Curs si seminar 10 și 11.

Vămuirea mărfurilor în relațiile dintre statele membre ale UE și

țările terțe

Politica vamală este unul dintre fundamentele UE şi este esenţială pentru existenţa pieţei unice,
care nu poate funcţiona corect fără reguli comune aplicate uniform la toate graniţele externe ale
Comunităţii. Acest set de reguli formează politica vamală şi reprezintă motivul pentru care
autorităţile vamale ale statelor membre lucrează ca o singură entitate. Politica vamală comunitară
se bazează pe aplicarea uniformă a legislaţiei vamale de către administraţiile vamale ale statelor
membre. Legislaţia privind politica vamală cuprinde: Codul vamal comunitar şi prevederile de
aplicare a Codului Vamal, Nomenclatura combinată,Tariful vamal comun, precum şi legislaţia
aferentă ce depăşeşte sfera codului vamal (legislaţia privind bunurile contrafăcute sau piratate,
exportul de bunuri culturale, comerţul preferenţial, controalele sanitare şi de mediu, politicile
comune în domeniul pescuitului şi a agriculturii, protejarea intereselor economice prin aplicarea
instrumentelor netarifare sau măsurile de securitate şi politică externă). În timp ce libera
circulaţie a bunurilor este principala manifestare internă a uniunii vamale, Tariful Vamal Comun
(TVC) formează aspectul extern, deoarece face posibilă aplicarea uniformă a taxelor vamale la
produsele importate din alte ţări decât cele ale Uniunii Europene, indiferent de ţara de destinaţie.
Începând cu 1999 Uniunea Europeană a introdus o versiune electronică a Tarifului Vamal
Comun, numită TARIC. Principalul avantaj al TARIC-ului este faptul că acesta conţine, pe lângă
nomenclatura bunurilor şi taxele vamale şi toate prevederile legale aplicabile în vămuirea unui
anume bun, ceea ce face ca TARIC-ul să fie un instrument operaţional extrem de puternic în
asigurarea uniformităţii aplicării legislaţiei vamale de către toate administraţiile vamale
comunitare. Pe lângă aceasta, TARIC-ul are avantajul că este actualizat zilnic şi poate fi
consultat online, pe Internet, atât de către autorităţi cât şi de către public (prin sistemul numit
DDS - Sistemul de Distribuirea a Datelor privind Tarifele). Prin acelaşi sistem DDS poate fi
consultată şi baza de date privind contingentele şi plafoanele tarifare, numită TQS - Contingente
Tarifare şi Supraveghere. Începând cu 2016 se aplică noul Cod vamal al UE intitulat Codul
Vamal al Uniunii – UCC care va fi implementat de toate statele membre până în 2021 când vor
trebui finalizate și sistemele informatice. Necesitatea modificării vechiului cod vamal poate fi
privită din punct de vedere al evoluției comerțului, nevoilor crescânde ale UE și al cerințelor
vamale în transformare. Comerțul s-a globalizat și informatizat, nevoile de securitate se schimbă,
UE se transformă semnificativ iar procedurile vamale din anii 80 trebuie revizuite și aduse la
nivelul sistemului informatic și posibilităților lui. Modalitățile prin care se vor realiza aceste
necesități țin de perfecționarea legislației și sistemului electronic. În legislație s-au avut în
vedere: continuarea armonizării, drepturi sporite acordate operatorilor, o mai atentă protejare a
intereselor financiare unionale, gestionarea eficientă a riscurilor. Sistemul informatic va fi
perfecționat spre interconectare avansată, înființarea ghișeului unic, vămuirea electronică și alte
facilități. Dintre schimbările aduse pot fi menționate: Comunitatea Europeană devine Uniunea
Europeană, teritoriul vamal comunitar devine teritoriul vamal al UE, mărfurile comunitare devin
mărfuri UE, mărfurile necomunitare devin mărfuri non-UE, regimurile vamale economice devin
regimuri speciale. Au fost eliminate restricțiile naționale pentru reprezentarea în vamă, s-au
iniţiat condiţii şi norme comune, prin care agenţii economici pot acţiona ca reprezentanţi vamali
în alte state membre. Au fost stabilite norme comune pentru toate tipurile de decizii ale
autorităţilor vamale. În plus, față de dreptul de recurs contra oricărei decizii luate de autoritățile
vamale, este prevăzut dreptul fiecărei persoane de a fi audiată înainte de luarea oricărei decizii
care ar fi nefavorabilă acesteia. Folosirea tehnicilor electronice de transmitere și prelucrare a
datelor (formalități vamale, schimb de date, documente, decizii și notificări între agenții
economici şi autoritățile vamale) devine procedeu de bază. Unificarea și armonizarea regimurilor
vamale va duce la situația în care numărul acestora va fi redus doar la cele justificate economic.
Este folosită o garanție unică de utilizare a regimurilor speciale (regimuri vamale economice şi
tranzit). Principiul de bază este plasarea mărfurilor sub un regim special sau evaluarea produselor
obținute din acestea, făcută când ia naștere datoria vamală. În cazuri justificate economic, prin
excepție, se evaluează mărfurile când sunt plasate sub regim special. În anumite situaţii se vor
depune notificări de reexport, în loc de declaraţii de reexport la scoaterea mărfurilor non-UE de
pe teritoriul vamal al Uniunii: dintr-o zonă liberă spre o ţară terţă sau din depozit temporar către
o țară terță. Agenții economici autorizaţi vor beneficia de simplificări suplimentare ale
formalităților şi controlului, de exemplu „autoevaluarea”. S-a stabilit și metodologia necesară în
cazul vămuirii centralizate, potrivit căreia se gestionează costurile de colectare și totodată se
realizează redistribuirile acestora între statele membre participante la operațiunile care intră sub
incidența acestui concept. (Vămuirea centralizată presupune ca declarația vamală pentru o marfă
să se depună la un birou vamal dintr-un stat membru, iar marfa ce face obiectul respectivei
declarații să fie prezentată la un birou vamal dintr-un alt stat membru, ceea se necesită obținerea,
în prealabil, de către titularul mărfurilor, a unei autorizații de la o autoritate vamală dintr-un stat
membru, cu avizul autorității vamale din celălalt stat membru implicat în operațiune). În baza
unei autorizații, se pot utiliza și declarații vamale simplificate și amâna data de prezentare a unei
declarații detaliate însoţită de documentele justificative. Va exista o disociere între locul de
depunere a declarației vamale și cel unde se găsesc fizic mărfurile, pentru verificarea și
încheierea procedurii. Biroul vamal de intrare/ieșire este responsabil cu controlul securităţii și
siguranței. Biroul vamal de import/export este responsabil cu celelalte formalități și controale
legate de clasificarea tarifară, precum şi pentru măsurile fiscale și comerciale aplicabile
bunurilor. Datoria vamală ia naștere la locul unde e stabilit debitorul, ținând cont de faptul că
biroul vamal competent poate superviza cel mai bine activitățile persoanei în cauză.
Informațiile de la agenții economici vor fi utilizate în comun (de autoritățile vamale și alte
instituții implicate, ca Poliția, Poliția de Frontieră, autoritățile veterinare, protecția mediului).
Vor fi armonizate controalele făcute de autorități, adică agenții economici vor comunica
informațiile o singură dată, iar mărfurile vor fi controlate de autorități în același moment și în
același loc. Se instituie fereastra unică adică depunerea electronică, printr-un singur punct de
intrare a informațiilor și documentelor, printr-un portal electronic unic, comun cu alte autorități.
Ca schimbări cheie aduse Codului vamal pot fi menționate: efectuarea vămuirii doar de către
operatorii economici autorizați (AEO), cărora li se atribuie un număr de înregistrare (EORI), de
către ANV, informațiile tarifare obligatorii (ITO), un sistem menit să ajute întreprinderile să
obțină clasificare tarifară corectă pentru bunurile pe care intenționează să le importe sau să le
exporte, prin obligarea autorității vamale să ofere astfel de informații la cererea AEO, noul
regim al zonelor libere/depozitării temporare în interiorul UE (introducerea și scoaterea
mărfurilor, manipulări uzuale, activități industriale etc), datoria vamală (taxe, restricții și
prohibiții nontarifare etc), reprezentarea în vamă (comisionarii în vamă). circulația mărfurilor
necomunitare între statele membre fără un regim de tranzit .

1. Stabilirea valorii în vamă, la import

Baza de calcul a taxelor vamale prevăzute procentual în tariful vamal de import al UE o
reprezintă „valoarea în vamă“ a mărfurilor respective. Determinarea valorii în vamă a mărfurilor
care fac obiectul unor tranzacţii comerciale se efectuează potrivit regulilor cuprinse în Codul
vamal al UE, ca şi în alte reglementări. Procedura de determinare a valorii în vamă este cea
prevăzuta în Acordul privind aplicarea art. VII al Acordului General pentru Tarife şi Comerț,
GATT, de la Geneva, din 1 noiembrie 1979 (la care şi Romania este parte), ratificat de
Comunitatea Europeana la dată de 17.3.1980. Potrivit Acordului GATT, la baza determinării
valorii în vamă a mărfurilor stă preţul de tranzacţie, adică preţul efectiv plătit sau de plătit pentru
mărfuri, când acestea sunt vândute pentru export, cu destinaţie de import.
Valoarea în vamă se determină (calculează) de către importator, care este obligat în acest sens să
depună la Biroul vamal unde efectuează vamuirea, o declaraţie pentru valoarea în vamă,
document tipizat, însoţită de facturi sau alte documente justificative de plată a mărfii şi a
cheltuielilor pe parcurs extern. La solicitarea scrisă a persoanelor interesate Direcția Generală a
Vămilor poate emite autorizaţii pentru simplificarea determinării sumelor care fac parte din valoarea în
vamă a mărfurilor numai pentru plasarea mărfurilor, în mod repetat şi în baza aceloraşi condiţii
contractuale, sub regim vamal de punere în liberă circulaţie . Este cazul determinării pe baza unor
criterii corespunzãtoare și specifice a unor elemente care trebuie adãugate la pretul efectiv plãtit
sau de plãtit, dar care nu sunt cuantificabile la momentul nașterii datoriei vamale, sau a unor
elemente care nu se includ în valoarea în vamã, dar fac parte din pretul efectiv plãtit sau de plãtit
la momentul nașterii datoriei vamale.
Declaraţia pentru valoarea în vamă nu se completează în UE, în următoarele cazuri:
- când valoarea mărfurilor nu depăşeste 45 euro, pentru fiecare expediere, cu excepţia cazurilor
când expedierea se efectuează în mai multe tranşe, sau se efectuează o expediere parţială, de
către acelaşi expeditor aceluiaşi destinatar;
- când importul nu are caracter comercial;
- dacă informaţiile şi documentele prezentate nu sunt în măsura să dovedească valoarea în vamă;
- pentru mărfurile importate cu exonerarea plăţii taxelor vamale.
La importul mărfurilor pentru care nu se încheie contracte de vânzare-cumpărare (de exemplu în
cazul mărfurilor importate în regim de admitere temporară), trebuie cerute de la biroul vamal
informaţiile corespunzătoare asupra valorii în vamă şi formei de declarare.
Declaraţia pentru valoarea în vamă (anexele 5a pentru DV1 şi 5b pentru DV1 bis, la
Regulamentul de aplicare a Codului vamal al UE) trebuie completată de către cumpărator, dar
poate fi completată şi de către reprezentantul acestuia, chiar în nume propriu. Valoarea în vamă
cuprinde şi următoarele cheltuieli efectuate pe parcurs extern, în măsura în care nu au fost
incluse în preţul mărfii: cheltuieli de transport, încărcare-descărcare şi manipulare până la
portul sau locul de import care se află la frontiera UE, ca şi costul asigurării.

 Cazuri particulare la stabilirea valorii în vamă

1.Vânzătorul C1 cu sediul în China încheie un contract de vânzare pentru material electric cu

importatorul comunitar R, cu sediul în România, la preţul de 5,75 US$/buc. La rândul său C1
încheie un contract cu producătorul chinez C2 pentru a fabrica marfa, la preţul de 5 US$/buc. C2
expediază în contul lui C1 marfa în România, lui R cu o factură proforma cu preţul de 5
US$/buc.
Tranzacţia dintre C1 şi R reprezintă un transfer efectiv de marfă la nivel internaţional,
constituind o vânzare la export cu destinaţia România (ţara importatoare), care poate fi reţinută
ca bază de stabilire a valorii în vamă, conform art. 70 și 71 din Codul Vamal al UE. Tranzacţia
dintre C1 şi C2 reprezintă o vânzare pe piaţa internă din China şi nu implică un transfer
internaţional de marfă la data încheierii sale.
2. Cumpărătorul R1 cu sediul în România (ţara importatoare din UE) cumpără marfa de la
vânzătorul R2, cu sediul tot în România. Marfa este păstrată de R2 într-un antrepozit vamal în
Rep. Moldova. R2 dă dispoziţiile necesare pentru expedierea mărfii în România către
importatorul R1.
Nu este neapărat nevoie ca vânzarea să se fi făcut într-o anumită ţară de export. Nu contează nici
unde îşi are sediul vânzătorul R2 (România, Rep. Moldova sau o altă ţară terţă). Tranzacţia dintre
R1 şi R2 constituie o vânzare la export cu destinaţia România şi poate fi reţinută ca bază pentru
stabilirea valorii în vamă, conform art. 70 și 71 din Codul Vamal al UE.

3.Vânzătorul RU cu sediul în Rusia vinde marfa cumpărătorului RO cu sediul într-o ţară din UE
(România). Marfa este expediată în vrac din Rusia şi ambalată ulterior în colete de către RO într-
un port de tranzit situat în Ucraina, înainte de a fi importată în România, unde soseşte cu o
factură proforma din Ucraina, la un preţ egal cu costul operaţiunii de ambalare.
Se aplică acelaşi principiu ca în exemplul de mai sus. Nu contează faptul că ţara de export este
Rusia sau Ucraina. Contractul încheiat între firmele RU şi RO reprezintă o vânzare la export
având ca destinaţie ţara importatoare (România). Această vânzare poate fi reţinută ca bază pentru
stabilirea valorii în vamă, conform art. 70 și 71 din Codul Vamal al UE.

4.Vânzătorul J cu sediul în Japonia vinde o marfă cumpărătorului R1, cu sediul în România

(UE), la preţul de 100 USD/buc, cu plata la 30 de zile de la livrare, expediind marfa în
consecinţă. În timpul transportului maritim R1 îl informează pe J că nu mai poate efectua plata
fiind în faliment. J reuşeşte să găsească un alt cumpărător R2, tot din România, la preţul de 90
USD/buc, dând dispoziţie ca marfa să-i fie livrată acestuia. În final R2 importă marfa în
România.
Tranzacţia între J şi R2 conduce la importul mărfii, ceea ce înseamnă că este o vânzare la export,
constituind un transfer internaţional de marfă şi putând fi reţinută ca bază pentru stabilirea valorii
în vamă conform art. 70 și 71 din Codul Vamal al UE.

