Complicaţii după furuncule şi carbuncule:

Pentru tromboflebita venelor faciale este caracteristic prezenţa cordonului (aderenţa ) ţesutului infiltrativ
dureros pe proiecţia venei angulare sau faciale. În cazurile afecţiunilor date apar şi schimbările
hemostazei: se scurtează timpul coagulării sângelui venos, se măreşte cantitatea fibrinogenului sângelui,
apare fracţia fibrinogenului B, creşte activitatea factorului XIII, se inhibă fibrinoliza.

Cea mai gravă complicaţie a tromboflebitei venelor faciale este tromboza sinusului cavernos, care se
referă la complicaţii intracraniene. La aceşti pacienţi de obicei apare cefalee pronunţată, dureri acute în
regiunea globilor oculari, fatigabilitate, frisoane, febră 38-40° С. Schimbări locale- edem şi hiperemie a
pielei pleoapelor şi regiunii frontale, infiltraţia ţesuturilor moi ale orbitei, exoftalmie, dilatarea pupilei şi
hiperimia fundului ochiului. Simptomele indicate pot progresa şi pe partea contralaterală a focarului. În
sângele periferic numărul leucocitelor ajunge până la 15-20 ·109/l, VSH se măreşte până la 40-60 мм/h.

126. Tratamentul conservativ si chirurgical a furunculului, si carbunculului...

Tratament

În ambulator de obicei se tratează furunculele fără complicaţii la etapele iniţiale. În primul rînd e necesar
de înlăturat orice excitant extern – bărbieritul, traumarea tegumentelor în regiunea furuncului, aplicarea
pe focar şi ţesuturile înconjurătoare a pansamentului cu semialcool 3-5 zile, pe o oră nu mai mult, ca să
nu fie provocată arsură sau iritaţia pielii.

Furunculele în faza a II şi carbunculele se tratează în staţionar. Terapia generală asigură lupta cu infecţia
(inhibarea activităţii microorganismelor) şi intoxicaţia.

Terapia locală în faza acută a afecţiunii se petrece pentru drenarea puroiului şi exsudatului din focarul
purulent.
Terapia antibacteriană:

Antibiotice de spectru larg pînă la aprecierea sensibilităţii prin ATB-gramă

Ceftriaxon 1g-2ori în zi

Eritromicină 0,5x4 ori pe zi (din spectru ingust)

Dezintoxicaţie 30 – 60 ml de lichid/kg – corp

Sol. Refortan 6%

Sol. Guicosae10% (după controlul glicemiei)

Sol.fiziologică

Sol. Ringer

Tratament desensibilizant

Dimedrol, suprastin, fencarol.

Cu scopul profilaxiei trombozei sinusului cavernos se indică anticoagulante cu acţiune directă:

2500-5000 UI Heparină i/v de picurat cu intervale 4-6 ore, după aceea i/m.

Cu scopul scăderii activităţii factorului XIII şi ridicarea fibrinolizei se indică acid nicotinic cîte 0,05g 1-2 ori
pe zi.

Tratamentul chirurgical al furunculelor feţei se efectuează în cazurile abcedării, după incizie cavitatea se
drenează, se aplică pansament cu unguentum levomicoli. La carbuncule se efectuează deschiderea largă
a infiltratelor. Ca terapie stimulatoare nespecifică se utilizează hemotransfuzie cu Pirogenal, Prodigiozan,
Imunofan 0,005% - 1ml i/m.

Imunoterapia activă specifică se efectuează cu antifagină stafilococică, bacteriofagi, anatoxină

stafilococică.

Imunoterapia specifică pasivă se efectuează cu plazmă antistafilococică hiperimună şi cu gamaglobulină,

care are o acţiune antistafilococică specifică.

Fizioterapie

Ultrasonografie peste 1-2 zile după scăderea eritemului.

Pentru rezorbţia infiltratului se indică parafinoterapie, electroforeza cu lidază.

