UNITATEA DE ÎNVĂŢARE 11

PIAŢA MUNCII

După ce veţi studia aceasta unitate de învăţare veţi putea înţelege:

 Cum se formează cererea şi oferta de muncă pe o piaţă concurenţială

 Care sunt obiectivele sindicatelor
 Ce caracteristici sunt proprii actualei pieţe a muncii din România

11.1 Conţinutul pieţei muncii

11.2 Piaţa muncii în condiţiile concurenţei perfecte
11.3 Piaţa muncii în condiţiile monopsonului şi monopolului bilateral
11.4 Piaţa muncii în România

Orice activitate economică presupune folosirea factorului muncă. Într-o economie

de piaţă acest factor de producţie se obţine prin intermediul pieţei muncii.

11.1 Conţinutul pieţei muncii

Piaţa muncii constă în întâlnirea şi confruntarea dintre cererea şi oferta de

muncă. Cererea de muncă provine de la cei care au nevoie de muncă şi sunt dispuşi să
angajeze lucrători în condiţii salariale. Aceştia oferă în schimb locuri de muncă. Purtătorii
ofertei de muncă sunt posesorii de forţă de muncă, dornici să ocupe un loc de muncă în
aceleaşi condiţii salariale.
Deşi comportă unele afinităţi cu celelalte pieţe, inclusiv cu cea a bunurilor şi
serviciilor, piaţa muncii se distinge de acestea prin multiple aspecte. Aceasta piaţă
implică oamenii, iar munca nu are întru totul caracteristicile unei mărfi. Politicile
adecvate pieţei muncii diferă de cele corespunzătoare pieţei bunurilor şi serviciilor sau
altor pieţe. Echipamentele pot fi folosite de întreprinzători cu ritmuri diferite mergând
chiar până la uzura lor prematură. Înlocuirea lor nu presupune menţiuni speciale ale
politicii guvernamentale. În schimb, tratamentul aplicat de întreprinzători salariaţilor nu
se poate supune aceloraşi reguli. Statul are chiar obligaţia acordării unei protecţii speciale
angajaţilor.
Funcţionarea pieţei muncii este dependentă de alte instituţii sociale, restricţii ale
mediului economic, mentalităţi şi comportamente ale agenţilor economici.
Piata muncii are o importanta functie sociala deoarece ea presupune negocierea
unor aspecte care tin de conditiile de munca si chiar de ansamblul calitatii vietii. Acestea
se afla in conexiune cu functia formativ-culturala a fortei de munca, realizata prin
calificare, educatie, reconversie profesionala etc.

1
 Piaţa muncii ca piaţă a celui mai important factor de producţie se află în legătură
directă cu celelalte pieţe. Ea receptează semnalele de pe fiecare piaţă şi îşi formulează
propriile exigenţe faţă de acestea. Echilibrul pieţei muncii condiţionează echilibrul
celorlalte pieţe.
Vom analiza în continuare piaţa muncii şi modul determinării salariului în
condiţiile concurenţei perfecte, iar apoi al concurenţei imperfecte.

11.2 Piaţa muncii în condiţiile concurenţei perfecte

Studiul pieţei muncii în această situaţie are mai mult o importanţă teoretică,
cunoscut fiind faptul că acest tip de piaţă nu are practic corespondent în realitate.
Importanţa sa constă mai ales în crearea unui cadru referenţial necesar abordării tipului
imperfect de piaţă a muncii.
Analiza pieţei muncii perfect concurenţială presupune îndeplinirea concomitentă a
cel puţin următoarelor condiţii:
(1) Existenţa unui număr suficient de mare de cumpărători de servicii de forţă de
muncă, dar şi de ofertanţi de astfel de servicii. Fiecare participant pe piaţa muncii are o
putere neglijabilă în raport cu ansamblul pieţei în determinarea salariului.
(2) Munca este omogenă. Posesorii de forţă de muncă sunt la fel de calificaţi,
lucrează în aceleaşi condiţii şi au în consecinţă aceeaşi productivitate.
(3) Mobilitatea perfectă a muncii. Nu există nici un fel de restricţii instituţionale
sau legislative în circulaţia forţei de muncă între diferite activităţi.
(4) Transparenta perfecta. Fiecare participant, indiferent de calitatea sa, dispune
de o cunoastere perfecta pe piata muncii.

Cererea de muncă
Cererea de munca reprezinta nevoia de munca salariata si se exprima prin
numarul locurilor de munca. Ea poate fi privită atât la nivelul firmei, cât şi la nivelul
pieţei. Vom raţiona pentru început pe exemplul unei firme reprezentative al cărei obiectiv
îl constituie maximizarea profitului.
În condiţiile date de producţie cu cât mai multă forţă de muncă este angajată cu
atât producţia firmei este mai mare. Considerăm că expresia producţiei este dată de o
funcţie de producţie bifactorială f(L,K), unde K reprezintă capitalul, iar L munca
(exprimată în număr de lucrători sau număr de ore).
Conceptul care stă la baza cererii de muncă îl reprezintă produsul fizic marginal al
resursei sau productivitatea marginala a muncii in expresie fizica (WmgL). Produsul fizic
marginal al muncii surprinde aportul fiecărui lucrător suplimentar la producţia firmei.
Fiecare lucrător suplimentar contribuie, cel puţin până la un anumit punct, la creşterea
producţiei. Această contribuţie scade pe măsura angajărilor suplimentare, chiar dacă într-
o primă fază ar putea marca o tendinţă ascendentă. Se confirmă astfel legea
randamentelor descrescătoare.
Dacă producţia va spori în urma creşterii cu o unitate de muncă cu produsul fizic
marginal, încasările firmei vor creşte cu valoarea
producţiei fizice marginale. Aceasta este egala cu produsul dintre productivitatea
marginala a muncii in expresie fizica si pretul produsului. Evoluţia valorii produsului
fizic marginal respectă dinamica produsului fizic marginal.

