UNITATEA DE ÎNVĂŢARE 6

CIRCUITUL ECONOMIC DE ANSAMBLU

După ce veţi studia aceasta unitate de învăţare veţi putea înţelege:

 Semnificatia macroeconomiei
 Ce sunt sectoarele institutionale si ce functii indeplinesc acestea in cadrul economiei
 Principalii indicatori macroeconomici
 Semnificatia indicatorilor macroeconomici in termeni nominali si in termeni reali

6.1 Ce este Macroeconomia?

6.2 Sectoarele institutionale ale economiei nationale
6.3 Fluxul circular al venitului
6.4 Indicatorii macroeconomici

6.1 Ce este Macroeconomia?

Indiferent de natura lor pieţele comunică între ele formând o reţea complexă de
interdependenţe. Aceste interdependente sunt legate de producerea si schimbul de bunuri si
servicii, de repartizarea veniturilor, de folosirea unor instrumente financiare, valutare etc.
Pornind de la cunoasterea acestor legaturi, putem retine ca pietele sunt puternic
interconectate, iar tot ceea ce afecteaza functionarea uneia dintre ele provoaca perturbatii pe
celelalte pieţe din retea. O serie de efecte se situeaza dincolo de o piata sau alta, afectand
functionarea de ansamblu a unei economii sau chiar a economiei mondiale. Economistii sunt
interesati, in consecinta, nu numai de fenomenele aflate in sfera microeconomiei, ci si de
procese si conditii care se manifesta la scara economiei.
Macroeconomia este acea parte a economiei care analizeaza fenomenele si procesele
economice petrecute la nivelul economiei naţionale. Termenul este promovat in literatura
economica de R. Frisch, insa intemeietorul acestui domeniu de studiu este considerat a fi J. M.
Keynes.

6.2 Sectoarele institutionale ale economiei nationale

Economiile de piaţă funcţionează prin acţiunile a numeroşi agenţi economici liberi,

animaţi de realizarea propriilor interese. Descrierea vieţii economice presupune cunoaşterea
acestor agenţi economici, a naturii operaţiunilor economice la care participă precum şi a
fluxurilor reale sau monetare care apar în cadrul circuitului economic între multitudinea de
unităţi economice elementare: întreprinderi publice sau private, consumatori, organisme publice,
agenţi economici rezidenţi şi nerezidenţi etc.
Agentul economic reprezintă o persoană sau un grup de persoane fizice şi/sau juridice
care participă la viaţa economică, având funcţii bine determinate în cadrul acesteia.
Agenţii economici pot fi priviţi ca agenţi economici elementari şi agenţi economici
agregaţi. Agenţii economici agregaţi rezultă din gruparea agenţilor economici elementari care
îndeplinesc funcţii similare. Agregarea agenţilor economici se poate realiza după ramura de
activitate (pe tipuri de activităţi), după forma de organizare, după funcţiile economice îndeplinite
sau criteriul instituţional.
 Conform acestui ultim criteriu agenţii economici se grupează în mai multe sectoare
instituţionale după cum urmează:
- Societăţi şi cvasi-societăţi non-financiare. Aceste unităţi economice au ca activitate
principală producţia de bunuri şi servicii – exclusiv serviciile financiare – destinate vânzării:
societăţi comerciale private, întreprinderi publice, cooperative. Sunt cuprinşi astfel toţi acei
agenţi economici care produc pentru piaţă, oferă bunuri comerciale şi obţin pe această bază
venituri. Resursele acestui sector provin, in consecinta, din incasările rezultate din vânzarea
producţiei
- Instituţii de credit. Cea mai mare a agenţilor economici efectuează operaţiuni
financiare fără ca acestea să reprezinte activitatea lor principală. Unităţile economice aparţinând
acestui sector au însă ca funcţie principală realizarea de operaţiuni financiare. În acest sens, ele
mobilizează resursele băneşti temporar disponibile şi le redistribuie, finanţând astfel economia.
În această categorie sunt cuprinse băncile – banca centrală şi băncile comerciale precum şi alte
organisme financiare specializate. Dobânzile si comisioanele aferente operatiunilor desfasurate
asigura resursele acestui sector.
- Instituţii de asigurări. Aceste instituţii asigură o plată în caz de realizare a riscului, în
schimbul primelor contractuale şi a cotizaţiilor voluntare care le sunt vărsate.
- Administraţii publice. Acest sector cuprinde unităţi care prestează servicii nemarfare
pentru colectivitate şi redistribuie veniturile. În mod concret, există administraţia publica centrala
(guvernul şi alte organisme ale administraţiei centrale), administraţii publice locale şi
administraţii de securitate socială. Resursele lor provin din vărsăminte obligatorii de la alte
sectoare, primite direct sau indirect.
- Administraţii private. Acestea reprezintă organisme fără scop lucrativ care furnizează
unor grupuri speciale de gospodarii servicii marfare şi nemarfare. Aici sunt incluse partidele
politice, sindicatele, asociaţiile culturale. Resursele lor sunt constituite din contribuţiile voluntare
ale gospodariilor.
- Gospodării (menaje). Aici sunt incluse ansamblul persoanelor fizice aflate în calitate de
consumatori şi, eventual, în calitate de producători atunci când producţia este organizată în
cadrul întreprinderilor individuale. În această ultimă ipostază, menajele oferă bunuri şi servicii
marfă nefinanciare. Veniturile obţinute, cu precădere din plata muncii dar şi din unele transferuri
efectuate de alte sectoare, sunt destinate satisfacerii nevoilor de consum.
- Restul lumii (exteriorul). Acest sector sintetizează relaţiile dintre unităţile rezidente şi
cele nerezidente.

6.3 Fluxul circular al venitului

Operaţiunile agenţilor economici au loc prin intermediul schimbului pe piaţă. Astfel, între
agenţii economici au loc permanente fluxuri de bunuri şi servicii (fluxuri reale) şi, respectiv,
fluxuri de venituri şi cheltuieli (fluxuri monetare). Fluxul circular al venitului evidentiaza
tranzactiile intre sectoarele institutionale asociate pietelor bunurilor, ale serviciilor factorilor de
productie, precum si pietei financiare (figura 6.1). El constituie o reprezentare schematica a
organizarii unei economii.
Analiza relatiilor dintre sectoarele institutionale din schema fluxului circular evidentiaza
urmatoarele aspecte:
- gospodariile furnizează firmelor factori de producţie, primind în schimb un venit pentru
serviciile furnizate. O parte din acest venit este cheltuit pentru achiziţionarea bunurilor şi
serviciilor de consum, iar cealalta parte a venitului este economisita, fiind destinata satisfacerii
nevoilor viitoare.
- firmele cumpara factori de productie si vand bunurile lor catre gospodarii, realizand incasari.
Totodata, ele fac investitii in capital, resursele necesare sustinerii procesului investitional
aflandu-se in relatie cu economiile gospodariilor drenate prin piata financiara catre firme.