5.Cumpărătorul R1 din România achiziționează 500 de scaune de la vânzătorul UC din Ucraina,

la preţul de 20 USD/buc. R1 dă instrucţiuni lui UC să-i expedieze în România 200 de scaune
pentru propria sa folosinţă şi să depoziteze restul de 300 de scaune într-un antrepozit vamal din
Ucraina. Ulterior, R1 se decide să vândă şi restul de scaune cumpărătorului R2 tot din România,
la preţul de 25 USD/buc, dând instrucţiuni antrepozitarului din Ucraina să expedieze marfa direct
lui R2.
În acest exemplu există două cazuri în care marfa trebuie să fie evaluată vamal.
În primul caz tranzacţia dintre vânzătorul UC şi cumpărătorul R1 constituie o vânzare la export
şi va sta la baza stabilirii valorii în vamă pentru cele 200 de scaune, conform art. 70 și 71 din
Codul Vamal al UE.
În cel de-al doilea caz, tranzacţia dintre R1şi R2 la preţul de USD 25/buc, care implică un
transfer internaţional de mărfuri, constituie vânzare la export cu destinaţia România şi va fi luată
ca bază pentru stabilirea valorii în vamă.

6.În cadrul unui lanţ hotelier american în România fiecare din hoteluri este o societate
comercială distinctă. La începutul anului fiecare hotel prezintă lista de comenzi la sediul social al
firmei mamă din New York, cu necesarul de mărfuri pentru următoarele 12 luni. Sediul din New
York trimite aceste liste diverşilor furnizori din SUA, cărora le cere să trimită mărfurile pe
adresa fiecărui hotel din România.
Sunt considerate vânzări la export şi luate în considerare la stabilirea valorii în vamă numai
expedierile efectuate de furnizorii americani direct hotelurilor din România şi nu cele prin
intermediul firmei mamă, organul vamal solicitând ca facturile care însoțesc marfa să provină de
la acești furnizori.
Mărfurile expediate de sediul din New York hotelurilor din România sunt considerate tranzacţii
intrafirmă.

7. Firma americană Cosmetics Inc produce cosmetice pe care le vinde distribuitorilor din SUA şi
UE, interzicând revânzarea lor în afara teritoriului ţării distribuitorilor. O firmă din România
cumpără totuşi cosmetice de la un distribuitor din SUA, facturate la acelaşi preţ la care
distribuitorul respectiv le cumpără de la Cosmetics Inc.
Tranzacţiile între Cosmetics Inc şi distribuitorii americani sunt considerate vânzări restricţionate
numai la piaţa internă din SUA, fără drept de revânzare, astfel încât nu pot servi pentru stabilirea
valorii în vamă la importul în România.

8. Firma Petroex cu sediul în România cumpără de la firma Indexco cu sediul în Kuwait produse
petroliere corespunzând standardelor UE şi le introduce în antrepozitul său vamal din Constanţa.
După 3 săptămâni Petroex vinde produsele lui Hunex cu sediul în Ungaria, la un preţ mai mare.
Tranzacţia dintre Petroex şi Indexco nu implică un transfer internaţional de mărfuri în teritoriul
UE la data încheierii ei, astfel încât nu poate servi ca bază pentru stabilirea valorii în vamă.

9. Mărfurile produse de firma X în China sunt trimise în UE sucursalei sale X-Europe, care nu
are personalitate juridică distinctă de cea a firmei mame. X-Europe obţine comenzi de la diferiţi
clienţi din UE. De asemenea, gestionează un stoc limitat de marfă.
Ţinând cont că X-Europe nu are personalitate juridică, livrările lui X către X-Europe nu
reprezintă decât un transfer al mărfii de la o secţiune la alta ale aceleiaşi entităţi juridice.
În cazul vânzării către clienţii lui X-Europe, valoarea în vamă se stabileşte pe baza preţurilor care
urmează a fi plătite de către clienţii respectivi în condiţii DAP.
Pentru mărfurile antrepozitate de către X-Europe, valoarea în vamă se va determina după alte
metode de evaluare, în cazul scoaterii mărfurilor din antrepozit pentru a fi introduse în circuitul
economic.

10.Un importator din România cumpără din SUA carne congelată, compusă din diferite
sortimente. Factura arată că aceste sortimente au fost vândute la preţul mediu este de 3250 euro-
tonă şi că este vorba de sortimentele A, B şi C, în proporţii diferite. Importatorul nu pune în
circulație decât sortimentul A, iar pe celelalte le reexpediază în afara UE.
Baza pe care a fost calculat preţul de 3250 euro/tonă de către vânzător nu poate fi stabilită cu
certitudine; ea ar trebui totuşi să rezulte dintr-o medie ponderată a valorilor comerciale ale celor
sortimente, când sunt vândute separat, întrucât, aşa cum a constatat organul vamal, între cele 3
sortimente există diferenţe de preţ semnificative.

