Petru Movilă – Suceava, 1596 – Kiev, 22.12.1646.

Fiul domnitorului român Simion Movilă, nepot de frate al domnitorului leremia şi al

mitropolitului Moldovei, Gheorghe. A studiat în Polonia, la școala “Frăţiei ortodoxe" din Lvovş
stabilit un timp la moşia sa Rubiejovka, lângă Kiev, unde a zidit o biserică. În 1627 a fost tuns în
monahism la biserica Lavra Pecerska din Kiev și ales egumen-arhimandrit. Ajuns ulterior
mitropolit lucrează pentru consolidarea ortodoxiei in Polonia, deschizând un colegiu în Kiev și o
serie de tipografii. Ifluența și puterea pe care le va dobândi vor duce la deschidea de tipografii la
Câmpulung, Govora, Iași, Dealul Târgoviște, trimitând și profesori la colegiul latin al lui Vasile
Lupu

Lucrări:

 Liturghierul (Pecerska 1629, 1638, 1639, Lvov 1636),

 Evangheliarul (Lvov 1636, Pecerska 1644),
 Apostolii (Lvov 1638), v Psaltirea (Pecerska) 1629, 1640, 1644,
 Moghilev 1637, v Octoihul (Lvov, 1630, 1639 şi 1640),
 Triodul (Pecerska 1627, 1631, 1640 şi Lvov 1642),
 Triodul înflorat (Pecerska 163 1), v Antologhionul (Pecerska 1636, Lvov 1638),
 Evhologhionul sau Molitvelnicul (Pecerska 1646, cu peste 1500 de pagini şi 126
de sIujbe), ş.a.
 Capitolele parenetice ale diaconului Agapet şi Aşezămintele ascetice ale lui
Dorotei (1628),
 Omiliile Sfântului Macarie Egipteanul (1632),
 Patericul sfinţilor care au strălucit în Pecerska (1634),
 Istoria lui Varlaam şi loasaf (1638),
 Evanghelia învăşătoare sau Cazania (1637),
 Lucrarea canonico-juridică Nomocanonul (1629),
 Lucrarea polemică Lithos sau Piatra aruncată din praştia adevărului(1644) toate la
Kiev.

Dosoftei – Suceava, 1624 – Zolkiew, 1693

Din botez numit Dimitrie Barilpă. A învăţat la Iaşi probabil la Colegiul întemeiat în 1640
la mănăstirea “ Sf. Trei lerarhi", apoi la şcoala Frăţiei ortodoxe din Lvov, unde a făcut Studii
umaniste şi de limbi. Călugărit la Probota (c. 1648), sub numele Dosoftei, a fost ales episcop la
Huşi (1658-1660) şi Roman (I 660 -1671), apoi mitropolit al Moldovei (1671-1674 şi 1675-
1686); în toamna anului 1696 dus în Polonia de oştile regelui Jan Sobieski, unde a rămas până la
sfârşitul vieţii.

A fost unul dintre cei mai mari cărturari din trecutul nostru, fiind primul poet naţional,
primul versificator al Psaltirii în tot Răsăritul ortodox, primul traducător din literatura dramatică
universală şi din cea istorică în româneşte, primul traducator al cărţilor de sltijbă în româeşte în
Moldova, primul cărturar român care a copiat documente şi inscripţii, unul dintre primii
cunoscători şi traducători din literatura patristică şi post patristică la noi şi care a contribuit la
formarea limbii literare româneşti.

Lucrări:

 Psaltirea în versuri, Uniev 1673, cu peste 500 p., şi 8634 de versuri)

 Dumnezeiasca Liturghie, Iaşi, 1679.
 Psaltirea de-nţeles, Iaşi, 1680
 Molitălvnic de-nţeles, Iaşi, 1683,
 Viaţa şi petriaceria sfinţilor, 4 vol Iaşi, 1682- 1686.

