Mesajul Sfântului Părinte Papa Francisc pentru a XXX-a Zi Mondială a Tineretului 2015

„Fericiţi cei curaţi la inimă, pentru că ei îl vor vedea pe Dumnezeu” (Mt 5,8)

Dragi tineri,

Continuăm pelerinajul nostru spiritual spre Cracovia, unde în iulie 2016 se va ţine
următoarea ediţie internaţională a Zilei Mondiale a Tineretului. Drept călăuză a drumului
nostru am ales fericirile evanghelice. Anul trecut am reflectat asupra fericirii săracilor în duh,
inserată în contextul mai larg al „predicii de pe munte”. Am descoperit împreună
semnificaţia revoluţionară a fericirilor şi chemarea puternică a lui Isus de a ne lansa cu curaj
în aventura căutării fericirii. Anul acesta vom reflecta asupra celei de-a şasea fericiri: „Fericiţi
cei curaţi la inimă, pentru că ei îl vor vedea pe Dumnezeu” (Mt 5,8).

1. Dorinţa fericirii

Cuvântul fericiţi apare de nouă ori în aceasta care este prima mare predică a lui Isus (cf. Mt
5,1-12. Este ca un refren care ne aminteşte chemarea Domnului de a parcurge împreună cu
el un drum care, în pofida tuturor provocărilor, este calea fericirii adevărate.

Da, dragi tineri, căutarea fericirii este comună tuturor persoanelor din toate timpurile şi de
toate vârstele. Dumnezeu a depus în inima fiecărui bărbat şi a fiecărei femei o dorinţă
ireprimabilă de fericire, de plinătate. Nu simţiţi că inimile voastre sunt neliniştite şi în
continuă căutare a unui bine care poate sătura setea lor de infinit?

Primele capitole din Cartea Genezei ne prezintă splendida fericire la care suntem chemaţi şi
care constă în comuniunea perfectă cu Dumnezeu, cu ceilalţi, cu natura, cu noi înşine.
Accesul liber la Dumnezeu, la intimitatea şi vederea sa era prezent în proiectul lui Dumnezeu
pentru omenire de la originile sale şi făcea în aşa fel încât lumina divină să impregneze cu
adevăr şi transparenţă toate relaţiile umane. În această stare de puritate originară nu existau
„măşti”, subterfugii, motive pentru a se ascunde unii de alţii. Totul era limpede şi clar.

Când bărbatul şi femeia cedează ispitei şi strică relaţia de comuniune încrezătoare cu

Dumnezeu, păcatul intră în istoria umană (cf. Gen 3). Consecinţele se observă imediat şi în
relaţiile lor cu ei înşişi, unul cu altul, cu natura. Şi sunt dramatice! Puritatea de la origini este
poluată. Din acel moment încoace accesul direct la prezenţa lui Dumnezeu nu mai este
posibil. Intră tendinţa de a se ascunde, bărbatul şi femeia trebuie să acopere propria
goliciune. Lipsiţi de lumina care provine din vederea Domnului, privesc realitatea care-i
înconjoară în mod diform, miop. „Busola” interioară care îi conducea în căutarea fericirii îşi
pierde punctul său de referinţă şi chemările puterii, averii şi a dorinţei plăcerii cu orice preţ îi
duc în prăpastia tristeţii şi a neliniştii.

În Psalmi găsim strigătul pe care omenirea îl adresează lui Dumnezeu din adâncul sufletului:
„Cine ne va arăta ce este bine, dacă a fugit de la noi, Doamne, lumina feţei tale?” (Ps 4,7).
Tatăl, în bunătatea sa infinită, răspunde la această implorare trimiţându-l pe Fiul său. În Isus,
Dumnezeu asumă o faţă umană. Cu întruparea, viaţa, moartea şi învierea sa el ne
răscumpără de păcat şi ne deschide orizonturi noi, până acum de neimaginat.

