Sunteți pe pagina 1din 11

EFECTUL PROTEZEI PARŢIAL

MOBILIZABILE ÎN RESORBŢIA
OSULUI ALVEOLAR: UN
STUDIU RETROSPECTIV
REALIZAT CU AJUTORUL
CONE- BEAM CT-ului
Scopul: Obiectivul acestui studiu a fost de a compara resorbţia osului alveolar
mandibular în plan vertical şi orizontal, prin măsurarea variaţiei morfologice osoase la
purtătorii de proteză parţial amovibilă clasa a II-a Kennedy şi nepurtători, folosind
Cone- Beam CT-ul.

Materiale şi metode: În total, s-au realizat şi au fost analizate retrospectiv 62 de scanări


Cone- Beam CT (29 pentru nepurtători şi 33 pentru purtătorii de proteză parţial
amovibilă) la pacienţii cu edentaţie clasa a II-a Kennedy. Reprezentările tridimensionale
ale mandibulei cu părţile secţionate transversal suprapuse, au fost explorate prin CB CT
pentru a evalua înălţimea şi lăţimea osului alveolar mandibular prin măsurarea distanţei
dintre canalul mandibular, linia milohioidiană, creasta alveolară şi marginea bazilară a
mandibulei în patru regiuni, la pacienţii cu edentaţie clasa a II-a Kennedy purtători de
proteză parţial amovobilă şi cei nepurtători.

Rezulate: Înălţimea şi lăţimea osului alveolar mandibular au fost semnificativ mai mici în
siturile edentate, comparativ cu cele dentate la pacienţii cu edentaţie clasa a II-a
Kennedy atât purtători de PPA, cât şi nepurtători (p< 0.05). Mai mult, media resorbţiei
osului mandibular în plan vertical şi orizontal a fost semnificativ mai mare la pacienţii
purtători de PPA decât cei nepurtători (p<0.05).

Concluzii: Resorbţia osului alveolar mandibular în plan vertical şi orizontal, a fost găsită
a fi mai mare în cazul pacienţilor purtători de proteză parţial amovibilă, comparând
siturile dentate şi cele edentate.

Îmbunătăţirea calităţii vieţii prin restaurarea funcţională şi estetică este un obiectiv


major în reabilitarea purtătorilor de proteze amovibile, în special pacienţii vârstnici.
Sexul, predispunerea genetică, condițiile sistemice, secvența pierderii dinţilor, durata de
edentație, și alți factori necunoscuți influențează procesul cronic de remodelare /
resorbție a maxilarului edentat. Resorbţia masivă a proceselor alveolare mandibulare
edentate, ducând la pierderea excesivă de creastă, suportul protezei, este o problemă
frecvent întâlnită în reabilitarea protetică a pacienţilor vârstnici. O astfel de resorbţie
poate varia de la un individ la altul, dintre şi în cadrul maxilarelor, şi în timp. Cercetătorii
anteriori au declarat că proteza parţial amovibilă uzată şi tensionată, reprezentată în
termenii de timp şi utilizare, pot fi factori care stau la baza resorbţiei crestei reziduale.
Merrot a subliniat faptul că pierderea dinţilor modifică considerabil nu numai forma
alveolei mandibulare, dar şi baza osului mandibular. Chrcanovic a precizat, de
asemenea, că prezența sau absența dinților poate modifica forma osului mandibular şi
că edentaţia mandibulară poate fi asociată cu modificările specifice în cadrul osului
mandibular. Cele mai multe studii au ajuns la concluzia că resorbţia osului alveolar
apare pe verticală, dar câteva studii au examinat resorbţia orizontală a mandibulei.
Cercetătorii au observat, de asemenea, că marginea bazală a mandibulei este
principalul loc de pierdere osoasă sub proteză. Semnificaţia atrofiei desuetudine a
maxilarelor edentate a fost adesea sugerată, indicând faptul că protezele de bună
calitate ar trebui să prevină resorbţia crestei reziduale, întrucât lipsa protezei ar trebui
să ducă la pierderea accentuată a osului; totuşi acest concept a fost interogat în anii
1960, ducând la o nouă idee că maxilarele protezate au pierdut mai mult ţesut osos
decât cele neprotezate. Astfel de rezultate neconcludente sunt adesea observate în
literatura de specialitate - privind resorbția osoasă. Fie mucoasa, fie utilizarea protezei
parţial amovibile sprijinită pe dinţi, asociate cu resorbţia crestei reziduale, nu a fost încă
clarificat. Astfel, s-a considerat util de a evalua şi compara resorbţia osului alveolar
mandibular în plan orizontal şi vertical, prin măsurarea variaţiei morfologice osoase la
pacienţii cu edentaţie clasa a II-a Kennedy purtători de PPA şi nepurtători, folosind CB
CT-ul.

