Hemograma cu form.

leucocitara, Hb,Ht,indici si reticulocite

Hemoleucograma completa consta din masurarea urmatorilor parametri:

 numar de leucocite;
 numar de eritrocite;
 concentratia de hemoglobina;
 hematocrit;
 indici eritrocitari: volumul eritrocitar mediu (VEM), hemoglobina
eritrocitara medie (HEM), concentratia medie de hemoglobina (CHEM) si
largimea distributiei eritrocitare (RDW);
 numar de trombocite si indici trombocitari: volumul trombocitar
mediu (VTM) si largimea distributiei trombocitare (PDW);
 formula leucocitara;
 +/- numar de reticulocite.
Hemograma este un test screening de baza, fiind unul din cele mai
frecvent cerute teste de laborator, reprezentand adesea primul pas in
stabilirea statusului hematologic si diagnosticul diverselor afectiuni
hematologice si nehematologice. Cuantificarea parametrilor
hematologici asociata uneori cu examinarea frotiului de sange aduce
informatii pretioase, orientand in continuare spre efectuarea altor teste
specifice .
9

Pregatire pacient
Hemograma se poate recolta à jeun (pe nemancate) sau postprandial
(trebuie totusi evitate mesele bogate in lipide care pot interfera cu
anumiti parametri ai hemogramei).
Sexul, varsta pacientului, precum si anumite conditii cum ar fi: starea de
soc, varsaturi incoercibile, administrarea masiva de lichide i.v. etc., care
pot duce la deshidratarea, respectiv hiperhidratarea pacientului, precum
si anumite tratamente urmate de pacient trebuie comunicate
laboratorului.
Este de preferat evitarea pe cat posibil a stresului in momentul recoltarii.
In cazul monitorizarii regulate (zilnic sau la doua zile) a anumitor
parametri, proba de sange pentru efectuarea hemogramei trebuie
obtinuta in acelasi moment al zilei (datorita fluctuatiilor fiziologice
circadiene ale unor parametri)  .
4;6;9;19

Specimen recoltat, recipient si cantitate recoltata – sange venos recoltat

pe anticoagulant: EDTA tripotassium/dipotasium/disodium (vacutainer cu
capac mov/roz – K3 EDTA); la copii mici se poate recolta sange capilar din
deget/calcai pe heparina (microtainer).
Se amesteca continutul prin inversiunea usoara a tubului de cca. 10 ori.
 Tubul trebuie sa fie umplut cel putin trei sferturi pentru ca raportul
sange/anticoagulant sa fie optim (concentratia recomandata de EDTA
este de 1.2 – 2.0 mg/mL de sange)  . 4;6;9;19

Cauze de respingere a probei

 tub incorect;
 specimen coagulat;
 specimen hemolizat;
 cantitate insuficienta .
9

Prelucrare necesara dupa recoltare – daca proba nu este trimisa imediat

la laborator trebuie refrigerata .
9

Stabilitate proba  -  36-48 ore la temperatura camerei (18-26°C) sau la

frigider (2–8°C) – pentru determinarea hemoglobinei si numaratorile de
celule. Este recomandat ca probele sa fie analizate in primele 6 ore de la
recoltare. Nu se recomanda depasirea acestui interval pentru
determinarea indicilor eritrocitari si hematocritului. Daca proba a fost
refrigerata, trebuie echilibrata la temperatura camerei inainte de a fi
analizata .
9

Metoda de determinare – analizor automat pe principiul citometriei in

flux cu fluorescenta utilizand LASER semiconductor si focusare
hidrodinamica .9

 
NUMARUL DE ERITROCITE (NUMARUL DE CELULE ROSII)
Numarul de eritrocite reprezinta testul de baza pentru evaluarea
eritropoiezei. Eritrocitele sunt investigate in continuare prin masurarea
concentratiei de hemoglobina si a hematocritului, iar pe baza lor
analizorul calculeaza indicii eritrocitari: VEM, HEM, CHEM si RDW, care
caracterizeaza din punct de vedere calitativ populatia eritrocitara.
Eritrocitele sunt cele mai numeroase celule din sange, sunt anucleate,
fiind necesare pentru respiratia tisulara. Eritrocitele sunt cele mai
specializate celule ale organismului, principala functie constand in
transportul 02 de la plaman la tesuturi si transferul CO2 de la tesuturi la
plaman. Acest lucru se realizeaza prin intermediul hemoglobinei
continute in eritrocite. Forma eritrocitelor de disc biconcav confera
raportul volum/suprafata optim pentru schimbul de gaze si le asigura
acestora deformabilitatea in timpul traversarii microcirculatiei.
Indicatii – in combinatie cu hematocritul si concentratia de hemoglobina,
numarul de eritrocite este util in detectarea si monitorizarea anemiei si
eritrocitozei/policitemiei.
Metoda de determinare – eritrocitele sunt numarate de analizorul
automat in timpul trecerii acestora printr-un orificiu prin care sunt dirijate
intr-un singur rand prin metoda de focusare hidrodinamica .
4;6-8;9;14;16;19
Valori de referinta – valori diferite in functie de varsta si sex (vezi anexa
7.1.1); se exprima in numar de eritrocite x10 /μL (mm ) sau numar de
6 3

eritrocite x10 /L .
12 9

Semnificatie clinica
Numarul de eritrocite ca singur parametru are valoare diagnostica mica;
o evaluare corecta a masei de eritrocite a organismului poate fi obtinuta
doar in corelatie cu hematocritul. Numarul de eritrocite este influentat
de modificarile volumului plasmatic, ca de exemplu in sarcina sau in
tulburari ale echilibrului hidro-electrolitic .
4;6;14

1. Scaderea numarului de eritrocite: determina anemie. Anemia este

definita din punct de vedere functional printr-o masa eritrocitara
insuficienta pentru asigurarea unei cantitati adecvate de oxigen
tesuturilor periferice. In practica, se considera anemie atunci cand
concentratia de hemoglobina, hematocritul si/sau numarul de eritrocite
sunt sub valorile de referinta . Diagnosticul este dificil daca doar unul din
7

parametri este sub valorile limita; in acest caz hemograma trebuie

monitorizata in continuare pentru stabilirea unui diagnostic corect.
In anemia acuta datorata hemoragiei, numarul de eritrocite si
concentratia de hemoglobina raman nemodificate in primele ore datorita
pierderii concomitente de plasma; ele incep sa scada pe masura ce se
produce corectia deficitului volemic.
In anemiile cronice volumul sanguin este aproape normal prin cresterea
compensatorie a volumului plasmatic, iar numarul de eritrocite si
hematocritul sunt de obicei scazute. Totusi, in conditiile asociate cu
microcitoza marcata (anemie feripriva severa, talasemie), numarul de
eritrocite poate ramane in limite normale sau poate fi chiar crescut.
Anemia relativa este o conditie caracterizata prin masa normala de
eritrocite, dar cu volum sanguin crescut prin cresterea volumului
plasmatic, ca de exemplu in sarcina, splenomegalie masiva. In aceasta
situatie proteinele totale plasmatice sunt la limita inferioara a normalului,
spre deosebire de anemia cronica in care proteinele totale sunt in limite
normale .
19

Pentru a identifica cauza anemiei, informatiile privind istoricul bolii si

examinarea fizica trebuie integrate cu cateva teste de laborator cheie,
cum ar fi determinarea numarului de reticulocite, indicilor eritrocitari,
examinarea frotiului de sange colorat si eventual a maduvei osoase.
Prezenta altor anomalii hematologice (trombocitopenie, anomalii ale
leucocitelor) orienteaza diagnosticul spre o posibila insuficienta
medulara datorata anemiei aplastice, unei boli hematologice maligne sau
dislocarii maduvei osoase prin procese patologice de cauza
extrahematologica. Pancitopenia poate aparea si ca urmare a distructiei
periferice sau sechestrarii celulare prin hipersplenism.
 2. Cresterea numarului de eritrocite (concentratiei de hemoglobina si/sau
hematocritului) determina eritrocitoza. Eritrocitoza poate fi rezultatul
cresterii masei eritrocitare totale (policitemie/eritrocitoza absoluta) ori
poate fi consecinta reducerii volumului plasmatic (eritrocitoza
relativa/falsa) .
14

Clasificarea eritrocitozei 14

A. Eritrocitoza/policitemie relativa (peudoeritrocitoza):

hemoconcentratie; sindromul Gaisbőck.
B. Policitemie (eritrocitoza absoluta)
1. Policitemie primara: policitemia vera; policitemia primara familiala.
2. Policitemie secundara:
 Secundara scaderii oxigenarii tisulare (eritrocitoza
fiziologica/hipoxica):
 eritrocitoza de altitudine;
 boli pulmonare: cord pulmonar cronic; hipertensiune
pulmonara primara;
 boli congenitale de cord cianogene;
 sindroame de hipoventilatie: hipoventilatie alveolara
primara; sindromul Pickwick; apneea de somn;
 hemoglobine anormale: ereditare/dobandite (medicamente,
substante chimice, fumat: carboxihemoglobina);
 policitemia familiala.
 Secundara productiei aberante de eritropoietina (eritrocitoza
nefiziologica):
 boli renale: carcinomul renal si alte tumori renale; rinichiul
polichistic; rinichiul in potcoava; hidronefroza; stenoza de artera renala;
 carcinomul hepatocelular si alte tumori hepatice;
 tumori vasculare cerebeloase;
 leiomiomul si tumori fibroide uterine;
 boli endocrine: sindrom Cushing, hiperaldosteronism
primar, tumori ovariene virilizante, sindrom Barter, feocromocitom;
 medicamente: androgeni, abuz de eritropoietina;
 policitemia familiala.
3. Policitemie idiopatica.
Interferente 4;6;8;16;19

1. Recoltarea cu pacientul in pozitie culcata determina scaderea

numarului de eritrocite (si hematocritului) cu 5 – 10% (prin redistribuirea
lichidului din spatiul interstitial spre circulatie datorita modificarii
presiunii hidrostatice la nivelul membrelor inferioare).
2. Stresul poate determina cresterea numarului de eritrocite.
3. Staza venoasa prelungita >2 minute in timpul venopunctiei determina
cresterea numarului de eritrocite cu ~10% (si cresterea semnificativa a
 hematocritului). De asemenea, recoltarea dupa efort fizic
intens determina cresterea numarului de eritrocite cu pana la 10% (ca si
cresterea concentratiei de hemoglobina). Toate acestea se datoreaza
hemoconcentratiei.
4. Deshidratarea cu hemoconcentratie consecutiva (soc, arsuri severe,
obstructie intestinala, varsaturi/diaree persistente, abuz de diuretice)
poate masca prezenta anemiei. De
asemenea, hiperhidratarea pacientului (administrarea masiva de lichide
i.v.) poate determina niveluri fals scazute ale numarului de eritrocite.
5. Prezenta aglutininelor la rece in titru mare determina, daca sangele
este pastrat la temperatura camerei, niveluri fals scazute ale numarului
de eritrocite si un VEM fals crescut; in consecinta hematocritul este fals
scazut, iar HEM si CHEM sunt crescute.
6. Prezenta de crioglobuline in concentratie mare poate interfera cu
determinarea numarului de eritrocite.
7. Trombocitele mari/macrotrombocitele (ex.: din trombocitemia
esentiala) pot fi numarate ca eritrocite.
8. Numeroase medicamente pot determina cresterea sau scaderea
numarului de eritrocite:
 pot scadea numarul de eritrocite aproape toate clasele de
medicamente;
 pot determina cresteri ale numarului de eritrocite: corticotropina,
glucocorticoizii, danazolul, eritropoietina, antitiroidienele,
hidroclorotiazida, pilocarpina, mycophenolatul . 6

 
HEMATOCRITUL (VOLUMUL PACHETULUI DE CELULE)
Hematocritul masoara raportul dintre volumul ocupat de eritrocite si
volumul sanguin total.
Indicatii – detectarea si monitorizarea anemiei si policitemiei.
Metoda de determinare – analizorul automat calculeaza hematocritul
prin determinarea numarului de eritrocite/L de sange si masurarea
amplitudinii impulsurilor in eritrocite prin metoda luminii dispersate .
9

Valori de referinta – diferite in functie de varsta si sex (vezi anexa 7.1.1).

