 Programul de studiu : UNIVERSITATEA SPIRU HARET - EFS AN 1 INVATAMANT

CU FRECVENTA

 Disciplina: Teoria si Metodica Educatiei Fizice si Sportive

 Numele si Prenumele :BELETOIU CLAUDIU IONEL

 Grupa : 102

 Tema: Metoda Practica

Metoda practică

În exprimare se foloseste singularul pentru că există, doar o unică metodă

practică prin care subiecţii îşi finalizează însuşirea celor predate.

Această metodă este exersarea! Exersarea presupune o repetare conştientă şi

sistematică. Această condiţie logică nu justifică totuşi, denumirea metodei
practice ca fiind "repetarea", aşa cum se pronunţă - prin publicaţii - mulţi
specialişti-autori. Exersarea urmează, logic şi legic după folosirea metodelor
verbale şi intuitive de instruire. Este o finalizare a acestora. Ea aparţine în
exclusivitate subiecţilor, dar se face - cu precădere(adică în procesele special
organizate pentru practicarea exerciţiilor fizice) sub îndrumarea şi controlul
specialistului, mai ales în, primele,etape ale învăţării-motrice. Pentru că există şi o
exersare specifică de tip independent!

Am sistematizat informaţiile bibliografice specifice şi am adăugat unele elemente

de creativitate şi de logică, ajungând la concluzia că exersarea trăieşte - de fapt -
prin cel puţin următoarele şase tipuri/modalităţi:

-Exersarea pentru formarea deprinderilor şi priceperilor motrice.

-Exersarea pentru dezvoltarea, educarea calităţilor motrice.

-Exersarea pentru optimizarea dezvoltării fizice corporale.

-Exersarea pentru formarea capacităţii de organizare (prin exerciţiile de front şi

formaţii, mult contestate în perioada actuală de falşii specialiştipracticieni ai
domeniului sau de falşii "specialişti" ajunşi în funcţii de conducere, pe criterii
exclusiv politice,).
-Exersarea pentru formarea capacitării de practicare autonomă a exerciţiilor
fizice.

-Exersarea pentru formarea capacităţii de practicare independentă a

exerciţiilor fizice. Tratarea analitică a acestor tipuri sau modalităţi de exersare
(care a determinat folosirea "pluralului" de către majoritatea specialiştilor-autori)
ar însemna scrierea unui alt Manual dedicat doar acestei probleme. De aceea, în
prezentul Manual voi face referiri doar la unele din cele şase variante.

-Exersarea pentru formarea deprinderilor şi priceperilor motrice.

Este, singura variantă "adevărată" care exprimă profesionalismul specialistului!

Dezvoltarea corporală şi dezvoltarea calităţilor motrice sunt dependente de multe
variabile. Dar, formarea deprinderilor şi priceperilor motrice - mai ales specifice -
depind prioritar de profesionalismul specialistului! Această variantă
fundamentală, în relaţie cu competenţa profesională, poate să se desfăşoare în
modalităţile următoare:

-Exersarea unei singure deprinderi sau priceperi motrice, cunoscută şi sub

numele de exersarea "independentă" a deprinderilor şi~priceperilor motrice (deşi
nu are "legătură" cu capacitatea de practicare independentă a exerciţiilor fizice!).
Această modalitate de exersare este strâns legată şi de exerciţiile pregătitoare în
procesul de învăţare motrică. De obicei, această modalitate de exersare se începe
pe plan global şi apoi se poate reveni la planul analitic/parţial, numai dacă este
posibil şi dacă este necesar! Nu este exclus traseul invers: adică să se înceapă cu
exersarea parţială sau analitică şi să se treacă, apoi, la exersare globală (mai ales
în jocurile sportive, dar şi în alte ramuri sau probe sportive).

-Exersarea mai multor deprinderi sau priceperi motrice. Modalitatea se

realizează prin "legarea" a două; trei sau mai multe deprinderi/priceperi motrice,
în variante extrem de diferite dare se pot întâlni în viaţă, activităţi competiţionale
sau profesionale.

