CURS 9

Agenţi etiologici ai bolilor infecto-contagioase

Agenti virali

a)virusurile gripale

Se mai numesc și ORTHOMYXOVIRUSURI. Fac parte din virusurile

ARN și au dimensiuni între 80-120 nm, prezintă capsidă cu structură de tip
helicoidal și anvelopă căptușite cu proteine.Sunt virusuri virale de tip A, B, C.
Prezintă trei tipuri de antigene:

 Antigen S- determină specificitatea de tip ( adica A, B sau C)

 Antigen H – determină atașarea la suprafața celulei gazdă și care
prezintă diferențe în cadru aceluiaș tip
 Antigenul N- întâlnit numai în cadrul subtipului A

1
 Relația virus-celulă este una de tip litic în care antigenul H se fixează pe
suprafașa membranei celulare urmat de pătrunderea și replicarea ARN-ului viral cu
apariția de noi virioni eliberați în mediul extracelular prin ruperea membranei

Boala la om

Boala generata este GRIPAși nu virozele sezoniere.Diagnosticul de gripă se

pune exclusiv pe izolarea germenului în secreții.Calea de pătrundere este
respiratorie, prin intermediul picăturilor Pfflugel. Multiplicarea virusului se face în
celulele epiteliale din mucoasa tractului respirator unde produc necroză și edem.
Incubația este de 1-2 zile, urmată de un debut cu febră, frisoane, stare generală
alterată, mialgii, artralgii, cefalee.Vindecarea apare după 3-7 zile. Complicațiile
sunt date fie de extinderea infecției în epiteliul bronșiolar sau interstișiu pulmonar,
fie de o suprainfecție bacteriană, de exemplu cu stafilococ Aureus.

Răspândirea picăturilor Pfflugel

2
 Epidemiologie

Gripa este frecventă în anotimpul rece. Poate apare ca manifestare sporadică,

endemică sau epidemică, spre exemplu, tipul A dă valuri epidemice la 2-3 ani, în
timp ce tipul B dă valuri epidemice la 3-6 ani.

Profilaxie

Nespecifică prin izolarea bolnaviilor, evitarea supraaglomerației în perioadă

endemică, măsuri de igienă individuală și colectivă.Specifică: vaccinarea anti-
gripală, de preferat cu tulpini ce se consideră a fii circulante în perioada respectivă.
Vaccinul conține tulpini inactivate cu administrare orală sau subcutanată sau
vaccinuri vii atenuate cu administrare pe cale nazală.

Protecția vaccinală se instalează la 14 zile și durează până la 12 luni.

Tratamentul este cu antibiotice tipic virale: amantadină și rimantadină însoțită de
simptomatice

3
 PARAMYXOVIRUSURI

Este familia care include atât virusurile paragripale cât și virusul sincițial
respirator, respectiv pneumovirusul.

Virusurile Paragripale

Sunt virusuri cu structură ARN helicoidală, determinând îmbolnăviri în

special la vârstele mici.

Structura virusului Haemohillus influenze

Relația virus-celulă gazdă este o relație de tip litic.

4
 Boala la om

Pătrunderea este respiratorie, rămânând fixat la nivelul tractului respirator

unde generează un proces inflamator de tip laringo-traheal, bronșitic sau
bronșiolitic, mai ales în primul an de viață.

Epidemiologie

Virusurile paragripale generează infecții cu caracter sporadic cu

simptomatologie de tip respirator specifică localizării de la grup laringo-traheal la
tablou de bronșiolită cu dispnee, cianoză și febră.

Virusul Sincițial respirator

Este de asemenea un virus ARN cu simetrie helicoidală și înveliș. Are o

relație de tip litic cu celula gazdă.

Boala la om

Transmiterea este respiratorie. Pătrunderea este pe cale aeriană. La nivelul

epiteliului căilor respiratorii superioare la copii mari și adulți prezintă o
multiplicare masivă. La copii sub an, diseminează rapid la nivel bronșiolar și în
parenhim.

Incubația este de 4-5 zile. Manifestările clinice fiind:

5
  de tip bronșiolită-obstructivă, pneumonie chiar letală la vârste sub un
an
 laringotraheite, otite între doi și trei ani
 faringite peste 3 ani, la copii
 guturai banal la adulți.

Epidemiologie

Boală cu caracter epidemic pentru sezonul rece. Posibile reinfecții chiar în

cadrul aceluiaș sezon sau la intervale.

Profilaxia

Nespecifică incluzând izolarea bolnaviilor, dezinfecția încăperilor, evitarea

aglomerărilor în sezon rece mai ales pentru copii și persoane cu imunitate scăzută.

Specifică: vaccin viu atenuat sau vaccin inactivat.