2
.- administratiile publice beneficiaza de venituri provenite din impozite si taxe, prestand servicii
nemarfare pentru populatie si efectuand si alte cheltuieli publice.
- legatura dintre agentii interni si cei externi este asigurata prin vanzarea si cumpararea de bunuri
in/din exterior, adica prin export si import
.
Figura 6.1 Fluxul circular al venitului

Piaţa financiară

Investiţii Economii

Piaţa bunurilor Cheltuieli de

de consum consum
Încasări
Cerere
Oferta de bunuri de bunuri

Exporturi Importuri Gospodarii

Firme Exteriorul

Oferta de factori
Cerere de factori
de producţie
de producţie
Plata factorilor de
producţie Venituri
Piaţa factorilor
de producţie
Impozite şi taxe
Impozite şi taxe

Cheltuieli publice Sistemul

asigurărilor sociale

Administraţii publice

Retragerile (R) din fluxul circular al venitului îmbracă trei forme:

 economiile (S) – partea din venit pe care gospodăriile nu o cheltuiesc pentru consum si ca
este depusa la bănci sau la alte instituţii financiare;
 taxele si impozite (T)– plătite de titularii de venit administraţiilor;
 importurile (IM) – curprind cheltuielile efectuate de gospodării si firme pentru bunurile de
consum importate şi, respectiv, pentru materiile prime provenite din exterior.

R = S + T + IM

Injecţiile (J) în fluxul circular al venitului cuprind:

 investiţiile (I) –cheltuieli efectuate de firme privind creşterea stocului de capital
 cheltuielile publice (G) – includ achiziţiile guvernamentale de bunuri si servicii
3
 exporturile (EX) – vânzările ţării către restul lumii

J = I + G + EX

6.4 Indicatori macroeconomici

Activităţile economice ce se desfăşoară în cadrul unei economii naţionale se

concretizează într-o gamă variată de bunuri şi servicii. Evaluarea acestora sub aspect fizic sau
valoric se realizează cu ajutorul indicatorilor economici
Indicatorul economic constituie expresia numerica a laturii cantitative a fenomenelor si
proceselor economice in anumite conditii de loc si de timp.
În funcţie de nivelul pentru care se calculează pot exista indicatori microeconomici şi
indicatori macroeconomici. Dacă primii măsoară rezultatele economice la nivelul agentului
economic individual, ultimii exprimă performanţa la nivelul ansamblului economiei naţionale.
Punctul de plecare în determinarea indicatorilor macroeconomici îl reprezintă cei
microeconomici.
Indicatorii sintetici cei mai folosiţi în calculele macroeconomice sunt: produsul intern
brut (PIB), produsul naţional brut (PNB), produsul intern net (PIN), produsul naţional net
(PNN), venitul naţional (VN).

Produsul intern brut

Produsul intern brut exprimă valoarea de piaţă a bunurilor si serviciilor finale produse
de agenţii economici care acţionează în interiorul ţării în cursul unei perioade date. El este
considerat adesea drept cea mai bună măsură statistică a performanţei unei economii.
Când vorbim de bunurile finale, avem în vedere produsele şi serviciile realizate în cursul
perioadei de calcul şi care nu mai sunt folosite pentru producerea altor bunuri. PIB exclude
consumul intermediar (CI), adica valoarea acelor bunuri produse in cursul unei perioade si
folosite la producerea altor bunuri si servicii. Includerea consumul intermediar în PIB ar însemna
dublă înregistrare
PIB este o variabilă de flux si nu de stoc. Variabilele de flux se referă la bunurile produse
pe parcursul unei perioade, in timp ce variabilele de stoc se refera o valoare existenta la un
moment dat.

PIB se calculeaza prin trei metode: a productiei, a cheltuielilor si a veniturilor.

a) Metoda producţiei
PIB măsoară valoarea adăugată brută (VAB) realizată într-o economie naţională într-o anumita
perioada. Valoarea adăugată brută la nivelul economiei este suma valorilor adaugate brute
realizate de agentii economici care actioneaza in interiorul economiei. Valoarea adăugată brută
a fiecarui agent economic constituie diferenta dintre valoarea totala a bunurilor si serviciilor
realizate si consumul intermediar.

Exemplu. Consideram o exploataţie forestieră A care produce masă lemnoasă în valoare de 200
u.m si pe care o vinde unei fabrici de cherestea. La randul sau aceasta fabrica produce scânduri
pe care le vinde cu 400 u.m unei fabrici de mobilă. Fabrica de mobila produce mobilier pe care îl
vinde direct consumatorilor finali cu 900 u.m. Insumarea valorilor adaugate brute ale celor trei
agenti economici evidentiaza contributia acestora la realizarea PIB.
VAB = (200-0) + (400-200) + (900-400) = 900 u.m.

4
Determinarea PIB prin metoda productiei se realizeaza conform relatiei urmatoare:

PIB = VAB + IP + TV – SP,

unde:
IP - impozitele pe produse; acestea reprezinta varsaminte obligatorii, fara contrapartida, in bani
sau in natura, prelevate de administratiile publice sau de institutiile UE, pe unitatea de bun sau
serviciu produs sau schimbat.
TV - taxe vamale; acestea sunt prelevari asupra importurilor.
SP – subvenţii pe produse; acestea reprezinta transferuri curente, fara contrapartida, pe care
administratiile publice sau institutiile UE le varsa producatorilor rezidenti pe unitatea de bun sau
serviciu produsa sau importata, in scopul influentarii nivelurilor de productie, preturilor si
remunerarii factorilor de productie.

Calculul PIB se poate realiza în preţurile pieţei (pp) sau în preţurile factorilor (pf),
după cum sunt incluse sau nu impozitele indirecte nete:

PIBpf = PIBpp – impozite indirecte + subventii

Impozitele pot fi directe si indirecte. Impozitele directe reprezinta impozite suportate direct de
către cei care le plătesc şi care nu se transferă asupra preţurilor (exemplu: impozit pe profit,
impozit pe salariu, pe venit agricol, pe dividende etc.). Ele se stabilesc nominal in sarcina unor
persoane fizice sau juridice, in functie de veniturile sau averea acestora, pe baza cotelor de
impozit prevazute in lege. Impozitele indirecte constituie impozite cuprinse în preţurile
bunurilor şi serviciilor, sub forma taxei pe valoarea adăugată (TVA), taxe vamale, accize, plătite
la bugetul statului de către unităţile economice care vând bunuri si servicii, dar suportate de către
cumpărători.
Impozitele indirecte nete reprezinta diferenta dintre impozitele indirecte si subvenţiile de
exploatare.

b) Metoda cheltuielilor (utilizarii finale)

Această metodă constă în însumarea tuturor cheltuielilor efectuate în cadrul unei economii
naţionale pentru achiziţionarea de bunuri materiale şi servicii la preţurile pieţei mai puţin cele
privitoare la bunurile şi serviciile importate.
Conform acestei metode, PIB cuprinde urmatoarele componente:

PIB = CF + FBCF + VS + EX – IM,

unde:
CF = consum final;
FBCF = formarea brută a capitalului fix;
VS = variaţia stocurilor;
EX – exporturi;
IM = importuri.

Consumul final se refera la cheltuielile privind bunurile si serviciile achizitionate de

unitatile rezidente pentru satisfacerea directa a nevoilor umane, atat individuale (consumul final
individual efectiv al gospodariilor populatiei) cat si colective (consumul final colectiv efectiv al
administratiilor publice). Cheltuielile guvernamentale nu includ plăţile de transfer către indivizi
precum prestaţiile de securitate socială. Acestea reprezintă realocări ale venitului existent,
nefiind efectuate în schimbul unor bunuri sau servicii.
Formarea bruta a capitalului fix priveste valoarea bunurilor durabile achiziţionate de
către unităţile producătoare rezidente cu scopul utilizarii timp de cel putin un an în procesul de
producţie, precum si valoarea serviciilor incorporate in bunurile de capital fix.