-Exersarea pentru optimizarea dezvoltării fizice/corporale. Acest tip de exersare

se realizează, în special în veriga a III-a din lecţiile de educaţie fizică şi sport, dar şi
pe parcursul altor verigi. În veriga a III- a din lecţie se exersează, întotdeauna,
"complexe" formate din şase-opt exerciţii libere, cu obiecte (mingi, bastoane,
corzi, eşarfe)sau cu partener (în perechi). Aceste exerciţii care nu trebuie
confundate cu "moderna" gimnastică aerobică (desfăşurată şi "ea după reguli
precise, dar neputând lua locul - teoretic şi metodic - "influenţării selective"!),
sunt în doi, patru sau opt timpi (nu şi în 12, 14, 16 timpi!) şi se adresează tuturor
segmentelor corpului, într-o ordine relativă după regula de sus în jos" (adică se
începe cu exerciţii pentru cap şi gât şi se termină cu exerciţii pentru membrele
inferioare! ). În alte verigi se poate acţiona, tot special, pentru "influenţarea
selectivă a aparatului locomotor" doar prin grupaje de două-trei exerciţii.
Exersarea de acest tip, axată pe una din coordonatele principale ale obiectului de
studiu al "Teoriei şi Metodicii", este frecvent, folosită şi, în celelalte forme de
organizare a.,practicării exerciţiilor fizice: gimnastica zilnică de întreţinere,
"gimnastica" de înviorare (personal o numesc "educaţie fizică" sau "motricitatea"
de tip înviorare, făcându-se nu numai prin gimnastică, ci şi prin alergare, înot,
culturism etc.), momentul/minutul de educaţie fizică şi sport etc.

- Exersarea pentru dezvoltarea/educarea calităţilor motrice

Acest tip de exersare, poate cel mai bine pus a punct sub aspect metodologic, se
regăseşte tratat la capitolul "Calităţi motrice" din prezentul manual.

- Exersarea pentru formarea "capacităţii de organizare", necesară în educaţie

fizică şi sport chiar da a este tranziţie şi "multă ceaţă", se realizează de adevăraţii
specialişti/practicieni - în fiecare activitate şi cu mult simţ al responsabilităţii.
"Refugiul" după comentată comandă "marş", pe care unii elevi "cu tupeu" o
contestă ca fiind valabilă doar pentru "câini" şi nu pentru subiecţi aflaţi în plină
"democraţie" este - tot după o opinie personală - o laşitate! (mai ales dacă
studiem, filologic, provenienţa termenului franţuzesc respectiv!).

- Exersarea pentru formarea capacităţii de practicare autonomă a exerciţiilor

fizice, se realizează cu răbdare, după o anumită vârstă a elevilor. Cred că se
poate pune problemă realizării acestui tip de exersare de la clasele a VI-a şi a VII-
a. Condiţia de bază: elevii să însuşească, în clasele anterioare, variante de
"încălzire", variante cu "influenţare selectivă", variante de "revenire după efort''
etc. şi doar apoi se poate pune problema opţiunii pentru una din variante, în
prezenta specialistului şi sub supravegherea acestuia, realizându-se adevărata
autonomie a subiecţilor.

-Exersarea pentru formarea capacităţii de practicare independentă a exerciţiilor

fizice. Se realizează, paradoxal, tot în lecţiile de educaţie fizică şi sport sau în alte
forme de organizare a practicării exerciţiilor fizice. Cu alte cuvinte, elementele de
bază, pentru practicarea independentă a exerciţiilor fizice (care se realizează,
după cum bine ştiut, în timpul liber al subiecţilor şi fără prezenţa fizică a
specialistului) se însuşesc în procesul instructiv-educativ bilateral. Procedeele de
exersare, în acest scop, sunt dependente de "măiestria" didactică a fiecărui
profesor de educaţie fizică şi sport. Evident că toate tehnicile de autoorganizare,
autoconducere şi autoevaluare trebuie să fie transfe