2
 O firmă care îşi propune maximizarea profitului va trebui să dimensioneze
cantitatea utilizată dintr-o resursă, inclusiv de muncă, până acolo unde preţul resursei
egalează valoarea produsului marginal. Decizia optimă pentru firmă în cazul resursei
muncă se va baza pe comparaţia dintre încasarea marginală a muncii, adica valoarea
produsului marginal (VPFM), şi costul marginal al muncii, in cazul de fata salariul (W).
Acest salariu este cel nominal, exprimat în termeni monetari.
Atât timp cât valoarea produsului marginal este superioară salariului,
întreprinzătorul va decide utilizarea unităţii suplimentare de muncă. Când sporul de profit
devine nul, ceea ce se petrece atunci când valoarea produsului marginal egalează salariul,
întreprinzătorul va stopa angajarea. Dincolo de acest punct profitul său se va diminua. În
consecinţă, la echilibru, este respectata egalitatea dintre valoarea produsului marginal al
muncii si salariul nominal:

VPFM = W

Rescriind această egalitate pentru cazul concurenţei perfecte avem:

P x WmgL = W sau

WmgL = W/P
unde W/P reprezintă salariul real.
În mod echivalent, firma va angaja forţă de muncă până acolo unde produsul fizic
marginal va fi egal cu salariul real.
Salariul real reprezintă salariul nominal ajustat cu nivelul preţurilor. El este o
expresie a puterii de cumpărare a salariului plătit de întreprinzător, măsurată în termenii
bunurilor şi serviciilor posibile de achiziţionat de pe piaţă.
Curba cererii de muncă a firmei este dată de curba produsului marginal al
muncii, care marchează tendinţă de scădere pe măsura creşterii cantităţii de muncă
utilizate. Curba cererii de munca are panta negativa, ceea ce exprima faptul ca atunci
cand salariul scade cantitatea ceruta de munca creste. Si invers, cresterea salariului
antreneaza reducerea cantitatii cerute de munca. Aceasta relatie inversa dintre nivelul
salariului si cantitatea ceruta de munca este evidentiata in figura 11.1

Figura 11.1 Curba cererii de muncă

CL
0 N

Cererea de muncă a pieţei reprezintă însumarea volumului solicitat de forţă de

muncă, de toţi cei care fac angajări pe piaţa respectivă, pentru un nivel dat al salariilor.

3
 Cererea de muncă la nivelul firmei se poate modifica sub influenţa concomitentă
sau separată a preţului produsului şi produsului fizic marginal.
Cererea de muncă reprezintă o cerere derivată. Munca este astfel solicitată
datorită utilităţii ei pentru producerea altor bunuri şi servicii şi nu ca muncă în sine.

Oferta de muncă
Satisfacerea cererii de munca se realizeaza pe seama disponibilitatilor de munca
existente. Oferta de muncă se refera la resursele de care societatea dispune la un moment
dat si care solicita locuri de munca in conditii salariale. Aceste resurse sunt parte a
populatiei apte de munca.
Oferta de munca surprinde relaţia pozitiva dintre preţul muncii şi cantitatea de
muncă oferită. Aceasta înseamnă că sporul salariului se însoţeşte de creşterea cantitatii
oferite de munca. Şi reciproc, dacă salariul scade, cantitatea oferita de munca se reduce si
ea.
Oferta de muncă poate fi privită la nivelul lucrătorului individual şi la nivelul
pieţei. Vom aborda oferta de muncă începând cu primul nivel al său, cel individual. În
acest caz relaţia salariu – cantitate oferita de muncă comportă un aspect particular.

A. Oferta individuală de muncă

Studiul ofertei individuale presupune apelul la teoria alegerilor consumatorului
individual. Consumatorul dispune de un "buget" de timp, posibil de alocat între două
"bunuri": timp liber şi timp pentru muncă.
Timpul liber este necesar pentru odihnă, relaxare sau pentru orice altă activitate
efectuată în afara celei care este remunerată. Creşterea timpului liber reduce timpul alocat
muncii. Acesta din urmă conduce la obţinerea unui salariu care la rându-i se poate
converti în bunuri şi servicii. Creşterea salariului determinată de creşterea timpului pentru
muncă, sporeşte cantitatea de bunuri şi servicii ce se poate achiziţiona de pe piaţă. În
schimb, timpul liber se reduce. Dacă, din contră, acesta creşte se renunţă la o cantitate
anume de bunuri şi servicii, cu atât mai mare cu cât salariul este mai mare. Costul de
oportunitate al timpului liber îl reprezintă în consecinţă, sacrificiul consumului de bunuri
şi servicii.
Pe măsura creşterii salariului, decizia de alocare a timpului între cel pentru muncă
şi cel liber este afectată în două moduri:
- Efectul de substituţie: creşterea salariului, creşte costul de oportunitate al
timpului liber, ceea ce reprezintă un stimulent pentru consumatorul raţional de a
"cumpăra" mai puţin timp liber. Astfel, individul va substitui prin muncă timpul liber,
când preţul celui din urmă creşte.
- Efectul de venit: acesta tinde să reducă numărul de ore lucrate. Când salariul
creşte şi deci şi venitul, considerând preţurile bunurilor şi serviciilor neschimbate,
veniturile reale sporesc. Indivizii tind să consume mai mult din bunurile normale şi mai
puţin din cele inferioare. Timpul liber este un bun normal.
În funcţie de predominanţa unuia sau altuia dintre efecte, curba ofertei individuale
este diferita. Efectul de substituţie determină creşterea cantitatii oferite pe măsură ce
salariul creşte. Curba ofertei individuale este în acest caz pozitiv înclinată.
În schimb, efectul de venit conduce la reducerea cantităţii de muncă oferite când salariul
creşte. De data aceasta panta curbei ofertei individuale devine negativă. În mod normal,

4
efectul de venit succede celui de substituţie. Când însă cele două efecte se compensează
reciproc, având o contribuţie aproximativ egală, curba ofertei de muncă devine verticală
sau perfect inelastică. În graficul din figura 11.2 această zonă intermediară se situează
între cele două efecte.