2. Regimul vamal al mărfuri introduse pe teritoriul UE

2.1. Sistemul de control al importurilor (ICS)
Începând cu data de 1 mai 2016, la nivelul Uniunii Europene se aplică
următoarele reglementări: 
• Regulamentul (UE) nr. 952/2013 al Parlamentului European și al Consiliului
din 9 octombrie 2013 de stabilire a Codului Vamal al Uniunii; 
• Regulamentul delegat (UE) 2016/341 al Comisiei din 17.12.2015 de
completare a Regulamentului (UE) nr. 952/2013 al Parlamentului European și
al Consiliului în ceea ce privește normele tranzitorii pentru anumite dispoziții
din Codul Vamal al Uniunii, în cazul în care sistemele electronice relevante
nu sunt încă operaționale, și de modificare a Regulamentului delegat al
Comisiei (UE) 2015/2446 al Comisiei; 
• Regulament delegat al Comisiei (UE) 2015/2446 din 28 iulie 2015 de
completare a Regulamentului (UE) nr. 952/2013 al Parlamentului European și
al Consiliului în ceea ce privește normele detaliate ale anumitor dispoziții ale
Codului Vamal al Uniunii; 
• Regulament de punere în aplicare (UE) 2015/2447 al Comisiei din 24
noiembrie 2015 de stabilire a unor norme pentru punerea în aplicare a
anumitor dispoziții din Regulamentul (UE) nr. 952/2013 al Parlamentului
European și al Consiliului de stabilire a Codului Vamal al Uniunii; 
Normele tehnice de utilizare a Sistemului de control al importului, aprobate
prin Ordinul preşedintelui ANAF nr. 1195/13.04.2016, publicat în Monitorul
Oficial al României nr. 306/21.04.2016, Partea I, stabilesc procedura de
introducere a mărfurilor pe teritoriul vamal al Uniunii pentru utilizarea la
nivel național a aplicației ICS-RO. Aceste norme se aplică de la data de 1 mai
2016.
a) Declarația sumară
Sistemul de Control al Importului presupune depunerea, prin mijloace
informatice, la autoritatea vamală a unei declaraţii sumare de intrare – ENS
(Entry Summary Declaration) pentru mărfurile ce urmează să fie introduse
pe teritoriul vamal al Uniunii. Utilizarea acestui sistem a devenit obligatorie
începând cu anul 2011. 
Scopul Sistemului de Control al Importului (ICS) este acela de a gestiona
declaraţiile sumare de intrare, de a efectua analiza de risc asupra datelor
cuprinse în acestea, şi de a distribui rezultatele analizei de risc efectuate
între autorităţile vamale implicate. 
Obiectivul ICS constă în faptul că operaţiunile de import începute într-un stat
membru să poată fi finalizate în alt stat membru fără retransmiterea
aceloraşi informaţii la autoritatea vamală. Acesta include şi schimbul
electronic de mesaje dintre autorităţile vamale, operatorii economici şi alte
autorităţi publice referitor la diferitele stadii ale operaţiunilor de import. 
- Avantajele utilizării ICS 
• pentru autoritatea vamală: primirea cu rapiditate a declaraţiilor sumare de
intrare şi evaluarea informaţiilor cu privire la mărfurile ce urmează să fie
introduse pe teritoriul vamal al Uniunii; efectuarea unui control vamal mai
eficient al mărfurilor şi folosirea în mod raţional a informaţiilor necesare
pentru control; 
• pentru operatorii economici: posibilitatea depunerii declaraţiei sumare de
intrare la un birou vamal diferit (denumit birou vamal de depunere) de
primul birou de intrare pe teritoriul vamal al Uniunii. 
- Modul de aplicare a ICS 
Declaraţia sumară de intrare se întocmeşte şi se depune la primul birou
vamal de intrare de pe teritoriul vamal al Comunităţii, înainte de
introducerea mărfurilor. 
Funcţionalităţile Sistemului de Control al Importului constau în următoarele
operaţiuni care se desfăşoară între operatorii economici şi autorităţile
vamale din Statele Membre, după cum urmează: 
• operatorii economici transmit autorității vamale prin intermediul sistemului
informatic ICS-RO declaraţiile sumare de intrare, înainte de intrarea
mărfurilor pe teritoriul vamal al Uniunii. 
• aplicaţia informatică a autorităţii vamale (ICS-RO) verifică datele conţinute
în declaraţia sumară de intrare. 
• aplicaţia ICS-RO înregistrează declaraţia sumară de intrare prin alocarea
unui număr denumit MRN (Master Reference Number) sau, respinge
înregistrarea acesteia în situaţia în care se constată că nu este completată
corespunzător. 
• în situaţia în care declaraţia sumară de intrare este înregistrată/ acceptată,
autoritatea vamală transmite numărul de înregistrare al acesteia (MRN),
persoanei care a depus ENS-ul. 
• în situaţia în care declaraţia sumară de intrare este respinsă, autoritatea
vamală înştiinţează persoana care a depus ENS-ul cu privire la această
decizie. 
MRN-ul reprezintă un număr alocat declaraţiei sumare de intrare de către
sistemul informatic, compus din 18 caractere alfanumerice. 
În situaţia în care declaraţia sumară de intrare este depusă la un birou vamal
diferit de primul birou vamal de intrare a mărfurilor pe teritoriul vamal al
Uniunii, numărul de înregistrare al declaraţiei sumare de intrare (MRN) va fi
alocat de acesta. 
În cazul în care, declaraţia sumară de intrare este transmisă la primul birou
vamal de intrare a mărfurilor pe teritoriul vamal al Uniunii, numărul de
înregistrare al declaraţiei sumare de intrare (MRN) este alocat de acesta. 
Primul birou vamal de intrare unde este depusă declaraţia sumară de intrare
efectuează, în baza datelor conţinute, analiza de risc pentru mărfurile ce
urmează să intre pe teritoriul vamal al Uniunii. 
- Informaţii cuprinse în declaraţia sumară de intrare 
Datele care se înscriu în declaraţia sumară de intrare se referă în principal la:
descrierea mărfurilor (denumirea mărfurilor, cantitate, greutate, număr de
articole, etc), expeditor, destinatar, transportator, precum şi alte detalii
referitoare la transportul mărfurilor. 
Aceste informaţii sunt diferite în funcţie de modalitatea de transport. 
- Depunerea declaraţiei sumare de intrare 
Declaraţia sumară de intrare se depune de către transportator. În pofida
obligațiilor transportatorului, declarația sumară de intrare poate fi depusă și
de una dintre persoanele următoare: 
• importatorul, destinatarul sau orice persoană în numele sau pe seama
cărora acționează transportatorul; 
• orice persoană în măsură să prezinte mărfurile în cauză sau să asigure
prezentarea acestora la biroul vamal de intrare. 
- Excepţii de la obligaţia depunerii declaraţiei sumare de intrare  
Depunerea unei declarații sumare de intrare nu se aplică în ceea ce privește
următoarele mărfuri: 
a) energie electrică; 
b) mărfurile care intră printr-un sistem de conducte; 
c) obiecte de corespondență; 
d) bunurile de uz gospodăresc- așa cum sunt definite la art. 2 alin. (1) lit. (d)
din Regulamentul (CE) nr. 1186/2009 al Consiliului din 16 noiembrie 2009 de
instituire a unui regim comunitar de scutiri de taxe vamale, în cazul în care
nu sunt transportate în cadrul unui contract unic de transport; 
e) mărfurile pentru care este permisă o declaraţie vamală verbală, în
conformitate cu articolul 135 și articolul 136 alin. (1), în cazul în care nu sunt
transportate în cadrul unui contract de transport; 
f) mărfurile menționate la articolul 138 literele (b)-(d) sau la articolul 139
alin. (1) care sunt considerate a fi declarate în conformitate cu articolul 141,
în cazul în care nu sunt transportate în temeiul unui contract de transport; 
g) mărfurile care se află în bagajele personale ale călătorilor; 
h) mărfuri care circulă în conformitate cu formularul 302 prevăzut de Acordul
dintre statele părţi la Tratatul Atlanticului de Nord cu privire la statutul
forţelor lor, semnat la Londra la 19 iunie 1951; 
i) armele şi echipamentele militare introduse pe teritoriul vamal al Uniunii de
către autorităţile responsabile de apărarea unui stat membru, în cadrul unui
transport militar sau al unui transport efectuat în exclusivitate pentru
autorităţile militare; 
j) următoarele mărfuri introduse pe teritoriul vamal al Uniunii și provenind
direct de la instalații offshore operate de o persoană stabilită pe teritoriul
vamal al Uniunii: 
- mărfuri care au fost încorporate în respectivele instalații offshore, în scopul
construirii, al reparării, al întreţinerii sau al transformării acestora; 
- mărfurile care au fost utilizate pentru dotarea sau echiparea instalațiilor
offshore; 
- mărfurile utilizate sau consumate pe instalațiile offshore; 
- deşeurile nepericuloase provenind de pe respectivele instalații offshore; 
k) mărfurile scutite, în temeiul Convenţiei de la Viena privind relaţiile
diplomatice, din 18 aprilie 1961, al Convenţiei de la Viena privind relaţiile
consulare din 24 aprilie 1963, al altor convenţii consulare sau al Convenţiei
de la New York din 16 decembrie 1969 privind misiunile speciale; 
l) următoarele mărfuri la bordul navelor și aeronavelor: 
- mărfurile care au fost furnizate pentru a fi încorporate ca piese sau
accesorii în respectivele nave și aeronave; 
- mărfurile necesare funcționării motoarelor, mașinilor și altor echipamente
de pe respectivele nave sau aeronave; 
- produsele alimentare și alte produse destinate consumului sau vânzării la
bord; 
m) mărfurile introduse pe teritoriul vamal al Uniunii din Ceuta și Melila,
Gibraltar, Helgoland, Republica San Marino, Statul Cetății Vaticanului,
comunele Livigno și Campione d'Italia sau din apele naționale italiene ale
lacului Lugano, cuprinse între țărm și frontiera politică a zonei situate între
Ponte Tresa și Porto Ceresio; 
n) produsele de pescuit maritim și alte produse capturate din mare în afara
teritoriului vamal al Uniunii de către navele de pescuit ale Uniunii; 
o) navele și mărfurile care se află la bordul acestora, care intră în apele
teritoriale ale unui stat membru cu unicul scop de a lua la bord mărfuri fără a
se conecta la oricare dintre instalațiile portuare; 
p) mărfurile acoperite de carnetele ATA și CPD, în cazul în care nu sunt
transportate în temeiul unui contract de transport. 
Până la data de 31 decembrie 2020, se face derogare de la depunerea unei
declarații sumare de intrare pentru mărfuri din trimiteri poștale a căror
greutate nu depășește 250 de grame. 
- Declaraţia sumară de intrare se depune în următoarele termene: 
I. Transportul maritim: 
(a) pentru mărfurile containerizate, altele decât cele cărora li se aplică litera
(c) sau litera (d), cu cel puţin 24 de ore înainte ca mărfurile să fie încărcate
pe nava cu care urmează să fie introduse pe teritoriul vamal al Uniunii; 
(b) pentru mărfurile în vrac sau fracționate, altele decât cele cărora li se
aplică literele (c) sau (d), cel târziu cu 4 ore înainte de sosirea navei în primul
port de intrare pe teritoriul vamal al Uniunii; 
(c) cel târziu cu două ore înaintea de sosirea navei în primul port de intrare
pe teritoriul vamal al Uniunii, în cazul mărfurilor provenind de la oricare
dintre următoarele: Groenlada, Insulele Feroe, Islanda, porturile de la Marea
Baltică, Marea Nordului, Marea Neagră și Marea Mediterană, toate porturile
din Maroc; 
(d) pentru deplasări, altele decât cele cărora li se aplică litera (c), între un
teritoriu situat în afara teritoriului vamal al Uniunii și departamentele
franceze de peste mări, Azore, Madeira sau Insulele Canare, în cazul în care
durata călătoriei este mai mică de douăzeci și patru de ore, cu cel puțin două
ore înaintea de sosirea în primul port situat pe teritoriul vamal al Uniunii; 
II. Transportul aerian: 
(a) în cazul zborurilor cu o durată mai mică de patru ore, cel târziu până în
momentul plecării efective a aeronavei; 
(b) pentru zborurile cu o durată de patru ore sau mai mare, cel târziu cu
patru ore înaintea de sosirea aeronavei în primul aeroport situat pe teritoriul
vamal al Uniunii. 
III. Transportul pe cale ferată: 
(a) în cazul în care călătoria cu trenul de la stația ultimei compuneri a
trenului situată într-o țară terță până la biroul vamal de primă intrare
durează mai puțin de două ore, cel târziu cu o oră înainte de sosirea
mărfurilor la locul care ține de competența respectivului birou vamal; 
(b) în toate celelalte cazuri, cel târziu cu două ore înainte de sosirea
mărfurilor la locul care ține de competența biroului vamal de primă intrare. 
IV. Transportul rutier: cel târziu cu o oră înainte de sosirea mărfurilor la locul
care ține de competența biroului vamal de primă intrare. 
V. Transportul pe căile navigabile interioare: cel târziu cu două ore înainte de
sosirea mărfurilor la locul care ține de competența biroului vamal de primă
intrare. 
În cazul în care mărfurile sunt introduse pe teritoriul vamal al Uniunii pe un
mijloc de transport care este, la rândul său, transportat pe un mijloc de
transport activ, termenul de depunere a declarației sumare de intrare este
termenul aplicabil mijlocului de transport activ. 
- Interacţiunea aplicaţiei naţionale aferente Sistemului de Control al
Importului ICS-RO cu aplicaţiile informatice ale operatorilor economici 
Direcţia Generală a Vămilor a lansat în operare aplicaţia naţională ICS-RO
începând din anul 2009. 
Soluţiile tehnice implementate în ICS-RO privind interacţiunea acesteia cu
aplicaţiile informatice ale operatorilor economici sunt bazate pe: 
• schimbul securizat de mesaje electronice între aplicația ICS-RO și aplicațiile
operatorilor economici; 
• conectarea securizată a operatorilor economici la o interfață WEB a ICS-RO
și introducerea/modificarea datelor din declarația sumară de intrare; 
• conectarea securizată a operatorilor economici la o interfață WEB a ICS-RO
și încărcarea datelor dintr-un fișier XML obținut din propriile aplicații. 
b) Supravegherea vamală
Mărfurile care sunt introduse pe teritoriul vamal al Uniunii sunt supuse, de la data acestei
introduceri, unei supravegheri vamale și pot face obiectul controalelor vamale. Mărfurile rămân
sub supraveghere atât timp cât este necesar pentru a le fi determinat statutul vamal, iar
supravegherea nu încetează decât cu permisiunea autorităților vamale. Titularul mărfurilor aflate
sub supraveghere vamală poate oricând, cu permisiunea autorităților vamale, să le examineze sau
să preleveze eșantioane, în special în scopul determinării clasificării tarifare, a valorii în vamă
sau a statutului vamal. Mărfurile unionale declarate pentru export, tranzit în interiorul Uniunii
sau perfecționare pasivă se află sub supraveghere vamală din momentul acceptării declarației
corespunzătoare regimului respectiv și până în momentul în care sunt scoase în afara teritoriului
vamal al Uniunii, sau sunt abandonate în favoarea statului, sau sunt distruse, sau până când
declarația vamală este invalidată.
c) Prezentarea mărfurilor la biroul vamal
Persoana care introduce mărfurile pe teritoriul vamal al Uniunii trebuie să le transporte, fără
întârziere, pe traseul specificat și conform instrucțiunilor eventual precizate de autoritățile
vamale, fie spre biroul vamal desemnat de acestea din urmă, fie către orice alt loc desemnat sau
aprobat de acestea sau spre o zonă liberă. Persoana care prezintă mărfurile la biroul vamal face
referire la declarația sumară de intrare, sau la declarația vamală, sau la declarația de depozitare
temporară depusă pentru respectivele mărfuri, cu excepția cazului în care s-a acordat o derogare
de la obligația de depunere a unei declarații sumare de intrare. Mărfurile prezentate în vamă nu
pot fi ridicate din locul în care sunt prezentate, sau descărcate sau transbordate de pe mijlocul de
transport pe care se află fără permisiunea autorităților vamale. Autoritățile vamale pot să solicite
oricând descărcarea și dezambalarea mărfurilor, cu scopul de a le verifica, de a preleva
eșantioane și de a controla mijloacele de transport în care circulă mărfurile. Sunt exceptate de la
aceste obligații mărfurile plasate sub un regim de tranzit.
d) Depozitarea temporară
Din momentul prezentării lor în vamă .mărfurile neunionale sunt plasate sub un regim de
depozitare temporară, fiind acoperite de o declarație de depozitare temporară care conține toate
datele necesare pentru aplicarea dispozițiilor care reglementează depozitarea temporară și care
trebuie depusă cel târziu în momentul prezentării mărfurilor în vamă. Autoritățile vamale pot
accepta ca declarația de depozitare temporară să ia, de asemenea, una dintre următoarele forme:
(a) o referință a oricărei declarații sumare de intrare depuse pentru mărfurile în cauză, completată
de datele unei declarații de depozitare temporară;
(b) un manifest sau un alt document de transport, cu condiția ca acesta să conțină datele unei
declarații de depozitare temporară, inclusiv o referință a unei declarații sumare de intrare pentru
mărfurile în cauză.
Declarația de depozitare temporară este păstrată de către autoritățile vamale sau este accesibilă
pentru acestea, pentru a verifica dacă mărfurile la care se referă sunt ulterior plasate sub un regim
vamal sau reexportate.
Dacă este cazul, în baza unei cereri i se permite declarantului să modifice una sau mai multe date
din declarația de depozitare temporară ulterior depunerii acesteia. Modificarea nu poate să facă
declarația vamală aplicabilă altor mărfuri decât celor care au făcut inițial obiectul acesteia. Nicio
modificare nu mai este posibilă ulterior uneia dintre următoarele:
- autoritățile vamale au informat persoana care a depus declarația că intenționează să verifice
mărfurile;
- autoritățile vamale au stabilit că datele din declarație sunt incorecte.
Mărfurile depozitate temporar sunt stocate numai în spații de depozitare temporară sau, în cazuri
justificate, în alte spații desemnate sau aprobate de autoritățile vamale, deținute de un operator
autorizat de autoritățile vamale.
e) Declararea mărfurilor
Declarantul este liber să aleagă regimul vamal sub care să plaseze mărfurile, în condițiile
specifice regimului respectiv, indiferent de natura sau cantitatea lor, de țara de origine, de
transport sau de destinația acestora. Toate mărfurile destinate plasării sub un regim vamal, cu
excepția regimului de zonă liberă, fac obiectul unei declarații vamale corespunzătoare acestui
regim. Declarațiile vamale standard conțin toate datele necesare pentru aplicarea dispozițiilor
privind regimul vamal sub care sunt declarate mărfurile.
Documentele justificative solicitate pentru aplicarea dispozițiilor regimului vamal pentru care
mărfurile sunt declarate trebuie să se afle în posesia declarantului și la dispoziția autorităților
vamale în momentul depunerii declarației vamale. Aceste documente se pun la dispoziția
autorităților vamale în cazul în care legislația Uniunii prevede astfel sau atunci când este necesar
în vederea controalelor vamale.
Autoritățile vamale pot accepta ca o persoană să plaseze mărfurile sub un regim vamal pe baza
unei declarații simplificate care să nu conțină toate datele din declarația standard sau toate
documentele justificative, cu condiția depunerii la biroul vamal competent, într-un anumit
termen, a unei declarații suplimentare conținând datele necesare pentru regimul vamal în cauză.
Declarația suplimentară poate avea un caracter global, periodic sau recapitulativ. Locul unde
trebuie depusă declarația suplimentară este considerat a fi cel în care a fost depusă declarația
vamală.
Autoritățile vamale pot autoriza o persoană, în baza unei cereri, să depună o declarație vamală,
inclusiv o declarație simplificată, sub forma unei înscrieri în evidențele declarantului, cu
condiția ca datele din declarația respectivă să fie la dispoziția autorităților vamale în sistemul
electronic al declarantului la momentul depunerii declarației sub forma unei înscrieri în
evidențele declarantului. Declarația vamală se consideră acceptată în momentul în care mărfurile
sunt înscrise în evidențe. Autoritățile vamale pot acorda, în baza unei cereri, o derogare de la
obligația prezentării mărfurilor. În acest caz, se consideră că liberul de vamă a fost acordat la
momentul efectuării înscrierii în evidențele declarantului.
Derogările pot fi acordate doar în cazul în care sunt întrunite toate condițiile următoare:
- declarantul este un operator economic autorizat pentru simplificări vamale;
- natura și fluxul mărfurilor în cauză justifică acest lucru și sunt cunoscute de autoritatea vamală;
- biroul vamal de supraveghere are acces la toate informațiile pe care le consideră necesare
pentru a-și putea exercita drepturile de examinare a mărfurilor în cazul în care acest lucru este
necesar;
- la momentul efectuării înscrierii în evidențe, mărfurile nu mai fac obiectul prohibițiilor sau
restricțiilor, cu excepția cazului în care există dispoziții contrare în acest sens în autorizație.
Cu toate acestea, biroul vamal de supraveghere poate solicita în situații specifice ca mărfurile să
fie prezentate. Condițiile în care se permite acordarea liberului de vamă pentru mărfuri sunt
menționate în autorizație
Declarația simplificată sau înscrierea în evidențele declarantului și declarația suplimentară
constituie un instrument unic și indivizibil care produce efecte de la data la care declarația
simplificată este acceptată, respectiv de la data la care mărfurile sunt înscrise în evidențele
declarantului.
Declarația vamală poate fi depusă de către orice persoană care este în măsură să furnizeze toate
informațiile care sunt solicitate pentru aplicarea dispozițiilor care reglementează regimul vamal
pentru care se declară mărfurile. Această persoană trebuie să fie, de asemenea, în măsură să
prezinte mărfurile în cauză sau să asigure prezentarea acestora în vamă. Cu toate acestea, în
cazul în care acceptarea unei declarații vamale impune anumite obligații pentru o anumită
persoană, respectiva declarație este depusă de către această persoană sau de către reprezentantul
său. Declarantul trebuie să fie stabilit pe teritoriul vamal al Uniunii.
Ca excepție, următorii declaranți nu au obligația de a fi stabiliți pe teritoriul vamal al Uniunii:
- persoanele care depun o declarație vamală de tranzit sau admitere temporară;
- persoanele care depun ocazional o declarație vamală, inclusiv pentru utilizare finală sau
prelucrare activă, cu condiția ca autoritățile vamale să considere acest lucru justificat;
- persoanele stabilite într-o țară al cărei teritoriu este adiacent teritoriului vamal al Uniunii și care
prezintă mărfurile care fac obiectul declarației vamale la biroul vamal de frontieră al Uniunii
adiacent țării respective, cu condiția ca țara în care persoana este stabilită să acorde avantaje
reciproce persoanelor stabilite pe teritoriul vamal al Uniunii. Declarațiile vamale se autentifică.
Se poate depune o declarație vamală anterior datei estimate pentru prezentarea mărfurilor în
vamă. În cazul în care nu se prezintă mărfurile în termen de 30 de zile de la depunerea declarației
vamale, se consideră că declarația respectivă nu a fost depusă.
Data de acceptare a declarației vamale de către autoritățile vamale este, în cazul în care nu există
dispoziții contrare, data care se ia în considerare pentru aplicarea dispozițiilor regimului vamal
sub care au fost declarate mărfurile și pentru toate celelalte formalități de import sau export.
Declarantului i se permite, în baza unei cereri, să modifice una sau mai multe date din declarația
vamală după acceptarea acesteia de către autoritățile vamale. Modificarea nu poate să facă
declarația vamală aplicabilă altor mărfuri decât celor care au făcut inițial obiectul acesteia. O
astfel de modificare nu poate fi permisă în cazul în care cererea este depusă după ce autoritățile
vamale:
- fie au informat declarantul de intenția lor de a proceda la verificarea mărfurilor;
- fie au stabilit că datele din declarația vamală sunt incorecte;
- fie au acordat mărfurilor liberul de vamă.
La solicitarea declarantului, în termen de trei ani de la data acceptării declarației vamale,
modificarea declarației vamale poate fi permisă după acordarea liberului de vamă pentru mărfuri
pentru ca declarantul să își respecte obligațiile referitoare la plasarea mărfurilor sub regimul
vamal în cauză.
În cazul în care un transport este compus din mărfuri care fac obiectul unor subpoziții tarifare
diferite, iar tratarea fiecăreia dintre aceste mărfuri conform clasificării sale tarifare antrenează, în
vederea întocmirii declarației vamale, activități și cheltuieli disproporționate față de taxele la
import sau la export care le sunt aplicabile, autoritățile vamale pot, în baza unei cereri depuse de
declarant, să accepte ca întregului transport să i se aplice taxa la import sau la export conform
subpoziției tarifare a mărfii care este supusă celei mai ridicate taxe la import sau la export.
În cazul vămuirii centralizate autoritățile vamale pot autoriza, în baza unei cereri, o persoană să
depună, la biroul vamal responsabil de locul în care o astfel de persoană este stabilită, o
declarație vamală privind mărfurile prezentate în vamă la un alt birou vamal. Solicitantul trebuie
să fie operator economic autorizat pentru simplificări vamale.
Biroul vamal unde este depusă declarația vamală:
- supraveghează plasarea mărfurilor sub regimul vamal respectiv;
- desfășoară controalele vamale pentru verificarea declarației vamale;
- în cazuri justificate, solicită biroului vamal unde sunt prezentate mărfurile să desfășoare
controalele vamale pentru verificarea declarației vamale;
- desfășoară formalitățile vamale pentru recuperarea cuantumului taxei la import sau la export
corespunzătoare oricărei datorii vamale.
Biroul vamal la care se depune declarația vamală și biroul vamal la care sunt prezentate
mărfurile schimbă informațiile necesare pentru verificarea declarației vamale pentru acordarea
liberului de vamă pentru mărfuri. Acordarea liberul de vamă se face luând în considerare:
- rezultatele propriilor controale pentru verificarea declarației vamale;
- rezultatele controalelor desfășurate de biroul vamal la care sunt prezentate mărfurile pentru
verificarea declarației vamale și rezultatele controalelor aplicabile mărfurilor introduse sau
scoase de pe teritoriul vamal al Uniunii.
În baza unei cereri, autoritățile vamale pot autoriza un operator economic pentru autoevaluare,
respectiv să efectueze anumite formalități vamale care sunt în sarcina autorităților vamale în
vederea stabilirii cuantumului taxelor la import și la export datorat, precum și să desfășoare
anumite controale sub supraveghere vamală. Solicitantul autorizației trebuie să fie operator
economic autorizat pentru simplificări vamale.
f) Verificarea și acordarea liberului de vamă
În scopul verificării corectitudinii datelor conținute în declarația vamală acceptată, autoritățile
vamale pot:
- să examineze declarația și documentele justificative;
- să solicite declarantului furnizarea altor documente;
- să verifice mărfurile;
- să preleveze eșantioane în vederea analizei sau examinării aprofundate a mărfurilor.
Transportul mărfurilor spre locurile în care se procedează la verificarea lor, respectiv, dacă este
cazul, la prelevarea de eșantioane și toate manipulările necesare pentru a permite această
verificare sau prelevare se efectuează de către declarant sau sub responsabilitatea acestuia.
Cheltuielile care rezultă sunt suportate de către declarant. Declarantul are dreptul să asiste sau să
fie reprezentat la verificarea mărfurilor sau la prelevarea de eșantioane. În cazul în care
autoritățile vamale au motive temeinice, acestea pot solicita declarantului să asiste sau să fie
reprezentat la verificarea mărfurilor sau la prelevarea de eșantioane, sau să le furnizeze asistența
necesară pentru facilitarea verificării mărfurilor sau a prelevării de eșantioane menționate mai
sus. În cazul în care prelevările de eșantioane se efectuează conform dispozițiilor în vigoare,
autoritățile vamale nu datorează nicio indemnizație, dar suportă costurile de analiză sau de
control.
Dacă o declarație vamală acoperă mărfuri care se încadrează la două sau mai multe articole,
datele referitoare la mărfurile încadrate la fiecare articol sunt considerate a fi declarații separate.
Rezultatele verificării declarației vamale se utilizează drept bază pentru aplicarea dispozițiilor
privind regimul vamal sub care au fost plasate mărfurile. Aceste rezultate au aceeași forță
probatorie pe întreg teritoriul vamal al Uniunii.
În cazul în care condițiile de plasare a mărfurilor sub regimul în cauză sunt întrunite și cu
condiția ca eventualele restricții să fie aplicate și ca mărfurile să nu facă obiectul unor măsuri de
prohibiție, autoritățile vamale acordă liberul de vamă acestor mărfuri în momentul în care datele
din declarația vamală au fost verificate sau au fost acceptate fără verificare. Liberul de vamă se
acordă în același timp pentru toate mărfurile care fac obiectul aceleiași declarații.
Dacă plasarea mărfurilor sub un regim vamal antrenează nașterea unei datorii vamale, acordarea
liberului de vamă pentru mărfuri este condiționată de plata cuantumului taxelor la import sau la
export corespunzătoare datoriei vamale sau de constituirea unei garanții pentru acoperirea acestei
datorii.
În cazul în care, prin aplicarea dispozițiilor privind regimul vamal pentru care mărfurile sunt
declarate, autoritățile vamale solicită constituirea unei garanții, liberul de vamă pentru aceste
mărfuri sub regimul vamal în cauză nu poate fi acordat decât după constituirea acestei garanții.
g) Punerea în liberă circulație
Mărfurile neunionale destinate introducerii pe piața Uniunii sau pentru uz sau consum personal
în interiorul teritoriului vamal al Uniunii fac obiectul punerii în liberă circulație. Punerea în
liberă circulație implică:
- perceperea taxelor la import datorate;
- perceperea, dacă este cazul, a altor taxe conform dispozițiilor relevante în vigoare în materie de
percepere a taxelor respective;
- aplicarea de măsuri de politică comercială, precum și de măsuri de prohibiție sau restricție, cu
condiția ca acestea să nu fi fost aplicate într-un stadiu anterior; și
- îndeplinirea altor formalități prevăzute pentru importul de mărfuri.
Punerea în liberă circulație conferă mărfurilor neunionale statutul vamal de mărfuri unionale.