5
 Variatia stocurilor cuprinde bunuri, altele decat cele de capital fix, detinute la un
moment dat de unitatile de productie si se masoara prin valoarea intrarilor in stoc diminuata cu
valoarea iesirilor din stoc.
Exporturile se refera la bunurile si serviciile vandute unor cumparatori aflati in exteriorul
tarii. Importurile se refera la bunurile si serviciile furnizate de producatori aflati in exteriorul
tarii. Diferenta dintre valoarea exporturilor si valoarea importurilor reprezinta exportul net.
Nivelul acestuia constituie o expresie a aportului comertului exterior la formarea PIB.

c) metoda veniturilor
PIB calculat prin metoda veniturilor reprezinta suma veniturilor aferente factorilor de producţie
antrenaţi în activitatea economica dintr-o ţară

Conform acestei metode, PIB cuprinde urmatoarele componente:

PIB = R + EBE + AIP – ASP,
unde:
R = remunerarea salariaţilor;
EBE = excedentul brut de exploatare;
AIP = alte impozite pe producţie;
ASP = alte subventii pe productie.

Remunerarea salariatilor include salariile si cheltuielile aferente acestora precum

impozitele pe salarii, contributiile la asigurarile sociale, la fondul de pensii etc.
Excedentul brut de exploatare reprezinta partea ramasa din valoarea adăugată creată în
procesul de producţie după ce s-au scazut remunerarea salariaţilor şi plata impozitelor pe
producţie. In aceasta componenta se regasesc venituri din proprietate şi venituri din activitatea de
întreprinzător.
Alte impozite pe producţie cuprind impozitele suportate de intreprinderi ca urmare a
activitatii lor de productie, independent de cantitatea sau valoarea bunurilor tranzactionate.
Alte subvenţii pe productie constituie sume de care pot beneficia unitatile rezidente, in
functie de activitatile de productie.
PIB-ul măsoară fluxul activităţilor economice derulate într-un anumit an pe şi prin
pieţele organizate. O mare parte din activităţile economice actuale se desfăşoară încă în afara
economiei de piaţă. Deşi aceste activităţi nu sunt incluse în mod tradiţional în PIB, ele consumă
totuşi resurse reale şi satisfac dorinţe şi nevoi reale.
Dintre activităţile semnificative care nu sunt măsurate prin intermediul indicatorului
PIB enumerăm: activităţile nedeclarate şi neînregistrate (economia subterană sau piaţa neagră);
activităţile care nu se desfăşoară pe piaţă (servicii necomercializate, cum ar fi cele casnice sau
munca voluntară); activităţile pe cont propriu; activităţile care produc poluare
Pe de altă parte, generarea PIB presupune de multe ori epuizarea unor resurse naturale
sau deteriorarea mediului înconjurător. De exemplu, exploatarea lemnului unei păduri poate
determina creşterea PIB al unei ţări, însă, reprezintă în acelaşi timp o epuizare a activelor ţării.
Tocmai de aceea se vorbeşte în ultimul timp de un PIB verde, care ar permite deducerea din
PIB-ul convenţional a deprecierii resurselor naturale. Un astfel de indicator va arăta într-o mai
mare măsură dacă o activitate economică generează avuţie naţională sau duce la reducerea
acesteia, ca urmare a utilizării resurselor naturale.

Produsul intern net

Produsul intern net reprezintă valoarea adaugata netă de piaţă a bunurilor şi seviciilor
finale produse de agenţii economici ce acţionează în interiorul unei economii naţionale, în cursul
unei perioade determinate de timp. Acesta se calculează scăzând din PIB consumul de capital fix
sau amortizarea:
PIN = PIB – CCF (A)

6
Produsul national brut
Produsul naţional brut exprimă valoarea de piaţă a bunurilor şi serviciilor finale produse
de agenţii naţionali într-o perioadă determinată, indiferent de locul de desfăşurare a activităţilor,
în ţară sau străinătate.
Spre deosebire de PIB care exprimă venitul total obţinut în interiorul economiei atât de
agenţii naţionali cât şi străini, PNB privilegiază caracterul naţional, exprimând venitul obţinut de
agenţii naţionali chiar dacă aceştia acţionează în exteriorul ţării.
PNB în preţurile pieţei se calculează pornind de la PIB, prin corectarea acestuia cu soldul
valorii adăugate brute al agenţilor naţionali din străinătate şi al agenţilor străini din interiorul ţării
(SVAB).
PNB pp = PIBpp + SVABpp
În funcţie de mărimea acestui sold, PNB poate fi mai mare, mai mic sau egal cu valoarea PIB.
Astfel, de exemplu, dacă venitul factorilor naţionali care îşi desfăşoară activitatea în străinătate
este superior venitului factorilor străini care îşi desfăşoară activitatea în teritoriul naţional atunci
PNB este mai mare decât PIB.

Produsul national net

Produsul naţional net exprimă valoarea netă de piaţă a bunurilor şi serviciilor finale
obţinute de agenţii economici naţionali în cursul unei perioade determinate.
PNN = PNB – CCF
Produsul naţional net se deosebeşte de produsul intern net prin valoarea netă a producţiei finale
realizate de agenţii naţionali în străinătate (se adaugă) şi cea a agenţilor străini pe teritoriul ţării
pentru care se calculează indicatorul (se scade). În consecinţă, PNN poate fi mai mare, mai mic
sau egal cu PIN.

Venitul national
Produsul naţional net exprimat în preţurile factorilor reprezintă venitul naţional. Venitul
naţional este expresia veniturilor încasate de proprietarii factorilor de producţie ca urmare a
contribuţiei lor la crearea bunurilor şi serviciilor. El va include deci compensarea salariaţilor,
veniturile proprietarilor, rente, profiturile corporaţiilor şi dobânzile nete.

La nivelul gospodariilor se poate determina venitul personal şi venitul disponibil. Calculat

pentru acest sector, venitul personal (VPM) se obţine prin diminuarea venitului naţional cu
veniturile cuvenite altor sectoare institutionale (Vcas) şi adăugarea unei sume reprezentând
veniturile gospodariilor provenite în urma redistribuirii (Vmr):
VPM = VN - Vcas + Vmr
Veniturile cuvenite altor sectoare includ contribuţiile pentru asigurări sociale, profiturile
nedistribuite, precum şi impozitele pe veniturile firmelor. Veniturile menajelor provenite în urma
redistribuirii includ transferurile către menaje care cuprind ajutoarele de şomaj, ajutoarele de
boală, alocaţii pentru copii, pensii şi dobânzile plătite populaţiei.
Prin scăderea, din venitul personal al menajelor a taxelor personale (pe venituri şi
proprietate) se obţine venitul disponibil al menajelor, destinat consumului si economiilor..

PIB nominal versus PIB real.

PIB poate fi exprimat utilizând două tipuri de preţuri: preţuri curente şi preţuri constante.
Prin utilizarea preţurilor curente se obţine PIB nominal (PIBn), în timp ce exprimarea bunurilor
şi serviciilor finale în preţuri constante conduce la determinarea PIB real (PIBr).