Hematocritul se exprima ca fractie decimala/ca procent . 9

Semnificatie clinica
Hematocritul depinde de masa eritrocitara, volumul eritrocitar mediu si
volumul plasmatic.
De obicei, atunci cand hematiile sunt de marime normala, modificarile
hematocritului le urmeaza pe cele ale numarului de eritrocite. Totusi in
anemia micro-/macrocitara relatia poate sa nu se pastreze. De exemplu,
in talasemie hematocritul scade deoarece hematiile microcitare ocupa un
volum mai mic, in timp ce numarul de eritrocite poate fi normal/crescut . 8;16
1.Scaderea hematocritului:
- anemie; la un Hct <30% (0.30) un pacient este moderat – sever anemic;
- cresterea volumului plasmatic (sarcina).
2. Cresterea hematocritului:
eritrocitoza/policitemie;
hemoconcentratie (ex.: soc; aport insuficient de lichide: copii mici,
varstnici; poliurie etc.) .
8

Valori critice – un Hct <20% poate determina insuficienta cardiaca si

deces;
- Hct >60% se asociaza cu coagularea spontana a sangelui .
6

Interferente
1. Excesul de anticoagulant (cantitate insuficienta de sange) determina
scaderea volumului eritrocitar si in consecinta scaderea Hct determinat
manual (efect mai pronuntat pentru K3-EDTA decat pentru K2-EDTA).
2. In sangele arterial Hct este cu ~2% mai mare decat in sangele venos.
3. In reticulocitoza, leucocitoza marcata, prezenta
de crioglobuline sau macrotrombocite analizorul automat poate
determina valori fals crescute ale Hct (volumele mai mari ale
reticulocitelor si leucocitelor intra in calculul Hct).
4. Valori fals scazute ale Hct pot aparea in cazuri de hemoliza in vitro,
autoaglutinare, microcitoza .
4;6;8;16;19

 
HEMOGLOBINA
Hemoglobina reprezinta componentul principal al eritrocitelor (95% din
proteinele citoplasmatice eritrocitare) si serveste ca vehicul pentru
transportul O2 si CO2. Hemoglobina este o proteina conjugata constand
dintr-un tetramer format din 2 perechi de lanturi polipeptidice (globine),
fiecare dintre acestea fiind conjugat cu un grup hem, un complex al unui
ion de fier cu pigmentul rosu, porfirina, care confera sangelui culoarea
rosie. Fiecare gram de hemoglobina poate transporta 1.34 mL O2 per 100
mL de sange.
Hemoglobina serveste de asemenea ca tampon in lichidul extracelular. In
tesuturi, la pH scazut, O2 se disociaza de Hb; Hb deoxigenata se leaga de
ionii de hidrogen; in eritrocite anhidraza carbonica converteste CO2 in
bicarbonat si ioni de hidrogen. Pe masura ce ionii de hidrogen se leaga de
hemoglobina, ionii bicarbonat parasesc celula; pentru fiecare ion
bicarbonat care paraseste celula intra un ion de clor .
6

Formele de hemoglobina prezente in mod normal in circulatie includ:

deoxihemoglobina (HHb), oxihemoglobina (O2Hb), carboxihemoglobina
(COHb) si methemoglobina (MetHb), toate acestea fiind determinate
impreuna in sangele total. In anumite situatii clinice diferitele forme de
Hb pot fi determinate individual . 19
Indicatii  -  impreuna cu Hct si numarul de eritrocite, este utila pentru
detectarea si monitorizarea anemiei si policitemiei.
Metoda de determinare – Hb este determinata automat prin metoda
fotometrica in urma conversiei in SLS-Hb cu ajutorul unui surfactant
Sodium Lauryl Sulfate .9

Valori de referinta – diferite in functie de varsta si sex (vezi anexa 7.1.1).

Hb se exprima in g/L sau g/dL. In cazul exprimarii ca si concentratie in
mmol/L se utilizeaza urmatorii factori de conversie :19

mmol/L = g/L x 0.0621

mmol/L = g/dL x 0.621
g/dL= mmol/L x 1.61
g/L= mmol/L x 16.1
Numarul de eritrocite, Hb si Hct pot fi analizate aplicand “regula lui trei” :
4

daca eritrocitele sunt normocitare/normocrome: nr. Er x3 ~ valoarea Hb.

Hematocritul poate fi estimat din hemoglobina utilizand urmatoarea
formula:
Hct = Hb (g/dL) x 2.8 + 0.8 sau Hct = Hb x 3
Daca exista o deviere semnificativa de la aceasta regula trebuie verificata
existenta de anomalii ale indicilor eritrocitari si aspectul frotiului de
sange .
9

Semnificatie clinica
1.Scaderea hemoglobinei sub nivelurile de referinta determina aparitia
anemiei. Hb trebuie evaluata impreuna cu Hct, numarul de eritrocite,
indicii eritrocitari si morfologia celulara pe frotiu pentru clasificarea
anemiei. O valoare normala a concentratiei de Hb nu exclude anemia
datorata hemoragiei acute.
In sarcina concentratia de hemoglobina scade cu 2–3 g/dL datorita unei
cresteri disproportionate a volumului plasmatic fata de masa
eritrocitara .
19

La nou-nascut masa eritrocitara este mai mare la nastere decat la adult si

scade continuu in prima saptamana de viata, Hb putand ajunge pana la 9
g/dL in saptamanile 11–12 de viata (anemie fiziologica). Scaderea apare
mai precoce si este mai pronuntata la prematuri. Nivelurile de la adult
sunt atinse in jurul varstei de 14 ani; la varstnici apare o scadere graduala
a concentratiei de hemoglobina.
2. Cresterea hemoglobinei apare in eritrocitoza/policitemie. Dupa
convietuirea un timp indelungat la altitudine survine o crestere a Hb
corespunzatoare la 1 g/dL pentru 2000 m.
Valori critice – la Hb <5g/dL apare insuficienta cardiaca si poate surveni
decesul;
- o concentratie de Hb >20 g/dL poate duce la blocarea capilarelor ca
urmare a hemoconcentratiei . 6
 Interferente
1. Turbiditatea serului
datorata hiperlipemiei (hipertrigliceridemiei), leucocitozei >50000/μL, tro
mbocitozei >700000/μL sauhiperproteinemiei determina valori fals
crescute ale hemoglobinei.
2. Prezenta de crioglobuline in concentratie mare poate afecta
determinarea Hb (prin fenomenul de floculare).
3. Efortul fizic intens poate determina cresterea Hb.
4. Interferente medicamentoase 6

-numeroase medicamente pot scadea Hb;

-pot creste Hb: gentamicina, methyldopa 4;6;8;16;19
.
 
INDICII ERITROCITARI
Evaluarea eritrocitelor din punct de vedere al volumului si continutului in
hemoglobina se realizeaza prin masurarea sau calcularea urmatorilor
parametri:
Volumul eritrocitar mediu (VEM) – reprezinta volumul ocupat de un
singur eritrocit.
Metoda de determinare – VEM este calculat dupa urmatoarea formula:
                 Hct (%) x 10
VEM =    ——————–
                Nr.Er.(x10 /μL)
6

Prin metoda automata VEM este determinat prin impartirea

sumei volumelor eritrocitare la numarul de eritrocite . 9

Valori de referinta  - VEM se exprima in micrometri cubi sau femtolitri

(fL). La adult este cuprins intre 80 – 100 fL (valori mai mari la nou-nascuti,
precum si la varstnici; valori mai mici la copii pana la 18 ani – vezi anexa
7.1.1) .
9

Semnificatie clinica
VEM este un indice util pentru clasificarea anemiilor si poate sugera
mecanismul fiziopatologic al afectarii eritrocitare. Impreuna cu ceilalti
indici eritrocitari, poate permite detectarea precoce a unor procese care
vor cauza anemie. VEM depinde de osmolaritatea plasmatica si numarul
diviziunilor eritrocitare.
1. VEM normal: anemie normocitara (daca se asociaza cu RDW <15).
Clasificarea anemiilor normocitare
 I. Anemie asociata cu raspuns eritropoietic adecvat:
 Anemie posthemoragica.
 Anemie hemolitica (poate fi si usor macrocitara).
II. Anemie asociata cu secretie scazuta de eritropoietina:
 Afectarea sursei de eritropoietina:
 Renala: anemia din insuficienta renala.
 Hepatica: anemia din bolile hepatice.
 Reducerea stimulului (scaderea nevoilor tisulare de oxigen):
 Anemia din insuficientele endocrine.
 Malnutritia protein-calorica.
 Anemia din bolile cronice (poate fi si microcitara) .
7

III. Anemie asociata cu raspuns medular inadecvat:

 Aplazia eritroida pura, anemia aplastica (pancitopenie).
 Boli medulare infiltrative: primare hematologice sau secundare
(anemia mieloftizica).
 Anemii mielodisplazice.
 Anemii diseritropoietice (anemia diseritropoietica congenitala tip
II).
 Deficit de fier precoce.
2. VEM scazut  (<80 fL): anemie microcitara. Majoritatea anemiilor
microcitare se datoreaza sintezei deficitare de hemoglobina, adesea
asociata cu deficitul de fier sau cu alterarea utilizarii fierului, precum si cu
unele conditii ereditare. Datorita acestei deficiente precursorii eritroizi
parcurg mai multe diviziuni decat in mod normal, ducand la formarea de
eritrocite mature de dimensiuni mai mici. RDW este >15 . 7;19

Clasificarea anemiilor microcitare

I. Afectiuni ale metabolismului fierului:
 Anemia feripriva.
 Anemia din bolile cornice.
 Atransferinemia congenitala.
 Anemia microcitara hipocroma congenitala cu supraincarcare cu
fier (sindromul Shahidi-Nathan-Diamond).
II. Boli ale sintezei moleculelor de globina:
 Alfa – si beta-talasemia.
 Sindroamele de hemoglobina E (AE, EE, E-beta-talasemia).
 Sindroamele de hemoglobina C (AC, CC).
 Hemoglobinele instabile.
III. Boli ale sintezei de hem si porfirina:
 Anemia sideroblastica ereditara (X-linkata, autosomala).
 Anemia sideroblastica dobandita (anemia sideroblastica idiopatica
cu sideroblasti inelari, anemia sideroblastica asociata cu boli
mieloproliferative sau alte boli maligne).
 Anemia sideroblastica dobandita reversibila (din alcoolism, indusa
de medicamente: izoniazida, cloramfenicol, din intoxicatia cu plumb – de
obicei normocitara).
Cea mai frecventa cauza este deficitul de fier, anemia feripriva fiind cea
mai intalnita forma de anemie de pe glob . 7
 3. VEM crescut  (>100 fL): anemia macrocitara. Pe baza criteriilor
biochimice si morfologice anemiile macrocitare se pot imparti in doua
grupuri: anemii megaloblastice si non-megaloblastice . 3

In anemiile megaloblastice  marca morfologica este reprezentata de

3

prezenta precursorilor eritroizi anormali in maduva osoasa, caracterizati

prin dimensiuni crescute si alterari specifice in aspectul cromatinei
nucleare. Aceste celule distincte reprezinta expresia morfologica a unei
anomalii biochimice, respectiv intarzierea sintezei de ADN. Rata sintezei
hemoglobinei, respectiv sinteza ARN, nu este afectata in timp ce rata
diviziunilor celulare este redusa, in consecinta componentele
citoplasmatice, in special Hb sunt sintetizate in exces in timpul intarzierii
intre diviziunile celulare, ducand la formarea unor eritrocite de
dimensiuni crescute. Cele doua modificari caracteristice de pe frotiul de
sange care permit diferentierea anemiilor megaloblastice sunt prezenta
macroovalocitelor si a neutrofilelor cu nucleu hipersegmentat. In anemia
megaloblastica VEM este de obicei >110 fL (110 – 130 fL, chiar pana la 160
fL).
Clasificarea patogenica a anemiilor megaloblastice
I. Deficitul de vitamina B12:
A. Dieta deficitara (rara: vegetarianismul strict, de lunga durata, fara oua
si produse lactate; mai frecventa la copiii nascuti din mame strict
vegetariene sau la cei cu diete restrictive in fenilcetonurie).
B.  Malabsorbtie de vitamina B12:
 Anemia pernicioasa (boala autoimuna caracterizata prin atrofie
gastrica si pierderea factorului intrinsec).
 Deficienta ereditara de factor intrinsec (anemia pernicioasa
ereditara).
 Malabsorbtia vitaminei B12 din alimente (chirurgia gastrica,
pacienti cu gastrita si aclorhidrie, infectia cu Helicobacter pylori).
 Insuficienta pancreatica.
 Sindromul Zollinger-Ellison.
 Competitia biologica pentru vitamina B12: proliferarea bacteriana a
intestinului subtire (anomalii structurale: diverticuli, stricturi, fistule, ansa
oarba sau ale motilitatii: disfunctia autonoma din diabet); infestarea cu
Diphyllobothrium latum.
 Boli ileale: sprue tropical, boli intestinale inflamatorii, boala celiaca,
rezectii ileale, by-pass jejuno-ileal pentru obezitate, radioterapia cu
afectarea ileonului, boli ileale infiltrative (limfom, sclerodermie).
 Malabsorbtia familiala selectiva a vitaminei B12 (Sindromul
Imerslund-Gräsbeck).
 Malabsorbtia vitaminei B12 indusa de toxice si medicamente:
alcool, colchicina, metformin, neomicina, colestiramina, acid
paraaminosalicilic.
C. Defecte in tranportul si metabolismul intracelular al vitaminei B12:
 Boli genetice: mutatii genetice care afecteaza metabolismul
intracelular al cobalaminei (aciduria metilmalonica si
hiperhomocisteinemia); deficienta de transcobalamina II.
 Toxicitatea oxidului nitros .
3;7

II. Deficitul de folati:

A. Dieta deficitara (prematuri, dieta exclusiv lactata la sugari fara
suplimentare cu folati, dieta restrictiva din fenilcetonurie, abuzul de
alcool).
B. Nevoi crescute: sarcina, alaptare, copii in perioada de crestere, anemia
hemolitica cronica, boli neoplazice, hipertiroidism.
C.  Pierderi crescute: dializa cronica.
D.  Malabsorbtie de folati:
 Boli intestinale: sprue tropical, boala celiaca, boli intestinale
inflamatorii, rezectii jejunale.
 Dermatita herpetiforma.
 Aclorhidria endogena sau iatrogenica.
 Insuficienta pancreatica in care se administreaza terapie de
substitutie orala.
E.  Deficit de folati indus toxic/medicamentos: abuzul de alcool,
sulfasalazina, anticonvulsivante (in special hidantoinele; acidul valproic),
antifolati (metotrexat, trimetoprim-sulfametoxazol, pirimetamina),
contraceptivele orale.
F.  Defecte mostenite ale transportului si metabolismului:
 Deficitul de tetradidrofolat reductaza.
 Malabsorbtia ereditara de folat.
III. Boli mostenite ale sintezei de ADN: aciduria orotica, sindromul Lesch-
Nyhan, anemia megaloblastica responsiva la tiamina.
IV. Defecte ale sintezei ADN induse toxic/medicamentos:
 Antagonisti purinici (6-mercaptopurina, 6-tioguanina, azatioprina).
 Antagonisti pirimidinici (citozinarabinozida).
 Hidroxiuree.
 Agenti alchilanti (ciclofosfamida).
 Zidovudina (AZT).
 Arsenic.
V. Cauze diverse: eritroleucemie, leucemie acuta mieloida, sindrom
mielodisplazic .
3;7