Ca monah la Probota, a tradus, pentru prima oară în româneşte, Istoriile lui Herodot,
Cronograful lui Matei Cigalas, un Pateric grecesc, cartea Mântuirea păcătoşiior a lui Agapie
Landos şi fragmente din Viaţa şi minunule Sf. Vasile cel Nou. Ca episop de Roman a revizuit
traducerea Vechiului Testament făcută de Nicolae Milescu, care s-a tipărit la Bucureşti, în 1688.
în timp ce se afla în exil în Polonia, a tradus introducerea (prologue) dramei Erofili, scrisă de
poetul cretan Gheorghe Hortatzis (începutul sec. XVII), inspirată, la rândul ei, din piesa
Orbecche a italianului Giraldi, păstrtă fragmentar (154 de versuri); începe acum şi traducerea
Dogmaticii Sf. loan Damaschinul (se păstrează 4 capitole din cartea I). La rugămintea
patriarhului loachim al Moscovei şi a mitropolitului Varlaam lasinski al Kievului, a tradus din –
greceşte în slavo-rusă mai multe lucrări teologice: Scrisorile Sfântului Ignatie Teoforul,
Constituţiile Sfinţilor Apostoli, Istoria bisericească şi privire mistică a patriarhului Gherman I al
Constantinopolului (o explicare a Sf. Liturghii), Dialog împotriva ereziilor, şi despre credinţe
noastre a lui Simeon al Tesalonicului, 40 de cuvântări (Mărgăritare) ale unor Sfinţi Părinţi (34
ale Sf. loan Gură de Aur). Tot acum a alcătuit, în slavo-rusă, o culegere de texte patristice şi
liturgice despre prefacerea Sfântelor Daruri.
Antim Ivireanul Iviria, 1640 sau 1650 – Rumelia, 1716 (asasinat)

A fost însă, de tânăr, luat în robie de către turci și dus la Constantinopol. Fiind ulterior
eliberat, a trăit în preajma Patriarhiei ecumenice, unde a învățat sculptura în lemn, caligrafia,
pictura, broderia, precum și limbile greacă, arabă și turcă; tot acolo s-a călugărit sub numele
Antim, iar mai târziu a fost hirotonit ieromonah.

În 1689 a fost adus de către voievodul Constantin Brâncoveanu în Țara Românească. Aici

a învățat limbile română și slavonă, precum și meșteșugul tiparului. În 1691 i s-a încredințat
conducerea tipografiei domnești din București, în care au fost imprimate nenumărate cărți de
cult, dar și laice.
În anul 1696 a devenit egumen al Mănăstirii Snagov, unde a mutat și tipografia
domnească. Acolo a tipărit 15 cărți: 7 grecești, 5 românești, una slavonă, una slavo-română și
una greco-arabă (Liturghierul greco-arab, în 1701, prima carte din lume tipărită cu caractere
arabe).
Între 1701 și 1705 și-a reluat activitatea tipografică la București, unde a tipărit alte 15
cărți.
Pe data de 16 martie 1705 a fost ales episcop de Vâlcea. În afară de activitatea sa
de ierarh, nu a pregetat să continue imprimarea cărților bisericești: astfel, la tipografia de
la Mănăstirea Govora, sub îndrumarea sa, au fost tipărite alte 9 cărți (3 românești, 3 slavo-
române și 3 grecești).
La 28 ianuarie 1708 a fost ales mitropolit al Ungrovlahiei (Țara Românească), fiind
instalat în scaunul mitropolitan de la București pe 22 februarie al aceluiași an. Printre alte
activități, în această calitate, înființează, ca și la Râmnicu Vâlcea, o tipografie la Târgoviște,
unde a tipărit un număr de 18 cărți (11 românești, 5 grecești, una slavo-română și una slavo-
româno-greacă), între care se remarcă cele românești.
Antim Ivireanul, pe langa activitatea lui culturală, a ajutat la crearea unui limbaj
bisericesc în limba română, favorizând implementarea acesteia in cadrul slujbelor.

Lucrări:

 Invătăturile lui Vasile Macedoneanul către fiul său Leon (1691, grec.)
 Slujba Sf. Paraschiva şi a Sf. Grigore Decapolitul (1692, rom.)
 Evanghelierul greco –român (1693)
 Psaltirea (1694, rom.)
 Antologhionul (1697),
 Mărturisirea ortodoxă a lui Petru Movilă (1699),
 Proschinitarul Sf. Munte Athos (1701, grec.),
 Liturghierul greco-arab (1701, prima carte cu caractere arabe din lume),
 Evanghelia (1697), v Acatistul Născătoarei de Dumnezeu (1698),
 Carte sau Iumină (1699), învăţături creştineşti (1700),
  Floarea darurilor (1701), toate în româneşte, între 1701 şi 1705 şi-a reluat activitatea la
Bucureşti, unde a tipărit alte
 15 cărţi (11 greceşti, 2 românesti, una slavo română, una greco-arabă), între care
 Ceaslovul greco-arab (1702)
 Noul Testament (1703), prima ediţie a acestuia în Tara Românească.
 Tomul bucuriei, (1705, grec.)
 Liturghierul
 Evhologhionul (1706, într-un singur volum, ambele reprezentând primele ediţii româneşti
în Muntenia)
 Invătătura pe scurt pentru taina pocăinţei (1705, româneşte, Iucrare originală).

