Final Pentru

UNIVERSITATEA “PETROL -GAZE” DIN PLOIEȘTI
FACULTATEA DE INGINERIE MECANICĂ ȘI ELECTRICĂ

DEPARTAMENTUL DE INGINERIE MECANICĂ
EXAMEN DE DOCTORAT
Nr.1
Doctorand: Ing. Marius Nicolae BĂDICĂ

Denumirea: INGINERIE INDUSTRIALĂ
Ing. Marius Nicolae BĂDICĂ Examen De Doctorat Nr.1
CUPRINS
INTRODUCERE
1.INGINERIA OLEODUCTELOR
1.1. Generalități
1.2. Caracteristici tehnice –tehnologice identificatoare ale oleductelor
1.3. Fiabilitatea,securitatea și diagnoza oleoductelor
1.3.1. Teoria fiabilității oleoductelor
1.3.2. Securitatea oleoductelor
1.4. Monitorizarea,diagnoza și mentenanța oleoductelor
1.4.1. Monitorizarea oleoductelor
1.4.2. Mentenanța oleoductelor
1.4.3. Diagnoza oleoductelor
2. INGINERIA GAZODUCTELOR
2.1. Generalități
2.2. Caracteristici tehnice –tehnologice identificatoare ale gazoductelor
2.3. Fiabilitatea,securitatea și diagnoza gazoductelor
2.3.1. Teoria fiabilității gazoductelor
2.3.2. Securitatea gazoductelor
2.4. Monitorizarea,diagnoza și mentenanța gazoductelor
2.4.1. Monitorizarea gazoductelor
2.4.2. Mentenanța gazoductelor
2.4.3. Diagnoza gazoductelor
3. SEISMICITATEA OLEOGAZODUCTELOR
3.1. Elemente de inginerie aplicată,seismică și antiseismică
3.2. Hazardul seismic al oleoductelor
3.3. Analizarea riscului seismic al oleogazoductelor
4. CONCLUZII
BIBLIOGRAFIE
2 Ploiești, 2015
INTRODUCERE
Transportul prin conducte este un tip de transport special clasificat, după substanţele transportate, în

trei tipuri: transportul prin oleoducte (petrol), gazoducte (gaze naturale)şi saleoducte (saramură, ape
reziduale, etc.).
În mod evident, existenţa transporturilor prin oleoducte şi gazoducte pe teritoriul unei ţări se justifică în
două situaţii:
 dacă există resurse de petrol, respectiv, gaze naturale pe cuprinsul acelei ţări(lucru valabil în
cazul României), care să fie transportate pe cuprinsul ţării sau în afara ei;
 dacă sunt importante asemenea resurse dintr-o altă ţară (în cazul României, din Rusia) prin
conducte care traversează teritoriul respectivei ţări.
Prin intermediul conductelor se transportă apa, petrolul, gazele naturale, produsele petroliere,
saramurile, unele produse chimice etc.
Totuși principalele produse transportate pe această cale sunt petrolul, produsele petroliere și gazele
naturale. Transportul prin conducte are perspective în dezvoltarea sa.
În viitorul apropiat se preconizează construirea a peste 63 mii km atât în țările înalt dezvoltate, cât și în
cele în curs de dezvoltare.În această lucrare, este tratat transportul prin oleoducte şi gazoducte, care are
o mai mare importanţă economică pentru România decât cel prin saleoducte.
Prin gazele naturale se înţeleg hidrocarburi gazoase provenite din două tipuri de surse: zăcăminte
asociate cu cele de petrol în care caz avem de-a face cu gazele de sondă, şi zăcăminte independente, care
nu au nici o legătură evidente cu cele de petrol.
Cele două tipuri de gaze naturale au în comun faptul că metanul CH4 , predomină net faţă de toate
celelalte componente ale amestecului. În rest există o deosebire de compoziţie relativ pronunţată: gazele
de sondă sunt mai complexe pe când celelalte gaze naturale sunt alcătuite din mai puţine componente .
Pentru a fi transportat, gazul natural după extracție se supune prelucrării primare, care include
eliminarea urmelor de apă, eliminarea agenților corosivi (H2S și CO2) și eliminarea hidrocarburilor
superioare.
Avantajele combustibilului gazos:
 Combustibilul gazos ușor și complet se amestecă cu aerul și de aceea pentru arderea lui este
necesar un exces mic de aer pentru arderea completă. Ca rezultat are loc pierderea mică de
căldură.
 Combustibilul gazos poate fi încălzit prealabil în generatoare și de aceea temperatura
flăcării devine mai mare.
 Construcția sobelor este mult mai simplă, deoarece nu se obține zgura sau cenușa.
La arderea gazelor se obține puțin fum și SO2 (deoarece gazele se tratează în vederea
eliminării compușilor ce conțin sulf).
 Combustibilul gazos poate fi transportat la distanțe mari prin procedee ieftine (prin
gazoducte).
 Gazele se aprind ușor.
România posedă importante resurse de petrol şi gaze naturale, şi, pe cale de consecinţă, transportul prin
conducte are o amploare semnificativă.
Conform unui studiu din 2006, în perioada 2002-2005 în România, transportul prin conducte acoperea
2,9% din transportul de mărfuri (fiind al patrulea cel mai folosit tip de transport).
În prezent, singurul transportator național de gaze naturale, care face legătura între companiile care se
ocupă cu extracția (ex: Romgaz, Petrom) și distribuitorii autorizați (ex: Distrigaz) este Transgaz S.A .
Riscurile naturale (de asemenea, cunoscut sub numele de mișcare la sol sau zonelor cu pericol geologic)
pot provoca defecțiuni de conducte, cu consecinte variind de la un prejudiciu , impactul asupra
mediului, precum și pagube materiale, a întrerupere a serviciului de lungă durată și un eșec pentru a
atinge obiectivele de livrare.
3 Ploiești, 2015
Cu toate acestea, în cazul în care condițiile dificile de teren nu au fost luate în considerare în mod
corespunzător în proiectarea conductelor, construcția, operarea și pericolele naturale ce pot avea o
influență majoră asupra riscului de conducte și fiabilitate.
Aceste aspecte sunt discutate și este introdus un cadru pentru estimarea influenței calamităților naturale
asupra riscului de conducte și fiabilitatea sistemului.
O analiză asupra comportamentului seismic și proiectarea de structuri supraterane este descrisă
concentrându-se pe dezvoltarea de proiectare seismică statică echivalentă numită metoda deformării
seismice în regim static și domeniul elastic de comportare a materialelor.
Petrolul și gazele furnizează 60% din combustibilul primar din lume.
Prin urmare, nu este surprinzător să descoperi că există peste 1 milion de tone de petrol și 250 de
milioane de metri cubi de gaz consumate în fiecare oră din întreaga lume.
Cele mai multe din acest petrol și gaze sunt transportate prin conducte.
Ele sunt, de obicei, cu diametru mare și funcționează la presiuni ridicate .
Toate conductele trebuie să asigure:
 Siguranța - sistemul trebuie să prezinte un risc acceptabil pentru populație,
 Respectarea de Coduri și Legislatie - sistemul trebuie să satisfacă nevoile locale și standardele și
legile naționale;
 Securitatea aprovizionării - sistemul trebuie să livreze produse într-o continuă manieră, pentru a
satisface proprietarii produsului (de "Expeditori") și clienților (de" expeditori utilizatorilor
finali”), și au un risc scăzut de eșec de alimentare,
 Cost- Eficacitate - sistemul trebuie să livreze produsul la un preț atractiv de piață, și pentru a
minimiza riscul de a pierde afaceri .
Prin urmare , integritatea structurală a conductelor începe cu un design bun și practici de
construcție, care va elimina cele mai multe dintre modurile de defectare potențiale de mai sus ,
dar la fel conductele pot funcționa în medii ostile ( subterane sau submarine ) sunt amenințate în
mod constant de defecte și leziuni care apar la locul de muncă .
Apariția și comportamentul de defecte în conducte a făcut obiectul de cercetare și dezvoltare de
peste 35 de ani .
4 Ploiești, 2015
1. INGINERIA OLEODUCTELOR
1.1 Generalități
Transportul produselor petroliere prin conducte reprezintă cel mai sigur și eficient mijloc de livare
din industria petrolieră .
În toată lumea acest mijloc de transport s-a dezvoltat odată cu dezvoltarea câmpurilor petroliere și
mai ales cu necesitatea transportării de petrol de la locul de extracție (sau portul de descărcare) până
la rafinărie și a produselor petroliere din rafinării spre centre de depozitare și desfacere.
Datorită cerinței crescute de carburanți a lumii contemporane, industria transportatoare de petrol și
produse petroliere a ajuns să fie studiată și analizată atât de către cercetătorii din învățământ cât și
de inginerii și tehnicienii care lucrează în această industrie.
Sistemele de conducte sunt ansambluri formate din două sau mai multe conducte racordate între ele,
utilizate la transportul şi distribuţia aceluiaşi agent de lucru.
Figura 1. Conductă magistrală de petrol
Agentul de lucru reprezintă materialul în stare fluidă sau fluidizată transportat prin conductă.
Caracteristicile fluidului sunt reprezentate de natura, proprietăţile şi parametrii acestuia.
Caracteristicile fizico-chimice ale oleoductelor indică natura, starea de agregare, compoziţia,
agresivitatea chimică şi sunt descrise de o serie de mărimi: concentraţia, densitatea, granulaţia,
puritatea, vâscozitatea.
Caracteristicile de transport evidenţiază parametrii specifici circulaţiei fluidului:debitul, presiunea,
temperatura.
Clasificarea conductelor se face în funcţie de natura fluidelor transportate, de structura şi
dimensiunile conductelor, precum şi de soluţiile avute în vedere la amplasarea lor în teren.
După rolul lor tehnologic, părţile unui sistem de conducte se încadrează în patru grupe: elemente de
conductă, protecţii, suporturi, aparatură.
Elementele de conductă se asamblează între ele şi formează, delimitează şi etanşează spaţiul tubular
destinat transportării fluidului.
Se împart în: ţevi, fitinguri, armături şi elemente de asamblare.
5 Ploiești, 2015
Figura 2. Elemente componente ale unui traseu de conducte .
1.2. Caracteristici tehnice – tehnologice ale oleoductelor
Conductele tehnologice formează totalitatea conductelor interioare ale staţiei de pompare ce fac
posibilă transvazarea ţiţeiului, gazolinei, etanului şi/sau condensatului între obiectele staţiei de
pompare.
Conductele tehnologice se împart în:
- conducte de încărcare (umplere) rezervor;
- conducte de tragere (golire) rezervor;
- claviatură aspiraţie pompe;
- claviatură refulare pompe;
- conducte colectoare (conducte tehnologice propriu-zise). DE COMENTAT PENTRU FIG. 2
Factorii principali care depind de condițiile de funcționare (lucru), procesare și amplasare teritorială
și determină evaluarea modernă a comportării sub sarcină și deci alegerea-utilizarea materialelor
pentru oleoducte sunt :
 Presiunea (suprapresiunea și subpresiunea), mai ales în regimurile cu solicitări nestaționare
(variabile), dinamice (șocuri hidraulice) și/sau neuniforme, generatoare de oboseală
mecanică propriu-zisă, oboseală oligociclică, oboseală termomecanică, cedări prin
plesnire, spargere, desprindere și smulgere, intensificări ale fluajului etc.
 Temperatura ,în legătură directă cu care se înregistrează fragilizări la rece sau la cald,
variații ale intesnității fenomenelor de fluaj și relaxare, carburări sau decarburări, oxidări
mai mult sau mai puțin intense, supraîncălziri și arderi ale metalului (oțelurilor), șocuri
termic, dilatări libere sau împiedicate etc.
 Natura, proprietățile și compoziția chimică a mediilor de lucru ,în funcție de care apar și
se manifestă coroziunea de diferite tipuri, eroziunea și cavitația, atacul hidrogenului,
fracturarea prin hidrogen, acțiunea distructivă a azotului și sulfului etc.
 Durata de serviciu, determinată pentru comportarea în regim de solicitare variabilă și mai
ales în condițiile relaxării sau ale fluajului care devine intensiv.
 Factori climatici (vânt, temperatură ambiantă, agresivitate biologică, încărcare cu zăpadă,
adâncime de îngheț, grosimea stratului vegetal etc.) și tectonici (activitate și intensitate
seismică).
 Personalul de operare și monitorizare tehnică, a cărui fiabilitate de utiliziare este
determinată pentru fiabilitatea operațională și deci, pentru elaborarea unei strategii de
mentenanță, aprecierea cantitativă a mentenabilității respective si prognozarea
disponibilității corespunzătoare.
De regulă, acțiunile factorilor enumerați nu sunt distincte, inlănțuite și singulare, ci apar și se

manifestă simultan și univoc, sub forme dintre cele mai diferite și în simbioze care uneori surprind .
6 Ploiești, 2015
Păstrarea în condiții optime de funcționare a oleoductelor, în condițiile acțiunii asupra lor a

factorilor enumerați mai sus, se face prin monitorizarea in situ a tuturor parametrilor specifici,
intrinseci și de procesare, în vederea diagnosticării și depistării din timp a avariilor sau în vederea
intervențiilor rapide pentru înlăturarea avariilor produse .
Factorii principali care depind de ei înșiși de material, determină evaluarea modernă a comportării
sub sarcină și deci alegerea-utilizarea materialelor, sunt :
1. caracteristicile fizico-mecanice tradiționale, convenționale, de tip standard :

 Mecanice:
-limita de proportionalitate, de elasticitate și de curgere
- rezistența de rupere și oboseaală,
- duritate ,
- reziliență și energie de rupere.
 Elastice :
- modul de elasticitate,
- lungire și găurire specifică,
- contracție transversală,
- dilativitate liniară,
- căldură masică,
-conductivitate, transmisivitate (coeficient de cedare termică) și difuzivitate termică .
2. caracteristicile fizico-mecanice neconvenționale, care :
 Folosesc modalitățile mecanicii ruperilor și deci , cunoștințele referitoare la
mecanismele fisurării sau fracturării și fragilizării (factorul de intensitate al
eforutrilor unitare, criteriul integralei J ),
 Identifică și cuantifică efectele concentratoare locale (coeficientul static sau
dinamic de concentrare al eforturilor unitare),
 Prognozează sau determină limitele și intensitatea câmpurilor de eforturi
unitare reziduale,
 Precizează intensitatea și efectele câmpurilor termice uniforme sau
neuniforme,
 Apreciază nivelurile șocurilor (termice,hidraulice,termomecanice) și
vibrațiilor sau oscilațiilor (inclusiv riscurile bătăilor și regimurilor
cvasirezonante sau chiar ale rezonanței),
 Impun pragurile de acumulare ale deteriorărilor (cazurile solicitărilor
oligociclice și cele ale solicitărilor la oboseală mecanică, termică sau
termomecanică, respectiv cazurile de solicitare mecanica in regim de fluaj) ,
 Prognozează nivelurile de relaxare,
 Nominalizează stările de limită, condițiile de securitate tehnică, de
fiabilitate, de rebutare, de durabilitate .
3. Caracteristicile mecanotehnologice :
 Capacitatea de deformare la rece și la cald,
 Capacitatea de prelucrare prin așchiere,
 Capacitatea de îmbinare prin sudare,
 Răspunsul la încercarea prin scânteiere.
1.3. Fiabilitatea și securitatea oleoductelor