3. Sistemul de control al exportului (ECS) 

Legislaţia Uniunii prevede ca toate mărfurile care se scot de pe teritoriul vamal al Uniunii,
indiferent de destinaţia lor finală, să fie supuse analizei de risc şi controlului vamal. Prin urmare
s-a impus necesitatea instituirii unui nivel comun de protecţie şi asigurarea aplicării uniforme a
controalelor vamale de către fiecare stat membru. 
Prin Normele tehnice de utilizare a Sistemului de control al exportului, aprobate prin Ordinul
preşedintelui ANAF nr. 1194/13.04.2016, publicat în Monitorul Oficial al României nr.
309/22.04.2016, Partea I, este stabilită procedura de export prin utilizarea aplicației ECS-RO.
Aceste norme se aplică tuturor mărfurilor destinate a părăsi teritoriul vamal al Uniunii, fie pe
baza unei declaraţii vamale fie, când ieşirea din Uniune nu este reglementată de o declaraţie
vamală, pe baza unei declaraţii sumare de ieşire. 
Sistemul de control al exportului- ECS-RO este un sistem informatic, dezvoltat încă din anul
2007 de către Comisia Europeană, care permite schimbul de mesaje şi de informaţii referitoare la
mărfurile declarate la export, între autorităţile vamale naţionale şi între acestea şi operatorii
economici, precum şi cu Comisia Europeană. 
Utilizarea sistemului ECS-RO permite autorităţilor vamale să controleze ieşirea de pe teritoriul
vamal al Uniunii a mărfurilor declarate la export. 
Sistemul de Control al Exportului instituie un nivel comun de protecţie în cazul controalelor
vamale efectuate asupra mărfurilor care ies de pe teritoriul vamal al Uniunii, distribuie
rezultatele analizei de risc efectuate între autorităţile vamale implicate şi gestionează declaraţiile
sumare de ieşire (EXS). 
- Aplicaţia naţională ECS-RO 
În România declaraţiile vamale de export se depun prin utilizarea aplicaţiei informatice naţionale
-ECS-RO, care gestionează operaţiunile de: 
- export definitiv; 
- export temporar în cadrul regimului de perfecţionare pasivă; 
- export temporar în vederea unei returnări ulterioare în aceeaşi stare; 
- reexport, care urmează unui regim special. 
- export de produse compensatoare obţinute din mărfuri echivalente în cadrul regimului de
perfecţionare activă înainte ca mărfurile provenite din import să fie plasate sub regim. 
De asemenea, aplicația națională ECS-RO gestionează și declarațiile sumare de ieșire. 
- Documentul de însoţire la export - EAD 
Este un document tipărit din aplicaţia ECS-RO care însoţeşte mărfurile de la biroul vamal de
export la biroul vamal de ieşire, întocmit conform modelului prevăzut în anexa nr. 9, apendicele
H1 la Regulamentul delegat (UE) 2016/341 al Comisiei din 17.12.2015 de completare a
Regulamentului (UE) nr. 952/2013 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce
privește normele tranzitorii pentru anumite dispoziții din Codul Vamal al Uniunii, în cazul în
care sistemele electronice relevante nu sunt încă operaționale, și de modificare a Regulamentului
delegat (UE) 2015/2446 al Comisiei. 
În cazul procedurii normale de vămuire, la acordarea liberului de vamă, lucrătorul vamal
tipăreşte documentul de însoţire la export- EAD pe care îl înmânează
declarantului/reprezentantului vamal. 
În cazul procedurii de înscriere în evidențele declarantului, la acordarea liberului de vamă,
operatorul economic tipărește documentul de însoțire- EAD. 
- Certificarea ieșirii mărfurilor 
Biroul vamal de export certifică că mărfurile declarate au părăsit teritoriul vamal al Uniunii, în
cazurile prevăzute la art. 334 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2015/2447, și la
solicitarea declarantului /reprezentantului vamal autentifică formularul din anexa nr. 1. 
- Declaraţia sumară de ieşire 
Declarația sumară de ieșire se depune la biroul vamal de ieșire în condițiile art. 271 din Codul
Vamal al Uniunii și ale art. 341 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2015/2447. 
Declarația sumară de ieșire nu mai este cerută dacă declarația electronică de tranzit conține
datele din declarația sumară de ieșire, cu condiția ca biroul de destinație să fie totodată biroul
vamal de ieșire sau ca biroul de destinație să fie în afara teritoriului vamal al Uniunii. 
Declaraţia sumară de ieşire se depune la biroul vamal de ieşire. Pentru traficul maritim, acesta
este portul Uniunii unde se încarcă marfa pe vasul care o va scoate din Uniune, chiar dacă vasul
face escale în alte porturi ale Uniunii înainte de ieşirea din UE 

Termenul-limită de depunere a declaraţiilor vamale sumare

Depunerea EXS la biroul vamal de ieșire se face în termenele prevăzute la art. 244 din
Regulamentul delegat (UE) 2015/2446. 
În cazul în care mărfurile care părăsesc teritoriul vamal al Uniunii sunt acoperite fie de o
declaraţie vamală, fie de o declaraţie sumară de ieşire, acestea trebuie să fie depuse la biroul
vamal competent, în următoarele termene: 
(a) în cazul transportului maritim: 
(i) pentru deplasările de mărfuri în containere, altele decât cele menționate la punctele (ii) și (iii)
de mai jos, cel puțin cu 24 de ore înainte ca mărfurile să fie încărcate pe nava la bordul căreia
acestea trebuie să părăsească teritoriul vamal al Uniunii; 
(ii) pentru deplasările de mărfuri în containere între teritoriul vamal al Uniunii și Groenlanda,
Insulele Feroe, Islanda sau porturile de la Marea Baltică, Marea Nordului, Marea Neagră sau
Marea Mediterană și toate porturile din Maroc, cel puțin cu două ore înaintea plecării dintr-un
port situat pe teritoriul vamal al Uniunii; 
(iii) pentru deplasările de mărfuri în containere între departamentele franceze de peste mări,
Insulele Azore, Madeira sau Insulele Canare și un teritoriu situat în afara teritoriului vamal al
Uniunii, în cazul în care durata călătoriei este mai mică de 24 de ore, cu cel puțin cu două
ore înaintea plecării dintr-un port situat pe teritoriul vamal al Uniunii; 
(iv) în cazul deplasărilor care nu implică mărfuri în containere, cu cel puțin cu 2 ore înaintea
plecării dintr-un port situat pe teritoriul vamal al Uniunii; 
(b) în cazul  transportului aerian, cu cel puţin 30 de minute înaintea plecării dintr-un aeroport
situat pe teritoriul vamal al Uniunii; 
(c) în cazul transportului rutier şi pe căile navigabile interioare, cu cel târziu o oră înainte ca
mărfurile să părăsească teritoriul vamal al Uniunii; 
(d) în cazul  transportului feroviar: 
(i) în cazul în care călătoria cu trenul de la ultima stație de formare a trenului până la biroul
vamal de ieșire durează mai puțin de două ore, cu cel târziu o oră înainte de sosirea mărfurilor la
locul pentru care biroul vamal de ieșire este competent; 
(ii) în toate celelalte cazuri, cu cel târziu două ore înainte ca mărfurile să părăsească teritoriul
vamal al Uniunii; 
(e) în cazurile în care se aplică Regulamentul (CE) nr. 612/2009 al Comisiei, declarația trebuie
să fie depusă la biroul vamal competent cel mai târziu la momentul încărcării mărfurilor în
conformitate cu articolul 5 alineatul (7) din regulamentul menționat. 
(f) În următoarele situații, termenul-limită pentru depunerea unei declarații prealabile la
ieșire este cel aplicabil mijloacelor active de transport utilizate în vederea părăsirii teritoriului
vamal al Uniunii:
(i) în cazul în care mărfurile au ajuns la biroul vamal de ieșire printr-un alt mijloc de transport
decât cel cu care au fost transferate înainte de a părăsi teritoriul vamal al Uniunii (transportul
intermodal); 
(ii) în cazul în care mărfurile au ajuns la biroul vamal de ieșire printr-un mijloc de transport care
este, la rândul său, transportat prin intermediul unui mijloc de transport activ la momentul
părăsirii teritoriului vamal al Uniunii (transportul combinat).
- Derogarea de la obligaţia de a depune o declaraţie sumară de ieşire (EXS): 
În cazul mărfurilor prevăzute la art. 263 alin. (2) din Codul Vamal al Uniunii și art. 245 din
Regulamentul delegat (UE) 2015/2446 nu se depune o declarație sumară de ieșire. 
Legislaţia Uniunii prevede mai multe tipuri de mărfuri/trafic pentru care depunerea unei EXS nu
este necesară. Printre cele mai importante care se referă la transportul maritim se numără: 
• Containere goale; 
• Mişcări cargo intracomunitare; 
• Încărcătura FROB- marfa care rămâne la bordul navei, inclusiv marfa încărcată în alte porturi
ale Uniunii. 
Totodată, sunt excluse de la depunerea declaraţiei sumare de ieşire mărfurile neunionale
depozitate temporar sau plasate sub regim de zonă liberă, transbordate pe termen scurt (se
înțelege termenul mai mic de 14 zile). 
- Cine poate depune o EXS: 
Potrivit art. 271 alin. (2) din Codul Vamal al Uniunii, declaraţia sumară de ieşire se depune de
către transportator. În pofida obligațiilor transportatorului, declarația sumară de ieșire poate fi
depusă, în locul transportatorului, de una dintre persoanele următoare: 
(a) exportatorul, expeditorul sau orice altă persoană în numele sau în contul cărora acționează
transportatorul; 
(b) orice persoană în măsură să prezinte mărfurile în cauză sau să asigure prezentarea acestora la
biroul vamal de ieșire. 
- Procedura alternativă de declarare a mărfurilor la export - în situaţia în care aplicaţia
informatică ECS-RO nu funcţionează
Se depune: 
1. Fie declaraţia vamală de export pe suport hârtie, utilizând formularul care corespunde
modelului din anexa nr. 9, apendicele B1 - B4 la Regulamentul delegat (UE) 2016/341 al
Comisiei din 17.12.2015 de completare a Regulamentului (UE) nr. 952/2013 al Parlamentului
European și al Consiliului în ceea ce privește normele tranzitorii pentru anumite dispoziții din
Codul Vamal al Uniunii, în cazul în care sistemele electronice relevante nu sunt încă
operaționale, și de modificare a Regulamentului delegat (UE) 2015/2446 al Comisiei, la care se
adaugă documentul de siguranţă şi securitate care corespunde modelului din anexa nr. 9,
apendicele J1 şi o listă de articole - securitate şi siguranţă care corespunde modelului din anexa
nr. 9, apendicele J2 la acelaşi regulament. 
2. Fie, declaraţia vamală de export pe suport hârtie, utilizând un document administrativ unic de
export/securitate care corespunde modelului din anexa nr. 9, apendicele I1 şi o listă de articole
export/securitate care corespunde modelului din anexa nr. 9, apendicele I2 la regulamentul
menționat anterior. 
Mărfurile circulă până la biroul vamal de ieșire însoțite de exemplarul 3 al declarației vamale de
export. Acesta înregistrează în evidențele proprii operațiunea și ștampilează documentul, dacă i
se solicită acest lucru. 
- Procedura alternativă de declarare a mărfurilor utilizând declaraţia sumară de ieşire 
Declaraţia sumară de ieşire întocmită în scris, pe suport de hârtie, este întocmită utilizând
formularul document de securitate şi siguranţă conform modelului din anexa nr. 9, apendicele J1
la Regulamentul delegat (UE) 2016/341 al Comisiei din 17.12.2015 de completare a
Regulamentului (UE) nr. 952/2013 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce
privește normele tranzitorii pentru anumite dispoziții din Codul Vamal al Uniunii, în cazul în
care sistemele electronice relevante nu sunt încă operaționale, și de modificare a Regulamentului
delegat (UE) 2015/2446 al Comisiei. În cazul în care transportul pentru care se întocmeşte o
declaraţie sumară de ieşire se compune din mărfuri constituite din mai mult de un articol,
documentul de securitate şi siguranţă este completat de o listă de articole al cărei model
figurează în anexa nr. 9, apendicele J2 din regulamentul menționat anterior. Lista de articole este
parte integrantă din documentul de securitate şi siguranţă. 

