RĂSPUNSUL ACTIV AL STRUCTURILOR LA ACŢIUNI DINAMICE

PRIN UTILIZAREA AMORTIZORILOR CU MASĂ ADIŢIONALĂ

Dragoş MARCU *)

Rezumat: În ultimele decade, din ce în ce mai frecvent, s-au folosit în întreaga lume diverse sisteme de amortizare a
vibraţiilor structurilor de construcţii, îmbunătăţindu-se astfel răspunsul acestora la acţiunile seismice şi eoliene. Din
diferite motive aceste sisteme nu s-au utilizat în România. Cu totul izolat, în anii ’80 s-a folosit mai mult cu titlu
experimental sistemul de izolare a bazei construcţiilor.
Structurile care folosesc aceste sisteme de amortizare fac parte din categoria aşa-numitelor ”construcţii
inteligente”, construcţii care sunt adaptate să aibă o bună comportare sub acţiunea solicitărilor dinamice. Prin aceste
procedee se îmbunătăţeşte răspunsul structurii cu până la 50%, cu importante reduceri ale costului final al construcţiilor.
Firma S.C. AEDIFICIA M.P. SRL a proiectat un sistem de amortizare cu masă adiţională pentru consolidarea
structurii de rezistenţă a reactorului de cracare catalitică al Rafinăriei Petrobrazi. Este, după câte ştiu, primul sistem de
amortizare proiectat şi realizat în România. El aduce numeroase avantaje din punct de vedere al uşurinţei în execuţie şi
al costului.
Abstract: In the last decades diverse dampers systems of construction structures vibrations were used more and more
frequently throughout the world, thus their response to seismic and eolian actions being improved. From various
reasons these systems have not been used in Romania. Only isolated, in 1980’s the seismic insulation system of the
construction base was used more experimentally.
Structures that use these dampers systems belong to the so-called “intelligent constructions” category,
constructions adapted to behave well to the action of dynamic stress. Using these proceedings, the structure’s response
is improved by up to 50% with important decreases in the constructions final cost.
The company S.C. AEDIFICIA M.P. SRL has designed a tuned mass dampers system for strengthening the
structure of the Petrobrazi Refinery catalytic cracking reactor. It is, as far as I know, the first dampers system designed
and carried out in Romania. It brings many advantages in what concerns the ease in carrying out and the cost.

Autorul acestui articol mulţumeşte :

- d-lui Prof. univ. emerit ing. Panaite Mazilu, membru de onoare al Academiei Române, care
a supervizat această lucrare;
- d-lui dr.ing.Traian Popp pentru permanenta căutare de nou, de soluţii optime şi elegante nu
numai în cazul acestui proiect al cărui suflet a fost, pentru deosebita perseverenţă, putere de
lucru şi disponibilitate în formarea mea ca inginer ;
- d-lui ing. Dragoş Bogdan, care a proiectat această lucrare împreună cu autorul;
- regretatului ing. Nicolae Bogdan, cel care a proiectat detaliile mecanice de îmbinare;
- d-lui profesor Tudor Sireteanu, directorul Institutului de Mecanica Solidului, consultant în
alegerea unui sistem de amortizare optim;
- d-lui David Lee de la firma Taylor Devices Inc., consultant al producătorului amortizoarelor
propriu-zise utilizate la acest proiect;
- beneficiarului – Petrobrazi S.A. – pentru curajul de a fi acceptat o soluţie neconvenţională.
Tuturor celor de mai sus le sunt îndatorat. Fără participarea acestora lucrarea nu s-ar fi realizat.

1. Introducere
Sistemele de amortizare a vibraţiilor construcţiilor datorate acţiunilor seismice şi eoliene s-au
bucurat în ultimul timp de o largă răspândire în ţările cu tradiţie în cercetarea şi proiectarea
structurilor de construcţii pentru a rezista acţiunilor dinamice la care sunt supuse . Este vorba, în
general, de ţări avansate tehnologic, care au putut imagina concepe şi testa astfel de sisteme (Statele
Unite, Canada, Japonia, ţările Asiei de sud-est, China, Australia, Noua Zeelandă, ţările Europei
Occidentale). Se urmăreşte astfel reducerea efectelor acţiunilor orizontale şi îmbunătăţirea
răspunsului structurilor sub acţiunea acestor solicitări. Eficienţa acestor sisteme este deosebit de
mare, chiar spectaculoasă, dacă avem în vedere că răspunsul structurilor este ameliorat cu până la
50 %.