MATERIALE ŞI METODE:

În total, au fost investigate retrospectiv 124 de situri la nivelul mandibulei, fiind incluşi
în studiu 62 de participanți (35 bărbați, 27 femei), cu vârsta variind între 42 - 76 de ani,
care au fost scanăţi craniofacial folosin CBCT-ul. Toţi pacienţii prezentau edentaţii clasa
a II-a Kennedy. Dintre pacienţi 29(17 bărbaţi, 12 femei) erau non-purtători de PPA şi 33
erau purtători (18 bărbaţi, 15 femei).

Conform studiilor anterioare zonele edentate la mandibulă, de obicei nu sunt supuse


atrofiei severe în decursul unei perioade mai mici de 5 ani. Astfel, acest studiu a inclus
doar pacienţii cu antecedente de extracţie în ultimii 5 ani, şi purtători de proteze parţial
amovibile cu o utilizare de peste 5 ani. Pacienţii cu semne clinice de boală osoasă, în
special osteoporoza, şi boli legate de consumul de medicamente, asimetrii ale
scheletului sau traumatisme – au fost excluşi. Intervalul de vârstă al purtătorilor de
proteze parţial amovibile a fost între 55 – 76 ani (în medie 59.7) si al celor non-
purtători a fost cuprins între 42 – 61 ani (în medie 52.2). Imaginile CBCT evaluate
retrospectiv au fost luate pentru imagistica pre- implanturilor.

Acest studiu s-a bazat pe evaluarea retrospectivă a radiografiilor. Astfel, nu a fost


necesară nici o aprobare etică de la Comitetul Local de Etică, deoarece au fost folosite
numai date arhivate; cu toate acestea, înainte de a realiza orice radiografie sau de a
efectua orice examinare intra-/ extraorală, pacienţii au dat consimţământul informat în
conformitate cu principiile Declaraţiei de la Helsinki, inclusiv toate modificările şi
revizuirile. Formularele de consimţământ informat au fost reviyuite şi aprobate de către
consiliul de revizuire instituţională a facultăţii. Datele colectate au fost accesibile doar
pentru cercetători. Mai mult decât atât, obsevatorii au examinat doar radiografiile şi au
fost sustraşi de la orice alte date ale pacientului în procedura de examinare radiologică.
Nu au fost preferinţe în ceea ce priveşte genul în alegerea probei. Au fost incluse doar
scanările de înaltă calitate. Imaginile de proastă calitate, cum ar fi cele cu precizie
insuficientă de vizualizare a marginilor osoase – au fost excluse.