Anemiile macrocitare non-megaloblastice  nu au un mecanism patogenic

7

comun; ele reprezinta anemiile macrocitare in care precursorii eritroizi

medulari sunt normali; sinteza ADN nu este afectata; VEM este de obicei,
usor crescut (100 – 110 fL).
Clasificarea anemiilor macrocitare non-megaloblastice 7

I.  Asociate cu eritropoieza accelerata: anemia hemolitica si

posthemoragica.
II. Alcoolism (cresterea medie este ~5 fL, adica 5-10% peste valoarea
medie a subiectilor de control; normalizarea VEM se produce dupa 3-4
saptamani de abstinenta); VEM reprezinta un test screening util pentru
depistarea alcoolismului ocult.
III. Boli hepatice.
IV.Sindroame mielodisplazice.
V. Anemia mieloftizica.
VI. Anemia aplastica.
VII. Anemia sideroblastica dobandita.
VIII. Anemia diseritropoietica ereditara (tipurile I si III).
IX. Anemia Diamond-Blackfan.
X. Hipotiroidism.
Interferente
1. Prezenta de dubla populatie eritrocitara (micro- si macrocitara, cand se
asociaza anemia feripriva cu anemia megaloblastica) poate determina un
VEM normal. In aceasta situatie RDW este >15, pe histograma efectuata
de analizorul automat se observa aspectul caracteristic de “curba cu
doua cocoase”, iar confirmarea prezentei dublei populatii eritrocitare se
face prin examinarea frotiului de sange. Dubla populatie este
caracteristica pentru anemiile sideroblastice (o populatie microcitara
hipocroma si una relativ normocitara) si anemiei feriprive dupa inceperea
terapiei de substitutie cu fier.
2. VEM fals crescut: reticulocitoza marcata (>50%), leucocitoza marcata
(>50000/µL) hiperglicemie marcata (>600 mg/dl), prezenta deaglutinine
la rece, intoxicatia cu metanol (si, in consecinta creste Hct, iar CHEM
scade).
3. VEM fals scazut: hemoliza in vitro, prezenta de eritrocite
fragmentate, excesul de EDTA.
4. Daca pragul inferior al analizorului este fixat prea sus, este calculat un
VEM mai mare deoarece eritrocitele mai mici nu sunt masurate, iar daca
pragul superior este prea mare sunt masurate si leucocitele, iar VEM este
crescut4;6;8;15;18
.
Hemoglobina eritrocitara medie (HEM) – este o masura a continutului
mediu de hemoglobina pe eritrocit.
Metoda de determinare – HEM este calculat de analizorul automat
conform formulei:
                   Hb(g/dL) x 10
HEM =    ——————–
                 Nr.Er.(x10 /μL)
6

Valori de referinta – HEM se exprima in picograme (pg/10 g). Valorile

-12

normale la adult sunt 26–34 pg sau 0.4-0.53 fmol (valori mai mari la nou-
nascut; vezi anexa 7.1.1).
Semnificatie clinica – in majoritatea anemiilor HEM se coreleaza cu VEM,
astfel anemiile microcitare sunt de obicei hipocrome (uneori hipocromia
poate preceda microcitoza), cele normocitare sunt de obicei
normocrome, iar conditiile care cresc HEM determina in general, daca nu
intotdeauna, VEM crescut, deoarece continutul eritrocitar normal de Hb
este ~95% din concentratia de Hb maxim posibila (anemiile macrocitare,
anemia regenerativa observata de exemplu in timpul substitutiei cu fier a
anemiei feriprive, la nou-nascut).
Interferente
1. Hiperlipidemia, leucocitoza >50000/μL determina HEM fals crescut (Hb
fals crescuta).
2. Concentratie crescuta de heparina determina HEM fals crescut.
3. Prezenta aglutininelor la rece determina HEM fals crescut .
4;6;8;15;18

Concentratia eritrocitara medie de hemoglobina (CHEM) – masoara

concentratia medie de Hb dintr-un volum dat de eritrocite (sau raportul
dintre masa de Hb si volumul de eritrocite).
Metoda de determinare – CHEM este calculat de analizorul automat
conform formulei :9

                  Hb (g/dL) x 100

CHEM =    ——————–
                       Hct (%)
Valori de referinta – CHEM se exprima in g/dL. Valorile normale la adult
sunt 32-36 g/dL (320-360 g/L) (vezi anexa 7.1.1) .
9

Semnificatie clinica – VEM este un indice extrem de valoros in clasificarea

anemiilor, dar HEM si CHEM, de obicei, nu aduc in plus informatii
relevante clinic. Totusi, au un rol important in controlul de calitate al
laboratorului, deoarece acesti indici variaza foarte putin de la o zi la alta
pentru un specimen dat, daca pacientul nu este transfuzat.
Datorita comportamentului similar al volumului eritrocitar si continutului
in Hb al fiecarui eritrocit in parte, CHEM ramane constant in multe
afectiuni hematopoietice .
4;6;8;16;19

1. CHEM scazut (<30g/dL): apare in anemiile hipocrome (anemia feripriva,

unele talasemii).
2. CHEM crescut: cu exceptia sferocitozei ereditare si a unor cazuri
homozigote de siclemie si hemoglobina C, CHEM nu depaseste valoarea
de 37 g/dL; aceasta valoare este aproape de nivelul de solubilitate a Hb si
cresterea in continuare a concentratiei de Hb poate duce la cristalizarea
ei. Acuratetea determinarii CHEM depinde de factorii care afecteaza
masurarea fie a Hct, fie a Hb.
Interferente
1. CHEM poate fi fals crescut in hiperlipemie, prezenta de aglutinine la
rece in titru mare, prezenta de rulouri.
2. In hiperglicemia marcata (>600 mg/dL) CHEM poate fi fals scazut (VEM
si Hct fals crescute) 
4;6;8;16;19
.
Largimea distributiei eritrocitare (RDW) – este un indice eritrocitar care
cuantifica heterogenitatea volumului celular (gradului de anizocitoza).
Metoda de determinare – RDW este calculat de analizorul automat in
functie de prezenta de anomalii ale frecventei relative la anumite niveluri
de discriminare, existenta a doua sau a mai multor “peak”-uri si largime
de distributie anormala. Distributia VEM intr-o proba este prezentata sub
forma unui grafic in care pe abscisa se proiecteaza volumul eritrocitar, iar
pe ordonata frecventa relativa . 9

                               Deviatia standard a marimii eritrocitelor x 100

RDW (CV%) =   ————————————————————-
                                                                  VEM
Valori de referinta – 11.6-14.8 coeficient de variatie (CV) a volumului
eritrocitar . 9

Semnificatie clinica
RDW este util in caracterizarea initiala a anemiilor, in particular a anemiei
microcitare, desi alte teste sunt de obicei necesare pentru confirmarea
diagnosticului. Astfel RDW este util in diferentierea beta-talasemiei
minore necomplicate, in care VEM este scazut, iar RDW normal de
anemia feripriva, in care VEM este scazut, iar RDW crescut (cresterea
RDW este un semn precoce in deficitul de fier) . RDW este usor crescut in
7

beta-talasemia minora cu anemie usoara  . Unele studii au aratat ca RDW

4

nu diferentiaza beta-talasemia minora de anemia feripriva decat daca

este utilizat un cut-off mai mare (17%) . De asemenea permite
4

diferentierea intre anemia din bolile cronice (VEM normal/scazut, RDW

normal) si anemia feripriva incipienta (VEM normal/scazut, RDW
crescut) .
7;16

RDW crescut:  anemia feripriva, anemia megaloblastica, diferite

hemoglobinopatii (S, S-C, S-β-talasemia), anemia hemolitica imuna,
reticulocitoza marcata, prezenta de fragmente eritrocitare, aglutinare,
dimorfism eritrocitar (inclusiv pacientii transfuzati sau cei tratati recent
pentru deficiente nutritionale).
RDW normal: anemia din bolile cronice, beta-talasemia heterozigota,
anemia hemoragica acuta, anemia aplastica, sferocitoza ereditara, boala
cu Hb E, siclemia.
Nu exista o cauza cunoscuta pentru RDW scazut 4;6;8;16;19
.
Interferente:
1. Alcoolismul creste RDW.
2. Prezenta aglutininelor la rece4;6;8;16

 
RETICULOCITELE
Reticulocitele sunt eritrocite anucleate tinere, imature, care contin acizi
nucleici reziduali (ARN). Dupa expulzarea nucleului eritrocitele raman in
maduva pana la 4 zile, timp in care are loc o scadere continua a
numarului de poliribozomi (care contin ARN) si a sintezei de
hemoglobina. Aceste eritrocite tinere se maturizeaza complet in
circulatia periferica in cca. 1-2 zile dupa ce parasesc maduva osoasa, timp
in care pierd complet capacitatea de sinteza proteica (respectiv
poliribozomii care contin ARN), iar sinteza de Hb inceteaza.
Reticulocitele apar pe frotiul colorat Wright-Giemsa ca celule
policromatofile (materialul nucleic reticular se coloreaza in albastru-gri)
de volum mai mare decat cel al eritrocitelor mature. Materialul reticular
se coloreaza cu coloranti supravitali ca albastru cresil briliant/albastru de
metilen. In mod normal, in absenta anemiei, un numar mic de reticulocite
este prezent in circulatie (in fiecare zi ~1% din eritrocite sunt inlocuite cu
eritrocite tinere eliberate din maduva). Determinarea numarului de
reticulocite ofera informatii despre capacitatea medulara de a sintetiza
celule rosii ca raspuns la o suprasolicitare fiziologica, cum este anemia 4;6-

.
8;16;19

Indicatii:
1. Diferentierea tipurilor de anemii in: neregenerative si
regenerative/hiper-regenerative.
2. Monitorizarea raspunsului la tratamentul de sustitutie cu fier, acid folic
/ vitamina B12.
3. Evaluarea eritropoiezei dupa transplant medular, in anemia aplastica
indusa de medicamente citotoxice/sau in tratamentul cu eritropoietina.
Metoda de determinare
1. Metoda manuala – numarare microscopica.
2. Numararea automata – analizor automat pe principiul citometriei in
flux cu fluorescenta si LASER semiconductor.
Valori de referinta
Adult: 0.5-2% din nr. total de Er.
Nou-nascut: 2.5-6.5% din nr. total de Er (scade la nivelul de la adult din a
doua saptamana de viata).
Nr. absolut = 30-120 x 10 /μL sau x 10 /L.
3 9

In prezenta anemiei nr. de Rt trebuie corectat deoarece este fals crescut

cand se raporteaza la nr. scazut de Er al pacientului anemic :5;7

`                                  %Rt x Hct pacientului

 % Rt corectat = —————————————-
                                                         45
In continuare trebuie facuta o corectie suplimentara deoarece Rt
eliberate sub stimularea intensa a eritropoietinei raman in circulatie un
timp aproximativ dublu fata de timpul de supravietuire al Rt normale
(aproximativ o zi). Se calculeaza astfel indicele de productie
reticulocitara (IPR)  din %Rt corectat si un factor de corectie care depinde
5

de Hct pacientului:
Hct (%)                               Factor de corectie
40-45                                               1.0
35-39                                               1.5
25-34                                               2.0
15-24                                               2.5
<15                                                3.0
IPR = % Rt corectat / factorul de corectie
Un IPR <2 indica un raspuns medular inadecvat, in timp ce un IPR >2
sugereaza ca maduva osoasa raspunde adecvat gradului de anemie . 5

Semnificatie clinica  - determinarea nr. relativ sau absolut de Rt reprezinta

un indicator important al activitatii eritropoietice medulare, furnizand o
apreciere initiala daca anemia se datoreaza alterarii productiei
eritrocitare sau pierderii de eritrocite in circulatie (prinsangerare sau
hemoliza)  .
1;4;5

1. Numar crescut de reticulocite (reticulocitoza): este indicator de

eritropoieza regenerativa (cresterea productiei eritrocitare medulare sub
actiunea eritropoietinei; sub stimulare maxima maduva poate produce
eritrocite de 6-8 ori mai mult fata de rata normala).
 Hemoragia acuta: debutul si gradul reticulocitozei depind de
cantitatea de sange pierduta; de obicei, reticulocitoza apare in a 2 - a 3  zi
a  a

si ajunge pana la 5-15%.

