Declarația Drepturilor Omului și ale Cetățeanului FRANTA

Textul declarației a fost votat articol cu articol între 20 și 26 august 1789 de către Adunarea
Națională. Discuția a fost întreruptă pe 26 august 1789, după adoptarea articolului 17 referitor la
dreptul de proprietate, pentru a face loc discuțiilor pe articole la constituția ce era în curs de
elaborare. O serie de decrete emise ulterior de către Adunare, în special cel din 3 octombrie
1789 care permitea persoanelor fizice și societăților comerciale să împrumute bani cu dobândă,
au fost ratificate în seara zilei de 5 octombrie 1789 de către Ludovic al XVI-lea, la Versailles, la
cererea expresă a Adunării Naționale, care a folosit și presiunea vindicativă a mulțimii venite din
Paris (mulțime care de fapt venise pentru alte revendicări, de natură economică).

În final, regele a promulgat la 3 noiembrie 1789 Declarația drepturilor omului și cetățeanului,

care includea cele 17 articole ale sale, urmate de cele 19 articole ale constituției din 1789 și o
serie de decrete ale Adunării Naționale (începând cu cel din 4 august 1789, care „a distrus
complet sistemul feudal” și cel din 3 noiembrie 1789, care a decretat că „toate parlamentele
regatului vor continua să rămână în vacanță”, de fapt ultimul decret regal).

Declarația drepturilor omului și cetățeanului a rămas ca preambul și al constituției din 1791.

Declarația de independență a Statelor Unite ale Americii

Declarația de independență a Statelor Unite ale Americii (în engleză, conform originalului,

[The] Declaration of Independence) este un document prin care cele treisprezece colonii (în
engleză, [the] Thirteen Colonies) ale Marii Britanii din America de Nord s-au declarat
independente de Regatul Unit al Marii Britanii explicând totodată clar motivul pentru care au
făcut-o.

Documentul a fost ratificat de Congresul Continental în ziua de 4 iulie 1776. Originalul

semnat olograf de delegații Congress-ului se găsește expus permanent în clădirea Arhivelor
Naționale (National Archives) din capitala Statelor Unite, Washington, D.C..

Prima frază a Declarației afirmă ca o chestiune de lege naturală abilitatea unui popor de a-și
asuma independența politică și recunoaște că motivele unei asemenea independențe trebuie să
fie rezonabile și, prin urmare, explicabile, de aceea trebuiau să fie explicate.

Prima semnătură, cea mai mare și cea care a devenit de-a lungul timpului cea mai cunoscută a
fost a lui John Hancock, președintele Congresului Continental. Doi viitori președinți ai Statelor
Unite au semnat Declarația, John Adams, al doilea președinte și Thomas Jefferson, al treilea
președinte. Cel mai în vârstă semnatar a fost Benjamin Franklin, la 70 de ani, în timp ce Edward
Rutledge, la 26 de ani, a fost cel mai tânăr.
Constituţia Statelor Unite ale Americii
Constituția Statelor Unite ale Americii (în engleză, [The] United States Constitution) este
legea supremă a Statelor Unite ale Americii. A fost concepută între 21 februarie și 17
septembrie 1787, fiind definitivată în 17 septembrie 1787 odată cu adoptarea sa de
către Convenția Constituțională a Statelor Unite ale Americii (în engleză, United States
Constitutional Convention), care a avut loc în Philadelphia, Pennsylvania, urmând ca să intre în
vigoare în ziua de 4 martie 1789. A creat o uniune federală de state suverane și un guvern
federal care să opereze conducerea acesteia, înlocuind vechea uniune mai neclar definită și cu
o constituție mai ambiguă, Articolele Confederației.

Imediat după adoptare, a fost supusă ratificării tuturor celor treisprezece foste colonii britanice,
fiind votată și acceptată de adunările celor treisprezece state originare la date diferite, între 7
decembrie 1787 de către statul Delaware, primul, și 29 mai 1790 de către statul Rhode Island,
al treisprezecela și ultimul dintre cele treisprezece state originare.

După intrarea sa efectivă în aplicare, la 4 martie 1787, exact așa cum a fost inițial preconizat de
către un grup al Părinților Fondatori, respectiv validând Uniunea și Constituția însăși, la 21
iunie 1788, când "pragul critic" de nouă state semnatare a fost atins prin ratificarea sa de către
statul New Hampshire, Constituția Statelor Unite a servit ca model multor națiuni. Astăzi,
constituția Statelor Unite este cea mai veche constituție de tip federal din lume, fiind efectiv în
vigoare de peste 226 de ani. În același timp, este cea mai veche constituție scrisă din lume care
funcționează neîntrerupt de la adoptarea sa.[1]

Petiţia Drepturilor 1628

Petiţia Drepturilor (1628) este o petiţie trimisă de Parlament regelui Carol I în care erau
prezentate o serie de încălcări ale legii. Petiţia a urmărit recunoaşterea a patru principii: să nu
se perceapă impozite fără acordul Parlamentului, să nu mai existe condamnări la închisoare
fără o motivaţie, să nu se mai încartiruiască soldaţii din simplul motiv că sunt supuşii regelui şi
să nu se mai adopte nici o lege marţială pe timp de pace. Spre a putea primi în continuare
subvenţii pentru politica sa, Carol a fost constrâns să accepte petiţia, dar ulterior i-a ignorat
principiile. Eveniment hotarator al istoriei Angliei, detronarea prin mijloace pasnice a regelui
Iacob al II-lea Stuart (acuzat pentru politica sa de favorizare a catolicismului) a marcat trecerea
pentru prima data in istorie la monarhia constitutionalaparlamentara. Deciziile lui Iacob al II-lea
executia rivalului sau, ducele de Montmouth si arestarea unor episcopi au facut ca Parlamentul
sa grabeasca inlaturarea sa si sa declare tronul vacant. Coroana Angliei a fost oferita
stadthouderului Olandei, Wilhelm de Orania, de religie protestanta, care era casatorit cu Maria,
fiica lui Iacob al II-lea. Noul rege a acceptat, in 1689, sa semneze The Bill of Rights (Declaratia
Drepturilor), prin care atributiile monarhiei erau considerabil restranse in favoarea
Parlamentului, iar drepturile si libertatile cetatenesti erau garantate. Declaratia Drepturilor
formeaza, alaturi de alte documente anterioare ca Magna Charta Libertatum (1215), Petitia
Dreptului (1628) sau Habeas Corpus Act (1679) baza juridica a regimului
constitutionalparlamentar britanic.