Universitatea Tehnica a Moldovei

Facultatea Tehnologia Alimentelor

Departamentul Tehnologia Produselor Alimentare

REFERAT
La Bazele comunicarii
Pe tema:”Rolul comunicarii intrapersonale in procesul
de autocomunicare”

Efectuat st.gr.TPA-181 f/r Caldarasan Maxim

Verificat: conf. Varzari I.

Chisinau 2019
 ”Rolul comunicarii intrapersonale in procesul de
autocomunicare”
Comunicarea intrapersonala se refera la acea perspectiva cand simultan un partener, cu
gandurile si sentimentele proprii este si emitator si receptor al comunicarii. In acelasi timp,
comunicarea intrapersonala, ca forma aparte, reprezinta asadar desfasurarea perceptiei lumii, a
gandurilor, a sentimentelor, in sinele fiecarui individ.Ca forma distincta, in comunicarea
intrapersonala are loc un dialog interior, in cadrul caruia se desfasoara un proces in care
informatia este prelucrata, uneori si distorsionat, mergand pana la crearea unor perceptii false
asupra realitatii din jur.In acest tip de comunicare, subiectul fiind simultan receptor si emitator,
se poate vorbi de o intalnire a sa cu „sine', care se constituie intr-un proces de autoanaliza,
similar unei consultari intime, a forului interior.In comunicarea intrapersonala omul crede ca a
stat de vorba cu sine, dar nu-si numeste planurile, gandurile, sentimentele, in acest sens el se afla
intr-un stadiu de precomunicare, sau dupa caz, de postcomunicare. Astfel, comunicarea
intrapersonala doar in acest sens poate fi acceptata drept comunicare, avand insa rolul sau
pregatitor pentru comunicarea interpersonala.Comunicarea intrapersonala merita totusi atentia
cuvenita, pentru ca de modul in care ne desfasuram in intimitate gandurile, sentimentele, depind
actiunea, atitudinea, manifestarea noastra in prezenta altora. Acest tip de comunicare este
influentata atat la nivel primar - de cel mai simplu mod de a comunica, dar si la nivel secundar-
de influentele de grup, de contextul social etc. Din perspectiva autoevaluarii, atat emitatorii cat
si receptorii vor utiliza pe de o parte criterii obiective, sociale, in raport cu individul si pe de alta
parte mecanisme interne, subiective, necesar a fi bine cunoscute si intelese.
La nivelul emiţătorului întâlnim factori exteriori emiţătorului şi factori de natură interioară,
subiectiv – psihologici, proprii emiţătorului, cauzatori ai diverselor tipuri de tulburări ale
comunicării. Dintre aceştia se pot enumera: cadrul şi limitele foarte precise ale comunicării
(interdicţii care precizează ce poţi spune şi ce nu, când, unde, cum te exprimi, prin ce mijloace
etc. ce pot bloca comunicarea sau filtrajul informaţiei); cadrul de referinţă constituit din norme,
valori, mentalităţi, concepţii etc. , în funcţie de care capătă sens cele spuse de emiţător; sistemul
de statute şi roluri ale emiţătorului care regizează dinamica propriei comunicări etc. La nivelul
receptorului intervin, de asemenea, factori de natură exterioară şi de natură subiectiv-psihologici,
ca: receptarea sau nu a mesajului, datorită unui bruiaj mare, receptarea cu dificultate a mesajului,
condiţii tehnice şi materiale insuficente de bine puse la punct; starea internă, psihologică, în care
se afla receptorul în momentul receptării informaţiei; sistemul de statute şi roluri şi referirea
informaţiei la acesta; prezenţa în conştiinţa receptorului a scopului reţinerii informaţiei, a
