Mutu Maria-Bianca

Grupa 14LF123
PROIECT – METODA PROBLEMATIZĂRII

Definire
Problematizarea este o metodă de instruire cu resurse pedagogice deosebite care urmăreşte
realizarea obiectivelor propuse la nivelul activităţii de predare-învăţare-evaluare prin lansarea şi
rezolvarea unor situaţii-problemă. De remarcat multifuncţionalitatea structurală a acestei metode
"care intră uşor în combinaţie cu alte metode: lucrări experimentale, analiza de caz, dezbaterea,
expunerea, lucrările practice etc." (Ioan Cerghit, 2008, pag.155)
Aceasta, presupune orientarea elevilor spre rezolvarea independentă de probleme; crearea de
situaţii problemă care desemnează o situaţie contradictorie, conflictuală între experienţa de
cunoaştere anterioară şi elementul de noutate cu care se confruntă elevul.

Etapele de aplicabilitate
 Definirea problemei - solicită profesorului să creeze situaţii-problemă, respectiv
probleme plasate în context nou care nu pot fi rezolvate de elev prin reproducerea
cunoştinţelor dobândite, ci doar prin restructurarea creativă a acestora.
 Formularea ipotezelor - solicită elevul să abordeze corect situaţia-problemă în trei
secvenţe graduale: a) să sesizeze situaţia-problemă care prezintă un alt tip de cerinţe,
decât o problemă, în general; b) să rezolve situaţia-problemă prin valorificarea în sens
creativ superior a cunoştinţelor deţinute sau a unor noi cunoştinţe dobândite pe parcursul
actului didactic; c) să propună noi situaţii-problemă, de acelaşi tip sau chiar de alt tip, în
condiţiile în care a reuşit să rezolve deja situaţia-problemă propusă de profesor.
 Adunarea informaţiilor (parcurgerea unor lucrări scrise, adresarea de întrebări) - are ca
punct de plecare şi ca fundament epistemologic, înţelegerea conceptului pedagogic de
situaţie-problemă. Acest concept operaţional la nivelul didacticii generale şi aplicate
"desemnează o situaţie contradictorie, conflictuală, ce rezultă din trăirea simultană a două
realităţi (deopotrivă cognitive şi motivaţionale) incompatibile între ele - pe o parte
experienţa anterioară, iar pe de altă parte elementul de noutate şi de surpriză,
 necunoscutul, cu care este confruntat subiectul (n.n. elevul, studentul etc.), ceea ce
deschide calea spre căutare şi descoperire” (Cerghit, Ioan, 2008, p.156).
 Organizarea informaţiei şi modificarea ipotezelor în acord cu noile descoperiri -
rezolvarea situaţiei-problemă solicită reorganizarea şi chiar restructurarea cunoştinţelor
dobândite anterior pe o cale de investigaţie creativă (inventivă şi inovatoare) necesară
pentru sesizarea şi valorificarea unui "conflict epistemic" între ceea ce elevul ştia
anterior angajării acţiunii problematizării şi ceea ce i se cere elevului într-un nou context
pedagogic şi social
 Generalizarea concluziilor

Condiții de realizare
Caracteristici ale situaţiei-problemă:
 să reprezinte o dificultate cognitivă pentru elev, rezolvarea acesteia necesitând un efort
cognitiv;
 să trezească interesul elevilor, să-i surprindă, să-i uimească, provocându-i să acţioneze;
 să orienteze activitatea elevilor în direcţia rezolvării, aflării soluţiei şi deci, a avansării în
cunoaştere;
 rezolvarea problemei să presupună activarea cunoştinţelor şi experienţelor anterioare
Caracteristicile elevului:
 elevul trebuie să aleagă dintr-un sistem de cunoștințe (uneori incomplete) doar pe acelea
necesare rezolvării situației-problemă date;
 elevul e nevoit să integreze cunoștințele pe care le-a selectat într-un sistem și să
conștientizeze că acesta este ineficient operațional deci va trebui completat;
 elevul trebuie sa aplice cunoștințe asimilate anterior în condiții noi
Caracteristicile profesorului:
 să îi obișnuiască pe elevi să lucreze atât individual cât și în echipă în timpul orei;
 să gândească nota ca o recompensă pe plan secund, satisfacția principală fiind
înțelegerea, descoperirea, creația;
 profesorul sa fie atent să corecteze răspunsurile greșite;
  profesorul sa fie conștient că metoda ia mult timp și să o aplice atunci când iși permite o
predare mai lentă.