*)
Inginer – S.C. AEDIFICIA M.P. SRL ; doctorand la catedra de rezistenţa materialelor a UTCB .
 Structurile active la acţiuni dinamice fac parte din aşa-numita categorie a ”construcţiilor
inteligente”, construcţii care ”sunt ajutate” să aibă o bună comportare sub acţiunea seismică sau
eoliană.
Aceste sisteme s-au folosit în principal în domeniul construcţiilor înalte, dar nu numai, adică
acolo unde amplitudinile vibraţiilor produse de încărcările orizontale sunt în unele cazuri exagerat
de mari, atrăgând după sine suprasolicitări ale structurilor de rezistenţă ale acestor construcţii dar şi
un accentuat disconfort ocupanţilor acestora.
În cazul construcţiilor de înălţime mică sau medie aceste sisteme s-au folosit în principal în
domeniul structurilor industriale, şi anume acolo unde procesul tehnologic inducea asupra
construcţiilor vibraţii semnificative care în timp ar fi dus la fenomene de oboseală ale elementelor
structurale. Din ce în ce mai des se folosesc astfel de sisteme şi la construcţii de importanţă
deosebită, chiar dacă de mică sau medie înălţime, atunci când se doreşte păstrarea comportării
acestora în domeniul elastic sau când se urmăreşte limitarea drastică a avariilor elementelor
structurale şi nestructurale (centrale nucleare, spitale, obiective militare sau clădiri
guvernamentale). Un exemplu în acest sens este folosirea în ultimii ani a unor astfel de sisteme de
amortizare structurală în ”zona de foc” californiană, respectiv la clădirile noilor spitale din Los
Angeles şi San Francisco, clădiri care în unele cazuri nu depăşesc patru nivele.
Este cunoscut faptul că atunci când perioada proprie a unei construcţii are valori aproximativ
egale cu perioadele cutremurului sau rafalelor de vânt se produc fenomene de amplificare dinamică
sau de quasi-rezonanţă. Sigur că normele de proiectare au în vedere acest lucru şi încearcă limitarea
acestor fenomene prin curbe spectrale acoperitoare, indirect prin respectarea condiţiei de rigiditate,
ca şi prin alte măsuri de calcul sau constructive. Sistemul de amortizare a vibraţiilor construcţiilor
permite controlul plajei de frecvenţe în care lucrează aceste construcţii, în orice caz în zone
depărtate de perioada predominantă a acţiunii orizontale la care sunt supuse.
La fel de importantă este asigurarea confortului ocupanţilor clădirii, în special când este cazul
structurilor aflate în zone cu vânturi puternice. Frecvenţa proprie a structurii trebuie să fie, pe de o
parte mult diferită de frecvenţa rafalelor de vânt pentru a fi evitate fenomenele de rezonanţă, iar pe
de altă parte trebuie să fie diferită de domeniul critic al frecvenţelor proprii ale celor mai multor
organe ale omului, aflate între 0.5 şi 3.0 Hz. Modificarea acceleraţiilor şi frecvenţelor oscilaţiilor
sunt principalele cauze care creează situaţia dezagreabilă simţită de om în timpul unor vibraţii ale
clădirii. Stabilirea unor criterii privind gradul de suportabilitate fiziologică de către om a unor
vibraţii ale clădiri este dificilă, ea depinzând de mai mulţi parametri. Ca exemplu să spunem că în
cazul planşeelor pe care se circulă normal (birouri, locuinţe, hoteluri, etc.) frecvenţa proprie cea mai
scăzută trebuie să fie 3 Hz, iar în cazul planşeelor puternic circulate frecvenţa proprie cea mai
scăzută trebuie să fie 5 Hz. Este semnificativ faptul că în unele clădiri înalte din importantele oraşe
americane chiria pentru spaţii scade cu creşterea înălţimii, pentru că amplitudinea mişcării la etajele
superioare poate crea senzaţii de disconfort.
Aceste sisteme de amortizare cu care cei mai mulţi ingineri de structuri nu sunt familiarizaţi
sunt de mult cunoscute şi folosite de către inginerii mecanici. Teoria absorbitorilor de vibraţii a fost
dezvoltată pentru prima dată de Den Hartog în anul 1928 şi a fost mai întâi aplicată în industria
construcţiilor de maşini, industria automobilelor, industria aeronautică, poduri şi antene, etc.
Când în anii ’60 în urma unei puternice furtuni faţada vitrată a unei construcţii a fost expulzată
în stradă datorită amplitudinii exagerate a clădirii, care a dus la depăşirea limitei de deformabilitate
ale elementelor de închidere atrăgând după sine din fericire ”numai” o amendă de 6 milioane de
dolari, dar fără pierderi ale vieţii oamenilor sau răniri ale acestora, s-a pus problema din ce în ce mai
serios să se încerce limitarea amplitudinilor clădirilor. În fond, proiectarea şi punerea în execuţie a
unor astfel de sisteme este cu mult mai ieftină decât ar putea să fie amenzile sau despăgubirile, fără
să mai vorbim de accidente nefericite cu pierderi de vieţi omeneşti. De atunci din ce în ce mai multe
clădiri înalte au fost asigurate cu astfel de sisteme, construite după concepţii diverse. În plus,
structurile vechi asupra cărora nu se mai putea interveni cu măsuri constructive tradiţionale, au fost
consolidate utilizându-se astfel de sisteme.
 Firma noastră a proiectat anul trecut consolidarea
structurii de rezistenţă a reactorului de cracare catalitică de
la Rafinăria Petrobrazi (fig.1). Structura constă dintr-un
schelet metalic de oţel , cu o înălţime de peste 40 m care
susţine reactorul. Acesta este un tub metalic de mai multe
zeci de metri lungime, cu un diametru mediu de cca. 3 m,
prins de structură într-un singur punct, respectiv la cca. 35
m peste nivelul solului. Este de remarcat caracterul special
al acestei structuri a cărei masă este concentrată la vârf. În
urma expertizei pe care firma noastră a efectuat-o şi a unor
studii de soluţie s-a optat pentru amplasarea unei mase
legată pendular de structura de bază în punctul de prindere
al reactorului, masă al cărei vibraţie a fost prevăzută să se
acordeze pe aceeaşi frecvenţă cu cea a construcţiei, astfel
încât ea să vibreze în antifază cu construcţia, reducându-i
acesteia amplitudinea mişcării şi implicit eforturile în barele
structurii. Eforturile au fost aduse prin acest procedeu în
limite admisibile suportabile de către structură. Masa
adiţională este legată de structură prin intermediul unor
arcuri şi a unor amortizoare vâscoase care reduc efectul
mişcării şi consumă din energia indusă de seism. Acest
sistem poartă numele de amortizor cu masă adiţională sau
amortizor cu masă acordabilă (tuned mass damper), face
parte din categoria sistemelor pasive de amortizare a
energiei şi este din câte ştiu primul sistem de amortiazare a
Fig. 1: Structura reactorului vibraţiilor structurii folosit la construcţiile din România, în
orice caz fiind primul de acest tip.
În trecut s-a folosit în câteva situaţii, mai mult cu caracter experimental, sistemul de izolare a
bazei construcţiilor. Domnul dr. ing. Eugen Iordăchescu a aplicat acest sistem în anii ’80 în două
sau trei cazuri. În ultimii ani domnul prof. dr. ing. Nicolae Stoica de la Academia Militară a
imaginat, a încercat şi a brevetat procedeul cu penduli matematici distribuiţi la toate nivelele
construcţiei. Rezultatele experimentale pe care le-a obţinut domnia sa pe platforma de încercări de
la Iaşi sunt promiţătoare.
În articolul de faţă autorul nu doreşte să facă o clasificare sau o analiză a sistemelor de
amortizare utilizate la structurile seismice în general, ci să dezvolte câteva aspecte legate de
lucrarea proiectată şi utilizată la Rafinăria Petrobrazi.

