Capitolul 1

Noţiuni generale privind etica

afacerilor şi responsabilitatea
socială
 AFACEREA

 Afacere = ?
O firmă prestează anumite servicii, execută
diverse lucrări, produce bunuri pe o piaţă
liberă, conform prevederilor legale.

 Afacere = business
 Afacere  „bişniţă”

 Afacerea = cooperare
 Afacerea  competiţie dură
 Competiţia nu este un scop în
sine, ci un sistem de
relaţii/interacţiuni între
indivizi/grupuri, în cadrul căruia
toţi urmăresc cele mai bune
rezultate pentru fiecare.

 Competiţia economică:
 cooperarea,
 asumarea responsabilităţilor
morale faţă de ceilalţi.
 „Perspectiva etică, fie implicită în
comportament, fie enunţată explicit, a
unei companii sau a unui individ ce face
afaceri”.
 „Set de principii sau argumente care ar
trebui să guverneze conduita în afaceri, la
nivel individual sau colectiv”.
 Stabilireaunui echilibru între
performanţele economice şi cele sociale
ale firmei.
 NIVELURI DE APLICARE ALE ETICII
ÎN AFACERI:

1. Nivelul micro: între indivizi

(corectitudine).
2. Nivelul macro: reguli instituţionale/
sociale ale economiei (dreptate,
legitimitate). De exemplu: Care e scopul
pieţei libere? Este proprietatea privată
un drept prioritar? Ce rol trebuie să aibă
statul în afaceri?
3. Nivelul corporaţiilor: rolul jucat în
societate, responsabilitatea socială a
corporaţiilor etc.
 Tezele incompatibilităţii/
compatibilităţii dintre etică şi
afaceri
 TEZA INCOMPATIBILITĂŢII
DINTRE ETICĂ ŞI AFACERI
 Nu există responsabilităţi etice în afaceri.
 Afacerile ca joc de poker: afacerea este un joc
competitiv şi de strategie. Jocul îndeamnă la
neîncredere faţă de ceilalţi participanţi. El
ignoră ideea de prietenie. Nu amabilitatea şi
sinceritatea, ci viclenia şi ascunderea atuurilor
şi intenţiilor sunt vitale în poker.
 Scopul jocului este de a câştiga, şi, dacă cineva
joacă după regulile jocului, reguli complet
diferite de regulile morale ce susţin cooperarea
şi grija faţă de ceilalţi, comportamentul său este
corect.
 MANAGERI CARE ARGUMENTEAZĂ
ÎMPOTRIVA ETICII ÎN AFACERI

 Rezultatele unor afaceri dubioase nu

sunt întotdeauna întru-totul negative.

 Maximizarea profitului este unicul

standard moral al managerilor.

 Există cazuri de încălcare a legii soldate

cu succes, crime care rămân nerezolvate
şi criminali neprinşi.
 ÎMPOTRIVA ASOCIERII ETICĂ-AFACERI
SUNT URMĂTOARELE MITURI:

 Etica în afaceri este mai degrabă o religie

decât o ştiinţă managerială;
 Etica în afaceri este o disciplină bună
pentru filosofi, academicieni şi teologi;
 Angajaţii noştri au un comportament etic,
deci nu avem nevoie de etică în afaceri;
 Organizaţia noastră nu are probleme cu
legea, deci este etică.
 TEZA COMPATIBILITĂŢII DINTRE
ETICĂ ŞI AFACERI

Abordarea minimalistă: a utiliza eficient

resursele afacerii, a maximiza profiturile
prin respectarea regulilor jocului
(competiţie deschisă şi liberă, lipsită de
înşelătorie şi fraudă).