Varlaam Vrancea, 1585 – mânăstirea Secu 1657

Probabil a învăţat carte în “schitul lui Zosin" pe valea Secului, călugărit la Secu, sub
numele Varlaam (probabil din botez era Vasile): egumen al mănăstirii şi arhimandrit; în 1628
trimis într-o misiune la Moscova. în 1632 ales mitropolit al Moldovei (hirotonit 23 Sept. 1632),
păstorind ână în apr. 1653, când s-a retras la Secu;

In 1639 s-a numărat printre candidaţii la scaunul de patriarh ecumenic. Preocupat

îndeosebi de probleme cărturăreşti: în 1640 a înfiinţat o tiparniţă la Iaşi, - împreună cu meşteri
tipografi - de Petru Movilă al Kieului, în care a tipărit mai multe cărţi de învăţătură în româneşte,
tot în timpul păstoririi sale, Vasile Lupu a întemeiat colegiul de la Iaşi, cu profesori trimişi de la
Kiev, în 1642 au avut loc lucrările sinodului de la Iaşi, la care au participat şi mitropolitul
Varlaam cu sufraganii săi, prin 1644 - 1645 a convocat el însuşi un sinod al tuturor ierarhilor din
“ara Românească şi Moldova. care a aprobat răspunsul împortiva Catihismului calvinesc, scris de
el; tot el a susţinut ctitoriile lui Vasile Lupu - între care şi biserica “Sf. Trei lerarhi" din Iaşi
(1639) - în care au fost asezate moaştele Cuvioasei Paraschiva (1641)

Cea mai însemnată din lucrările tipărite de mitropolitul Varlaam este:

 “Carte românească de învăţătură la dumenecele de preste an”, şi la praznicele

împărăteşti şi la Svânţii mari (Cazania). Iaşi, 1641-1643.
 Alte Iucrări:

 Sapte Taine a Bisericii, Iaşi, 1644. 340 p., prelucrată după opera retotului grec Toma
Teofan Eleavulkos (sec.XVI)
 Cartea carea se chiama: “Răspunsul împotriva Catehismului calvinesc” , tipărită probablil
la Iaşi (după unii la Dealu) în 1645, cu 32 de foi, în care combatea un Catehism calvinesc
tipărit la Alba Iulia, în 1645;
 Cât a fost egumen la Secu, a tradus Iucrarea Scara sau - Leastăţa Sfântului loan Scăraru
sau Sinaitul (1649), după ediţia comentată a episcopului Maxim Margunios (Veneţia,
1590), dar a rămas în manuscris.

Iacob Putneanul, N. Moldovei, 1719 – 1778

La numai 12 ani a intrat în viața monahală, ca ucenic la Mănăstirea Putna. Formarea sa

duhovnicească este legată și de Mitropolitul Antonie al Moldovei (1730-1740), cel care, la Kiev,
l-a convins pe Paisie Velicikovski să vină în Moldova.

S-a remarcat printre monahii de la Putna prin „înțelepciune de bătrân și viață aleasă”,
fiind hirotonit preot la numai 17 ani și fiind apoi egumen al Mănăstirii Putna la vârsta de 25 de
ani (în 1744). În anul 1745 a fost ales episcop de Rădăuți, unde s-a remarcat, printre altele, prin
tipărirea unui Liturghier bilingv (în slavonă și română) și unde a înființat o școală pentru
învățarea limbilor slavonă, greacă și română.

După doar cinci ani, vrednicia și râvna sa ca episcop, au fost hotărâtoare în alegerea sa ca
mitropolit al Moldovei. A păstorit această mitropolie, din scaunul de la Iași, timp de zece ani
(1750-1760), într-o perioadă dificilă pentru Țara Moldovei, în acest interval schimbându-se nu
mai puțin de cinci domni: Constantin Racoviță, Matei Ghica, Constantin Racoviță (a doua oară),
Scarlat Ghica și Ioan Teodor Callimachi.