Pentru scanarea CBCT, a fost folosit NewTom 3G – ul. Parametrii razelor X (kV, mA) au
fost automat determinaţi de la vizualizările recunoscute de NewTom 3G. A fost posibilă
o variaţie în expunere de până la 40%, în funcţie de dimensiunile pacientului şi de
gradul de atenuare a fasciculului. A fost folosită o grosime a tranşei axiale de 0.3 mm.
Imaginile axiale au fost exportate ca o matrice 512x512 în format de fişier DICOM. Apoi
au fost importate cu software- ul Maxilim (ver. 2.3.0; Medicim, Mechelen, Belgia).
Toate construcțiile și măsurători au fost efectuate pe un ecran color plat de 21.3 inch
(Nio Color 3MP, Barco, Kortrijk, Belgia), cu o rezoluție de 2048 × 1536 la 76 Hz. Un
radiolog maxilo – facial şi un protetician, experimentaţi în evaluarea şi segmentarea 3D
au făcut reprezentări 3D ale suprefeţelor ţesutului dur de înaltă calitate, evaluate din
pachetul de date CBCT a pacientului în mai multe etape, şi au examinat toate imaginile.
Suprafeţele osoase şi ale ţesuturilor moi au fost segmentate prin aplicarea unui prag pe
volumul imaginei obţinute a densităţii radiografice. S-a încercat reducerea zgomotului
fără a reduce anatomia osului efectiv. Pentru a începe analiza, reprezentările
suprafeţelor dure segmentate ale craniului au fost interpretate practic. După
poziţionarea standardizată virtuală semi – automată a craniului, reprezentările 3D de
înaltă calitate ale suprafeţelor ţesutului osos au fost evaluate după pachetul de date
CBCT al pacienţilor. Porţiunile radiografice CT secţionate transversal şi axial au fost
suprapuse peste imaginile tridimensionale reconstruite. Măsurătorile imaginelor
tridimensionale s–au făcut pe imaginea tridimensională a suprafeţei prestată volumetric
cu porţiuni secţionate transversal suprapuse, utilizând rotaţia şi translaţia imaginilor
prestate. Reperele au fost identificate folosind un indicator de condus cursorul. Mai
întâi, au fost identificate şi caracterizate opt zone mandibulare în patru regiuni ale
fiecărui pacient, în funcţie de edentaţie (edentat sau dentat): regiunile fiind primul
premolar, premolarul 2, primul molar şi regiunea molarului 2. Spaţiile de modificare şi
zonele edentate corespunzătoare regiunilor premolară şi molară mandibulară la pacienţii
cu edentaţie clasa a II-a Kennedy – au fost excluse. Pentru evaluarea zonelor dentate,
secţiunile transversale suprapuse tridimensional au fost luate din centrul dinţilor.
Măsurătorile s-au făcut aproximativ în centrul dinţilor pe această imagine.
Imaginea tridimensională generată.

Regiunea premolarilor şi molarilor mandibulari.

Pentru evaluarea regiunilor edentate, s-a trasat un plan perpendicular pe planul


madibular aproximativ în centrul dinţilor corespunzători pe aceeaşi imagine 3D.
Măsurătorile au fost apoi efectuate după această imaginea suprapusă secţionată
transversal a siturilor edentate corespunzătoare. În total, s-au efectuat 2238 de
măsurători. Măsurătorile au fost luate dintre punctul cel mai apropiat de canalul
mandibular şi linia milohioidiană, dintre creasta alveolară şi canalul mandibular, dintre
canalul mandibular şi creasta edentată, şi dintre canalul mandibular şi marginea
inferioară a mandibulei. Înălţimea totală a osului alveolar mandibular a fost, de
asemenea, măsurată între creasta alveolară şi marginea inferioară a mandibulei, în timp
ce lăţimea mandibulei a fost măsurată la nivelul liniei milohioidiene în situl dentat şi cel
edentat, atât la purtătorii de proteză parţial amovibilă cât şi nepurtători. În plus,
procentul total al pierderii osului alveolar pentru fiecare situs a fost calculat ca raportul
dintre măsurarea situsului dentat pe cel edentat, la pacienţii purtători de PPA şi
nepurtători. Procentele pierderii osului alveolar în plan orizontal şi vertical au fost apoi
comparate statistic între purtătorii de PPA şi non – purtători. Toate măsurătorile au fost
luate de două ori de către observatori, iar media acestor măsurători a fost înregistrată.
Observatorii, de asemenea, au efectuat studiul de două ori, la un interval de două
săptămâni pentru e evalua variabilitatea inter- şi intraobservatorie.

MEDTODE STATISTICE:

Analizele statistice au fost realizate utilizând programul SPSS. Fiabilitatea


intraobservatorie a fost evaluată prin calcularea coeficienţilor de corelaţie între categorii,
pentru măsurătorile repetate ale observatorilor, şi fiabilitatea interobservatorie a fost
evaluată folosind testul Wilcoxon de potrivire a perechilor după clasa indicată. Au fost
folosite testelui lui Pearson ”chi-squared” şi testele t – Student pentru analizele
statistice ale sexului şi situsului dentat şi edentat ale pacienţilor purtători de PPA şi
nepurtători, iar valorile p< 0.05 au fost considerate semnificative statistic.