7
 PIB nominal poate creşte ca urmare a influenţei separate sau concomitente a preţurilor şi
cantităţilor diferitelor bunuri produse, în timp ce PIB real doar ca urmare a cantităţilor, preţurile
rămânând neschimbate.
Raportul dintre PIB nominal şi cel real reprezintă deflatorul PIB:

Deflatorul PIB = PIBn / PIBr

Deflatorul PIB compară preţul bunurilor într-un an cu preţul aceloraşi bunuri într-un an
considerat de bază.
Deflatorul PIB nu reprezintă singurul indice care exprimă dinamica preţurilor. Cel mai
frecvent se calculează indicele preţurilor de consum, pe baza studierii evoluţiei preţurilor unui
coş de bunuri de consum în cursul unei perioade date. Totuşi între cei doi indici există şi câteva
deosebiri.
O primă deosebire rezidă în sfera lor de cuprindere. Deflatorul PIB include preţurile
tuturor bunurilor şi serviciilor produse în timp ce preţurile cuprinse în indicele preţurilor de
consum se referă doar la bunurile achiziţionate de consumatori.
O a doua diferenţă între cei doi indici este aceea că preţurile bunurilor importate afectează
indicele preţurilor de consum nu însă şi deflatorul. Aceasta datorită conţinutului PIB care
cuprinde doar bunurile şi serviciile produse în interiorul ţării.
În fine, o ultimă diferenţă provine din structura celor doi indici. Indicele preţurilor de
consum se determină pe baza unui coş dat de bunuri (cantităţile anului de bază) şi având ponderi
fixe în consum, în timp ce deflatorul comportă o structură variabilă determinată de bunurile
realizate în anul respectiv.
O analiză comparativă a celor doi indici privind impactul creşterii preţurilor asupra
costului vieţii nu relevă superioritatea netă a unuia sau altuia. În condiţiile creşterii preţurilor
indicele de tip Laspeyres (indicele preţurilor de consum) tinde să supraestimeze această creştere
şi efectul ei asupra costului vieţii, în timp ce indicele de tip Paasche (deflatorul PIB)
subestimează efectul preţurilor asupra bunăstării.

 Termeni cheie
Macroeconomia Agenţi economici Fluxul circular al venitului Produsul intern brut Produsul
intern net Produsul naţional brut Produsul naţional net PIB preţul pieţei, PIB în preţul factorilor
PIB nominal PIB real Venitul naşional Indicele general al preţurilor Indicele preţurilor bunurilor
de consum

 Întrebări de verificare
1. Prezentaţi agenţii economici care acţionează în economie şi arătaţi funcţiile lor
principale.
2. Cum se calculează PIB?
3. Care este diferenţa dintre PIB şi PNB?
4. Ce înseamnă PIB exprimat în preţurile pieţei? Dar PIB exprimat în preţurile factorilor de
producţie?
5. Care sunt diferenţele dintre IPC şi IGP?
6. Ce înseamnă deflatorul PIB şi cum se calculează?

8
 Teste grilă

1. Întemeietorul domeniului teoriei economice numită „macroeconomie” a fost:

a) Leon Walras;
b) John M. Keynes;
c) J. K. Galbraith;
d) Ragnar Fisher;
e) Milton Friedman.

2. PIB (produsul intern brut) reprezintă:

a) expresia valorică a producţiei de bunuri şi servicii intermediare create în decursul
unei perioade, de regulă de 1 an de către agenţii economici care îşi desfăşoară
activitatea în interiorul unei ţări (rezidenţi);
b) expresia valorică a producţiei de bunuri şi servicii finale create în decursul unei
perioade, de regulă de 1 an de către agenţii economici care îşi desfăşoară activitatea
în interiorul unei ţări (rezidenţi);
c) expresia în bani a producţiei de bunuri/servicii finale create în decursul unei perioade,
de regulă un an, de către agenţii economici naţionali (indiferent dacă îşi desfăşoară
activitatea în propria ţară sau nu);
d) valoarea bunurilor materiale şi serviciilor create şi consumate (cu excepţia
consumului de capital fix) în vederea producerii de noi bunuri şi servicii;
e) valoarea totală (brută) a bunurilor economice de orice fel – intermediare şi finale –
produse într-o economie, de regulă într-un an.

3. Veniturile realizate de către cetăţenii români care lucrează în Spania sunt incluse în:
a) PIB al României şi PIB al Spaniei;
b) PIN al României şi PNN al Spaniei;
c) PNB al României şi PIB al Spaniei;
d) Numai în PIB al României;
e) Nu sunt incluse în PIB sau PNB al României.

4. Identificaţi relaţia corectă:

a) PGB = PIB – CI;
b)PIB = C + G + Ib +Ex + Im;
c) PNB = PIB + Vs – Vn;
d)PNNpf = PIBpp – I indnete + Vn – Vs – CCF;
e) PIB = C + G +Ex – Im.
Unde,
Vs = venitul factorilor străini care-şi desfăşoară activitatea pe teritoriul naţional
Vn = venitul factorilor naţionali care-şi desfăşoară activitatea în străinătate
CI = consumul intermediar
C = consum personal de bunuri şi servicii
G = consum guvernamental de bunuri şi servicii
Ib = investiţii brute
Ex = export
Im = import
I indnete = impozite indirecte nete
CCF = consumul de capital fix = amortizarea
Pf = preţul factorilor
Pp = preţul pieţei

9
5. Un fermier vinde într-un an grâu în valoare de 100 u.m. unei firme de morărit, care vinde făina
obţinută în valoare de 150 u.m unei firme de panificaţie. Firma de panificaţie vinde
consumatorilor bunuri finale în valoare de 300 u.m. Să se calculeze valoarea adăugată brută
(VAB) de firma de morărit şi VAB pe total:
a) 50 u.m; 300 u.m;
b) 50 u.m; 550 u.m;
c) 150 u.m; 300 u.m;
d) 150 u.m; 550 u.m;
e) 100 u.m; 300 u.m.

6.Un indicator exprimat în preţurile pieţei:

a) nu cuprinde impozitele indirecte nete;
b) cuprinde impozitele directe;
c) cuprinde impozitele indirecte nete;
d) cuprinde subvenţiile de exploatare;
e) nu cuprinde amortizarea.

7. Agentul economic Renault-Dacia, în calitate de societate nefinanciară are ca funcţie

principală:
a) producerea serviciilor nemarfare;
b) producerea de bunuri destinate pieţei;
c) plata daunelor în caz de accidente auto;
d) transformarea resurselor financiare;
e) colectarea resurselor financiare.

8. Care dintre elementele de mai jos reprezintă retrageri din fluxul circular al venitului:
a) economiile;
b) investiţiile;
c) taxele;
d) importurile;
e) a + c + d.

9. Dacă din venitul personal al menajelor se scad impozitele şi taxele plătite de populaţie, se
obţine:
a) venitul populaţiei care provine din transferuri;
b) venitul naţional disponibil;
c) venitul disponibil al menajelor;
d) produsul naţional net;
e) soldul transferurilor cu străinătatea.

10. Care dintre următoarele elemente nu este luat în calculul PIB-ului?

a) activitatea de zugrăvire a locuinţei de către o firmă specializată;
b) zugrăvirea propriei locuinte;
c) munca realizată de membrii unei organizaţii pentru protecţia mediului, bazată pe
voluntariat;
d) munca depusă de un angajat al BNR;
e) b + c.