Virusurile hepatice

Virusurile hepatice au un tropism preferențial pentru hepatocit, de aceea se

numesc virusuri hepatitice.
Sunt 7 la număr:
 virusul hepatic A
 virusul hepatic B
 virusul hepatic C
 virusul hepatic D
 virusul hepatic E
 virusul hepatic non A-E (F,G)

6
 Virusul hepatic A

Face parte din familia Picoronavirusuri, genul Hepadenavirus. Are

dimensiuni mici ( 27-32nm), formă sferică, simetrie icosaedrică, fără înveliș.
Miezul conține un singur lanț de ARN Posedă 4 polipeptide structurale ( VP1-
VP4) care împreună cu capsida formează un înveliș compact.

Rezistența la agenți fizici și chimici

VHA are o rezistență destul de înaltă la acțiunea acestor agenși, respectiv la

37 de grade celsius rezistă 3 zile, la 60 rezistă 10-12 ore și la 100 grade câteva
minute. Rezistă la tratamentul cu eter dar este inactivat de formol și cloramină.

7
Boala la om

Este o boală acută infecțioasă cauzată de virusul hepatitei A, care este

răspândit pe cale fecal orală. Adică, transmis de la persoană la persoană prin
ingestie de alimente, apă contaminată sau contactul direct cu obiectele persoanelor
bolnave.

Odată pătruns pe cale oro-faringiană se multiplică în mucoasa gastrică și are

loc o perioadă de trecere a virusului în sânge numită viremie. Localizarea se face în
ficat unde virusul continuă să se multiplice ducând la distrugerea unor hepatocite și
hiperplazia celulelor de susținere.

Aspecte clinice

Incubația este de 15-45 de zile urmată de debut cu febră, cefalee greață, stare
profundă de astenie, dureri abdominale. Poate evolua în funcție de capacitatea de
apărare a organismului ca și boală cu manifestări sub-cinice aparente, boală
simptomatică autolimitantă sau insuficienșă hepatică fulminantă.
Cu cât ficatul este mai compromis anterior, cu atât manifestăriile sunt mai
severe. În perioada de stare, domină anorexia, grața și vărsăturile pe fond de
oboseală marcată. La examenul obiectiv se remarcă colorația icterică a sclerelor și
ulterior a tegumentelor.
Virusul se elimină prin materiile fecale în a doua jumătate a perioadei de
incubație când contagiozitatea sursei este maximă.Din punc de vedere imunitar,
sunt importanți Atc de tip IgG care se sintetizează odată cu debutul clinic, sunt
prezenși în sânge probabil toată viața și determină rezistență la o reinfecție cu
virusul hepatic.

8
 Din punct de vedere al diagnosticului de laborator, se pune accent pe
evidenșierea virusului în materiile fecale prin imunofluorescență și a Atc anti-VHA
prin testul ELISA.

Epidemiologia

Frecvența bolii este legată de politicile sociale ale țărilor, respectiv rata de
îmbolnăviri poate fii 1 la 100 000 locuitori în țările cu condiții de igienă deosebite,
până la 1000 la 100 000 de locuitori în țările lumii a treia. Media în Europa este
250 la 100 000 de locuitori.
Cauzele răspândirii bolii sunt condișiile sanitar igienice din locuinșe sau
locurile de muncă, lipsa igienei personale, fenomenul de migrație populațională,
nerespectarea igienei în pregătirea și păstrarea alimentelor. Nu există purtători de
virus tip A pe termen lung. Frecvența îmbolnăvirilor devine maximă în lunile
Octombrie-Noiembrie și este minimă primăvara.
Profilaxie.

Măsuri nespecifice= igienă, sanitație

Măsuri specifice= vaccinul anti VH-A care pot fii inactivate sau vii atenuate
și administrarea de Ig
VIRUSUL HEPATIC B

Importanța

Peste 350 de milioane de purtători cronici și unul din importanții agenți

etiologici pentru carcinomul hepatic. Este un virus de tip ADN cu structuraă
helicoidală, incompletă și asimetrică .
Virionul complet mai este cunoscut și sub numele de particula DANE.
Virusul se detectează la niveluri scăzute în ser, material seminal, mucus vaginal,
salivă și lacrimi. Nu este niciodată detectabil în urină scaun sau transpirație.
9
 Rezistența la agenți fizici și chimici.

Este unul din cele mai rezistente virusuri întrucât poate supraviețuii de la
temperaturi de -20 de grade la +60 de grade timp de patru ore. Este inactivat la
temperatură de 100 de grade timp de 10 minute sau spălare cu hipoclorit de sodiu.
În practică, distrugerea virusului se face prin autoclavare timp de 30 de minute la
temperaturi de 134 de grade.

Boala la om

Pătrunde în organism și trece rapid în sânge determinând o viremie masivă.

Ajunge astfel în ficat unde la nivelul hepatocitului are loc replicarea primară.
Ciclul durează 10 -12 zile cu propagare prin contiguitate de la o celulă la alta dar și
pe cale sanguină, astfel încât într-un timp scurt, invadează întreg parenhimul
hepatic.
Calitatea de infecție cu virusul B este dată de identficarea în sânge a
antigenelor HBs sau particulelor DANE care se evidețiază primele apărând în
perioada de incubație, adică la 1-2 săptămâni de la infecție și scăzând în perioada
de convalescență.