REZULTATE

ERORI METODOLOGICE

În general, reproductibilitatea intraobservatorie a fost de 0.93 – 0.99 pentru primul


observator, şi 0.98 – 0.99 pentru al doilea observator, indicând o reproductibilitate
aproape perfectă. Măsurătorile repetate ale scanărilor CBCT, de asemenea, n-au oferit
nici o diferenţă semnificativă interobservatorie (p> 0.05). Concordanţa interobservatorie
a fost evaluată la 95.7 % între cei doi observatori. Măsurătorile dintre canalul
mandibular şi linia milohioidiană, dintre creasta alveolară şi linia milohioidiană, dintre
creasta alveolară şi canalul mandibular, şi dintre canalul mandibular şi marginea
inferioară a mandibulei pentru purtăturii de PPA şi nepurtători sunt prezentate în tabelul
1. În plus, valoarile medii totale pentru fiecare măsurare, cu excepţia celei dintre
canalul mandibular şi marginea inferioară a mandibulei, au fost semnificativ mai mici în
siturile edentate comparativ cu cele dentate, atât la purtătorii de PPA cât şi nepurtători
(p< 0.05). Când s-au comparat pacienţii purtători de PPA şi cei nepurtători, diferenţele
medii totale (%) dintre siturile dentate şi edentate au fost semnificative statistic (p<
0.05) pentru măsurătorile dintre canalul mandibular şi linia milohioidiană, dintre creasta
alveolară şi linia milohioidiană, şi dintre creasta alveolară şi canalul mandibular, în timp
ce măsurătorile dintre canalul mandibular şi marginea inferioară a mandibulei nu au
arătat diferenţe semnificative statistic (p> 0.05). Într-o comparaţie în funcţie de
regiune, diferenţele medii (%) între măsurătorile dintre canalul mandibular şi linia
milohioidiană în siturile dentate şi cele edentate au fost semnificativ mai mici în
regiunea premolarilor 2 (20.4%) decât în regiunea molarilor 2 (26.5%) (p< 0.05), care
a fost în conformitate cu măsurătorile dintre creasta alveolară şi linia milohioidiană în
regiunea primlor premolari şi regiunea primilor molari la pacienţii purtători de PPA
(p<0.05).

Tabelul 2 prezintă măsurătorile înălţimei şi lăţimii alveolare în funcţie de siturile dentate


şi edentate la pacienţii purtători de PPA şi non-purtători. Lăţimea şi înălţimea
mandibulei au fost semnificativ mai mici în siturile edentate decât în cele dentate.
Diferenţele medii (%) între lăţimea şi înălţimea alveolară au diferit semnificatic (p<
0.05) la purtătorii de PPA şi nepurtători atât în siturile dentate cât şi edentate.
Diferenţele medii între înălţimea alveolară au fost de 22.7% la nepurtătorii de PPA şi
28.8% la cei purtători, precum şi diferenţele medii între lăţimea alveolară au fost de
9.1% şi respectiv 14.5%. Într-o comparaţie în funcţie de regiune, diferenţa medie (%)
dintre măsurătorile siturilor dentate şi edentate ale înălţimei alveolare a fost semnificativ
mai mare în regiunea PM1 (25.4%) decât în regiunea PM2 (20.9%) la nepurtătorii de
PPA (p< 0.05), în timp ce diferenţa de lăţime de la linia milohioidiană a fost semnificativ
mai scăzută la PM1 (12.3%) decât la M2 (15.7%) la purtătorii de PPA.

DISCUŢII

Studiile anterioare au arătat că resorbţia osului alveolar începe imediat după pierderea
unui dinte şi continuă intr-un mod accelerat timp de aproximativ 10 săptămâni, urmat
de o resorbţie mai lentă, dar progresivă. Cea mai bună abordare pentru a preveni
această resorbţie este de a păstra creasta alveolară reziduală utilizând diferite tipuri de
reabilitare protetică. Carlsson a declarat într-un comentariu că cea mai bună metodă de
a gestiona resorbţia alveolară este de a evita extracţia dentară, păstrând câţiva dinţi în
gură. Utilizarea protezelor cu sprijin dentar, de asemenea, a apărut pentru a încetini
procesul de resorbţie. Mai mult decăt atât, numeroase studii au indicat că morfologia
mandibulei este păstrată sau alternează cu prezenţa sau absenţa dinţilor la populaţiile
vârstnice.