2. Sistemul de amortizare cu masă adiţională sub formă de pendul acordat - Petrobrazi

Firma de proiectare S.C. AEDIFICIA M.P. SRL, din al cărei colectiv face parte autorul, a
proiectat în anul 1999 consolidarea structurii de rezistenţă a reactorului de cracare catalitică de la
Rafinăria Petrobrazi, lucrare ce s-a pus în practică în cursul anului 2000. Consolidarea structurii s-a
făcut prin amplasarea la partea sa superioară a unui amortizor cu masă adiţională sub formă de
pendul acordat care rezolvă problemele de rezistenţă şi stabilitate induse de acţiunea seismică
asupra construcţiei. Masa adiţională este suspendată de structură pendular şi în acelaşi timp este
legată de aceasta prin intermediul unor arcuri şi a unor amortizoare care reduc efectul mişcării şi
consumă din energia provenită din cutremur. Lungimea pendulului este astfel stabilită încât
frecvenţa de mişcare a amortizorului să fie acordată pe frecvenţa de mişcare a construcţiei. Masa
adiţională vibrează în antifază cu structura reducându-i acesteia amplitudinea mişcării. Este un
sistem totalmente mecanic, eficient şi uşor de realizat.
 2.1. Descrierea construcţiei existente
Atât ansamblul tehnologic cât şi structura de rezistenţă au fost proiectate în Statele Unite în anii
1965-1966 şi executate în anii 1966-1968.
Structura metalică de rezistenţă, care susţine reactorul, are alcătuire spaţială şi este un turn
vertical zăbrelit cu două celule de formă pătrată în plan, cele două celule având regim de înălţime
uşor diferit. Celula principală , care susţine coloana reactorului, are 6.045×6.045 m în plan şi
înălţimea de peste 36.27 m iar celula secundară adiacentă, în care se află scara, liftul şi diferite
podeste, are 6.045×6.045 m în plan şi înălţimea de cca. 43 m .
Celula principală (structura în zona în care există reactorul) are şase nivele de înălţimi diferite,
delimitate de platforme tehnologice, iar celula secundară (structura în zona în care se află scara şi
ascensorul) are opt nivele de înălţimi apropiate, delimitate de câte două rampe de scară şi podeste
corespunzătoare .
Celula principală are contravântuiri pe toate feţele; celula secundară are contravântuiri doar pe
faţa opusă celulei principale, dar pe toate feţele, deasupra nivelului la care se termină celula
principală. Contravântuirile sunt realizate cu diagonale în X cu excepţia panourilor în care
elementele tehnologice nu au permis amplasarea a două diagonale; rezolvarea constructivă a
diagonalelor celor două tipuri utilizate este evident diferită conceptual: diagonalele în X sunt
alcătuite din perechi de corniere solidarizate cu fururi iar diagonalele sunt realizate din profile
americane ( H ) .
Prinderea barelor la noduri este realizată cu şuruburi, întâlnindu-se şi unele gusee sudate.
Prinderea guseelor de stâlpi este realizată cu şuruburi, prin intermediul unor corniere. Fururile
dintre perechile de corniere sunt sudate.
Stâlpii structurii sunt din profile laminate americane, cu secţiuni tip H. Grinzile platformelor
intermediare sunt profile I.
Lungimea de uzinare a profilelor stâlpilor asigură două – trei nivele de structură, îmbinările de
continuitate fiind realizate cu eclise şi şuruburi .
Planşeele de la diferite nivele sunt formate din grinzi pe care reazemă tabla striată, prinsă cu
sudură de grinzi.
Reactorul reazemă pe structura metalică de rezistenţă la cota 36.27 m pe un ansamblu de grinzi,
care realizează un poligon cu opt laturi; apar patru grinzi principale care închid careul de
6.045×6.045 m şi alte patru dispuse la colţurile careului mare, formând octogonul de rezemare.
Toate grinzile au două tălpi şi inima plină, rezemarea şi prinderea reciprocă şi pe stâlpi fiind
realizată cu şuruburi plasate numai pe inimile grinzilor (rezemare simplă). Inimile grinzilor nu au
rigidizări transversale.
Casa liftului este fixată de structura de rezistenţă cu elemente zăbrelite şi piese rigide care
transmit incărcările orizontale.
Stâlpii structurii de rezistenţă sunt fixaţi şi prinşi în fundaţii (intersecţii ale grinzilor radierului)
cu buloane de ancoraj, având bazele conformate corespunzător.
Elementele metalice structurale sunt betonate în vederea protecţiei la foc până la 6 m deasupra
bazei.
Structura de rezistenţă este realizată din oţel similar oţelului de marca OL37 .
Reactorul de cracare catalitică este un tub metalic de cca. 3 m diametru, diametru variabil pe
lungimea sa. Lungimea sau înălţimea reactorului este de cca. 50 m şi este prins de scheletul de
rezistenţă al construcţiei într-un singur punct, “fusta de rezemare” fiind amplasată la cota + 36.27
m. Fără ca acesta să fie plin întotdeauna în procesul de cracare, greutatea sa maximă ajunge la cca.
500 tone, adică peste 80% din greutatea totală a construcţiei. Este de subliniat caracterul special al
acetei structuri, prin faptul că întreaga sa masă (sau partea semnificativă a acesteia) este amplasată
în vârful structurii, cu implicaţiile de ordin teoretic, de calcul şi relizare cunoscute. Din acest punct
de vedere poate fi asociat cu castelele de apă.
 2.2. Expertizarea structurii
În anul 1998 a fost efectuată o expertiză tehnică de către o echipă de experţi autorizaţi, prilej cu
care a fost pus în evidenţă faptul că structura nu mai corespunde cerinţelor de rezistenţă şi stabilitate
prevăzute de actualele norme. Concluzia respectivei expertize a fost că structura trebuie consolidată,
un număr important de elemente structurale având capacitatea depăşită. Având în vedere caracterul
major al lucrărilor de intervenţie s-a considerat că cea mai bună soluţie pentru aducerea structurii la
parametrii corespunzători este demontarea totală a construcţiei şi construirea unei noi structuri de
rezistenţă pentru susţinerea reactorului.
Având în vedere, pe de o parte, implicaţiile pe care această soluţie le are din punct de vedere al
timpului şi costului de execuţie precum şi nefuncţionarea instalaţiei, iar pe de altă parte faptul că
structura s-a conservat în general bine, beneficiarul a comandat refacerea expertizei care, eventual,
să poată stabili o soluţie mai puţin radicală.
La sfârşitul anului 1998 firma AEDIFICIA MP SRL a întocmit sub conducerea d-lui prof. univ.
emerit ing. Panaite Mazilu o nouă expertiză tehnică, expertiză care a confirmat-o pe cea precedentă,
în sensul că a stabilit că actuala structură de rezistenţă nu îndeplineşte cerinţele normativelor în
vigoare. S-a imaginat atunci şi s-a propus instalarea unui sistem de amortizare a vibraţiilor, care să
reducă vibraţiile structurii induse de cutremur, amplitudinea mişcării şi implicit eforturile în
elementele de rezistenţă ale structurii.
Soluţia propusă prezenta câteva avantaje fundamentale dintre care se amintesc: costul scăzut în
comparaţie cu sistemele clasice de consolidare, caracterul izolat al intervenţiei, fără dezafectarea
spaţiilor de circulaţie sau oprirea procesului de producţie, timpul scurt de realizare. Dacă într-o
primă analiză rezultau ca necesare soluţii radicale de consolidare, cum ar fi înlocuirea sau
consolidarea tuturor diagonalelor întinse şi a unei părţi însemnate din cele comprimate, prin
introducerea sistemului de amortizare a rezultat ca necesară consolidarea numai a câtorva diagonale
comprimate. Aceste diagonale au lungimi de flambaj reduse la jumătate în planul lor, prin
prevederea unor bare de efort nul, introduse iniţial în structură tocmai în ideea de a reduce lungimea
de flambaj a diagonalelor. Problema apare în plan perpendicular, unde lungimea de flambaj
coincide cu lungimea diagonalei, iar ca soluţie de consolidare a acestor diagonale s-a propus
ataşarea unei table groase de-a lungul diagonalei (spor de secţiune).
Dacă ne raportăm la concluziile primei expertize, avantajele în favoarea soluţiei propuse de noi
sunt indiscutabile, motiv pentru care ea a fost acceptată şi adoptată de beneficiar.