Avantajele și dezavantajele
 are un pronunțat caracter formativ;
 antrenează întreaga personalitate a elevului (intelectual, volitiv, afectiv), captând atenţia
şi mobilizând la efort;
 cultivă autonomia acţională;
 formează un stil activ de muncă;
 asigură o învăţare profundă şi de durată;
 dezvoltă mai ales gândirea şi operaţiile acesteia;
 permite reactualizarea experienţelor anterioare;
 cultivă, dezvoltă abilităţi de cercetare, investigare;
 dezvoltă capacitatea de formulare de ipoteze, raţionamente;
 dezvoltă curiozitatea epistemică
 nu are aplicabilitate universală;
 nefuncţională în cazul în cazul în care elevii nu dispun de cunoştinţele şi abilităţile
necesare;
 consumatoare de timp şi energie;
 necesită resurse materiale;
 depinde fundamental de imaginaţia şi talentul pedagogic şi de regizor al profesorului.
lustrați aplicarea unei metode didactice din suportul de curs detaliind cel puțin elementele următoare:
Repere Descriere detaliată
Subiectul lecției Elemente de geografie regională (disciplina: Geografie clasa a IV-a)
Tipul lecției Mixtă
Prerechizitele Este nevoie ca studenții să demonstreze:
necesarere  capacitatea de a defini, în formulări proprii, sensul termenilor
geografici;
 capacitatea de a grupa și identifica elementele geografice preprezentate
pe hartă;
 capacitatea de a explora surse noi de informare;
 interes și motivație pentru participarea la dialog și împărtășirea
experienței proprii;
Obictivele La finalul lecției, elevii vor fi capabili:
operaționale vizate  să explice, utilizând limbajul propriu, de ce munții nu au înălțimea
 asociată înălțării;
 să numească corect procesul de orogeneză;
 să numească toți factorii implicați în procesul de orogeneză;
Strategia didactică Strategie inductivă, bazată pe învățarea prin descoperire.
Sarcina/sarcinile de Să raspundă la întrebarea situației-problemă valorificând experința de învățare
învățare anterioară;
Să formuleze ipoteze proprii ajutându-se de informațiile oferite;
Să modifice ipotezele în acord cu noile descperiri;
Să genereze concluzii pertinente.
Modalitatea/modalități În etapa pregătirii, profesorul precizează obiectivele operaţionale vizate şi alege
le de sprijinire a întrebarea problemei, problema sau situaţia problemă. Elevii analizează
elevilor în demersurile materialul faptic, restructurează datele problemei, reformulează întrebările,
lor cognitive/de analizează condiţiile, identifică şi conştientizează contradicţiile.
învățare(exemplificare Activitatea profesorului în lecție
concretă) 1.Situația-problemă + întrebarea : În procesele orogenetice munții sunt înălțați
cu câțiva centimetri pe an. Cu toate că aceste procese durează sute de milioane
de ani, totuși Munții Himalaia, cei mai înalți munți de pe Pământ, au 8848 m.
Din ce cauză munții nu au înalțimea pe care ar trebui să o aibă conform
înălțării?
2. Prezentarea mijloacelor de învățământ – profesorul pune la dispoziție Harta
fizică a lumii, manualul, cărți și atlase geografice.
3. Precizarea criteriului de acceptare a soluției – vor fi acceptate soluțiile
susținute de argumente corecte.
4. Oferirea informațiilor suplimantare solicitate de elevi.
Activitatea elevilor în lecție
5. Analiza situației-problemă și restructirarea informațiilor
 Ce date, fapte, condiții se cunosc? – munții de încrețire se înalță cu
câțiva centimetri pe an. Procesele orogenetice – de înălțare și cutare –
durează sute de milioane de ani. Altitudinea maximă a unui munte
terestru este de 8848 m.
 Ce nu se cunoaște? – cu cât ar trebui să se înalțe un munte în sute de
milioane de ani? Din ce cauză nu se înalță atât de mult?
 Care este contradicția (problema)? – dacă un munte se înalță prin