10
11. Dacă consumul populaţiei a reprezentat 70% din produsul intern brut, consumul
guvernamental 5%, iar investiţiile 20%. În aceste condiţii:
a) exportul a fost mai mare decât importul cu 5 puncte procentuale din produsul intern
brut;
b) exportul a fost mai mic decât importul cu 5 puncte procentuale din produsul intern
brut;
c) exportul net a fost negativ, reprezentând 5% din produsul intern brut;
d) exportul a fost mai mare decât importul cu 95 puncte procentuale din produsul intern
brut;
e) exportul net a fost nul.

12. Care va fi efectul reducerii preţului petrolului asupra deflatorului PIB şi asupra IPC în cazul
unei ţări importatoare de petrol:
a) IPC şi IGP vor creşte în aceeaaşi măsură;
b) IPC şi IGP vor scădea în aceeaaşi măsură;
c) IPC va scădea mai puternic decât IGP;
d) IPC va scădea mai încet decât IGP;
e) nu va exista nici un efect.

13. Care din următoarele afirmaţii sunt corecte în cursul unor perioade caracterizate prin inflaţie?
a) PIB nominal creşte cu aceeaşi rată ca şi PIB real;
b) PIB nominal creşte cu o rată inferioară PIB-ului real;
c) PIB nominal creşte mai rapid decât PIB real;
d) PIB nominal scade mai rapid decât PIB real;
e) nu se poate preciza.

14. Se consideră o economie în care se produc doar două bunuri A şi B. Pe baza datelor din
tabelul de mai jos să se determine PIB real, IGP şi IPC.

An Preţ A (unitar) QA Preţ B (unitar) QB

0 3000 300.000 8000 1200.000
1 1000 1000.000 4000 600.000

a) 3400 mil.; 45%; 50%;

b) 7800 mil.; 50%; 50%;
c) 7800 mil.; 43,58%; 48,57%;
d) 10500 mil.; 48,57%; 43,58%;
e) 7800 mil.; 42,5%; 47,6%.

15. Dacă deflatorul PIB este 125% şi dacă PIB nominal este 40.000 mld. u.m., atunci PIB real
este:
a) 30.000 mld. u.m.;
b) 32.000 mld. u.m.;
c) 25.000 mld. u.m.;
d) 125.000 mld. u.m.;
e) 31.500 mld. u.m.

11
Răspunsuri:
Grila nr. Răspuns corect
1 B
2 B
3 C
4 D
5 A
6 C
7 B
8 E
9 C
10 E
11 A
12 C
13 C
14 C
15 B

BIBLIOGRAFIE :

1. Colectivul Catedrei de Economie şi Politici Economice, ”Economie” Ediţia a opta,

Editura Economică, Bucureşti, 2009, pag. 171-177
2. Colectivul Catedrei de Economie şi Politici Economice, ”Economie-Aplicaţii” Ediţia a
şasea, Editura Economică, Bucureşti, 2009, pag. 191-219
3. R.Lipsey-K.Chrystal „Principiile economiei”, Editura conomică, Bucureşti, 2002, pag.
435-550
4. J.E. Stiglitz, C. E. Walsh, ” Economie”, Editura Economică, Bucureşti, 2005, pag. 424-
437
5. Cătălin Huidumac, Angela Rogojanu, „Introducere în studiul economiei de piaţă”,
Editura ALL, Bucureşti, 1998, pag. 221-225
6. Cătălin Huidumac, „Macroeconomie”, Editura Libertas Publishing, București, 2007,
pag. 9-33, 62-73
7. N. Gregory Mankiw, „Principles of Economics” Third Edition, Thomson South Western,
USA, 2004, pag. 499-517

12
 UNITATEA DE ÎNVĂŢARE 7

VENIT, CONSUM SI INVESTITII

După ce veţi studia această unitate de învăţare veţi putea înţelege:

 Relaţiile dintre venit şi consum şi dintre venit şi economii
 Factorii care determină investiţiile
 Relaţia dintre creşterea investiţiilor şi creşterea venitului
 Legătura dintre creşterea producţiei şi creşterea investiţiilor

7.1 Consumul şi economiile

7.2 Investiţiile
7.3 Multiplicatorul investiţiilor şi principiul acceleratorului

Începând cu J. M. Keynes, prin lucrarea sa fundamentală “Teoria generală a folosirii

mâinii de lucru, a dobânzii şi a banilor”, analiza economică relevă rolul esenţial al consumului
(C) şi investiţiilor (I) în cadrul economiei. Atât consumul cât şi investiţiile apar în dublă ipostază,
de cauză şi efect a activităţii economice. Cauză, datorită impactului pe care acestea îl au asupra
nivelului activităţii economice şi efect pentru că fiecare este determinat de numeroase variabile
economice. Multiplicatorul investiţiilor surprinde efectul conjugat asupra activităţii economice a
consumului şi investiţiilor.

7.1 Consumul şi economiile

Venitul disponibil realizat de agenţii economici are ca destinaţie consumul (C) si
economiile (S).
V=C+S

Consumul reprezinta fractiunea din venit orientata spre satisfacerea în mod direct a
nevoilor prezente, prin achiziţionarea de bunuri şi servicii. Economiile (S) reprezintă excedentul
venitului peste consumul curent fiin destinate sustinerii consumului viitor. Ele depind deopotrivă
de consum şi de venitul disponibil.
Funcţia de consum şi funcţia de economisire

Comportamentul de consum

economisire
consum
Funcţia de
economisire

13
 Raporturile dintre evoluţia venitului disponibil şi modificările înregistrate de consumul şi
economisire sunt evidenţiate cu ajutorul conceptelor de înclinaţie spre consum şi, respectiv,
spre economisire:
- înclinaţia medie la consum sau rata medie a consumului reprezintă proporţia din
venitul disponibil cheltuită pentru consumul curent de bunuri şi servicii. Se calculează ca raport
între nivelul consumului şi venitului la un moment dat:

- înclinaţia marginală la consum sau rata marginala a consumului reprezintă sporul

de consum datorat cresterii cu o unitate a venitului. Se obţine prin raportarea consumului
adiţional la sporul venitului:

- înclinaţia medie la economisire sau rata medie a economiilor exprimă ponderea

economiilor în cadrul venitului disponibil şi se calculează prin raportarea mărimii absolute a
economiilor la volumul venitului disponibil, la un moment dat:

- înclinaţia marginală la economii sau rata marginala a economiilor surprinde sporul

economisirii datorate creşterii venitului cu o unitate. În mod analog cu înclinaţia marginală spre
consum, înclinaţia marginală spre economii se obţine raportând sporul economiilor la creşterea
venitului disponibil:

Suma înclinaţiilor medii la consum şi economisire este 1. Pentru a demonstra acest lucru se
pleacă de la ecuaţia:
V=C+S
de unde împărţind prin V se obţine:
V C S
 
V V V
adică

Acelaşi rezultat este valabil şi pentru înclinaţiile marginale:

Graficul 7.1 surprinde relaţia funcţională între venitul disponibil, consum şi economii,
pornind de la datele cuprinse în tabelul 7.1.
Tabelul 7.1 Calculul înclinaţiilor spre consum şi spre economisire

14
 V C S C S C S
Perioad

0 0 +10 -10 - - - -
1 10 +18 -8 1,8 -0,8 0,8 0,2
2 20 +26 -6 1,3 -0,3 0,8 0,2
3 30 +34 -4 1,1 -0,1 0,8 0,2
4 40 +42 -2 1,05 - 0,05 0,8 0,2
5 50 +50 0 1 0 0,8 0,2
6 60 +58 +2 0,96 0,04 0,8 0,2
7 70 +66 +4 0,94 0,06 0,8 0,2
8 80 +74 +6 0,92 0,08 0,8 0,2
9 90 +82 +8 0,91 0,09 0,8 0,2
10 100 +90 +10 0,90 0,10 0,8 0,2