 Anemia hemolitica: anemia hemolitica imuna (test Coombs +)
idiopatica sau secundara, transfuzii de sange incompatibil, boli
hemolitice ereditare (defecte membranare eritrocitare: sferocitoza
ereditara, eliptocitoza ereditara etc.; defecte enzimatice: deficit de
glucozo-6-fosfat dehidrogenaza, deficit de piruvat kinaza etc.),
hemoglobinopatii (siclemie, sindroame talasemice etc.), anemii
hemolitice dobandite (anemia hemolitica microangiopatica; infectii:
malarie, clostridii; agenti chimici si medicamente oxidante/neoxidante;
hemodializa; veninuri; hemoglobinuria paroxistica nocturna; anemia
hemolitica cu acantocite din bolile hepatice).
Sindroamele hemolitice usoare se pot asocia cu concentratii normale de
Hb si reticulocitoza de 2-5%.
Anemiile hemolitice acute se pot asocia cu reticulocitoza de >50%.
 In hipersplenism este prezenta o anemie hemolitica usoara cu numar de
Rt usor crescut.
 Tratamentul de substitutie cu fier, acid folic/vitamina B12 al
anemiilor deficitare in acesti factori: regenerarea eritropoiezei este
marcata intr-o saptamana de tratament de cresterea numarului de Rt, iar
o reticulocitoza maxima de 10-20% apare dupa 2-4 saptamani de
tratament.
 Tratamentul cu eritropoietina: o crestere usoara a nr. de Rt apare
dupa 24 ore (cu eliberarea din maduva de Rt imature, mari, cu continut
mare de ARN), nivelul maxim este atins dupa 4-6 zile, iar normalizarea
survine dupa 8-10 zile.
 Aplazia medulara indusa de medicamente citotoxice: o crestere a
nr. de Rt poate precede alti parametri hematologici cu cateva zile.
2. Numar scazut de reticulocite (reticulocitopenia): apare in anemii non-
regenerative, cum ar fi deficitul de fier/folat/vitamina B12, aplazia
medulara (deficitul persistent de Rt sugereaza un prognostic prost),
anemia din bolile cronice, insuficienta medulara (anemia mieloftizica).
Determinarea numarului de Rt are importanta in special in anemia
normocitara. Anemia microcitara cu feritina si saturatie a transferinei
normale si nr. de Rt crescut sugereaza o hemoglobinopatie.
Reticulocitoza in combinatie cu anemia macrocitara sugereaza deficit de
folat/vitamina B12 partial tratat, iar anemia hemolitica poate fi usor
macrocitara .
4;5

Unele analizoare furnizeaza un parametru suplimentar: fractia

reticulocitelor imature (IRF). Stabilirea indexului de maturitate a
reticulocitelor furnizeaza informatii complementare numarului de
reticulocite in evaluarea activitatii eritropoietice.
IFR reprezinta procentul de reticulocite care au un continut crescut sau
intermediar de ARN. Valorile de referinta specifice metodei de lucru a
laboratorului nostru sunt diferite in functie de sex:
barbati: 2.3-13.4%
femei: 3.0-15.9%.
Studiile efectuate au aratat faptul ca IRF constituie un indicator mai
sensibil si mai specific decat numarul de reticulocite determinat izolat, in
urmatoarele situatii clinice:
 monitorizarea regenerarii medulare post transplant  sau
chimioterapie (ex. IRF scade la 2-3 zile dupa incheierea chimioterapiei si
creste inainte de o noua cura);
 monitorizarea succesului transplantului renal (instalarea productiei
de eritropoietina);
 monitorizarea tratamentului anemiilor cu fier, vitamina B12 si
folati;
 monitorizarea tratamentului cu eritropoietina la copii, pacienti cu
insuficienta renala cronica, sindrom mielodisplazic, SIDA;
 monitorizarea efectelor toxice medulare induse de AZT;
 evaluarea anemiilor normocrome de diverse etiologii;
 diagnosticul si monitorizarea anemiilor aplastice;
 detectia crizei aplastice in anemiile hemolitice;
 stabilirea momentului prelevarii de celule stem dupa tratamentul
cu factori de crestere sau chimioterapie;
 detectia hemoragiilor oculte sau a anemiilor hemolitice
compensate;
 estimarea hipoxiei cronice in afectiuni pulmonare sau cardiopatii
cianogene (este indusa o activitate eritropoietica crescuta);
 clasificarea anemiilor.
Referitor la clasificarea anemiilor, in tabelul de mai jos sunt prezentate modificarile numarului
absolut de reticulocite si al FRI in diverse tipuri de anemie:

Conditii clinice Numar reticulocite Fractia reticulocitelor

imature

Aplazie medulara, criza ↓ ↓

aplastica in anemii
hemolitice

Anemii hipoplazice ↓ ↓

Regenerare medulara ↓ ↑ sau N

Boli cronice ↓ sau N ↓

Deficit de fier ↓ sau N ↑

Deficit de folat sau vit. ↓ sau N ↑

B12

Talasemii N sau ↑ N sau ↑

Mielodisplazii Variabil N sau ↑

Anemii hemolitice ↑ ↑

Hemoragie sau anoxie N sau ↑ ↑

In concluzie, IRF corelat cu numarul de reticulocite constituie un
indicator util al activitatii eritropoietice, furnizand informatii similare cu
indicele productiei reticulocitare (IPR), care fiind insa un  parametru
calculat si nu un rezultat al masurarii directe poate fi inlocuit de acestea . 9

 
 NUMARUL DE TROMBOCITE (NUMARUL DE PLACHETE)  
Trombocitele sunt fragmente citoplasmatice anucleate bogate in
granule, rotund-ovalare, plate, in forma de disc, cu diametrul de 2-4μ.
Trombopoieza are loc in maduva osoasa incepand cu celula progenitoare
multipotenta, continua cu megakariocitopoieza care include proliferarea
megakariocitara si maturarea megakariocitelor cu formarea de
trombocite. In mod normal, doua treimi din trombocite se gasesc in
circulatie, iar o treime sunt stocate in splina. Trombocitele sunt implicate
in hemostaza si in initierea proceselor de reparare tisulara si
vasoconstrictie dupa injuria vasculara si in timpul proceselor inflamatorii,
aderarea si agregarea plachetara avand ca rezultat formarea trombusului
plachetar care astupa rupturile din peretii vaselor mici.
Indicatii
 investigarea unei sangerari neexplicate, unei boli hemoragice sau a
unei boli trombotice;
 in cadrul unui profil de coagulare;
 monitorizarea bolilor asociate cu insuficienta medulara;
 monitorizarea in timpul tratamentelor care pot induce supresie
medulara (iradiere, chimioterapie etc.)  .
4;6;8;10;12-14;16;17;19

Metoda de determinare – trombocitele sunt numarate de analizorul

automat prin aceeasi metoda ca eritrocitele, in timpul directionarii lor
intr-un singur rand printr-un orificiu, prin metoda de focusare
hidrodinamica .
9

O estimare a numarului de trombocite pe un frotiu de sange bine

efectuat constituie un control valoros al numarului de trombocite
determinat prin metoda automata. In general, cand frotiul este examinat
cu obiectivul de 100x fiecare trombocit observat/camp reprezinta ~10000
Tr x10 /L. In consecinta, un frotiu normal trebuie sa prezinte in medie cel
6

putin 14 Tr/camp .15

Valori de referinta - 150-450 x 10 /μL.

9  3

Semnificatie clinica
1. Cresterea numarului de trombocite (trombocitoza/trombocitemie)
A. Trombocitoza tranzitorie – se datoreaza mobilizarii trombocitelor din
pool-ul extravascular: efort fizic, nastere, administrare de epinefrina.
B. Trombocitoza primara:
 Trombocitemia ereditara (rara; autosomal dominanta; mutatie a
genei trombopoietinei de pe cromozomul 3).
 Sindroame mieloproliferative (hematopoieza clonala):
trombocitemia esentiala, policitemia vera, leucemia mieloida cronica,
metaplazia mieloida cu mielofibroza.
 C. Trombocitoza secundara/reactiva (productia persistenta a unuia sau
mai multor factori trombopoietici, in special interleukina 6, care
actioneaza asupra megakariocitelor):
 boli infectioase;
 boli inflamatorii;
 boli maligne;
 regenerarea rapida dupa hemoragie/anemie hemolitica;
 rebound dupa refacerea post-trombocitopenie;
 asplenia anatomica (splenectomie)/functionala (de exemplu din
siclemie);
 deficitul de fier;
 postchirurgical .
13

In sindroamele mieloproliferative cronice trombocitoza este frecventa si

poate constitui un mecanism fiziopatologic important in producerea
hemoragiei si trombozei. Trombocitele circulante sunt mari, dismorfice si
anormale functional. Pacientii cu trombocitoza reactiva pot avea valori
ale trombocitelor la fel de mari ca in bolile mieloproliferative (de ordinul
milioanelor), dar hemoragia si tromboza sunt neobisnuite. Trombocitele
circulante sunt mari, rotunde, normale functional .4;13

2. Scaderea numarului de trombocite (trombocitopenia): este cea mai

frecventa cauza de sangerare. Trombocitopenia poate aparea prin
mecanisme diferite:
A. Distructie accelerata a trombocitelor: este cea mai frecventa cauza de
trombocitopenie; aceasta determina stimularea trombopoiezei ducand la
cresterea numarului, marimii si maturatiei megakariocitelor medulare.
 Datorata unor procese imunologice:
 autoimune: idiopatica/secundara (infectii, sarcina, boli
vasculare de colagen, boli limfoproliferative, tumori solide, medicamente
etc.); mecanismul este reprezentat de prezenta de autoanticorpi anti-
trombocitari de tip IgG si/sau IgA, mai rar IgM, care activeaza
complementul si determina scurtarea duratei de viata a trombocitelor
prin indepartarea din circulatie de catre sistemul fagocitic mononuclear
splenic;
 aloimune: trombocitopenie neonatala; purpura
posttransfuzionala.
 Datorata unor procese non-imunologice:
 microangiopatii trombotice: coagulare intravasculara
diseminata, purpura trombotica trombocitopenica, sindrom hemolitic
uremic, sindromul HELLP din sarcina (hemoliza/eclampsie, cresterea
enzimelor hepatice si scaderea trombocitelor);
 alterarea trombocitelor prin suprafete vasculare anormale
(valvulopatii, ateroscleroza extensiva, proteze vasculare, catetere,
circulatie extracorporeala etc.);
 infectii: virusuri (rubeola/oreion neonatal, citomegalovirus,
parvovirus B19, vaccinuri), bacterii (septicemie, meningococemie, boala
Lyme), Mycoplasma pneumoniae, protozoare (malarie).
B. Productie scazuta de trombocite:
 Hipoplazie megakariocitara: medicamente mielosupresive (agenti
alchilanti, antimetaboliti, medicamente citotoxice), radiatii ionizante,
anemie aplastica, boli medulare infiltrative, medicamente care produc
hipoplazie medulara prin mecanism idiosincrazic (cloramfenicol),
substante care supreseaza selectiv megakariocitele (clorotiazide,
estrogeni, etanol).
 Trombopoieza ineficienta: anemia megaloblastica.
 Alterarea mecanismului de reglare a trombopoiezei: deficit de
trombopoietina; trombocitopenia ciclica.
 Trombocitopenii ereditare: trombocitopenia amegakariocitara
congenitala, trombocitopenia cu absenta radiusului, anomalia May-
Hegglin, sindromul Wiskott-Aldrich (microtrombocitopenia X-linkata),
macrotrombocitopenia X-linkata cu diseritropoieza, sindromul Bernard-
Soulier, sindromul plachetelor gri etc.
 Purpura trombocitopenica amegakariocitara pura dobandita
(rara).
C. Distributie anormala a trombocitelor:
 Boli ale splinei (neoplazice, congestive, infiltrative, infectioase); de
obicei trombocitopenie usoara = 50-100×10 /μL. 3

 Hipotermia.
 Dilutia trombocitelor prin transfuzii masive.
Numeroase medicamente au fost asociate cu trombocitopenia imuna.
Cele mai comune medicamente incriminate sunt: heparina (1% din
pacienti), quinidina, quinina, rifampicina, trimetoprim-sulfametoxazol,
danazol, metildopa, acetaminofen, digoxin, interferon-alfa etc.
Trombocitopenia se asociaza clinic cu sangerari cutaneo-mucoase:
petesii, purpura, gingivoragii, epistaxis, pana la sangerari
gastrointestinale, pulmonare si genitourinare. Sangerarile spontane sunt
rare la >60×10 Tr/μL (pot aparea sangerari posttraumatice,
3

postoperatorii)  . 12;17

Valori critice
1. Trombocitoza >1.5×10 /μL, precum si trombocitoza la pacienti varstnici
9

si/sau cu boli cardiovasculare prezinta risc de tromboza, mai rar de

hemoragie .6
 2.  Trombocitopenia <20×10 /μL se asociaza cu risc de sangerari spontane
3

interne/externe (risc 1% de hemoragii intracraniene) . 6

Interferente
1. Trombocitele cresc la altitudine, in timpul iernii, dupa efort fizic intens,
traume.
2. Trombocitele scad inaintea menstruatiei si in sarcina.
3. O falsa trombocitopenie poate fi indicata de analizorul automat si se
datoreaza unei erori de numarare:
 formarea de agregate/aglutinate trombocitare
(pseudotrombocitopenie) induse de anticoagulantul EDTA – se datoreaza
prezentei de aglutinine (autoanticorpi), care sunt imunoglobuline de tip
IgG, IgA/IgM si care induc aglutinarea in vitro a trombocitelor
dependente de anticoagulant (care induce expunerea unor situsuri
antigenice la care se vor lega anticorpii); nu exista nici o asociere
cunoscuta cu vreo boala/medicament; este cea mai frecventa cauza de
falsa trombocitopenie. Frotiul de sange periferic evidentiaza agregatele
trombocitare; pentru o numaratoare exacta a trombocitelor se
recomanda recoltarea unei picaturi de sange din pulpa degetului si
folosirea modulului capilar al analizorului.
 prezenta de trombocite gigante;
 satelitismul plachetar (adsorbtia trombocitelor pe suprafata
neutrofilelor segmentate);
 prezenta aglutininelor la rece care poate determina aglutinare
independenta de EDTA.
4. Prezenta de fragmente eritrocitare, microsferocite, fragmente
leucocitare (fragmente nucleare si citoplasmatice limfocitare in leucemia
limfoida cronica) poate determina niveluri fals crescute ale
trombocitelor .
4;6;8;16;17;19

5. Interferente medicamentoase:
 Cresc trombocitele: cefazolin, ceftriaxon, clindamicin, danazol,
diltiazem, dipiridamol, epoetin alfa, eritropoietina, fludarabina,
gemfibrozil, glucocorticoizi, imipenem, imunoglobuline, interferon alfa-
2a, isotretinoin, lansoprazol, litiu, lomefloxacin, megestrol, meropenem,
metilprednisolon, metoprolol, miconazol, moxalactam, netilmicina,
ofloxacina, contraceptive orale, penicilamina, propranolol, steroizi,
ticlopidina, zalcitabina, zidovudina .
6