127 Clasificarea infectiilor specifice a regiunii OMF

Sifilisul, actinomicoza cervico-faciala si tuberculoza

Sifilisul:

poate fi transmisa prin contagiune si congenital. In functie de leziunile caracteristice prezinta 3 perioade:

s. primar – eroziuni neinflamatorii ale epiteliului

s.secundar- apar sifilide, leziuni eritematoase, erozive cheratozice

s.tertiar – tuberculi si gome sifilitice

TBC:

Dupa localizare: -tesuturile moi ale cav. Bucale -limfonoduli -oasele maxilare – gl.salivare

TBC a oaselor maxilare : -forma exudativ-cazeoasa(in defectele osoase se formeaza cazeum)

-formaproductiv-proliferativa(se formeaza tesut de granulatie si creste volumul osului)

Dupa localizare: -forma central(localizata in mandibula)

Forma alveolara (pe procesul alveolar)

Forma subperiostala
Poate fi: -primara - secundara unei infectii localizate in alta parte a organismului

Actinomicoza

****Clasaificarea:

Dermala

Subdermala

Submucosala

Mucosala

Granulom odontogenic actinomicotic

Subdermaal-musculaar

Periostului

Actinomicoza nodulilor limfatice

Actinomicoza maxilarilor
Actinomicoza organelor cavităţii bucale – glandelor salivare, faringine.

Dupa localizare: - a partilor moi

-osoasa: *forma rarefiata(rarefiere progresiva osoasa)

*forma pseudoneoplazica (osul se ingroasa)

128. Actinomicoza cervico-faciala: etiopatogenia, clinica tratament...

Este o infecţie micotică, comună omului şi animalelor, produsă de bacterii din genul Actinomyces.

Statistica: în regiunea cervico-facială este de 4 ori mai mare decît în restul organismului, 75% ocupă
regiunea perimandibulară din teritoriu maxilo-facial.

Microbiologia: Actinomyces bovis (1878), Actinomyces israeli (1898), Actinomyces naeslundi (1951),
Actinomyces odontolitycus (1958), Actinomyces viscosus (1969),

Etiologia Cavitatea carioasă, pungi parodontael, tartru, traumă, osteomielită, Calea de pătrundere: carie,
pungi gingivale, plagă osteomielită, traumă.

Anatomia patologică:Leziunea este alcătuită din trei straturi; zona centrului cu puroi; stratul celular
mononuclear de tip epitelioid plasmatic; între aceste straturi se găseşte stratul intermediar - de resturi
nucleare, citoplasmatice, celule gigante. Centrul nodulului se rămoleşte, abscedează, fistulează spontan,
În timp ce la periferie se formează noi noduli, care evoluează spre absces, Astfel lizează ţesuturile prin
continuitate, În leziuni se găsesc sub forma unor grungi mici de culoare alb-gălbuie, de o duritate
variabilă, care reprezintă o reţea de filamente distinse în stea.

****Clasaificarea:

Dermala

Subdermala

Submucosala

Mucosala

Granulom odontogenic actinomicotic

Subdermaal-musculaar

Periostului

Actinomicoza nodulilor limfatice

Actinomicoza maxilarilor

Actinomicoza organelor cavităţii bucale – glandelor salivare, faringine.

Clinica:Debutul lent, fără semne caracteristice. Pot apărea sub forma unui tumefacţii nodulare puţin
dureroase, cu evoluţie lentă, înfiltrînd ţesutul din jur şi rămolinduse în centru unde apare fluctuenţă.
Alteori cu debut (mai rar) acut care după deschiderea chirurgicală ori spontană şi îndepărtarea factorului
cauzal, continuă se evolueze cronic. Pielea capătă o culoare roşie-violacee. Starea generală este rar
afectată. Prin fistule se scurge o cantitate redusă de secret purulent, seros, nelegată, conţinînd grunji alb-
gălbui. Fistulele avansează în profunzime , formînd buzunare, unele se închid altele se deschid. Pielea cu
un aspect violaceu, marmorat, destinse, se subţiază, pielea luînd aspectul de „stropitoare”, prezentînd
între cute fistule. La palpare tumefacţia este dură, slab doloră, care alterează cu zone de fluctuenţă
superficială (ca la carbuncul). Caracteristic pentru actinomicoză este acutizarea.

