UNIVERSITATEA LUCIAN BLAGA

Facultatea de Medicină “ Victor Papilian”

Referat
Tema: Artrita reumatoidă

Studentă : Caterev Elena, anul III, grupa 2

Şef Lucrări Dr. Vicenţiu Săceleanu

Sibiu, 2020
Artrita reumatoidă este o boală inflamatorie sistemică, cronică, autoimună, care afectează multe
ţesuturi dar atacă în principal articulaţiile. Determină o sinovită non-septică proliferativă care
evoluează fregvent spre distrugerea cartilajului articular şi a osului subiacent ducând la artrită
invalidantă. Când apare afectarea extraarticulară- de ex. afectare cutanată, cardiacă, vasculară,
musculară şi pulmonară- artrita reumatoidă poate fi asemănătoare cu lupusul sau cu
sclerodermia.
Artrita reumatoidă este o afecţiune relativ frecventă, cu o prevalenţă de aprox. 1 %, este de 3-5
ori mai frecventă la femei decât la bărbaţi. Incidenţa maximă se înregistrează între decadele a
doua şi a patra de viaţă, dar poate apărea la orice vârstă.

Patogeneză

Artrita reumatoidă este o boală autoimună care implică interacţiuni complexe şi incomplet
cunoscute ale factorilor de risc genetici şi de mediu cu sistemul imun. Modificările patologice
sunt determinate în principal de inflamaţia mediată de citokine, limfocite T CD4+ fiind
principala sursă de citokine. Mulţi pacienţi produc şi Ac împotriva peptidelor ciclice citrulinate
PCC, care pot contribui la leziunile articulare. PCC sunt derivate din proteine în care resturile de
arginină sunt convertite posstranslaţional la resturi de citrulină. În artrita reumatoidă, anticorpii
împotriva fibrinogenului, a colagenului de tip II, a alfa-enolazei şi a vimentinei circulante sunt
cei mai importanţi şi pot forma complexe imune care se depozitează în articulaţii. Aceşti
anticorpi sunt markeri de diagnostic pentru boală şi pot fi implicaţi în leziunile tisulare.
Ca şi în alte boli autoimune, artrita reumatoidă este o tulburare în care factorii genetici şi de
mediu contribuie la distrugerea toleranţei la auto-antigene.
Factori genetici Se estimează că 50% din riscul de a dezvolta artrita reumatoidă este legat de
factorii genetici. Susceptibilitatea la AR este legată de locusul HLA-DRBI. Studii recente de
înlănţuire genică şi de asociere la nivelul întregului genom au relevat un număr mare de gene
non-HLA al căror polimorfism este asociat cu AR.
Factori de mediu Au fost luaţi în considerare mulţi agenţi infecţioşi ale căror antigene pot activa
limfocitele T şi B, dar niciunul nu a putut fi implicat cu certitudine. La minim 70% din pacienţi
sângele conţine Ac anti-PCC, care pot fi produşi în timpul inflamaţiei. Agresiunile inflamatorii şi
de mediu, cum ar fi fumatul şi infecţiile, pot induce citrulinarea anumitor proteine, creând noi
epitopi care declaşează reacţii autoimune.

Morfologie

În AR se întâlneşte un spectru larg de modificări morfologice, cele mai grave apar în articulaţii.
AR se manifestă de obicei, ca artrită simetrică, afectând mai ales articulaţii mici ale mâinilor şi
ale picioarelor, gleznele, genunchii, încheieturile mâinlor, coatele şi umerii. Cel mai adesea sunt
afectate articulaţiile proximale interfalangiene şi metacarpofalangiene. La examenul histologic,
articulaţiile afectate prezintă sinovită papilară cronică caracterizată prin 1) hiperpalzie şi
proliferare celulară sinovială 2) infiltrat inflamator perivascular dens în sinovială compus din
limfocite T, plasmocite şi macrofage 3) vascularizaţie crescută determinată de angiogeneză 4)
neutrofile şi agregate de fribrină pe suprafaţa sinovială şi în spaţiul articular. Aspectul clasic este
acela de panus, format din proliferare a celulelor epiteliului sinovial amestecate cu celule
inflamatorii, ţesut de granulaţie şi ţesut conjunctiv fibros. După instalarea bolii apare edemul
ţesuturilor periatriculare. Manifestarea iniţială clasică este tumefacţia fusiformă a articulaţiilor
interfalangiene proximale. Odată cu evoluţia bolii, cartilajul articular subiacent panusului se
erodează şi în timp este practic distrus. Boala poate afecta şi osul juxtaarticular, unde va produce
eroziuni. În cele din urmă, panusul umple spaţiularticular iar fibroza şi osificarea consecutivă pot
provoca anchiloză permanentă. Semnele distinctive la radiografie sunt revărsatul articular şi
osteopenia juxtaarticulară însoţită de eroziuni şi îngustarea spaţiului articular şi de dispariţia
cartilajului articular. Distrugerea tendoanelor, a ligamentelor şi a capsulelor articulare produce
deformări caracteristice, precum deviaţia radială a încheieturii mâinii, deviaţia ulnară a degetelor
şi anomalii de flexie-hiperextensie ale degetelor ( deformare în gât de lebădă, deformare în
butonieră). Nodulii reumatoizi subcutanaţi se dezvoltă la aproape un sfert dintre pacienţi, apar
asupra zonelor expuse presiunii mecanice, rareori, aceştia pot apărea în plămâni, splină, inimă,
aortă şi în alte viscere. Nodulii reumatoizi sunt formaţiuni ferme, nedureroase, ovale sau rotunde,
cu diametru de aproximativ 2 cm.
Pacienţii cu boală erozivă severă, cu noduli reumatoizi şi cu titruri serice mari de factor
reumatoid prezintă riscul de a dezvolta sindroame vasculitice.

