EVELYNN

În colțurile întunecate ale Runeterrei, demonul Evelynn își caută următoarea victimă. Își ademenește
prada sub înfățișarea seducătoare a unei femei, însă în clipa în care cineva îi cade în plasă, adevăratul
său chip iese la iveală. Apoi își supune victima unor chinuri îngrozitoare, desfătându-se cu durerea ei.
Pentru Evelynn, aceste crime nu sunt altceva decât niște aventuri nevinovate. Pentru restul locuitorilor
Runeterrei, sunt povești terifiante despre dorințe sinistre și despre prețul plătit pentru înverșunarea de a
le satisface.

Evelynn n-a fost mereu un vânător aprig. A apărut pe lume acum mii și mii de ani, iar la început n-a fost
nimic mai mult decât o creatură primordială, amorfă și aproape lipsită de emoții sau gânduri. Noul spirit
al umbrei a existat, amorțit și netulburat de nimeni, timp de secole. Și poate că așa ar fi și rămas, dacă
lumea n-ar fi fost zguduită de conflicte. Războaiele Runelor, cum au ajuns să fie numite mai apoi, au dus
la o epocă de suferințe nemaiîntâlnite.

Pe măsură ce durerea, teroarea și angoasa au cuprins Runeterra, umbra a început să prindă putere.
Nimicul pe care-l știuse dintotdeauna a fost înlocuit de vibrația nebună a unei lumi aflate în agonie.
Creatura s-a cutremurat de încântare.

Războaiele Runelor au căpătat o amploare teribilă, iar suferința Runeterrei a devenit atât de puternică
încât umbra se simțea pe cale să explodeze. A sorbit durerea întregii lumi, devorând-o ca pe cel mai
mare deliciu. Senzația i-a dat forță și viață, iar în timp a transformat-o în ceva mai mult decât o simplă
umbră. A devenit un demon, un parazit spiritual înfometat care se hrănea cu cele mai josnice emoții
omenești.

Când războaiele au luat sfârșit, suferința lumii a-ncetat, iar demonul a fost cuprins de disperare. Singurul
sentiment plăcut pe care-l cunoscuse vreodată venea din supliciul altor creaturi. Fără durerea lor, nu mai
simțea nimic, la fel ca în vremurile de dinaintea războaielor.

Iar dacă lumea nu-i mai oferea durere ca hrană, însemna că trebuia s-o provoace prin propriile puteri.
Avea nevoie de suferință pentru a putea simți din nou acel extaz mistuitor.

La început, vânătoarea s-a dovedit a fi o provocare. Ca umbră, demonul se putea strecura neobservat
printre oameni, însă pentru a-i atinge, avea nevoie de trup. A încercat în repetate rânduri să-și creeze un
corp din umbre, însă fiecare rezultat s-a dovedit a fi mai monstruos decât cel de dinainte, nereușind
decât să sperie potențialele victime.
Și-a dat seama atunci că avea nevoie de o înfățișare pe care oamenii s-o găsească atrăgătoare, nu doar
pentru a-i convinge să se lase prinși de bună voie în ghearele sale, ci pentru a le trezi dorințele ascunse,
astfel încât suferința lor să fie cu atât mai dulce.

Pândind din întuneric, demonul și-a studiat victimele, încercând să le afle slăbiciunile. Și-a modelat
trupul și chipul după ce văzuse că le plăcea oamenilor, învățând să le spună ce voiau să audă și să se
miște astfel încât să-i seducă.

În câteva săptămâni, a dobândit înfățișarea perfectă, făcând nenumărate victime să se îndrăgostească

nebunește și să-și afle sfârșitul grotesc și terifiant în ghearele sale. Însă, deși se bucură din plin de
suferința fiecărei ființe pe care o torturează, Evelynn nu se poate sătura niciodată. Dorințele oamenilor
sunt atât de mărunte și neînsemnate – și toate sunt mult prea efemere. Durerea lor, prea trecătoare
pentru a-i oferi mai mult decât câteva momente de plăcere, îi potolește setea doar până ce-și găsește
următoarea victimă.

Tânjește după ziua în care va putea abate haosul și suferința eternă asupra întregii lumi, pentru a se
putea bucura din nou de extazul perfect pe care l-a simțit în timpul Războaielor Runelor.