utilităţii acesteia pentru activitatea sa sau a grupului din care face parte; expresivitatea limbajului
emiţătorului; interpretarea strict subiectivă a mesajului de către receptor prin sistemul judecăţilor
lui de valoare; sursa emiţătoare nu prezintă credibilitate etc. La nivelul relaţiei dintre emiţător şi
receptor fenomenele perturbatoare sunt cauzate de către: relaţiile dintre cei doi sunt falsificate de
prejudecăţi, de mentalităţi, atitudini, opinii, norme; modalitatea de percepere a unuia de către
altul ce duce la blocaj (perceput ca inabordabil, incompatibil) sau filtrajul informaţiilor (perceput
ca nesigur, neserios, nesincer); statutul partenerilor, unul în raport cu celalalt; expresivitatea
partenerilor etc. La nivelul mesajului, dificultăţile apar cel mai adesea în legătură cu conţinutul
(simplu, inteligibil sau, dimpotrivă, ermetic, ambigu) şi forma acestuia ( contextual
lingvisticîncărcat de metafore, alegorii, epitete sau simplu, sec şi contextual situational
particularităţile situaţiei în care se comunică ( mesajul poate lua o formă elevată, academică,
ştiinţifică sau mai puţin academic, ştiinţific). La nivelul canalului, reţelei şi structurii de
comunicare, fenomenele perturbatoare se datorează particularităţilor mijloacelor materiale prin
intermediul cărora circulă informaţiile (aerul, hârtia, conexiunea telefonica sau de internet, radio
sau tv.).
Comunicarea antrenează, dincolo de modele cotidiene comunicaţionale şi, modele impuse de
formele de organizarea şi instituţionalizarea activităţilor sociale ale oamenilor. Astfel, în mediile
organizaţionale comunicarea este mijlocul prin care se operaţionalizează cultura organizaţională
(seturile de valori, credinţele şi concepţiile personalului, atitudini şi practici obişnuite). Cultura
organizaţională „cuprinde ansamblul produselor artificiale, a valorilor şi conceptelor de bază, a
modurilor de gândire şi comportamentul acceptat general într-o organizaţie ca bază comună de
acţiune”(Burdaş, Eugen, Căprărescu Gheorghiţa, 1999). Ea se construieşte în timp pe baza unor
valori, norme, obiceiuri, mentalităţi promovate de către societate, de către colectivităţiile umane,
de mediul organizaţional în dinamica lui ceea ce conferă culturii organizaţionale stabilitate şi
continuitate în viaţa ,organizaţiei. Prin strategii şi modalităţi de comunicare sunt transmise, atât
în interiorul organizaţiei, cât şi în exteriorul ei, componentele culturii organizaţionale, cum ar fi:
- istoria şi tradiţia organizaţiei; - perenitatea valorilor, credinţelor şi concepţiilor; -filozofia care
călăuzeşte politica organizaţiei faţă de membrii săi şi faţă de colaboratori (clienţi, furnizori,
instituţii publice şi private etc.); - valorile dominante adoptate de către organizaţie privind
produsele sale; - regulile statornicite în organizaţie pentru a funcţiona eficient; - spiritul şi
climatul existente în organizaţie; 48 - regulile de comportament între membrii organizaţiei în
general şi, în mod special, între conducători şi executanţi; - limbajul folosit şi modalităţile de
exprimare a stimei şi respectului; - perspectivele organizaţiei (posibilităţile de dezvoltare, poziţia
în relaţia cu competitorii) şi perspectivele individului (regulile privind performanţele, criteriile şi
posibilităţile de promovare); - idei şi reprezentări ale managementului performant cu privire la