1.3.1. Teoria fiabilității oleoductelor aplicată
Pentru o companie, cunoaşterea şi controlul fiabilităţii asigură costuri minime ale utilizatorului în
perioada de folosinţă a produsului şi minimizarea costurilor de calitate şi de ansamblu ale
producătorului.
7 Ploiești, 2015
Tehnologizarea tot mai accentuată a vieţii, in general, reclamă produse cu funcţionare sigură pe o
perioadă garantată.Nu este suficient ca un produs să funcţioneze foarte bine, dar pe o perioadă mai
scurtă decât cea previzionată prin proiectare şi, de asemenea, nu este necesară proiectarea unor
produse care pot funcţiona practic mai mult decât este necesar.
În ambele cazuri apar costuri suplimentare şi/sau piederi importante de imagine (brand) al
firmei.
Defectele produselor pot fi de diverse tipuri şi niveluri de gravitate (variind de la efecte
minore–cum ar fi defectarea unei telecomenzi de televizor –până la catastrofe, care duc la pierderi
de vieţi omeneşti –cum ar fi prăbuşirea unui avion) .
Ingineria fiabilităţii s-a dezvoltat ca necesitate în evitarea unor catastrofe cauzatoare de distrugeri
materiale importante şi pierderi umane (Boeing a fost una dintre primele companii care a investit în
siguranţa zborurilor comerciale şi de pasageri) .
Astăzi, ingineria fiabilităţii este aplicată tuturor produselor, într-o măsură mai mare sau mică şi
pentru că are consecinţe vitale pentru compania producătoare.
Consumatorul de astăzi este mai exigent şi mai conştient de calitatea şi fiabilitatea produselor decât
în oricare perioadă din trecut.
El remarcă şi nu tolerează produsele care nu performează conform declaraţiilor din documentaţiile
tehnice anexe produsului la cumpărare sau a celor care rezultă din reclame.
Non-satisfacţia consumatorului poate avea consecinţe dezastruoase asupra companiei producătoare.
Statisticile arată că un client mulţumit de un produs achiziţionat, comunică acest fapt la 8 persoane,
în timp ce un client nemulţumit îşi va manifesta insatisfacţia, în medie, altor 22 de oameni .
Ingineria fiabilităţii a dobândit o importanţă tot mai ridicată, pe măsură ce tehnologizarea
industrială, a serviciilor, dar şi casnică a devenit tot mai pregnantă.
De exemplu, defectarea unui calculator este mult mai importantă astăzi decât acum 20 de ani.
Implementarea informatizării în toate domeniile face ca defectarea unui calculator să poată avea
efecte care acoperă întreaga gamă posibilă, de la consecinţe neglijabile până la catastrofe de mari
proporţii, atât materiale cât şi în ceea ce priveşte siguranţa vieţii.
Știința și tehnologia oferă, în condițiile progresului tehnic contemporan, sisteme tehnice cu un grad
mare de complexitate, a căror bună funcționare contribuie la sporirea eficienței activității
productive .
Scopurile implementării ingineriei fiabilităţii:
 optimizarea timpului de rodaj ;
 optimizarea perioadei de garanţie şi estimarea costurilor garanţiei ;
 proiectarea schemei de înlocuire preventivăa unor componente dintr-un sistem reparabil ;
 estimarea necesarului de piese de schimbşi proiectarea corectă a producţiei în acest sens ;
 depistarea componentelor care se defecteazăşi implicarea cercetării şi proiectării în
scăderea ratei de defectare ;
 stabilirea momentului din perioada de funcţionare când apare un anumit defect în
scopul indicării schimbării piesei înainte de ieşirea efectivă din uz a acesteia ;
 studiul efectelor vârstei, a duratei efective de funcţionare, a condiţiilor de operare asupra
fiabilităţii şi elaborarea unor normative sau recomandări care pot conduce la creşterea
fiabilităţii ;
 crearea unei baze de comparaţie a două sau mai multe proiectepentru acelaşi produs, în
scopul aplicării criteriului celei mai bune fiabilităţi ;
 evaluarea redundanţeiîn proiectul unui produs ;
 estimarea nivelului de redundanţănecesar atingerii unei fiabilităţi ţintă ;
 elaborarea unor ghiduri în aplicarea acţiunilor corective destinate minimizării
numărului defectelor şi reducerii timpului şi costului mentenanţei ;
8 Ploiești, 2015
 stabilirea practicilor de control ale produsului ;

 optimizarea fiabilităţii la nivel de proiectare, astfel încât costurile de deţinere, operare şi
mentenanţă pe durata de viată a produsului să fie minime ;
 dezvoltarea unor algoritmi de studiu care să opereze cu un complex de parametri, cum ar
fi fiabilitatea, mentenabilitatea, disponibilitatea, costul, greutatea, volumul, ergonomia,
valoarea de întrebuinţare etc. în scopul obţinerii unui proiect optim ;
 reducerea costurilor de garanţie sau creşterea perioadei de garanţie la aceleaşi costuri ;
 orientarea consumatorilor privind potenţialii furnizori, din punct de vedere al fiabilităţii ;
 dezvoltarea unor indici sau măsuri cantitative ale fiabilităţii, în scopul utilizării acestora
de către departamentele de marketing în promovarea produselor ;
 creşterea gradului de satisfacţie a clientului, în scopul creşterii numărului de vânzări ;
 creşterea profitului, sau la acelaşi profit, crearea unor produse mai fiabile
 promovarea imaginii pozitive a companiilor producătoare, crearea unor branduri .
De-a lungul vieţii unui produs (dispozitiv) se operează cu mai mulţi termeni asociaţi noţiunii
de fiabilitate.
Figura 3.Dependenta nivelului de fiabilitate în funcție de timp .... sursa .......
Se identifică:
 fiabilitatea ideală (R(t)=1) - o ţintă socială şi tehnico-economică ;
 fiabilitatea proiectată(preliminară, previzionată) - fiabilitatea unui produs rezultată pe baza
concepţiei proiectării respectiv pe baza cunoaşterii fiabilităţii componentelor sale în condiţii
de exploatare prescrise. Poate avea la bază analogii, generalităţi sau particularizări ;
9 Ploiești, 2015
 fiabilitatea experimentală (tehnică) - fiabilitatea unui produs stabilită experimental în

laboratoare specializate, staţii de încercări, standuri de probă, în care se urmăreşte
comportamentul produsului, prin simularea condiţiilor de funcţionare ;
 fiabilitatea operaţională (de exploatare) - fiabilitatea produsului la beneficiar, stabilită pe
baza rezultatelor privind comportarea în exploatare a unui mare număr de exemplare, pe o
perioadă de timp. Se ia în considerare acţiunea complexă a factorilor interni şi externi,
regimurile reale de lucru, particularităţile de mediu, condiţiile tehnice de întreţinere ;
 fiabilitatea dinamică - fiabilitatea stabilită în condiţii dinamice, de exploatare intensivă.
Exprimă condiţiile de apariţie a defecţiunilor când elementele statice sunt fiabile. O astfel de
fiabilitate se impune a fi cunoscută în cazul unor dispozitive care trec frecvent de la un
regim de funcţionare la altul şi când apar şi regimuri tranzitorii .
Factori care influenţează fiabilitateaFactorii care influenţează fiabilitatea pot fi de natură:

 umană
 materială
 economică
 socială.
După efectul pe care îl au, aceşti factori, se disting:
- factori care măresc fiabilitatea, şi anume:
 factori care măresc perioada de funcţionare fără defecte: proiectarea fiabilă, execuţia
riguroasă a produsului conform documentelor tehnico-economice, controlul în execuţie,
aplicarea unor tehnologii avansate (execuţie, montaj etc.), executarea unor operaţii de
testare, experimentare, rodare, asigurarea termoizolării, ermetizării, aclimatizării,
conceperea unor tehnici moderne de prognoză, diagnoză, profilaxie, utilizarea unor
elemente de siguranţă, prevederea unor soluţii tehnice rezistente la şocuri şi suprasarcini,
calificarea adecvată a personalului ;
 factori care măresc posibilitatea de repunere rapidă în funcţiune: asigurarea unor
condiţii tehnice adecvate pentru reparare, aprovizionarea promptă cu piese de schimb,
adoptarea unor metode moderne şi eficace de depistare a defectelor, pregătirea personalului
desemnat pentru executarea mentenanţei, apelarea unor tehnologii adecvate de reparare,
aplicarea standardizării şi tipizării, conceperea unor sisteme sutomate de supraveghere a
parametrilor în exploatare ;
-factori care micşorează fiabilitatea:
 factori obiectivi: acţiunea mediului (temperatură, umiditate, impurităţi etc.), regim
inadecvat de funcţionare (şocuri, variaţii ale presiunii uleiului, ungere necorespunzătoare
etc.), sarcini dinamice pronunţate la pornire, absenta soluţiilor tehnice eficiente împotriva
vibraţiilor, variaţia nepermisă a temperaturii de funcţionare, uzura fizică avansată ;
 factori subiectivi: suprasolicitări ale utilajului, soluţii tehnice inadecvate, nefiabile, condiţii
reale de lucru necorespunzătoare, soluţii neergonomice, stare de dezinteres din partea
personalului, insuficienta pregătire de specialitate a personalului, nerespectarea normelor
privind întreţinerea, nerespectarea tehnologiilor de reparare, uzura morală.
Fiabilitatea (R) trebuie înțeleasă ca fiind probabilitatea –pentru un anumit element, o structură sau
un sistem tehnic – de a nu ieși din funcțiune, respectiv de a nu ceda prin defectare, într-un interval
de timp dat, și aceasta în condiții prescrise de procesare (funcționare) tehnologică și mediu .
Complementul fiabilității este nonfiabilitatea (defiabilitatea).
Cantitativ, probabilitatea ca un eveniment generator de avarie majoră, sau ca avaria majoră propriu-
zisă să se producă, reprezintă riscul tehnic ρ= ρ(τ) ϵ (1,0)→(100,0)%, iar probabilitatea ca o avarie
majoră să nu survină, reprezintă securitatea tehnică S=S(τ) ϵ (1,0)→(100,0)%, rezultând S+ρ=1,
respectiv S+ρ=100%, relațiile de complementaritate evidențiind că S−R ≥ 0 și F− ρ ≥ 0, figura 1 .
10 Ploiești, 2015
Figura 4. Graficul funcțiilor de fiabilitate, R(t) și nonfiabilitate F(t) .

Calitatea unui produs este reflectată de gradul în care acesta satisface cerinţele beneficiarului.
Fiabilitatea reprezintă capacitatea produsului de a-şi păstra calitatea pe durata de timp impusă şi în
condiţii determinate de utilizare, iar calitatea reflectă fiabilitatea produsului la momentul t = 0.
Figura 5. Corelația calitate – fiabilitate .
Defecţiunea este o noţiune strict legată de întreruperea sau degradarea stării de funcţionarea unui
produs. Aceasta defineşte direct durata de exploatare, fiabilitatea, mentenabilitatea şi
disponibilitatea sistemului.
Defecţiunea reprezintă o pierdere totală sau parţială a calităţii de funcţionare, precum şi orice
modificare a valorilor parametrilor constructivi şi funcţionali în afara limitelor impuse de
documentaţie.
Cele mai multe defecte apar în urma unor greşeli de concepţie(cele mai costisitoare), de fabricaţie
11 Ploiești, 2015
(în principal datorită nerespectării documentaţiei tehnice) sau de exploatare(în cauză fiind condiţii
improprii de folosire, personal cu calificare necorespunzătoare ş.a.).
Ca termeni, se deosebesc:
 Neconformitatea sau nonconformanţa – o abatere a unei caracteristici de calitate de la
nivelul dorit sau stare care apare cu o severitate suficientă ca produsul sau serviciul asociat
să nu îndeplinească cerinţa unei specificaţii.
 Defectul –abatere a unei caracteristici de calitate de la nivelul dorit sau stare, care apare, la
un moment dat, cu o severitate suficientă pentru ca produsul sau serviciul să nu satisfacă
cerinţele de utilizare, normale sau raţional previzibile.
Deci nonconformanţaeste un termen specific controlului calităţii la producător sau la recepţia
unui produs, iar defectuleste un termen utilizat în exploatare.
O defecţiune are întotdeauna asociată o nonconformanţă.
Criterii de clasificare a defecţiunilor
După durata defecţiunii:

 defecţiune temporară: apare în anumite condiţii şi dispare fără a fi necesară intervenţia
omului, după îndepărtarea cauzelor care au generat-o. De exemplu, motorul nu dezvoltă
puterea normală din cauza temperaturii prea ridicate a mediului ambiant ;
 defecţiune intermitentă: este temporară şi se repetă; în mod curent se datorează unui regim
sau unor condiţii anormale de lucru ;
 defecţiune stabilă: nu poate fi înlăturată prin repararea sau înlocuirea elementului sau
subansamblului defect.
După momentul apariţiei defectării:
 defecte timpurii (precoce sau de rodaj) -sunt datorate unor imperfecţiuni de proiectare sau de
fabricaţie ;
 defecţiuni întâmplătoare -manifestate pe timpul duratei normale de viaţă ;
 defecţiuni de uzură sau îmbătrânire -tipice pentru perioada finală.
După modul de depistare:
 vizibile ;
 ascunse .
După metoda de eliminare a defectelor:
 schimbarea piesei defecte ;
 repararea piesei defecte ;
 reglare .
După posibilitatea eliminării cauzei:
 eliminabilă ;
 neeliminabilă .
După complexitatea intervenţiei tehnice necesare pentru eliminarea cauzei:
 simplă ;
 complexă .
După nivelul de defectare:
 totală ;
 parţială .
După pondere şi efect:
 minore ;
 majore ;
 critice ;
 inadmisibile .
După evoluţie:
12 Ploiești, 2015
 progresiv ;
 în salt (brusc) ;
 după anumite legi statistice ;
 fără a reflecta o anumită lege statistică .
După rata de defectare:
 aleatoare (λ = const) ;
 premature ;
 tardive .
După frecvenţă:
 unică ;
 sporadică ;
 cronică .
După cauzele care le generează:
 concepţia constructivă ;
 concepţia tehnologică şi de execuţie ;
 uzarea ;
 deformaţiile şi jocuri ;
 mediul ambiant ;
 factorul uman .
Figura 6. Durata de funcționare a unui produs .
În figură, curbele a, b sunt specifice unor produse caracterizate prin proiectare şi fabricaţie îngrijite,
iar curba c este specifică unui produs cu carenţe de proiectare şi fabricaţie .
Defectarea unui sistem complex poate avea, pe lângă consecințele negative din punctul de vedere
economic, grave consecințe sociale și, uneori, agresarea și chiar distrugerea mediului înconjurător .
Acestea justifică faptul că fiabilitatea constituie o zonă comună de preocupări pentru specialiști din
diferite domenii: ingineri, matematicieni, economiști, etc .
Orice sistem este proiectat și realizat cu scopul ca, într-un interval de timp dat, să asigure executarea
anumitor sarcini .
În acest interval de timp, de extindere prestabilită, atât sistemul cât și fiecare dintre componentele
sale se pot afla în una din două stări posibile: starea de funcționare sau starea de defectare .
Evident, ridicarea nivelului de fiabilitate al fiecăreia dintre componentele sistemului implică
anumite cheltuieli, iar introducerea componentelor redondante conduce la amplificarea cheltuielilor,
volumului, greutății sistemului etc.
13 Ploiești, 2015
Practica industrială a demonstrat că, oricât de mult s-ar investi în vederea realizării și menținerii
unui nivel înalt al fiabilității unui sistem tehnic/tehnologic, nu se poate asigura o fiabilitate ideală,
adică nu poate fi pus în operă un sistem care să nu se degradeze în timp .
În aceste circumstanțe, se impune cu acuitate asigurarea și menținerea unor niveluri optime alea
fiabilității sistemelor tehnice/tehnologice, evaluarea acestora se face, în general, potrivit unor
criterii manageriale,variabilele implicate fiind destinația și importanța sistemului, durata de
procesare propusă, costurile de investiție și de procesare .
1.3.2. Securitatea oleoductelor

Funcționarea sub sarcină a componentelor aparaturii tehnologice utilizate în industriile chimică,
petrochimică și de rafinărie a petrolului – respectiv procesarea acestor componente în
circumstanțele exercitării continue și nemijlocite a soliciărilor mecanice și/sau termice implicate,
sub acțiunea directă a mediilor de lucru și/sau ambiante aresive – se desfășoară în condiții deosebit
de dificile, sub influența permanentă și îndelungată a unui complex de factori materiali, cu efect
nefavorabil asupr disponibilității de capacitate portantă a sistemelor respective (oleoducte).
Securitatea funcționării sistemelor reprezintă, prin cele patru componente specifice (securitate,
disponibilitate, fiabilitate și mentenanță), o componentă de bază a cerințelor de procesare .
Figura 7. Elemente determinante ale conceptului de securitate a funcționării sistemului,
Punctul comun între componentele securității sistemelor îl reprezintă utilizarea instrumentelor

probabilistice, ca tehnică de apreciere a riscurilor asociate diferitelor stări de funcționare ale
sistemului analizat .
Procesarea eficientă a liniilor și sistemelor tehnologice presupune funcționarea cvasicontinuă a
acestora, prin diminuarea substanțială a ponderii opririlor cauzate de diferite cedări/defectări, în
circumstanțele protejării corespunzătoare a sănătății personalului de operare și a populației, în
contextul conservării calității mediului ambiant .
14 Ploiești, 2015
Așadar, punerea în operă a aparaturii tehnologice utilizate în industriile de proces necesită

asigurarea, pe parcursul tuturor fazelor caracteristice (concepția, execuția și procesarea), a unor
niveluri ridicate de fiabilitate și de securitate tehnică .
În cazul oleoductelor, îndeplinirea acestui deziderat este condiționată, în esență, de îndeplinirea
următoarelor criterii mecanice de securitate tehnică:
- Asigurarea rezistenței mecanice a componentelor structurale; aceasta presupunând evitarea
atingerii stărilor de limită – critice (potențial periculoase), sau ultime
(distructive/catastrofale) – de solicitare privind materialul pus în operă;
- Prevenirea fisurării și a fracturării materialelor aflate în operă;
- Asigurarea stabilității mecanice – astfel spus, a rigidității componentelor structurale -,
respectiv menținerea formei geometrice inițiale a fiecărei componente, pe parcursul întregii
durate de funcționare sub sarcină ;
- Asigurarea etanșeității incintelor tehnologice .
Concepția, proiectarea, realizarea, integrarea și procesarea greșită a oricărui sistem conduce, în mod
inevitabil, la creșterea nivelului de incertitudine, care la un moment dat se poate concretiza în
depășirea unui prag admisibil, corespunzător unui ansamblu de măsuri întreprinse anterior, cu
consecința producerii unui accident .
Natura însăși a componentelor sistemului, a elementelor de intrare sau ieșire a mediului în care
sistemul funcționează, poate constitui o sursă de pericol în situații de procesare normală sau
anormală(stări de avarie,etc.) .
Luând în considerare cele menționate anterior, finalitatea unui studiu de evaluare a securității într-
un sistem poate fi structurată astfel:
- Analiza unui ansamblu de scenarii de evenimente care conduc la producerea unui accident,
al cărui eveniment inițiator este o cauză prestabilită;
- Posibila cuantificare a verosimilității scenariilor prin exprimarea în termeni probabilistici;
- Propunerea acțiunilor ce vizează diminuarea riscurilor, prin intermediul barierelor de
securitate, bariere care au drept obiectiv stoparea, limitarea sau controlul evoluției
scenariilor periculoase .
Stabilirea nivelului de risc acceptabil reprezintăun compromis între ceea ce instanța responsabilă
(organizația, organismul, ansamblul juridico-legislativ etc.) este de acord să își asume din punct de
vedere economic, dacă ia în considerare apariția riscului (și măsurile de securitate care trebuie
aplicate) și cheltuielile care trebuie să fie recuperate financiar în ipoteza că riscul a fost ignorat .
Aplicarea tehnicilor cantitative de management al riscului presupune întocmirea unei baze de date
cât mai complete referitoare la evenimentele din viața unui sistem, urmată de prelucrarea statistică a
acestora În cazul unui oleoduct, de cele mai multe ori, evenimentele aflate sub urmărire nu pot fi
încadrate în distribuțiile statistice cunoscute (nu urmează o anumită lege de distribuție).
Drept urmare, aplicarea unei metode cantitative de management al riscului întâmpină dificultăți
notabile .
.
15 Ploiești, 2015
Figura 8. Principiul de determinare al riscului acceptabil in raport cu un optim econom.
De aceea, în astfel de cazuri se preferă tehnicile calitative de evaluare și clasificare a riscurilor .
1.4. Monitorizarea, diagnoza și mentenanța oleoductelor

