FIZZ

În vremurile de demult, oceanele Runeterrei aparțineau unor civilizații cu mult mai vechi decât cele ale
uscatului. În adâncurile Mării Străjerului, cum e numită azi, era odată un mare oraș, în care locuia yordle-
ul Fizz. Se împrietenise cu meșteșugarii și războinicii acelei rase nobile și mândre. Chiar dacă nu făcea
parte dintre ei, îl tratau ca pe un egal, iar natura lui jucăușă și poveștile trase de păr despre tot felul de
aventuri din largul oceanului îl făceau binevenit la orice petrecere.

Însă lumea din jurul lor se schimba. Oceanele deveneau din ce în ce mai calde, iar prădătorii feroce
începeau să se ridice din cele mai adânci abisuri. Așezările din jur se scufundaseră în tăcere, iar
conducătorii marelui oraș tot nu reușeau să decidă cum să se ocupe de amenințare. Fizz a jurat să
cutreiere mările, căutând supraviețuitori sau pe cineva de la care să afle ce se întâmplase.

Apoi, într-o zi teribilă, au sosit gigalodonii.

Erau rechini-dragon imenși, care-și amețeau prada cu țipetele lor cumplite, iar din marele oraș au
început să curgă râuri de sânge. Mii de suflete au murit în câteva ore, ucise de bestiile monstruoase care
dărâmaseră toate turnurile și templele în frenezia lor sălbatică. Simțind sângele din apă, Fizz s-a grăbit
înapoi, hotărât să se alăture luptei și să salveze orașul.

Însă a ajuns prea târziu. Nu mai rămăsese nimic de salvat. Când în cele din urmă s-au liniștit apele, nu
mai rămăsese niciun zid în picioare și nicio creatură în viață, iar gigalodonii flămânzi plecaseră mai
departe. Singur în adâncurile reci ale mării, Fizz s-a lăsat pradă disperării. Magia lui a început să se
disipeze și s-a lăsat purtat de curenții mării, plutind într-o toropeală profundă și adâncindu-se în visare
timp de milenii...

Doar întâmplarea l-a trezit. Un pumn de monede a căzut de sus, împrăștiindu-se pe fundul mării în urma
unui pește enorm de lemn care înota la suprafață. Nu era un gigalodon, dar Fizz s-a îngrijorat oricum. Nu
știa mare lucru despre lumea de deasupra, dar era sigur că niciun pește nu putea supraviețui acolo. S-a
aventurat în sus și a ridicat pentru prima oară capul în aerul sărat.

Existau ființe, ființe care trăiau în afara apei și călătoreau pe pești de lemn de toate mărimile. Lui Fizz
gândul i s-a părut și înspăimântător și aventuros, dar cadourile ciudate pe care cei de la suprafață le
aruncau în apă demonstrau clar că voiau să-i fie prieteni. În timp, urmându-i de-a lungul și de-a latul
oceanelor, a ajuns în orașul-port Bilgewater.
Pentru locuitorii acelui oraș nelegiuit, creatura ciudată care le scăpa mereu printre degete a devenit în
scurt timp legendă – un spirit al oceanului, șarlatanul apelor. Se spune că poate invoca bestii enorme să
lupte pentru el, că găurește lemnul corăbiilor cu tridentul lui și că poate respira și-n apă și pe uscat.
Multor copii obraznici li se spune în nopțile fără lună: ''Du-te repede la culcare, că vine șarlatanul și te
aruncă la pești...''

Fizz nu-i malițios, dar dispoziția sa pentru farse e neobișnuit de mare chiar și pentru un yordle și se
distrează enorm jucându-le feste celor din Bilgewater. Pescarii cu experiență știu că, la fel ca mareea
amăgitoare, șarlatanul apelor poate să-i conducă spre bancuri de pești cu care să-și umple plasele sau
să-i ademenească în ape nemișcate, ocolite de vânt. Fizz nu se-mpacă bine cu cei lacomi sau egoiști. Nu
doar o dată s-a întâmplat ca un căpitan mândru, care spera să facă repede rost de argint, să descopere
că ghidul lui misterios i-a condus nu spre siguranță, ci spre naufragiu.