Figura 11.2 Curba ofertei individuale de muncă

B. Curba ofertei pieţei.

Deşi curbele ofertei individuale pot avea cel puţin pentru un anumit nivel al
salariilor o înclinaţie negativă, curba ofertei pieţei pentru un tip dat de muncă este pozitiv
înclinată pe tot intervalul. Un nivel ridicat al salariului pentru care orice individ se
comportă conform demonstraţiei anterioare, este de natură a atrage în ramura respectivă
lucrători din celelalte domenii de activitate, tentaţi de perspectiva unui salariu superior.
Din acest motiv curbele ofertei pieţei sunt normale, indiferent de forma curbelor
individuale de muncă pe care se bazează. Curba ofertei pietei este trasata in figura 11.3.
O schimbare în salariul obţinut de lucrător va determina o mişcare de-a lungul
curbei ofertei de muncă, în timp ce modificările survenite în ceilalţi factori vor deplasa în
plan curba ofertei.
Figura 11.3 Curba ofertei de muncă
W
OL

0 N

Echilibrul pieţei muncii cu concurenţă perfectă

Pe o piaţă perfect concurenţială, salariul, ca preţ al muncii, se determină în mod
similar preţurilor bunurilor şi serviciilor. Punctul de intersecţie dintre curba cererii şi

5
ofertei de muncă determină concomitent salariul de echilibru (W *) şi ocuparea de
echilibru (N*) aşa cum se poate observa în figura 11.4. Acest nivel al salariului se
impune fiecărui participant de pe piaţa muncii. Dacă salariul se situează sub nivelul celui
de echilibru, de exemplu la W1, cererea de muncă excede oferta de muncă. În această
situaţie, există penurie de forţă de muncă. Firmele incapabile să găsească forţa de muncă
de care au nevoie vor fi dispuse la creşterea salariului, ceea ce va conduce salariul spre
nivelul său de echilibru.
Dacă în schimb, salariul se situează la un nivel superior celui de echilibru de
exemplu la W2, oferta de muncă depăşeşte cererea de muncă. Apare un surplus de forţă
de muncă în raport cu cererea de muncă, situaţie de dezechilibru a pieţei muncii
cunoscută sub numele de şomaj. Unii oameni se vor afla în căutare de lucru iar în cazul
în care nu vor găsi locuri de muncă disponibile vor accepta un salariu mai redus. Aceasta
va exercita o presiune în jos a salariului până la atingerea nivelului său de echilibru.
În concluzie, pe o piaţă perfect concurenţială, surplusul temporar de forţă de
muncă determină reducerea salariului, în timp ce criza determină creşterea acestuia. De
fiecare dată prin ajustări repetate se ajunge la echilibru.
Modificările cererii şi ofertei de muncă la nivelul pieţei vor determina schimbări
ale salariului şi ocupării în mod similar variaţiilor cererii şi ofertei pe piaţa bunurilor.

Figura 11.4 Echilibrul pe piaţa muncii în condiţiile concurenţei perfecte

11.3 Piaţa muncii în condiţiile monopsonului şi monopolului

Cazul monopsonului
În realitate, piaţa muncii este departe de a fi perfectă. Firmele pot dispune de
putere pe piaţă şi, în virtutea acestui fapt, ele pot influenţa sau chiar determina preţul
muncii. Aceasta se poate produce în cazul existenţei pe piaţă a unui singur cumpărător de
forţă de muncă care controlează piaţa muncii la nivelul unei zone sau pentru o ocupaţie
dată.

Prezenta monopsonului poate fi datorata costului ridicat de intrare pe piata a altor

angajatori, mobilitatii reduse a fortei de munca sau percepţiei diferite privind firmele

6
care oferă locuri de muncă în legătură cu aspecte non-salariale ale angajării (proximitate,
climatul de muncă etc.).
În realitate, piaţa muncii se află puţin în situaţie de monopson pur. Mai degrabă,
există câţiva cumpărători, fiecare având o anumită latitudine în determinarea salariului.
Există, din acest motiv interdependenţă între firme în fixarea salariului. Cu cât influenţa
fiecărei firme în determinarea salariului este mai redusă, cu atât salariul se va situa mai
aproape de cel în condiţii de concurenţă perfectă. Este posibilă şi o altă situaţie, cea a
înţelegerii între cele câteva firme astfel încât salariul tinde spre nivelul propriu
monopsonului.

Sindicatele şi rolul lor

Pe piaţa muncii nevoia de organizare este resimţită de ambele părţi ale acesteia.
Şansele de succes în confruntarea celor două forţe sporesc în cazul în care interesele sunt
exprimate şi promovate colectiv.
Raţiunea constituirii lucrătorilor în sindicate constă în atingerea unor obiective
dintre care mai importante sunt:
 condiţii de lucru mai bune
 securitatea locurilor de muncă
 creşterea salariilor.

A. Condiţii de lucru mai bune

Atingerea obiectivului major al fiecărei firme de maximizare a profitului se află
sub influenţa determinantă a costurilor de producţie. Cu cât acestea sunt mai mari cu atât
perspectiva unui profit superior şi a unei poziţii mai bune pe piaţă devine mai evidentă.
În rândul factorilor care determină creşterea costurilor de producţie se numără şi
cei care ţin de ameliorarea condiţiilor de muncă. Îmbunătăţirea condiţiilor de muncă este
însă costisitoare.
Creşterea gradului de sindicalizare la nivel de firmă şi chiar economie naţională
exercită o presiune crescândă asupra firmelor în vederea efectuării acestor cheltuieli.
Dacă în schimb există si o legislaţie privind adoptarea unor standarde ale condiţiilor de
muncă, obligaţia efectuării cheltuielilor pentru condiţii de muncă mai bune devine
generală.

B. Securitatea locurilor de muncă

Nesiguranţa şi stresul pot fi efectele necunoaşterii precise a perioadei în care o
persoană este angajată. Aceste efecte se pot amplifica în cazul persoanelor fără loc de
muncă pentru care perioada de căutare a unui loc de muncă se poate prelungi.
Sindicatele încearcă să asigure un grad cât mai înalt de securitate a locului de
muncă atât prin negocieri cu patronul, cât şi prin adoptarea unei legislaţii în acest sens.
Un mijloc eficient de creştere a securităţii locurilor de muncă îl reprezintă creşterea
sumelor pentru preintâmpinarea şi reducerea şomajului. Între şomaj şi siguranţa locului
de muncă relaţia este invers proporţională. Cu cât şomajul este mai redus atât creşte
securitatea locurilor de muncă.