1.4.1. Monitorizarea oleoductelor
Principala problemă a procesărilor industriale este asigurarea unei funcționări fără întreruperi și în
plin a oleoductului, astfel ca volumul de transport planificat să fie realizat.
În acest scop, serviciile care au ca atribuții procesarea și mentenanța oleoductelor, trebuie să
cunoască toate detaliile de proiectare și de realizare ale oleoductelor pe care le procesează, pentru a
putea aprecia eventualele soluții care pot permite, fără riscuri, schimbări în regimul tehnologic al
pompării.
De asemenea, acestea trebuie să aibă o evidență clară a tuturor defecțiunilor apărute la oleoducte și
a modului în care acestea au fost remediate, de la data punerii în funcțiune, până azi .
În vederea asigurării funcționării în condiții de siguranță a oleoductelor, serviciile care au ca
atribuții procesarea și mentenanța acestora au următoarele obligații și răspunderi :
 Să efectueze verificările tehnice și încercările oleoductelor în vederea autorizării funcționării
în mod periodic, sau la scadență, a acestora,
 Să ia măsurile necesare, astfel încât oleoductele sau sistemele de oleoducte să fie folosite în
condiții de siguranță, executând operațiunile de mentenanță conform normativelor legale și
prescripțiilor tehnice,
 Să țină evidența oleoductelor .
Programul de procesare și urmărire al oleoductului cuprinde activitățile care trebuie efectuate pe
durata procesării, pentru examinarea directă sau investigarea cu mijloace specifice a stării acestuia,
periodicitatea acestor activități, obiectivele urmărite, conținutul controlului și mijloacele de control
necesare, responsabilii și personalul care efectuează aceste activități .
Datele rezultate ca urmare a controlului și prelucrării acestora sunt evidențiate în Fișa de evidență a
oleoductului și în Cartea tehnică a construcției .
Activitatea de urmărire și de monitorizare se realizează pe parcursul procesării oleoductelor prin
observații vizuale și cu ajutorul unor mijloace de măsurare de uz curent, în mod continuu, de către
personalul de procesare, iar de către responsabilul cu urmărirea, în următoarele situații :
 Verificări periodice:
- Obligatoriu lunar pentru oleoducte,
- Obligatoriu la 3 luni pentru restul de conducte.
 Verificări operative :
16 Ploiești, 2015
- După producerea unor evenimente care pot afecta oleoductul sau accesoriile acestora
(seism, inundații, alunecări de teren,explozii, incendii, expuneri accidentale la acțiunea
agenților corosivi etc.) ,
- La primirea unor sesizări ale personalului de procesare.
Cu cât metodele de măsurare sunt mai simple și modalitățile folosite sunt mai puțin calificate, cu
atât mai puțin credibile, adică mai puțin precise și sensibile față de măsurări sunt informațiile
obținute și apoi valorificate, respectiv cu atât mai mici vor fi duratele pentru care se pot face
predicții privind catastrofele previzibile.
Controlul și monitorizarea caracteristicilor de procesare tehnologică ale oleoductelor presupun
determinarea simultană a unui număr mare de parametri, cu date prelucrabile în procesare, ceea ce
permite evaluarea cantitativă rapidă a nivelului deteriorărilor.
1.4.2.Diagnoza oleoductelor
Metodele de detectare și diagnoză a defectelor nu au un caracter universal .
În funcție de natura proceselor si tipul echipamentelor trebuie să se pună în practică, de fiecare
dată, metode specifice ce țin cont de tehnologiile folosite.
Selecționarea unei metode de detecție și diagnoză potrivită pentru un anumit proces industrial nu se
poate face decât după o trecere în revistă necesităților și informațiilor disponibile.
Pentru a alege cea mai eficace soluție tehnică și economică trebuie inventariate următoarele aspecte:
- Natura cauzelor defectelor ce pot apărea,
- Cunoașterea simptomelor asociate defectelor și cauzelor cauzelor ce le-au provocat,
- Mijloace de măsură și de prelucrare a simptomelor,
- Istoricul funcționării sistemului,
- Identificarea utilizatorilor finali ai diagnosticului .
Diagnosticarea rapidă și exactă a caracterului și cauzelor degradării, accidentării, varierii, cedării,
defectării,distrugerii (ruperii, fracturării), de elemente componente, structuri și sisteme tehnice
tehnologice (mașini,aparate,alte utilaje, instalații etc.) din industria petrolieră, care, funcționează în
condiții de presiune manovacuumetrică, temperatură și agresivitate a mediilor de lucru, necesită
utilizarea modernă de metode,procedee și mijloace (MPM) privind investigarea fizică-mecanică și
chimică, nedistructivă și/sau distructivă, a materialelor tehnice-metalice și nemetalice.
17 Ploiești, 2015
Figura 9. Diagnoza tehnică (indispensabilă monitorizării tehnice) .
Elucidarea cauzală precisă a cedărilor, indiferent de tipul acestora, interesează primordial :

constructorul, tehnologul mecanic, utilizatorul și managerul (care este interesat și se implică în
predicții și prognozări,de la posibilitate și până la probabilitate,privind nivelurile de fiabilitate,
mentenanabilitate, disponibilitate, durabilitate etc.).
În cele mai multe din situațiile practice, identificarea caracterului și cauzelor cedărilor, localizate în
câmpul materialelor de bază (MB), în zonele de influență termică/termomecanică și/sau în sudurile
propriu-zise, se dovedește a fi extrem de dificilă.
Prin aceasta se urmărește stabilirea cauzei principale,determinante a cedării precum și a cauzelor
secundare și a circumstanțelor favorizante .
Așadar, diagnoza tehnică permite emiterea deciziilor de acceptare, remediere sau refuz a defectelor,
în concordanță deplină cu criteriile de admisibilitate sau cu limitele de admisibilitate, prescrise prin
documentația tehnică de lucru, norme, standarde,etc.
Pericolul de avarie este permanent pentru oricare sistem tehnic, inclusiv oleoducte, deteriorarea,
defectarea sau distrugerea în circumstanțe de procesare tehnologică, fiecare dintre acestea datorită
unora sau altora dintre cauze, implicând întreruperea funcționării normale.
Uneori se pot produce și avarii catastrofale, sau catastrofele preîntâmpinate, prin iscusința
specialiștilor.
18 Ploiești, 2015
Întotdeauna,însă, conducerea tehnică trebuie să aib ă în atenție că, o dată folosită o tehnică sau o
terminologie, catstrofele se pot întâmpla și chiar se întâmplă, frecvent ele având urmări financiare,
politice, sociale și juridice care nu se pot ’acoperi’ prin vreun fel de asigurare .
De obicei, cedările de structuri tehnice survin ca urmare a deteriorărilor și distrugerilor prin
fisurare-fracturare (,datorită oboselii, fluajului, coroziunii,blisteringului, etc.) și nu ca urmare a
uzării (uzurii) mecanice.
Prin urmare , de cele mai multe ori, diagnosticarea cedărilor respective trebuie efectuată nu pe baza
nalizei compoziției chimice a produselor uzării, ci cercetând efectele fizice ale generării, extinderii
și propagării defectelor (fisurilor). Aceasta nu exclude, însă, alternativa mai rară când uzarea
(uzura) mecanică poate fi determinată pentru cedarea anumitor structuri .
Figura 10. Metode procedee si mijloace privind diagnostica si controlul integritatii conductelor,
1.4.3. Mentenanța oleoductelor

În baza datelor de constatare a stării tehnice a oleoductului se stabilește caracterul și volumul
oprețiunilor de mentenanță necesare.
Operațiunile de mentenanță curente la oleoducte sunt lucrări planificate, care se execută periodic,
în interiorul cilui de mentenanță și de câte ori este nevoie, în funcțtie de starea tehnică a
oleoductului, în scopul repunerii în stare de funcționare în deplină siguranță și la parametrii
proiectați.
Necesitatea acestor lucrări rezultă din verificările efectuate, precum și din concluziile reviziilor
tehnice.
În funcție de constatările verificărilor stării tehnice, a reviziilor tehnice și a comportării în procesare
a oleoductului se stabilește durata între operațiunile de mentenanță curente, durata maximă admisă
recomandată fiind de 5 ani.
Principalele lucrări care se execută în cadrul operațiunilor de mentenanță curentă sunt:
- Verificări, remedieri și înlocuiri de armături (robinete, refulatoare, decongelatoare etc.),
- Îmbinări de tronsoane de oleoducte afectate de alunecările de teren sau care prezintă un grad
avansat de uzură,
- Întregirea oleoductului în porțiunile unde s-au executat decupările pentru determinarea stării
de coroziune interioară,
- Montarea unor robinete de secționare, refulatoare etc., stabilite ca necesare pentru
procesarea corespunzătoare a oleoductului,
- Verificarea și completarea drenajelor și a tuburilor de protecție la traversări și în vecinătatea
obiectivelor sociale sau industriale,
19 Ploiești, 2015
- Înlocuirea șarnierelor care au înlaturat provizoriu un defect, prin aplicarea de manșoane

sudate pe oleoduct,
- Sistematizări și modernizări de oleoducte, în funcție de modificările apărute în sistemul de
colectare și de vehiculare sau pentru imbunătățirea procesului tehnologic,
- Scoaterea la suprafață sau descopertarea unor porțiuni de traseu afectate de alunecările de
teren .
La terminarea lucrărilor se efectuează următoarele experimente de presiune:
- Tronsoanele noi de oleoduct cu lungimi mai mari de 20 m se încearcă hidraulic,
- După întregirea tronsonului nou la oleoductul vechi se efectuează la întregul traseu un
experiment de etanșeitatecu apă, la presiunea maximă de regim a oleoductului, pe o durată
de 24 h,
- În cazurile în care nu se montează un tronson nou de oleoduct se efectuează un experiment
de etanșeitate la preisunea maximă de regim a oleoductului, pe o durată de 6 h .
Pentru menținerea în procesarea normală a oleoductului pe o durată îndelungată sunt necesare
lucrări de reabilitare care se eșalonează pe un număr de ani, planificându-se anual un anumit volum
de lucrări, după necesitatea și ordinea de urgență indicate de procesare.
La oleoductele care au atins ciclul de funcționare și la care controlul periodic constată că sunt
necesare operațiuni de mentenanță majore se apreciază complexitatea și volumul acestora, făcându-
se măsurările necesare, în vederea întocmirii devizelor estimative și a stabilirii costului reabilitării
respective.
În controlul periodic efectuat înaintea expirării ultimului ciclu se fac calcule comparative de
eficiență pentru a se constata dacă efectuarea operațiunilor de mentenanță majore respective este
justificată sau nu, în funcție de frecvența avariilor in anumite zone ale oleoductelor (acolo unde
sunt evidențiate).
Planificarea prealabilă a operațiunilor de mentenanță majore ale oleductelor se bazează pe următorii
indicatori:
 Date statistice asupra coroziunii oleoductelor la locurile străpunse ;
 Trasarea pe grafic a locurilor accidentate cu precizarea săpăturii, a datei și a procedeului de
reabilitare a porțiunii de oleoduct respective;
 Decopertarea oleoductului pe unele porțiuni, la anumite intervale, pentru examinarea
suprafeței acestuia, datele observate fiind trecute în Fișa de evidență a oleoductului;
 Informații despre accidentele grave ale oleoductului cu indicarea cauzelor, care sunt luate
din procesele verbale de constatare a spargerilor survenite.
Conținutul operațiunilor de mentenanță majore este următorul :
 Completarea sau înlociurea de țevi sau cupoane corodate sau pe care se găsesc puncte de
sudură, petice, șaniere, manșoane etc.;
 Schimbarea traseului oleoductului în vederea ocolirii centrelor populate sau aglomerărilor
civile, în limita lingimii inițiale a traseului ;
 Executarea unor modificări și completări impuse de îmbunătățirea procesului tehnologic de
vehiculare la mare distanță ;
 Executarea de drenaje și tuburi de protecție în vecinătatea centrelor urbane și rurale,
traversări de CF și de drumuri;
 Consolidarea terenurilor instabile sau a malurilor de râuri din apropierea traseului
oleoductelor ;
 Reamplasări și amenajări de stații de protecție catodică, în funcție de modificările traseelor
de oleoducte ;
 Reabilitarea, completarea sau înlocuirea izolației anticorosive deteriorate ;
 Reabilitarea, refacerea, completarea, modificarea sau înlocuirea armăturilor, răasuflătorilor,
căminelor, gărilor de godevil, traversărilor de ape mici, drumurilor sau căilor ferate etc.,
precum și a sistemelor de protecție catodică;
20 Ploiești, 2015
 Executarea sistemelor de protecție catodică la oleoductele neprotejate ;

 Curățirea exterioară a oleoductelor și grunduirea cu vopsea anticorosivă ;
 Verificarea oleoductului prin etanșeitate .
Privitor la amploarea operațiunilor de mentenanță majore, durata ciclului și limita valorică a fieărei
reabilitări, ele nu pot fi repsectate, deoarece înlocuirea oleoductului cu unul nou nu se poate realiza
în etape scurte și pe porțiuni mici, ci numai în etape mai lungi și pe întregul traseu.
De aceea, se prevede comasarea mai multor cicluri în etape care să cuprindă întregul oleoduct, în
cazuri justificate, cu ajutorul probelor prelevate de pe întreg traseul.
La execuția lucrărilor de reabilitare ale oleoductelor, calitatea și dimensiunile materialelor și a
reperelor folosite la reabilitarea tronsonului (țeavă, armături, fitinguri, elemente de îmbinare,
electrozi etc.) trebuie să fie în conformitate cu documentația, clasa de presiune și diametrul nominal
al oleoductului .
2. INGINERIA GAZODUCTELOR
2.1. Generalități
Conductele magistrale se pot defini ca fiind orice conducte, inclusiv instalaţiile, echipamentele şi
dotările aferente, prin care se asigură transportul fluidelor între punctele de preluare din conducte
colectoare sau din import şi punctele de predare la unităţile de prelucrare, depozite sau terminale.
Figura 11. Conducte de gaze .
Pentru o mai bună imagine a ceea ce înseamnă complexitatea acestor construcţii putem spune că
elementele componente ale conductelor de transport fluide sunt:
 tubulatura (ţevile) – element principal;
 diverse echipamente, piese de legătură, piese fasonate (fitinguri), armături, aparate de
măsură şi control, compensatori de dilataţie, etc.
21 Ploiești, 2015
2.2 Caracteristici tehnice-tehnologice ale gazoductelor

Organizarea şi implementarea unui sistem de evidenţă informatizată a datelor de natură tehnică,
funcţională şi economică privind elementele componente ale conductelor constituie cerinţa
primordială pentru implementarea unui sistem de management al integrităţii conductelor, care să
permită elaborarea programelor de mentenanţă a conductelor cu performanţe maxime de eficacitate
şi eficienţă.
Coordonarea sistemului de evidenţă informatizată a datelor privind componentele conductelor
revine serviciului de specialitate, iar activităţile de culegere, completare şi reactualizare anuală a
acestor date sunt organizate la nivelul fiecărei exploatări teritoriale şi sunt efectuate de către
personalul desemnat prin decizia directorului.
Datele de natură tehnică, funcţională şi economică privind organizarea şi desfăşurarea activităţilor
de mentenanţă a componentelor conductelor se înregistrează în Documentaţia privind exploatarea,
repararea, întreţinerea şi urmărirea comportării în timp a conductei din Cartea tehnică întocmită
pentru fiecare tronson de conductă; tronsoanele de conductă sunt cele delimitate şi codificate în
documentele de înregistrare şi autorizare, precizate in autorizatia de functionare.
Documentul principal din Cartea tehnică îl reprezintă Fişa tehnică (Fişa de date sintetice) a
tronsonului de conductă.
Fişa tehnică (Fişa de date sintetice) a tronsonului de conductă va fi însoţită de toate documentele
necesare justificării valabilităţii datelor incluse în aceasta. Fişele tehnice ale elementelor
componente de tip special care intră în alcătuirea tronsonului de conductă sunt de asemenea
completate şi vor include : flanşe, fitinguri speciale, robinete/vane, refulatoare şi separatoare de
lichide, gări pentru lansarea şi primirea dispozitivelor de tip PIG, traversări (subterane sau aeriene),
se elaborează de către serviciul de specialitate, ţinând seama de particularităţile constructiv –
funcţionale ale componentelor la care se referă, astfel încât să conţină cel puţin categoriile de
informaţii precizate.
Fişele tehnice incluse în Cartea Tehnică a fiecărui tronson de conductă trebuie să conţină cel puţin
datele strict necesare pentru o estimare pertinentă a rezistenţei mecanice a tubulaturii şi a
componentelor de tip special care intră în alcătuirea tronsonului de conductă respectiv:
 dimensiunile caracteristice (care intervin în calculele de rezistenţă);
 presiunea maximă de operare sau intensitatea forţelor exterioare care constituie solicitarea
mecanică principală;
 unităţile de clasă de locaţie demarcate pe traseul tronsonului de conductă şi clasele de locaţie
asociate acestora ;
 caracteristicile de rezistenţă mecanică şi de tenacitate ale materialelor.
 anul punerii in functiune (PIF) .
Dacă o parte din datele solicitate de completarea Fişei tehnice a unui tronson de conductă sau a unei
componente speciale amplasate pe acesta nu sunt disponibile şi nu pot fi determinate operativ, se
vor consemna în Fişa tehnică modalităţile propuse pentru obţinerea acestor date prin examinare sau
măsurare şi termenele până la care acestea vor fi incluse în Fişa tehnică.
Toate intervenţiile constând în consultarea, completarea, modificarea, actualizarea, înlocuirea sau
verificarea documentelor din Cartea tehnică se consemnează în Jurnalul evenimentelor, document
care se întocmeşte pe formular şi care reprezintă unul din documentele Cărţii tehnice.
Cărţile tehnice ale tronsoanelor de conductă se păstrează în condiţiile de securitate stabilite prin
aplicarea prevederilor legale.
Intervenţiile curente, constând în completarea, modificarea, actualizarea, înlocuirea sau verificarea
documentelor din Cărţile tehnice se consemnează în Jurnalul evenimentelor, de către persoana
responsabilă cu gestionarea Cărţilor tehnice.
22 Ploiești, 2015
Regulile de acces la documentele sistemului de evidenţă informatizată a datelor de natură tehnică,

funcţională şi economică privind tronsoanele conductelor, persoanele care au acces la aceste
informaţii şi nivelul de acces al acestora (consultarea documentelor, preluarea sau publicarea de
date, actualizarea, modificarea sau completarea datelor şi/sau înlocuirea documentelor etc.) se
stabilesc printr-o procedură specifică avizată.
2.3. Teoria fiabilității si securitatea gazoductelor

