Este Vica Delcă (Dimineață pierdută de Gabriela Adameșteanu) un personaj învingător sau nu? De ce?
Vica Delcă nu este un personaj învingător pentru că nu întrunește anumite criterii.
Deși pare a fi personajul principal, în realitate nu este și nu are anvergura unui erou deoarece nu este ”plimbat” de autoare prin mai multe capitole pentru a-l face să treacă prin întâmplări și evenimente formative. Monologul interior, văicărelile și întoarcerea deliberată în trecut nu-l favorizează pentru că un învingător nu se plânge niciodată, își asumă responsabilități și refuză să îmbătrânească, rămânând veșnic tânăr în conștiința cititorilor. Un învingător își acceptă singurătatea (lipsindu-se bucuros de o ”lighioană bătrână” precum soțul Vicăi) și nu se gândește dacă va învinge, ci la modul în care o va face. Ori ”madam Delcă” cea rea de gură duce grija traiului zilnic, preocupată de cheltuielile zilnice și de posibilitatea de a tapa câteva zeci de lei, fiind bătrână și bolnavă. Nu are afinități politice și nici simțul tragicului și sfârșește într-un spital, bătrână, bolnavă și deprimată, având în minte imaginea unei lumi deja apuse.
Subiectul 2 (max. 15 rânduri)
Ce este oniric în poemul de mai jos?
Vis cu levitație de Leonid Dimov
M-au privit un străvechi scatiu,
Lupul galben, mielul zmeuriu, Sticla de rachiu atât de roș, Din icoană-n anteriu un moș, Astăzi mai departe ca oricând, Și s-au șters chelălăind în gând. Mută-ți gândul și-l întoarce mut Spintecat în cinci, suit pe scut În triumf de abur stins la Roma, Romul când își fumegă aroma. Mi-a căzut în lacrimă o geană. Simt o înmuiere de consoană, Pântecul imens ca un balon Sus, peste orașe de carton Colorat mă poartă: în bocanci Mestecând alviță de doi franci. Ce vă tot zgâiți, iloți avizi, Vi se vor prăji-n tingiri guvizi, Vin ultramarin vi se va da Azi la prânz, lăsați-mă așa Să plutesc cu scrofule, cu oase, Peste mese-n curte, peste case.
Poetul postmodernist, în poemul său ”Vis cu levitație”, înfățișează cititorului
imagini onirice pe care conștientul său le înregistrează contemplând estetic realitatea în lipsa obiectului. Este o relaționare între imaginea-arhetip și imaginar, deoarece acea realitate care implică imaginea e în continuă transformare. Este concepută pe baza imaginației poetului, având în vedere o spațio-temporalitate proprie ce presupune comprimarea sau extinderea spațiului și transfigurarea timpului. Spațiul și timpul pot fi ”deformate” sau ”refigurate” de autor utilizând instrumentele necesare, prin teme și motive specifice liricii onirice. Acestea includ imagini artistice de factură: vizuală (levitație, străvechi scatiu, sticla de rachiu atât de roș, orașe de carton, să plutesc); auditivă (chelălăind); cromatică (lupul galben, mielul zmeuriu, vin ultramarin) și olfactivă (romul își fumegă aroma). Cu astfel de tehnici conținând cuvinte-cheie, poetul tinde să construiască o spațio- temporalitate cu propriile-i coordonate duale. Aceasta dualitate real-ireal ține locul visului anunțat de titlu și care, de fapt, lipsește.