2.3. Decizia şi justificarea utilizării acestei metode de consolidare.

Unele considerente, parte din ele fiind amintite mai sus, au condus la impunerea ca soluţie de
consolidare a unui sistem de amortizare a vibraţiilor induse de seism. Acesta nu excludea definitiv
orice operaţie de consolidare asupra elementelor structurii. Se dorea însă îmbunătăţirea comportării
structurii sub acţiunile dinamice orizontale, iar un astfel de sistem realiza acest lucru, ceea ce avea
ca rezultat scăderea nivelului de solicitare şi de deformaţie din elementele structurii. În plus era
vizată sporirea capacităţii de disipare a energiei, în afara posibilităţii de disipare prin deformaţii ale
elementelor structurale dincolo de limita elastică. S-a obţinut astfel o îmbunătăţire a răspunsului
structural, încât finalmente a fost nevoie de consolidarea a numai nouă bare din cele cca. 200 ale
structurii, respectiv din cele câteva zeci de bare prevăzute a se consolida sau înlocui în cazul
alegerii unei soluţii clasice.
Odată ce expertiza tehnică a stabilit acest principiu de consolidare, în cadrul proiectului de
execuţie prima etapă a constituit-o efectuarea unui studiu pentru alegerea sistemului de amortizare
optim. Au fost investigate şi studiate mai multe sisteme de amortizare dintre cele folosite în ţările cu
tradiţie în acest domeniu. S-au avut în vedere avantajele şi dezavantajele fiecărui sistem de
amortizare în parte. Fără a intra în amănunte, să amintim aici sistemele de amortizare studiate :
- Sistemul de izolare a bazei construcţiilor ce se realizează cu ajutorul unor reazeme
flexibile, confecţionate din cauciuc sau din alte materiale elastice, care acţionează ca
nişte absorbitori de şocuri care au scop ”decuplarea” structurii de fundaţie şi de a-i
reduce amplitudinea vibraţiilor.
 - Amortizorul cu masă adiţională comandată de calculator este un sistem cu masă
adiţională care lucrează în antifază faţă de construcţie şi care intră în funcţiune comandat
de calculator atunci când asupra construcţiei se imprimă o mişcare cu o acceleraţie ce
reprezintă un anumit procent , prestabilit din acceleraţia gravitaţională.
- Sistemul cu masă auxiliară sub formă de pendul, legat de construcţie prin intermediul
unor amortizoare şi resoarte.
- Procedeul cu penduli matematici distribuiţi pe înălţimea construcţiei, este un sistem în
care mai mulţi amortizori reduşi ca mărime sunt amplasaţi în diferite puncte ale
construcţiei, la fiecare nivel al acesteia .
- Dispozitivele de atenuare pasivă a energiei cinetice, realizate în patru variante -
vâscoase, vâsco-elastice, cu frecare, metalice - se amplasează în mod discret, în
interiorul contravântuirilor sau altor elemente de rezistenţă principale.
- Sistemul de amortizare cu rezervoare auxiliare funcţionează pe principiul vaselor
comunicante şi se realizează prin amplasarea în interiorul construcţiei a două (sau mai
multe) rezervoare cu lichid legate prin conducte, unde curgerea lichidului dintr-un
rezervor într-altul se face cu o frecvenţă proprie care este funcţie de lungimea şi de aria
secţiunii conductei de legătură dintre rezervoare.
La stabilirea sistemului de amortizare pentru situaţia dată au fost luaţi în considerare următorii
parametrii :
• posibilităţi de realizare şi demontare;
• siguranţă în funcţionare;
• efectul blocării mişcării;
• întreţinere;
• cost;
• timp de realizare.
În urma analizării acestor parametrii s-a ajuns la concluzia că sistemul optim de amortizare a
vibraţiilor construcţiei pentru cazul structurii reactorului este amortizorul cu masă auxiliară sub
formă de pendul. Acest sistem este preferabil celorlalte în totalitate şi fiecăruia separat în funcţie de
superioritatea unuia sau altuia dintre parametrii luaţi în considerare . S-a stabilit ca amortizorul să
fie amplasat la cota de prindere a reactorului de structură (+36.27 m), loc care permite amplasarea
acestuia.
Sistemul de amortizare cu masă auxiliară sub formă de pendul este uşor de realizat şi montat,
realizează o reducere a amplitudinii mişcării construcţiei deosebit de eficientă, implicit eforturile
care rezultă în barele structurii prezintă o diminuare importantă.
Sistemul prezintă deosebitul avantaj, în cazul de faţă, al intervenţiei locale la nivelul structurii
de rezistenţă, într-un loc în care nu influenţează negativ diferite posibilităţi de circulaţie, de
verificare sau de amplasare a diferitelor trasee de instalaţii auxiliare.
Faptul că acest amortizor nu este acţionat direct sau indirect cu ajutorul energiei electrice
prezintă un alt avantaj de luat în seamă întru-cât nu este posibilă nefuncţionarea lui datorită unei
căderi accidentale a sistemului de acţionare.
Considerăm de asemenea că intervenţia a avut un cost minim datorită utilizării acestui sistem
de amortizare.
Ca dezavantaje pot fi enumerate masivitatea sistemului comparativ cu un sistem de amortizare
activ, faptul că el intră în lucru mai greu, asigurând totuşi eficienţă maximă în vârful de amplitudine
a excitaţiei seismice considerate, care pentru accelerograma din 4 martie 1977 a fost în jur de 6.8
sec. Din acest punct de vedere, un astfel de sistem de amortizare se pretează mai bine pentru
reducerea efectului datorat acţiunii vântului. Un alt dezavantaj constă în aceea că sistemul este
proiectat să lucreze la o anumuită frecvenţă, poate fi reglat periodic la această frecvenţă, dar masa
sistemului variază de-a lungul procesului de producţie. El este calculat să lucreze în ipoteza în care
reactorul este plin. Chiar dacă de la un anumit procent de umplere în jos el nu mai este eficient s-a
optat pentru acest sistem întrucât, în ciuda faptului că acesta nu mai are o acţiune benefică în sensul
îmbunătăţirii răspunsului structural, atunci când masa este mai mică şi forţa seismică ce acţionează
asupra structurii este mai mică şi nu solicită deci structura dincolo de eforturi sau deformaţii
admisibile.