Pietrokovski a examinat morfologia zonei retromolare la mandibulele edentate uscate și


a comparat pierderea osoasă cu cea din mandibulele uscate dentate. În mod similar,
Merrot a studiat mandibulele edentate şi cele dentate la persoanele vârstnice pentru a
defini caracteristicile mandibulei edentate. Ei au concluzionat că pierderea dinţilor
modifică considerabil forma nu numai a alveolei mandibulare, ci şi a bazei mandibulei.
Evaluarea regiunilor dentate/ edenate.

Evaluarea regiunilor dentate/ edentate, măsurarea înălţimii şi lăţimii.

Autorii unui alt studiu au utilizat mandibulele uscate pentru a evalua resorbţia osoasă la
subiecţii edentaţi şi cei dentaţi, şi a concluzionat că pierderea dinţilor poate modifica
forma mandibulei. Într-un studiu recent, Canger şi Celenk au examinat radiografic pe
imagini panoramice, efectele utilizării protezei în înălţimea crestei alveolare. Ei au
descoperit că reducerea în înăţime a crestei alveolare reziduale a fost strâns legată de
edentaţie şi utilizarea protezei. În mod similar, Pietroskivski a declarat că non-purtătorii
de proteze dentare au avut tendinţa de a avea ţesut rezidual edentat mai mult
comparativ cu purtătorii de proteze. În acest studiu , atât purtătorii de PPA cât şi cei
nepurtători au prezentat o tendinţă de resorbţie osoasă, precum a fost evaluată prin
măsurarea înălţimii şi lăţimii mandibulare, în siturile edentate comparativ cu cele
dentate; această constatare este în concordanţă cu cele din studiile anterioare. Cu toate
acestea, toate studiile aterioare au investigat resorbţia osoasă prin compararea grupului
dentat/ edentat şi purtătorilor/ non-purtătorilor de proteză la diferiţi pacienţi. Înainte de
acest studiu, nu a fost făcută nici o încercare de a evalua resorbţia în zonele edentate si
dentate la acelaşi pacient. În studiul nostru, am comparat nu numai resorbţia la
purtătorii şi non-purtătorii de PPA, dar, de asemenea şi resorbţia crestei în zonele
edentate şi dentate la acelaşi pacient. În opinia noastră, această abordare ar trebui
utilizată în studii suplimentare pentru a permite standardizarea grupurilor de studiu
pentru evaluarea şi înţelegerea mecanismului de resorbţie a crestei alveolare. A fost de
asemenea, concluzionat faptul că resorbţia crestei poate varia între indivizi, între şi în
cadrul maxilarelor de-a lungul timpului. Timpul, experinţa protezei, şi alţi factori pot
stimula reducerea ţesuturilor edentate – suportul protezei. În opinia noastră, pentru a
înţelege resorbţia osului alveolar, aceşti factori necunoscuţi, care pot varia între
pacienţi, ar trebui eliminaţi cât mai mult posibil prin examinarea siturilor dentate si
edentate la acelaşi pacient.

Un stiudu anterior a constatat că rata de resorbţie a osului mandibular a fost mai


importantă în primele etape ale edentaţiei şi a încetinit ulterior, dar continuând în
perioada de edentaţie. Acelaşi studiu a arătat o pierdere medie de 23.09% a înălţimii
mandibulei de – a lungul perioadei primilor 5 ani de edentaţie; în următorii 5-10 ani,
media reducerii crestei a fost de 26.05%; iar în următorii >10 ani, aceasta a crescut cu
5.61%, pentru o pierdere totală de 28.70% la pacienţii purtători de proteză parţial
mobilizabilă. Acest studiu a inclus doar pacienţii cu antecedente de extracţie de peste 5
ani, la pacienţii purtători de PPA şi totodată care prezentau peste 5 ani de utilizare.
Rezultatele au arătat pierderi medii de 22.7% şi 28.8% pentru pacienţii non-purtători şi
respectiv purtători; acest grad resorbţie osoasă verticală este similar cu cel găsit într-un
studiu anterior.