C. Creşterea salariilor

7
 Constituirea lucrătorilor în sindicate asigură şanse mai mari şi în ce priveşte
obţinerea unor salarii mai mari. Este cunoscut faptul că membrii de sindicat au în general
salarii mai mari comparativ cu salariaţii ce nu aparţin unui sindicat. În plus, firmele
sindicalizate sunt capabile să angajeze muncitori cu o productivitate superioară şi cu un
salariu în consecinţă mai ridicat.
Pentru obţinerea unor salarii sporite sindicatele pot apela la mijloace diverse
precum creşterea cererii de muncă, reducerea ofertei de muncă sau negocierea salariilor.
Sindicatele pot determina creşterea cererii pentru produsele realizate prin reclamă
sau prin limitarea importurilor (măsuri protecţioniste) sau stimularea exporturilor.
Influenţa sindicatului în acest sens este însă limitată.
Cel de al doilea mijloc de obţinere a unor salarii mai mari, se dovedeşte mai
eficient, mai ales în cazul sindicatelor ai căror membri dispun de o înaltă calificare şi se
supun disciplinei sindicale. El constă în limitarea accesului în cadrul ramurii sau
domeniilor pe care îl reprezintă sindicatul. Astfel membrii de sindicat vor obţine venituri
salariale sporite, deşi aceasta poate avea drept consecinţă creşterea preţurilor produselor
şi serviciilor realizate de aceştia.
Cea de a treia cale de creştere a salariilor este şi cea mai utilizată. Sindicatele pot
negocia cu patronii şi sub ameninţarea utilizării unor mijloace de protest legale, de
exemplu greva, pot obţine un salariu superior, celui de pe piaţa liberă. Nivelul salariului
va depinde atât de capacitatea sindicatelor de a-şi impune punctul de vedere, dar, de
asemenea, şi de puterea firmelor de a rezista acestei presiuni şi de abilitatea lor de a plăti
salarii mai mari.

Cazul monopolului bilateral

Monopolul bilateral corespunde cazului când monopolul sindicatului se
confruntă cu patronul aflat în situaţie de monopson. Salariul şi nivelul angajărilor va
depinde de raportul de putere dintre cele două părţi. Monopsonul va avea intenţia să
menţină salariul la un nivel cât mai redus, concret cât mai aproape de nivelul care îi este
propriu, în timp ce sindicatul urmăreşte atingerea unui nivel cât mai ridicat care să
menţină sau chiar să amelioreze ocuparea. De aici se poate deduce că salariul se va situa
între două limite. Cea inferioară corespunde salariului stabilit de monopson în absenţa
sindicatului, iar cea superioară acelui nivel care ar determina ireversibil ieşirea de pe
piaţă a firmei.

11.4 Piaţa muncii în România

Piaţa muncii se află tot mai mult sub incidenţa noilor tehnologii informatice şi de
comunicare. Caracterul şi configuraţia muncii se modifică semnificativ în noua economie
bazată pe cunoaştere.
Piaţa muncii tinde să devină din ce în ce mai flexibilă. Aceasta se află în relaţie cu
programele de lucru, cu mobilitatea profesională şi geografică, cu sistemele
motivaţionale, toate raportându-se la particularităţile locale şi culturale.
Performanţa pieţei muncii este în strânsă legatură cu strategiile educaţionale şi
efortul investiţional în capitalul uman.

8
 Piaţa muncii din România a fost puternic marcată de transformările petrecute
dupa 1990. Reforma economică în perioada tranziţiei la economia de piaţă a determinat
restructurarea pieţei muncii în cadrul unui proces gradual, însoţit de efecte benefice dar şi
de costuri sociale.
În acest interval, resursele de muncă au înregistrat evoluţii divergente. Populaţia
ocupată s-a redus semnificativ iar rata somajului a crescut. Numărul pensionarilor a
crescut, ceea ce a determinat un raport nesatisfăcător între aceştia şi cei care desfaşoară o
activitate şi contribuie efectiv la susţinerea lor şi a şomerilor în acelasi timp.
Funcţionarea pieţei muncii a fost ameliorată de crearea unor instituţii şi
competenţe noi de natură să asigure gestionarea mai eficientă a resurselor de muncă.
Criza economică actuală are efecte şi pe piaţa muncii. Reducerea volumului
activităţilor determină reducerea gradului de ocupare, creşterea alocaţiilor de la buget
pentru şomeri, dar şi restructurări privind un nou model de ocupare adecvat pieţei muncii.
De aceea, gestionarea problemelor demografice şi ocupaţionale în ţara noastră va
trebui să ţină seama, în primul rând de unitatea indestructibilă dintre mecanismele pieţei
muncii şi implicarea responsabilă a puterii publice, a statului de drept.
Este foarte important să se ia în considerare efectele procesului de extindere a
Uniunii Europene asupra pieţei muncii din România, cum ar fi: creşterea migraţiei forţei
de muncă spre ţările Uniunii Europene, creşterea cerinţelor pentru o forţă de muncă
calificată, utilizarea în mai mare măsură a tehnologiilor informaţionale, nevoia creării
unei forţe de muncă mai flexibile, care să participe la formarea profesioanlă continuă etc.
Toate acestea impun acordarea unei atenţii deosebite sistemului educaţional, precum şi
elaborării unor politici ale ocupării care să vizeze ocuparea deplină şi eficientă a forţei
de muncă, în acord cu tendinţele existente la nivelul Uniunii Europene.
Aceste politici ale ocupării trebuie să ţănă cont şi de celelalte politici
macroeconomice adoptate, în aşa fel încât să se urmărească realizarea unor măsuri active
care să vizeze crearea de noi locuri de muncă, mai ales în domenii care ar putea fi
dezvoltate la noi în ţară, cum ar fi agricultura, dezvoltarea infrastructurii, protecţia
mediului. Măsurile active trebuie să se încadreze în tendinţele manifestate la nivelul ţării
noastre: îmbătrânirea populaţiei, evoluţiile în dinamica participării la muncă a diferitelor
categorii socio-profesionale, migraţia tinerilor specialişti, plecarea temporară la muncă în
străinătate.

 Termeni cheie
Piaţa muncii Piaţa muncii în condiţiile concurenţei perfecte Cererea de muncă Oferta de
muncă Efect de venit Efect de substituţie Salariul nominal Salariul real Echilibrul pe
piaţa muncii Monopolul pe piaţa muncii Monopsonul pe piaţa muncii Criza economică

 Întrebări de verificare
1. Prezentaţi cererea de muncă la nivelul firmei şi la nivelul pieţei şi reprezentaţi
grafic.
2. Care este diferenţa dintre oferta individuală de muncă şi oferta globală (a pieţei)?
3. Explicaţi efectul de venit şi efectul de substituţie pe piaţa muncii.
4. Caracterizaţi piaţa muncii în condiţiile monopsonului.

9
 5. Caracterizaţi monopolul pe piaţa muncii.
6. Prezentaţi caracteristicile pieţei muncii în condiţiile concurenţei perfecte.
7. Care este diferenţa dintre salariul real şi salariul nominal?
8. Identificaţi principalele caracetristici ale pieţei muncii din România.

