CURS V.

POPULAŢIA ÎN DREPTUL INTERNAŢIONAL

1. POPULAŢIA CA ELEMENT CONSTITUTIV AL STATULUI

Populaţia reprezintă, alături de teritoriu şi de autoritatea guvernamentală,
unul din elementele constitutive necesare pentru existenţa însăşi a statului. Într-o
definiţie mai corectă din punct de vedere juridic, populaţia, ca element constitutiv
al statului, cuprinde totalitatea persoanelor fizice legate de stat prin cetăţenie. Din
punct de vedere al exercitării competenţei sale asupra populaţiei orice stat se află
într-o dublă poziţie, de stat primitor şi de stat de origine.
Pe teritoriul unui stat pot locui mai multe categorii de persoane, având statut
juridic diferit: cetăţenii statului respectiv, străinii care au cetăţenia altui stat
(bipatrizi), persoanele fără cetăţenie (apatrizi) şi persoane refugiate, care au un
statut de permanenţă, precum şi alte persoane cu statut temporar (turişti, oameni de
afaceri, etc.). Pentru toate persoanele care se află în limitele teritoriului unui stat,
indiferent dacă acestea sunt cetăţeni ai statului respectiv sau sunt străini, statutul
lor juridic se stabileşte potrivit dreptului intern în baza suveranităţii fiecărui stat.
Fiecare stat are în acelaşi timp dreptul de a-şi proteja cetăţenii proprii care locuiesc
sau se află în mod temporar pe teritoriul altui stat, în baza dreptului de protecţie
diplomatică.
Există, însă, şi unele persoane care locuiesc pe teritoriul unui stat, dar al
căror statut nu se reglementează de către statul în cauză, ci potrivit unor reguli
stabilite conform dreptului internaţional.Aceştia sunt membrii misiunilor
diplomatice ale altor state, reprezentantii şi funcţionarii unor organizaţii
internaţionale, precum şi membrii forţelor armate străine staţionate pe teritoriul
altui stat.
Problemele privind statutul populaţiei, drepturile şi obligaţiile persoanelor,
indiferent în ce ipostază s-ar afla ( de cetăţean sau de străin, cu caracter permanent
sau provizoriu), nu pot fi solutionate în întregime prin legislaţia proprie a unui stat,
unele dintre acestea reclamând cooperarea statelor într-un cadru internaţional creat
prin tratate multilaterale sau bilaterale, având în vedere complexitatea problemelor
privind populaţia şi impactul pe care aceste probleme îl au asupra relaţiilor dintre
state.
Reglementările internaţionale şi cooperarea dintre state în rezolvarea
problemelor privind populaţia se referă la domenii şi instituţii juridice cum sunt:
dubla cetăţenie (bipatridia), apatridia, refugiaţi şi persoane strămutate, regimul
juridic al străinilor, dreptul de azil, extrădarea, protecţia diplomatică, drepturile
omului etc.

2. CETǍŢENIA
 Cetăţenia este definită ca legătura politică şi juridică permanentă şi efectivă
dintre o persoană fizică şi un anumit stat, care generează drepturi şi obligaţii pentru
cetăţean şi statul respectiv. Ea exprimă apartenenţa persoanei la statul respectiv,
caracterizează prin plenitudinea drepturilor şi obligaţiilor reciproce prevăzute de
constituţie şi legi. Este un raport juridic indisolubil legat de persoana omului.
Raportul de cetăţenie este permanent în timp, apărând odată cu naşterea omului şi,
în principiu, dispărând odată cu dispariţia fizică a acestuia şi nelimitat în spaţiu, el
subzistând oriunde s-ar găsi o persoană, în statul de origine, pe teritoriul altui stat,
pe mare, în aer sau în cosmos.
Cetăţenia este supusă în principiu unui regim de reglementare internă, statele
având o competenţă exclusivă în a stabili în cadrul legislaţiei proprii atât modurile
de dobândire şi de pierdere a cetăţeniei, cât şi toate drepturile şi obligaţiile care
decurg din legătura politică şi juridică a apartenenţei unui stat.De regulă numai
cetăţenii unui stat se bucură de drepturile politice şi pot avea acces la funcţiile
publice, civile sau militare.

