşi.
Sistemulrespirator şi respiraţia. Sistemul respirator este reprezentat, pentru prima dată în
seria animală, prin doi plămâni propriu-zişi. Ei sunt saculiformi, cu pereţi foarte subţiri (unistratificaţi)
şi slab cutaţi, încât nu pot satisface singuri nevoia de oxigen a organismului. Aceasta se completează
obligatoriu şi printr-o respiraţie cutanee.
Legătura dintre faringe şi sacii pulmonari se face prin trahee şi bronhii.
În partea anterioară a traheii există un început de laringe cu două coarde vocale, iar în partea
posterioară a ei se împarte în două bronhii, care pătrund în cei doi plămâni.
 Neavând cutie toracică, mecanismul respiraţiei (inspiraţia şi expiraţia) se realizează prin
coborârea planşeului bucal. Astfel, aerul, ca să pătrundă în plămâni, este “înghiţit”. Eliminarea lui se
face prin mişcările aceluiaşi planşeu şi prin contracţiile muşchilor abdominali.
Sistemulcirculator şi circulaţia este reprezentată printr-o inimă tricamerală (două atrii şi un
ventricul), un sistem arterial, care începe din ventricul printr-un trunchi comun şi duce sângele
(amestecat) în tot organismul, şi un sistem venos- alcătuit din vene cave şi vene pulmonare-, care
aduce sângele din organism la inimă; prin venele cave este adus în atriul drept sângele neoxigenat, iar
prin venele pulmonare este adus în atriul stâng sângele oxigenat.
Apariţia celui de-al doilea atriu a fost determinată de apariţia plămânilor, sângele oxigenat la
nivelul acestora fiind trimis acum într-o cameră specială (al doilea atriu- atriu stâng).
Se constată, deci că, spre deosebire de peşti, la amfibieni, într-un circuit complet, sângele
trece de două ori pe la inimă: o dată de la inimă în tot corpul- prin sistemul arterial- şi înapoi la inimă-
prin venele cave-, ceea ce reprezintă marea circulaţie şi a doua oară pornind de la inimă la plămâni-
prin sistemul arterial- şi înapoi la inima- prin venele pulmonare-, ceea ce reprezintă mica circulaţie.
Acest fel de circulaţie poartă numele de circulaţie dublă.
Prin urmare, la amfibieni circulaţia este închisă şi dublă, însă incompletă, deoarece sângele
oxigenat şi cel neoxigenat se amestecă la nivelul ventriculului, fiind o singură cameră.
De semnalat că aici apare pentru prima dată în seria animală şi un sistem limfatic.
În organismul amfibienilor, oxidoreducerile (arderile) se fac destul de slab, astfel că
temperatura corpului este, ca şi la peşti, variabilă- în funcţie de temperatura mediului înconjurător;
sunt deci ca şi aceştia animale poichiloterme. Din această cauză, în timpul iernii amfibienii cad în
amorţire- hibernează.
Sistemulexcretor şi excreţia sunt reprezentate prin doi rinichi şi două uretere, care se deschid
în cloacă, de unde urina este eliminată.
Sistemul reproducător. Sexele sunt separate. Fecundaţia este externă, atât masculul cât şi
femela eliminând elementele sexuale (spermatozoizii şi ovulele) în apă. În urma fecundaţiei, din ouă
ies larve, care trec prin mai multe faze de dezvoltare. Deci, dezvoltarea se face prin metamorfoză.
Este foarte important de reţinut că larva, în dezvoltarea ei, trece prin stadii care ne amintesc de
peşti.
Astfel, la început, larva (mormolocul) are aspectul unui peştişor, prezentând: o coadă cu care
înoată, linii laterale, branhii şi o inimă bicamerală (un atriu şi un ventricul), circulaţia fiind simplă, ca
la peşti.
În dezvoltarea ulterioară, în locul branhiilor externe, apar branhiile interne, acoperite de
operculi. Mai târziu, operculii se închid, dispar şi branhiile interne, iar din faringe- printr-o evaginare-
se formează plămânii. Concomitent cu formarea plămânilor au loc modificări şi la nivelul inimii, care
devine tricamerală (două atrii şi un ventricul); apar vasele care fac legătura de la inimă la plămâni,
luând naştere acum circuitul mic şi circuitul mare (circulaţie dublă). Aceasta ne arată că amfibienii, în
dezvoltarea lor, repetă pe scurt istoria originii lor din peşti.

Desene- vezi laborator