 Teste grilă
1. Care dintre afirmaţiile de mai jos este adevărată:
a) curba cererii de muncă reflectă relaţia directă dintre cantitatea de muncă
cerută şi nivelul salariului;
b) modificarea cererii de muncă în funcţie de salariul real presupune deplasarea
curbei cererii de muncă la stânga sau la dreapta;
c) oferta de muncă este egală cu cererea de muncă;
d) cererea de muncă reprezintă oferta de locuri de muncă;
e) oferta de muncă reprezintă nevoia de muncă salariată ce se formează într-o
economie.

2. Monopsonul pe piaţa muncii:

a) apare atunci când un sindicat puternic se confruntă cu mai mulţi angajatori cu
forţă economică redusă;
b) presupune atingerea nivelului de echilibru al salariului;
c) presupune atingerea nivelului de echilibru al ocupării;
d) restricţionarea atât a nivelului salarizării, cât şi a nivelului ocupării;
e) presupune apariţia efectului de hysteresis.

3. Oferta de muncă se exprimă prin:

a) oferta de locuri de muncă;
b) cererea de locuri de muncă;
c) nevoia de muncă salariată;
d) numărul de ore de muncă;
e) nivelul salariului.

4. Dacă salariul creşte, iar efectul de venit este mai mare decât efectul de substituţie,
individul va decide:
a) să lucreze mai puţine ore;
b) să lucreze mai multe ore;
c) să lucreze acelaşi număr de ore;
d) să caute un alt loc de muncă;
e) să-şi reducă timpul liber.

5. Şomajul apare în situaţia în care:

a) cererea de locuri de muncă este inferioară ofertei de locuri de muncă;
b) oferta de muncă depăşeşte cererea de muncă;
c) oferta de muncă este inferioară cererii de muncă;
d) oferta de muncă este egală cu cererea de muncă;
e) disponibilităţile de muncă sunt mai mici decât cererea de muncă.

10
6. Analiza pieţei muncii perfect concurenţială presupune îndeplinirea unor condiţii,
precum:
a) existenţa unui număr suficient de mare de cumpărători de servicii de forţă de
muncă, dar şi de ofertanţi de astfel de servicii;
b) munca este omogenă;
c) mobilitatea perfectă a muncii;
d) tansparenta perfecta. Fiecare participant, indiferent de calitatea sa, dispune de o
cunoastere perfecta pe piata muncii;
e) toate cele de mai sus.

7. Care dintre afirmaţiile de mai jos este adevărată?

a) curba cererii de muncă a firmei este dată de curba produsului marginal al
muncii;
b) curba cererii de muncă are panta negativă;
c) panta curbei cererii de muncă arată că atunci cand salariul scade cantitatea
ceruta de munca creste;
d) cererea de muncă a pieţei reprezintă însumarea volumului solicitat de forţă de
muncă; de toţi cei care fac angajări pe piaţa respectivă, pentru un nivel dat al
salariilor;
e) toate cele de mai sus.

8. Curba ofertei individuale de muncă:

a) este normală în raport cu nivelul salariului;
b) nu are nici un punct de inflexiune;
c) este anormală deoarece după un anumit nivel al salariului descreşte;
d) este descrescătoare;
e) este aceeaşi cu curba ofertei pieţei.

9. Care dintre afirmaţiile de mai jos este falsă?

a) curba ofertei pieţei pentru un tip dat de muncă este pozitiv înclinată pe tot
intervalul;
b) pe o piaţă perfect concurenţială, salariul, ca preţ al muncii, se determină în mod
similar preţurilor bunurilor şi serviciilor;
c) pe o piaţă perfect concurenţială, surplusul temporar de forţă de muncă
determină reducerea salariului;
d) în realitate, piaţa muncii este întotdeauna perfectă;
e) sindicatele încearcă să asigure un grad cât mai înalt de securitate a locului de
muncă atât prin negocieri cu patronul, cât şi prin adoptarea unei legislaţii în acest
sens.

11
10.Activităţile care fac obiectul cererii şi ofertei de muncă sunt
activităţile realizate de:
a) salariaţi;
b) lucrători pe cont propriu;
c) persoanele casnice;
d) elevi şi studenţi;
e) toate cele de mai sus.

11.Între salariul real şi nivelul preţurilor bunurilor de consum există o

relaţie:
a) directă;
b) inversă;
c) de egalitate;
d) pozitivă;
e) nu există nicio relaţie.

12.La o creştere a salariului nominal cu 50%, în condiţiile reducerii

preţurilor bunurilor de consum cu 25%, salariul real:
a) creşte cu 200%;
b) scade cu 200%;
c) scade cu 75%;
d) creşte cu 100%;
e) creşte cu 90%.

13.Dacă salariul real scade cu 25%, iar salariul nominal creşte cu 50%,
atunci, indicele preţurilor bunurilor de consum este:
a) 100%;
b) 110%;
c) 200%;
d) 50%;
e) 80%.

14.Pentru salariat cea mai mare importanţă o are:

a) salariul nominal;
b) calitatea muncii;
c) salariul real;
d) costul de producţie;
e) programul de lucru.

15.Monopolul bilateral:
a) corespunde cazului când monopolul sindicatului se confruntă cu patronul
aflat în situaţie de monopson;
b) corespunde existenţei pe piaţă a unui singur cumpărător de forţă de muncă
care controlează piaţa muncii;
c) presupune ca salariul şi nivelul angajărilor să depindă de raportul de
putere dintre cele două părţi (patronat şi sindicat);

12
 d) presupune menţinerea salariului la un nivel cât mai scăzut;
e) a şi c.
Răspunsuri:
Grila nr. Răspuns corect
1 D
2 D
3 B
4 A
5 B
6 A
7 E
8 C
9 D
10 A
11 B
12 D
13 C
14 C
15 E

BIBLIOGRAFIE :