2.3.1. Teoria fiabilității gazoductelor
Cu toate că problematica fiabilităţii şi a siguranţei în funcţionare a apărut odată cu sistemele
tehnice, fiabilitatea a devenit o condiţie tehnică, un parametru, similar cu precizia, stabilitatea, etc.
în proiectarea, fabricarea şi exploatarea produselor şi una din problemele fundamentale ale tehnicii.
Necesitatea a apărut mai pregnant mai ales în ultimii 40 de ani în momentul când a devenit evident
că nu se mai poate desfăşura o activitate după procedurile tradiţionale. Accelerarea cristalizării ei ca
ştiinţă s-a datorat în primul rând calităţii crescute a aparaturii electronice şi a necesităţii
îmbunătăţirilor permanente ale acesteia.
Fiabilitatea are ca obiect:
 studiul defecţiunilor, al cauzelor, al proceselor de apariţie şi de dezvoltare a metodelor de
combatere a neconformităţilor,
 aprecierea cantitativă a comportării produselor în timp, ţinând seama de influenţa pe care o
exercită asupra acestora factorii interni şi externi,
 determinarea procedeelor şi metodelor de calcul, respectiv prognoză a fiabilităţii pe baza
încercărilor specifice şi a urmăririi comportării în exploatare a produselor, - analiza fizică a
defecţiunilor;
 stabilirea metodelor constructive, tehnologice şi de exploatare pentru asigurarea menţi-nerea
şi creşterea fiabilităţii sistemelor, dispozitivelor şi elementelor componente;
 stabilirea metodelor de selectare şi prelucrare a datelor privind fiabilitatea produselor.
Fiabilitatea reprezintă unul din parametri principali ai calităţii oricărui produs, privită prin aspectul:
 calitativ fiabilitatea reprezintă capacitatea unui sistem de a funcţiona fără defecţiuni, într-un
anumit interval de timp, în condiţii iniţial specificate,
 cantitativ, fiabilitatea reprezintă probabilitatea ca un sistem să-şi îndeplinească funcţia cu
anumite performanţe şi fără defecţiuni, într-un anumit interval de timp şi în condiţii date de
exploatare.
Bazele fiabilităţii produsului se pun în perioada de cercetare, proiectare, de elaborare a acestuia
când se stabilesc structura şi dimensionarea, funcţie de obiectivul propus, prin conceptele fiabilităţii
previzionale.
Fiabilitatea se asigură prin procesul de fabricaţie prin aplicarea corectă a tehnologiilor de fabricaţie,
prin respectarea prescripţiilor impuse, prin documentaţia tehnică, prin efectuarea unui control
riguros al calităţi, materiilor prime, materialelor, subansamblelor, al fabricaţiei pe faze şi operaţii,
respectiv produsului finit.
Fiabilitatea se menţine prin utilizarea unor metode adecvate de conservare, ambalare, transport,
punere în funcţiune şi printr-o exploatare şi servire corect organizată şi efectuată de un personal cu
calificare corespunzătoare.
Se remarcă faptul că problematica fiabilităţii este prezentă pe întreaga traiectorie a produsului, de la
concepere până la dezafectare.
În acelaşi timp, dată fiind complexitatea problemei şi promptitudinea factorilor care au tangenţă cu
fiabilitatea, aceasta nu se poate asigura decât printr-o cooperare permanentă între cercetător,
proiectant, furnizor şi beneficiar, inclusiv prin asigurarea unui circuit optim al informaţiilor între
aceşti factori .
23 Ploiești, 2015
La această cooperare compartimentul de service ar putea aduce o contribuţie importantă prin

punerea la dispoziţia proiectantului a unor situaţii reale, fidele, a comportării în exploatare a
produselor.
În plus, printr-o activitate de conştientizare a tuturor celor care vin în contact cu produsul în toate
etapele de viaţă utilă a acestuia, că o operaţie său un serviciu de calitate reclamă un efort fizic şi
material mai redus decât în cazul executării de rebuturi, s-ar putea ajunge la creşterea fiabilităţii
produselor proprii cu influenţa favorabilă asupra creşterii calităţii vieţii.
Nu trebuie trecută cu vederea activitatea cercetătorilor şi proiectanţilor, a celor care creează
produsul care ar trebui să fie prezenţi în toate fazele de existenţă a produsului şi să intervină cu
îmbunătăţiri ori de câte ori este nevoie.
Printr-o determinare cât mai corectă a fiabilităţii unui produs se poate prescrie un program de
inspecţii şi reabilitare, un volum optim de piese de schimb şi o dimensionare optimă a echipei de
inspecţie/service.
In acest fel s-ar evita intervenţiile inutile asupra produsului cu scoateri din funcţiune nejustificate,
cu importante costuri materiale, umane şi financiare. Rezultă necesitatea ca proiectantul să fie
angrenat direct în activitatea de evaluare a fiabilităţii previzionale şi operaţionale.
De mare utilitate este pentru proiectant, stabilirea indicatorilor de fiabilitate pentru elementele
tipizate, prin încercări pe standuri de probă.
Activitatea vizează fiecare proiectant şi producător, pentru fiecare componentă, subansamblu,
respectiv produsul în ansamblu.
2.3.2. Securitatea gazoductelor

Exploatarea instalaţiilor tehnologice, în condiţii de securitate tehnică se acceptă ca trebuind să
asigure funcţionarea continuă în limitele caracteristicilor de proiectare.
Parametrii de încărcare a componentei, respectiv de rezistenţă ai materialului sunt, în general,
variabile aleatoare.
Figura 12. Evaluarea primară a siguranţei în funcţionare .

Dacă se presupune totuşi distribuţia logaritmică normală, ea se poate descrie în termenii abaterii
medii şi standard. În practica inginerească, pe lângă descrierea cu precizie matematică,
caracteristicile de material sau de utilizare a componentelor, trebuie să fie specificată în termeni
statistici . Despre un sistem tehnic se spune că este fiabil dacă pe o perioadă de exploatare,
realizează siguranţa tehnică, tehnologică şi indicii funcţionali stabiliţi, cu respectarea cerinţelor de
calitate prevăzute în normative tehnice şi legislative.
Ceea ce permite definiţia: Fiabilitatea exprimă probabilitatea funcţionării corespunzătoare a
utilajului tehnologic în ansamblu, dar şi a componentelor sale, într-un interval de timp şi în
condiţii prescrise.
Exploatarea instalaţiilor industriale presupune o anumită probabilitate de defectare, respectiv un
risc. În sens practic, acesta se poate identifica cu pierderea potenţială de producţie într-un anumit
interval de timp.
Asemenea situaţii anormale sunt identificate aleator şi se materializează prin accidente tehnice
şi/sau umane, cedări ale componentelor instalaţiilor, deranjamente ale ciclului tehnologic, uneori cu
afectarea instalaţiilor învecinate sau a mediului înconjurător.
În exploatarea unui sistem tehnic, în speţă a utilajelor tehnologice nu se poate asigura securitatea tehnică
absolută (S › 1), ceea ce conduce la risc tehnic nul (R›0).
24 Ploiești, 2015
Tabelul 1. Matricea de risc .

Probabilitatea de apariție Nivel de risc
Mare Risc înalt
Medie Risc mediu
Mică Risc mic
Nulă Fără risc
Consecințele degradării
Această situaţie trebuie acceptată deoarece în oricare situaţie practică este exclusă posibilitatea
funcţionării în condiţii reale a instalaţiilor fără defiabilitate (F › 0), ceea ce ar conduce la cerinţa
unei fiabilităţi totale.
Într-o asemenea conjunctură obiectivă, ingineria are obligaţia de a aduce răspunsuri fundamentate la
întrebarea: cât de mult merită să se cheltuiască pentru ca securitatea tehnică să se apropie de unitate,
iar drept urmare riscul corespunzător să tindă spre zero.
Adoptarea oricăror măsuri tehnico-organizatorice vizând ameliorarea securităţii tehnice, şi deci a
siguranţei în funcţionare, este de competenţa şi implicarea efectivă a tuturor factorilor de la
concepţie până la utilizarea instalaţiei.
Măsurile adoptate sunt limitate de posibilităţi şi/sau limite raţionale.
Astfel, nu se poate recurge la o cheltuială oricât de mare pentru sporirea factorului de securitate
tehnică, cum ar fi investiţii suplimentare. Toate acestea se regăsesc în costurile producţiei, nivelul
beneficiului, care pot avea efecte financiare nefavorabile peste anumite limite.
Figura 13. Corelarea beneficiului cu costurile pentru securitatea tehnică a instalaţiilor.

1-efecte tehnico-economice, foarte favorabile, 2- idem, modeste, 3-idem, defavorabile,
4-idem, foarte defavorabile, 5-idem, negative .
Exploatarea instalaţiilor tehnologice, în condiţii de securitate tehnică se acceptă ca trebuind să

asigure funcţionarea continuă în limitele caracteristicilor de proiectare.
Pentru aprecierea corectă a riscului, în toată amploarea sa este nevoie de o definiţie care să cuprindă
toate posibilităţile de apariţie şi consecinţele defectelor din structura sistemului tehnic .
În general, funcţia de risc se reprezintă sub forma grafică a “căzii de baie” (fig.14) .
În perioada iniţială intensitatea cedărilor H(T) este relativ mare, dar scade cu trecerea duratei de
utilizare. În intervalul de funcţionare normală intensitatea cedărilor este aproxi-mativ constantă.
Obiectivul utilizatorului este ca această perioadă să fie cât mai lungă, deci viteza intensităţii
cedărilor să fie cât mai mică. Intrarea perioadei de utilizare în zona a treia face ca intensitatea
cedărilor să crească accelerat.
25 Ploiești, 2015
Figura 14. Funcţia de risc.
2.4. Monitorizarea,diagnoza și mentenanța gazoductelor

2.4.1. Monitorizarea gazoductelor
Organizarea activităţilor de monitorizare a parametrilor şi condiţiilor de exploatare a conductelor si
componentelor conductelor se asigură prin utilizarea de aplicaţii software specializate , iar
realizarea acestor activităţi pentru tronsoanele de conductă pe care le are în evidenţă reprezintă o
atribuţie a personalului desemnat la nivelul fiecărui sector de exploatare.
Monitorizarea trebuie să vizeze condiţiile de care depind integritatea structurală a componentelor
conductelor şi mărimea riscului asociat funcţionării acestora, determinată de valoarea probabilităţii
de apariţie a fenomenelor de cedare a conductelor şi de amploarea consecinţelor producerii unor
astfel de fenomene.
Condiţiile care trebuie monitorizate se pot preciza considerând că pericolele care ameninţă
integritatea conductelor si a componentelor de tip spacial, având potenţialul de a determina
degradarea şi/sau cedarea acestora în cursul exploatării.
Se impune monitorizarea parametrilor şi condiţiilor care pot determina materializarea pericolelor
dependente de timp, adică cedările produse datorită desfăşurării efectelor proceselor de coroziune
asupra tubulaturii conductelor şi elementelor componente de tip special montate pe aceasta, dar şi
parametrii şi condiţiile care potenţează pericolele independente de timp, cum sunt intervenţiile de
terţă parte, regimurile de operare cu suprapresiune sau cu fluctuaţii frecvente ale presiunii sau
alunecările de teren şi cutremurele, care determină cedarea instantanee a conductelor sau o
deteriorare rapidă şi semnificativă a capacităţii portante a acestora.
Condiţiile care trebuie să facă obiectul monitorizării pe parcursul exploatării unei conducte sunt :
 presiunea de operare; trebuie să fie înregistrate duratele şi valoarea presiunii pentru
secvenţele de exploatare ale conductelor în care se depăşeşte presiunea maximă admisibilă
de operare, precum şi numărul şi frecvenţa fluctuaţiilor de presiune în jurul presiunii de
operare.
 starea izolaţiei de protecţie anticorosivă şi agresivitatea solului în care este amplasată
conducta; trebuie verificată periodic starea izolaţiei şi măsurată rezistivitatea electrică a
solului.
 compoziţia şi agresivitatea gazelor transportate; trebuie verificată periodic calitate gazelor
transportate şi înregistrate conţinuturile de hidrogen sulfurat, dioxid de carbon, cloruri şi
apă liberă ala acestora.
 activităţile umane de orice natură şi manifestările climatice sau mişcările terenului
(alunecări de teren şi/sau cutremure) din zona de siguranţă a conductei ; trebuie înregistrate
toate activităţile (licite şi/sau ilicite) şi toate manifestările climatice şi/sau telurice, ca
natură, intensitate şi durată, inclusiv eventuale efecte ale acestora asupra integrităţii
structurale a conductei.
 apariţia unor scăpări/emanaţii de gaze naturale .
26 Ploiești, 2015
Figura 15. Detecția scurgerilor de gaze prin ultrasunete

Riscul ataşat exploatării conductelor destinate transportului gazelor naturale se consideră acceptabil
atâta timp cât tubulatura lor şi elementele componente amplasate pe aceasta îşi păstrează
etanşeitatea şi nu se produc pierderi / scăpări de gaze; ca urmare, verificarea periodică a conductelor
pentru depistarea scăpărilor de gaze reprezintă una din activităţile importante ale procesului de
mentenanţă, se realizează cu aparatură adecvată şi se consemnează într-un document.
Rescrierea aplicației de monitorizare și operare a unei stații de măsura gaze și integrarea în sistemul
SCADA .
Rescrierea aplicației a constat in relevarea complete a instalației de automatizare si rescrierea
aplicației software parcurgând următoarele etape:
 Rescriere program de automatizare in PLC ;
 Modelare 3D a instalației tehnologice ;
 Rescrierea programului de monitorizare si operare a instalației tehnologice ;
 Implementarea controlului și a comenzii de la distanță .
Figura 16. Aplicație pentru monitorizarea gazoductului .
27 Ploiești, 2015
2.4.2.Diagnoza gazoductelor
În cadrul sistemului de operare, conductele reprezintă mijloacele cu ajutorul cărora sistemul îşi
realizează funcţia de bază: producţie sau înmagazinare subterană.
Conducta poate fi caracterizată prin funcţiile pe care le îndeplineşte, prin structura sa (accesoriile
sale), care asigură realizarea funcţiilor şi prin comportarea în timpul utilizării.
Pe baza acestei înţelegeri se poate crea un cod de gestionare a activităţii de mentenanţă, care va
ajuta atât compartimentul de producţie, cât şi pe cel de mentenanţă în:
 simplificarea şi eficientizarea relaţiilor de comunicare şi colaborare între operatorii de
producţie şi cei de mentenanţă;
 identificarea componentelor cu fiabilitate redusă şi a soluţiilor de ameliorare constructivă
pentru reproiectarea acestora;
 detectarea şi diagnosticarea defecţiunilor şi a cauzelor acestora;
 selectarea strategiilor de mentenanţă adecvate fiecărei componente;
 posibilitatea repartizării cheltuielilor directe asupra componentelor care le-au provocat;

 aplicarea mentenanţei de exploatare (mentenanţă de nivel 1) de către operatorii de producţie.
Anomaliile depistate cu ocazia verificării stării tehnice a conductelor se supun evaluărilor, folosind
metode şi echipamente adecvate, pe baza cărora se stabileşte dacă acestea sunt imperfecţiuni, adică
anomalii care nu afectează inadmisibil capacitatea portantă a conductei şi, ca urmare, nu impun
monitorizarea şi/sau aplicarea ulterioară a unor lucrări de mentenanţă corectivă, sau defecte, adică
anomalii cu influenţe negative semnificative asupra capacităţii portante a conductelor, care impun
luarea cu operativitate a unor măsuri adecvate de supraveghere şi de mentenanţă corectivă.
Figura 17. Depuneri și reziduri în interiorul conductelor ;