 Scad trombocitele: abciximab, acetaminofen, acetazolamida,

albendazol, albuterol, alemtuzumab, alopurinol, acid aminocaproic,
aminoglutetimid, amiodarona, amitriptilina, amoxicilina, amfotericina B,
ampicilina, amrinona, anagrelid, anticonvulsivante, antineoplazice,
trioxid de arseniu, asparaginaza, aspirina, aur, azatioprina, azitromicina,
barbiturice, vaccin BCG, benazepril, betaxolol, subsalicilat de bismut,
bleomicina, candesartan, capecitabina, captopril, carbamazepin,
carbenicilin, carmustina, carvedilol, cefaclor, cefamandol, cefazolin,
cefoxitin, ceftriaxon, cefuroxim, clorambucil, cloramfenicol,
clordiazepoxid, clorochina, clorotiazida, clorfeniramin, clorpromazina,
clorpropamid, cimetidina, cladribina, clindamicina, clofibrat, clonazepam,
clopidogrel, cotrimoxazol, codeina, colchicina, ciclofosfamida, citarabina,
dacarbazina, dalteparin, danazol, diazoxid, diclofenac, didanozina,
dietilstilbestrol, digitala, digoxin, diltiazem, difenhidramina,
disopiramida, docetaxel, doxepin, doxorubicin, doxiciclina, enalapril,
epirubicin, eprosartan, eritromicina, esomeprazol, etanercept, acid
etacrinic, etosuximid, etidronat, etopozid, etretinat, factor VIIa,
famotidina, fenoprofen, flecainida, fluconazol, flucitozin, fludarabina, 5-
fluorouracil, flufenazin, fluvastatin, fondaparinux, furosemid,
gabapentin, ganciclovir, gemcitabina, gentamicina, glimepirid, gliburid,
granisetron, vaccin antihepatita B, hidralazina, hidroclorotiazida,
hidroxiclorochina, hidroxiuree, ibuprofen, idarubicina, ifosfamida,
imatinib, imipenem, imipramina, imunoglobulina, indinavir, indometacin,
infliximab, interferon alfa-2a, interleukina-2, irinotecan, isoniazida,
isosorbid, isotretinoin, itroconazol, ketoprofen, lamivudina, lansoprazol,
lepirudin, levamizol, levodopa, lisinopril, lomefloxacin, lomustin,
lovastatin, loxapin, vaccin antirubeolic, vaccin antirujeolic,
mecloretamina, acid mefenamic, meloxicam, melfalan, meprobamat, 6-
mercaptopurina, meropenem, mesalamina, metformin, metazolamida,
meticilina, metotrexat, metsuximid, metildopa, metisergid, metoprolol,
metronidazol, milrinona, mitoxantrona, moricizina, morfina,
moxalactam, micofenolat, acid nalidixic, naproxen,  netilmicina,
nicardipina, nitrofurantoin, nitroglicerina, nizatidina, norfloxacin,
nortriptilina, nistatin, ofloxacin, paclitaxel, pamidronat, penicilamina,
penicilina, pentamidina, pentostatin, pentoxifilina, fenobarbital,
fenotiazine, indolol, piroxicam, vaccin antipolio, pravastatin, prednison,
probenecid, procainamida, procarbazina, promazina, prometazina,
propafenona, propranolol, protriptilina, pirazinamida, pirimetamina,
raloxifen, ramipril, rezerpina, rifampicina, vaccin antirubeolic,
sargramostin, spironolactona, stavudin, streptomicin, sulfametoxazol,
sulfasalazina, sulfoniluree, sulindac, tacrolimus, tamoxifen, tetraciclina,
tiabendazol, tiazide, tioguanina, tioridazina, tiotepa, ticarcilina,
ticlopidina, timolol, tinzaparin, tobramicina, tocainida, tolbutamid,
tolmentin, topotecan, trimetoprim, vaccin antiurlian, acid valproic,
vancomicina, vinblastina, vincristina, vinorelbina, zidovudina .
6

VOLUMUL TROMBOCITAR MEDIU (VTM)  – indica uniformitatea de

4;6;16;17

marime a populatiei trombocitare. Este util in diagnosticul diferential al

trombocitopeniei .
4;6;16;17
Metoda de determinare: este calculat de analizorul automat dupa
urmatoarea formula:
                            PCT (Plachetocrit) (%)
VTM (fL) = ————————————- x1000
                              Nr. trombocite (x10 /μL)
3

De asemenea, analizorul automat calculeaza largimea distributiei

trombocitare (PDW) asemanator cu calcularea largimii distributiei
eritrocitare .
9

Valori de referinta -  VTM = 7.4-13 fL sau μm . 3

PDW = 8-16.5 coeficient de variatie (CV) a volumului trombocitar .9

Semnificatie clinica – VTM poate fi utilizat impreuna cu PDW pentru

distingerea conditiilor asociate cu productie scazuta de trombocite de
cele asociate cu distructie plachetara crescuta.
1. VTM crescut:
In general VTM variaza invers proportional cu numarul de trombocite, cu
volume plachetare mai mari observate la pacientii trombocitopenici la
care trombocitele sunt scazute datorita distructiei periferice si unui turn-
over plachetar crescut (ca in purpura trombocitopenica idiopatica) . 16

VTM este caracteristic crescut in hipertiroidism si in bolile

mieloproliferative  .
4;16

In trombocitopoieza ineficienta asociata cu hematopoieza

megaloblastica din deficitul de vitamina B12 si/sau acid folic trombocitele
circulante sunt anormal de mari.
VTM poate fi crescut dupa splenectomie; este crescut in pre-eclampsie,
la fumatorii aterosclerotici (cresterea VTM la fumatori a fost propusa ca
factor de risc pentru ateroscleroza) . 4

Plachete mari sunt prezente in faza de recuperare dupa trombocitopenia

indusa de alcool . Exista cateva forme de trombocitopenie ereditara
4

caracterizate prin prezenta de trombocite gigante (VTM = 16-30

fL): sindromul Bernard-Soulier si macrotrombocitopeniile ereditare cu
transmitere autosomal dominanata (sindroamele Fechtner, Sebastian,
May-Hegglin si Epstein) . 16;19

In trombocitoza, VTM este de obicei crescut in bolile mieloproliferative

(asociat cu morfologie anormala) si normal in trombocitozele reactive
(infectii, tumori, boli inflamatorii etc.) .13

2. VTM scazut:
Numarul de trombocite si VTM sunt de obicei scazute in conditiile
asociate cu alterarea productiei de trombocite: hipoplazia
megakariocitara, anemia aplastica, chimioterapie, de asemenea in
trombocitopenia septica . Odata cu ameliorarea tabloului clinic si
4;16;17

refacerea dupa chimioterapie, VTM creste inaintea cresterii numarului de

trombocite.
Pacientii cu hipersplenism au trombocite mai mici decat cei cu PTI, astfel
marimea trombocitelor poate servi ca mijloc pentru diferentierea intre
trombocitopenia cauzata de distructia imunologica a plachetelor fata de
sindroamele cu splenomegalie . 4;16

Prezenta de fragmente trombocitare (de ex. in leucemie) se poate asocia

cu VTM scazut .4

Dintre trombocitopeniile ereditare sindromul Wiskott-

Aldrich si trombocitopenia X-linkata se asociaza cu microcitoza
trombocitara (VTM ~jumatate fata de valorile normale) . 10;19

Exista dovezi ca VTM se coreleaza cu tendinta de sangerare la pacientii

trombocitopenici: la VTM >6.4 fL scade semnificativ frecventa
sangerarilor; astfel VTM ar putea fi util in aprecierea oportunitatii
administrarii de transfuzii de trombocite . 4

Interferente
Plachetele tind sa se mareasca in primele doua ore in EDTA, micsorandu-
se din nou o data cu prelungirea stocarii probei, facand dificila
standardizarea masuratorilor. De aceea interpretarea VTM si PDW
trebuie facuta cu precautie . VTM si PDW pot avea valori false daca
16

numarul de Tr este <10000/µL . 4

 
NUMARUL DE LEUCOCITE (NUMARUL DE CELULE ALBE) SI FORMULA
LEUCOCITARA
Leucocitele se impart in doua grupe principale: granulocite si a-/non-
granulocite. Granulocitele sunt denumite astfel datorita prezentei in
citoplasma de granulatii distincte si se identifica trei tipuri de granulocite
in functie de afinitatile de colorare pe frotiul de sange colorat Wright:
neutrofile, eozinofile si bazofile. De asemenea, aceste celule sunt
denumite si leucocite polimorfonucleare datorita nucleului multilobulat.
Nongranulocitele care constau din limfocite si monocite nu contin in
general granulatii citoplasmatice distincte si au nucleul nonlobulat, fiind
denumite si leucocite mononucleare .
2;4;6;8;12;16;18-20

Indicatii – evaluarea infectiilor, inflamatiilor, necrozelor tisulare,

intoxicatiilor, alergiilor, bolilor mieloproliferative si limfoproliferative
acute si cronice, tumorilor maligne, depresiei medulare (iradiere,
medicamente citotoxice, imunosupresoare, antitiroidiene etc.) . 6;8;12

Metoda de determinare – leucocitele sunt determinate de analizorul

automat (dupa ce hematiile sunt lizate, iar leucocitele sunt colorate cu o
substanta fluorescenta cu afinitate pentru acizii nucleici) prin metoda de
citometrie in flux cu fluorescenta utilizand LASER semiconductor. De
asemenea, sunt efectuate doua scatergrame bidimensionale. In
scatergrama 4 DIFF axa x reprezinta intensitatea luminii dispersate
lateral (respectiv complexitatea interna a celulelor), iar axa y intensitatea
 fluorescentei laterale (respectiv continutul de acizi nucleici), sunt
proiectate cele cinci clase leucocitare si grupul de umbre eritrocitare,
precum si anumite semnale de avertizare. In scatergrama WBC/BASO axa
x reprezinta intensitatea luminii dispersate lateral, iar axa y intensitatea
luminii dispersate frontal (respectiv marimea celulelor) si sunt proiectate
trei grupuri, respectiv grupul de umbre eritrocitare, grupul de  bazofile si
grupul de alte leucocite .
9

Valori de referinta – la adult = 4000-10000/µL sau 4-10×10 /L;

9

- la copii valori mai mari, diferite in functie de varsta (vezi anexa7.1.1).

Semnificatie clinica
1.Variatii fiziologice ale leucocitelor
 cresterea si dezvoltarea: la nou-nascuti si copii numarul de
leucocite este crescut, cu scaderea treptata a valorilor, cu atingerea
valorilor de la adult intre 18-21 ani;
 variatii rasiale: la negrii din Africa numarul de neutrofile si
monocite este mai mic, iar numarul de eozinofile mai mare;
 fluctuatii diurne si de la o zi la alta: influentate de lumina; de
asemenea activitatea obisnuita determina valori mai mari ale leucocitelor
dupa-amiaza, dar care tind sa ramana in limite normale;
 variatii climatice si sezoniere: caldura si radiatiile solare intense ar
determina leucocitoza, iar rezidenta prelungita in Antarctica determina
leucopenie; lumina artificiala si ultravioleta determina limfocitoza;
 anoxia acuta determina neutrofilie;
 in primele zile de rezidenta la altitudine crescuta apare leucocitoza
asociata cu limfopenie si eozinopenie, urmate de limfocitoza si
eozinofilie usoare;
 exercitiile fizice intense determina leucocitoza marcata, de obicei
pe seama neutrofilelor segmentate (se datoreaza trecerii neutrofilelor
marginate in circulatie), dar poate fi prezenta si limfocitoza; normalizarea
survine in mai putin de o ora; gradul leucocitozei se coreleaza cu
intensitatea efortului fizic si nu cu durata sa;
 crizele convulsive determina cresterea numarului de leucocite;
 injectiile cu epinefrina determina leucocitoza, in special neutrofilie;
 atacurile de tahicardie paroxistica pot determina leucocitoza;
 durerea, greata, varsaturile, anxietatea pot determina leucocitoza
in absenta infectiei, prin redistribuirea celulelor marginate spre circulatie;
 anestezia cu eter determina leucocitoza, iar narcoza cu compusi
barbiturici de obicei scade numarul de leucocite;
 in  perioada ovulatorie poate aparea leucocitoza usoara si
eozinopenie;
 in sarcina apare leucocitoza usoara, iar neutrofilia se accentueaza
odata cu apropierea termenului; de asemenea, in timpul travaliului apare
 neutrofilie uneori pronuntata, cu normalizarea valorilor dupa 4-5 zile si
asociata cu eozinopenie.
Majoritatea variatiilor fiziologice se explica prin stimularea cortexului
adrenal. Administrarea de cortizon si hidrocortizon se asociaza cu
neutrofilie (datorata probabil scaderii efluxului din sange si cresterii
eliberarii medulare), urmata de eozinopenie si limfopenie . 18

2. Leucocitoza:  L >10000/µL sau >10×10 /L  -  se datoreaza de obicei unei

9

cresteri a numarului de neutrofile sau limfocite; mai rar celelalte clase de

leucocite determina cresterea numarului absolut de leucocite. O crestere
proportionala a tuturor tipurilor de leucocite se datoreaza
hemoconcentratiei.
 a. Infectiile  reprezinta cauza majora de leucocitoza. O infectie
acuta tipica se caracterizeaza printr-o faza de atac neutrofilica, o faza
reactiva monocitica si o faza de recuperare limfocitico-eozinofilica. In
infectiile cronice poate persista oricare din aceste trei faze. Infectiile
virale si unele infectii bacteriene (febra tifoida) nu urmeaza in mod
normal acest curs. Gradul leucocitozei depinde de severitatea infectiei,
varsta si rezistenta pacientului, precum si de rezerva medulara.
 b. Alte cauze de leucocitoza:
 hemopatii maligne;
 traumatisme/injurii tisulare, de exemplu interventii
chirurgicale, necroze tisulare;
 tumori maligne (in special carcinomul bronsic);
 toxine, uremie, eclampsie, coma, tireotoxicoza;
 medicamente: cloroform, chinina, factori de crestere etc.;
 hemoliza acuta;
 hemoragie acuta;
 postsplenectomie .18