În perioada cât a fost mitropolit, Iacob Putneanul a desfășurat și o intensă activitate

culturală, promovând tiparul românesc și veghind la traducerea de cărți folositoare sufletului.
Reușind să deschidă o tipografie, în 10 ani a tipărit 15 cărți de slujbă bisericească și învățătură în
limba română, care au fost folosite în bisericile și mănăstirile din toate ținuturile locuite de
români. A avut grijă și de românii din Transilvania, amenințați în acea perioadă să-și lepede
credința strămoșească, grijă pe care și-a manifestat-o atât prin tipărirea de cărți spre apărarea
dreptei credințe, cât și prin hirotonirea de preoți și trimiterea de antimise în parohiile lipsite de
păstori sufletești din Maramureș și din ținutul Clujului. El era îndurerat pentru neștiința de carte a
păstoriții săi, deoarece, după cum spunea, „din creșterea copiilor, ca dintr-o rădăcină bună sau
rea, toată viața curge”. De aceea a înființat școli și a tipărit cărți de învățătură și de slujbă, dând
la lumină primul Abecedar românesc (Bucvar) și înființând, pentru copiii satului Putna, prima
școală rurală din Moldova. A dispus și traducerea în românește a „Vieților sfinților”, dar în
vremea păstoririi sale s-a reușit doar traducerea primelor 6 din cele 12 volume.

Pe lângă purtarea de grijă față de Mănăstirea Putna (pe care a restaurat-o între anii 1756-
1760) și așezămintele ei, Mitropolitul Iacob Putneanul a ajutat și alte mănăstiri și biserici, ca
Mănăstirea Doljești, biserica Sfântul Dumitru din Suceava, Catedrala episcopală din Suceava,
Mănăstirea și spitalul Sfântul Spiridon din Iași, precum și altele.

În vremea domniilor fanariote situația economică a țăranilor din Moldova era extrem de
grea. Mitropolitul Iacob Putneanul, împreună cu ceilalți ierarhi ai țării, a intervenit pentru
eliminarea unor forme de asuprire (desființarea „veciniei” - forma autohtonă a iobăgiei - de către
Constantin Mavrocordat în 1749) și a unor biruri împovărătoare, reușindu-se desființarea
„vădrăritului” în 1756 și a „văcăritului” în 1757, legând cu blestem pe domnii țării să nu mai
revină asupra acestora.

În anul 1758 a avut loc o invazie a tătarilor în Moldova. Ca ocrotitor al poporului pe care
îl păstorea, Mitropolitul Iacob a cerut, cu mult curaj, hanului tătarilor să înceteze prădarea
Moldovei. În în anul următor (1759) a potolit o răscoală a poporului, impunând domnitorului
Ioan Teodor Callimachi să îndeplinească unele cerințe pentru pacificarea țării. A mustrat adesea
pe unii conducători din acei ani, din pricina cărora, în cele din urmă, a fost silit să-și lase scaunul
mitropolitan în anul 1760, nevrând să îngăduie impunerea din nou a birurilor împovărătoare.

Sf. Iacob Putneanul și-a petrecut ultima parte a vieții la mănăstirea sa de metanie, Putna.
El a continuat lucrările de refacere a mănăstirii începute în perioada cât fusese mitropolit,
devenind astfel al doilea mare ctitor al Putnei după Ștefan cel Mare și Sfânt, întărind-o
duhovnicește și material. Astfel, acest sfânt lăcaș a devenit unul dintre stâlpii Ortodoxiei
românești în vremurile grele ce aveau să vină odată cu răpirea Bucovinei de către Imperiul
Habsburgic, în anul 1775. Retragerea sa la mănăstire i-a fost prilej de adâncire în rugăciunea
curățitoare și luminătoare de suflet. El a scris astfel despre rugăciune: „Dumnezeiasca rugăciune,
aducând lumina lui Hristos în sufletele noastre și risipind dintru dânsul negura ce-l vatămă pe el,
îl face mai apoi cu mult mai luminat decât soarele, căci aievea știut este că cel ce vorbește cu
Dumnezeu este mai sus de moarte și de stricăciune”.

Simțindu-și sfârșitul aproape, după Paștile anului 1778 el a mers la Sihăstria Putnei și a
primit tunderea în marea schimă prin mâna duhovnicului său, Cuviosul Natan, luând numele de
Eftimie. După patru zile, pe 15 mai 1778, a trecut cu pace la Hristos Domnul. Sf. Iacob
Putneanul a fost înmormântat în pridvorul mănăstirii de la Putna, ca un nou ctitor al acesteia.
Lucrări

 Liturghierul (Rădăuți, 1745)

 Penticostarul (Iași, 1754)
 Antologhionul (1755)
 Apostolul (1756)
 Psaltirea (1757)
 Liturghierul (1759)
 Sinopsis, adică adunarea celor șapte laude ale sfintei Biserici (1751)
 Canoane din sfânta Pravilă ce sunt trebuincioase la taina duhovniciei (1751)
 Alfavita sufletească (1755)
 Sinopsis, adică adunare de multe învățături (1757)
 Bucvar (1755; retipărit - cu completări - la Viena, 1771)