În figura 7.1.a) a fost trasată o linie la 450, reprezentând relaţia dintre consum şi venitul
disponibil, astfel încât oricare ar fi nivelul venitului, acesta este cheltuit integral pentru consum
(V = C). Economisirea este în acest caz nulă. Înclinaţia medie la consum şi cea marginală sunt
egale cu unitatea. Această linie la 450 reprezintă doar o dreaptă de referinţă şi nu o funcţie de
consum realistă.
Din analiza datelor şi a graficelor prezentate se pot desprinde următoarele concluzii:
- Creşterea de venit antrenează creşterea atât a consumului cât şi a economiilor. Creşterea
consumului este însă mai slabă comparativ cu cea a venitului, fapt confirmat de legea
psihologică fundamentală a lui Keynes. In capitolul VIII al Teoriei generale Keynes afirma:
„Legea psihologică fundamentală pe care ne putem baza cu toată certitudinea, a priori, datorită
cunoştinţelor pe care le avem despre natura umană şi, în acelaşi timp, a posteriori datorită
informaţiilor detaliate furnizate de experienţă, este că, în medie şi în cea mai mare parte a
timpului, oamenii tind să-şi sporească nivelul de consum pe măsură ce venitul lor creşte, dar nu
cu o cantitate egală cu creşterea venitului” .

Figura 7.1 Funcţia de consum şi funcţia de economisire

15
 - La niveluri joase de venit consumul apare foarte ridicat. Ponderea sa in venit scade pe
măsură ce venitul atinge niveluri mai ridicate.
- Într-o primă fază, consumul poate chiar excede venitul (la stânga punctului H), rata
consumului fiind superioară lui 1. Se spune că în acest caz există dezeconomisire, consumul
superior venitului disponibil fiind asigurat pe seama împrumuturilor sau prelevărilor din active
anterior acumulate. La un venit nul consumul este egal cu consumul autonom (Ca).
- Economiile devin posibile doar după un un anumit nivel al venitului, numit prag de
economisire. Dincolo de acest punct consumul devine inferior venitului, permiţând agenţilor
economici să economisească. În cazul de faţă, acest prag de economisire corespunde unui nivel
al venitului de 50 unităţi monetare.
- Funcţia de consum, reprezentată prin dreapta CC’, ca şi funcţia de economisire sunt
funcţii crescătoare de venit. Panta funcţiei de consum este dată chiar de înclinaţia marginala spre
consum. Aceasta este constantă atunci când funcţia este reprezentată printr-o dreaptă. În cazul de
faţă, panta funcţiei de consum este 0,8.
Pe baza concluziilor anterioare, se poate construi o funcţie de consum având următoarea formă:
C = Ca + c V
unde,
Ca = consumul autonom
c = înclinaţia marginală la consum.
Această funcţie permite a calcula nivelul consumului corespunzător oricărui nivel al
venitului. De exemplu, pentru un consum autonom de 10 unităţi monetare şi o înclinaţie
marginală spre consum de 0,8, funcţia de consum are forma C = 10 + 0,8V. Pentru un nivel al
venitului de 100 unităţi monetare, consumul devine 90 unităţi monetare.
Cum a doua destinaţie a venitului disponibil o reprezintă, economisirea, funcţia de
economisire se poate deduce pornind de la funcţia de consum:
V=C+S
S=V-C
S = V - (Ca + cV) = - Ca + (1- c) V
S = - Ca + sV
16
 Ulterior lui Keynes s-au făcut numeroase demersuri pentru a se verifica valabilitatea
funcţiei sale de consum. Consumul a fost pus in relatie si cu alte variabile, nu numai cu venitul
curent. Printre cei care au studiat factorii si dinamica consumului pot fi amintiti S. Kuznets,
Franco Modigliani şi Milton Friedman

7.2 Investiţiile
În sens economic, investiţiile reprezintă ansamblul cheltuielilor orientate spre
achiziţionarea bunurilor capital. Spre deosebire de bunurile de consum, bunurile capital nu
satisfac în mod direct nevoile umane, contribuind la crearea de noi bunuri, indiferent dacă
acestea sunt de consum final sau tot de investiţii. Deşi, în mod obişnuit, în sfera investiţiilor sunt
incluse şi investiţiile financiare (achiziţionarea de titluri de valoare), acestea nu au ca rezultat
sporirea capitalului şi a avuţiei societăţii, ci doar o schimbare a dreptului de proprietate. Analiza
următoare va avea în vedere doar investiţiile reale, adică în bunuri fizice de capital.
În funcţie de destinaţia acestor bunuri se pot distinge următoarele categorii de investiţii:
- investiţii de înlocuire, care permit înlocuirea echipamentelor uzate şi menţinerea
stocului de capital fix;
- investiţiile nete, prin care se asigură sporirea capitalului fix si a capacităţii productive;
- variaţia stocurilor.
În contabilitatea naţională se foloseşte conceptul de formare brută şi formare netă de
capital pentru a surprinde efectul anual de acumulare al bunurilor capital. Formarea netă de
capital se referă la investiţiile nete, în timp ce formarea brută este egală cu cea netă la care se
adaugă mărimea amortizării.
Decizia de investiţii poate fi privită la nivelul întreprinderilor, gospodariilor si
administratiilor. Investiţiile pot fi private si publice.
Realizarea unei investiţii se produce într-un climat caracterizat prin incertitudine, motiv
pentru care întreprinzătorul îşi asumă în mod voluntar anumite riscuri. Firma poate realiza o
creştere de capital, dar se poate confrunta, de exemplu, cu o evoluţie indezirabilă a cererii, caz în
care o parte din capital rămâne neutilizat. Costurile funcţionării firmei cresc în consecinţă, iar
existenţa sa pe piaţă devine ameninţată.
Orice investiţie generează în mod normal încasări pentru o perioadă mai lunga de timp.
Ele pot confirma sau infirma aşteptările întreprinzătorului. A prevedea randamentul investiţiilor
în viitor se dovedeşte în fapt o operaţie extrem de dificilă, dat fiind evoluţia destul de incertă a
unor variabile economice. În acest context se înscriu:
- durata de utilizare a capitalului, cu atât mai improbabilă cu cât investiţia este mai
costisitoare;
- evoluţia preţurilor factorilor de producţie şi a produselor;
- starea economiei naţionale şi mondiale etc.

Pentru un agent economic întreprinzător confruntat cu un preţ de achiziţie al capitalului P

şi care anticipează o durată de utilizare de n ani şi încasări viitoare Vi corespunzătoare fiecărui
an, se poate determina eficienţa marginală a capitalului 1 notată cu e, pe baza formulei
următoare:

1
Conceptul de eficienţă marginală a capitalului a fost introdus de J. M. Keynes, având aceeaşi semnificaţie cu cel de
rată a randamentului în raport cu costul, utilizat de I. Fisher cu câţiva ani înaintea lui Keynes .