organizaţie, angajaţi, parteneri de afaceri; - tipurile de culturi adoptate în organizaţie; - produsele
artificiale de comportament care au la bază obişnuinţele, tradiţiile, regulile nescrise ale
organizaţiei: acestea dau substanţă manifestărilor şi evenimentelor organizate de grupuri în
interiorul sau în afara organizaţiei; - leadership-ul şi stilurile de leadership eficient adoptat şi
promovat în organizaţie; - strategiile şi acţiunile de relaţii publice etc. Organizaţiile pot avea
diverse culturi ce pot fi caracterizate după influenţa asupra configuraţiei şi performanţelor.
Tipurile culturale au influenţă considerabilă asupra imaginii organizaţiei. Sistemul de valori al
organizaţiei, generat şi promovat de elita managerială, îşi pune amprenta asupra eticii,
particularizând la domeniul afacerilor, regulile şi principiile care definesc conduita corectă în
afaceri.  
Aceasta are un rol important în dezvoltarea unor problematici şi a ungereala soluţii valoroase
exemplu, orice discuţie cu ceilalţi trebuie reevaluată apoi,acordând câteva minute reflecţiei
personale. Astfel, soluţiile găsite sunt maiprofunde, mai potrivite şi mai eficiente în comparaţie
cu soluţiile găsite de cătreadulţii care participă la discutii cu alţii dar care nu îşi oferă ulterior
acestemomente de singurătate şi analiză.Comunicarea intrapersonală influenţează în mod
comple" şi decisiv toatecelelalte acte de comunicare. Exemplu ar fi acelaşi lucru este perceput
diferit de persoane cu diferite ocupaţii,profesiuni. Comparând percepţia noastrădespre un anume
lucru cu percepţia celorlalţi despre acelaşi lucru, vom vedeacă nici o altă persoană nu vede
această realitate e"act în acelaşi mod ca şi noi acest fel, comparând şi analizând, prin acest tip de
comunicareintrapersonală, aduce cu sine posibilitatea de a ne schimba modul în care vom
percepe data viitoare situaţia de comunicare. reci, în comunicareaintrapersonală suntem
influentaţi de percepţia celorlalţi în ceea ce ne priveşte,dar şi de modul în care interpretăm
această percepţie.Comunicarea intrapersonală trebuie să fie cât mai obiectivă dar trebuie săse
bazeze pe o atitudine pozitivă faţă de propria persoană, adică trebuie săavem o gândire pozitivă
în relaţiile cu ceilalţi.
Cum se începe o conversaţieinteresul prealabil pentru conversaţie se poate constata
observândmanifestare nonverbală dacă se piaptănă, îşi aranjează hainele, se lasăsurpins cind ne
priveşte etc. Cei cărora le este frică să socializeze trebuie să comunice cu străinii ca şicum ar fi
prietena sau prietenul lor pentru că nu e"istă replici critice discuţia estemai uşoară decît cea cu
familia. cum trebuie să ai un comportament de aşteptare pe care eventualul partener îl percepe
inconştient fără ai cunoaşte semnificaţia,ci trebuie pur şi simplu să comunici.) trebuie spus ceva
comun referitor la situaţia dată ceva care să implicereacţia comună similară a ambilor la cealaltă
persoană oamenilor le placcomentariile despre propria persoană- sau la noi înşine în ultimul rînd,
pentru cărar încurajează un început de conversaţie, cu e"cepţia unei autoironii care poateavea
şansa să ofere o desc'idere conversatiei-. Ceia succesului punel pecelalalt în prim plan cum vă
place ambientul, ce va aduce pentru dv. Congresul acesta etc. Trebuie început încet, cu teme
neutre, spre exemplu despre ceeace se bea sau mănancă şi cerute informaţii concrete. temele în