3. Leucopenie:  <4000/µL sau <4×10 /L  (valorile cuprinse intre 2500-

9

4000/µL sunt considerate borderline, in timp ce valorile <2500/µL sunt

cert anormale)  se poate datora urmatoarelor cauze:
 infectii virale, unele infectii bacteriene, infectii bacteriene severe;
 hipersplenism;
 depresie medulara produsa de intoxicatie cu metale grele, benzen,
radiatii ionizante, medicamente: chimioterapice, barbiturice, antibiotice,
antihistaminice, anticonvulsivante, antitiroidiene, arsenic, diuretice,
analgezice si antiinflamatorii;
 boli medulare primitive: leucemie (aleucemica), anemie
megaloblastica, sindroame mielodisplazice, anemie aplastica, boli
congenitale (anemia Fanconi, discheratoza congenitala);
 boli medulare secundare: granuloame, metastaze . 18

Interferente
1. Numar fals crescut de leucocite: prezenta de eritrocite rezistente la
liza (la nou-nascuti, reticulocitoza), prezenta de eritroblasticirculanti in
numar mare, trombocitele gigante (pot fi numarate ca leucocite),
prezenta de crioglobuline (la temperatura camerei se formeaza cristale
proteice care sunt numarate ca leucocite; dispar dupa incalzirea probei la
37°C), paraproteinemia, prezenta deaglutinine la rece.
2. Numar fals scazut de leucocite: prezenta de leucocite
alterate (chimioterapie, sepsis) – nu sunt incluse in numaratoare . 4;6;8;19

Valori critice – numar de leucocite <500/µL, respectiv >30000/µL . 6

Formula leucocitara consta in diferentierea numarului total de leucocite

circulante in cele cinci tipuri de leucocite, exprimate procentual si
respectiv in numar absolut, fiecare dintre acestea indeplinind o functie
specifica. Actualmente este de preferat raportarea fiecarui tip de
leucocite in valori absolute. Formula leucocitara este efectuata automat
de catre analizor. Exista anumite situatii insa in care este necesara
efectuarea manuala a formulei leucocitare: numar de leucocite prea
mic/prea mare, prezenta de celule anormale semnalizata de analizor prin
anumite mesaje de avertizare/chiar esecul analizorului de a indica
formula leucocitara. In aceste cazuri se efectueaza numaratoarea
microscopica: frotiu de sange venos (recoltat pe EDTA; heparina poate
produce deformari ale leucocitelor) sau frotiu de sange capilar .
9

 
Neutrofilele (granulocitele polimorfonucleare neutrofile) – cel mai
numeros tip de leucocite, joaca un rol major in apararea antiinfectioasa
primara a organismului prin fagocitarea si digestia microorganismelor, iar
activarea lor necorespunzatoare poate duce la lezarea tesuturilor
normale ale organismului prin eliberarea de enzime si agenti piogeni. In
momentul aparitiei infectiei sunt produsi agenti chemotactici care
determina migrarea neutrofilelor la locul infectiei si activarea functiilor
defensive ale acestora, cu fagocitarea agentului respectiv, urmata de
eliberarea granulelor in vezicula de fagocitoza si distrugerea agentului
infectios. Acest efect este adesea asociat cu cresterea productiei si
eliberarii neutrofilelor din maduva osoasa.
Granulopoieza are loc la nivelul maduvei osoase, considerandu-se ca
granulocitele neutrofile, eozinofile si bazofile urmeaza acelasi model de
proliferare, diferentiere, maturare si eliberare in sange. Mieloblastii,
promielocitele si mielocitele reprezinta compartimentul mitotic, celulele
fiind capabile de replicare, iar metamielocitele, neutrofilele
nesegmentate si neutrofilele segmentate reprezinta compartimentul
postmitotic/de diferentiere. In afara maduvei osoase, granulocitele
neutrofile se gasesc in tesuturi, circulante la nivelul vaselor de sange si
marginate care adera la endoteliul vascular. Cresterea neutrofilelor
 circulante se datoreaza fie eliberarii din maduva osoasa, fie mobilizarii
neutrofilelor marginate. In cazul unei stimulari puternice metamielocitele
si mielocitele pot ajunge in sangele periferic . 18

Valori de referinta: -  la adult = 2000-8000/µL sau 2-8×10 /L; 45-80% din

9

leucocite;
-  la copii valori mai mici in functie de varsta  (vezi anexa 7.1.1).
9

Semnificatie clinica
1. Neutrofilia:  >8000/µL sau 8×10 /L:
9

 Pseudoneutrofilia (cresterea numarului de neutrofile circulante pe

seama neutrofilelor marginate): efort fizic intens, stres (plansul la copii),
travaliu, menstruatie.
 Infectii bacteriene acute localizate si generalizate: neutrofilie pana
la 15000-20000/µL, foarte rar chiar pana la 50000/µL; pot aparea
granulatii toxice si devierea la stanga a formulei leucocitare, cu cresterea
procentului de neutrofile nesegmentate (normal 1-4% din neutrofile), iar
in cazul unui stimul puternic cu eliberarea de precursori medulari
(metamielocite, mielocite). In infectii foarte severe poate aparea deviere
la stanga degenerativa cu cresterea formelor imature fara leucocitoza
(prognostic nefavorabil) sau reactie leucemoida (leucocite >25000/µL,
devierea formulei leucocitare, uneori pana la mieloblast).
 Infectii virale, fungice si parazitare: de obicei, neutrofilia este
usoara si este prezenta doar in faza initiala.
 Sepsis neonatal.
 Boli inflamatorii cronice: vasculite, artrita reumatoida, bronsita,
colita, dermatita, pielonefrita, pancreatita.
 Boli metabolice: coma diabetica, coma uremica, coma hepatica,
atacul acut de guta, eclampsia, tireotoxicoza.
 Necroza tisulara: arsuri, infarct miocardic.
 Toxice si medicamente: corticosteroizi, plumb, mercur, monoxid
de carbon, digitala, veninuri.
 Hemoragia acuta (neutrofilie pana la 25000/µL in a 3 -a 5  zi),
a a

proceduri chirurgicale majore, anemia hemolitica, postsplenectomie.

 Tumori maligne, in special carcinoame (gastrointestinal,
pulmonar): neutrofilia apare ca urmare a reactiei inflamatorii, necrozei
tumorale, producerii de factori de crestere granulopoietici de catre
tumora.
 Boli mieloproliferative cronice (leucemia mieloida cronica,
policitemia vera, trombocitemia esentiala, metaplazia mieloida cu
mielofibroza) .
4,6;8;18;19

2. Neutropenia: se clasifica in usoara (1000-1500/µL), moderata (500-

1000/µL) si severa (<500/µL); agranulocitoza reprezinta o forma severa
de neutropenie cu absenta totala a neutrofilelor circulante. Neutropenia
 severa se asociaza cu risc crescut de infectii cu localizare orala (ulcere,
periodontita), cutaneo-mucoasa (piele, perirectal, genital), iar in
neutropenia prelungita infectii sistemice (pulmonare, gastrointestinale,
hematogene). Cauze de neutropenie:
  A. Pseudoneutropenia: efectuarea hemogramei dupa un timp indelungat
de la recoltare, prezenta paraproteinemiei care produce aglutinarea
neutrofilelor, marginarea neutrofilelor.
  B. Neutropenia dobandita:
 Infectii bacteriene severe, septicemie in special cu bacterii Gram
negative; infectii virale: neutropenia survine in primele 1-2 zile si persista
3-7 zile, de obicei fara semnificatie clinica; neutropenie prelungita poate
aparea in infectii cu virusul hepatitic B, virusul Epstein-Barr, HIV; infectii
cu protozoare (malarie), fungi, rickettsii.
 Substante chimice, toxice si medicamente:
 Neutropenie indusa imun: aminopirina, penicilina,
antitiroidiene, aur, quinidina.
 Inhibitia granulopoiezei dependenta de doza: antibiotice β-
lactamice, carbamazepina, acid valproic.
 Lezarea directa a micromediului medular sau a precursorilor
mieloizi de catre medicament sau metabolitii acestuia.
 Medicamente care pot produce neutropenie:
 Metale grele: aur, arseniu, mercur.
 Analgezice si antiinflamatorii: aminopirina, fenilbutazona,
indometacin, ibuprofen, acid acetilsalicilic, barbiturice, mesalazina,
quinina.
 Antipsihotice si antidepresive: fenotiazine, imipramin,
desipramin, diazepam, clordiazepoxid, meprobamat, haloperidol.
 Anticonvulsivante: acid valproic, fenitoin, etosuximid,
carbamazepin, lamotrigin.
 Antitiroidiene: tiouracil, propiltiouracil, metimazol,
carbimazol, perclorat de potasiu, tiocianat.
 Medicamente cardiovasculare: procainamida, captopril,
propranolol, hidralazina, metildopa, diazoxid, nifedipin, propafenona,
ticlopidina, enalapril, amiodarona, quinidina.
 Antihistaminice: cimetidina, ranitidina, famotidina.
 Antimicrobiene: peniciline, cefalosporine, vancomicina,
cloramfenicol, gentamicina, clindamicina, doxiciclina, flucitozina,
nitrofurantoin, griseofulvin, metronidazol, rifampicina, izoniazida,
streptomicina, mebendazol, pirimetamina, levamisol, sulfonamide,
etambutol, ciprofloxacin, trimetoprim, imipenem.
 Antimalarice: clorochin, hidroxiclorochin, quinacrin,
dapsona.
 Antivirale: zidovudina, aciclovir, ganciclovir, terbinafin.
 Antidiabetice: clorpropamid, tolbutamid.
 Diuretice: acid etacrinic, acetazolamida, tiazide,
spironolactona.
 Diverse: alopurinol, colchicina, bezafibrat, tamoxifen,
penicilamina, acid retinoic, metoclopramid, Rauwolfia, etanol,
imunoglobuline intravenoase, omeprazol, levodopa.
 Neutropenia nutritionala: casexie, stari debilitante, anorexie
nervoasa, deficit de vitamina B12 si folat, deficit de cupru.
 Neutropenia imuna (prezenta de anticorpi anti-neutrofile):
 neutropenia autoimuna primara (80% din cazuri apar la copii <1an;
neutropenia autoimuna cronica idiopatica) sau secundara (lupus
eritematos sistemic, granulomatoza Wegener, artrita reumatoida,
hepatita cronica, limfocitoza T-γ, transplant medular, transfuzii);
 neutropenia isoimuna neonatala.
 Sindromul Felty: artrita reumatoida, splenomegalie si neutropenie.
 Neutropenia asociata cu activarea complementului: expunerea
sangelui la membrane artificiale (dializa, afereza, by-pass
cardiopulmonar), anafilaxie. Are loc agregarea si aderarea neutrofilelor la
endoteliul vascular, in special pulmonar.
 Hipersplenism.
 Chimioterapia in cancer, tratamentul cu metotrexat in artrita
reumatoida.
 Radiatii ionizante.
 Boli hematopoietice: leucemia (aleucemica), anemia aplastica.
C. Neutropenia congenitala si cronica:
 Neutropenia congenitala severa (sindromul Kostmann).
 Neutropenia ciclica (oscilatii periodice ale numarului de neutrofile
de la neutropenie severa <200/µL la niveluri aproape normale): ereditara
sau dobandita.
 Neutropenia benigna cronica: familiala si nonfamiliala.
 Neutropenia idiopatica cronica severa.
 Neutropenia asociata cu defecte imune congenitale:
agamaglobulinemia X-linkata, sindromul de hiper-IgM, dis-
gamaglobulinemia tip I, deficienta de IgA, hipo-gamaglobulinemia
familiala.
 Disgeneza reticulara (neutropenie severa, limfopenie,
agamaglobulinemie si absenta imunitatii mediate celular).
 Neutropenia asociata cu anomalii fenotipice: sindromul
Shwachman, hipoplazia cartilaj-par, diskeratoza congenitala, sindromul
Barth, sindromul Chédiak-Higashi.
 Mielokathexis.
 Sindromul leucocitelor “lenese”.
 Boli metabolice: glicogenoza tip Ib, metilmalonic acidemia . 1

Interferente – vezi variatii fiziologice ale leucocitelor, pseudoneutrofilia si

pseudoneutropenia.
Valori critice – numar de neutrofile <200/µL sau agranulocitoza – risc de
infectii sistemice fatale.
 
