Rezumate si informatii despre romane ca la carte

Moromeţii – Rezumat / Structură / Tipologie ( Partea I /

II )
de  cristivs
Rezumat partea întâi 
Morormetii de Marin Preda – Cand venira de la camp, Ilinca si Tita s-au dus la scaldat ,
Paraschiv , Nila , Achim s-au culcat si Niculai a mers la pascut oile . Mama acestora pregatea de
mancare pentru pranz in timp ce Ilie s-a intalnit cu vecinul sau Balosul si au discutat pe tema
vanzarii salcamului al carui proprietar era Ilie Moromete .

Morormetii de Marin Preda – Pe de alta parte Ilinca si Tita se scaldau in rau . Tita , mai timida ii
era rusine sa se dezbrace sa se scalde deoarece ii era teama sa nu apara vreun baiat . Cand a
capatat curaj , Tita a auzit zgomote , dar spre bucuria fetelor nu au aparut flacai ci doua batranele
ce vorbeau despre despartirea Polinei , fiica lui Tudor Balosul , de Birica . Polina si Birica se
iubeau mult dar era o diferenta mare de clasa sociala intre cei doi si tatal Polinei nu a acceptat sa
fie prieteni .

Timpul trecu repede si era ora pranzului . Tita si Ilinca s-au intors de la scaldat , fratii vitregi s-au
sculat , Niculai a venit de la pascut si Catrina a terminat de pregatit dejunul . Toata familia s-a
asezat la masa si in timp ce mancau , Ilie Moromete vorbea despre problema cu fonciirea . Acesta
nu avea bani sa plateasca taxa perceptorului poreclit jupuitu si se hotari ca Achim sa plece
la Bucuresti si sa castige bani de pe urma oilor .
Imediat ce au terminat masa , Paraschiv , Nila si Achim s-au dus la matusa lor pentru a-i povesti
ga Mariei despre plecarea lui Achim la Bucuresti . Aceasta isi iubea mult nepotii dar ii ura foarte
mult pe copiii Catrinei dorindu-le raul .Ei se hotarasc sa-l lase pe Achim sa plece cu oile la
Bucuresti si imediat dupa el sa fuga si Paraschiv cu Nila . Ga Maria stabili ca ei trei sa nu se mai
intoarca si ca nepotii sai sa profite de pe urma oilor .

Cum era o zi de duminica , Ilie s-a dus la fieraria lui Iocan sa se intalneasca cu prietenii lui :
Cocosila , Tugurlan si altii sa discute politica . Terminand cu politica s-a hotarat sa-i vanda lui
Balosu salcamul pe doua sute de lei . Dupa aceea a venit Jupuitul sa incaseze fonciirea si
Moromete a fost nevoit sa se imprumute prietenului sau , primarul Aristide , pentru a plati dupa ce
il amanase pe preceptor dandu-i parte din banii luati pe salcam .

Ziua era pe sfarsite si Birica veni la colegul sau Nila , trist ca se despartise de Polina si vru sa o
vada si sa se intalneasca cu ea pe ascuns . Ei vorbira lamurind multe lucruri si amandoi se
impacara . Pentru a nu se opune nimeni sa fie impreuna , hotarara sa se casatoreasca pe ascuns ;
astfel , Polina strica relatia cu parintii sai care nu au mai acceptat-o acasa si au hotarat sa nu-i mai
dea pamant .

Mai ramase o singura seara pana cand Achim trebuia sa plece pentru totdeauna de langa familie si
Ilie Moromete era trist ca se desparte pentru o vreme de fiul sau , dar Niculaie era vesel deoarece
astfel scapa de oi si putea sa mearga si el la scoala ca toti copiii .

Veni ziua cea mare si Achim pleca la Bucuresti . Dupa cateva ore Nila si Paraschiv se intelesera
cu matusa lor sa fuga si ei cu caii dar ii cuprinsera remuscarile si se hotarara sa mearga la
Bucuresti dupa ce se termina perioada de seceris . 

Trecura cateva luni si Achim trebuia sa trimita bani lui Moromete pentru a-i plati imprumutul lui
Aristide dar Achim nu a mai dat nici veste si nu a trimis nici bani . 