3. REGIMUL JURIDIC AL STRǍINILOR

Străin este persoana, cetăţean al altui stat, care se află, permanent sau temporar,
pe teritoriul unui stat, fără a avea şi cetăţenia acestuia. Sunt în general asimilaţi
străinilor persoanele fără cetăţenie şi refugiaţii. Regimul juridic al străinilor, care
se referă la condiţiile de intrare, de Şedere şi de ieşire a acestora din ţară şi la
drepturile şi obligaţiile în raport cu statul pe teritoriul căruia se află, se stabileşte în
principiu de către fiecare stat prin legislaţia proprie şi prin acte ale administraţiei
sau ale justiţiei statului primitor.
În acelaşi timp, o sumă de reguli privind regimul juridic al străinilor sunt
stabilite pe bază de reciprocitate de către state prin convenţii internaţionale, în
general cu caracter bilateral. Străinii nu pot avea, potrivit dreptului internaţional,
un regim mai favorabil decât cetăţenii proprii ai unui stat, deşi istoria dreptului
internaţional a cunoscut şi situaţii când pentru străini se instituia un statut
privilegiat (regimul capitulaţiilor, de exemplu).
În dreptul internaţional contemporan un stat are în principiu datoria să
admită intrarea oricărui străin pe teritoriul său, dar poate refuza o asemenea intrare
unor persoane sau unor categorii de persoane considerate ca indezirabile datorită
atitudinii lor faţă de statul respectiv ori pentru că acestea constituie un pericol
pentru ordinea constituţională sau ordinea publică (consumatori de stupefiante,
bolnavi de boli mintale sau contagioase etc.).
Orice stat este în drept ca, pentru motive temeinice, să expulzeze un străin
de pe teritoriul său, iar în cazul în care acesta săvârşeşte o infracţiune , sâ-l
extrădeze. În ce priveşte drepturile şi obligaţiile pe care le poate avea un străin pe
teritoriul altui stat nu există pe plan internaţional norme unitare, de aplicabilitate
generală.
Practica este unitară în sensul că străinii nu se pot bucura de drepturile
politice, deci nu pot fi aleşi în organele de stat eligibile şi nu au drept de vot, nu pot
fi numiţi în funcţii publice, civile sau militare şi nu sunt supuşi obligaţiei de
efectuare a serviciului militar şi că aceştia trebuie să se bucure de drepturile civile
necesare. Statele îşi pot rezerva, insă, dreptul de a restrânge aplicarea faţă de străini
a unor drepturi civile prevăzute de legislaţia lor internă, în scopul protejării
propriilor cetăţeni, iar pentru motive de securitate pot lua în ce-i priveşte pe străini
unele măsuri restrictive, cum sunt: înregistrarea la organele de poliţie, prezentarea
periodică la control, obligaţia obţinerii unei aprobări pentru deplasarea în teritoriu
etc.

4. STATUTUL REFUGIAŢILOR
Problema refugiaţilor a apărut după primul război mondial, când un mare număr
de persoane de naţionalitate rusă sau armeană din fostele imperii ţarist şi otoman
care se prăbuşiseră au fost obligate să-şi părăsească ţara şi să se stabilească, de
teama persecuţiilor, pe teritoriul altor state.
Refugiatul este un străin sau o persoană făra cetăţenie care pentru variate
motive de persecuţie nu poate sau nu doreşte să se întoarcă în tara de origine, fiind
astfel lipsită de protecţia acesteia. De menţionat că statutul de refugiat se acordă
întotdeauna în mod individual şi numai dacă motivele invocate sunt temeinice.
Statul în care se află refugiaţii este în drept să stabilească regimul acestora în
limitele propriului teritoriu, ţinând seama şi de standardele stabilite prin
instrumentele în materie la care a aderat sau la ale căror prevederi a achiesat.
Statutul juridic al refugiaţilor cuprinde două categorii de probleme: protecţia şi
asistenţa.
Protecţia se referă la acordarea de către statul primitor a unor drepturi
concretizată în dreptul de intrare pe teritoriul său , dreptul de şedere, care implică o
sumă de drepturi şi obligaţii similare în general statutului străinilor, dar care
include şi elemente ale unei situaţii privilegiate faţă de aceştia, în special în
domeniul social şi al raporturilor de muncă având în vedere că refugiaţii sunt lipsiţi
de protecţia altui stat, precum şi dreptul de a nu înapoiaţi fără voia lor statului de
origine chiar dacă sunt expulzaţi.
Asistenţa se referă la măsuri de ajutorare a refugiaţilor implicând sprijin
material, financiar, asistanţă socială, locuinţe şi altele asemenea care să facă
posibilă şi convenabilă şederea lor pe teritoriul statului primitor.
În asistenţa ce se acordă refugiaţilor un rol important îl au , alături de contribuţia
statului primitor, fondurile furnizate de oeganismele internaţionale cu caracter
umanitar sau de organismele O.N.U., contribuţiile voluntare ale unor guverne ori
ale unor persoane particulare.
Obligaţiile refugiaţilor faţă de statul primitor sunt similare cu cele ale
oricărui străin. Problema refugiaţilor continuă să fie una din gravele probleme ale
lumii contemporane.