Limfocitele – reprezinta o populatie celulara heterogena care difera in
functie de origine, durata de viata, localizare la nivelul organelor limfoide
si functie. Desi unele caracteristici morfologice ca: marimea,
granularitatea, raportul nucleo-citoplasmatic diferentiaza populatiile
limfocitare una de cealalta, ele nu ofera indicii privind tipul si functia lor.
Majoritatea limfocitelor din sange sunt mici, desi sunt comune si forme
mai mari, cum ar fi limfocitele mari granulare care contin granulatii
azurofile in citoplasma.
65-80% din limfocite sunt celule T, 8-15% sunt celule B, iar ~10% sunt celule
natural killer (NK) (celulele NK sunt morfologic distincte, unele dintre
acestea fiind identice cu limfocitele mari granulare). Numai 2% din
limfocite sunt prezente in sange. Limfopoieza are loc la nivelul organelor
limfoide. Organele limfoide primare sunt maduva osoasa si timusul, unde
are loc diferentierea antigen-independenta a limfocitelor din precursorii
imaturi (limfocitele B se matureaza in maduva, iar limfocitele T in timus
unde migreaza de la nivel medular). Dupa acest stadiu precoce de
diferentiere, limfocitele imunocompetente sunt eliberate si se
localizeaza in arii specifice din organele limfoide secundare: splina,
ganglionii limfatici, placile Peyer de la nivelul intestinului si inelul
Waldeyer, unde are loc stadiul final, antigen-dependent al diferentierii
limfocitare si distribuirea de celule efectoare complet diferentiate a
produsilor acestora spre alte zone ale organismului.
Plasmocitele reprezinta celule B complet diferentiate, cu citoplasma
abundenta, intens bazofila, uneori granulara si nucleu excentric, rotund-
ovalar, cu cromatina densa cu aspect de “spite de roata”. Plasmocitele
nu sunt prezente in mod normal in sange. Frecvent sunt intalnite celule
intermediare (limfoplasmocite), ca in infectiile virale, inclusiv
mononucleoza infectioasa sau in bolile imunologice cu
hipergamaglobulinemie.
Celulele B controleaza raspunsul imun umoral mediat de anticorpi
specifici antigenului ofensator. Celulele B cu memorie au durata lunga de
viata si nu produc anticorpi pana in momentul restimularii antigenice,
cand raspund la doze mult mai mici de antigen, prolifereaza clonal si
produc o cantitate de anticorpi de 7-10 ori mai mare decat celule B
neexperimentate antigenic.
 Celulele T sunt implicate in raspunsul imun mediat celular si includ
celulele T helper CD4 , celulele T supresor CD8  si celulele T citotoxice .
+ + 6;15;19

Valori de referinta – adult: 1000-4000/µL sau 1-4×10 /L; 20-55% din

9

leucocite;
- la copii valori mai mari in functie de varsta  (vezi anexa7.1.1).
9

Semnificatie clinica
1. Limfocitoza:  >4000/µL:
  A.  Cauze benigne:
 Infectii virale:
 Limfocitoza infectioasa (apare in special la copii).
 Mononucleoza infectioasa: produsa de virusul Epstein-Barr,
afecteaza in special adolescentii si adultii tineri, produce un tablou
hematologic caracteristic cu limfo-monocitoza si prezenta pe frotiul de
sange de limfocite atipice, activate (celulele Downey).
 Alte infecti virale: infectii virale ale tractului respirator superior,
infectii cu citomegalovirus, rujeola, oreion, varicela, hepatita acuta virala,
infectie acuta cu HIV.
 Alte infectii: infectii cronice (tuberculoza, sifilis), tuse convulsiva,
toxoplasmoza, febra tifoida, bruceloza.
 Numarul de limfocite poate depasi 15000/µL in limfocitoza
infectioasa, mononucleoza infectioasa, tusea convulsiva.
 Boala Crohn, colita ulcerativa.
 Boala Addison.
 Boala serului, hipersensibitate medicamentoasa.
 Vasculite.
 Limfocitoza policlonala persistenta (conditie benigna rara, care
afecteaza tipic femei  fumatoare de varsta mijlocie, cu tendinta familiala,
cu prezenta de limfocite binucleate cu citoplasma abundenta).
 Sindromul de splenomegalie hiperreactiva din malarie.
B.  Cauze maligne:
 Cu celula B: leucemia limfocitara cronica, leucemia prolimfocitara
cu celula B, leucemia cu celule paroase, faza leucemica din limfoamele
nonhodgkin, macroglobulinemia Waldenström.
 Cu celula T: leucemia prolimfocitara cu celula T, leucemia/limfomul
cu celula T al adultului, sindromul Sézary, leucemia cu limfocite mari
granulare.
2. Limfopenie:  <1000/µL:
 Imunodeficiente congenitale: sindroame de imunodeficienta
combinata.
 Infectia HIV (scaderea selectiva a celulelor CD4 ).+
 Chimioterapia (in special analogii nucleozidici: fludarabina,
cladribina – produc scaderea marcata a celulelor CD4 , care poate +

persista ani de zile), radioterapia, medicatia imunosupresoare.

 Lupus eritematos sistemic (sunt prezenti anticorpi anti-limfocitari
care produc liza complement mediata a limfocitelor); boala mixta de
tesut conjuctiv; dermatomiozita.
 Tuberculoza avansata (miliara): scaderea marcata a celulelor CD4 . +

 Virusul gripal (limfopenia apare tipic dupa rezolvarea infectiei).

 Boala Hodgkin si alte malignitati.
 Anemia aplastica.
 Administrarea de ACTH/corticosteroizi; tumori hipofizare
secretoare de ACTH; boala Cushing.
 Pierderi crescute la nivelul tractului intestinal prin obstructia
drenajului limfatic: tumori, boala Whipple, limfangiectazie intestinala;
boli inflamatorii intestinale.
 Uremia.
 Diverse: sarcoidoza, insuficienta cardiaca congestiva, boli
debilitante severe, muscaturi de sarpe, arsuri, anestezie, proceduri
chirurgicale, by-pass cardiopulmonar.
3. Plasmocitele:  nu sunt prezente in mod normal in sange; sunt crescute
in:
 Mielom multiplu, leucemia cu plasmocite.
 Cancer: ficat, san, prostata.
 Ciroza.
 Artrita reumatoida, lupusul eritematos sistemic.
 Boala serului.
 Unele infectii bacteriene, virale, parazitare .
4;6;8;15;19

Interferente – vezi variatii fiziologice ale leucocitelor; efortul fizic, stresul,

menstruatia pot produce limfocitoza.
Interferente medicamentoase : 6

 Cresc limfocitele: acid aminosalicilic, cefaclor, ceftazidim,

clorambucil, clorpropamid, dexametazona, gabapentin, G-CSF,
griseofulvin, haloperidol, levodopa, narcotice, ofloxacin, propiltiouracil,
quazepam, spironolactona, triazolam, acid valproic.
 Scad limfocitele: alprazolam, asparaginaza, benzodiazepine,
ceftriaxon, clorambucil, ciclosporina, dexametazona, eprosartan,
fludarabina, acid folic, furosemid, hidrocortizon, ibuprofen, irinotecan,
levofloxacin, litiu, mecloretamina, mirtazepina, muromonab-CD3,
nelfinavir, ofloxacin, olsalazina, pamidronat, pentostatin, fenitoin,
quazepam, terbinafina, tiamina, trastuzumab, triazolam.
Valori critice – numar de limfocite <500/µL creste riscul de infectii, in
special virale .
6
 Numar de celule CD4  sever scazut este cel mai bun indicator unic de
+

infectii oportuniste .
18

 
Monocitele – sunt cele mai mari celule din sange; fac parte din sistemul
fagocitic mononuclear/reticuloendotelial compus din monocite,
macrofage si precursorii lor medulari. Monocitele sunt eliberate in sange
si, dupa un scurt timp in circulatie, migreaza in diferite tesuturi,
intamplator sau specific, ca raspuns la diferiti factori chemotactici. In
tesuturi, ca raspuns la diferiti stimuli solubili, ele se diferentiaza in
macrofage tisulare, cu calitati morfologice si functionale caracteristice,
proces care a fost denumit activare si care este reversibil
(“dezactivare”). Celulele sistemului fagocitic mononuclear sunt foarte
primitive filogenetic, nici un animal neputand trai fara ele. Indeplinesc o
varietate larga de functii importante in organism, incluzand indepartarea
particulelor straine si celulelor senescente, moarte sau alterate, reglarea
functiilor altor celule, procesarea si prezentarea de antigene in reactiile
imune, participarea in diferite reactii inflamatorii, distrugerea
bacteriilor si celulelor tumorale. Monocitele si macrofagele produc
numerosi factori bioactivi: enzime, factori ai complementului, factori de
coagulare, specii reactive de oxigen si azot, factori angiogenetici,
proteine de legare (transferina, transcobalamina II,
fibronectina, apolipoproteina E), lipide bioactive (derivati ai acidului
arahidonic), factori chemotactici, citokine si factori de crestere (IFN α si
γ, IL 1,3,6,8,10,12, FGF, PDGF, TNF, M-CSF)  .1;6;16

Valori de referinta – 0-1000/µL sau 0-1×10 /L; 0-15% din leucocite .

9 9

Semnificatie clinica
1. Monocitoza:  >1000/µL:
 Cele mai frecvente cauze sunt infectiile bacteriene, tuberculoza,
endocardita bacteriana subacuta, sifilisul, bruceloza.
 Leucemia mielomonocitara cronica, leucemia monoblastica acuta,
boli mieloproliferative cronice.
 Carcinoame: stomac, san, ovar.
 Boala Hodgkin, limfoame.
 Recuperarea dupa neutropenie, chimioterapie, transplant medular
(semn favorabil).
 Tezaurismoze (boala Gaucher).
 Boli parazitare (malarie, Kala-azar, tripanosomiaza), rickettsioze,
infectii micotice.
 Boli gastrointestinale: colita ulcerativa, enterita regionala, sprue,
ciroza hepatica.
 Boli de colagen, sarcoidoza.
 Postchirurgical, postsplenectomie.
 Reactii medicamentoase.
 Intoxicatie cu tetracloretan.
 Tratament cu factori de crestere granulo-monocitari.
2. Monocitopenie:  <100/µL  (conditie extrem de rara):
 Tratament cu prednison (tranzitoriu).
 Leucemia cu celule paroase.
 Infectii severe care determina si neutropenie.
 Infectie HIV.
 Anemie aplastica .1;4;8;19

Interferente – vezi variatii fiziologice ale leucocitelor.

Interferente medicamentoase:
Cresc monocitele: alprazolam, ampicilina, carbenicilina, clorpromazina,
griseofulvin, haloperidol, lomefloxacin, metsuximid, penicilamina,
piperacilina, prednison, propiltiouracil, quazepam.
Scad monocitele: alprazolam, triazolam . 6

 
Eozinofilele (granulocitele eozinofile) – au fost initial descrise pentru
6;9;18

granulatiile lor intracitoplasmatice caracteristice care manifesta afinitate

crescuta pentru colorantii acizi, cum ar fi eozina, si care apar colorate
rosu-stralucitor in microscopia optica. Eozinofilele sunt celule mobile, cu
originea in maduva osoasa, urmand acelasi model de proliferare,
diferentiere, maturare si eliberare in sange ca si granulocitele neutrofile;
nucleul lor este de obicei bilobat, dar sunt adesea observati si trei sau
mai multi lobi.
La indivizii sanatosi se gasesc in numar mic in sange, dar devin
predominante in sange si tesuturi in asociere cu diferite boli alergice,
parazitare sau boli maligne. Prezenta eozinofilelor in caile respiratorii si
mucoasa intestinala, numarul cat si starea lor de activare, a fost asociata
atat cu maifestarile IgE-dependente cat si IgE-independente ale bolilor
alergice. Totusi, rolul imunologic si importanta eozinofilului in
patogeneza astmului nu sunt pe deplin clarificate. Eozinofilele contin cel
putin cinci tipuri diferite de granulatii intracitoplasmatice; granulatiile
cristaloide contin cea mai mare parte a proteinelor cationice cu
incarcatura mare, incluzand proteina bazica majora, peroxidaza, proteina
cationica eozinofilica si neurotoxina derivata din eozinofil, implicate in
alterarile tisulare observate in astm si alte boli alergice. Eozinofilia indusa
de alergeni sau paraziti este dependenta de celula T si este mediata de
citokine eliberate de limfocitele sensibilizate. Eozinofilul produce si
stocheaza pana la 29 de mediatori cunoscuti, citokine, chemokine si
factori de crestere, importante in reactiile inflamatorii in care este
implicata aceasta celula (produsi ai acidului arahidonic, interleukine 1α-6,
 8, 9-13, 16, IFNγ, TNF, TGFα, TGFβ1, NGF, PDGF-B,SCF, GM-CSF, eotaxina,
MIP-1α, RANTES).
Valori de referinta: 0-700/µL sau 0-0.7×10 /L (0-7% din leucocite); valori
9

mai mici la copiii pana la 1 an (vezi anexa 1).