mișcarea ontogenetică un centimetru în fiecare an, într-o sută de
milioane de ani s-ar înalța cu 1.000.000 m, dar în realitate niciun munte
nu are această altitudine.
 Ce se cere? – să se afle cauza care împiedică muntele să aibă această
altitudine.
6. Documentarea
 La ce lecție s-a învățat despre formarea munților? – reactualizarea și
selectarea informațiilor dobândite anterior.
 Ce am învățat despre formarea munților?
 Unde se găsesc alte informații – studierea unor surse teoretice: cărți,
reviste, hărți, solicitarea unor informații suplimentare de la profesor sau
colegi. Ex: Unele procese din natură și din societate sunt determinate de
mai multe cauze. Procesele nu se produc întotdeauna cu aceeași viteză,
intensitate, ritmicitate, etc.
8. Analiza informațiilor noi – analiza factorilor și a condițiilor, comparații.
 Care sunt factorii/agenții care distrug munții? – acești factori sunt
vântul, variația temperaturii, apele curgătoare, precipitațiile, plantele,
 animalele etc.
 Prin ce procese se distrug munții? – procesele prin care se distrug munții
sunt: eroziunea fluvială, eroziunea torențială, dezagregarea, eroziunea
glaciară, oamenii etc.
 În ce condiții se intensifică aceste procese? – eroziunea fluvială se
amplifică atunci când crește cantitatea precipitațiilor, a apei rezultate din
topirea zăpezii și a gheții, când crește declivitatea, când scade
coeziunea rocilor etc.
9. Restructurarea informațiilor – gruparea, ordonarea, selectarea informațiilor
10. Formularea ipotezelor
 Mișcările orogenetice nu se produc permanent, există intervale mari de
timp în care înălțarea stagnează.
 Mișcările orogenetice alternează cu mișcări de coborâre a scoarței
terestre.
 Mișcările orogenetice cutează și înalță munții, însă agenții externi –
ploile, apele curgătoare, înghețul și dezghețul, procesele chimice etc. – îi
erodează și îi împiedică să depășească anumite înălțimi.
11. Căutarea argumentelor pentru confirmarea/infirmarea ipotezelor
 Pentru susținerea primei și celei de-a doua ipoteze se caută informții
(dovezi) despre orogeneza alpină - momentul începerii, durata, viteza
înălțării, perioadele glaciare, transgresiuni și regresiuni marine etc.
 Pentru susținerea celei de-a treia ipoteze se caută informații (dovezi)
despre acțiunea agenților externi și interni asupra munților.
12. Descoperirea unor dovezi, relații, legi, principii, teorii
 Nu avem dovezi că mișcările orogenetice au stagnat în anumite
perioade.
 Nu avem dovezi că Munții Himalaia au coborât în anumite perioade.
 Avem dovezi că agenții externi au avut un rol în erodarea munților
(sedimentele de pe fundul mărilor și oceanelor din apropiere).
13. Compararea variantelor de rezolvare a situașiei-problemă – se analizează
argumentele și contraargumentele
14. Alegerea concluziei, a soluției optime, argumentarea și prezentarea ei
 Munții Himalaia nu sunt mai înalți datorită eroziunii săvârșite de agenții
externi.
Activitatea profesorului și a elevilor
15. Confirmarea sau infirmarea soluției poate fi făcută de către profesor sau
elevii ajung singuri la convingerea că o anumită concluzie sau soluție este cea
mai potrivită.
16. Integrarea informațiilor noi în sistemul cunoștințelor anterioare ale elevilor
– noile informații dobândite de elevi se vor păstra temeinic în memorie
deoarece vor fi asociate situației problemă și pentru că au fost obținute prin
efort intelectual propriu.

Bbliografie:
Dulamă, E. (2009) The journal of didactics, vol. 1, nr. 1, Utilizarea metodei problematizării la
Geografie.
Teodorescu, V. Metodica predării geografiei – Curs de sinteză,
file:///C:/Users/pavel_000/Downloads/Metodica_Predarii_Geografiei.pdf (accesat în 10.01.2020)
Necșoi, D. (2019) Curs – Teoria și metodologia instruirii