Mai mult decât atât, înălţimea alveolară în acest studiu a fost măsurată nu numai de la
nivelul marginei inferioare a mandibulei la creasta alveolară, ci şi de la nivelul liniei
milohioidiene la canalul mandibular. Aceste măsurători au demonstrat o resorbţie
mandibulară mai mare la purtătorii de PPA decât la cei non-purtători, când s-au
comparat zonele dentate şi cele edentate. Rezultate similare au fost raportate şi
anterior. Mori a efectuat un studiu pe şobolani şi a constatat că cea mai mică presiune
la nivelul maxilarului şobolanului nu a provocat resorbţia osoasă, dar presiunile mai mari
duc la o resorbţie osoasă accentuată. Reddy a declarat, de asemenea, că protezele nu
oferă o stimulare adecvată asupra osului. Astfel, stimularea funcţională poate induce
resorbţia osului alveolar mai degrabă decât păstrarea zonei edentate, şi poate fi la fel
de importantă ca presiunea cauzată de proteze. În opinia noastră, presiunea exercitată
de proteze în regiunile edentate ale osului alveolar, poate accelera resorbţia la purtătorii
de PPA comparativ cu cei nepurtători. Studiile anterioare au demonstrat că purtătorii de
proteze au bolta şi crestele mai mici decât cei nepurtători. Deşi aproape toate studiile
au fost de acord că înălţimea osului alveolar este redusă odată cu utilizarea protezelor
dentare, efectul protezelor parţial mobilizabile asupra linie milohioidiene nu a fost
investigat în detaliu. Anatomia liniei milohioidiene (LM) şi structurile din jur sunt
esenţiale pentru stabilirea planului de tratament protetic. Resorbţia osoasă în regiunea
LM poate afecta succesul aplicaţiilor protetice, iar baza protezei parţial mobilizabilă ar
trebui să acopere LM pentru a furniza etanşietatea bazală adecvată şi funcţiunea
protezei. În acest studiu, am investigat resorbţia orizontală osoasă de la nivelul LM prin
compararea lăţimii alveolare de la nivelul LM – CM (canalul mandibular), şi creasta
alveolară în siturile dentate şi edentate, atât la purtătorii de PPA cât şi nepurtători.
Resorbţia osoasă orizontală a fost mai mare la purtătorii de proteză parţial mobilizabilă
decât cei non-purtători. Această constatare poate fi interpretată ca şi efect al protezei
parţial mobilizabile acoperind regiunea LM şi reducând activitatea musculară sub
proteză, fiind susţinută de unele studii anterioare. Koshino a sugerat că zona bazală a
fundamentului protezei mobilizabile a influenţat considerabil eficienţa masticatorie. Mai
mult decât atât, Pietrokovski a declarat că muşchiul milohioidian inserat pe LM, muşchii
buccinatori, şi muşchii auxiliari care înconjoară mandibula, se numără printre factorii
care limitează resorbţia osoasă cronică a maxilarului edentat. Aceşti muşchi oferă
stimulare fiziologică zonelor edentate şi, astfel, previn resorbţia osoasă, după cum a fost
menţionat în rapoartele anterioare. În opinia noastră, resorbţia osoasă orizontală
crescută la purtătorii de PPA poate fi din cauza acoperirei protezei a zonei bazale, care
limitează eficienţa masticatorie.

Studiile anterioare au descoperit că resorbţia osoasă este corelată cu activitatea


musculară diminuată. Ausk a cercetat resorbţia corticalei osoase pe şoareci, şi a
constatat că paraliziile musculare tranzitorii sau de inactivare, au dus la resorbţia
corticalei osoase accentuată. Într-un alt studiu pe animale, cercetătorii au paralizat
muşchii unilateral folosind Botox şi au investigat efectele paraliziei musculare asupra
resorbţiei osoase comparativ cu controlul musculaturii contralaterale neafectate şi al
osului. Ei au descoperit că partea cu muşchii paralizaţi a prezentat degradare osoasă.
Care poate fi explicată prin rolul decisiv al contracţiei musculare în menţinerea masei
osoase. Sakata a declarat că pierderea de masă osoasă datorită scăderii activităţii
musculare poate proveni dintr-o combinaţie a activităţii diminuate a osteoblaştilor şi
resorbţia osteoclastelor exagerată. În opinia noastră, studiile de model ale murinelor ar
trebui efectuate pentru a înţelege mai bine mecanismul (-ele) interacţiunei in vivo
muşchi/ os, eventual folosind imagistica micro- şi nano – CT.