2.4. Considerente teoretice asupra sistemului

Acest sistem operează în principiu cu o masă adiţională, prinsă la partea superioară a structurii
de bază cu elemente elastice şi cu un sistem de amortizare, tot sistemul vibrând în antifază în raport
cu structura propriu-zisă.
Schematic sistemul este reprezentat în fig. 2, în care apar următorii parametrii :
m 1 : masa structurii (echivalentă pentru un singur grad
de libertate dinamică);
m 2 : masa absorbitorului;
c 1 : constanta elastică a structurii;
c 2 : constanta elastică a absorbitorului;
B 1 : amortizarea vâscoasă a structurii;
B 2 : amortizarea vâscoasă a absorbitorului;
Fig. 2: Schematizarea sistemului

c1
ω1 = frecvenţa circulară a structurii;
m1
c2
ω2 = frecvenţa circulară a absorbitorului;
m2
Daca absorbitorul este un pendul atunci:
m ⋅g
c2 = 2
l
g
ω2 =
l
unde :
l = lungimea pendulului
g = acceleraţia gravitaţională
În relaţiile de mai jos , vom folosi următorii parametrii adimensionali :
m
µ= 2
m1
ω
χ= 2
ω1
B1
β1 =
2 ⋅ m1 ⋅ ω1
B2
β2 =
2 ⋅ m2 ⋅ ω2
ω
λ=
ω1
Ecuaţiile de mişcare sunt :
⋅⋅ ⋅ ⋅ ⋅
m1 ⋅ v1 + B1 ⋅ v1 + c1 ⋅ v1 − B2 ⋅ ( v 2 − v1 ) − c2 ⋅ (v 2 − v1 ) = F ⋅ ei⋅ω ⋅ t
⋅⋅ ⋅ ⋅
m2 ⋅ v 2 + B2 ⋅ ( v2 − v1 ) + c2 ⋅ (v 2 − v1 ) = 0
Valorile deplasărilor vor fi de forma :
 v( t ) = v ⋅ ei⋅ω ⋅ t
Amplitudinile vor fi :
v imag
v = v 2real + v 2imag cu tgϕ =
v real
Deplasarea absorbitorului v 2 o vom înlocui cu deplasarea relativă :
v real = v 2 − v1
Rezultă pentru amplitudini :
F χ 2 − λ2 + i ⋅ 2 ⋅ λ ⋅ χ ⋅ β 2
v1 = ⋅
c1 a + i ⋅b

F λ2
vreal = ⋅
c1 a + i ⋅ b
unde am notat :
a = λ4 − λ2 ⋅ (1 + χ 2 + µ ⋅ χ 2 + 4 ⋅ β1 ⋅ β2 ⋅ χ ) + χ 2
[
b = 2 ⋅ λ ⋅ β2 ⋅ χ ⋅ (1 − λ2 − µ ⋅ λ2 ) + β1 ⋅ ( χ 2 − λ2 ) ]
Amplitudinile devin :
v1 = v1st ⋅ δ 1
vreal = v1st ⋅ δ real
unde:
F
v1st =
c1

Coeficienţii dinamici sunt daţi de :

( χ 2 − λ2 ) + 4 ⋅ λ ⋅ χ 2 ⋅ β22
δ1 =
a 2 + b2
λ2
δreal =
a 2 + b2

Am prezentat aceste relaţii pentru a estima eficienţa absorbitorului. Dacă amortizarea β2 este
mică, curba δ1 are două vârfuri în dreptul frecvenţei naturale a ansamblului structură – absorbitor
definit de:
λ4 − λ2 ⋅ (1 + χ 2 + µ ⋅ χ 2 ) + χ 2 = 0
Dacă din contră, β2 este mare vom obţine un vârf dat de:
1
λ=
1+ µ
În desenele din fig. 3 sunt prezentate curbele teoretice care pun în evidenţă importanţa
parametrilor definiţi mai sus.
Rezultă că variaţii fără vârfuri se obţin prin alegerea judicioasă a amortizării absorbitorului.
Pentru dimensionarea absorbitorului, sunt date în fig. 4 variaţiile parametrilor de bază. În fig.
5a şi 5b se prezintă curbele care pot conduce la eficienţa dorită .
Fig. 3: Curbe de rezonanţă ale sistemului pentru diferite
valori ale amortizării : a) deplasările structurii;
b) acordarea structurii la forţa perturbatoare;
c) deplasarea relativă a absorbitorului faţă de structură
d) acordarea absorbitorului la forţa perturbatoare
Fig. 4: Diagrame pentru proiectarea absorbitorilor,
corespunzători fig. 3a ,β1=0 la acordarea optimă şi
ω1=ω2 ; a) amplitudinea maximă a structurii;
b) amplitudinea maximă a absorbitorului;
c) amortizarea necesară obţinerii valorilor specificate
în cazurile a) şi b).

a) b)
Fig. 5: Deplasarea maximă a structurii – acordarea absorbitorului χ pentru diferite valori ale amortizării absorbitorului β2.
Amortizarea structurii β1=0.002. a) µ =0.05. b) µ =0.10,

2.5. Etape de analiză (Modul practic de calcul).

Să amintim că analizarea structurii s-a făcut în anii 1998-1999 deci ea a beneficiat de
mijloacele de calcul automat (tehnică de calcul şi programe) pe care le aveam la dispoziţie la acea
dată.
Într-o primă fază a fost analizată structura considerând active atât barele întinse cât şi cele
comprimate. În această situaţie rezultatele impun măsuri ample de consolidare, care nu sunt în
corelaţie cu situaţia reală după cutremurele din trecut, când nu s-au observat degradări.
 79 Căutând să justificăm din punct de vedere teoretic comportarea am
78
77 ajuns la concluzia că structura a solicitat barele întinse după ce barele
76 comprimate au ieşit practic din lucru. Ca urmare a acestei analize am trecut
75 la treapta a doua de calcule, realizate pe un model mai apropiat de realitate,
38
58 74 adică am considerat în panourile cu diagonale in X ca fiind active numai
39
59 36
73
32
barele întinse .
În aceasta faza de analiză , ipoteza a fost conformă cu normativul P100
56
33 72
3771
54 28 35

– 92 fig. 8.3.a pag. 58 cap. 8.2.b “structuri cu elemente verticale rigide, la

57
29 34
52 55 31

care forţele orizontale se preiau prin diagonalele întinse , neglijând aportul

70
30
53 69 22

diagonalelor comprimate“.
27
23 68
2667 25
50

51
24
18
În această situaţie concluziile sunt mai apropiate de comportarea reală a
48
19 66
21 structurii.
49
20
65 14 La examinarea tehnică a structurii metalice care susţine reactorul
15
46
64 17 propriu-zis, am pus în evidenţă şi recomandările normativului P100 – 92
16
47
11
63 10
paragraf 11.5.4 “valorile coeficienţilor ψ din relaţia 5.2 se vor stabili de
44
12
62 13
către proiectant pe baza analizei caracteristicilor specifice ale construcţiei
45
6
61
5 9
respective “.
42
7 60
1
8
Valoarea coeficientului de reducere pe care am considerat-o ca
40
43
2
4 oportună este 0.4.
41
3
Cât priveşte calculul structurii în varianta consolidată, considerând deci
influenţa sistemului de amortizare, iată care a fost schema pentru calcul:
Fig. 6: Modelarea structurii
- s-a încărcat structura la bază cu o accelerogramă provenită din înregistrarea cutremurului din
Vrancea, de la 4 martie 1977; pentru structura în ansamblu s-a considerat o amortizare structurală
de 5 %; analiza efectuată a fost de tip time – history;
- a rezultat evoluţia deplasărilor în timp la vârful construcţiei, adică în punctul de prindere al
reactorului de structură şi totodată de amplasarea a masei pendulare, punct ce l-am notat în cadrul
schemei “71“, denumire ce o vom folosi şi în cele ce urmează;
- prin derivarea dublă a acestor deplasări s-a obţinut o accelerogramă la vârful structurii, în
punctul 71;
200

150

100

50
Forte (kN)

0
0 5 10 15 20 25

-50

-100

-150
Timp (sec)

Fi Fa Fe

Fig. 7: Grafic forţe – timp.