4. Regimurile economice

4.1.Tranzitul vamal în UE
Mărfurile nevămuite la intrarea în UE pot fi transportate pe teritoriul UE în „tranzit vamal“, care
este un regim vamal suspensiv. Şi în cadrul UE exista tranzit vamal extern şi intern.
Tranzitul intern se aplică transportului mărfurilor care se expediază sau se primesc în comerţul
intracomunitar (liber de taxe vamale). Este vorba de mărfuri fără originea în UE, pentru care
procedurile de vămuire la import au fost deja efectuate. Pentru aceste mărfuri se solicită
declaraţie de tranzit tip T2, cu care mărfurile circulă în comerţul dintre statele membre ale UE şi
Insulele Canare, Departamentele franceze de peste mări, Muntele Athos şi Insulele britanice din
Canalul Mânecii.
Tranzitul extern se aplică transportului mărfurilor fără origine si statut necomunitar, respectiv
mărfurilor care fie că nu sunt comercializate între statele membre, nefiind supuse procedurii de
punere în liberă circulaţie în UE, fie că circulă între vămile de intrare şi cele de destinaţie din
UE. Pentru aceste mărfuri se solicită declaraţie de tranzit tip T1.
Începând cu anul 2003, în UE şi AELS se aplică noul sistem de tranzit computerizat (NCTS),
o procedură electronică de evidenţă a tranzitului, cunoscută şi practicată şi de către firmele din
România.
Tranzitul extern în UE se efectuează sub supraveghere vamală şi cu garantarea taxelor vamale,
urmărindu-se să satisfacă atât dirijarea unui transport de la un birou vamal la altul (la import), cât
şi la transportul unor mărfuri vămuite, de la un birou vamal din interiorul UE la un birou vamal
de frontieră (la export).
În vederea admiterii tranzitului vamal, biroul vamal de frontieră efectuează controlul vamal
exterior al mijloacelor de transport şi verifică concordanţa documentelor de tranzit vamal cu
documentele de transport însoţitoare (la import).
În caz de indicii temeinice de fals sau de fraudă, biroul vamal va proceda la efectuarea
controlului vamal fizic al mărfurilor în tranzit.
Titularul de tranzit vamal este transportatorul mărfurilor numit şi „principalul obligat“, care
trebuie să depună la biroul vamal de plecare, direct sau prin reprezentant o declaraţie vamală de
tranzit, însoţită de specificaţii, facturi sau de alte documente din care să rezulte valoarea
mărfurilor tranzitate, exceptând transporturile pe calea ferată, unde depunerea facturilor nu este
obligatorie. Totuşi, dacă se constată că mărfurile aflate în regim de tranzit (feroviar) nu au ajuns
la biroul vamal de destinaţie, firma transportatoare este obligată să prezinte documentele care să
ateste valoarea acelor mărfuri.
În cazul transporturilor pe calea ferată (în regim de tranzit vamal), declaraţia vamală de tranzit se
înlocuieşte cu scrisoarea de trăsură feroviară, pe care autoritatea vamală va aplica o ştampilă
având menţiunea: „Marfă sub regim vamal de tranzit“.
Termenul de încheiere pentru regimul de tranzit vamal se stabileşte de biroul vamal de plecare în
funcţie de felul mijlocului de transport, de distanţa de parcurs şi de condiţiile atmosferice, fără ca
durata tranzitului să depăşească 45 de zile.
Mărfurile aflate în regim de tranzit vamal, care din cauze fortuite se valorifică pe teritoriul UE,
sunt supuse plăţii taxelor vamale şi a altor drepturi de import.
În cazul în care tranzitele vamale se realizează sub acoperirea „Convenţiei privind admiterea
temporară“ (carnetul A.T.A) adoptată la Istanbul la 26 iunie 1990, sau a „Convenţiei
Internaţionale Vamale pentru transporturile rutiere internaţionale a mărfurilor pe şosele, sub
acoperirea „Carnetului TIR“, respectiv „Convenţia TIR“(denumire prescurtată), în locul
declaraţiei vamale de tranzit transportatorii vor prezenta la Birourile vamale „Carnetul A.T.A“,
respectiv „Carnetul TIR“, documente care permit urmărirea tranzitului şi asigurarea continuităţii
supravegherii vamale.
Utilizarea carnetelor A.T.A şi TIR prezintă avantaje atât pentru titularul tranzitului, cât şi pentru
autoritatea vamală, prin reducerea formalităţilor şi micşorarea timpului de staţionare a
autovehiculelor în punctele vamale de trecere a frontierei, în afară de faptul că prin sistemul de
garanţii instituit de cele două convenţii internaţionale se utilizează o procedură sigură de
supraveghere vamală şi de recuperare a datoriei vamale (taxelor vamale), în caz de încălcare a
condiţiilor regimului de tranzit vamal.
Efectuarea operaţiunilor de tranzit vamal presupune, de asemenea şi cunoaşterea următorilor
termeni:
a) Biroul vamal de garanţie, unde se constituie o garanţie, prin garant (garanţie furnizată de
principalul obligat).
b) Listele de încărcătură, care fac parte din declaraţia de tranzit şi care pot fi utilizate în locul
formularelor complementare, ca parte descriptivă a declaraţiei de tranzit.
c) Recipisa, care se eliberează de către biroul vamal de destinaţie, la cerere, persoanei interesate
care prezintă exemplarele 4 şi 5 ale declaraţiei de tranzit. Recipisa trebuie completata, în
prealabil, de către persoana interesată şi trebuie să conţină indicaţii referitoare la transport.
d) Garanţia izolată, trebuie să acopere în totalitate cuantumul datoriei vamale ce se poate naşte.
Se calculează pe baza nivelului taxelor celor mai ridicate, aferente mărfii în cauză. Se constituie
la plecare.
e) Titlul de garanţie izolată, reprezintă echivalentul în lei al sumei de 7000 euro/titlu. Titlurile
trebuie să acopere taxa vamală.
f) Certificatul de garanţie globală sau de dispensa de garanţie, care poate fi utilizat de
principalul obligat în limita unei valori (sume) de referinţă, care corespunde cuantumului datorie
vamale ce poate apărea pentru mărfurile plasate de către principalul obligat sub regimul de
tranzit pe o perioadă de cel puţin 7 zile. Suma de referinţă este stabilită de biroul de garanţie
împreună cu partea interesată, pe baza datelor referitoare la mărfurile transportate în trecut şi a
unei estimări a volumului operaţiunilor de tranzit ce vor fi efectuate (rezultând din documentaţia
comercială). Această sumă (acoperită de garanţia globală) poate fi redusă la 50% când
principalul obligat demonstrează că are o situaţie financiară solidă şi o experienţă suficientă în
efectuarea tranzitului şi la 30%, dacă mai demonstreaza că are şi un nivel ridicat de cooperare cu
autoritatea vamală. Pentru obţinerea dispensei de garanţie mai trebuie demonstrat de principalul
obligat că îşi poate gestiona transporturile şi că are o capacitate financiară suficientă pentru
îndeplinirea angajamentelor asumate. Autoritatea vamală eliberează principalului obligat unul
sau mai multe certificate de garanţie globală. Certificatele trebuie prezentate la biroul de plecare.
Perioada lor de valabilitate nu poate depăşi doi ani, dar poate fi prelungită, o singură dată, pentru
maximum doi ani.
g) Declaraţia vamală de tranzit, care conţine numai mărfurile încărcate pe un singur mijloc de
transport pentru a fi transportate de la un birou de plecare la unul de destinaţie. Ea constituie şi
un titlu de creanţă pentru plata datoriei vamale, dacă transportatorul nu prezintă marfa la biroul
vamal de destinaţie în termenul stabilit sau o prezintă cu lipsuri sau substituiri. Declaraţia
respectă normele tehnice de completare a documentului administrativ unic şi se depune la biroul
vamal de plecare, prin procedeu informatic. Transportul mărfurilor în tranzit se face cu
exemplarele 4 şi 5 ale declaraţiei de tranzit, înmânate principalului obligat de către biroul de
plecare.
h) Documentul de însoţire a tranzitului, care înlocuieşte exemplarele 4 şi 5 ale declaraţiei de
tranzit, procesate la biroul de plecare prin procedeu informatic. Poate fi tipărit prin sistemul
informatic al principalului obligat. Biroul vamal de plecare pastrează declaraţia de tranzit şi
acordă liberul de vamă eliberând principalului obligat documentul de însoţire a tranzitului. La
documentul de însoţire a tranzitului se anexează, după caz, o listă a articolelor sau o listă de
încărcătură. Biroul vamal de destinaţie păstrează documentul de însoţire a tranzitului.
j) Rezultatul controlului, efectuat la sosirea mărfii.
k) Avizul de sosire, trimis de biroul vamal de destinaţie celui de plecare, după sosirea mărfii.
l) Avizul anticipat de sosire, care este un mesaj trimis de către biroul vamal de plecare celui de
destinaţie, după acordarea liberului de vamă, conţinând informaţii privind operaţiunea de tranzit.
Se întocmeşte pe baza datelor din declaraţia de tranzit.
m) Simplificările, care pot fi autorizate de către organul vamal, la cererea principalului obligat
sau a destinatarului şi care sunt următoarele: garanţia globală sau dispensa de garanţie, listele de
încărcătură speciale, sigiliile cu model special, statutul de expeditor agreat sau de destinatar
agreat, procedurile simplificate, specifice transportului pe calea ferată, în containere mari, pe cale
aeriană sau prin conducte, ca şi alte proceduri simplificate. Cererea de autorizare a unei
proceduri simplificate se depune la autoritatea vamală urmând ca în termen de 90 de zile să se
primească un răspuns. Statutul de expeditor agreat este acordat de autoritatea vamală oricărei
persoane care intenţionează să efectueze operaţiuni de tranzit fără a prezenta biroului de plecare
mărfurile şi declaraţia de tranzit al cărei obiect îl constituie aceste mărfuri. Acest statut nu se
acordă decât persoanelor care beneficiază de o garanţie globală sau de o scutire de garanţie. În
autorizaţie se menţionează biroul de plecare, termenul în care trebuie informat biroul de plecare
despre operaţiunile în tranzit, măsurile de identificare ce se vor lua şi categoriile sau
transporturile de mărfuri excluse. Rubrica C “Birou de plecare” de pe declaraţia de tranzit poate
fi ştampilată de expeditorul agreat, cu o ştampilă specială, admiă de autoritatea vamală. În
rubrica D “Controlat la biroul de plecare” de pe declaraţia de tranzit se va face menţiunea
“expeditor agreat”. Statutul de destinatar agreat este acordat de autoritatea vamală oricărei
persoane care intenţionează să primească mărfurile plasate sub regimul de tranzit în spaţiile sale,
sau în alte locuri stabilite, fără să prezinte mărfurile şi exemplarele 4 şi 5 ale declaraţiei de tranzit
la biroul vamal de destinaţie.
La procedura simplificată, în cazul transportului pe calea ferată se utilizează scrisoarea de trasură
model CIM, care este asimilată declaraţiei de tranzit şi pe care autoritatea vamală va aplica o
ştampilă având menţiunea: „Marfă sub regim vamal de tranzit“. Societatea de cale ferată care
acceptă la transport marfa însoţită de scrisoarea de trasură model CIM cu valoare de declaraţie de
tranzit, devine principal obligat. Ea trimite biroului vamal de destinaţie exemplarele 2 şi 3 ale
scrisorii de trăsură model CIM, exemplarul 2 fiindu-i restituit de calea ferată după avizare.
n) Buletinul de expediere TR se utilizează pentru tranzitul mărfurilor în containere mari, fiind un
document care cuprinde contractul de transport.

