Ultima noapte de dragoste, intâia noapte de război

De Camil Petrescu

-Caracterizarea lui Ștefan Gheorghidiu-

Ștefan Gheorgihidiu este personajul principal al romanului psihologic, de tip subiectiv ,,Ultima noapte de
dragoste, întâia noapte de război,, de Camil Petrescu, un tânăr intectual, student la facultatea de filosofie ce
trăiește două experiențe fundamentale, iubirea și războiul, marcate și de titlurile celor două părți ale romanului.
Perspectiva narativă ,,împreună cu,, presupune identificarea naratorului cu personajul central, Ștefan Gheorghidiu,
care, în mod unic, prezintă faptele și întâmplările, personajele ca trăiri interioare prin filtrul conștiinței sale, acestea
fiind interpretate, analizate. Astfel, întreg romanul reprezintă o proiecție subiectivă în planul conștiintei a realității
înconjurătoare.

Ștefan Gheorghidiu reprezintă tipul intelectualui lucid ce trăiește drama setei de absolut, a iubirii ideale. El
este surprins în momentul în care o bănuiește pe Ela, soția sa, că îl înșeală ,la doi ani de la căsătorie , urmând ca
întreg romanul să reprezinte complexitatea trăirilor și frământărilor sale interioare legate de aceasta. Acest conflict
interior apare ca urmare a conflictului exterior, dintre Gheorghidiu și realitatea înconjurătoare, o discrepanță între
lumea interioară, a ideilor pure în care trăiește și în care crede și cea exterioară, pe care nu vrea să o accepte.
Implicarea Elei în lumea mondenă, în urma moștenirii, pe care eroul o disprețuiește reprezintă și începutul
înstrăinării unul de celălalt. Ștefan Gheorghidiu refuză să se complacă realului și se supune iluziei, teoriilor, trăind
cu impresia că lumea este întocmai cum o percepe el. Această iluzie se răsfrânge și asupra propriei soții, ce
reprezintă, în viziunea lui, iubirea absolută și femeia ideală, reunind totalitatea aspirațiilor sale sufletești. Odată ce
el o descoperă treptat pe adevărata, cea dintotdeauna Ela, dar pe care nu era capabil să o vadă, realitatea ia locul
iluziei, iar în interiorul său, se produce un dezechilibru.

Portretul lui Ștefan Gheorghidiu, dintre modalitățile de caracterizare a personajului, este realizat prin
caracterizarea indirectă, prin fapte, gânduri, gesturi, atitudini și relațiile cu celelalte personaje, dar și prin
autocaracterizare, introspecție, cu care îşi analizează trăirile, sentimentele.

Trăsătura sa definitivă este orgoliul, motivul principal al multor fapte săvârșite, o trăsătură recunoscută și de
către Ștefan Gheorghidiu, mărturisind modul în care s-a îndrăgostit de Ela ,,Începuse totuși să fiu măgulit de
admirația pe care o avea mai toată lumea pentru mine, fiindcă eram atât de pătimaș iubit de una dintre cele mai
frumoase studente, și cred că acest orgoliu a constituit baza viitoarei mele iubiri,,. O altă manifestare a orgoliului
reprezintă frământările sale legate de loialitatea Elei. Ea reprezintă materializarea aspirațiilor lui sufleteși, un ideal,
iar odată ce iubirea se dovedeste sau are nu are certitudinea că este ideală, așa cum și-a imaginat-o Ștefan
Gheorghidiu, lumea ideilor și a teoriiloe în care trăiește începe să se destrame. Astfel, această încercare de a se
reîmpăca cu persoana iubită, și de a nega posibilul adulter, este încercarea lui de a reconstrui imaginea iluzorii a
iubirii absolute în încercarea de a se salva pe sine.

Tot din orgoliu, el se înrolează voluntar în război, deși avea posibilitatea de a îl evita, considerând-o o
experiență definitorie pentru existența unui om: ,, Orgoliului meu i se pune acum, dealtfel, si o alta problema. Nupot sa dezertez,
caci, mai ales, n-as vrea sa existe pe lume oexperienta definitiva, ca aceea pe care o voi face, de la care salipsesc, mai exact, sa lipseasca
ea din întregul meu sufletesc.Ar avea fata de mine, cei care au fost acolo, o superioritate,care mi se pare inacceptabila.

În al doilea rând, Ștefan Gheorghidiu este o fire analitică și un personaj lucid. El este atent la cele mai mici
detalii, reușește să scoată componentele unui întreg și să le analizeze, ca apoi să le supună interpretării. Personajul
observă comportamentul soției sale în noua societate mondenă, dar și atracția ei pentru alt bărbat, reprezentativă
fiind scena gesturilor Elei către domnul G, într-una dintre excursii, când face orice pentru a sta în preajma lui, fapt
care îi trezește sentimentul de gelozie încât să-l determine aproape, să comită o crimă. Luciditatea de care dă
dovadă, conștiința iubirii înșelate, a adevărului, începe conflictul interior, între ceea ce crede și aspiră și ceea ce
vede, întreaga sa existență fiind dată peste cap de această experiență.

Inadaptabilitatea sa în societate este o urmare a unui complex de superioritate, disprețuind tot ceea ce nu se
potrivește lumii ideilor și cărților în care trăiește. În fața celorlalți pare să fie, drept urmare, arogant, ca în scena
discuției despre cazul bărbatului care și-a ucis soția: ,,Dicuția dumneavoastră e copilăroasă și primară. Nu
cunoașteți nimic din psihologia dragostei. Folosiți un material nediferențiat.,,.

Caracterizarea directă a lui Ștefan Gheorghidiu de către celelalte personaje este realizată prin scurtele replici,
ce aparțin tot amintirilor personajului. Astfel el este descris, de multe ori, ca fiind sensibil, de către Ela (,,Ești de o
sensibilitate imposibilă,,), dar și de doamna cu care poartă o scurtă conversație la teatru (,,Omul cu sensibilitatea
năzdrăvană,,).

Din amintirile sale, are o ,,reputație de imensă răutate, dedusă din îndârjirea și sarcasmul cu care își apăra
părerile,, , trăsătură remarcată și de soția sa, perseverența :,, Nu te înteleg deloc, dragul meu; la sedintele de
seminar, laUniversitate, discuti cu patima si te certi cu toata lumea,,. Fire neliniștită, verișoara lui, Anișoara afirmă că ,,un
filosof ar trebui să fie mai calm,, , susținută fiind de Ela ( ,,Nu se poate vorbi uneori cu tine.,,).

Nae Gheorghidiu îl consideră naiv, fără spirit practic (,,N-ai spirit practic...Ai să-ți pierzi averea (...)Cu filosofia
dumitale nu faci doi bani,,), iar mama, împreună cu frații săi, îl acuză de avariție, la obținerea averii, și generos după
decizia de o împărți.

În opinia mea, Ștefan Gheorghidiu este un indaptat social, ce suferă de un complex de superioritate. El trăiește
într-o lume a ideilor, a unor idealuri și aspirații către absolut ce este proiectată în lumea înconjurătoare sub forma
unei ilzuii. Odată disipată iluzia, el încearcă, din orgoliu să reconstruiască această lume ce încet începe să se
destrame.