 - s-a considerat o altă structură, un pendul al cărui suport a fost încărcat cu accelerograma
obţinută la pasul anterior; s-a făcut de asemenea o analiză time - history; s-a efectuat un studiu
parametric în funcţie de mai mulţi factori, la acest pas variindu-se masa adiţională (de la 4.25 tone –
1 % din masa structurii, la 21.25 tone – 5 % din masa structurii), precum şi amortizarea structurală
(de la 0 la 50 %);
- s-a obţinut variaţia în timp a forţei cu care pendulul acţionează asupra structurii de rezistenţă;
au fost luate în considerare toate cele trei componente ale ecuaţiei diferenţiale de mişcare – forţa de
inerţie, forţa de amortizare (preluată de amortizor) şi forţa elastică (preluată de resort) – fig. 7;
- cu această diagramă forţă – timp s-a încărcat din nou structura în punctul 71 şi s-a obţinut
astfel o evoluţie în timp a deplasării structurii sub acţiunea pendulului;
- în final s-au sumat deplasările structurii provenite din cele două rulări, rezultând astfel
deplasarea finală structurii ca valoare şi ca evoluţie în timp ;
- făcând raportul între deplasarea structurii cu şi fără masa adiţională s-a putut stabili în ce
măsură sistemul de amortizare reduce efectul forţelor seismice; pentru acest calcul s-au luat în
considerare primele 7 vârfuri (peste 15 cm) ale deplasării structurii, vârfuri ce se înregistrează între
6 şi 11 secunde de la începerea seismului (fig. 8);
40

30

20

10
deplasare ( cm )

0
0 5 10 15 20 25

-10

-20

-30

-40
timp ( sec )

deplasare structura deplasare pendul deplasare totala

Fig. 8: Deplasarea structurii ţinând cont de influenţa amortizorului

În tabelele următoare sunt prezentate deplasările pendulului rezultate din calcul şi factorul
cu care se reduce efectul forţei seismice asupra construcţiei în funcţie de raportul dintre masa
adiţională şi masa structurii precum şi de fracţiunea din amortizarea critică (care apare în
amortizori).

M/M0 1% 2% 3% 5% M/M0 1% 2% 3% 5%
c/ccr (4.25 t) (8.5 t) (12.75 t) (21.25 t) c/ccr (4.25 t) (8.5 t) (12.75 t) (21.25 t)
5% 147,043 147,043 147,043 147,043 5% 1,100 1,222 1,375 1,687
10% 101,087 101,087 101,087 101,087 10% 1,080 1,167 1,274 1,558
20% 62,336 62,336 62,336 62,336 20% 1,060 1,130 1,240 1,331
30% 45,174 45,174 45,174 45,174 30% 1,040 1,082 1,129 1,234
50% 28,808 28,808 28,808 28,808 50% 1,015 1,040 1,085 1,150

Tabelul 1: Deplasarea masei adiţionale (cm) Tabelul 2: Raportul dintre deplasarea structurii
cu şi fără masa adiţională (efectul consolidării)
 2.6. Rezultatele analizei
Analizând tabelele de mai sus ca şi diagramele de evoluţie în timp a structurii sub acţiunea
seismică fără sistemul de amortizare cu masă adiţională, sub acţiunea masei adiţionale , precum şi
sub acţiunea seismică cu luarea în considerare a sistemului de amortizare, se pot face următoarele
observaţii :
- efectul consolidării creşte cu creşterea raportului maselor; altfel spus cu cât masa adiţională
este mai mare cu atât efectul este mai important;
- în acelaşi timp această masă nu poate fi prea mare deoarece ar avea un efect defavorabil prin
îngreunarea exagerată a structurii şi implicit sporirea forţei seismice de calcul; experienţa
internaţională în domeniu recomandă un raport dintre masa adiţională şi masa structurii de cca. 2 %
pentru sistemele de amortizare active şi de până la 10 % pentru sistemele de amortizare pasive
(cazul nostru);
- pentru valori mici ale amortizării apare un fenomen necontrolabil de amplificare dinamică a
mişcării masei, iar în acest caz masa adiţională începe ”să tragă“ structura după ea, conducând la
deformaţii ale structurii mai mari decât în lipsa sistemului de amortizare (!), fenomen deosebit de
periculos şi de evitat;
- deplasările masei adiţionale scad cu creşterea coeficientului de amortizare; astfel obsevăm că
pentru valori inferioare ale coeficientului de amortizare se înregistrează nişte valori ale deplasărilor
ipotetice, irealizabile ; imposibilitatea producerii acestor deformaţii derivă din aceea că tija(ele) de
suspendare a pendulului (masei adiţionale ) este proiectată să aibă o lungime de cca. 45 cm; această
lungime a fost considerată pentru acordarea mişcării pendulului cu cea a sistemului;
Având în vedere cele de mai sus, precum şi posibilităţile practice de realizare (spaţiul relativ
mic în care trebuie amplasat sistemul) s-a ajuns la concluzia că în cazul nostru soluţia optimă o
reprezintă amplasarea unei mase adiţionale de 21.25 tone (5% din masa structurii) cu o amortizare
de 50%. Aceasta conduce la o reducere a efectelor acţiunii seismice asupra structurii cu peste 15%.

2.7. Descrierea sistemului de amortizare

Aşa cum se stabilise în cadrul studiului de soluţie s-a optat pentru un sistem de amortizare cu
masă adiţională pendular , legat de structură prin intermediul unor amortizare şi resoarte .

Fig. 9 Vedere generală asupra sistemului de amortizare.

 Fig. 10: Sistemul de amortizare – Plan.