Clasificarea

În funcţie de prezenţa în sânge a factorului reumatoid, artrita reumatoidă se clasifică în

seronegativă şi seropozitivă. Activitatea artritei reumatoide se aprecieze în 3 grade, propuse în
1979, dar actualmente se preferă utilizarea diferitor scări şi indici de apreciere.

Evoluţia uşoară (activitatea de gradul I) se caracterizează prin artralgii, edemaţierea şi sindromul

algic în 5 sau mai puţine articulaţii, manifestările extraarticulare lipsesc. Factorul reumatoid în
sânge lipseşte sau are o concentraţie redusă, concentraţiile PCR şi VSH sunt normale sau puţin
ridicate. Nu se determină modificările radiologice în articulaţiile carpale şi tarsale mici.

Evoluţia medie (activitatea de gradul II) se manifestă prin artrita a 6-20 de articulaţii, absenţa
manifestărilor extraarticulare, titrul înalt al factorului reumatoid, creştere permanentă a VSH-ului
şi concentraţiei PCR, osteopenie, îngustarea moderată a fisurilor articulare şi eroziuni mici unice
la investigaţia radiologică a articulaţiilor mici a mâinilor şi picioarelor propriu-zise.

Evoluţia gravă (activitatea de gradul III) se manifestă prin inflamaţia a mai mult de 20 de
articulaţii cu deteriorarea rapidă a funcţiei articulare. Se remarcă o creştere permanentă şi
importantă a VSH-ului şi concentraţiei proteinei C-reactive, anemiei, hipoalbuminemiei, titrele
înalte ale factorului reumatoid. Se dezvoltă manifestările extraarticulare.

Artrita reumatoida poate fi dificil de diagnosticat in stadiu precoce, deoarece simtomatologia

poate semana cu a altor boli reumatologice. Din pacate, nu exista teste de laborator specifice 100
% pentru confirmarea diagnosticului. Acesta se suspicioneaza si se sustine, pe baza intrunirii
unui scor (dintr-un set de criterii), de catre clinicianul experimentat

Manifestări clinice

Deşi AR este în principiu o artrită poliarticulară simetrică, pot exista şi simptome sistemice
precum slăbiciunea, alterarea stării generale şi subfebrilitatea. Multe dintre aceste manifestări
sunt provocate de aceiaşi mediatori care determină inflamaţia articulară. Artrita apare mai întâi
insidios, cu durere sau redoare, ,,înţepenire’’ a articulaţiilor, în special dimineaţa sau după
inactivitate. Pe măsură ce boala avansează, articulaţiile se umflă, mişcarea este limitată şi în timp
poate apărea anchiloza completă. Afectarea vasculitică a extremităţilor poate da naştere
fenomenului Raynaud şi ulcerelor cronice ale picioarelor. Această afectare multisistemică trebuie
deosebită de lupus, sclerodermie, polimiozită, dermatomiozită şi boala Lyme, ca şi de alte forme
de artrită.

Complicatii :

 deformari articulare, anchiloze in pozitii vicioase, pierderea sau reducerea capacitatii de

munca si autoingrijire
 osteoporoza (scaderea mineralizarii oaselor, cu cresterea fragilitatii acestora si a riscului
de fractura)
 uscaciunea mucoaselor oculare si bucala (in cadrul sindromului Sjogren secundar)
 infectii (anumite medicamente care combat poliartrita reumatoida au ca efect secundar
scaderea imunitatii)
 sindromul de canal carpian
 ateroscleroza accelerata, cu risc crescut de complicatii cardio-vasculare (datorita starii
persistente de inflamatie)
 afectare pulmonara (pneumonita, fibroza)
 limfom

În stabilirea corectă a diagnosticului sunt utile:

1. Investigaţiile radiologice
2. Lichidul sinovial steril, tulbure, cu vîscozitate scăzută, cu formare redusă de agregate de
mucină şi neutrofile purtătoare de incluzii
3. Anticorpi anti-PCC şi factorul reumatoid

Criteriile diagnostice ale artritei reumatoide

Pentru diagnosticarea artritei reumatoide se utilizează criteriile Asociaţiei Reumatologice

Americane din 1987.

Redoarea matinală articulară şi periarticulară cu durata mai mult de o oră.

Artrita a 3 sau mai multe articulaţii: edemaţierea sau efuziune articulară, determinate de către
medic în 3 sau mai multe articulaţii. Este posibilă afectarea a 14 articulaţii bilaterale:
metacarpofalangiene, interfalangiene proximale, articulaţiilor radiocarpiene, cotului şi
articulaţiilor talocrurale.