Niculaie terminase scoala si luase locul I , iar Moromete trebuia sa sarbatoreasca . La carciuma s-a
intalnit cu un vechi prieten care i-a spus ca Achim nu se va intoarce niciodata de la Bucuresti si ca
ceilalti doi fii ai sai planuiesc sa fuga si ei la fratele lor .

Rezumat partea a doua 

 

Balosu deveni chiar binevoitor fata de vecinul sau, iar Guica si Parizianu le intrebau pe fete cand
le intalneau pe drum daca alde Paraschiv nu le-a mai scris. De Nila si Achim nu ziceau numic, ca
si cand din partea astora doi n-ar mai fi putut prididi sa citeasca atatea scrisori. Arata tacuta Guica,
nu i se mai auzea deloc gura prin fata casei, pesemne ca nepotii aveau alte griji pe-acolo decat sa-i
trimita scrisori. in acei ani muri parasita in bordeiul ei si fu dusa la cimitir de Parizianu.
Moromete, cu toate ca era vorba de sora lui mai mare, nu veni nici macar s-o vada, dar asta nu
mira pe nimeni, se cunosteau in sat altele de acest fel mult mai rele.

El nu facea asa, gasise un alt cuvant pe care il adoptasera si noii lui prieteni (caci cu cei vechi
rupsese, cu Cocosila nu se mai impacase nici pana azi, iar de Dumitru lui Nae si Iocan se
indepartase de mult), acest cuvant era beneficiu. Moromete il folosi chiar si cand Niculae il intreba
ce avea cu el de nu-l mai lasa sa mearga mai departe pe drumul lui, din moment ce nu era vorba de
bani? Fusese singura intrebare pe care baiatul i-o pusese dupa ce asteptase cateva saptamani, si el
si maica-sa, sa se lamureasca daca nu cumva era vorba doar de o suceala a lui, sau poate de-o
uneltire care il izbise cu putere si il ridicase contra lor, temerea de totdeauna a mamei.
– De ce zici, tata, ca nu vreai sa ma lasi mai departe? intreba fiul cu o voce in care cu trei ani in
urma speranta legata de fapt de firea de atunci a tatalui avusese totdeauna un tremur cu care ii
fortase acestuia gandirea lui intortocheata; acuma nu mai razbatea din glasul baiatului decat o
curiozitate rece.
– Si ce beneficiu o sa am eu, ma, de pe urma ta, daca te las sa te duci mai departe la scoala?
raspunse Moromete. Ce, nu-ti place munca?!
Daca ii placea munca lui Niculae? Sigur ca nu-i placea, dar ce, asta era o noutate, nu se stia inca
de cand era mic ce-i placea si ce nu-i placea acestui baiat? Lui Moromete parca ii zburase mintea
din cap si, cu buna stiinta, facuse schimb cu a unui alt taran care vorbea cu tine asa cum vorbesti
cu un cal sau cu o vaca. 

II puse pe Niculae la munca si cand vazu ca baiatul nu se misca il lovi si-l ameninta: daca nu vrea
sa asculte, sa se duca de-acasa, s-o ia pe urmele celor trei, care au ajuns bine, Paraschiv lucreaza la
ucebe, sa se duca si el sa intre acolo! Si pronuntase cu atata satisfactie cuvantul, incat baiatul se
infricosa, fiindca era adevarat: ParasAZchiv nu facuse nimic la Bucuresti cu ideea lui de comert,
pierdusera si oile si caii si ajunsesera toti trei maturatori de strada. Ucebe-u acela (Uzinele
Centrale Bucuresti) tocmai asta era, o institutie binecunoscuta in sat, unde ajungeau in cele din
urma cei care cadeau jos.