Semnificatie clinica 
4;6;8;9;18

1. Eozinofilia >700/µL:
 Boli alergice:
 Astmul bronsic: exista o corelatie intre hiperreactivitatea
bronsica si gradul eozinofiliei; biopsia bronsica identifica prezenta
eozinofilelor in caile respiratorii; in astmul intrinsec/nonatopic in care
lipseste dependenta de un raspuns imun dependent de IgE, exista o
crestere similara a eozinofilelor in caile aeriene.
 Dermatita atopica, urticaria, edemul angioneurotic,
sensibilizarea la aspirina, alergii medicamentoase (trimetoprim-
sulfametoxazol, penicilina, tetraciclina, nitrofurantoin), febra fanului.
 Esofagita eozinofilica (posibil asociata cu alergie la
alimente), gastroenterita eozinofilica, proctocolita eozinofilica (asociata
cu alergia la laptele de vaca, desi poate aparea si la copii hraniti cu
formule de soia sau alimentati la san).
 Asocierea dintre infiltrate pulmonare si eozinofilie apare in:
 Sindromul Löffler (infiltrat eozinofilic pulmonar tranzitoriu)
– se poate asocia cu infestarea cu specii de Ascaris.
 Angeita alergica si granulomatoasa (sindromul Churg-
Strauss – tablou astmatiform, eozinofilie si vasculita sistemica).
 Vasculita de hipersensibilizare.
 Aspergiloza bronho-pulmonara alergica (se caracterizeaza
printr-un tablou de astm, test cutanat pozitiv la aspergilus si prezenta de
anticorpi precipitanti anti-aspergilus).
 Eozinofilia tropicala (infestare parazitara pulmonara:
filariaza).
In plus, reactiile medicamentoase, sindromul hipereozinofilic si
infestatiile parazitare se pot asocia cu eozinofilie si infiltrate pulmonare.
 Boli neoplazice:
 Sindromul hipereozinofilic idiopatic: rar, mai frecvent la
barbati (B:F=9:1), eozinofilie pana la 50000/µL, diferentiat de leucemia
eozinofilica prin absenta blastilor, determina afectare organica multipla,
alterare nervoasa centrala si deces de obicei prin disfunctie cardiaca.
 Leucemia eozinofilica.
 Boala Hodgkin si limfoamele maligne.
 Bolile mieloproliferative cronice.
 Carcinomul bronsic (prin productie excesiva de IL5).
 Boli gastrointestinale: boala Crohn, colita ulcerativa.
 Infectia HIV: se poate datora infestatiilor parazitare intercurente,
reactiei la trimetoprim-sulfametoxazol utilizat pentru tratamentul
infectiei cu Pneumocystis carinii.
 Infestari parazitare in special helmintice (trichineloza, chist hidatic,
schistosomiaza, fascioloza, toxocaroza – “larva migrans” viscerala,
cisticercoza, scabie), in special in timpul fazei de migrare tisulara.
 Boli cutanate: pemfigus vulgaris, dermatita herpetiforma, eritem
exsudativ multiform.
 Boli infectioase (febra rosie), in convalescenta dupa alte infectii.
 Eozinofilia familiala (rara).
 Eozinofilie iatrogena: tratamentul bolilor maligne cu IL-2,
administrarea de GM-CSF, rejetul alogrefei.
 Sindromul eozinofilie-mialgie: produs de ingestia de L-triptofan,
potential fatal (polineuropatie ascendenta Guillain-Barré-like).
 Rinita eozinofilica nonalergica.
!Cele mai mari valori ale numarului de eozinofile (>1500/µL) apar in
sindromul hipereozinofilic idiopatic, leucemia cu eozinofile, trichineloza si
dermatita herpetiforma . 6;18

2. Eozinopenia  se datoreaza in general unei productii crescute de

steroizi, care acompaniaza majoritatea conditiilor de stres si se asociaza
cu:
 Sindromul Cushing.
 Medicamente: ACTH, corticosteroizi, epinefrina, tiroxina,
prostaglandine.
 Infectii acute.
Interferente  : vezi variatii fiziologice ale leucocitelor.
4;6;8

1. Ritmul circadian: numarul de eozinofile este minim dimineata si creste

de la pranz pana dupa miezul noptii.
2. Conditiile de stres scad numarul de eozinofile.
3. Interferente medicamentoase:
 Cresc eozinofilele: alopurinol, alprazolam, acid aminosalicilic,
amoxicilina, amfotericina B, ampicilina, aztreonam, benazepril, captopril,
carbamazepin, carbenicilina, cefoperazon, cefotaxim, ceftazidim,
ceftriaxon, cefalexin, cloramfenicol, clorpromazina, ciprofloxacin,
clindamicina, clofibrat, clonazepam, danazol, dapsona, desipramina,
diazoxid, diclofenac, doxepin, doxorubicina, doxiciclina, enalapril,
etosuximid, flucitozina, fluorouracil, flufenazina, furazolidon, famciclovir,
gemfibrozil, gentamicina, haloperidol, vaccin anti-hepatita A, ibuprofen,
imipenem, isoniazida, lamotrigin, lansoprazol, levodopa, acid mefenamic,
mefenitoin, metsuximid, metisergid, moxalactam, naproxen,
nitrofurantoin, nizatidina, norfloxacina, ofloxacina, penicilinamina,
pentazocin, perfenazina, piperacilina, piroxicam, procarbazina,
 propafenona, ramipril, ranitidina, rifampicina spironolactona,
streptomicina, sulfametoxazol, sulfasalazina, tetraciclina, tioridazina,
ticarcilina, ticlopidina, tobramicina, triazolam, trifluoperazina,
trimipramina, trovafloxacin, acid valproic, zalcitabina .6

 Scad eozinofilele: amitriptilina, aspirina, captopril, clozapin,

corticotropin, desipramina, etosuximid, indometacin, nortriptilina,
olsalazina, procainamida, rifampicina, sulfametoxazol, triazolam . 6

Bazofilele (granulocitele bazofile) si mastocitele – sunt doua populatii

de leucocite bazofile care prezinta multe asemanari, dar si unele
diferente. Ambele tipuri de celule contin granulatii intracitoplasmatice
care se coloreaza metacromatic cu coloranti bazici. De asemenea,
ambele exprima pe suprafata lor o isoforma tetramerica (αβγ2) a
receptorului cu afinitate mare pentru IgE. Cand acest receptor cu
afinitate mare este legat de alergenul sensibilizant sau de anticorpii anti-
IgE, atat bazofilele, cat si mastocitele sunt activate, fiind indusa sinteza si
secretia de mediatori. Prin aceste mecanisme bazofilele si mastocitele
sunt factori importanti in inflamatiile alergice si alte fenomene imune si
inflamatorii.
Bazofilele sunt celule avand kinetica si istoria naturala a granulocitelor,
care se matureaza in maduva, circula in sange si retin anumite trasaturi
ultrastructurale caracteristice dupa migrarea in tesuturi in timpul
proceselor inflamatorii si imunologice (hipersensibilitate cutanata
bazofilica, astm). Nu exista evidente convingatoare ca bazofilele se
metamorfozeaza in mastocite dupa migrarea in tesuturi.
Mastocitele se matureaza in mod obisnuit in afara maduvei osoase sau
circulatiei – in general in tesutul conjunctiv si cavitatile seroase. Exista
anumite conditii in care numarul de progenitori mastocitari din circulatie
poate fi crescut.
Bazofilele si mastocitele difera semnificativ in ceea ce priveste fenotipul
de suprafata, forma si structura nucleului; bazofilele au in general mai
putine granule si o morfologie mai omogena decat mastocitele. Exista,
de asemenea, diferente in ceea ce priveste mediatorii stocati si cei nou
sintetizati dupa activare. Ambele celule contin histamina, PAF si
metaboliti ai acidului arahidonic, considerate importante in patogeneza
bolilor inflamatorii, cum ar fi astmul. O distinctie majora consta in
proteinazele care sunt continute in cantitate abundenta in mastocite.
Ambele celule produc citokine, spre exemplu bazofilele produc cantitati
mari de IL-4 si IL-13, in timp ce repertoriul mastocitelor include un spectru
larg de citokine, asociate cu fenotipurile Th1 si Th2 (cum ar fi TNF).
 De asemenea, rolul bazofilelor si mastocitelor in inflamatiile alergice
difera in functie de stimulii care activeaza fiecare celula. Cateva populatii
mastocitare raspund la unele neuropeptide, iar asocierea anatomica
stransa dintre mastocite si nervi constituie evidenta componentei
neurogenice-dependente de mastocite a reactiilor alergice.
Degranularea anafilactica survine dupa stimularea receptorului pentru
IgE sau prin alti stimuli cum ar fi componente ale complementului.
Degranularea anafilactica poate fi extensiva implicand majoritatea
granulelor. Dar in numeroase reactii inflamatorii in care apare infiltrare
mastocitara si bazofilica, cum ar fi hipersensibilitatea cutanata intarziata,
poate aparea o degranulare si secretie de mediatori mult mai putin
exploziva (“piecemeal degranulation”). Dupa degranulare, celule sunt
capabile sa se refaca si sa functioneze din nou .
2

Valori de referinta – bazofile = 0-200/µL sau 0-0.2×10 /L (0-2% din

9

leucocite) .
9

Semnificatie clinica
1. Bazofilia:  >200/µL:
 Numarul de bazofile si precursori mastocitari este crescut in boli
alergice: rinita alergica, polipoza nazala, sinuzita cronica, astm, dermatita
atopica, alergii medicamentoase.
 In leucemia megakarioblastica din sindromul Down (trisomia 21)
exista diferentiere bazofilica (care poate include mastocitele) din
progenitorii leucemici.
 Leucemia mieloida cronica si alte sindroame mieloproliferative
cronice (policitemia vera, metaplazia mieloida cu mielofibroza). Nivelul
bazofiliei are valoare prognostica, iar criza bazofilica anunta faza blastica
terminala din leucemia mieloida cronica. Hiperhistaminemia din leucemia
mieloida cronica si celelalte sindroame mieloproliferative se coreleaza cu
numarul si turn-overul bazofilelor (si posibil si al mastocitelor).
 Mastocitoza sistemica, urticaria pigmentosa (o forma pediatrica
de proliferare mastocitara limitata, cu localizare cutanata) – numar
crescut de bazofile si precursori mastocitari in sange.
 Leucemie bazofilica.
 Boala Hodgkin.
 Anemie hemolitica cronica, postsplenectomie.
 Postradiatii ionizante.
 Infectii: tuberculoza, varicela, gripa.
 Injectarea de particule straine.
 Hipotiroidism.
2. Bazopenia:  <20/µL:
 Infectii in faza acuta.
 Reactii de stres (sarcina, infarct miocardic).
 Dupa tratament prelungit cu steroizi, chimioterapie, iradiere.
 Absenta ereditara a bazofilelor.
 Febra reumatica acuta la copii.
 Hipertiroidism.
3. Prezenta de precursori mastocitari in sange:
 Urticarie, astm.
 Soc anafilactic.
 Mastocitoza sistemica, urticaria pigmentosa, leucemia cu
mastocite.
 Macroglobulinemie, limfoame cu invazie medulara.
 Insuficienta corticosuprarenaliana
 Boli hepatice si renale cronice.
 Osteoporoza  . 4;6;8;19

Interferente medicamentoase:
 Cresteri ale bazofilelor: desipramina, paroxetin, tretinoin,
triazolam.
 Scaderi ale bazofilelor: procainamida, tiopental . 6

Bibliografie
1. B Weinberg. Monunuclear Phagocytes. In Wintrobe’s Clinical Hematology.
Philadelphia ed. 2004, 349-377.
2. Befus D, Denburg J. Basophilic Leukocytes: Mast Cells and Basophils. In
Wintrobe’s Clinical Hematology. Lippincott, Williams, and Wilkins, Philadelphia, 11
ed. ed. 2004, 336-345.
3. Carmel L. Megaloblastic Anemias: Disorders of Impaired DNA Synthesis. In
Wintrobe’s Clinical Hematology. Lippincott, Williams, and Wilkins, Philadelphia, 11
ed. 2004, 1367-1413.
4. DeMott W, Tilzer L. Hematology. In Laboratory Test Handbook. Hudson
(Cleveland) ed. 1994, 517-617.
5. Desai S. Complete Blood Count. In Clinicians’s Guide to Laboratory Medicine.
Hudson (Cleveland) ed. 2004, 13-18.
6. Fischbach F. Blood Studies: Hematology and Coagulation; Appendix J: Effects of
the Most Commonly Used Drugs on Frequently Ordered Laboratory Tests. In A
Manual of Laboratory and Diagnostic Tests. Lippincott Williams & Wilkins,
Philadelphia, 8 ed. 2009, 67-110, 1227-1247.
7. Glader B. Anemia: General Considerations. In Wintrobe’s Clinical Hematology,
Philadelphia. 2004, 948-975.
8. J Wallach. Hematologic Diseases. In Interpretation of Diagnostic Tests.
Philadelphia ed. 1996, 293-316.
9. Laborator Synevo. Referintele specifice tehnologiei de lucru utilizate. 2010. Ref
Type: Catalog
10. Lacy P, Becker A, Moqbel R. The Human Eosinophil. In Wintrobe’s Clinical
Hematology. Philadelphia, ed. 2004, 311-329.
11. Levine S. Miscellaneous Causes of Thrombocytopenia. In Wintrobe’s Clinical
Hematology, Philadelphia. Philadelphia ed. 2004, 1565-1570.
12. Levine S. Thrombocytopenia: Pathophysiology and Classification. In Wintrobe’s
Clinical Hematology. Philadelphia ed. 2004, 1529-1531.
13. Levine S. Thrombocytosis. In Wintrobe’s Clinical Hematology. Philadelphia ed.
2004, 1591-1597.
14. Means R. Erythrocytosis. In Wintrobe’s Clinical Hematology. Philadelphia ed.
2004, 1495-1505.
15. Paraskevas F. Lymphocytes and Lymphatic Organs. In Wintrobe’s Clinical
Hematology. Philadelphia, ed. 2004, 409-433.
16. Perkins S. Examination of the Blood and Bone Marrow. In Wintrobe’s Clinical
Hematology. Philadelphia, ed. 2004, 3-21.
17. Rodgers G. Diagnostic Approach of the Bleeding Disorders. In Wintrobe’s
Clinical Hematology. Philadelphia ed. 2004, 1511-1526.
18. Skubitz K. Neutrofilic Leukocytes. In Wintrobe’s Clinical Hematology.
Philadelphia ed. 2004, 268-303.
19. Thomas L, Bartl R. Hematology. In Clinical Laboratory Diagnostics. 1998, 463-
547.
20. Watts R. Neutropenia. In Wintrobe’s Clinical Hematology. Philadelphia ed.
2004, 1777-1795.
Aboneaza-te la Newsletter
Brand Design : Dan Mateescu Design Studio / Sitemap
Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor Tel: 0800 080 999 www.anpc.gov.ro
Toate drepturile rezervate Synevo Romania. Orice informatie se poate copia doar cu acordul scris Synevo si cu
mentionarea sursei prin link direct catre aceasta.
Web Design & Seo by End Soft Design © 2013 Synevo