Diagnosticul: 1. Datele clinice - prezenţa grungilor în secret. 2. Orice proces infecţios care după
deschidere, înlăturarea cauzei continuă să evolueze subacut, se suspectă un proces specific. 3. Examenul
microbiologic. 4. Examenul histopatologic. 5. Reacţia intradermică cu actinolizat.

Diagnosticul diferenciat: infecţiunile perimaxilare, dermatoze cervico-faciale, tuberculoze, sifilisul,

tumori,

Evoluţia: Debutul este lent, fără semne caracteristice. Poate apărea sub forma unei tumefacţii nodulare,
nedureroasă, cu evoluţie lentă, cu infil¬trarea ţesuturilor din jur, fluctuentă central. Alteori apare sub
forma unei supuraţii perimaxilare care după deschiderea chirurgicală sau spontană continuă să evolueze
cronic, ţesuturile indurîndu-se, iar pielea primind o coloraţie roşie-violacee. Starea generală în cele mai
multe cazuri nu este afectată.

în perioada de stare, actinomicoza se prezintă sub forma unei tumefacţii dure, lemnoase pe care se
formează abcese mici, ovalare, în diferite stadii de evoluţie. Tegumentele sînt puternic congestionate la
nivelul tumefacţiei, iar între abcese pielea se îngroaşă şi aderă în pro¬funzime. Palparea este de obicei
nedureroasă, apărînd zone de duritate, care alternează cu zone de fluctuenţă la nivelul abceselor. în
stadii mai avansate, datorită subţierii pielii, abcesele se deschid spontan, rămînînd fistule, pielea luînd
aspectul de „stropitoare". Prin fistulele cutanate se scurge o cantitate redusă de secreţie purulentă
caracteristică, seroasă, conţinînd grunji alb-gălbui asemănători polenului. Unele dintre fistule avansează
spre profunzime, realizînd adevărate buzunare, mai mult sau mai puţin adînci, în timp ce alte fistule se
închid în mod spontan. în acest stadiu, pe o bază de ţesut indurat, alături de fistule şi de cicatricile
rămase după închiderea lor, se pot găsi abcese în formare sau pe cale de fistulizare; pielea are un
caracter violaceu, marmorat.
Tratamentul: Tratamentul general constă din iodură de potasiu 4—8 g/zi. Cu bune rezultate se folosesc
antibioticele şi chimioterapicele în funcţie de antibiogramă. Sînt active penicilina CIO—20 de milioane de
unităţi), strep- tomicina, hidrazida, sulfonele; asocierea acestora cu preparatele cortizo- nice dă rezultate
mai bune.

Local se va face deschiderea şi aerisirea tuturor abceselor colectate, şi îndepărtarea factorului cauzal.
Abcesele larg deschise sînt pansate de 2-3 ori pe zi cu meşe îmbibate în soluţii de proteinat de argint 1%
(protargol). Excizia chirurgicală este indicată doar în formele strict limitate. In formele rezistente la
terapia locală, unii autori recomandă radioterapie în doze de 1000—2000 rad.

149. Chiuretajul periapical.Indicatii, tehnica

Consta in chiuretajul unui focar cronic periapical si a apexului dintelui respective, precedata sau
concomitenta cu o obturatie endodontica corecta.

Indicatiile: sunt limitate,si sunt bazate pe examenul clinic si radiologic.

-intoleranta materialului de obturatie care a depasit apexul, mai ales in cazul unui canal radicular larg
cind o cantit mare de obturatie a depasit apexul

-leziuni periapicale (sa se faca si rezectia apicala)

Tehnnica:

Pregatirea cimpului operator, anestezia, incizie curba cu convexitatea spre fundul de sac vestibular,
incizia partilor moi trebuie sa fie mai mica decit plaga osoasa, astfel ca sutura sa fie pe plan
dur.Decolarea lamboului mucoperiostal si mentinerea sa departata cu un fir de matase. Cu o freza sferica
se fac orificii pt a delimita zona de rezectat, trepanarea se face cu dalta si ciocanul. Expunerea apexului si
spatiului periapical, se indeparteaza materialul strain si tesutul pathologic atit din jurul apexului cit si de
pe acesta si se sutureaza plaga.