4.2. Perfecţionarea activă, pasivă şi antrepozitarea în UE

În vederea aprobării acestor operaţiuni de către autoritatea vamală, în UE se completează un
singur formular de cerere, care de la rubrica 1 până la rubrica 17, inclusiv, este identic pentru
toate regimurile vamale suspensive. Elementele specifice autorizării fiecăruia din cele trei
regimuri, încep cu rubrica 18.
Dintre regimurile suspensive vom analiza în continuare perfecţionarea pasivă întrucât are cele
mai mari perspective de aplicare, până în prezent fiind mai puţin utilizată de către firmele din
România.
Perfecţionarea pasivă, permite efectuarea unui export temporar de mărfuri, în interiorul sau în
afara teritoriului UE, în vederea supunerii acestora unor operaţiuni de transformare sau
prelucrare şi reimportul produselor compensatoare rezultate, cu exonerare, totală sau parţială de
plata drepturilor de import cuvenite.
În cazul operaţiunilor de prelucrare efectuate în cadrul UE nu este necesară îndeplinirea
formalităţilor vamale, ci doar completarea declaraţiilor statistice de introducere şi expediere.
Condiţia este însă, ca marfa să provină direct dintr-o ţară din UE. Dacă marfa este expediată
dintr-o terţă ţară, operaţiunea va necesita întocmirea unor declaraţii vamale.
Să luăm un exemplu:
O firmă din Marea Britanie cumpără din afara UE ţesatură din bumbac, în regim vamal de
punere în liberă circulaţie, plătind taxa vamală şi TVA în vamă, după care o trimite, ca marfă cu
statut european, în Italia, în vederea prelucrării. Firma britanică va completa o declaraţie
statistică de expediere, iar după primirea camăşilor din bumbac (produsul compensator), o
declaraţie statistică de introducere.
Dacă însă firma britanică trimite în Italia ţesătura din bumbac direct dintr-o ţară din afara UE,
firma italiană va întocmi o declaraţie vamală pentru punerea în liberă circulaţie, achitând taxa
vamală şi TVA în vamă. La livrarea produsului prelucrat în Marea Britanie firma italiană va
completa o declaraţie statistică de expediere, iar firma britanică o declaraţie statistică de
introducere.
Există şi alternativa ca firma britanică să se înregistreze în scopuri de TVA în Italia, sau să-şi
angajeze un reprezentant fiscal în această ţară, pentru efectuarea operaţiunii de punere în liberă
circulaţie, încheind, ulterior, un contract intern de prestări de servicii de prelucrare cu
producătorul italian.
În cazul în care se recurge pentru operaţiunea de prelucrare la firme din afara UE, ne vom afla în
situaţia unui export temporar de mărfuri din UE în vederea perfecţionării pasive, care este supus
aceloraşi proceduri vamale care se aplicau şi înainte de aderarea la UE (respectiv solicitarea
autorizării regimului economic de perfecţionare pasivă).
Documentele pe care trebuie să le prezinte la vamă solicitantul regimului de perfecţionare pasivă
sunt: declaraţia vamală de export, unde, la rubrica 7 (Regimuri vamale) se menţionează codul
corespunzător regimului de perfecţionare pasivă, cererea pentru autorizarea regimului de
perfecţionare pasivă, factura externă, documentul de transport, certificatul de circulaţie a
mărfurilor, tip EUR 1, sau declaraţia exportatorului pe factură privind originea mărfurilor.
La importul produselor compensatoare, solicitantul regimului de perfecţionare pasivă prezintă
organelor vamale declaraţia vamală de import (unde la rubrica 37 se menţionează codul
corespunzător regimului de perfecţionare pasivă), factura cu costul prelucrării, recomandabil şi
o copie după factura proforma de export a mărfii trimise la prelucrare, documentul de transport
şi certificatul EUR 1.
Nu pot fi plasate sub regim de perfecţionare pasivă mărfurile care prin exporturile lor ar da
naştere la rambursări sau restituiri de drepturi de import, precum şi cele care înaintea exportului,
au fost importate în exonerare totală de drepturi de import, pentru a fi utilizate într-un anumit
scop.
Cantitatea sau procentajul de produse compensatoare obtinut dintr-o cantitate determinata de
mărfuri supuse procesului de perfecţionare pasivă reprezintă „rata de randament“, care poate
condiţiona eliberarea autorizaţiei de perfecţionare pasivă.
În situaţia în care produsele de înlocuire vor fi importate înainte de a fi realizat exportul temporar
al mărfurilor, operaţiunea se consideră a fi un „import anticipat“.
Toate cheltuielile referitoare la încărcarea, transportul şi asigurarea mărfurilor, inclusiv
comisioanele şi costurile de intermediere, cu excepţia comisioanelor de cumpărare, costul
ambalajelor care nu fac corp comun cu marfa de export temporar, costul manoperei de ambalare
şi al materialelor de ambalare, precum şi cheltuielile de întreţinere conexe transportului de marfă,
se însumează şi intră în calcule, sub denumirea de „cheltuieli de încărcare, de transport şi
asigurare“.
Pentru a obţine autorizarea unui regim vamal de perfecţionare pasivă, firmele din UE
completează o cerere tipizată pe care o înaintează autorităţii vamale în a carei rază teritorială se
află sediul titularului operaţiunii comerciale (conform contractului de perfecţionare pasivă
încheiat cu un partener străin). Autoritatea vamală acordă în termenul legal autorizaţia pentru
regimul de perfecţionare pasivă, după verificarea documentelor şi constatarea că, prin
prelucrarea mărfurilor de export temporar vor rezulta produse compensatoare ce vor fi
reimportate.
Autorizaţia se acordă cu respectarea următoarelor condiţii:
a. de natură personală: solicitantul să fie înregistrat în scop de TVA în UE şi să ofere garanţiile
necesare (solvabilitate, seriozitate, evidenţă contabilă la zi etc);
b. de natură economică: să fie luate în considerare interesele celorlalţi producători din UE;
c. cunoaşterea regulilor de tehnică vamală: sunt considerate produse compensatoare numai cele
care sunt prelucrate din mărfurile exportate temporar.
La cererea pentru autorizarea regimului de perfecţionare pasivă se anexează calculul impozitării
vamale.
Dacă produsele compensatoare beneficiază de o măsură tarifară preferenţială sau dacă această
măsură este aplicabilă şi în cazul mărfurilor importate (încadrate la aceeaşi poziţie tarifară ca şi
mărfurile de export), taxele vamale şi alte drepturi de import care se iau în considerare pentru
stabilirea cuantumului ce se deduce sunt cele care rezultă din aplicarea măsurilor preferenţiale.
Atunci când operaţiunea de perfecţionare pasivă constă în repararea mărfurilor importate, care
au fost constatate ulterior că sunt defecte sau s-au defectat în perioada de garanţie, reimportul lor
se efectuează cu exonerarea totală a plăţii taxelor vamale şi a altor drepturi de import, dacă se
dovedeşte că repararea a fost efectuată gratuit. Această prevedere nu se aplică însă dacă
mărfurile respective au fost importate defecte şi ulterior ele sunt exportate temporar pentru a fi
reparate.
Dacă operaţiunea de perfecţionare pasivă are ca obiect repararea de mărfuri de export temporar,
cu titlu oneros, importul produselor compensatoare se efectuează cu exonerarea parţială a taxelor
vamale şi a altor drepturi de import, iar cuantumul acestora se determină pe baza elementelor de
taxare aferente produselor compensatoare la data înregistrării declaraţiei vamale de import a
acestor produse, luându-se în considerare ca valoare în vamă numai cheltuielile de reparaţie.
Regimul de perfecţionare pasivă se poate realiza şi prin înlocuirea produselor compensatoare cu
importul unor produse de înlocuire de acelaşi standard. Biroul vamal poate permite ca produsele
de înlocuire să fie (în condiţiile fixate în autorizaţie) importate înainte de exportul temporar al
mărfurilor. Importul anticipat se realizează numai cu constituirea unei garanţii care să acopere
integral cuantumul taxelor vamale şi a altor drepturi de import.
Dacă mărfurile de export temporar au fost deja folosite înainte de a fi exportate, produsele de
înlocuire pot să nu fie nici ele produse noi. Biroul vamal poate acorda derogări de la această
normă dacă se dovedeşte ca produsele de înlocuire, deşi noi, au fost livrate gratuit.
În cazul importului anticipat al produselor de înlocuire, exportul temporar al mărfurilor trebuie
efectuat în cel mult doua luni de la data înregistrării declaraţiei vamale de import a produselor de
înlocuire. În situaţii temeinic justificate, la cererea titularului autorizaţiei, biroul vamal poate
aproba prelungirea acestui termen.
La importurile anticipate de produse de înlocuire, cuantumul taxelor vamale şi a altor drepturi de
import, care urmează a fi dedus, se determină în funcţie de elementele de taxare aplicabile
mărfurilor de export temporar la data înregistrării declaraţiei de plasare a mărfurilor sub regim de
perfecţionare pasivă.
În vederea asigurării, supravegherii vamale pe timpul aplicării regimului de perfecţionare pasivă,
Biroul vamal poate să recurgă la următoarele procedee:
a) menţionarea sau descrierea în declaraţie a marcajelor particulare sau a numerelor de fabricaţie
ale mărfurilor de export temporar;
b) aplicarea de sigilii, ştampile sau alte mijloace de marcare individuală la mărfurile de export
temporar;
c) prelevarea de eşantioane, solicitarea de fotografii sau descrieri tehnice, analize de laborator,
ale mărfurilor de export temporar;
d) examinarea de documente justificative referitoare la operaţiunea de perfecţionare pasivă care
urmează să fie efectuată (contracte, corespondenţă, facturi) care să demonstreze că produsele
compensatoare urmează să fie fabricate din mărfurile de export temporar.
Când aplicarea regimului de perfecţionare pasivă se solicită în scopul reparării mărfurilor, Biroul
vamal poate permite operaţiunea numai dacă se asigură că mărfurile sunt efectiv defecte şi
necesită reparaţii.
Când se aplică schimbul de mărfuri în sistem standard, autoritatea vamală va recurge la procedee
asemănătoare cu cele menţionate anterior (lit. a) la c), actele justificative trebuind să facă dovada
că reparaţia se realizează cu ajutorul unui produs de înlocuire şi că operaţiunea nu se efectuează
pentru ameliorarea performanţelor tehnice iniţiale ale mărfurilor.
Autorizaţia prin care se acordă schimbul de mărfuri în sistem standard, fără import anticipat, se
utilizează atunci când sunt îndeplinite condiţiile pentru reimportul de produse compensatoare în
locul produselor de înlocuire.
Importul de produse de înlocuire este permis când sunt îndeplinite condiţiile de acordare a
sistemului de schimburi standard fără import anticipat, chiar dacă operaţiunea nu a fost iniţial
înscrisă în autorizaţia de plasare sub regim de perfecţionare pasivă. Asemenea operaţiune este
permisă numai dacă este solicitată până în momentul importului produselor de înlocuire.
Termenul de valabilitate al autorizaţiei pentru regimul de perfecţionare pasivă este stabilit de
autoritatea vamala în funcţie de condiţiile specifice ale operaţiunii, dar nu poate depăşi doi ani.
Însă, în cazuri temeinic justificate, poate fi prelungit. Biroul vamal va stabili, în declaraţia
vamală de plasare sub regimul de perfecţionare pasivă, termenul de încheiere a operaţiunilor
privind acest regim, ţinând seama de durata necesară realizării lor.
În ceea ce priveşte importul produselor compensatoare sau importul produselor de înlocuire,
acesta se consideră realizat la data înregistrării declaraţiei vamale de import sau la data
declaraţiei vamale de plasare a mărfurilor sub un regim vamal de antrepozit vamal ori de
perfecţionare activă.
Rata de randament se stabileşte de titularul operaţiunii cel mai târziu în momentul plasării
mărfurilor sub regim de perfecţionare pasivă, ţinând seama de condiţiile operaţiunilor respective.
Rata de randament poate fi stabilită şi după plasarea mărfurilor sub regimul de perfecţionare
pasivă, dar numai în cazuri bine justificate şi nu mai târziu de data înregistrării declaraţiei de
import a produselor compensatoare.
Autoritatea vamală poate aproba, în cazuri justificate, ca importul produselor compensatoare sau
importul produselor de înlocuire să fie efectuat de o altă persoană din UE, decât titularul
autorizaţiei sau al declaraţiei de plasare sub regimul de perfecţionare pasivă.
Mărfurile de export temporar şi mărfurile destinate exportului temporar în cadrul sistemului de
schimburi standard se plasează sub regimul de perfecţionare pasivă prin depunerea unei
declaraţii vamale corespunzătoare regimului la biroul vamal prevăzut în autorizaţie.
Declaraţia vamală de încheiere a regimului de perfecţionare pasivă se depune la biroul vamal,
care are în evidenţă operaţiunea. Aceasta poate fi depusă şi la un alt birou vamal, cu condiţia ca
titularul autorizaţiei, să transmită o copie de pe declaraţie şi de pe documentele însoţitoare, în
termen de 15 zile, la biroul vamal la care şi-a depus iniţial declaraţia vamală de plasare sub regim
de perfecţionare pasivă.
Atât în declaraţia de plasare sub regim de perfecţionare pasivă, cât şi în cea de încheiere a acestui
regim, se va menţiona „Marfă PP“ în rubrica destinată descrierii mărfurilor.
Cheltuielile de încărcare-descărcare, de transport şi de asigurare a mărfurilor de export temporar
până la locul efectuării operaţiunii de perfecţionare pasivă, nu se includ în valoarea mărfurilor de
export temporar care se ia în calcul la determinarea valorii în vamă a produselor compensatoare.
Însă aceste cheltuieli privind produsele compensatoare se vor include în valoarea în vamă a
acestor produse.
Se consideră cheltuieli de reparaţie cu titlu oneros, sumele plătite de titularul autorizaţiei.
Repartiţia mărfurilor de export temporar pe produsele compensatoare se realizează folosindu-se
în mod corespunzător, fie metoda cheii cantitative, fie metoda cheii valorice. Aceste metode de
calcul se utilizează în scopul determinării sumei care se deduce din cuantumul drepturilor şi
taxelor vamale de import aferente produselor compensatoare importate.
La înregistrarea declaraţiei vamale pentru plasarea mărfurilor sub regimul de perfecţionare
pasivă, ca şi la importul produselor compensatoare, se vor lua în considerare măsurile de politică
comercială stabilite atât pentru exportul mărfurilor, cât şi pentru importul lor.În cazul reparaţiilor
şi recurgerii la sistemul de schimb de mărfuri standard, aceste măsuri nu se aplică.