Deformări ale conductelor provocate la montaj sau de către terți .
Pentru evaluarea anomaliilor de diferite tipuri (lipsă de material, indentaţii sau scobituri, fisuri sau
crăpături) de pe tubulaturile conductelor se utilizează metodele adecvate, selectate din standardele
în vigoare sau prevăzute de procedurile omologate.
28 Ploiești, 2015
În funcţie de cerinţele de rigurozitate, precizie şi încredere formulate, evaluarea anomaliilor de pe

tubulaturile conductelor şi de pe elementele componente de tip special ale conductelor se poate
realiza la:
 Nivelul 1, care corespunde unei evaluării acoperitoare, bazată pe aplicarea unei succesiuni
de criterii, care necesită un volum minim de date şi informaţii privind conducta sau
elementul de conductă analizat; evaluarea la nivelul 1 poate fi realizată de personalul
ingineresc aparţinând exploatărilor teritoriale ;
 Nivelul 2, care corespunde unei evaluări mai detaliate şi care conduce la rezultate mai
precise decât nivelul 1 (informaţiile necesare pentru o astfel de evaluare sunt similare celor
cerute de aplicarea evaluării la Nivelul 1, dar calculele care se efectuează sunt mai
amănunţite şi mai riguroase); evaluarea la Nivelul 2 poate fi realizată de personalul
ingineresc, cu experienţă şi competenţă în efectuarea evaluărilor privind potentialul de
funcţionare a conductelor ;
 Nivelul 3, care corespunde celei mai detaliate evaluări şi care conduce la rezultate mai
precise decât cele furnizate de evaluarea la nivelul 2 (informaţiile necesare pentru o astfel de
evaluare sunt mai detaliate, iar evaluările care se fac sunt bazate pe analize şi simulări
numerice, folosind, de exemplu, metoda elementului finit); evaluarea la nivelul 3 este
realizată în principal de inginerii specialişti, cu experienţă şi competenţă în efectuarea
evaluărilor privind aptitudinea de funcţionare a conductelor, incluşi într-o grupă de experţi .
Figura 18. Refulatoare pătrunse și inele interioare; Curbe cu gușă și reduceri ale diametrului nominal .
Anomaliile de tip lipsă de material, generate în principal prin procese de coroziune, se evaluează pe
baza unor proceduri elaborate, utilizând metode adecvate, cum sunt metodele din ASME B31.G şi
API 579-1/ASME FFS-1. Intervalul maxim de timp, de la depistarea unor astfel de anomalii şi până
la aplicarea lucrărilor de mentenanţă pentru remedierea sau eliminarea acestora.
Anomaliile de tipul indentaţiilor şi scobiturilor se evaluează, de asemenea pe baza unei proceduri
elaborate, utilizând o metodă adecvată, cum este cea din API 579-1/ASME FFS-1. Anomaliile de
tipul fisurilor sau crăpăturilor, care au cel mai mare potenţial de a determina incidente, se supun
evaluării numai în cazurile în care nu au afectat etanşeitatea conductei (nu au determinat scăpări de
gaze), iar intervenţiile pentru remedierea lor nu se pot realiza cu uşurinţă şi operativitate; anomaliile
de tipul fisurilor şi crăpăturile se evaluează numai la nivelurile 2 sau 3, pe baza unor proceduri
elaborate, utilizând o metodă adecvată, cum este cea din API 579-1/ASME FFS-1.
Toate anomaliile (imperfecţiuni şi defecte) de pe conducte, depistate cu ocazia activităţilor
programate pentru verificarea stării tehnice sau cu ocazia intervenţiilor determinate de incidentele
pe care le-au produs, trebuie incluse într-o bază de date informatizată, organizată şi gestionată,
29 Ploiești, 2015
constituită şi actualizată permanent la nivelul fiecărei exploatări teritoriale şi a sectoarelor de

exploatare din subordine.
Baza de date privind anomaliile depistate pe conducte şi incidentele generate de acestea trebuie să
conţină toate informaţiile necesare fundamentării analizelor de risc şi aprecierii măsurii în care
îndeplineşte indicatorii, prevăzuţi de standardul naţional de performanţă pentru serviciul de
transport al gazelor naturale, privind continuitatea serviciului şi integritatea şi funcţionarea în
siguranţă .
Informaţiile din baza de date trebuie să permită determinarea, pentru fiecare conductă, pentru
conductele fiecărui sector de exploatare şi fiecărei exploatări teritoriale, pentru fiecare sistem de
conducte, a indicatorilor de caracterizare a performanţelor de integritate structurală şi de funcţionare
în siguranţă.
Documentele primare pentru constituirea bazei de date sunt:

 Fişele de expertizare şi rezolvare a anomaliei/incidentului, care se întocmesc atât pentru
anomaliile depistate înainte de a produce incidente, cât şi pentru anomaliile care au generat
incidente,
 Rapoartele de constatare din Programele de urmărire specială în exploatare a conductelor .
2.4.3. Mentenanța gazoductelor

Activităţile de mentenanţă a conductelor sunt realizate de sistemul integrat de mentenanţă, care
reprezintă ansamblul de măsuri organizatorice, tehnice şi economice privind întreţinerea
(mentenanţa preventivă) şi repararea (mentenanţa corectivă) conductelor.
Sistemul de mentenanţă trebuie să îndeplinească următoarele cerinţe:
 asigură că toate conductele sunt disponibile (la parametrii proiectaţi, cu realizarea tuturor
cerinţelor funcţionale) un timp îndelungat (la nivelul durabilităţii lor economice), cu un
nivel acceptabil (tolerabil) al riscului de producere a incidentelor;
 permite planificarea lucrărilor de mentenanţă în perspectiva apropiată şi îndepărtată, astfel
încât acestea să poată fi pregătite corespunzător, iar durata lor să poată fi estimată;
 permite evaluarea şi planificarea finanţării lucrărilor de mentenanţă şi asigură un nivel
minim al cheltuielilor legate de efectuarea lucrărilor de mentenanţă.
Deoarece există posibilitatea ca în cursul exploatării să intervină şi cedări neprevăzute sau
neaşteptate, este necesar ca sistemul de mentenanţă să îndeplinească în paralel şi cerinţele unui
sistem de reparaţii (neplanificate) după necesităţi, reglementând modul în care trebuie să se
intervină în regim de urgenţă (accidental), pentru efectuarea lucrărilor de mentenanţă adecvate
rezolvării incidentelor produse intempestiv (adică, limitarea amplorii cedărilor, minimizarea
consecinţelor incidentului şi repunerea în funcţiune a conductelor în condiţii de deplină siguranţă
tehnică).
30 Ploiești, 2015
Figura 19. Strategia întocmirii programelor de mentenanță .
Figura 20. Etapele programelor de reabilitare .
31 Ploiești, 2015
Sistemul de mentenanţă preventiv planificată, cu planificare controlată organizat prevede,

programează şi realizează următoarele categorii de intervenţii la conductele:
 activităţi de supraveghere şi întreţinere (SI);
 revizii tehnice (Rt);
 reparaţii curente (RP).
Supravegherea şi întreţinerea – SI presupune controlul modului de operare a conductelor,
depistarea primelor semne ale degradării şi apariţiei anomaliilor şi furnizarea de informaţii privind
efectuarea unor intervenţii de terţă parte la conducte sau producerea unor solicitări exterioare
accidentale datorită unor manifestări climatice sau mişcări ale pământului; în această categorie se
pot încadra, de exemplu activităţile de inspecţie prin patrulare terestră, a căror frecvenţă trebuie să
fie suficientă pentru a da caracter de continuitate în timp informaţiilor furnizate în rapoartele lor.
Reviziile tehnice – Rt sunt activităţi planificate prin care se determină / verifică starea tehnică a
conductelor, se evaluează rezistenţa mecanică reziduală a acestora, se estimează durata lor de viaţă
remanentă şi, pe această bază, se programează reparaţiile şi se stabileşte conţinutul acestora.
Reparaţiile – RP sunt intervenţii care se execută periodic, de obicei, planificat, având ca scop
remedierea sau eliminarea anomaliilor de pe tronsoanele de conductă sau de pe elementele
componente de tip special ale conductelor; în funcţie de amploarea lucrărilor care se execută şi de
valoarea (costul) acestora, reparaţiile curente se împart în reparaţii de gradul I – RP1 şi reparaţii de
gradul II – RP2;
Reparaţiile de gradul I – RP1 constau din remedierea unor anomalii / defecte cu extindere mică sau
moderată sau refacere straturi de vopsirii şi izolații pe suprafeţe relativ restrânse, înlocuirea unor
segmente scurte de tubulatură, înlocuirea unor componente simple de conductă sau efectuarea unor
intervenţii cu caracter provizoriu sau permanent, pentru rezolvarea unor incidente minore sau
moderate şi se execută, pe baza unor Programe Tehnologice de Executie de către Exploatările
Teritoriale, folosind procedurile şi instrucţiunile de lucru elaborate.
Reparaţiile de gradul II – RP2 constau din remedierea unor anomalii / defecte cu extindere mare,
înlocuirea unor porţiuni de tubulatură sau unor componente complexe ale conductelor, realizarea
unor lucrări de întreţinere de mare amploare sau efectuarea unor intervenţii cu caracter definitiv
pentru rezolvarea unor incidente şi se execută pe baza unor proiecte constructive şi unor tehnologii
elaborate de entităţile de specialitate sau de terţe părţi, angajate pe bază de contracte de prestare de
servicii sau de lucrări.
3.SEISMICITATEA OLEOGAZODUCTELOR
3.1.Elemente de inginerie aplicată,seismică și antiseismică
Cutremurul sau seismul se definește ca: “o serie de unde elastice în crusta pământului, produse de
relaxarea bruscă a tensiunilor acumulate de-a lungul faliilor tectonice sau acțiunii vulcanice din care
rezultă mișcări ale scoarței pământului”, fig. 21.
Figura 21. Încărcare dinamică de lungă durată.
32 Ploiești, 2015
Nu sunt cunoscute cu certitudine cauzele producerii cutremurelor, dar un lucru este sigur și anume
că aceste mișcări au ca efect echilibrarea sau dezechilibrarea sistemului forțelor produse la
coliziunea faliilor,apărută ca urmare a ruperii conglomeratului masiv, care prin răcire, a condus la
nașterea continentelor .
Ca urmare a acestei separări de mase masive, care a dus la evolutia actualei poziții a continentelor
pe suprafața pământului, au apărut faliile tectonice care caracterizează zonele seismice ale
pământului.
În același timp, inelul de foc , datorat lanțului vulcanilor activi, reprezintă cea de-a doua zona cu
potențial seismic deosebit.
Această zonare seismică, ca urmare a celor două tipuri de cauze generatoare de cutremure, definește
și modurile de producere ale acestora ca fiind : cutremure tectonice (cauzate de mișcărilor crustei
pământului), cutremure vulcanice (cauzate de activitatea vulcanică), cutremure de colaps (produse
ca urmare a prăbușirilor cavernelor subterane și minelor) și cutremure produse de explozii nucleare
sau de natură chimică.
Cutremurele tectonice au un mecanism focal produs de mișcările plăcilor crustei pământului la
nivelul faliilor (suprafețelor de contact) de tip compresional extensional sau de translație(fig.22).
Figura 22. Mișcările provocatoare de cutremure se percep sub forma unor unde
seismice care se dezvoltă atât pe orizontală, cât și pe verticală și care se transmit prin scoarța pământului de
la punctul de dezechilibru la nivelul faliilor, denumit epicentru (fig.23) .
33 Ploiești, 2015
Figura 23. O apreciere practică asupra magnitudinii unui cutremur se poate

face prin echivalare cu energia produsă de explozia unei cantități de TNT,
(tabelul 2) .
Tabelul 2. Caracterizarea seismelor.
În concordanță cu magnitudinea posibilelor seisme, conform zonării locației, se vor avea în vedere
următoarele criterii concrete privind proiectarea, cu luarea în considerare a protecției antiseismice a
construcției instalațiilor de gaze naturale:
 Criteriul absorbtiei eficiente de energie a fundatiilor si constructiilor din beton armat;
 Criteriul evaluarii corecte a elasticitatii/ flexibilității constructiilor
metalice - cadre, estacade, suporturi etc in vederea reducerii vibratiilor si
oscilatiilor prelungite;
 Criteriul bunei conceptii a elementelor de arhitectura in vederea eliminarii tutror
posibilitatilor de deteriorare a elementelor de structura de natura estetica;
 Criteriul bunei circulatii de incinta in scopul eliminarii strangularilor
in cazul interventiilor.
 Criteriul reparabilitatii ;
 Criteriul operarii in siguranta - “Life Safety”.
Strategia proiectării antiseismice a instalațiilor de gaze petroliere lichefiate se referă la elementele de
realizare a construcțiilor clădirilor/halelor, a elementelor instalațiilor propriu-zise: conducte
tehnologice și de utilități, sisteme de alimentare cu energie electrică, instalații de producere a
utilităților-abur, apa caldă, sistemul de alimentare cu produse de stingere a incendiilor-apă, spumă,
depozitul subteran propriu-zis, atelierele de intreținere-incercări, etc.
34 Ploiești, 2015
Elementele pentru disiparea energiei sunt utilizate pentru reducerea trepidațiilor (scuturărilor) in
timpul seismelor ; energia va fi disipată prin materiale care se deformează controlat sau în cazul
construcțiilor amortizează șocurile din vibrațiile produse de undele seismice, figurile 21,22.
Tot din strategia de proiectare antiseismică mai face parte și izolarea bazei construcțiilor fie că este
vorba de fundație sau de celelalte plăci de susținere a echipamentelor instalațiilor de GPL.
Este vorba în acest caz de lagărele de izolare antiseismică a fundațiilor clădirilor, echipamentelor de
comprimare, conductelor etc, de izolatorii antiseismici și de amortizoare.
Figura 24. Tipuri de lagare de izolare seismice.
Izolatoarele antiseismice sunt utilizate și pentru protecția antiseismică a unor elemente din
construcția clădirilor.
Amortizoarele antiseismice absorb o mare parte din energie pe care o transformă într-o
deplasare tolerabilă.
Aceste amortizoare atenuează efectele seismelor și din acest punct de vedere se clasifică în :
 amortizoare hysteretice (cu histerezis puternic) care utilizează deformtațiile controlate
ale metalelor;
Figura 25. Tipuri de izolatoarele antiseismice.
35 Ploiești, 2015
 amortizoare vasco-elastice folosesc întinderea unui elastomer în combinație cu o parte

metalică ;
 amotizoare frictive utilizează frecarea unui metal pe alt tip de suprafață;
 amotizoare vâscoase care comprimă un fluid într-un cilindru cu piston;
 amortizoare hibride care utilizează combinații dintre elastomeri și metale sau alt tip de
materiale.
Figura 26. Elementele componente ale unui amortizor seismice.
Pentru protecția antiseimică a instalatiilor de gaze naturale au fost concepute sisteme speciale de
protecție a conductelor de GN, armături antiseismice cu blocare/ închidere la seisme (fig.27) și
supape de exces de debit care închid fluxul de gaze la ruperea/ distrugerea conductei.
Ingineria seismică este un domeniu al ingineriei care are ca scop reducerea efectelor cutremurelor
de pământ asupra construcțiilor inginerești.
Aceasta se ocupă cu:
 studierea acelor aspecte ale seismologiei si geologiei care sunt importante pentru problema,
 analiza raspunsului dinamic al structurilor sub actiunea miscarii seismice,
 dezvoltarea si aplicarea unor metode de planificare, proiectare si executie a constructiilor
rezistente la efectul cutremurelor de pamânt.
Ingineria seismică se întrepătrunde cu geologia pe de o parte, și cu științele sociale, arhitectura și
acțiunile autorităților pe de altă parte.
Seismologia este o ramură a geologiei care studiaza vibrațiile create atât de surse naturale -
cutremure de pământ si erupții vulcanice, cât și de surse artificiale - explozii subterane.
Seismologia inginerească are ca obiectiv explicarea și prezicerea mișcărilor seismice puternice
dintr-un amplasament și studiul caracteristicilor mișcării seismice care sunt importante pentru
răspunsul structurilor inginerești.
Pionierul cercetărilor moderne de seismologie a fost inginerul irlandez Robert Mallet, care a
întreprins studii de teren temeinice după cutremurul din Napoli din 1857 (Italia).
Acesta a explicat "masele dislocate de piatră și mortar" folosind termeni și principii ale mecanicii, și
a creat astfel un vocabular de bază, conținând termeni precum: seismologie, hipocentru, isoseismic.
Inginerii constructori sunt interesați de mișcările seismice puternice, care pot produce distrugeri
semnificative asupra construcțiilor.
36 Ploiești, 2015
Figura 27. Armături antiseismice cu blocare/ închidere la seisme .
Cu toate acestea, primii 60 de ani ai secolului XX au fost marcați de cercetări seismologice ale
undelor seismice de la cutremure îndepărtate folosind seismografe foarte sensibile.
Aceste aparate nu erau potrivite pentru cutremure mai rare și mai puternice, relevante pentru
practica inginerească.
Un aparat seismic reprezintă un sistem cu un singur grad de libertate dinamică care înregistrează
răspunsul acestuia la perturbaţiile provenite din deplasările bazei ca urmare a mişcării terenului.
Figura 28. Conceptul unui seismograf (a) și un accelerometru modern (b) .
37 Ploiești, 2015
Sistemele de amortizare a vibraţiilor construcţiilor datorate acţiunilor seismice şi eoliene s-au

bucurat în ultimul timp de o largă răspândire în ţările cu tradiţie în cercetarea şi proiectarea
structurilor de construcţii pentru a rezista acţiunilor dinamice la care sunt supuse .
Figura 29. Reprezentarea schematică a undelor seismice:a) unde P, b) unde S, c)unde Rayleigh, d) unde
Love (sursa: Bolt, 2004).
Este vorba, în general, de ţări avansate tehnologic, care au putut imagina concepe şi testa astfel de
sisteme (Statele Unite, Canada, Japonia, ţările Asiei de sud-est, China, Australia, Noua Zeelandă,
ţările Europei Occidentale).
Se urmăreşte astfel reducerea efectelor acţiunilor orizontale şi îmbunătăţirea răspunsului structurilor
sub acţiunea acestor solicitări.
Eficienţa acestor sisteme este deosebit de mare, chiar spectaculoasă, dacă avem în vedere că
răspunsul structurilor este ameliorat cu până la 50 % .
Structurile active la acţiuni dinamice fac parte din aşa-numita categorie a ”construcţiilor
inteligente”, construcţii care ”sunt ajutate” să aibă o bună comportare sub acţiunea seismică sau
eoliană.
Aceste sisteme s-au folosit în principal în domeniul construcţiilor înalte, dar nu numai, adică acolo
unde amplitudinile vibraţiilor produse de încărcările orizontale sunt în unele cazuri exagerat de
mari, atrăgând după sine suprasolicitări ale structurilor de rezistenţă ale acestor construcţii dar şi un
accentuat disconfort ocupanţilor acestora.
3.2.Hazardul seismic al oleogazoductelor

