EXPERIENTA TRAITA PARCURGAND DISCIPLINA INGRIJIRI PALEATIVE

De cand am auzit despre aceasta noua disciplina am fost atrasa de subiectul sensibil si
posibil controversat pe care il abordeaza. Cand vorbim despre viata si moarte aducem
la suprafata cele mai adanci temeri ale oamenilor, pe care trebuie sa le intelegem cu
scopul de a ajuta o persoana aflata fata in fata cu sfarsitul. Am inteles de la primul
stagiu ca doctorii ce se ocupa de aceasta specializare sunt oameni, in primul rand,
dornici sa ofere ajutor, puternici, pasionati si nu il ultimul rand incercand sa isi
imbunatateasca metodele prin care ingrijesc pacientii in fiecare moment.
Cand vine vorba de paleatie fiecare detaliu este important cand suntem langa pacient.
Modul in care ne adresam, ascultam, momentul oportun sa avansam intr-o conversatie.
O veste proasta si modul in care este aflata de persoana ii poate afecta intr-un mod
masiv starea viitoare in legatura cu boala cu care se lupta, stare care il va ajuta sau nu
sa se bucure de viata pe care inca o are. Indiferent de circumstante oamenii trebuie sa
pretuiasca viata, sa infrunte greutati. Aici intervine ajutorul doctorului cu sfaturi,
tratamente corecte, gandite special pentru fiecare pacient cu nevoile sale unice.
Doctorul va fi privit ca o figura paterneasca, care stie cum sa aline durerea si sa puna
mici zambate pe fetile celor ce sufera. Am inteles ca in aceasta meserie trebuie sa
exista o linie ferm trasa pana la care ne consumam pentru ceilalti, ne punem in piele lor.
Empatia este o resursa limitata, grija pentru ceilalti se stinge daca abuzam de ea. De
aceea totul trebuie calculat, trebuie efectuat cu un anumit grad de profesionalism si
inteles dintr-un punct de vedere obiectiv. Consider ca acest aspect pentru un medic in
paleatie este extrem de important.
Imi amintesc cum asteptam cu o mare curiozitate sa intalnim pacientii internati la sectia
de paleatie din spitalul unde aveam stagiu. Intalnirea a fost memorabila, cu multe
zambete si rasete, dar in acelasi timp cu fetele mirate ale colegilor cand au vazut
energia si blandetea cu care acestia vorbeau. Am uitat pe parcursul discutiei in ce
situatie nefavorabila se afla acestia, doar am ascultat din povestile lor de viata, ce le-a
ramas din amintiri si sfaturile pe care nu ezitau sa ni le spuna. Punerea unor intrebari
era in prima faza stanjenitor, cu frica ca am putea spune ceva gresit, care ar supara
pacientul. Dar am incercat sa o tratam ca pe oricare discutie cu o persoana ce a trecut
prin multiple experiente, moment in care curioazitatea ne-a dat frau la tot felul de
intrebari despre viata, casatorie, boala si batranete. Pacientii intalniti nu cunosteau
diagnosticul , dar stiau ca infranta o boala, iar acest lucru era indeajuns pentru ei. Se
vedea ca inca aveau dorinta de viata si erau curiosi sa afle mai multe despre noi, cum
ne petrecem in zilele astea timpul si ce planuri avem pentru viitor. Au urmat si intrebari
mai sensibile precum `Va este frica de moarte?`, dar raspunsul dat nu a fost incarcat de
negativism sau temeri, ci unul dezinvolt si jucaus.
Un lucru evident este ca acesti pacienti au fost selectati pentru o prima intalnire a unor
studenti cu pacienti din paleatie. Situatiile sunt cu siguranta diferite de la om la om, fapt
pentru care exista un numar mare de strategii ce trebuie urmate pentru a oferi o ingrijre
corespunzatoare pentru orice tip de persoana, cu credintele, aspiratiile, temerile lui.
Doctorii au capacitatea extraordinara de a improviza in functie de tipul de personalitate
cu care se confrunta.
Am avut parte de o experienta folositoare prin parcurgerea acestei discipline iar
informatiile acumulate vor fi de mare folos in cariera de medic.