5. Originea mărfurilor
Ne vom referi, în continuare, la regulile de determinare a originii pentru mărfurile cărora
urmează să li se aplice un regim tarifar preferenţial, şi care sunt prevăzute în acordurile
internaţionale încheiate de UE. Aceste reguli fac apel la două criterii de bază. Astfel, dacă o
marfă importată este obţinută din activităţi productive desfaşurate într-o singură ţară, ea este
originară din ţara din care a fost importată.
Atunci când însă o marfă este rezultatul unor intervenţii productive în diferite tari, se considera
ca este originara din tara în care a suportat ultima transformare substantiala. Din punct de vedere
vamal, ultima transformare substantiala este o interventie care se finalizeaza prin obtinerea unei
marfi noi, sau reprezinta un stadiu de fabricatie important. OMC estimeaza ca, în general,
transformarea substantiala se concretizeaza printr-o schimbare a incadrarii (pozitiei) tarifare, dar,
în anumite cazuri, este necesar ca valoarea adaugata prin transformare (sau prelucrare) sa
reprezinte un anumit procentaj din valoarea marfii ( cel putin 40%).
Notiunea de origine presupune şi clarificarea termenilor de cumul bilateral şi diagonal în relatiile
unor terte tari cu UE.
Prin cumul bilateral de origine, materialele originare din UE sunt considerate a fi originare
dintr-o tara terta cu care UE are un acord, în cazul în care sunt incorporate intr-un produs obtinut
acolo. Nu este nevoie ca aceste materiale sa fi suferit prelucrari sau transformari suficiente. La
randul lor, materialele originare din tara terta, sunt considerate materiale originare din UE, în
cazul în care sunt incorporate intr-un produs obtinut acolo, fara sa fi suferit prelucrari sau
transformari suficiente. Cumulul bilateral de origine se poate aplica numai atunci când
materialele folosite au dobandit statutul de produse originare datorita regulilor de origine
Prin cumul diagonal de origine, materialele originare din tarile CEFTA şi AELS, conform
acordurilor dintre UE, o tara terta şi aceste tari sunt considerate originare din UE sau din tara
terta, atunci când sunt incorporate intr-un produs obtinut în oricare din aceste tari, fara sa fie
necesar sa sufere prelucrari sau transformari suficiente. Mărfurile care au dobandit statutul de
produs originar prin cumul diagonal de origine, sunt considerate, de asemenea, produse originare
din UE sau din tara terta, când valoarea adaugata acolo depaseste valoarea materialelor folosite,
originare din tarile mentionate. Dacă nu se intampla astfel, produsele în cauza sunt considerate
originare din tara la care se face referire (tara a caror materiale originare au ponderea valorica
cea mai mare). În acest caz, la atribuirea originii nu se va tine seama de materialele originare din
alte tari ( CEFTA şi AELS), transformate sau prelucrate suficient în UE sau în tara terta.
Operaţiunea de transformare substantiala trebuie justificata economic. Aceasta inseamna ca
regulile de origine nu pot servi la evitarea restrictiilor la import. Astfel, dacă o marfa originara
din tara A este supusa unui contingent şi dacă numai în scopul de a evita aceasta piedica, ultima
faza de transformare este transferata în tara B, autoritatea vamala este în drept de a contesta
transformarea realizata în tara B.
Următoarele produse sunt considerate „produse originare“ din Comunitatea Europeana:
· produse obţinute în întregime în UE;
· produsele finite obţinute în UE, care încorporează materiale ce au suferit prelucrări sau
transformări în Comunitatea Europeana, fără însă să fi fost obţinute în întregime, iniţial, în
Comunitate;
· bunuri originare din SEE.
Sunt considerate ca produse obţinute în întregime în UE următoarele:
a) produsele minerale extrase din solul sau subsolul (inclusiv maritim) UE;
b) produsele vegetale recoltate pe teritoriul UE;
c) animalele vii născute şi crescute pe teritoriul UE;
d) produsele obţinute din sau de la animalele menţionate la lit. c);
e) produsele obţinute din vânătoare şi din pescuit, pe teritoriul UE;
f) produsele pescuitului marin şi alte produse scoase din mare, în afara apelor teritoriale ale UE
de către navele tarilor din UE;
g) produsele fabricate la bordul navelor uzină1 din produsele menţionate la lit.f);
h) articolele uzate, colectate în statele membre ale UE, destinate numai recuperării materiilor
prime, inclusiv anvelopele uzate destinate reşapării sau folosite ca deşeuri;
i) deşeurile şi reziduurile rezultate din operaţiuni de producţie;
j) produsele extrase din solul sau subsolul marin din afara teritoriului UE sau al apelor proprii
teritoriale, cu condiţia ca statele membre ale UE să aibă dreptul de exploatare exclusivă a acelui
sol sau subsol;
k) mărfurile produse pe teritoriul membrilor UE utilizând produsele menţionate la paragrafele a)
la j).
Pentru a beneficia de prevederile acordului de preferințe vamale dintre UE şi o terță țară, la
importul din UE în țara respectivă a unor produse, precum şi la exportul altor produse din țara
terță, în UE, produsele respective vor fi însoţite de un „certificat de circulaţie a mărfurilor –
EUR 1“, sau de o „declaraţie dată de exportator“ pe factură, pe o notă de livrare sau pe orice alt
document comercial care descrie produsele în cauză.
Declaraţia pe factură se întocmeşte de exportator pentru orice transport conţinând produse
originare a căror valoare nu depăşeşte 10000 de Euro şi se imprimă prin dactilografiere,
ştampilare sau tipărire pe factură sau pe documentul de livrare. Declaraţia va fi semnată de mână,
în original, de către exportator, sau dacă este un exportator autorizat, poate înscrie numai
menţiunea (care este tipizată), având însă un angajament scris în acest sens cu autorităţile vamale
din ţara exportatoare, prin care îşi asumă întreaga responsabilitate pentru declaraţiile de pe
factură (ca şi cum ar fi
________________
1
Termenii navele (vasele) lor şi navele lor uzină (vasele uzină) se aplică numai acelor nave (vase) care:
- sunt înregistrate sau înmatriculate într-un stat membru al UE;
- navighează sub pavilionul unui stat membru al UE;
- sunt deţinute în proporţie de cel puţin 50% de cetăţeni ai statelor UE, sau de o companie cu sediul într-unul din
aceste state şi ai căror manageri (preşedinte şi membrii majoritari în consiliul de conducere) sunt cetăţeni ai acestor
state şi, în plus, în cazul asocierilor şi a SRL-urilor, cel puţin jumătate din capital aparţine acestor state, instituţiilor
publice sau unor cetăţeni din aceste state;
- ai căror ofiţeri sau conducători sunt cetăţeni ai statelor UE;- cel puţin 75% din membrii echipajului sunt cetăţeni
ai statelor membre ale UE.
semnate în original de către el).
Declaraţia pe factură pentru produsele exportate poate fi întocmită şi după export, cu condiţia ca
prezentarea acesteia în ţara importatoare să nu se facă mai târziu de doi ani după efectuarea
importului respectiv.
Certificatul de circulaţie a mărfurilor – EUR 1, este eliberat de către autorităţile vamale din ţara
exportatoare, sub răspunderea exportatorului (a reprezentantului său autorizat). În acest scop
aceştia vor completa formularul certificatului de circulaţie a mărfurilor – EUR 1 (formular tipizat
şi înseriat).
Formularele completate cu caractere de mână trebuie scrise cu cerneală, cu majuscule.
Descrierea produselor trebuie să fie făcută în caseta destinată acestui scop, fără a lăsa nici o linie
liberă. Atunci când caseta nu este completată în întregime, trebuie trasă o linie orizontală sub
ultima linie a descrierii şi barat spaţiul rămas liber.
La cererea autorităţilor vamale, exportatorul trebuie să prezinte oricând toate documentele
necesare pentru a dovedi caracterul originar al produselor în cauză.
Certificatul de circulaţie a mărfurilor – EUR 1 este eliberat de autorităţile vamale şi pus la
dispoziţia exportatorului înainte ca exportul în cauză sa fie efectuat.
În condiţii excepţionale, un certificat de circulaţie a mărfurilor – EUR 1 poate fi eliberat după
exportul produselor la care se referă, dacă nu a fost eliberat în momentul exportării sau nu a fost
acceptat din motive tehnice în ţara importatoare. Pe baza cererii motivate, a exportatorului,
autorităţile vamale pot elibera un „certificat de circulaţie a mărfurilor – EUR 1 a posteriori“,
după ce au verificat în prealabil informaţiile furnizate în cerere de exportator. Aceste certificate
„a posteriori“ vor fi vizate de autoritatea vamală.
În cazul furtului, pierderii sau distrugerii unui certificat de circulaţie a mărfurilor – EUR 1,
exportatorul poate cere autorităţilor vamale emitente eliberarea unui „duplicat“ pe baza
documentelor de export pe care le posedă. Duplicatul emis în acest mod va purta o menţiune
specială. Duplicatul va purta data emiterii certificatului original şi este valabil de la această dată.
În cazul în care produsele originare sunt plasate sub controlul unei unităţi vamale din UE sau din
țara terță şi apare necesitatea ca dovada originii, iniţială, să fie înlocuită prin mai multe
certificate de circulaţie a mărfurilor – EUR 1 (solicitate de mai mulţii destinatari), unitatea
vamală respectivă este în drept să elibereze mai multe „certificate de circulaţie a mărfurilor –
EUR 1 înlocuitoare“.
Autorităţile vamale ale ţării exportatoare pot autoriza orice exportator care efectuează frecvent
exporturi de produse (standardizate) să întocmească declaraţii pe facturi, indiferent de valoarea
produselor în cauză, cu condiţia ca exportatorul în cauză să solicite autorităţii vamale o
autorizaţie în acest sens şi să-i ofere toate garanţiile necesare pentru verificarea caracterului
originar al produselor şi a celorlalte cerinţe prevăzute în protocol. Dacă condiţiile necesare sunt
îndeplinite, autorităţile vamale vor acorda exportatorului în cauză un statut de „exportator
autorizat“, eliberându-i totodată o „autorizaţie vamală numerotată“.
Versiunea în limba română a declaraţiei pe factura exportatorului autorizat, cu privire la originea
mărfurilor este următoarea:
„Exportatorul produselor ce fac obiectul acestui transport (document – autorizaţia vamală nr. ....)
declară că exceptând cazul în care în mod expres este indicat altfel, aceste produse sunt de
origine preferenţială”.
(Locul şi data)