Având în vedere particularităţile de comportare precum şi posibilităţile practice de conformare

acest sistem s-a imaginat după cum urmează :
- amplasarea a două greutăţi de formă prismatică pe feţe opuse ale structurii, cu o lungime de
5.00 m, o lăţime de 30 cm şi o înălţime de 65 cm; aceste greutăţi se realizează din câte o cutie de
oţel din tablă groasă umplută cu plumb; desfacerea masei adiţionale în două mase mai mici, fiecare
având 10.625 tone, a fost dictată de posibilităţile de amplasare a acesteia; iniţial se studiase
posibilitatea realizării unei mase inelare în jurul reactorului, apoi s-a dorit desfacerea în patru
pendului aşezaţi în colţurile structurii, dar nici una dintre variante nu s-a putut realiza datorită
ocupării spaţiului de către noi instalaţii tehnologice (în paralel cu consolidarea structurii s-a efectuat
şi o modernizare tehnologică);
- greutăţile vor fi suspendate de o consolă de cca. 1m lungime ieşită din grinzile de la cota de
prindere a reactorului; această consolă va fi realizată dintr-un profil I 30 ;
- masa adiţională este suspendată de console prin intermediul unor tije cu diametru de 32 mm
articulate (sferic) la ambele capete pentru realizarea pendulului; tijele vor avea o lungime de 45 cm,
lungime ce conferă masei o perioadă de vibraţie de cca. 1.33 secunde, care să coincidă cu perioada
de vibraţie a structurii; cele două sisteme vor lucra în antifază efectul fiind acela de diminuare a
valorilor de vârf a răspunsului structurii sub acţiunile seismice; de asemenea aceste tije se vor
realiza cu posibilitate de reglare a lungimii (cu aşa-numita ”americană“-cu diametrul filetului de 30
mm) pentru acordarea celor două sisteme şi pentru a crea posibilitatea de reacordare în timp
(datorită condiţiilor climatice în care sunt amplasate este posibil să apară în timp o dezacordare a
celor două sisteme );
 Fig. 11: Sistemul de amortizare – Secţiune.

- aşa cum a reieşit din calcule deplasarea maximă a pendulului va fi de cca. 28.81 cm; această
valoare este estimată pentru un cutremur similar celui din 4 martie 1977; în cazul depăşirii acestei
valori se prevăd nişte opritoare după ambele direcţii care să limiteze la +/- 30 cm cursa pendulului ;
opritoarele vor fi prevăzute cu nişte şaibe de cauciuc de 1 cm grosime, pentru amortizarea şocului;
această limitare este necesară pentru ca masa să nu lovească structura în mod necontrolat, fenomen
deosebit de periculos ;
- masele vor fi legate de structură prin intermediul a patru amortizoare şi patru resoarte
(alcătuite din 8 spire cu diametrul secţiunii spirei de 20 mm şi 10 cm raza resortului- valori rezultate
din calcul – resoartele urmează să preia componenta elastică a forţei - al treilea termen din ecuaţia
diferenţială de mişcare) pentru fiecare masă, dispuse la 450 pentru a fi eficiente după ambele direcţii
principale ale construcţiei; amortizoarele se prevăd pentru preluarea componentei de amortizare
(termenul secund din ecuaţia de mişcare) din forţa totală pe care masa adiţională o transmite
structurii, în acelaşi timp facilitând disiparea unei importante cantităţi de energie; amortizoarele şi
resoartele sunt coaxiale (amplasate unul în celălalt) şi vor fi legate articulat atât de masa adiţională
cât şi de structură.

2.8. Amortizorii propriu-zişi

Una din principalele componente ale sistemului de amortizare o constituie amortizorii propriu-
zişi. În cazul de faţă au fost folosiţi amortizori vâscoşi umpluţi cu fluid, de tipul celor folosiţi în
industria automobilelor, numai că prezintă alte caracteristici. În total au fost folosite 8 piese dispuse
la 450, la care s-a împărţit forţa de amortizare.
În urma calculelor efectuate au rezultat ca necesare pentru amortizori următoarele caracteristici:
- nr. de piese : 8;
 - să lucreze în plan orizontal (o cerinţă care pune probleme – sunt mulţi producători care
produc amortizori dar nu au pusă la punct o tehnologie pentru evoluţia lor în plan
orizontal);
- să lucreze simetric - pe compresie şi pe destindere;
- forţa de amortizare în fiecare dintre cele opt piese să fie în jur de 3400 kgf;
- cursa amortizorilor trebuie să fie +/- 30 cm;
- viteza maximă 1.25 m/s;
- să lucreze în mediu agresiv - specific rafinăriilor, la temperaturi de -20°…+40° C.
Acestea fiind caracteristicile stabilite s-a trecut la identificarea unui producător capabil să
furnizeze astfel de amortizori.
Sunt de semnalat caracteristicile speciale ale acestor amortizori, dintre care subliniem lucrul în
plan orizontal, cursa considerabilă, viteza de lucru care este dată de viteza cutremurului vrâncean.
În România nu se produc şi nici măcar nu există condiţii de testare pentru astfel de amortizori.
Să spunem pe scurt aici că arcurile (şi ele având dimensiuni neuzuale) au fost realizate pentru
proiectul de faţă de Astra Arad.
În urma cercetărilor efectuate nu am putut identifica în întreaga Europă un producător care să
fabrice aceşti amortizori. Prima problemă- după cum am mai spus- este evoluţia în plan orizontal.
Apoi cursa deosebit de mare – în general la maşini sau alte sisteme din industrie este vorba de
câţiva cm. Deşi sunt mulţi producători în Europa care produc amortizori de forţă mare, cu mult
peste cele 3400 kgf necesare în cazul nostru (amortizori vâscoşi se utilizează în multe industrii, de
la cea a automobilelor, la industria grea -macarale, buldozere, etc.- la industria militară -tunuri,
tancuri, etc.- şi cea aerospaţială), chiar sunt câţiva care pot produce amortizori de cursă mare,
problemele legate de viteza de evoluţie a amortizorilor nu a putut fi rezolvată. În general viteza
necesară este de 0.1 , 0.2 până la 0.5 m/s, deci cu mult sub viteza de 1.25 m/s, necesară în cazul de
faţă. De fapt, în Europa nu s-a pus problema fabricării unor amortizori vâscoşi cu fluid pentru
utilizarea la structurile antiseismice.
În continuare ne-am extins cercetările peste ocean şi prin bunăvoinţa d-lui ing. Dragoş
Teodorescu (Los Angeles) am aflat de căţiva producători din Statele Unite. Aici, ca şi în Japonia,
unde cutremurele sunt foarte prezente, marii producători de amortizori au în componenţa lor divizii
speciale pentru amortizorii antiseismici.
În urma unei corespondenţe intense (incluzând calcule, diagrame, desene) purtate cu dl. David
Lee (un nume cunoscut în domeniu) care este consultant al firmei Taylor Devices Inc., am putut
stabili că firma respectivă poate produce astfel de amortizori. Aceştia au fost comandaţi şi apoi
montaţi la Petrobrazi.

Fig 12: Schema amortizorului vâscos produs de firma Taylor Devices Inc.
 Să mai amintim că firma Taylor Devices Inc. a produs amortizori văscoşi cu fluid pentru zeci şi
zeci de structuri de construcţii din Statele Unite şi nu numai, destinate unor clădiri civile,
industriale, antene, poduri, etc.
În figura 12, este prezentat schematic amortizorul produs de firma Taylor.

