Principii ale Sistemului de Asistență Socială

Drepturile omului sunt drepturile fundamentale pe care toti oamenii le au,

pentru ca sunt finite și fără de care nu pot exista. Declarația Universală a
Drepturilor Omului din 1948 stipulează că ”că toate ființele umane se nasc libere
și egale în demnitate și în drepturi.”

Noțiunea de drepturi ale omului nu are sens decât în cadrul unei societăți
organizate care acționează în relația dintre individ și stat, juridic dreptul este o
libertate, iar libertatea constituie un drept, iar din punct de vedere al terminologiei
se foloseste frecvent termenii drept sau libertate.

Constituția folosește termenul drept, atunci când consacră dreptul la viață și la

integritate fizică și psihică (art. 22), dreptul la apărare (art. 24), dreptul la
informații (art.31), etc. În același timp, Constituția folosește termenul de
libertate atunci când consacră libertatea individuală (art. 23), libertatea de
conștiință (art. 29), libertate de exprimare (art. 30), etc. Această terminologie
constituțională desemnează doar o singură categorie juridică și anume dreptul
fundamental.

Dacă ne referim la sistemul de asistență socială, drepturile omului constituie

principiul principal care stă la baza acestuia deoarece majoritatea măsurilor
efectuate de acest sistem se fac în vederea neâncălcării drepturilor și respectării
libertăților oamenilor. Drepturile omului au constituir prin esența lor o valoare în
sine, modul în care acestea au fost recunoscute, apreciate și reglementate, precum
și teoriile care au argumentat existența lor într-un cadru instituționalizat este
reflectat de cultură. Valorile apărate și apreciate la un moment dat sunt dovada
gândirii valorizatoare, axiologice și sistemice a societății respective.

Acțiunea practică de umanizare a naturii și omului, de organizare și

reglementare a relațiilor sociale este aceea prin care societatea, grupuirle sociale
asimilează și structurează ambianța naturală și socială, valorizează obiecte,
sisteme de instituții, organizații și norme proprii unei orânduiri, în funcție de
interese, aspirații și idealuri socialmente și istoricește determinate.

Un alt ptrincipiu al sistemului de asistență socială este eliminarea formelor de

descriminare, de a nu fi descriminat este un drept de sine stătător, fundamental,
subusmat dreptului la egalitate.

Discriminarea trebuie interzisă acolo unde aceasta are loc pe criterii de rasă,
culoare, etnie, origine, sex, sarcină, maternitate, statu civil, familial sau
profesional, limba, religie sau credință, opinie politică sau de alt gen, origine la
naștere, națională sau socială, naționalitate, statut economic, asociere cu o
minoritate națională, orientare sexuală, identitate de gen, vârstă, dizabilitate, stare
de sănătate, predispoziție genetică sau de altă natură spre boală sau o combinație
a oricărora dintre aceste criterii, sau in baza unor caracteristici asociate cu oricare
dintre aceste criterii.

Discriminarea în baza oricărui alt criteriu trebuie interzisă acolo unde o astfel
de discriminare cauzează sau perpetuează un dezavantaj sistematic, sau care
compromite demnitatea umană, sau afectează în mod negativ exercitarea egală a
drepturilor și libertăților unei persoane într-o manieră serioasă, comparabilă cu
discriminarea pe criteriile interzise.

Este necesară eliminată discriminarea când se produce pe criteriul asocierii unei

persoane cu alte persoane cărora li se aplică unul dintre criteriile interzise sau
percepția, corectă sau nu, despre o persoană ca având o caracteristică asociată cu
un criteriu interzis.

Discriminarea trebuie înlăturată deoarece un act de discriminare duce la un act

de violență sau incitare la violență, și astfel se pot lua măsuri necesare pentru a
penaliza, preveni și descuraja de la astfel de acte.
 În ceea ce privește principiul protejării demnității umane, acesta este un
principiu fundamental al procesului penal înscris in art. 5 din Codul de procedură
penală – ”orice persoană care se află în curs de urmărire penală sau de judecată,
trebuie tratată cu respectarea demnității umane. Supunerea acesteia la tortură
sau la tratamente cu cruzime, inumane ori degradante este pedepsită de lege.”

Integritatea fizică și psihică a persoanei constituie o valoare primordială

protejată în mod absolut atât la nivel european, cât și la nivelul dreptului intern.
Deși protejarea demnității umane aparține de spațiul juridic și este în strânsă
legătură de drepturile și libertățile omului, demnitatea umană este un criteriu de
apreciere între oameni, ea vine din propria fire și se manifestă sub mai multe
aspecte: demnitatea familiei și dezvoltarea valorilor familiei, demnitatea
copilului, a adolescentului, a studentului, demnitatea profesională,demnitate
națională,etc.

Un alt principiu al sistemului de asistență socială este decentralizarea treptată

a protecției sociale. Decentralizarea este un proces de transfer al unei forme de
putere sau responsabilități de la nivelul autorităților centrale către nivelurile
locale. De asemene, decentralizarea permite coordonarea serviciilor între mai
mulți prestatori de servicii comunitare.

Decentralizarea permite sistemelor de protecție socială să devină mai creative și

inovatoare pentru a răspunde nevoilor publice, ajută la asigurarea ehilibrului în
dezvoltarea regională, abilitarea comunităților și să mobilizeze resurse private
pentru investiții în infrastructură. Decentralizarea nu este o acțiune de moment, ci
una de durată în timp și poate fi definită ca un proces asociat cu redistribuirea
funcțiilor și competențelor între autoritățile puterii publice la diferite niveluri, în
scopul de atinge cele mai optime rezultate. Decentralizarea este necesaă, dar daca
este gestionată defectuos poate conduce la apariția unei game largi de esecuri, atat
erori prin omisiune, cand nu se reușește să facă ceva care ar fi îmbunătățit
performanța administrativă, cât si erori de acțiune, atunci când se desfășoară
acțiuni care conduc la înrăutățirea performanțelor. Nu numai că aceste erori
împiedică dezvoltarea unei politici semnificative de descentralizare, care ar putea
conduce la o ofertă de servicii locale mai eficiente și echitabile, ci are și efecte
negative privind credibilitatea autorităților locale.

Principiul flexibilității acțiunilor de protecție socială are în vedere faptul că

un anumit punct de vedere nu este singurul posibil și nici cel mai bun.
Flexibilitatea reprezintă acceptarea opiniilor alternative , a contraargumentelor și
a discuțiilor în contradictoriu.

Sub aspect instituțional, flexibilitatea modulelor asistenței sociale contribuie la

inovarea organizatorică și la creașia managerială reclamate de dinamica mediului
industrial contemporan , din ce în ce mai mult grevat de accentuatele
interdependențe cu deschidere internațională.