Studiile anterioare referitor la influenţa utilizării protezei asupra cantităţii de ţesut


rezidual edentat au fost efectuate în una, două sau mai multe regiuni limitate. Acest
studiu a evaluat nu numai regiunea retromolară, dar, de asemenea, şi regiunile mai
anterioare până la premolari. În general, s –a observat că purtătorii de proteze parţial
mobilizabile aveau o reducere osoasă semnificativă în regiunea molarilor în comparaţie
cu regiunea premolarilor. O posibilă explicaţie pentru acest lucru poate fi faptul că LM
începe la sau aproape de cea mai joasă parte a apofizelor genii şi merge posterior şi
superior, crescând în proeminenţă, până la atingere părţii anterioare a ramului
ascendent. Linia milohioidiană nu este la fel de proeminentă în regiunea premolarilor
precum e în regiunea molarilor/ retromolară. În funcţie de distribuţia anatomică a liniei
milohioidiene, resorbţia s-a dovedit a fi semnificativ mai mare în regiunea molară
comparativ cu regiunea prelomolară la purtătorii de PPA; totuşi, ar trebui efectuate
studii auxiliare cu grupuri de studiu mai mari, în special pentru a examina inserţia
muşchiului milohioidian şi activitatea în jurul acestor zone utilizând electromiografiile. În
acest studiu, pacienţii au fost evaluaţi folosind tehnici imagistice CBCT. Această metodă
de imagistică a fost propusă în ultimul deceniu pentru imagistica cranio- maxilo-facială.
Avantajele acestei modalităţi de imagistică includ doze de radiaţii mai mici decât un CT
tradiţional şi posibilitatea de reconstruiri individualizate. Din punct de vedere al
radiațiilor, examenele CBCT pot fi folosite în loc CT- ului pentru a evalua morfologia
maxilarului și necesitățile protetice. Când este necesară imagistica 3D pentru a vizualiza
structurile anatomice cum ar fi LM, fosa submandibulară, sau localizarea sinusului
maxilar, ar trebui de preferat CBCT-ul în defavoarea CT-ului.

Acest studiu a avut mai multe limitări. Nu s-a investigat durata de edentaţie. Mai mult
decât atât, nu am divizat participanţii studiului pe grupe de vârste din cauza numărului
insuficient de pacienţi. Pentru a standardiza studiul, am examinat doar pacienţii cu
edentaţie clasa a II-a Kennedy, şi purtătorii de proteze parţial mobilizabile cu peste 5
ani de utilizare. Astfel, nu am putut evalua efectul de durată a diferitelor edentaţii
asupra resorbţiei alveolare. În funcţie de o analiză de randament, pentru a divide
eşantioanele cum s-a menţionat mai sus, ar trebui să avem peste 20 de pacienţi pentru
fiecare grup de vârstă şi perioadă de edentaţie; cu toate acestea, din cauza
standardizării stricte, am inclus mai multi pacienţi întrucât am putut găsi o legătură cu
criteriile de selecţie ale acestui studiu. Studii auxiliare ar trebui efectuate cu limitări
referitor la perioada edentaţiei şi cu subdiviziuni pe grupe de vârstă de zece ani. Totuşi,
trebuie remarcat faptul că nici un pacient în acest studiu nu a prezentat boală osoasă;
cei cu osteoporoză au fost excluşi, conform unor analize anterioare ale riscului de
pierdere osoasă la purtătorii de proteze dentare. Astfel s-a ajuns la concluzia că
resorbţia observată în acest studiu a fost cauzată de factori locali, mai degrabă decât
decât factorii sistemici, cum ar fi osteoporoza.

CONCLUZIE: Resorbţia osului alveolar în plan vertical şi orizontal a fost dovedită a fi mai
mare la pacienţii purtători de proteză parţial mobilizabilă, comparând siturile dentate şi
cele edentate.