(Semnătura exportatorului)
De notat că semnătura trebuie să fie de mână, în original. Totuşi, un exportator autorizat nu este
obligat să semneze în original declaraţia, ci va completa în paranteza din declaraţie, numărul
autorizaţiei eliberată de autoritatea vamală, semnătura putând fi a unui împuternicit al său, care
va trebui să-şi înscrie în clar numele şi prenumele (în întregime) şi să semneze. Datele
respective trebuind să fie conforme cu angajamentul în scris depus la autoritatea vamală din ţara
exportatorului, prin care acesta acceptă întreaga responsabilitate pentru orice declaraţie pe
factură care îl identifică, ca şi când ar fi fost semnată de el în original.
Dacă declaraţia pe factură nu este făcută de un exportator autorizat, menţiunea din paranteză se
va omite sau spaţiul va fi lăsat liber.
Declaraţia pe factură se va face prin dactilografiere, ştampilare sau tipărire pe factură, pe
documentul de livrare sau pe alt document comercial care însoţeşte marfa la destinaţie.
Declaraţia, după împrejurări, poate fi completată şi de mână, în care caz va trebui scrisă cu
majuscule, cu cerneală.
O declaraţie pe factură poate fi întocmită de către exportator şi ulterior (după export) şi va fi
luată în considerare dacă se prezintă în ţara importatoare nu mai târziu de 2 ani după efectuarea
importului produselor la care se referă.
Dovada originii este valabilă 4 luni de la data emiterii ei în ţara exportatoare şi va fi prezentată în
acest termen autorităţilor vamale din ţara importatoare. Autorităţile vamale din ţara de import pot
accepta însă dovezile de origine şi după expirarea termenului respectiv de prezentare, atunci când
nerespectarea acestui termen se datorează unor împrejurări excepţionale.
Prezentarea dovezilor de origine către autorităţile vamale ale ţării importatoare, se va face cu
respectarea prevederilor aplicabile în ţara respectivă.
Autorităţile vamale din ţara importatoare sunt în drept să solicite o traducere a dovezii de origine
şi, de asemenea, să solicite ca declaraţia de import să fie însoţită de o declaraţie a importatorului
prin care acesta să ateste că produsele îndeplinesc condiţiile cerute pentru aplicarea acordurilor
(protocoalelor la acord).
La cererea importatorului şi în condiţiile stabilite de către autorităţile vamale din ţara
importatoare, produsele neambalate sau demontate, importate în tranşe, vor putea fi introduse
utilizând o singură dovadă de origine pentru aceste produse, care va fi depusă la importul primei
tranşe.
Produsele trimise sub formă de colete mici, de către persoane particulare către persoane
particulare sau care fac parte din bagajul personal al călătorilor sunt considerate produse
originare, fără a se cere prezentarea unei dovezi de origine cu condiţia ca aceste produse să
reprezinte importuri lipsite de caracter comercial, de îndată ce au fost declarate că îndeplinesc
condiţiile necesare aplicării protocolului. Sunt considerate importuri lipsite de orice caracter
comercial, importurile cu caracter ocazional sau destinate uzului personal al destinatarilor,
călătorilor şi familiilor lor, dacă prin natura şi cantitatea lor este evident că nu sunt destinate
comercializării. Valoarea totală a acestor produse nu trebuie să depăşească 500 euro pentru
pachetele mici sau 1200 euro pentru conţinutul bagajelor personale ale călătorilor.
În cazul produselor expediate prin poştă, declaraţia că îndeplinesc condiţiile necesare pentru
aplicarea prevederilor din protocol poate fi făcută pe declaraţia C2/CP3 sau pe o foaie anexată la
acest document.
Exportatorul care solicită eliberarea unui certificat de circulaţie a mărfurilor – EUR 1, sau
întocmeşte o declaraţie pe factură, va trebui să păstreze cel puţin 3 ani câte o copie după acestea,
împreună cu documentele la care s-a referit sau care îi justifică cererea.
Autorităţile vamale ale ţării exportatoare, vor păstra, de asemenea, 3 ani cererea de solicitare a
unui certificat EUR1, după cum autorităţile vamale ale ţării importatoare vor trebui să păstreze,
cel puţin 3 ani, atât certificatele EUR1, cât şi declaraţiile pe factură, care le-au fost prezentate.
Autorităţile vamale ale statelor membre ale UE şi ale țării terțe îşi vor comunica reciproc, prin
intermediul Comisiei Europene, specimenele de ştampile folosite de unităţile lor vamale pentru
eliberarea certificatelor EUR1, precum şi adresele autorităţilor vamale competente pentru
verificarea acestor certificate şi a declaraţiilor pe factură, inclusiv a corectitudinii informaţiilor
furnizate în aceste documente.
Verificările vor fi efectuate de autorităţile vamale din ţările emitente ale dovezilor de origine, la
cererea autorităţilor vamale din ţările importatoare, cărora li se vor comunica apoi rezultatele
verificării respective.
În cazul unor suspiciuni întemeiate, dacă, în termen de 10 luni de la data cererii de verificare (a
posteriori) nu se primeşte un răspuns sau dacă răspunsul nu cuprinde suficiente date pentru
determinarea autenticităţii documentului sau a originii reale a produsului, autoritatea vamală care
a solicitat verificarea, poate să nu acorde preferinţele solicitate de importator.
Litigiile ivite cu ocazia verificărilor, vor fi prezentate spre soluţionare Comitetului de Asociere.
În ceea ce priveşte litigiile dintre importatori şi autorităţile vamale ale ţării importatoare, acestea
vor fi soluţionate conform legislaţiei din ţara respectivă.
Atunci când produse originare din UE sau dintr-o țară terță sunt, importate într-o zonă liberă sub
acoperirea unei dovezi de origine şi sunt supuse unor prelucrări sau transformări, autorităţile
vamale competente pentru zona respectivă vor elibera un nou certificat EUR 1, la cererea
exportatorului.
În cadrul UE, Regulamentul (CE) nr.1207 din 11.6.2001, al Consiliului Uniunii Europene
conţine procedurile care reglementează schimburile preferenţiale între Comunitatea Europeană şi
anumite ţări, destinate să faciliteze eliberarea certificatelor de circulaţie a mărfurilor EUR.1,
întocmirea declaraţiilor pe factură şi eliberarea unor autorizaţii de exportatori desemnaţi.
În ce priveşte declaraţia furnizorului şi utilizarea acesteia, trebuie menţionat:
Prin intermediul acestei declaraţii, furnizorul oferă informaţii privind statutul produselor din
punctul de vedere al regulilor comunitare de origine preferenţială.
Declarţia furnizorului este folosită de exportator ca dovadă, în special în sprijinul cererii de
eliberare a unui certificat de circulaţie a mărfurilor EUR.1 sau ca bază pentru întocmirea
declaraţiei pe factură.
Furnizorul întocmeşte câte o declaraţie pentru fiecare lot de mărfuri şi ataşează declaraţia în
cauză la factura comercială privind lotul respectiv sau la un aviz de expediţie, ori la orice alt
document comercial în care descrierea mărfurilor este suficient de detaliată pentru a permite
identificarea lor.
Furnizorul poate întocmi declaraţia în orice moment, chiar şi după livrarea mărfurilor.
În cazul în care livrează cu regularitate unui anumit cumpărător mărfuri al căror statut, din
punctul de vedere al regulilor de origine preferenţială, se consideră că a rămas constant pentru o
perioadă lungă de timp, furnizorul poate întocmi o declaraţie unică pentru loturile ulterioare de
mărfuri, denumită în continuare „declaraţie pe termen lung a furnizorului”. Declaraţia pe
termen lung a furnizorului poate fi eliberată pentru o perioadă de maximum un an de la data
prezentării ei. Ea poate fi eliberată cu efect retroactiv. În astfel de cazuri, valabilitatea sa nu
poate depăşi perioada de un an de la data la care a intrat în vigoare.
În cazul în care declaraţia pe termen lung a furnizorului nu mai este valabilă pentru mărfurile
livrate, acesta informează de îndată cumpărătorul.
 Declaraţia furnizorului poartă semnătura originală de mână a acestuia; ea poate fi dată pe un
formular tipizat. Cu toate acestea, în cazul în care factura şi declaraţia furnizorului sunt
tehnoredactate, declaraţia nu trebuie neapărat semnată de mână, cu condiţia ca furnizorul să
transmită clientului un angajament scris prin care îşi asumă întreaga răspundere pentru orice
declaraţie care îl identifică pe acesta ca şi cum ar fi fost semnată de mână.
Pentru a verifica exactitatea sau autenticitatea unei declaraţii a furnizorului, autorităţile vamale
pot solicita exportatorului să obţină de la furnizor un certificat de informaţii INF 4.
Certificatul de informaţii INF 4 este eliberat de autorităţile vamale ale statului membru în care
este stabilit furnizorul. Autorităţile în cauză au dreptul de a solicita orice document justificativ şi
de a efectua orice verificare contabilă a furnizorului şi orice alt control pe care îl consideră
necesar.
Autorităţile vamale eliberează certificatul de informaţii INF 4 în termen de trei luni de la data
primirii cererii înaintate de către furnizor, arătând dacă declaraţia furnizorului a fost sau nu
exactă.
Certificatul completat îi este eliberat furnizorului, care îl transmite exportatorului pentru a fi
prezentat autorităţilor vamale competente.
Furnizorul care întocmeşte o declaraţie păstrează toate documentele ce dovedesc exactitatea
declaraţiei, timp de cel puţin trei ani. Și autoritatea vamală căreia i se solicită eliberarea unui
certificat de informaţii INF 4 păstrează formularul de cerere timp de cel puţin trei ani.
Un exportator care realizează exporturi frecvente dintr-un alt stat decât statul membru în care
este stabilit poate obţine statutul de exportator desemnat în ceea ce priveşte exporturile în
cauză. În acest sens, exportatorul depune o cerere la autorităţile vamale competente din statul
membru în care este stabilit şi păstrează documentele care fac dovada originii.
După ce au verificat îndeplinirea condiţiilor prevăzute în protocoalele privind originea la
acordurile în cauză sau în legislaţia comunitară privind regimurile preferenţiale autonome şi au
eliberat autorizaţia în cauză, autorităţile vamale din statul membru în care este stabilit
exportatorul înştiinţează administraţia vamală a statului din care se realizează exportul.
Dacă un exportator nu este în măsură să prezinte un certificat de informaţii INF 4 în termen de
patru luni de la data cererii care îi este adresată de către autorităţile vamale din statul membru, de
export, acestea pot solicita direct autorităţilor vamale din statul membru în care este stabilit
furnizorul să confirme statutul produselor în cauză cu privire la regulile de origine preferenţială,
trimiţând toate informaţiile de care dispun şi arătând motivele de fond sau de formă care ridică
îndoieli asupra exactităţii declaraţiei furnizorului şi care le justifică solicitarea. Controlul este
efectuat de autorităţile vamale ale statului membru în care a fost întocmită declaraţia
furnizorului. Autorităţile în cauză pot solicita orice document justificativ ori efectua o verificare
contabilă a furnizorului sau orice altă verificare pe care o consideră utilă.
Autorităţile vamale care au solicitat controlul sunt informate în cel mai scurt timp asupra
rezultatului prin intermediul unui certificat de informaţii INF 4.
În cazul în care, la expirarea termenului de cinci luni de la data solicitării controlului, nu au
primit nici un răspuns sau în cazul în care răspunsul nu conţine informaţii suficiente pentru a se
determina originea reală a mărfurilor, autorităţile vamale din ţara de export declară nule
certificatele de circulaţie EUR.1 emise, sau declaraţiile pe factură întocmite pe baza
documentelor în cauză.

 Certificat de informații INF 4

- Certificatul de informaţii INF 4 se tipăreşte pe hârtie albă, fără pastă mecanică, finisată pentru
scris şi cântărind între 40 şi 65 de grame pe metru pătrat, cu dimensiunile de 210 x 297 mm.
- Răspunderea pentru tipărirea certificatelor le revine statelor membre. Fiecare certificat poartă
un număr de serie prin care poate fi identificat. Certificatele sunt tipărite în una din limbile
oficiale ale Comunităţii.
- Certificatul se completează fără ştersături sau greşeli. Eventualele modificări se efectuează prin
tăierea indicaţiilor greşite şi adăugarea corecturilor necesare. Orice modificare astfel efectuată se
marchează cu iniţialele celui care a întocmit certificatul şi se vizează de autorităţile vamale ale
ţării sau teritoriului emitent.
- Articolele indicate în certificat se enumeră fără spaţii între ele, fiecare articol fiind precedat de
un număr de ordine. Imediat sub ultimul articol se trasează o linie orizontală. Spaţiile neutilizate
se barează, astfel încât să nu fie posibile adăugări ulterioare.
- Mărfurile se descriu conform uzanțelor comerciale, suficient de detaliat pentru a permite
identificarea lor.
- Formularele se completează în una dintre limbile oficiale ale Comunităţii. Autorităţile vamale
ale statului membru care trebuie să furnizeze informaţiile sau care le-a solicitat pot cere o
traducere a informaţiilor cuprinse în documentul care le este prezentat, în limba sau limbile
oficiale ale statului membru în cauză.

 Certificat ATR
Pentru mărfurile prelucrate, aflate în regim de comerţ liber, dintre Turcia şi UE, cu excepţia
produselor agricole şi a celor metalurgice, se poate utiliza certificatul de circulaţie model ATR,
care înlocuieşte certificatul EUR1. Acest certificat se foloseşte numai pentru mărfurile care sunt
transportate direct dintr-un stat membru al UE în Turcia şi invers.
Formularul este completat de către exportator şi verificat de biroul vamal al acestuia, care
certifică autenticitatea datelor.
Termenul de valabilitate este de 4 luni de la data prezentării mărfii la biroul vamal de import din
ţara unde vor fi expediate mărfurile. Este însă posibilă prelungirea valabilităţii sale.
În majoritatea statelor membre acest formular se procură de la camerele de comerţ.
Pentru produsele metalurgice există un acord de liber schimb între UE şi Turcia, reînnoit în
1999.
Pentru produsele agricole din anexa 1 a Tratatului de la Amsterdam, cu preferinţe tarifare legate
de origine, regulile de origine au fost stabilite prin Decizia 1/98din 25.02.1998 a UE, publicată în
J OCE L86 din 20.3.1998. Pentru cele din afara anexei 1 se plătesc taxe vamale.

 Certificat de înlocuire model A

Pentru mărfurile aflate în comerţul dintre UE şi ţările din SGP (inclusiv Rep. Moldova) se poate
utiliza, pentru atestarea originii mărfii, certificatul de înlocuire model A, care este similar cu
certificatul EUR 1. Valabilitatea certificatului model A este de 10 luni de la data completării.
 Întrebări la cursul 10 și 11

1. Tariful vamal comun (TARIC) poate fi consultat on line prin sistemul:

(a) DDS;
b) NCTS;
c) ECS-RO.

2. Sunt autorizate să efectueze operațiuni de export-import persoanele care:

a) doar tranzacții intracomunitare;
(b) dețin un număr EORI;
c) sunt organizate ca transportatori autorizați.

3. Operațiunile de vămuire pot fi efectuate doar de către:

a) orice exportator;
b) orice importator;
(c) AEO.

4. Valoarea în vamă a mărfii importate are la bază prețul de:

(a) tranzacție;
b) pe piața internă;
c) catalog.

5. La completarea declarațiilor vamale în luna noiembrie 2020 se va utiliza cursul euro/lei

publicat de BNR în:
a) ziua completării declarației vamale;
(b) penultima zi de miercuri a lunii octombrie 2019;
c) ultima zi de joi a lunii octombrie 2020.

6. O firmă din România cumpără din Kuwait produse petroliere, le depozitează într-un
antrepozit vamal din România și le revinde în Ungaria după ce le-a scos din antrepozit. La
stabilirea valorii în vamă se ia în considerare prețul:
a) de tranzacție dintre firma din România și cea din Kuwait;
b) pieței internaționale la data vânzării în Ungaria;
(c) de tranzacție dintre firma din România și cea din Ungaria.

7. Numărul unic de referință al declarației sumare (MRN) este alocat de:

(a) autoritatea vamală;
b) operatorul economic;
c) transportatorul mărfii.

8. Documentul de însoțire a exportului este:

a) AER;
(b) EAD;
c) ECS.

9. Declarația sumară EXS se depune la biroul vamal de:

a) tranzit;
b) ieșire;
(c) import.

10. Sistemul de procesare automată a datelor vamale la import este bazat pe aplicația:
(a) RCDPS;
b) ECS-RO;
c) SCI.

11. Societățile comerciale cu activitate de export-import din România plătesc taxe vamale
la:
a) export;
(b) import;
c) tranzit și export.

12. Pentru tranzitul vamal comun se solicită:

a) declarație de tranzit tip T1;
b) certificat EUR1;
(c) declarație de tranzit T2.

13. În cadrul aplicației NCTS-RO mărfurile sunt plasate sub regim de tranzit de:
(a) principalul obligat;
b) biroul vamal de ieșire din UE;
c) biroul vamal de intrare in UE.

14. Regimul vamal de PA se aplică:

a) numai mărfurilor străine importate definitiv;
(b) numai mărfurilor străine care au fost importate în regim economic și reexportate;
c) tuturor mărfurilor reexportate.

15. Materia primă pusă la dispoziția ordonatorului român de către o firmă străină din
afara UE, pentru prelucrare în România este:
a) vămuită de ordonator;
b) supusă regimului vamal al PP;
(c) supusă regimului vamal al PA.

16. În cazul regimului vamal de PP pentru o firmă din România, materia primă:
(a) este trimisă de firma din România în străinătate pentru prelucrare;
b) este prelucrată de firma din România;
c) tranzitează doar teritoriul României.

17. Calculul taxelor vamale în cazul regimurilor de perfecționare se efectuează prin

folosirea metodei:
a) valorii în vamă;
(b) cheii cantitative;
c) avantajului reciproc.

18. Pot exista antrepozite vamale:

a) doar publice;
b) doar private;
(c) atât publice cât și private.

19. Perioada maximă de păstrare a mărfii sub regimul de admitere temporară este de:
(a) 24 de luni;
b) 12 luni;
c) 36 de luni.

20. Uniunea vamală se deosebește de zonele de liber schimb prin:

a) existența barierelor vamale între statele membre;
(b) politica vamală comună față de terți;
c) politica vamală diferențiată față de terți.

21. Certificatul de origine nepreferențială la exportul unei mărfi în Arabia Saudită este
emis de:
a) organul vamal;
b) Camerele de comerț județene;
(c) Camera de comerț a României.

22. Certificatul de circulație a mărfii tip EUR1 este eliberat de organul vamal și vizat de:
(a) vama exportatorului;
b) vama importatorului;
c) Camera de comerț.

23. La importurile anticipate de produse de înlocuire cuantumul taxelor vamale și a altor

drepturi de import care urmează a fi deduse se determină:
a) conform valorii în vamă;
(b) în funcție de elementele de taxare aplicabile mărfurilor de export temporar;
c) pe baza principiului avantajului reciproc.