Abordarea maximalistă: responsabilitatea

în afaceri presupune mai mult decât
realizarea de profit.
Responsabilitatea desemnează o relație
de trei termeni:
persoana responsabilă;
domeniul de responsabilitate: sarcini,
acțiuni, atitudini;
instanța căreia se dă socoteală: tribunal,
oamenii investiți printr-o decizie pentru a
face acest lucru, conștiința individuală,
opinia publică, Dumnezeu.
 Responsabilitatea este:
 obligaţia ce revine unei persoane de a
se recunoaşte ca autor liber al faptelor
sale şi de a lua asupra sa urmările
acestora.
 solidaritatea persoanei cu actele sale,
recunoscându-se ca autor şi care, luând
în considerare intenţiile, îşi asumă
meritele şi ne-meritele.
 a da socoteală, în chip demn şi onest,
de calitatea deciziilor şi actelor
individuale sau colective.
 D. GUSTI (1969)
Dublul aspect al responsabilităţii:
1. Un caracter obiectiv: responsabilitatea
pe care o avem faţă de sancţiunile legii
sau faţă de opinia publică.
2. Un caracter subiectiv:
responsabilitatea pe care o simţim faţă
de sancţiunile propriei noastre
conştiinţe.

Responsabilitatea individuală este direct

proporţională cu nivelul
responsabilităţii colective.
Responsabilitatea este
corelată cu 3 concepte (engl.):
 Responsable: persoana se
recunoaște ca autor al unei
acțiuni, are sarcini,
atribuțiuni și poate fi
sancționat.
 Accountable: persoana
trebuie să dea socoteală în
legătură cu misiunea care i-a
fost încredințată și cu actele
comise.
 Answerable: persoana
răspunde de ceva ce i-a fost
încredințat și trebuia să-l
aibă în pază.
 DEOSEBIRILE DINTRE RĂSPUNDERE ŞI
RESPONSABILITATE

Răspundere Responsabilitate

 Obligaţia exterioară  Asumarea conştientă,

de a face ceva impus. din liberă iniţiativă.
 Omul = rol pasiv.  Omul = rol activ.
 Asigură condiţia  Asigură un anumit
minimală a omului. „grad de trezire”;
 Are caracter obiectiv  Are caracter subiectiv
(extern): faţă de legi, (intern): faţă de
familie/prieteni etc. propria conştiinţă.
 Responsabilitatea nu este o noţiune specifică
moralei.
 Există şi alte feluri de responsabilităţi, în afară
de cea morală:
 Responsabilitatea juridică,

 Responsabilitatea politică,

 Responsabilitatea ştiinţifică,

 Responsabilitatea practică,

 Responsabilitatea socială etc.

RESPONSABILITATEA SOCIALĂ

 Cea mai înaltă expresie a personalităţii

civice: individul îşi asumă
responsabilitatea acţiunilor sale sub toate
aspectele: moral, juridic, politic,
profesional, social etc.
 RESPONSABILITATEA SOCIALĂ CA
RESPONSABILITATE MORALĂ
Responsabilitate Responsabilitate
socială morală
Provine din latinescul  Asumarea în
„socialis” = făcut pentru cunoştiinţă de cauză şi
societate: cu conştiinţă, a
datoriilor morale,
1)însens larg: tot ceea ce
inclusiv în procesul
vizează societatea
luării deciziilor.
(economic, politic,
cultural etc.);  Asigurarea
solidarităţii deciziilor
2)însens restrâns:
asumate cu
condiţiile de viaţă ale
comportamentul etc.
indivizilor etc.
 Responsabilitatea socială a firmei [eng.: CSR]
Obligația unei firme de a servi nu numai interesele acționarilor și
proprietarilor, ci și interesele celor care ajută la bunul mers al afacerilor.

Responsabilități economice Responsabilități

De a obține un profit. discreționare
Sunt solicitate imperativ tuturor firmelor.
Responsabilități legale Responsabilități
De a respecta legile. etice
Sunt solicitate imperativ tuturor firmelor.
Responsabilități etice
Responsabilități
De a respecta normele și principiile etice.
Societatea așteaptă ca firmele să se conformeze legale
și legii morale.