La toti li se parea ca daca zic ucebe, in loc de maturator de strada, pot sa ascunda in acest fel
adevarul nenorocirii lor… Nu se stie daca Niculae avusese sau nu in primul moment gandul sa
fuga de-acasa, dar soarta fratilor lui vitregi o sperie si pe Catarina, care incerca sa-l tina pe baiat de
rau… Nu era nimic,’ zise ea, bine ca invatase si aia trei ani, sa stea si el sa mai astepte pana ce se
face mare si atunci sa plece si el in lume… Si pana atunci sa faca ce zice tat-sau…
II
intr-o zi se intampla insa ceva care dezvalui familiei ca intr-adevar fusese vorba de o uneltire, dar
nu din partea cuiva, ci se copsese singura si indelung in mintea tatalui.Iata ce se petrecu…
Primeau din partea celor trei cate-o scrisoare o data sau de doua ori pe an, in care unul din ei
mazgalea ca vai de lume ca o duc bine… Anii care treceau micsorasera parca totul, ura lor ca
fusesera batuti atat de tare inainte de a fugi, rusinea familiei ca fugisera ca niste hoti… 

Scriau acasa ca si cand una s-ar fi rascumparat prin alta… Dar niciodata nu spuneau ce insemna
binele acela, in timp ce acelasi Scamosu povestea in sat ca il vazuse cu ochii lui pe Paraschiv in
cunoscutul costum de culoarea prafului, pe care scria, pe spinare, cu litere mari si albe acele litere
rusinoase.in acelasi an, cand Niculae ramase acasa, primira de asta data o scrisoare in plic si
inauntru gasira si o fotografie. Cei trei dadeau pentru intaia oara amanunte despre viata lor si iata
ce spuneau, ca Paraschiv nu mai lucra de mult la ucebe, ca acum trecuse la setebe (Societatea
Tramvaie Bucuresti) si ca era sudor autogen, castiga atat pe luna.
Nila lucrase in ultimul an la un bloc, carand materiale cu spinarea si inginerul il laudase si il
recomandase proprietarului care il luase pe urma portar. Asta era in plin centru Bucurestiului, se
numea Bloc-Algiu si se afla pe strada Cheia Roseti. Iar Achim era singurul care reusise totusi in
comert, tinea pe Calea Colentina un Consum alimentar. Urma fotografia ca o dovada. Paraschiv
arata bine imbracat, cu o banderola mica pe brat, pe care se vedeau inAZtr-adevar limpede literele
S.T.B., iar Nila o sapca pe cap pe care scria portar. Se stransesera toti in pridvor, fetele si mama.
Niculae nu era acasa, era plecat cu caii. 

Se uitau la poza incercand sa inteleaga si ceea ce in scrisoare nu se spunea. Nila arata mai gras si
avea ochii albiti, dati peste cap, statea in mijloc cu o femeie cu gura strambata de o veselie a ei din
momentul acela (sau poate ca asa era se stramba de felul ei), iar Paraschiv la fel, cu una cam
neagra la fata, putea sa fie o tiganca (sau poate asa era ea neagra de felul ei), veseli amandoi, in
timp ce Achim era mai greu de recunoscut, cu beregata inainte, sub care atarna o cravata groasa,
cu nodul cat un ghem, ai fi zis ca se spanzurase cu ea si ii iesise in felul acesta ochii din cap.

Personaje
In centrul romanului stă Ilie Moromete – ţăranul care priveşte modul său de viaţă ca pe singurul
posibil. Ilie Moromete intruchipează cu obiectivitate o tipologie: originalitatea tipului de ţăran
creat de Marin Preda este realizată pornind de la atitudinea faţă de pământ: spre deosebire de
ţăranul lui Rebreanu, dornic de a dobândi pământ pentru demnitate socială,pentru Moromete
posesiunea este doar garanţia unităţii familiei. El este păstrătorul neclintit al valorilor
patriarhale, ţăranul cu spirit meditative şi contemplativ, convins de importanţa existenţei sale.
Marin Preda îşi modelează personajul prin caracterizare directă şi indirectă
a.Direct:

 naratorul prezinta vârsta lui Moromete, aflat la a doua căsnicie ( “acum avea acea vârstă
intre tinereţe şi bătrâneţe, când numai nenorociri sau bucurii mari mai pot schimba firea
cuiva”; ”Era cu zece ani mai mare decât Catrina (contingent ‘911, făcuse războiul)”), îi
conturează un vag portret fizic (“fruntea largă, descoperită de golul părului căzut de o parte
şi de alta a creştetului”), îi precizează simpatia politică pentru liberali.
 Caracterizarea făcută de alte personaje: Catrina îl vede negru la suflet “de păcate şi de
tutun”, “mort după şedere şi după tutun”, în timp ce Bălosu intuieşte spiritual duplicitar al
vecinului său: “om care eu îi zic una şi el se face că n-aude”.
 Autocaracterizându-se, Ilie Moromete insistă, în finalul volumului al doilea, asupra
verticalităţii sale şi a modului de gândire tradiţionalist, neinfluenţabil: “eu totdeauna am dus
o viaţă independentă”
b. Indirect: cele mai multe trăsături ale lui Ilie Moromete sunt construite indirect, prin reliefarea
gândurilor, acţiunilor sau atitudinilor sale.
 prima scenă care conturează imaginea tatălui autroritar este cea a cinei Moromeţilor, în
care este prezentat ca “stând deasupra tuturor” şi stăpânind “cu privirea pe… fiecare”.
Mediind conflicte, el este cel care refuză şcolarizarea lui Niculae sau priveşte cu neîncredere
propunerea fiilor celor mari de a pleca la Bucureşti cu oile.
 Disimularea este o trăsătură definitorie a lui Moromete. Scena dialogului dintre el şi
Tudor Bălosu este semnificativă, fiind un dialog în care ambele personaje mânuiesc cu
abilitate textul şi subtextul, astfel încât replicile se succed apparent fără nicio logică; în
esenţă, deşi pare un “dialog al surzilor”, dicuţia se dă pe tema vinderii slcâmului, anticipând
dificultăţile financiare ale lui Ilie. La intrebarea vecinului dacă s-a hotărât să-i vândă
salcâmul, Moromete se gândeşte că acest lucru este posibil, dar se comportă ca şi cum
aspectul nu l-ar interesa. La fel, aflând că Paraschiv şi Nilă vor să fugă de acasă, Moromete
reuşeşte să-şi ascundă gândurile care il frământă, amânând sa intervină.
 Marin Preda creează un personaj de o inteligenţă ieşită din comun. Simţind nevoia
hranei spirituale, ţăranul cu fire reflexivă citeşte ziarele in fiecare duminică, impreună cu
alţi săteni, in Poiana lui Iocan. Aici el incearcă să clarifice ideile din articolele publicate, să
descifreze sensurile profunde ale politicii vremii. Când se schimbă regimul politic,
Moromete prevede inaintea multora că ţăranii vor rămâne fără pământ. Astfel, în primul
volum Ilie Moromete se dovedeşte un membru activ al comunităţii, în cadrul căreia, la
diferite niveluri, joacă mai evident sau mai estompat rolul de “centrum mundi”. În volumul
al doilea, volubilitatea personajului se diminuează, el transformând eşecul metfaizic într-un
success financiar şi fin preocupat de aspecte materiale.
 Ironic fiind, Moromete reuşeşte în situaţii critice să atenueze gravitatea momentului. De
exemplu, în scena tăierii salcâmului nu pierde nici o ocazie de a I se adresa caustic lui Nilă,
la care constată neputinţa de a raţiona în situaţii elementare.
 finalul volumului I prezintă drama paternităţii rănite, Moromete trebuind sa accepte
plecarea fiilor şi abandonarea statutului de ţăran, în ciuda eforturilor lui de a le insufla
acelaşi sistem de valori ca al lui. Cea mai ilustrativă scenă în acest sens apare în volumul al
II-lea, când Ilie sapă un şanţ de scurgere în ploaie, vorbind cu un interlocutor fictiv despre
lipsa de fundament a noii orânduiri sociale. Astfel, Moromete rămâne “cel din urmă ţăran” în
acest roman al deruralizării satului, în opinia lui Nicolae Manolescu, respective ultimul
păstrător al valorilor patriarhale confruntat cu noua ideologie politică.

Om al pământului şi al satului tradiţional, Ilie Moromete este considerat unanim de exegeţi

(specialişti) drept cel mai complex tip de ţăran din literatura română prin adâncimea şi frumuseţea
spiritului său. Prin realizarea acestui personaj, Preda a infirmat prejudecata interbelicilor potrivit
căreia numai un intellectual poate fi eroul unei drame interioare, cu revelaţii la nivelul conştiinţei.