3. Concluzii (Avantaje. Dezavantaje. Tendinţe.)

Sistemele de amortizare a vibraţiilor construcţiilor sunt tot mai prezente în ultimul timp în ţările
cu tradiţie în domeniul proiectării structurilor antiseismice. Ele sunt folosite în forme tot mai
diverse şi mai perfecţionate la poduri, turnuri, structuri înalte dar şi la clădiri joase, cu precădere
cele aflate într-o clasă de importanţă superioară. În funcţie de alcătuirea lor constructivă ele pot fi
eficiente în zonele cu vânturi sau cu seisme puternice, precum şi în zone în care ambele fenomene
naturale sunt prezente (de exemplu în Japonia).
Fără să revenim la anumite aspecte descrise pe larg mai sus să amintim câteva din avantajele pe
care aceste sisteme le prezintă: o foarte bună disipare a energiei induse de seism; dirijarea evoluţiei
structurilor sub acţiunile orizontale departe de plaja de frecvenţe susceptibilă producerii unor
fenomene de quasi-rezonanţă; reducerea amplitudinii mişcării structurilor şi implicit reducerea
eforturilor şi deformaţiilor în elementele structurale cu urmări asupra dimensiunilor şi armărilor (în
cele din urmă a costului) elementelor structurale; reducerea costului de execuţie al structurilor de
construcţii în ansamblul lor; sporirea amortizării structurale (cu implicaţii imediate asupra
anvergurii spectrului de răspuns la acţiuni seismice!) de la câteva procente la câteva zeci de
procente; foarte important, o alternativă sau o completare avantajoasă în constituirea “supapelor” de
disipare a energiei faţă de soluţia folosită în prezent, anume aceea de disipare a energiei prin
deformaţii ale elementelor structurale în domeniul post-elastic, ori asta înseamnă defecte, avarii, cu
implicaţii clare asupra dificultăţilor şi costurilor de reparaţii.
Dintre dezavantaje, parte dintre ele specifice tuturor sistemelor de amortizare, parte date de
limitele fiecărui sistem în parte, să amintim în primul rând: dificultăţile legate de concepţie şi
proiectare care cer mijloace de calcul mai performante; uneori se pot întâlni dificultăţi de punere în
practică; necesitatea urmăririi lor la intervale de timp relativ scurte (în cazul structurii de la
Petrobrazi am recomandat verificarea sistemului la fiecare jumătate de an, dar sunt şi tipuri de
sisteme care nu se urmăresc niciodată - şaibele cu neopren montate în elementele structurale sau la
baza construcţiilor, de exemplu); în unele cazuri astfel de sisteme implică tehnologii înalte, bine
puse la punct, dependente de diverse surse de energie şi de sisteme sofisticate de monitorizare; forţă
de muncă calificată la montarea, urmărirea şi întreţinerea lor.
Răspândirea tot mai mare a acestor sisteme necesită o aplecare mai atentă asupra lor,
înţelegerea, modul de acţiune, calcul şi proiectarea, punerea în operă constituind cerinţe pentru
proiectarea modernă a construcţiior. În Statele Unite, în zonele seismice, practic nu există structură
mai importantă recent realizată sau în curs de execuţie care să nu apeleze la unul (sau mai multe)
din sistemele de amortizare. Codurile de proiectare moderne, din ţările avansate atât economic şi
tehnologic, cât şi în domeniul conceperii şi realizării structurilor de construcţii, şi care se confruntă
cu cutremure sau vânturi puternice, prevăd în mod explicit şi recomandă folosirea sistemelor de
amortizare. Sistemele sunt cercetate, încercate şi apoi omologate putând fi folosite pe scară tot mai
largă.
În România aceste sisteme sunt puţin cunoscute şi utilizate. De remarcat conferinţa desfăşurată
pe această temă în vara anului 2001 la Bucureşti, la care au fost prezentate principii şi diverse
realizări din domeniu, în lume. Metoda trebuie cunoscută şi însuşită şi de către inginerii români,
diverse sisteme vor trebui agrementate şi, de ce nu, viitoarele coduri de proiectare să prevadă
utilizarea lor.
Odată în plus, într-o perioadă în care lucrările de construcţii care se execută în România vizează
în principal lucrări de reabilitare şi consolidare a unor structuri existente, sistemele de amortizare a
vibraţiilor pentru îmbunătăţirea răspunsului structurilor pot fi folosite pe scară largă, în special
pentru structurile multietajate, cu avantaje certe din punct de vedere al posibilităţii realizării
consolidărilor necesare, al timpului, dificultăţilor şi costului de punere în operă, ceea ce reprezintă o
nouă etapă de concepţie şi realizare în domeniul dinamic de comportare. Să amintim numai că la
consolidarea City Hall din Los Angeles (un fel de prefectură), o clădire din anul 1926, având 32 de
nivele şi o structură de oţel şi pereţi de umplutură din zidărie nearmată, în urma studiilor efectuate a
rezultat că soluţia cea mai economică dar şi eficientă este prin prevederea unor sisteme de
amortizare la baza structurii (“…Three seismic rehabilitation schemes were evaluated – a reinforced
concrete shear wall system, a reinforced concrete shear wall with steel super-brace system and a
base isolation system with supplemetal dampers. The base isolation system with supplemetal
damping was determined to be the most effective strengthening scheme based on performance and
cost…”[N. Youssef et al.]. În acest caz, pentru consolidare au fost prevăzute şi câteva contravântuiri
metalice sau pereţi de beton armat, dar principalul aport în consolidarea structurii l-au avut
sistemele de amortizare.

Bibliografie:
- Acad. DAN MATEESCU – Clădiri înalte cu schelet din oţel – Editura Academiei
Române, Bucureşti, 1997.
- CYRIL M. HARISS şi CHARLES E. CREDE – Şocuri şi vibraţii – Editura tehnică,
Bucureşti, 1968.
- KENNETH B. WIESENER – Tuned mass damper to reduce building wind motion –
ASCE, Boston, 1976.
- NABIH YOUSSEF et al. – Building Case Study, Los Angeles City Hall – The
Structural design of Tall Buildings 9, 3-24, John Wiley & Sons, 2000.
- ANDREI REINHORN, C. LI and MICHAEL C. CONSTANTINOU – Experimental and
Analytical Investigation of Seismic Retrofit of Structures with Supplemental Damping –
Report NCEER-95-0001, State University of New York at Buffalo.
- DOUGLAS P. TAYLOR and MICHAEL C. CONSTANTINOU – Fluid Dampers for
Applications of Seismic Energy Dissipation and Seismic Isolation – Taylor Devices Inc.,
1998.
- The website of Taylor Devices Inc.
- Proiect de consolidare a structurii de rezistenţă a reactorului de cracare catalitică a
Rafinăriei Petrobrazi, Bucureşti, 1999-2000.
- P100-92, Normativ pentru proiectarea antiseismică a construcţiilor de locuinţe, social-
culturale, agrozootehnice şi industriale – INCERC, Bucureşti, 1992.
- Uniform Building Code 1997 – International Conference of Building Officials, Whitier,
California, 1997.
- International Building Code 2000 – International Conference of Building Officials,
Whitier, California, 2000.