17
 Realizarea investiţiei va depinde nu doar de eficienţa marginală a capitalului, ci şi de rata
nominală a dobânzii. Agenţii economici dispunând de o sumă dată de bani au ca alternativă la
efectuarea investiţiei în active reale, investirea în active financiare, respectiv achiziţionarea
titlurilor de valoare. Dacă rata dobânzii, presupusă la acest nivel al analizei ca determinată
exogen, aferentă investiţiei în active financiare este superioară eficienţei marginale a capitalului,
atunci agentul economic va renunţa la proiectul său de achiziţionare a bunurilor capital. In
schimb, daca eficienţa marginală a capitalului excede rata dobânzii existentă pe piaţă, atunci
există argumente în favoarea proiectului de investiţie. Modificarea ratei dobânzii într-un sens sau
altul poate conduce în consecinţă la renunţarea sau validarea unor proiecte de investiţii.
Se deduce de aici existenţa unei relaţii inverse între investiţie şi rata dobânzii (i):

Grafic funcţia de investiţie este prezentată în figura 7.2.

Funcţia de investiţie se poate deplasa spre stânga sau spre dreapta după cum
întreprinzătorii se dovedesc mai pesimişti sau mai optimişti cu privire la evoluţia vânzărilor şi a
profiturilor.
Figura 7.2 Funcţia de investiţie

Acelaşi nivel al ratei dobânzii poate corespunde unor niveluri diferite ale investiţiei, aşa
cum se observă în figura 7.3. O stare de optimism conduce la o eficienţă marginală superioară a
capitalului şi la un nivel al investiţiei superior celui iniţial, I1 > I0. Dacă pesimismul domină
starea de spirit a întreprinzătorilor, la aceeaşi rată a dobânzii avem I2 < I0.
Figura 7.3 Deplasarea funcţiei de investiţie

Nivelul investiţiilor este de asemenea influenţat de ritmul introducerii progresului

tehnic. Apariţia unor tehnologii moderne, ameliorarea metodelor de producţie şi îmbunătăţirea
calităţii produselor constituie un impuls pentru creşterea investiţiilor.
Un alt factor al investiţiilor îl reprezintă politicile economice. Măsurile de politică
economică reclamate de activitatea investiţională pot avea fie un caracter conjunctural,
preintâmpinând scăderea ritmului investiţiilor şi fluctuaţii majore în activitatea economică, fie un
caracter structural, orientând fluxurile de capitaluri către acele sectoare care asigură creşterea
economică. În acest sens un rol important revine politicii monetare si politicii fiscale.

18
7.3 Multiplicatorul investiţiilor şi acceleratorul

Creşterea investiţiilor stimulează cererea şi activitatea economică. Pe această bază

sporeşte capacitatea de producţie şi oferta de bunuri şi servicii. Acest efect este relevat de
conceptul de multiplicator al investiţiilor. El a fost fundamentat de Kahn în 1931 şi reluat
ulterior de Keynes în Teoria generală.
Noţiunea de multiplicator al investiţiilor arată că o cheltuială suplimentară determină o
creştere a venitului naţional, creştere superioară cheltuielii iniţiale.
V = k  I
unde k reprezintă coeficientul de multiplicare.
În mod normal, multiplicatorul investiţiilor este superior lui 1.
Explicarea principiului de multiplicare are drept premiză faptul că ceea ce pentru un agent
economic reprezintă cheltuială pentru un altul înseamnă venit, partajat la rându-i în consum şi
economii.
Presupunem că investiţia efectuată într -o ramură oarecare sporeşte cu 1000 unităţi
monetare (I = 1000). Această investiţie suplimentară conduce la încasări, şi deci venituri, mai
mari în aceeaşi măsură pentru alţi agenţi economici.
Aceste venituri în funcţie de factorii de producţie iau forma de salarii, profituri, dobânzi
sau rente. Proporţia în care acest venit suplimentar se împarte în consum (C) şi economii (S)
depinde de mărimea înclinaţiei marginale spre consum şi, respectiv, spre economii.
Dacă presupunem că înclinaţia marginală spre consum este 3/4, iar cea spre economii 1/4,
atunci înseamnă că suplimentul de consum va fi 750 unităţi monetare, iar cel de economii 250
unităţi monetare. În consecinţă, investiţia iniţială de 1000 unităţi monetare va genera o cheltuială
suplimentară în primă instanţă de 750 unităţi monetare şi deci acelaşi nivel de venituri
suplimentare pentru alţi agenţi economici.
Procesul continuă în unde succesive, creşterile de venit fiind însă din ce în ce mai mici,
afectate în permanenţă de o cheltuială diminuată a agenţilor economici. La limită, amploarea
acestor unde succesive tinde către zero, aşa cum se poate observa în tabelul 7.2.

Tabelul 7.2 Multiplicatorul de investiţie în cazul unei investiţii suplimentare

unice
It Ct V t
Perioada
1 1000 0 1000
2 0 750 750
3 0 562,5 562,5
4 0 421,9 421,9
5 0 316,4 316,4
 0 0 0

Dacă însumăm datele din ultima coloană obţinem venitul suplimentar generat de investiţia
suplimentară iniţială de 1000 unităţi monetare.
Acesta este egal cu suma seriei infinite:
V = 1000 + 750 + 562,5 + ...= 1000 + (0,75 x 1000) + (0,752 x 1000) + (0,753 x 1000)
+ ...=
= 1000 (1 + 0,75 + 0,752 + 0,753 + ...) = I (1 + c + c2 + . . . + cn).
Expresia de mai sus reprezintă o progresie geometrică care restrânsă conduce la ecuaţia
următoare:

19
 Prin urmare, multiplicatorul investiţiilor k este:

Se observă că pentru un nivel mai ridicat al înclinaţiei marginale spre consum şi un nivel
mai scăzut al înclinaţiei marginale spre economisire, multiplicatorul investiţiilor este mai mare şi
deci efectul investiţiilor asupra venitului va fi mai important. Şi invers, cu cât înclinaţia
marginală spre consum este mai joasă, iar înclinaţia marginală spre economisire mai mare, cu
atât multiplicatorul este mai redus. În cazul de faţă, multiplicatorul investiţiilor este 4. Variaţia
venitului apare ca o funcţie directă de suplimentul de investiţie injectat în sistem.
În exemplul de mai sus, s-a considerat o investiţie suplimentară efectuată o singură dată,
în prima perioadă, fără a fi urmată de un proces similar în perioadele următoare. În cazul unei
investiţii repetate în timp, s-ar fi obţinut acelaşi rezultat, cu singura deosebire că la limită s-ar fi
ajuns la o plafonare a creşterii venitului.
Principiul acceleratorului
Principiul acceleratorului evidenţiază relaţia existentă între modificarea venitului şi cea
a investiţiilor. Sporirea cererii de bunuri de consum determina o crestere superioara la nivelul
productiei de bunuri de capital si, deci, a investitiilor. În continuare, consideram influenţa
modificării cererii de bunuri asupra investiţiei de capital fix.
Presupunem existenţa unui raport determinat între nivelul dorit al capitalului fix (K f) şi
cel al producţiei (Q), altfel spus coeficientul capitalului:

Kf / Q =  cu  > 1

Creşterea cererii de bunuri se adreseaza producatorilor. Urmarind adaptarea ofertei la

modificarea cererii, producatorii determină creşterea producţiei. In condiţiile menţinerii
raportului capital fix-producţie, sporul de investiţii se determină prin aplicarea coeficientului
capitalului la sporul cererii bunurilor de consum:

I = QC

Nivelul şi dinamica investiţiilor apar deci determinate atat de nivelul şi dinamica cantităţii
de bunuri cat si de coeficientul capitalului. In practică nu orice creştere a cererii de bunuri
determină creşterea imediată a investiţiilor. Dacă această creştere se estimează a fi doar pe
termen scurt, firmele decid să-şi sporească producţia altfel decât sporind capitalul fix; de
exemplu, crescând timpul efectiv lucrat. Dacă sporirea cererii se apreciază a fi de durată, atunci
devine justificată decizia de achiziţionare a echipamentelor, cunoscut fiind faptul că valoarea şi
durata lor de utilizare sunt în general mari.
Modelul prezentat are denumirea de accelerator, deoarece modificarea cererii amplifică
cererea de bunuri investiţionale.