Artrita articulaţiilor mâinii: edemaţierea a cel puţin următoarelor grupe articulare: radiocarpiene,
metacarpofalangiene şi interfalangiene proximale.

Artrita simetrică: afectare bilaterală practic similară, dar fără o simetrie absolută, articulaţiile
metacarpo-falangiene, interfalangiene şi metatarso-falangiene.

Nodulii reumatoizi: subcutanaţi (diagnosticate de un medic), localizaţi preponderent în regiunile

proeminente ale corpului, suprafeţele de extensie sau în regiunile periarticulare.

Determinarea nivelului sporit al factorului reumatoid prin orice metodă.

Modificările radiologice care sunt tipice pentru artrita reumatoidă: eroziunile sau osteoporoza
articulară a mâinilor şi picioarelor în articulaţiile clinic afectate.

NB! Diagnosticul artritei reumatoide se determină în caz de prezenţa a 4 sau mai multe criterii,
iar criteriile de la primul până la al patrulea trebuie să păstreze cel puţin 6 săptămâni.
Sensibilitatea criteriilor constituie 91-94%, iar specificitatea – 89%.

Poliartrita reumatoida - tratament

Nu exista, in prezent, tratament care sa vindece poliartrita reumatoida, dar s-au facut progrese
remarcabile in ultimele doua decenii, in schemele terapeutice, fiind posibila obtinerea remisiunii
de durata si, mai ales, prevenirea sechelelor (deformari articulare, anchiloze, reducerea
mobilitatii si a capacitatii functionale).

Societatea Europeana de Reumatologie (EULAR) a elaborat seturi de ghiduri, atat pentru

algoritmi de diagnostic, cat si pentru tratament. S-a demonstrat ca tratamentul precoce, cu
medicamente eficiente care modifica evolutia bolii (DMARDs = Disease-modifying
antirheumatic drugs), amelioreaza semnificativ simptomatologia si limiteaza sechelele pe termen
lung.

In tratament se folosesc : AINS (antiinflamatoare non-steroidiene), corticoizi, DMARDs, agenti

biologici (acestia actioneaza asupra sistemului imunitar, reducand activitatea sa aberanta, si au
eficacitate maxima atunci cand se asociaza cu DMARDs).

De asemenea, planul de tratament al poliartritei reumatoide include :

 recuperare medicala (exercitii pentru mentinerea flexibilitatii articulare)

metode chirurgicale :
 corectia chirurgicala a deformarilor articulare
 sinovectomia - indepartarea chirurgicala, partiala sau totala, a membranei sinoviale
 reparare tendoane
 artrodeza - anchiloza unei articulatii pentru stabilizarea acesteia
 protezarea articulara - inlocuirea articulatiei distruse cu proteza de plastic sau metal.

Evoluţia clinică a AR este foarte variabilă. La o minoritate dintre pacienţi, boala se poate
stabiliza şi poate chiar regresa, totuşi, la cei mai mulţi pacienţi, ea urmează un traseu cronic de
remisiune-recidivă. Din punct de vedere istoric, evoluţia naturală a bolii s-a caracterizat prin
distrugere progresivă a articulaţiilor, provocând invaliditate după 10 până la 15 ani. Prognosticul
a fost îmbunătăţit dramatic de progresele terapeutice recente, care au inclus tratamentul agresiv
al AR la debut şi intoducerea unor agenţi biologici foarte eficienţi de antagonizare a TNF.

Desi artrita nu poate fi prevenita in toate cazurile, precum cea transmisa pe cale ereditara, exista
totusi cateva obiceiuri sanatoase care pot fi de ajutor in prevenirea unor forme de artrita:

 Practicarea sportului regulat - miscarea nu doar ca ajuta la fortifierea muschilor din jurul
articulatiilor, ci si la controlul greutatii. Mersul cu bicicleta, inotul si chiar mersul pe jos
pot fi incluse in programul zilnic de exercitii.
  Controlul greutatii - greutatea in exces pune presiune pe incheieturile de la nivelul
genunchilor, asa ca mentinerea unei greutati normale poate ajuta la prevenirea artritei, dar
si la reducerea durerilor.

Artrita poate sa apara la orice varsta, asa ca un stil de viata sanatos si miscarea zilnica pot fi de
ajutor in mentinerea unor articulatii sanatoase. Durerile si inflamarea articulatiilor ingreuneaza
activitatile zilnice, iar daca acestea nu dispar sau se intensifica in urma remediilor specifice, este
necesar un control medical.

Bibliografie :

1. Robbins PATOLOGIE. Bazele morfologice şi fiziopatologice ale bolilor, ediţia a 9,

Bucureşti: Editura medicală Callisto, 2015
2. https://www.secom.ro/articles/artrita-si-durerile-articulare-cauze-simptome-remedii-si-
preventie
3. https://www.cdt-babes.ro/articole/poliartrita-reumatoida.php
4. https://www.eurolab.md/ro/algoritms/artrita-reumatoid/