1. Colectivul Catedrei de Economie şi Politici Economice, ”Economie” Ediţia a

opta, Editura Economică, Bucureşti, 2009, pag. 241-252
2. Colectivul Catedrei de Economie şi Politici Economice, ”Economie-Aplicaţii”
Ediţia a şasea, Editura Economică, Bucureşti, 2009, pag. 267-280
3. R.Lipsey-K.Chrystal „Principiile economiei”, Editura conomică, Bucureşti,
2002, pag. 686-705
4. J.E. Stiglitz, C. E. Walsh, ” Economie”, Editura Economică, Bucureşti, 2005,
pag. 456-465
5. Cătălin Huidumac, Angela Rogojanu, „Introducere în studiul economiei de
piaţă”, Editura ALL, Bucureşti, 1998, pag. 155-172
6. Cătălin Huidumac, „Microeconomie”, Editura Libertas Publishing, Bucureşti,
2007, pag. 227-252
7. . Gregory Mankiw, „Principles of Economics” Third Edition, Thomson South
Western, USA, 2004, pag. 599-621
UNITATEA DE ÎNVĂŢARE 12

ŞOMAJUL

După ce veţi studia aceasta unitate de învăţare veţi putea înţelege:

13
  Ce este şomajul şi care sunt costurile sale
 Care sunt cauzele şi formele şomajului
 Măsurile de diminuare a şomajului şi a efectelor sale

12.1 Natura şi efectele şomajului

12.2 Evaluarea şomajului
12.3 Cauzele şi formele şomajului
12.4 Măsuri de diminuare a şomajului
Şomajul reprezintă un fenomen prezent în toate economiile de piaţă şi ale cărui
consecinţe ample şi de durată asupra indivizilor şi societăţii implică o analiză profundă în
cercetarea economică.
Pierderea locului de muncă se asociază reducerii standardului de viaţă şi chiar
apariţiei unor probleme de ordin psihologic. Iar aceste aspecte devin suficiente pentru a
justifica frecvenţa cu care problematica şomajului este abordată în cadrul dezbaterilor
politice.

12.1 Natura şi efectele şomajului

Piaţa muncii poate fi în echilibru dacă, pentru un nivel dat al salariilor, cantităţile
de muncă oferite şi cantităţile de muncă cerute se echilibrează. Şi se află în dezechilibru
dacă ofertele şi cererile de muncă nu se echilibrează. În termenii acestei pieţe, şomajul
reprezintă excedentul ofertei faţă de cererea de muncă.
Şomajul este în general asociat persoanelor care, în mod involuntar, îşi încetează
activitatea şi se află la un moment dat în imposibilitatea găsirii şi ocupării unui loc de muncă.
În termenii economiei pozitive un număr mai mare de locuri de muncă înseamnă o
producţie şi venituri mai mari, ceea ce se traduce în creşterea nivelului de trai. În schimb,
mai puţine locuri de muncă disponibile în raport cu oferta de muncă, determină economia
să funcţioneze în interiorul şi nu pe curba posibilităţilor de producţie. Pierderea de output
rezultată din existenţa şomajului înseamnă în mod firesc mai puţine bunuri puse la
dispoziţia populaţiei.
Costul şomajului este cu atât mai mare cu cât se prelungeşte perioada de căutare a
unui loc de muncă. În mod concret, alături de pierderea de venit pentru cei aflaţi într-o
asemenea situaţie mai apar probleme precum reducerea abilităţilor profesionale,
agravarea stării de sănătate, afectarea statutului social, nevoia unor resurse tot mai mari
alocate de societate pentru întreţinerea şomerilor aflată adesea în discordanţă cu
posibilităţile societăţii în acest sens etc.
Studiul şomajului permite identificarea cauzelor de producere a sa şi
fundamentarea pe această bază a politicilor de combatere şi atenuare a efectelor sale.
Unele măsuri, precum programele de instruire vor permite, cel puţin pentru un segment
de şomeri, găsirea unui loc de muncă, în timp ce acordarea ajutorului de şomaj reduce
povara acestuia. Totuşi alte măsuri, precizate chiar în lege, sunt criticate de economişti
datorită efectelor adverse generate.
În timp, şomajul poate înregistra tendinţa de creştere sau de scădere, în
funcţie de raportul dintre cei care îşi găsesc loc de muncă şi cei care îşi pierd locul de
muncă.

14
12.2 Evaluarea şomajului
Definiţia asupra şomajului a Biroului Internaţional al Muncii (B.I.M.), organizaţie
din sistemul Naţiunilor Unite, este cea mai răspândită şi acceptată de ţările lumii. Potrivit
acestei definiţii, şomerul este orice persoană care are mai mult de 15 ani şi îndeplineşte
concomitent următoarele condiţii:
 este aptă de muncă
 nu are un loc de muncă şi nu desfăşoară o activitate în scopul obţinerii unor venituri
 este disponibilă să înceapă lucrul în următoarele 15 zile dacă s-ar găsi imediat un loc
de muncă
 caută efectiv un loc de muncă, utilizând diferite metode în acest scop
Nivelul şomajului poate fi analizat nu numai absolut ca număr, ci şi relativ ca
rată a şomajului.
Rata şomajului se determină prin raportarea numărului şomerilor la
populaţia activă disponibilă:

rs = (PS / PAD) 100

unde,
PS - populaţie aflată în situaţie de şomaj
PAD - populaţie activă disponibilă
Intensitatea somajului permite separarea între cei care şi-au pierdut locul de
muncă şi au încetat complet activitatea (şomaj total) şi cei care şi-au redus activitatea,
lucrând sub durata legală a săptămânii de lucru (şomaj parţial). Cei aflaţi în prima
categorie, după caz, primesc sau nu ajutorul de şomaj, în timp ce pentru cei aflaţi în a
doua categorie remunerarea este diminuată.
Analiza şomajului presupune o structurare a acestuia după calificare, domeniul
sursă, durată, grupe de vârstă, mediu de provenienţă (urban sau rural) etc.
Exemplu: Determinarea numărului şomerilor şi a ratei şomajului
Se cunosc următoarele date la nivelul unei economii naţionale:

 Populaţia totală: 22,5 milioane persoane

 Populaţia în afara limitelor pentru vârsta de muncă: 10,0 milioane persoane
 Populaţia în vârstă de muncă, dar inaptă: 0,2 milioane persoane
 Femei casnice, elevi, studenţi, militari în termen: 0,8 milioane persoane
 Populaţia activă ocupată: 10,0 milioane persoane
Se cere să se calculeze numărul şomerilor şi rata şomajului.
Rezolvare:
Calculele sunt sintetizate în următorul tabel:

Indicator (Milioane persoane)

Populaţia totală 22,5
Populaţia în afara limitelor pentru
10,0
vârsta de muncă
Populaţia în vârstă de muncă 12,5
Populaţia în vârstă de muncă, dar
0,2
inaptă