 Termeni cheie
Venit Consum Economii Investiţii Înclinaţia medie spre consum/economisire Înclinaţia
marginală spre consum/economisire Funcţia de consum Consum autonom Funcţia de
economisire Multiplicatorul investiţiilor Principiul acceleratorului

 Întrebări de verificare
1. Prezentaţi funcţia de consum şi funcţia de economisire.
20
 2. Reprezentaţi grafic funcţia consumului şi funcţia de economisire.
3. Definiţi investiţiile în sens economic.
4. Ce reprezintă multiplicatorul investiţiilor?
5. Prezentaţi pe scurt principiul acceleratorului.
6. Explicaţi legea psihologică fundamentală a lui J. M. Keynes.

 Teste grilă

1. Dacă funcţia consumului este: C = 80 + 0,2Y d (Yd = venitul disponibil), atunci înclinaţia
marginală spre economisire (s’) este:
a) 0,2;
b) 1;
c) 0,8;
d) 100;
e) 80.

2. Dacă funcţia economiilor este de forma: S = 1/5 * Yd – 100 şi Yd este 500 u.m, atunci rata
consumului (sau înclinaţia medie spre consum = c) este:
a) 1;
b) 0;
c) 0.2;
d) 5;
e) 100.

3. Consumul corespunzător unui venit nul este de 150 u.m. Înclinaţia marginală spre economisire
este de 0,25. Rata consumului, rata economisirii, pentru un venit de 1500 şi pragul de
economisire sunt:
a) 85%, 15%, 150;
b) 85%, 25%, 200;
c) 85%, 15%, 600;
d) 15%, 85%, 600;
e) 25%, 85%, 1500.

4. Dacă multiplicatorul investiţiilor este 2, iar sporul venitului viitor de 300 unităţi monetare,
atunci sporul investiţiilor, înclinaţia marginală spre economii şi înclinaţia marginală spre consum
sunt:
a) 90; 0,9; 0,1;
b) 150; 0,2; 0,8;
c) 15; 0,5; 0,5;
d) 150; 0,5; 0,5;
e) nu se poate determina.

5. Potrivit legii psihologice fundamentale a lui Keynes, atunci când venitul scade:
a) rata consumului scade;
b) rata consumului creşte;
c) consumul creşte;
d) economiile cresc;
e) nu se poate preciza.

6.La un venit disponibil egal cu 0, consumul autonom :

a) va fi 0;

21
 b) este independent de mărimea venitului disponibil;
c) se acoperă din împrumuturi sau economii anterioare;
d) este egal cu rata consumului;
e) b + c.

7. Raportul dintre modificarea venitului şi modificarea investiţiilor reprezintă:

a) înclinaţia marginală spre economisire;
b) rata economiilor;
c) acceleratorul;
d) multiplicatorul investiţiilor;
e) rata consumului.

8. Conform teoriei keynesiene a consumului, atunci când venitul unui individ înregistrează o
creştere:
a) consumul va creşte cu o cantitate egală cu creşterea venitului;
b) consumul va spori însă cu mai puţin decât creşterea venitului;
c) consumul va spori cu mai mult decât creşterea venitului;
d) înclinaţiile marginale spre consum şi spre economisire vor scădea;
e) înclinaţiile marginale spre consum şi spre economisire vor creşte.

9. Înclinaţia marginală spre economii este dată de raportul:

a) economiilor la venit;
b) sporul economiilor la sporul venitului;
c) sporul venitului la sporul economiilor;
d) economiilor la sporul de venit;
e) sporului economiilor la venit.

10. Dacă multiplicatorul investiţiilor este 10, iar sporul venitului viitor de 100 unităţi monetare,
atunci sporul investiţiilor şi înclinaţia marginală spre economii sunt:
a) 90; 0,9;
b) 90; 0,1;
c) 10; 0,9;
d) 10; 0,1;
e) imposibil de determinat.

11. Multiplicatorul investiţiilor este egal cu 2. Care este modificarea investiţiilor ce a determinat
o creştere a venitului cu 200 miliarde unităţi monetare?
a) 200;
b) 150;
c) 100;
d) 10;
e) nicio varianta.

12. Atunci când veniturile au crescut de 2 ori, cu 1000 mld. u.m. şi în condiţiile creşterii ratei
consumului de la 30% la 50%, economiile:
a) nu se modifică;
b) scad cu 300 u.m;
c) cresc cu 1700 u.m.;
d) cresc cu 300 u.m.;
e) scad cu 700 u.m.

22
13. Dacă înclinaţia marginală spre economii este 0,25, atunci multiplicatorul investiţiilor este:
a) 1/4;
b) 2;
c) 4/3;
d) 3;
e) 4.

14. Principiul acceleratorului:

a) evidenţiază relaţia existentă între modificarea venitului şi cea a investiţiilor;
b) arată că o cheltuială suplimentară determină o creştere a venitului naţional, creştere superioară
cheltuielii iniţiale;
c) reprezintă ansamblul cheltuielilor orientate spre achiziţionarea bunurilor capital;
d) se calculează ca raport între nivelul consumului şi nivelul venitului;
e) nicio variantă.
15. Investiţiile scad atunci când:
a) se reduce rata dobânzii;
b) se reduc impozitele;
c) se anticipează reducerea profiturilor viitoare;
d) creşte cererea de consum;
e) nicio variantă.

Răspunsuri:
Grila nr. Răspuns corect
1 C
2 A
3 C
4 D
5 B
6 E
7 D
8 B
9 B
10 D
11 C
12 D
13 E
14 A
15 C

BIBLIOGRAFIE :

8. Colectivul Catedrei de Economie şi Politici Economice, ”Economie” Ediţia a opta,

Editura Economică, Bucureşti, 2009, pag. 183-198
9. Colectivul Catedrei de Economie şi Politici Economice, ”Economie-Aplicaţii” Ediţia a
şasea, Editura Economică, Bucureşti, 2009, pag. 221-240
10. R. Lipsey, K. Chrystal „Principiile economiei”, Editura conomică, Bucureşti, 2002, pag.
467-477, 483-486

23
11. J.E. Stiglitz, C. E. Walsh, ” Economie”, Editura Economică, Bucureşti, 2005, pag. 580-
603
12. Cătălin Huidumac, Angela Rogojanu, „Introducere în studiul economiei de piaţă”,
Editura ALL, Bucureşti, 1998, pag. 221-244
13. Cătălin Huidumac, „Macroeconomie”, Editura Libertas Publishing, București, 2007,
pag. 74-107
14. N. Gregory Mankiw, „Principles of Economics” Third Edition, Thomson South Western,
USA, 2004, pag. 561-579

24