EZREAL

Ezreal s-a născut și a crescut într-un cartier bogat din Piltover. Încă de mic, avea o fire curioasă. Părinții
lui erau arheologi renumiți, care plecau deseori în lungi călătorii și-l lăsau singur, deși Ezreal ar fi vrut să
meargă și el să exploreze lumea. Iubea poveștile despre aventuri și, la fel ca părinții lui, dorea să umple
spațiile goale de pe toate hărțile lumii.

Când părinții lui plecau de acasă, îl lăsau deseori în grija unchiului său, faimosul profesor Lymere.
Deoarece acestuia nu-i plăcea să se ocupe de un copil atât de obraznic și rebel, i-a angajat cei mai
exigenți îndrumători, care l-au învățat nu doar bazele cartografiei și mecanicii hextech, ci și câte ceva
despre istoria Runeterrei antice. Ezreal părea să absoarbă informațiile ca un burete și a ajuns repede la
concluzia că ar fi fost o mare pierdere de timp dacă ar fi studiat din greu. Mai mult, reușea să treacă
toate testele fără să se pregătească mai deloc, înfuriindu-l pe unchiul său și având timp berechet să
străbată campusul universității în lung și-n lat. Una din marile lui bucurii era să scape de sub privirile
gardienilor din campus și să exploreze acoperișurile bibliotecii și tunelurile de sub sălile de curs. A
învățat cum să spargă lacăte, iar după aceea a început să se strecoare în birourile profesorilor și să le
mute lucrurile de colo-colo, doar ca să se amuze.

De fiecare dată când părinții lui Ezreal se întorceau în Piltover, tatăl său îi povestea tot ce văzuseră și ce
planuri aveau pentru expedițiile viitoare. Dintre acestea, unul era mai ambițios decât toate și era un
secret al familiei – voiau să descopere cripta lui Ne'Zuk, un tiran shuriman, despre care se povestea că
putea să se teleporteze cât ai clipi din ochi. Tatăl lui Ezreal obișnuia să spună în glumă că, dacă ar fi
reușit să pună mâna pe puterea magică a lui Ne'Zuk, s-ar fi întors în Piltover în fiecare zi ca să ia cina cu
fiul lui.

Pe măsură ce trecea timpul, însă, părinții au ajuns să-l viziteze din ce în ce mai rar, până ce, într-un an,
nu s-au mai întors deloc. Cu lacrimi în ochi, profesorul Lymere i-a spus lui Ezreal că aceștia cel mai
probabil pieriseră undeva în deșert.

Dar băiatul nu l-a crezut. Se pregătiseră prea minuțios pentru expediție. Sigur mai trăiau. Trebuiau să fie
undeva...

Tânărul și-a abandonat studiile și a plecat în propria lui aventură. Știa că, dacă voia să-și găsească
părinții, trebuia mai întâi să descopere cripta lui Ne'Zuk. Timp de mai multe săptămâni, proaspătul
explorator a strâns pe furiș tot felul de lucruri utile din universitate: diagrame astrale, traduceri ale unor
sigilii runice, ghiduri despre practicile funerare ale Shurimei și o pereche de ochelari de protecție. I-a
lăsat unchiului său un bilet de adio, apoi s-a îmbarcat clandestin pe o corabie care mergea spre
Nashramae, un port din Shurima.
Urmărind indicațiile meticuloase din notițele mamei sale, a traversat Marele Sai alături de o caravană de
negustori care mergea spre sud. Timp de mai multe luni, a explorat ruinele ascunse sub nisipurile
mișcătoare, bucurându-se de libertatea nemărginită a necunoscutului și confruntându-se cu orori
nemaivăzute ce păzeau tot felul de încăperi ascunse. Cu fiecare pas pe care-l făcea, Ezreal își imagina că
mergea pe urmele părinților săi și că se apropia tot mai mult de dezlegarea misterului dispariției lor.

În cele din urmă, a izbutit să facă ceea ce era evident că ei nu reușiseră. Sub mausoleul unui împărat fără
nume, a descoperit cripta lui Ne'Zuk.

În sarcofagul său era doar o mănușă de bronz, care avea în centru un cristal luminos. În momentul în
care Ezreal a atins-o, în criptă s-au activat o sumedenie de capcane și de rune defensive, create în urmă
cu mii de ani pentru a ține intrușii la distanță. Fără să se gândească prea mult, Ezreal și-a vârât mâna în
mănușă și a fugit spre ieșire, teleportându-se pe ultima sută de metri. La câteva secunde după aceea,
întreaga criptă s-a prăbușit sub un nor de nisip și de praf.

Cu răsuflarea tăiată, Ezreal a privit mănușa care parcă pulsa odată cu ritmul inimii sale, atrăgând și
amplificând ceva profund din ființa lui. A înțeles atunci că descoperise o formidabilă armă străveche,
demnă de un zeu-războinic al Shurimei și perfectă pentru un explorator.

La scurt timp după ce s-a întors în Piltover, Ezreal a plecat din nou, iar apoi a ajuns să meargă din
aventură în aventură. De la orașe pierdute la temple mistice, talentul său la descoperit comori l-a dus în
locuri despre care profesorii săi nu auziseră decât din hărți, iar faima sa a început să crească. După
părerea lui Ezreal, poveștile care se spuneau despre el nu reflectau decât rareori măreția aventurilor
sale, dar i-au dat o idee. Dacă putea deveni cel mai mare explorator din lume, atunci părinții săi aveau să
se întoarcă și să-l caute.

De la granițele sălbatice ale Noxusului și Demaciei, la adâncurile Zaunului și sălbăticia înghețată a

Freljordului, Ezreal a vânat faima în lung și-n lat, descoperind artifacte demult pierdute și dezlegând
mistere antice. Deși criticii săi pun la îndoială detaliile din anecdotele despre el și îi critică metodele, el
nu le răspunde niciodată.

Până la urmă, n-au decât să fie invidioși în continuare.