Responsabilități discreționare
Responsabilități
De a se implica voluntar în acțiuni filantropice.
Nu sunt așteptate sau pretinse cu fermitate de
economice
societate, ci doar dorite.
SCURT ISTORIC AL INTERESULUI PENTRU ETICA
AFACERILOR ŞI A RESPONSABILITĂŢII
SOCIALE

 Afacerile nu au fost dintotdeauna

considerate drept ocupaţii respectabile.

 Negustorii trecutului erau stigmatizaţi,

lipsiţi de respectabilitate, consideraţi cu
îndeletniciri neonorabile.
 Aristotel făcea distincţia între
oeconomica (gospodărire privată, cu
scopuri familiare) şi hremastica
(schimburi economice a căror scop este
profitul).

 Prima practică avea o încărcătură etică, era

considerată esenţială pentru existenţa unei
societăţi.
 Cea de-a doua avea o singură dimensiune,
cea a profitului, fiind considerată egoistă.
 În secolele timpurii ale erei creştine
Sfântul Augustin a fost de acord cu
agricultura, comerţul, meşteşugul la
scară mică prin practicarea unui „preţ
just”.
 Perceperea dobânzii pentru banii
împrumutaţi era considerată o practică
imorală.
 Mai mult, se cerea bogaţilor ca după
acoperirea propriilor nevoi modeste, să
cedeze săracilor restul bogăţiei.
 Schimburile comerciale, activitatea
cămătărească au avut mereu aceeaşi
interpretare: ocupaţii lipsite de
dimensiune morală, cu utilitate pur
economică.
 Imaginea acestei separaţii a durat până
în secolul al XVIII-lea.
 Cicero vorbea totuşi despre
corectitudine în tranzacţii, ca
dimensiune morală a afacerilor.
 În anii premergători formării
capitalismului sunt de remarcat
preocupările societăţii de a reglementa
relaţiile corecte între oameni.

 Astfel, în secolul XVII apare

Elizabethan Poor Law, lege progresistă
la acea vreme, în care colectivităţile
erau considerate răspunzătoare pentru
soarta celor nevoiaşi, stabilind o taxă
pentru sărăcie (asupra pământului aflat
în posesia celor înstăriţi).
 J. J. Rousseau (1712-1778) a văzut
societatea şi chiar idealurile
iluminismului (cultură, progres) ca
ducând la o concurenţă nesănătoasă, la
autointeres exagerat, la distrugerea
„societăţii simple”.

 Era de părere că proprietatea privată

distruge egalitatea şi conduce la egoism,
dominaţie şi servitute.
 Adam Smith (1723-1790) (economist şi
filosof al moralei) lansează conceptul de
homo oeconomicus, insistând asupra
responsabilităţii de a obţine profit din
toate acţiunile.

 În plin avânt, capitalismul nu a oferit

întotdeauna o protecţie a intereselor
tuturor membrilor societăţii ceea ce a
determinat apariţia unor acte normative
care au încercat să elimine abuzurile
sociale.
 Legea Sherman Antitrust (1876), primul
cod de etică îndreptat împotriva
abuzurilor grosolane ale celor implicaţi în
afaceri.
 Wembley Code of Etichs (1924).
 Consumer Bill of Right (1962), promovată
de J. F. Kennedy, prin care guvernul
american devine garantul corectitudinii
afacerilor faţă de consumatori.
COMPARAŢII ALE MEDIULUI DE AFACERI
 o junglă: supravieţuiesc numai cei pregătiţi şi
adaptaţi unei competiţii acerbe (nu
întotdeauna corectă), în care concurenţii se
„devorează” unul pe celălalt;
 un câmp de luptă pe care se derulează
războaie;
 o maşină eficientă de fabricat bani: asociere
dezumanizantă; dispar relaţiile interumane;
 un joc al inteligenţei artificiale;
 un loc de joacă: afacerile sunt imaginate ca
întreceri sportive în care există „spirit de
echipă”.
MULŢUMIM PENTRU ATENŢIE!