15
 Resursele de mână de lucru 12,3
Femei casnice, elevi, studenţi,
0,8
militari în termen
Populaţia activă disponibilă 11,5
Populaţia activă ocupată 10,0
Şomeri 1,5
Rata şomajului (şomeri/ populaţia
13%
activă disponibilă)
12.3 Cauzele şi formele şomajului

Şomajul care există la un moment dat este o combinare a mai multor forme de
şomaj, determinate de factorii diverşi.
Analiza clasică relevă existenţa unui şomaj voluntar, determinat de faptul că
posesorii forţei de muncă refuză să se angajeze dacă salariul nu corespunde eforturilor
depuse în cazul desfăşurării activităţii.
În orice moment poate exista un şomaj natural, cu caracter permanent,
nedeterminat de factori conjuncturali sau monetari.
J.M. Keynes remarca existenţa şomajului involuntar. Posesorii forţei de muncă
nu refuză să se angajeze, însă la nivelul salariului existent pe piaţă nu găsesc locuri de
muncă disponibile. Insuficienţa cererii determină întreprinderile să-şi reducă producţia şi,
respectiv, volumul vânzărilor, ceea ce echivalează cu o cerere mai mică şi mai mult
şomaj.
Fluctuaţiile pe termen scurt din activităţile economice, determină şomajul
conjunctural. El priveşte numărul de şomeri rezultat în urma declinului PIB în cursul
perioadelor de contracţie sau recesiune a activităţii economice, când economia
funcţionează sub potenţialul său. În perioadele de expansiune un asemenea tip de şomaj
înregistrează o reducere semnificativă.
Pentru perioade lungi de timp se întalneşte şomajul structural aparut pe fondul
neconcordanţei dintre structura forţei de muncă în termenii calificărilor, ramurilor sau
localizărilor geografice şi structura cererii de forţă de muncă. El poate avea drept cauză
modificările survenite în structurile economice (de exemplu, declinul producţiei în
sectorul minier) generate de schimbări în cererea de bunuri şi servicii, de modificări de
ordin tehnologic, de criza energetica care afectează profitabilitatea angajării.
Pentru perioade scurte de timp, între momentul încetarii activităţii şi încadrării
într-un alt loc de muncă, exista o stare de inactivitate denumită şomajul fricţional sau
tranzitoriu.
Influenţa factorilor naturali determină întreruperi ale activităţii economice în
ramuri precum agricultură, construcţii sau lucrări publice, provocând un şomaj sezonier.

12.4 Măsuri de diminuare a şomajului

Persoanele aflate în situaţia de şomaj pot beneficia, în condiţiile legii, de alocarea

de către societate a unor resurse, precum indemnizaţia de şomaj. Se constituie astfel un
sistem în cadrul căruia sumele mobilizate au dublă destinaţie: de asigurare şi de asistenţă.
Pe de o parte, se creeaza posibilitatea susţinerii financiare pentru o perioadă determinată

16
a celor aflaţi în căutarea unui loc de muncă iar, pe de alta parte, pot fi promovate
programe de calificare şi reorientare a şomerilor în vederea creşterii ocupării. Realizarea
acestor funcţii, pasive şi active, este dependentă de constituirea resurselor necesare, în
urma unui mecanism de redistribuire a veniturilor la nivelul societăţii.
În orice economie, interesul autorităţilor se orientează spre reducerea şomajului şi
realizarea ocupării depline. Ocuparea deplină corespunde unui grad ridicat de ocupare, de
natura să permită obţinerea celui mai important volum al producţiei.
Modalităţile concrete de acţiune pentru realizarea ocupării depline şi atenuarea
şomajului diferă de la ţară la ţară şi de la o perioadă la alta. În general, aceste măsuri au
un efect direct sau indirect asupra şomajului. Uneori, consecinţele sunt nu doar pozitive,
ci şi negative.
Factorul cu cel mai mare impact asupra ocupării pe piaţa muncii îl reprezintă
creşterea investiţiilor. Autorităţile guvernamentale trebuie să asigure condiţiile necesare
manifestării liberei iniţiative şi să încurajeze înfiinţarea de noi întreprinderi printr-o
legislaţie stimulativă.

În rândul altor măsuri întreprinse în vederea reducerea şomajului se înscriu:

 spijinirea pregătirii şi calificării celor aflaţi în căutarea unui loc de muncă;
 facilităţi diverse (de exemplu, fiscale) acordate întreprinderilor care angajează şomeri;
 crearea unor instituţii care să fluidizeze circulaţia informaţiilor pe piaţa muncii astfel
încât ocuparea unui loc de muncă să se realizeze mai rapid;
 trecerea la noi forme de angajare, de genul genul celor cu timp parţial sau contracte
de muncă pe durată determinată.
În general, măsurile de diminuare a şomajului trebuie privite drept componente
ale politicii economice de stimulare a creşterii economice pe termen lung.

 Termeni cheie
Şomaj Rata şomajului Şomaj voluntar Şomaj involuntar Şomaj natural Şomaj structural
Şomaj conjunctural Şomaj fricţional Şomaj sezonier

 Întrebări de verificare
1. Ce este şomajul şi care sunt efectele acestuia?
2. Prezentaţi cauzele şi formele şomajului.
3. Care este diferenţa dintre şomajul voluntar şi şomajul involuntar?
4. Prezentaţi măsurile de diminuare a şomajului.
5. Analizaţi şomajul în România.

 Teste grilă
1. Rata şomajului este 10%. Populaţia activă disponibilă (PAd) creşte cu 1%. Dacă
şomajul creşte cu 11,1%, atunci rata şomajului calculată la PAd:
a) se reduce cu 1 pp;
b) creşte cu 1 pp;

17
 c) se reduce cu 10%;
d) creşte cu 10%;
e) b,d.

2. Populaţia totală a unei ţări = 60 mil. locuitori, rata celor inapţi de muncă = 30%,
numărul şomerilor = 6 mil. persoane, numărul persoanelor ocupate = 30 mil. Să se
calculeze numărul persoanelor inapte, populaţia aptă de muncă şi rata şomajului în
funcţie de populaţia activă disponibilă:
a) 20 mil. persoane, 30 mil. persoane, 20%;
b) 18 mil. persoane, 42 mil. persoane, 16,66%;
c) 25 mil. persoane, 60 mil. persoane, 12%;
d) 60 mil. persoane, 30 mil. persoane, 30%;
e) 6 mil. persoane, 36 mil. persoane, 18%.