Cutremurele de pământ, prin efectele lor distrugătoare - datorate mișcării terenului, falierii la
suprafața Pământului, deformării tectonice, lichefierii solului, alunecărilor de teren – reprezintă o
problemă gravă și dificilă cu care se confruntă societatea modernă, prezentate în tabelul 3.
Problema hazardului seismic devine și mai acută în ultimii ani, având în vedere faptul că
vulnerabilitatea este în continuă creștere prin intensificarea urbanizării și industrializării în zonele
expuse.
Distrugerile produse de seismele puternice recente, în diferite regiuni ale globului, atrag atenția
asupra necesității luării de măsuri urgente pentru reducerea pierderilor de vieți omenești și a
pagubelor sociale și economice.
Un instrument important în creșterea nivelului de pregătire pentru cutremure și îmbunatățirea
politicilor de prevenire a dezastrelor în arii dens populate din regiunile seismice, îl reprezintă
scenariile de distrugeri și studiile vizând estimarea pierderilor.
38 Ploiești, 2015
Figura 30. Raporturile dintre om si mediu (dupa Panizza, 1990).
Primul pas în construirea scenariilor de distrugeri îl constituie estimarea hazardului seismic.

Hazardul seismic (H) este definit prin probabilitatea de apariție a unui eveniment cu potențial de
distrugere într-o zonă definită și un interval de timp dat. Vulnerabilitatea se definește prin gradul
asteptat de pierderi datorită unui eveniment distrugător, unde: 0 înseamnă că nu avem nici o
pierdere, iar 1 reprezintă pierderea totală.
Figura 31. Relatiile dintre hazard, fenomene extreme (F.E.) si elemente de risc (E.R.) .
Hazard ridicat nu înseamnă intotdeuna risc ridicat! Acest lucru se întâmplă atunci când
vulnerabilitatea este mică.
Densitatea mică a populației, terenuri corect folosite, construcții sigure, bine pregătite, vor duce la
un risc scăzut, chiar în ariile de hazard ridicat.
Analiza de hazard seismic necesită și cunoștințe din alte domenii decât seismologia.
Geologia este necesară pentru determinarea locației, configurației și definirii surselor seismice
potențiale, în particular a faliilor active cunoscute.
39 Ploiești, 2015
Tehnicile geofizice sunt necesare pentru definirea acelor surse seismice neobservate la suprafața
Pământului.
Analiza datelor istorice poate juca un rol decisiv în evaluarea unor cutremure nemăsurate
instrumental.
Există în momentul de față două abordări generale, distincte, de evaluare a hazardului indus de
cutremure: metoda deterministă si metoda probabilistă.
Abordarea deterministă dezvoltă scenariul unui cutremur particular, de o dimensiune specificată,
produs intr-o locație specificată, pe baza căruia este evaluată mișcarea terenului în amplasamentul
de interes.
Metodologia deterministă standard constă din următorii pași:
 Pasul 1 - constă în definirea unei surse sau a mai multor surse posibile care pot afecta
amplasamentul. Configurația surselor individuale poate fi punctuală, liniară, arii sau chiar
volume, depinzând de tipul de sursă ales și de posibilitatea de definire geologică a lor.
 Pasul 2 - constă în selectarea așa numitul cutremur de control. Potențialul seismic al
fiecărei surse seismice, descrise în etapa 1, depinde de cutremurul maxim care poate fi
generat în sursă. Acesta poate fi cutremurul așteptat, cutremurul maxim credibil sau orice
alt tip de cutremur. Criteriul specific ales este unul dintre cele mai importante elemente în
determinarea nivelului de conservatorism. Responsabilitatea alegerii acestui cutremur de
control este imensă și acest fapt constituie partea cea mai vulnerabilă a analizei
deterministe. Magnitudinea cutremurului sau intensitatea epicentrală sunt în mod obișnuit
folosite pentru definirea mărimii cutremurului (care aici poate fi: durata, magnitudinea,
accelerația maxim, etc.).
Pe lângă aceste mărimi, exista o distanță corespunzătoare care reprezintă distanța, de obicei
cea mai apropiată, dintre sursa și amplasament. Unul dintre aceste ipotetice cutremure va
fi cutremurul de control, adică cel care generează mărimi caracteristice (intensitatea,
accelerația maximă, viteza relativă, perioada predominantă, etc.) ce domină efectele
celorlalte cutremure. Acesta va fi cutremurul considerat a fi cel mai important în definirea
hazardului seismic. În această etapă pot fi folosite mai multe cutremure de control, deoarece
nu este totdeauna evident care eveniment este asociat cu cea mai mare mișcare a terenului
în amplasamentul de interes. Acest lucru se poate întâmpla atunci cand o sursă seismică este
tot atât de importantă ca și celelalte, sau când utilizăm mai mulți parametrii ai terenului din
amplasament în definirea hazardului seismic (de exemplu, accelerația maximă, viteza
relativă maximă, deplasarea relativă maximă, perioada fundamentală, accelerația maximă
spectrală, etc.).
 Pasul 3 - constă în determinarea efectelor cutremurului, în mod normal mișcarea terenului
în amplasamentul studiat. Aceasta se face prin estimări ale intensității, deplasării, vitezei
sau accelerației terenului, pentru cutremurul de control, la diferite distanțe epicentrale. Ele
constau dintr-o curbă aproximată de datele observabile, atunci când ele există (relația de
atenuare).
În final, analiza deterministă furnizează scenariul reprezentând cea mai severă situație așteptată,
fără a da însa informații asupra apariției ei în timp.
Astfel, abordarea deterministă nu indică probalitatea producerii cutremurului de control în timpul de
viață al structurilor construcțiilor din amplasament.
Abordarea probabilistă, propusă prin lucrarea de pionierat a lui Cornell (1968), a devenit o
metodă standard larg acceptată și utilizată la scara mondială. Ea constă din 4 pași de bază, unele
dintre acestea coincid parțial cu cele ale abordării deterministe (Reiter, 1990).
 Pasul 1 - se definesc sursele seismice. în general este similară cu etapa 1 din analiza
deterministă, cu excepția ca sursele sunt definite explicit ca având un potențial
seismic constant, adică probabilitatea de apariție a cutremurelor sau a unui cutremur de o
anumită mărime este aceeași în cadrul sursei. Sursele pot varia de la surse liniare pana la
regiuni seismotectonice (exemplu: zona seismogena Vrancea).
40 Ploiești, 2015
 Pasul 2 - se definesc aici caracteristicile seismice de recurență pentru fiecare sursă. Aceasta
etapa este fundamental diferită de Pasul 2 din analiza deterministă. În locul cutremurului de
control sau al cutremurului maxim pentru fiecare sursă, aici fiecare sursă este caracterizată
de o relație de recurență sau o distribuție a probabilității de apariție a cutremurelor. O relație
de recurență indică probabilitatea ca un cutremur de o marime dată, cu epicentrul oriunde în
cadrul sursei, într-un interval de timp, de obicei de 1 an, sa aibă loc. Este ales un cutremur
maxim pentru fiecare sursa. În contrast cu procedura deterministă, acest cutremur maxim nu
reprezintă singurul cutremur considerat, ci doar limita superioară a mărimii cutremurelor ce
vor intra în analiza pentru fiecare sursă considerată.
 Pasul 3 - se face estimarea efectului cutremurului în amplasament la fel ca în analiza
deterministă, numai că în analiza probabilistă există o familie de curbe de atenuare pentru
fiecare magnitudine. Fiecare curba de atenuare are gradul său de incertitudine cu setul de
date cunoscute .
 Pasul 4 - constă în integrarea, pe întregul domeniu de magnitudini și distațe, pentru fiecare
sursă seismogenă, pentru a obține,în amplasamentul particular, valorile hazardului
probabilist, în forma unei distribuții cumulative, pentru parametrii ce descriu mișcarea
terenului. Efectele tuturor cutremurelor, de diferite dimensiuni, produse în diferite locații
seismogene și cu diferite probabilități de apariție, sunt integrate într-o singură curbă, ce
exprimă probabilitatea de depășire, într-o perioadă de timp specificată, a anumitor valori ale
parametrilor descriind mișcarea seismică în amplasament.
Comparând cele două metodologii de evaluare a hazardului seismic, remarcăm că abordarea
deterministă este mai intuitivă; ea presupune producerea unui cutremur bine definit, în termeni de
magnitudine și distanța sursă - amplasament), utilizat ulterior în toți pașii succesivi ai analizei.
Totuși, alegerea cutremurului de control este în mare măsură rezultatul unui raționament și nu unul
cantitativ.
Figura 32. Abordarea deterministă vs. abordarea probabilistă .
Dimpotrivă, analiza probabilistă permite utilizarea de evenimente și modele de atenuare variate.

Hazardul estimat încorporează efectele tuturor cutremurelor considerate capabile să afecteze un
amplasament particular, și se pot utiliza în calcul mai multe modele de atenuare, fiecare cu
incertitudinea lui; de asemenea, probabilitățile de producere a evenimentelor de diferite mărimi sunt
incluse în analiză.
41 Ploiești, 2015
O trecere în revista detaliată și cantitativă a pașilor urmați în estimarea hazardului seismic

probabilist poate fi găsită în cartea „Metode și modele statistice în seismologie cu aplicații în
studiul complex al cutremurelor din unele zone ale României”, Moldovan I.A. (2007).
Hazardul reprezintă un input fundamental în evaluarea riscului și în procesul de stabilire a
politicilor pentru limitarea efectelor distructive ale cutremurelor.
Ambele metodologii, deterministă și probabilistă, au un rol în analizele de hazard și risc seismic, a
căror finalitate o constituie luarea de decizii precum selecția criteriilor și a nivelelor de proiectare și
reabilitare a construcțiilor, planificarea financiară pentru pierderile cauzate de cutremure (nivele de
asigurare sau reasigurare sau autoasigurare), investițiile pentru sistemele industriale, planificarea
pentru raspunsul de urgență și intervenția post-cutremur, planificarea pentru redresarea pe termen
lung.
Figura 33. Cunoaştere avansată privind procesul seismic şi propagarea undelor seismice cu aplicaţie la
evaluarea hazardului seismic şi reducerea riscului seismic .
Direcţii de cercetare:
 Studii de seismicitate
 Fizica sursei seismice
 Propagarea undelor seismice (atenuare şi anizotropie)
 Hazard seismic
 Predicţia cutremurelor.
Modificările fizico-chimice şi de stress produse atât la nivel subcrustal (cutremure de pământ de
adâncime intermediară) cât şi superficial (alunecările de teren asociate), care pot reprezenta cauza
probabilă a instalării stării de instabilitate din zona geodinamic activă Vrancea şi în arealul din
imediata vecinătate, pot fi evidenţiate prin comportament anormal al parametrilor înregistraţi
continuu în observatoare geodinamice şi/sau în puncte discrete aplasate pe suprafaţa de alunecare.
În acest scop, a fost aleasă o zonă test (Observatorul Proviţa de Sus) unde au fost instalate
echipamente specifice (fig.34), necesare pentru monitorizarea EM multiparametrică, capabile să
contribuie la evaluarea hazardului natural datorat cutremurelor de pământ (Stănică D.A. et al., 2009;
Stănică D. and Stănică D.A., 2010; Stănică D. and Stănică D.A., 2011 ) şi alunecărilor de teren
induse de acestea (Stănică D.A. et al., 2008; Stănică D.A. and Stănică D., 2010; Stănică D.A. and
Stănică D., 2011).
42 Ploiești, 2015
Figura 34. Configuraţia sistemului de monitorizare continuă şi în puncte discrete.

EV, EE, ES şi EN-senzori electrici pe cele 4 direcţii .
3.3.Analizarea riscului seismic al oleogazoductelor

Conform definiţiei date de UNESCO, riscul natural este funcţie de hazardul natural, vulnerabilitate
și expunere:
Risc = Hazard × Vulnerabilitate × Expunere
Unde hazardul natural reprezintă un fenomen natural care prin efectele sale poate afecta foarte
sever o zonă, într-un anumit interval de timp; vulnerabilitatea se referă la posibilitatea ca o
categorie deelemente la risc să fie afectate negativ de către un hazard natural; expunerea reprezintă
proprietateaunei categorii de elemente la risc de a fi supuse impactului unui hazard natural.
43 Ploiești, 2015
Figura 35. Studiul vulnerabilităţii şi riscului seismic pe teritoriul României .
Direcţii de cercetare :
 Hazard seismic ;
 Reducerea riscului seismic ;
 Studii de microzonare seismică ;
 Studii de vulnerabilitate seismică ;
 Efecte locale ;
 Mecanica pământurilor, dinamica neliniară a pământurilor ;
 Teorii statistice cu privire la seisme ;
 Seismologie urbană .
Expunerea poate fi constantă sau variabilă în timp. Elementele
la risc se referă la oricare dintre valorile sociale (oameni, proprietăţi, activităţi etc.) care pot fi
afectate negativ de incidenţa unui hazard natural. Prin urmare,
riscul seismic descrie consecinţele negative asupra așezărilor umane care pot să apară în urma unui
cutremur, iar orice analiză de risc seismic este convertită în final în termeni monetari.
Figura 36. Limitele riscului tolerabil .
La fel ca oricare risc natural, riscul seismic este definit în funcţie de 3 parametri: hazardul seismic,
vulnerabilitatea seismică sau gradul de distrugere așteptat la structuri și infrastructură din cauza
unui cutremur și pierderile estimate, evaluate în pierderi economice și de vieţi omenești.
Pierderea, de exemplu, se referă la valoarea structurii.
Trebuie dată în valori monetare sau în costuri de reconstrucţie sau reparaţie.
De asemenea, scenariile de pierderi se folosesc deseori în sistemul de asigurări, unde rămâne
deschisă întrebarea: „Cât costă viaţa unui om?”.
Riscul seismic poate fi micșorat prin reducerea componentelor sale – hazardul seismic,
vulnerabilitatea seismică și pierderile așteptate.
Hazardul seismic poate fi redus prin relocalizarea structurilor din zonele unde pot să apară
cutremure de magnitudine ridicată, hazardul seismic fiind condiţionat de seismicitate regională și de
caracteristicile tectonice și geologice locale.
Dacă o structură nu poate fi relocalizată din considerente economice și/sau naturale, atunci la
hazardul seismic se adaugă și vulnerabilitatea seismică,
acestea devenind astfel un singur factor care se referă la posibilitatea ca o structură să reziste la
acţiunea unui cutremur.
44 Ploiești, 2015
Dacă aceste factor este combinat cu pierderile așteptate în cazul unui cutremur puternic, atunci se
estimează riscul seismic.
Riscul seismic poate fi redus prin evitarea apariţiei distrugerilor la structuri, prin relocalizare sau
prin creșterea capacităţii de rezistenţă la cutremure a structurilor și prin micșorarea pierderilor
așteptate, prin dezvoltarea unui plan de răspuns, prin emiterea unor poliţe de asigurări în caz de
cutremur etc.
Vulnerabilitatea umană
Alături de vulnerabilitatea seismică, anterior prezentată, vulnerabilitatea
umană, reflectată de pierderi financiare, structurale și mai ales umane, este agravată prin lipsa de
planifi care sau lipsa unui management potrivit pentru situaţii de urgenţă și catastrofe naturale, aici
incluzând efectele dezastruoase ale cutremurelor.
Pierderile provocate depind de capacitatea populaţiei de a suporta sau de a rezista dezastrelor.
Acest mod de abordare a dezastrului natural este concentrat în formularea: „dezastrul se produce
atunci când hazardul se întâlnește cu vulnerabilitatea”.
Astfel, un hazard natural nu va provoca niciodată un dezastru natural, într-o zona fără
vulnerabilitate, de exemplu, producerea unui seism puternic într-o regiune nelocuită de oameni.
Termenul „natural” este mult discutat, pentru că evenimentele seismice, în sine, nu pot fi privite nici
ca „hazard”, nici ca „dezastru” fără implicarea factorului uman.
Figura 37. Hazard natural (inundații) .
Din această perspectivă este ușor de înţeles de ce este important ca abordarea psihologică a riscului
seismic să aibă în vedere, simultan, atât reducerea vulnerabilităţii, cât și creșterea capacităţii de
acţiune a comunităţilor umane, care prezintă riscuri crescute în faţa dezastrelor naturale.
Întrucât producerea unor cutremure nu poate fi evitată, în vederea reducerii gradului de
vulnerabilitate a comunităţilor este necesar să se intervină activ, mai ales pe lângă categoriile de
populaţie cele mai expuse, astfel încât consecinţele nefaste ale unui posibil dezastru să fie minore.
Prin urmare, cuvântul de ordine trebuie să fie: „anticiparea, pe cât posibil, a producerii hazardului
seismic, pentru a ști cum să-i faci faţă în ziua în care se produce”.
În cazul populaţiilor expuse riscului seismic și mai ales pentru grupurile cele mai vulnerabile, cum
ar fi : copiii, bolnavii cronici, femeile însărcinate, răniţii, persoanele cu dizabilităţi grave și
persoanele în vârstă, trebuie elaborat un set de măsuri prin care acestea să fi e învăţate să facă faţă
unei catastrofe.
45 Ploiești, 2015
Figura 38. Diagramă prin sectoare circulare a numărului de victime raportat în