10
 Dispare în momentul apariție Atc HBs ( aceștia apar la câteva luni sau ani de
la momentul infectant și semnifică instalarea imunității ).Prezența antigenelor HBs
într-un timp de peste 6 luni din momentul infectant, semnifică cronicizarea.
Antigenul HBe este un marker al replicării virale. Se poate decela din
perioada de incubație, după apariția Atg HBs. Când replicarea virală diminuă,
adică în convalescență, antigenul HBe dispare și devin sesizabili Atc anti-HBE.
Deci detectarea lor semnifică perioada de activitate a bolii.

Clinic

Zece până la 30 la sută dintre purtătorii de antigen dezvoltă în timp o formă

de hepatită cronică, ei rămânând mult timp asimptomatici. Cel mai adesea se
suspectează boala pe persistența sindromului de oboseală cronică asociat cu
manifestări extrahepatice de tip glomerulonefrită sau poliarterită nodoasă.
Diagnosticul este susținut de laborator care arată alterarae semnificativă a
biochimiei hepatice respectiv transaminazele și Gama-GT, a testelor inflamatorii
respectiv fosfatază alcalină crescută și seminificativ testele de viremie.
Antigenul poate rămânde detectabil toată viața la un număr semnificativ de
purtători. Acește pot fii purtători inactiv sau bolnavi cu hepatită cronică. Anticorpii
anti-HBC sunt prezenți la toți pacienții cu infecție cronică HVB. Antigenele HBe
care reflectă etapa de replicare virală activă sunt prezenți la pacienții cu hepatită
cronică și absenți la purtătorii inactivi.

Epidemiologia HVB

Sursa= omul cu formă acută sau cronică cu fază de viremie înaltă. Perioada
de incubație, în medie 12 săptămâni. Evoluția spre cronicizare este de 5% pentru
adulți cu HVB și 90-95% pentru copii . Calea de transmitere poate fii:

 perinatală între mamă și făt

11
  sexuală
 parenterală ( postransfuzie, instrumentar, drogați)
 aproximativ 30% nu au calea cunoscută

Complicații :

- ciroză hepatică
- carcinom hepato-celular existând un paralelism între incidența HVB și
CHC ca urmare a proceselor de inflamație hepatică și regenerare care
stimulează mutageneza și carcinogeneza.

Profilaxia poate fii activă prin vaccinare, pasivă prin imunoglobuline și

generală prin steriliazarea corectă a instrumentarului plus folosirea celui de unică
folosiință, evitarea vagabondajului sexual, controlul sângelui și a preparatelor în
unitățiile de transfuzie

Virusul hepatic D

Este o formă particulară deoarece virusul incriminat numit virus delta

necesită pentru acțiune prezența virusului B, împreună cu care realizaează un
raport de coinfecție sau suprainfecție.

12
 1)Coinfecția
Se manifestă ca o hepatică acută, formă gravă evolutiv severă fașă de HVB
putând evolua la insuficienșă hepatică fulminantă.
2)Suprainfecția
Îmbracă aspectul unei bruște agravări a hepatitei B.
Epidemiologie

Virusul delta suprainfectează aproximativ 5 % a purtătorilor de HVB. Cea

mai frecventă cale de transmitere este ce parenterală facilitată de consumul de
droguri intravenoase. Se menționează de asemenea calea sexuală și perinatală.

Virusul hepatic C

Virusul C este un virus ARN cu simetrie icosaedrică și înveliș. Fiind un

virus anvelopat este sensibil la solvenți organici și detergenți.

Clinic

Cele mai multe cazuri de infcție acută sunt asimptomatice. Perioada de

incubație este de aproximativ 8 săpămâni. Simptomul principal este oboseala la
care se adaugă complicații extrahepatice de tip glomerulonefrită, tiroidită
autoimună, lichen plan. Din punct de vedere al valoriilor biologice sunt crescute

13
testele hepatice între 300 și maxim 1000 UL. Testele serologice tip ELISA pot
pune în evidenșă anticorpii anti HVc care rămân negativi timp de câteva luni
consecutiv infecției acute dar odată pozitivați, rămân persistenși toată viața. Acești
anticorpi nu asigură protecție împortriva expunerii viiroare la boală.
Din punc de vedere al leziunilor hepatice produse acestea sunt distrucția
hepatocitului prin acțiunea directă a virusului sau constituirea de infiltrate
inflamatorii perilobulare cu evoluție spre centre de fibroză. Atât HVD cât și HVC
au ca diagnostic de elecție biopsia hepatică.
Epidemiologie

Sursa de infecție este bolnavul cu formă acută sau cronică dar și purtătorul
aparent sănătos de virus. Incidenșa este de 2% din populația lumii.
Căi de transmitere: posttransfuzional, utilizarea de droguri, până la 60% dinn
cazurile de HVc, contactul sexual 10-20% din cazuri, transmiterea profesională la
cadre medicale 4% din cazuri.Pacienții trebuie să evite schimbul de periuțe de dinți
cu ceilalți

14
15