3. Persoanele care doresc să se angajeze la salariul existent pe piaţă, dar nu o pot face
pentru că nu există locuri de muncă sunt incluse în categoria şomajului:
a) natural;
b) fricţional;
c) involuntar;
d) voluntar;
e) structural.

4. Şomajul voluntar:
a) corespunde ratei naturale a şomajului;
b) este cauzat de evoluţia ciclică a economiei;
c) cuprinde persoanele care nu au un loc de muncă şi ar dori să lucreze, dar la un
salariu mai mare decât cel existent pe piaţă la momentul respectiv;
d) este rata şomajului care nu accelerează inflaţia;
e) este cauzat de sezonalitatea unor activităţi.

5. Şomajul apare în situaţia în care:

f) cererea de locuri de muncă este inferioară ofertei de locuri de muncă;
g) oferta de muncă depăşeşte cererea de muncă;
h) oferta de muncă este inferioară cererii de muncă;
i) oferta de muncă este egală cu cererea de muncă;
j) disponibilităţile de muncă sunt mai mici decât cererea de muncă.

6.Dacă populaţia ocupată este de 9 ori mai mare decât numărul şomerilor, atunci rata
şomajului va fi:
a) 10%;
b) 1%;
c) 20%;
d) 90%;
e) nu se poate calcula.

18
7. Şomajul determinat de modificările structurii pe bunuri şi activităţi a economiei
naţionale este:
a) Şomaj ciclic;
b) Şomaj structural;
c) Şomaj fricţional;
d) Şomaj sezonier;
e) Şomaj tranzitoriu.

8. Raportul dintre numărul şomerilor şi populaţia ocupată este de 1 la 4. Să se calculeze

rata şomajului (la populaţia activă disponibilă):
a) 25%; b) 20%; c) 30%; d) 8%; e)15%.

9.Noţiunea de “şomaj involuntar” a fost introdusă în ştiinţa economică de:

a) A. Smith; b) D. Ricardo; c) V. Pareto; d) J.M. Keynes; e) P.
Samuelson.
10. Rata şomajului se calculează ca:
a) diferenţă între populaţia ocupată şi numărul de şomeri;
b) raport între numărul şomerilor şi populaţia totală;
c) raport între numărul şomerilor şi populaţia activă disponibilă;
d) raport între populaţia ocupată şi populaţia activă disponibilă;
e) oricare dintre variantele de mai sus poate fi acceptată.

11. Intensitatea şomajului se rteferă la:

a) durata şomajului;
b) distincţia dintre şomajul total şi şomajul parţial;
c) distincţia dintre şomajul ciclic şi conjunctural;
d) structura şomajului pe vârste;
e) structura şomajului pe calificări.

12. Şomajul creşte atunci când:

a) investiţiile cresc;
b) se adoptă noi forme de angajare cu timp parţial;
c) economia este în expansiune;
d) economia este în recesiune;
e) se creează noi întreprinderi.

13. În rândul măsurilor întreprinse în vederea reducerii şomajului se înscriu:

a) spijinirea pregătirii şi calificării celor aflaţi în căutarea unui loc de muncă;
b) facilităţi diverse (de exemplu, fiscale) acordate întreprinderilor care angajează
şomeri;
c) crearea unor instituţii care să fluidizeze circulaţia informaţiilor pe piaţa muncii
astfel încât ocuparea unui loc de muncă să se realizeze mai rapid;
d) trecerea la noi forme de angajare, de genul celor cu timp parţial sau contracte
de muncă pe durată determinate;
e) toate cele de mai sus.

19
14. Care dintre afirmaţiile de mai jos este adevărată?
a) persoanele aflate în situaţia de şomaj pot beneficia, în condiţiile legii, de
alocarea de către societate a unor resurse, precum indemnizaţia de şomaj;
b) analiza şomajului presupune o structurare a acestuia după calificare, domeniul
sursă, durată, grupe de vârstă, mediu de provenienţă;
c) factorul cu cel mai mare impact asupra ocupării pe piaţa muncii îl reprezintă
creşterea investiţiilor;
d) ocuparea deplină corespunde unui grad ridicat de ocupare, de natură să permită
obţinerea celui mai important volum al producţiei;
e) toate cele de mai sus.

15. Care dintre afirmaţiile de mai jos este falsă?

a) fluctuaţiile pe termen scurt din activităţile economice, determină şomajul
conjunctural; b) şomajul structural apare pe fondul neconcordanţei dintre structura
forţei de muncă în termenii calificărilor, ramurilor sau localizărilor geografice cu
structura cererii de forţă de muncă;
c) pentru perioade scurte de timp, între momentul încetarii activităţii şi încadrării
într-un alt loc de muncă, există o stare de inactivitate denumită şomaj frictional;
d) influenţa factorilor naturali determină întreruperi ale activităţii economice în
ramuri precum agricultură, construcţii sau lucrări publice, provocând un şomaj
tranzitoriu;
e) toate cele de mai sus.

Răspunsuri:
Grila nr. Răspuns corect
1 E
2 B
3 C
4 C
5 B
6 A
7 B
8 B
9 D
10 C
11 B
12 D
13 E
14 E
15 D

20
BIBLIOGRAFIE :

8. Colectivul Catedrei de Economie şi Politici Economice, ”Economie” Ediţia a

opta, Editura Economică, Bucureşti, 2009, pag. 253-260
9. Colectivul Catedrei de Economie şi Politici Economice, ”Economie-Aplicaţii”
Ediţia a şasea, Editura Economică, Bucureşti, 2009, pag. 281-284
10. R.Lipsey-K.Chrystal „Principiile economiei”, Editura conomică, Bucureşti,
2002, pag. 686-705
11. J.E. Stiglitz, C. E. Walsh, ” Economie”, Editura Economică, Bucureşti, 2005,
pag. 622-639
12. Cătălin Huidumac, Angela Rogojanu, „Introducere în studiul economiei de
piaţă”, Editura ALL, Bucureşti, 1998, pag. 245-250
13. Cătălin Huidumac, „Macroeconomie”, Editura Libertas Publishing, Bucureşti,
2007, pag. 153-161
14. N. Gregory Mankiw, „Principles of Economics” Third Edition, Thomson South
Western, USA, 2004, pag. 599-621

21