urma cutremurelor care s-au produs pe glob în deceniul 2000–2009 şi respectiv în
ian.- noiemb. 2010 .
De asemenea, este necesară planificarea unor serii de acţiuni de protecţie și prevenire accidentelor,
concomitent cu pregătirea psihologică a oamenilor, în caz expunere la risc seismic.
O strategie de pregătire pentru a face faţă riscului natural, respectiv, riscului seismic, implică
oamenii, în dubla lor postură de creatori și beneficiari.
Pe fundalul proiectării strategiei se află dimensiunea comportamentului uman.
Atunci când oamenii sunt ameninţaţi de un hazard natural trebuie să se pregătească, iar acest lucru
presupune:
 căutarea de informaţii despre cum se poate reduce riscul natural ;
 consolidarea reședinţelor: oricare persoană a cărei locuinţă poate fi distrusă sau avariată de
un hazard natural trebuie să-și pregătească reședinţa cât de mult își poate permite, dar și
propria persoană pentru a ști ce să facă atunci când hazardul lovește .
Acest lucru presupune existenţa codurilor de construcţii adecvate gradului de impact al hazardului
natural după care rezidenţii să se orienteze în îmbunătăţirea reședinţelor. În cazul cel mai dorit
consolidarea reședinţelor se face cu sprijinul autorităţilor.
 comportamentul autoprotector: acest comportament apare mai degrabă când persoana este
informată despre riscul natural și este sigură că într-adevăr precauţiile funcţionează.
 implicarea politică: se obţine printr-o atitudine de coping4 centrată pe problemă, scopul este
de a avea oameni mai bine pregătiţi prin educare și informare pentru a face faţă unui
dezastru natural.
Pregătirea pentru situaţiile de risc seismic, în scopul evitării transformării acestuia în dezastru
natural, presupune:
 punerea în funcţiune a unor dispozitive de prevenire și de alertă;
 mecanisme de monitorizare permanentă;
 proximitatea și accesibilitatea structurilor și echipamentelor, urmat de accesul facil, la
ajutorul umanitar;
 suport psihosocial; și, atunci când situaţia o impune,
 stoparea violării drepturilor internaţionale ale omului.
46 Ploiești, 2015
În timpul producerii unui hazard seismic prima acţiune presupune ca persoana să se pună la adăpost,
apoi să închidă gazele și să-i ajute pe alţii dacă este nevoie.
În cazul unui dezastru se iniţiază imediat evacuarea și iau naștere comunităţile terapeutice –
oamenii muncesc împreună și își acordă asistenţă în timpul dezastrului sau imediat după aceea.
După dezastru foarte importantă este cercetarea post-dezastru, deoarece faza post-dezastru s-a
dovedit de multe ori a fi perioada precursoare următorului dezastru.
Cercetarea post-dezastru cuprinde:
• cunoștinţe despre ce se întâmplă imediat după un dezastru,
• cunoștinţe despre cum societatea, respectiv, membrii ei, întreprind acţiuni pentru
micșorarea efectelor dezastrelor viitoare.
Evaluarea pentru micșorarea efectelor posibilelor dezastre viitoare cuprinde:
• determinarea întinderii habitatului uman din zonele supuse hazardului seismic,
• întreaga gamă de posibile ajustări la hazardul seismic,
• cum indivizii percep și estimează producerea unui hazard seismic,
• cum sunt adoptate strategiile de reducere a distrugerilor,
• setul optim de ajustări având în vedere consecinţele sociale și culturale.
Ajustările includ încheierea de asigurări, proiectarea de sisteme de avertizare, sau pur și simplu
suportarea costurilor provocate de dezastru.
În faţa efectelor unui dezastru natural, oamenii pot avea două atitudini diferite: activă sau pasivă.
Oamenii de știinţă au sugerat un model cauzal pentru a prezice cine se va implica în activism și cine
nu în cazul unui cutremur cu potenţiale efecte distructive.
Atitudinile oamenilor în faţa riscurilor naturale depind de: conștientizarea existenţei unui hazard
natural; evaluarea consecinţelor unui dezastru; evaluarea tehnologiilor periculoase, dacă sunt
necesare, sau nu; încrederea sau neîncrederea în autorităţi.
Ele depind de: genul, educaţia oamenilor, proximitatea acestora faţă de hazardul natural, experienţa
anterioară a unui dezastru natural și gradul de expunere la media.
Odată formate, atitudinile faţă de hazardurile naturale sunt, la rândul lor, legate
de calitatea pregătirii oamenilor pentru a face faţă unui dezastru.
În situaţia producerii unui hazard seismic, acordarea ajutorului umanitar de urgenţă trebuie să
vizeze nouă sectoare principale, și anume:
1. gestionarea și distribuţia ajutorului umanitar (transportul, stocarea după transport a materialelor
de primă necesitate sau a alimentelor);
2. asistarea persoanelor sinistrate și asigurarea unui adăpost temporar;
3. accesul la apă și asigurarea profi laxiei;
4. ajutorul și susţinerea persoanelor sinistrate și mai ales a grupurilor vulnerabile;
5. asistenţa victimelor (readaptare fi zică, suport psihosocial);
6. sănătate preventivă, îngrijire și readaptarea pe bază comunitară în campusuri special amenajate;
7. reabilitarea și construcţia de locuinţe și a infrastructurii comunitare;
8. prevenirea unor eventuale accidente;
9. pregătirea pentru dezastre .
Preocupaţi de câștiguri cât mai rapide oamenii nu respectă aproape deloc regulile dezvoltării
durabile, căci la această dezvoltare ne referim, reguli care se aplică atât societăţii, cât și mediului
natural.
Prin urmare, de multe ori și prea târziu oamenii află o regulă de bază a dezvoltării durabile – aceea
de a ţine neapărat cont de hazardurile naturale care pot ameninţa societatea la un moment dat.
Hazardul natural nu poate fi trișat, dar abordând fără ezitare practicile adecvate, societatea îi poate
micșora cu siguranţă consecinţele.
47 Ploiești, 2015
CONCLUZII
Dintotdeauna omul s-a confruntat cu situaţii neprevăzute, de multe ori dificile sau fără ieșire, atunci
când forţele naturii se dezlănţuie producând victime umane și pagube imense.
Fie că este vorba de cutremure, de inundaţii, incendii sau alunecări de teren etc., nu de puţine ori
omul se simte de-a dreptul neputincios în faţa unor asemenea dezastre.
Cutremurele sunt evenimente care pot avea o infl uenţă distrugătoare asupra unor grupuri mari de
persoane sau comunităţi întregi și care pot cauza: distrugerea masivă de bunuri materiale, punerea
în pericol sau pierderea de vieţi.
În general, cutremurele au un impact negativ imens asupra dezvoltării comunităţilor (pe toate
planurile, nu numai material!), care, de cele mai multe ori nu pot fi depășit de comunitate cu
resursele proprii.
În ceea ce privește România, se poate spune că soluţiile cele mai bune pentru reducerea riscului
seismic sunt cele în care factorii de decizie, de la nivel guvernamental, trebuie să implementeze pe
termen lung strategii de dezvoltare continuă a ţării în plan socio-economic, alături de strategii de
informare și pregătire a populaţiei, în vederea depășirii, cu cât mai puţine consecinţe negative (de
natură materială, dar și psihologică), a unei situaţii de criză care poate fi declanșată de un viitor
cutremur vrâncean major.
Prin intermediul monitorizării a tuturor parametrilor specifici intrinseci și de operare ai
oleoductelor pot fi detectate și diagnosticate tehnic defectele existente, sau se poate interveni rapid
și eficient pentru înlăturarea avariilor, dacă acestea s-au produs .
Diagnoza tehnică, adică izolarea, identificarea ca natură și cuantificarea corespunzătoare ca forme,
tipuri și dimensiuni a defectelor se face cu ajutorul metodelor, procedeelor și mijloacelor de
diagnosticare tehnică nedistructive, vizual, pe bază de sunete, zgomote și vibrații, prin emisie
acustică, în câmp (electro)magnetic, cu mijoace speciale.
În vederea stabilirii programelor de mentenanță fundamentate științific, care pot asigura o durată de
procesare cât mai lungă a oleoductelor, s-a desprins concluzia ca este necesară cunoașterea stării
tehnice a acestora .
Cunoașterea precisă și detaliată a stării tehnice a oleoductului permite adoptarea sistemelor de
mentenanță precventivă și predictivă, care diminuează semnificativ riscul apariției avariilor, prin
intervenții necostisitoare în comparație cu lucrările de mentenanță corectivă .
În stabilirea strategiei de mentenanță a unui oleoduct, problemele care se ridică au în vedere
următoarele: stările de limită care pot interveni, probabilitățile de atingere ale stărilor de limită,
volumul de fluid care se poate elibera în cazul unui incident și densitatea de populație din zona
incidentului.
Practica industrială a demonstrat că, oricât de mult s-ar investi în vederea realizaării și menținerii
unui nivel înalt al fiabilității unui sistem tehnic/tehnologic, nu se poate asigura o fiabilitate ideală,
adică nu poate fi pus în operă un sistem care să nu degradeze în timp .
Fiabilitatea unui sistem tehnic/tehnologic este determinată de ansamblul tuturor factorilor implicați
în punerea în operă a acestuia: concepția, realizarea și procesarea sistemului.
Din acest motiv, realizarea și menținerea unui nivel ridicat al fiabilității presupune atât analiza
factorilor (materiali sau umani) în discuție, cât și acțiunea corespunzătoare asupra acestora .
Securitatea funcționării sistemelor reprezintă, prin cele patru componente specifice (securitate,
disponibilitate, fiabilitate și mentenanță) , o componentă de bază a cerințelor de procesare .
Punctul comun între componentele securității sistemelor îl reprezintă utilizarea instrumentelor
probabilistice, ca tehnică de apreciere a riscurilor asociate diferitelor stări de funcționare ale unui
sistem analizat .
Asigurarea unor niveluri ridicate de fiabilitate și de securitate tehnică este condiționată, în esență,
de îndeplinirea criteriilor mecanice de securitate tehnică.
48 Ploiești, 2015
Evaluarea relativă de risc este folosită ca să ajute la identificarea sau la confirmarea zonelor de risc
maxim .
România aspiră să devină un pol nodal în reţelele regionale de transport energie precum şi un
furnizor de energie în estul Europei, cele trei direcţii majore în care România trebuie să lucreze şi să
se dezvolte pentru dobândirea acestui statut sunt prezentate în Pactul pentru Energie încheiat în
luna mai 2013 şi anume:
 Interconectarea reţelelor de gaze naturale şi electricitate şi crearea infrastructurii fizice şi
instituţionale necesare operării unei pieţe lichide de energie;
 Dezvoltarea de noi surse autohtone de gaze naturale şi integrarea în pieţele regionale de
energie electrică;
 Asumarea politicilor energetice europene, creşterea capacităţii de negociere în instituţiile
UE şi colaborarea cu alte state membre în susţinerea obiectivelor strategice comune.
Pe fondul dependenţei semnificative a pieţei europene de energie de importul de resurse energetice
din Rusia şi Orientul Mijlociu, rolul rezervelor de gaze naturale recent descoperite în Marea Neagră
este fără îndoială major pentru siguranța energetică a României, pentru consolidarea poziţiei
României ca un jucator important în UE ca producator şi exportator de energie, pentru includerea
ţării pe trasele majore de transport gaze naturale ale Europei şi pentru creşterea bunăstării
economice a ţării în deceniile ce vin.
La orizontul anului 2023, cu interconexiunile necesare, România va avea mai multe opţiuni de
import de gaze naturale: prin intermediul terminalelor regionale de gaz natural lichefiat (GNL) din
Grecia, Croaţia şi Polonia, piaţa românească va putea achiziţiona gaze din Bazinul Levantin
(Mediterana de Est); prin interconexiunea Bulgaria –România va putea fi importat gaz caspic din
Coridorul Sudic de Gaz; tot prin Bulgaria ar putea fi importat suplimentar gaz rusesc, prin
gazoductul South Stream.
Apelarea la documente normative recunoscute şi larg aplicate (API 581, BS 5810, ASTMĂ
secţiunea IX, etc.) constituie ghiduri care să confere credibilitate în pregătirea programelor de
investigaţii, analiza şi formularea concluziilor asupra rezultatelor indicatorilor de fiabilitate, risc şi
disponibilitatea sistemelor tehnice .
Exploatarea necorespunzătoare a recipientelor aduce o cotă de cca. 60 % defectări catastrofale,
coroborat cu: reglarea incorectă a AMC-urilor, neîndeplinirea funcţiilor tehnolo-gice prevăzute,
nerespectarea tehnologiei de exploatare.
Analiza statistică a datelor dispo-nibile privind avarierea recipientelor sub presiune, permite
următoarele concluzii:
 riscul major de defectare corespunde zonelor sudate,
 peste 50 % din totalul avariilor recipientelor sub presiune sunt datorate abaterilor de la
condiţiile de exploatare prescrise,
 perioada cu cea mai mare probabilitate de manifestare a unor defecte ascunse, respectiv
perioada defectărilor precoce, este de 2-3 ani de exploatare, după care riscul de defectare
este mic şi rămâne constant în timp îndelungat (chiar 30 de ani de exploatare),
 riscul cedării ca urmare a destrămării lamelare sau stratificării tablelor laminate are acelaşi
ordin de mărime ca riscul defectărilor prin oboseală şi/sau coroziune.
Într-un program de fiabilitate efectuat de MobilOilCorp. New York au fost analizate 132 de avarii a
căror prejudiciu este de cca. 20 milioane de dolari. Ponderea utilajelor implicate /%/ este
următoarea:
a. Utilaje rotative 38%
b. Cazane de abur şi cuptoare 17%
c. Schimbătoare de căldură 17%
d. Rezervoare, recipiente 11%
e. Conducte tehnologice 10%
f. Aparate electrice 7% .
49 Ploiești, 2015
Din cele mai recente analize și studii făcute asupra pierderilor produse de dezastrele naturale și
antropice, rezultă ca dezastrele produse de cutremure ocupă primul loc. Cunoscutul filozof Seneca
in cartea sa "Chestiuni naturale" menționează: "Nici o primejdie nu este fără leac, de care să nu ne
putem feri, trăsnetul n-a distrus niciodată popoare întregi, ciuma depopulează orașele, dar nu le
distruge. Dar catastrofa cutremurelor de pământ este cea mai întinsă, cea mai inevitabilă, cea mai
neînduplecată, cea mai generală dintre toate primejdiile".
Seismicitatea teritoriului României este reprezentată în primul rând de Zona Vrancea care generează
cutremurele subcrustale puternice, dar și de zonele Banat, Crișana, Maramureș etc., unde se produc
cutremure crustale de intensitate și frecvențe mai reduse. În zonele seismice se află peste 75% din
populația țării, capitala București, 60-75% din fondurile fixe, 45% din rețelele vitale etc.
Zona cea mai vulnerabilă are circa 100.000 km2 și este expusă riscului seismic generat de zona
Vrancea .
Totalitatea măsurilor de protecție antiseismică preventive sunt cunoscute sub denumirea de
PREGĂTIRE ANTICIPATĂ PENTRU CUTREMUR .
Acesta este deci contextul în care se încadrează participarea conștientă a populației din zone expuse
seismelor la insușirea unor cunoștințe, privind propria protecție în caz de cutremur, sub îndrumarea
specialiștilor.
Experiența internațională confirmă oportunitatea și eficiența unor astfel de activități.
În Japonia,tara expusă unei seismicități deosebite, legislația privind prevenirea dezastrelor seismice
impune educarea antiseismică începând cu insușirea unor noțiuni în anii de școa1ă și continuând cu
participarea la acțiuni concrete de comportare și interventie în caz de dezastre.
Populația de toate vârstele este informată și educată prin diapozitive, afișe, povestiri,
filme,documentare, exerciții.
Pentru cetățenii adulți s-au instalat și simulatoare de cutremure spre a oferi celor interesați
posibilitatea de a suporta oscilații de tip seismic și de a-și înfrânge astfel teama cu ocazia altor
cutremure reale viitoare.
Ca strategie generală, România ar trebui:

 să conserve resursele de petrol și gaz metan existente prin menținerea unei extracții la
nivelul practicat astăzi și importul diferenței necesare pentru acoperirea consumului intern;
 să valorifice resursele de petrol și gaz metan cu precădere în chimie și petrochimie,
îngrășăminte agricole, prin acordarea de facilități economice–fiscale producătorilor (a se
vedea propunerea legislativă de modificare a Legii petrolului);
 să dezvolte Centrala Nucleară de la Cernavodă, date fiind experiența acumulată, resursele
de uraniu și producția proprie de apă grea de la Halanga–Turnu-Severin;
– sa dezvolte energia hidraulică, mai puțin poluantă și mai ieftină, dar care necesită
investiții majore;
 să dezvolte producția de biocarburanti (bioetanol, bio-diesel, DME – dimetileter) din
resurse vegetale regenerabile;
 să încurajeze cercetările autohtone în domeniul energiei solare, eoliene și al altor energii
neconvenționale și nepoluante.
50 Ploiești, 2015
BIBLIOGRAFIE
1. Pavel A.-Surse și riscuri de avarie în petrol-petrochimie-chimie.Ploiești,U.P.G.,1994;