discuţie trebuiesă fie de interes general, nu excesiv de locale sau specioase. Conform indicaţieilui
Aristotel, e bine să fie folosite locurile comune, ceea ce se spune, ceea ce secrede.
Comunicarea de masa
Iată fiind importanţa cu care sunt investite, comunicaţiile de masă aufost studiate sub numeroase
aspecte. Acest fapt la determinat pe livier /urgelin să sintetizeze eforturile înaintaşilor în trei mari
perspective.
Prima este cea a conţinutului care distinge între diversele tipuri de mesaje cum sunt informaţiile,
publicitatea, locurile etc. care urmăreşte găsireasensului, a semnificaţiei comunicării. In sprijinul
acestor demersuri au fost elaborate metode foarte diferite de cercetare, cele mai importante fiind
analizade conţinut şi analiza structurală. A doua perspectivă vizează ceea ce oamenii numesc
campanii ,adică tentativele publicitare, electorale sau alte tipuri care prin intermediul mass-media
exercită presiuni asupra publicului, obţinând modificări pe termen scurtale comportamentelor
celor expuşi. In al treilea rând, ar fi perspectiva tehnico scriptuală sau a mediumului lansată de
cu an prin celebra formulă mediumul este mesajul.Plecând de la considerentul că mass-media şi
opinia publică suntine eplicabil unit, vom abandona ultima perspectivă a mediumului,
ocupândune mai mult de mesaj şi de factorii sociali spre care acesta circulă, precum şi de
efectele pe care le produce. Poate acestea însă, nu înainte de a definitermenii cu care vom opera
în continuare. In primul rând, termenul de comunicare în masă desemnează de obiceio serie de
tehnici şi reţele de transmisie care permit punerea la dispoziţia publicului a unui set de mesaje.
Este folosit adesea ca sinonim pentru mass-media fiind adesea înlocuit şi cu mijloace de
comunicare socială, mijloace şi tehnici de difuziune colectivă etc.Conform dicţionarului de
sociologie, coordonat de oudon şi esnard, comunicarea de masă este definită ca ansamblul de
modalităţireţele de transmisie, ec'ipamente individuale şi autonome care permit punereala
dispoziţia unui public larg a unei multitudini de mesaje indiferent de formăsau scop.
Argumentarea, în mod tradiţional, a fost considerată totalitatea mijloacelor pe care le folosim
pentru a ne fundamenta opiniilor şi pentru a le împărtăşi altora. Dacă privim argumentarea din
perspectiva revigorări ei în activitatea noastră cotidiană, atunci se poate afirma că ea reprezintă o
manieră de rezolvare constructivă, prin colaborare, a dezacordurilor, prin interacţiuni verbale
menite să pună capăt unui conflict de opinii. Ca instrument al procesului de comunicare
argumentarea poate fi definită ca un proces de interacţiune între sursă şi receptor, în cadrul
căruia are loc expunerea unor teze,susţinerea lor cu suporturi raţionale, analiza unor teze
contrarii şi evaluarea concluziilor.
Comunicarea se realizeaza pe trei niveluri:
1. Logic
2. Paraverbal
3. Nonverbal
Dintre acestea, nivelul logic (deci cel al cuvintelor) reprezinta doar 7% din totalul actului de
comunicare; 38% are loc la nivel paraverbal (ton, volum, viteza de rostire) si 55% la nivelul
nonverbal (expresia faciala, pozitia, miscarea, imbracamintea etc.).Daca intre aceste niveluri nu
sunt contradictii, comunicarea poate fi eficace.Daca insa intre niveluri exista contradictii,
mesajul transmis nu va avea efectul scontat.
Tipuri de comunicare:

Ø Comunicarea intrapersonala . Este comunicarea in si catre sine.

Ø Comunicarea interpersonala. Este comunicarea intre oameni.

Ø Comunicarea de grup. Este comunicarea intre membrii grupurilor si comunicarea dintre

oamenii din grupuri cu alti oamenii.

Ø Comunicarea de masa. Este comunicarea primita de sau folosita de un numar mare de

oameni.
Pentru a descrie numeroasele intelesuri ale comunicarii pe care o folosim si o traim zilnic,
folosim urmatorii trei termeni:
a. Forma comunicarii
Este un mod al comunicarii asa cum sunt vorbirea, scrierea sau desenul.Aceste forme sunt
distincte si separate una de alta asa de mult, incat au sistemul lor propriu pentru transmiterea
mesajelor. Astfel, cand semnele sunt facute pe foaia de hartie potrivit anumitor reguli (cum sunt
cele ale gramaticii si ortografiei), atunci noi cream cuvinte si 'forma' scrierii.
b. Mediul comunicarii
Este un mijloc al comunicarii care combina mai multe forme.Un mediu adesea poate implica
utilizarea tehnologiei asa ca acesta este dincolo de controlul nostru. Spre exemplu, o carte este un
mediu care foloseste forme ale comunicarii precum sunt cuvintele, imaginile si desenele.
c. Media
Sunt acele mijloace de comunicare in masa care s-au constituit intr-un grup propriuExemple
binecunoscute sunt radioul, televiziunea, cinematograful, ziarele si revistele. Toate acestea sunt
distincte si prin modul prin care pot include un numar de forme de comunicare. Spre exemplu,
televiziunea ofera cuvinte, imagini si muzica. Adesea termenul mass-media identifica acele
mijloace ale comunicarii bazate pe tehnologie care fac o punte intre cel care comunica si cel care
recepteaza.
Limbajul este codul cu care este transmisa informatia, reprezinta unealta comunicarii.In prima
categorie intra limbajul. Limbajul reprezinta codul comunicarii,este liantul intre cel ce transmite
informatia ,emintator, si cel ce primeste informatia, receptor. Limbajul determina forma
comunicarii. El este de trei feluri:
Limbaj scris.
Limbaj verbal.
Limbaj nonverbal.
Judecata, sinele si societatea nu sunt structuri discrete, ci procese de interactiune personala si
interpersonala. Interactiunea simbolica subliniaza importanta limbajului, ca mecanism
fundamental in devenirea sinelui si judecatii.Personalitatea este ceea ce este propriu, caracteristic
fiecarei persoane si o distinge ca individualitate; felul propriu de a fi al cuiva.Comunicarea are o
foarte mare influenta asupra personalitatii deoarece in ziua de azi individul se defineste in functie
de ceilalti iar comportamentul reprezinta o constructie a persoanei in interactiunea cu ceilalti.
Interatiune atrage concomitent comunicare. Sinele se construieste in interactiune cu ceilalti. In
felul acesta, definirea unei situatii nu este niciodata strict individuala, desi apare astfel; in acelasi
timp, nici individul nu este doar o oglinda a celorlalti, ci introduce note personale in orice
evaluare si raspuns. Cu cat se comunica mai mult cu atat cresc sansele de a se crea personalitati
puternice. Comunicarea este cheia individului spre societate si integrarea in aceasta.Lipsa
comunicarii atrage o indepartare iminenta fata de grup, echipa, societate, etc.Daca luam in
discutie termenul de grup observam caci, chiar societatea din care facem parte este un grup.
Grupul inseamna reguli, reputatie, tel, munca in echipa, etc . Sensuri determinate de
interanctiune deci de comunicare. Atata timp cat exista o buna comunicare exista si un
randament maxim, insa daca aceasta lipseste se poate ajunge la disensiuni sau, chiar mai
rau.Functionarea unui grup mai mare se bazeaza pe reteaua care conecteaza diferite parti ale sale
si-i asigura coerenta. Nuanta pe care o introduce Blumer ar putea chiar surprinde: 'O retea sau o
institutie nu functioneaza in mod automat datorita unei dinamici interioare sau unui sistem de
cerinte: ea functioneaza pentru ca persoanele aflate in diferite puncte fac ceva, iar ceea ce fac
este rezultatul modului cum definesc situatia in care sunt chemate sa actioneze'
Arta de a comunica nu este un proces natural ori o abilitate cu care ne nastem. Noi invatam sa
comunicam. De aceea trebuie sa studiem ce invatam ca sa putem folosi cunostintele noastre mai
eficient. Orice comunicare implica creatie si schimb de intelesuri. Aceste intelesuri sunt
reprezentate prin 'semne' si 'coduri'. Se pare ca oamenii au o adevarata nevoie sa 'citeasca'
intelesul tuturor actiunilor umane. Observarea si intelegerea acestui proces poate sa ne faca sa
fim mai constienti referitor la ce se intampla cand comunicam.Este o alta lectura a comunicarii si
semnificatiei sale legata de data aceasta de procese sociale de adancime, cum ar fi conservarea
identitatii si coeziunii, exercitarea functiei vitale de integrare sociala, de mentinere si consolidare
a unui humus psihologic comun. In nici una dintre ipostazele sale majore, societatea
(comunitatea umana) nu poate exista fara comuni-care: nici in cea de dobandire a unei experiente
comune (care presupune dialog), nici in cea de transmitere a zestrei culturale, nici in construirea
acor-dului asupra unor probleme si dezlegari. comunicarea semnifica mult mai mult decat
schimbul si raspandirea de informatii; comunicarea creaza si mentinea societatea.
Bibliografie:
www.creeaza.com/.../comunicare.../COMUNICAREA-INTR
www.creeaza.com/.../comunicare.../Comunicarea-intrapersonala
www.academia.edu/10074457/Comunicarea_intrapersonală
http://www.univath.ro/pdf/tematica_licenta/Curs_Comunicare_in_AP.pdf
https://andreivocila.files.wordpress.com/2010/10/rolul-comunicarii-in-activitatea-de-relatii-
cu-publicul.pdf
https://www.academia.edu/10074457/Comunicarea_intrapersonal%C4%83
https://www.scribd.com/.../COMUNICAREA-INTRAPERSONALA