2. Pavel A.-Siguranța în funcționare a utilajelor petrochimice. Vol. 1 , 2 si 3. București ,
Editura Tehnică .1987(1,2) și 1988 (3);
3. Pavel A.-Mine,Petrol și Gaze.1984;
4. Pavel A.-Elemente de inginerie mecanică. București ,Editura Didactică și Pedagogică,
1981;
5. Zecheru Gh.,Drăghici Gh.-Elemente de știința și ingineria materialelor,Vol.I,II.,Editura
ILEXIM și Editura Universității din Ploiești.Ploiești,2001/2002;
6. Tudor I.,Zecheru Gh. ș.a.-Protecția anticorosivă și reabilitarea conductelor și
rezervoarelor.Editura Universității Petrol-Gaze, Ploiești, 2007;
7. McClelland B. ,Reifel M.D. – Planning and design of fixed offshore platforms. New York ,
Van Nostrand Reinhold , 1986;
8. Buhlmann H. , - Mathematical Methods in Risk Theory.Berlin,Springer-Verlag,1970;
9. CuculescuI. ,Isbășoiu D. – Teoria probabilităților și statistică matematică – variabile
discrete. Curs pentru invățământul la distanță . Ploiești , Editura U.P.G. , 2002;
10. Popescu D. ,Pavel A. – Risc tehnic/tehnologic. Inginerie și management – Metoda MADS –
MOSAR .București , Editura Briliant , 1998;
11. Pavel A.-Joncțiuni tubular-racorduri și teuri.București,Editura Briliant,1998;
12. Pavel A.-Țevi,tubulaturi,component tubular,coloane tubular.București,Editura ILEX,2003;
13. Pavel A. ,Călărașu S.,Răican I. –Riscuri și surse de avarii mecanotehnologice în rafinaj-
petrochimie.6. Flambajul,voalarea,colapsul. Ploiești,Editura U.P.G.,2011,ISBN 978-973-
719-408-4;
14. Barbu G.-Metode de simulare cu aplicație în fiabilitate. București.Editura Tehnică,1992;
15. Popescu D.,Pavel A.-Risc tehnic/tehnologic-inginerie și management .Metoda MADS-
MOSAR. București,Editura Briliant,1998;
16. Stan M.-Fiabilitatea sistemelor și aplicații.Ploiești,Editura Universității Petrol-Gaze,2008;
17. Toader L. s.a.-Risc,calitate și management de mediu.Ploiești,Editura Universității Petrol-
Gaze,2008;
18. Collacott R.A. – Structural Integrity Monitoring .London-New York, Chapman and Hall,
1985;
19. O’Connor P.D.T. – Practical Reliability Engineering. Jhon Wiley and Sons, Inc.,
NewYork, 1991 ;
20. Pavel A. – Fragilizare, fisusrare, fracturare (3F). Ploiești, Editura Universității Petrol-Gaze
din Ploiești, 2010, ISBN 978-973-7928-31-3;
21. Zecheru Gh. ș.a. -Criterii de evaluare a gravității fisurilor de pe tubulaturile conductelor. În
Mecanica Ruperii-Buletinul ARMR,nr.18,2005;
22. Buhlmann H. , - Mathematical Methods in Risk Theory.Berlin,Springer-Verlag,1970;
23. Șerbu T. – Fiabilitatea și riscul instalațiilor. Elemente de teorie și calcul. București,
Editura Matrix Rom, 2000;
24. Faber M.H. – Risk and safety in civil, Surveying and Environmental Engineering.
SwissFederal Institute of Technology, 2003;
25. Petrescu M.G. ș.a. – Utilizarea metodelor de evaluare a riscurilor și implicațiile acestora
asupra siguranței în funcționare a instalațiilor de process. În: Lucrările celui de-al XI-lea
Simpozion Național de Mecanica Ruperii, Ploiești, 21-22 octombrie 2005, ISSN 1453-6536,
pag. 179-184;
51 Ploiești, 2015
26. Hovey D.J., Farmer E.J. – Pipeline Accident, Failure Probability Determined from
Historical Data .În Oil&Gas Journal, July,1993,pag. 104-107;
27. International Pipeline Conference, Volumes 1,2,3, Calgary, Alberta, Canada, October 4–8,
2004;
28. Dumitru,Gh.,Teodorescu P.- Referat privind verificarea de calitate a unor conducte
magistrale de gaze naturale amplasate în zone seismice, Proiectant general SC Proiect Gaz
SA, Investitor SN Transgaz Mediaș, 2003-2004;
29. Constantinescu Al., ş.a. - Protecţia anticorosivă în industria de petrol şi gaze, Editura
Tehnică, Bucureşti, 1973;
30. Davis P.M. - Performance of european cross country oil pipelines. Statistical summary of
reported spillages – 2002, Report no. 7/04, CONCAWE, Brussels, April 2004;
31. Ulmanu V., Dumitrescu A. - Conducte submarine pentru transportul produselor petroliere,
Editura AGIR, Bucureşti, 2001;
32. Dimofte, S. – Importanța practică a informatizării mentenanței. În Univers Ingineresc, nr.1,
2003;
33. Fleşer, T. - Inspecţia şi mentenanţa sistemelor tehnice industriale. Editura SUDURA,
Timişoara, 2006, 477 p., ISBN 978-973-8359-45-7, ISBN 978-8359-45-1;
34. Fleşer, T., Herman, R., Mnerie, D. - Utilaje tehnologice. Tehnologii de fabricaţie. Editura
POLITEHNICĂ Timişoara, 2002. ISBN 973-625-018-0;
35. Fleşer, T. - Mentenanţa utilajelor tehnologice. Editura OID Bucureşti, 1998. ISBN 973-
9187-62-5;
36. *** Pipeline Product Loss Incidents,2nd Report. UKOPA Fault Database Management
Group 1961-2000, june 2002;
37. *** Western European Cross-Country Oil Pipelines 30-Year Performance Statistics,
Concawe Report nr.1/02, Brussels, 2002;
38. *** Normativ P100-1-2013;
39. ***-SR EN 10208-1:1999-Țevi de oțel pentru conducte destinate fluidelor
combustibile.Condțtii tehnice de livrare,Partea I : Țevi in clasa de prescripții A,1999;
40. ***-SR EN 10208-2:1999-Țevi de oțel pentru conducte destinate fluidelor;
41. ***-ASME B&PV Code:2007-Boiler and Pressure Vessel .Section I-II,Division 1&2,2007;
42. ***-API Standard 1160:2001 –Managing System Integrity for Hazardous Liquid
Pipelines,2001;
43. ***-ASME B31.8S:2004- Managing System Integrity of Gas Pipelines,ASME Code for
Pressure Piping ,Supplement to ASME B31.8,2004;
44. *** SR EN 10208-1 – Ţevi de oţel pentru conducte destinate fluidelor combustibile.
Condiţii tehnice de livrare ; 2009;
45. *** API 5L PSL1 - American Petroleum Institute; Specification for line pipe ;Spirl steel
pipe ; 2008 ;
46. *** ISO 13623: 2009, Petroleum and natural gas industries - Pipeline transportation
systems;
47. *** API SPEC 5L, Specification for Line Pipe, API Standard, Oct. 2004 and 44th ed.,
October 1,2007 ;
48. Dragoş Armand Stănică - CONTRIBUŢII PRIVIND EVALUAREA HAZARDULUI
SEISMIC DIN ZONA VRANCEA ŞI A FENOMENELOR ASOCIATE (ALUNECĂRI DE
TEREN) PRIN STUDII ELECTROMAGNETICE ;
49. Adriana-Mirela ANGHELACHE - HAZARDUL SEISMIC PE GLOB ŞI
VULNERABILITATEA UMANĂ – consideraţii statistice asupra vulnerabilităţii populaţiei
din ţările expuse hazardului seismic, vol.X, 2011 ;
50. Alecsandru Pavel, Viorel Nicolae – Gazometre, și Editura Universității din Ploiești, 2010;
52 Ploiești, 2015
SITE-URI CONSULTATE
51. http://www.transgaz.ro/sites/default/files/uploads/users/admin/ntm_c_final.pdf- NORME TEHNICE

SPECIFICE SNT -MENTENANŢA CONDUCTELOR DE TRANSPORT GAZE NATURALE –
NTMC;
52. http://www.petroleumclub.ro/downloads/5.pdf- Caracterizarea constructiv – funcțională a
conductelor Sistemului Național de Transport al gazelor naturale;
53. www.anre.ro- CODUL TEHNIC AL SECTORULUI GAZELOR NATURALE;
54. http://www.unitbv.ro/Portals/31/Sustineri%20de
%20doctorat/Rezumate2014/MaziluRadu.pdf- CERCETĂRI EXPERIMENTALE PRIVIND
SUDAREA MIG/MAG MULTI-ARC A CONDUCTELOR MAGISTRALE;
55. http://www.anre.ro/- Planul de Dezvoltare al Sistemului Naţional de Transport Gaze
Naturale 2014 – 2023;
56. http://www.cnadnr.ro/DN/DN5/Volumul%205/Vol.6.2%20%20Proiect%20Tehnic
%20Mutari%20si%20Protejari%20Instalatii.%20Conducte%20de%20gaz%20de%20inalta
%20presiune/Anexa/Gaze%20inalta%20presiune.pdf- Proiect tehnic mutări și protejări
instalții conducte de gaze de înaltă presiune;
57. www.anre.ro- NORME TEHNICE DE PROIECTARE, EXECUȚIE ȘI MENTENANȚĂ
AFERENTE OBIECTIVELOR DIN DOMENIUL PRODUCȚIEI /ÎNMAGAZINĂRII
GAZELOR NATURALE SOCIETATEA NATIONALĂ DE GAZE NATURALE ROMGAZ S.A.
; PARTEA a-II-a: NORME TEHNICE DE MENTENANŢĂ A CONDUCTELOR DIN
DOMENIUL PRODUCŢIEI / ÎNMAGAZINĂRII GAZELOR NATURALE;
58. www.anre.ro- NORME TEHNICE DE PROIECTARE, EXECUŢIE ŞI MENTENANŢĂ,
AFERENTE OBIECTIVELOR DIN DOMENIUL PRODUCŢIEI / ÎNMAGAZINĂRII
GAZELOR NATURALE SOCIETATEA NAŢIONALĂ DE GAZE NATURALE ROMGAZ
S.A. ; PARTEA I: NORME TEHNICE DE PROIECTARE ŞI EXECUŢIE A
CONDUCTELOR DIN DOMENIUL PRODUCŢIEI / ÎNMAGAZINĂRII GAZELOR
NATURALE;
59. https://ro.scribd.com/search-documents?query=ingineria+antiseismica- Inginerie seismică;
60. https://ro.scribd.com/search-documents?query=ingineria+antiseismica- GHID PRACTIC
PENTRU PREGĂTIREA POPULAŢIEI ÎN VEDEREA PROTECŢIEI ANTISEISMICE;
61. www.inspetsa.ro/conducte.html - SC INSPET SA Ploieşti ;
62. www.concawe.be – Performance of European Cross-Country Oil Piping;
63. https://ro.scribd.com/search-documents?query=ingineria+antiseismica- Probleme Speciale
de Inginerie Seismică a Construcţiilor;
64. https://ro.scribd.com/doc/192031887/Norme-TehniceGN-ANRGN- Norme tehnice pentru
proiectarea şi execuţia conductelor de transport gaze naturale;
65. https://ro.scribd.com/doc/227845420/Mentenanta-Si-Reabilitarea-Sistemelor-Tehnice -
MENTENANŢA ŞI REABILITAREA SISTEMELOR TEHNICE ŞI A COMPONENTELOR
MECANICE;
66. http://constructii-proiect.ro/upload/normative/cc/P100-1-2013.pdf - COD DE
PROIECTARE SEISMICĂ – PARTEA I –PREVEDERI DE PROIECTARE PENTRU
CLĂDIRI, INDICATIV P100-1, MAI 2013;
67. www.ukopa.co.uk – Pipeline Fault and Failure Data , 2000;
68. www.gazband.ro - Sisteme GAZ BAND de protecție anticorosivă pentru conducte ;
69. www.hasel.ro - Aplicație pentru monitorizarea gazului ;
70. www.lightlove.eu – Hazarde naturale .
53 Ploiești, 2015

Final Pentru

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Final Pentru

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

UNIVERSITATEA “PETROL -GAZE” DIN PLOIEȘTI

FACULTATEA DE INGINERIE MECANICĂ ȘI ELECTRICĂ

Doctorand: Ing. Marius Nicolae BĂDICĂ

Transportul prin conducte este un tip de transport special clasificat, după substanţele transportate, în

Figura 1. Conductă magistrală de petrol

Figura 2. Elemente componente ale unui traseu de conducte .

1.2. Caracteristici tehnice – tehnologice ale oleoductelor

De regulă, acțiunile factorilor enumerați nu sunt distincte, inlănțuite și singulare, ci apar și se

Păstrarea în condiții optime de funcționare a oleoductelor, în condițiile acțiunii asupra lor a

1. caracteristicile fizico-mecanice tradiționale, convenționale, de tip standard :

1.3. Fiabilitatea și securitatea oleoductelor

 stabilirea practicilor de control ale produsului ;

Figura 3.Dependenta nivelului de fiabilitate în funcție de timp .... sursa .......

 fiabilitatea experimentală (tehnică) - fiabilitatea unui produs stabilită experimental în

Factori care influenţează fiabilitateaFactorii care influenţează fiabilitatea pot fi de natură:

Figura 4. Graficul funcțiilor de fiabilitate, R(t) și nonfiabilitate F(t) .

Figura 5. Corelația calitate – fiabilitate .

După durata defecţiunii:

Figura 6. Durata de funcționare a unui produs .

1.3.2. Securitatea oleoductelor

Figura 7. Elemente determinante ale conceptului de securitate a funcționării sistemului,

Punctul comun între componentele securității sistemelor îl reprezintă utilizarea instrumentelor

Așadar, punerea în operă a aparaturii tehnologice utilizate în industriile de proces necesită

Figura 8. Principiul de determinare al riscului acceptabil in raport cu un optim econom.

De aceea, în astfel de cazuri se preferă tehnicile calitative de evaluare și clasificare a riscurilor .

1.4. Monitorizarea, diagnoza și mentenanța oleoductelor

Figura 9. Diagnoza tehnică (indispensabilă monitorizării tehnice) .

Elucidarea cauzală precisă a cedărilor, indiferent de tipul acestora, interesează primordial :

1.4.3. Mentenanța oleoductelor

- Înlocuirea șarnierelor care au înlaturat provizoriu un defect, prin aplicarea de manșoane

 Executarea sistemelor de protecție catodică la oleoductele neprotejate ;

Figura 11. Conducte de gaze .

2.2 Caracteristici tehnice-tehnologice ale gazoductelor

Regulile de acces la documentele sistemului de evidenţă informatizată a datelor de natură tehnică,

2.3. Teoria fiabilității si securitatea gazoductelor

La această cooperare compartimentul de service ar putea aduce o contribuţie importantă prin

2.3.2. Securitatea gazoductelor

Figura 12. Evaluarea primară a siguranţei în funcţionare .

Tabelul 1. Matricea de risc .

Figura 13. Corelarea beneficiului cu costurile pentru securitatea tehnică a instalaţiilor.

Exploatarea instalaţiilor tehnologice, în condiţii de securitate tehnică se acceptă ca trebuind să

Figura 14. Funcţia de risc.

2.4. Monitorizarea,diagnoza și mentenanța gazoductelor

Figura 15. Detecția scurgerilor de gaze prin ultrasunete

Figura 16. Aplicație pentru monitorizarea gazoductului .

 posibilitatea repartizării cheltuielilor directe asupra componentelor care le-au provocat;

Figura 17. Depuneri și reziduri în interiorul conductelor ;

În funcţie de cerinţele de rigurozitate, precizie şi încredere formulate, evaluarea anomaliilor de pe

constituită şi actualizată permanent la nivelul fiecărei exploatări teritoriale şi a sectoarelor de

Documentele primare pentru constituirea bazei de date sunt:

2.4.3. Mentenanța gazoductelor

Figura 19. Strategia întocmirii programelor de mentenanță .

Figura 20. Etapele programelor de reabilitare .

Sistemul de mentenanţă preventiv planificată, cu planificare controlată organizat prevede,

Figura 21. Încărcare dinamică de lungă durată.

Figura 23. O apreciere practică asupra magnitudinii unui cutremur se poate

Tabelul 2. Caracterizarea seismelor.

Figura 24. Tipuri de lagare de izolare seismice.

Figura 25. Tipuri de izolatoarele antiseismice.

 amortizoare vasco-elastice folosesc întinderea unui elastomer în combinație cu o parte

Figura 26. Elementele componente ale unui amortizor seismice.

Figura 27. Armături antiseismice cu blocare/ închidere la seisme .

Figura 28. Conceptul unui seismograf (a) și un accelerometru modern (b) .