Şi astfel, în Cristos, dragi tineri, se află împlinirea deplină a viselor voastre de bunătate şi
fericire. Numai el poate satisface aşteptările voastre de atâtea ori dezamăgite de falsele
promisiuni lumeşti. Aşa cum a spus sfântul Ioan Paul al II-lea: „El este frumuseţea care atât
de mult vă atrage; el este cel care vă provoacă prin acea sete de radicalitate care nu vă
permite să vă adaptaţi la compromis; el este cel care vă determină să depuneţi măştile care
fac viaţa falsă; el este cel care vă citeşte în inimă deciziile cele mai adevărate pe care alţii ar
vrea să le sufoce. Isus este cel care trezeşte în voi dorinţa de a face din viaţa voastră ceva
mare” (Veghe de rugăciune la Tor Vergata, 19 august 2000: Insegnamenti XXIII/2, [2000],
212).

2. Fericiţi cei curaţi la inimă…

Acum să încercăm să aprofundăm cum această fericire trece prin curăţia inimii. Înainte de
toate trebuie să înţelegem semnificaţia biblică a cuvântului inimă. Pentru cultura ebraică
inima este centrul sentimentelor, al gândurilor şi al intenţiilor persoanei umane. Dacă Biblia
ne învaţă că Dumnezeu nu vede aparenţele, ci inima (cf. 1Sam 16,7), putem spune şi că
pornind de la inima noastră noi putem să-l vedem pe Dumnezeu. Asta pentru că inima
rezumă fiinţa umană în totalitatea şi unitatea sa de trup şi suflet, în capacitatea de a iubi şi a
fi iubit.

În schimb cât priveşte definiţia de „curată”, cuvântul grec folosit de evanghelistul Matei este
katharos şi înseamnă în mod fundamental curăţat, limpede, liber de substanţe
contaminante. În Evanghelie îl vedem pe Isus demontând o anumită concepţie de puritate
rituală legată de exterioritate, care interzicea orice contact cu lucruri şi persoane (între care
leproşii şi străinii), considerate necurate. Fariseilor care, ca atâţia iudei din acel timp, nu
mâncau fără să fi făcut spălările şi respectau numeroase tradiţii legate de spălarea
obiectelor, Isus le spune în mod categoric: „Nu este nimic în afara omului care, intrând în el,
să-l poată face impur, însă cele care ies din om, acelea îl fac pe om impur. Căci din inima
omului ies: gândurile rele, desfrânările, furturile, crimele, adulterele, lăcomiile, răutăţile,
înşelăciunea, desfrâul, ochiul rău, blasfemia, îngâmfarea, necugetarea” (Mc 7,15.21-22).

Aşadar, în ce constă fericirea care provine dintr-o inimă curată? Pornind de la lista relelor
care îl fac pe om impur, enumerate de Isus, vedem că problema atinge mai ales domeniul
relaţiilor noastre. Fiecare dintre noi trebuie să înveţe să discearnă ceea ce poate „să
polueze” inima sa, să-şi formeze o conştiinţă dreaptă şi sensibilă, capabilă „să discearnă care
este voinţa lui Dumnezeu, ce este bun, ce este plăcut, ce este desăvârşit” (Rom 12,2). Dacă
este necesară o atenţie sănătoasă faţă de păstrarea creaţiei, faţă de puritatea aerului, apei şi
hranei, cu atât mai mult trebuie să păstrăm curăţia a ceea ce avem mai preţios: inimile
noastre şi relaţiile noastre. Această „ecologie umană” ne va ajuta să respirăm aerul curat
care provine din lucrurile frumoase, din iubirea adevărată, din sfinţenie.

Odată v-am pus întrebarea: Unde este comoara voastră? Pe care comoară se odihneşte
inima voastră? (cf. Interviu acordat câtorva tineri din Belgia, 31 martie 2014). Da, inimile
noastre pot să se alipească de comori adevărate sau false, pot găsi o odihnă autentică sau să
adoarmă, devenind leneşe şi toropite. Binele cel mai preţios pe care-l putem avea în viaţă
este relaţia noastră cu Dumnezeu. Sunteţi convinşi de asta? Sunteţi conştienţi de valoarea
inestimabilă pe care o aveţi în ochii lui Dumnezeu? Ştiţi că sunteţi iubiţi şi primiţi de el în
mod necondiţionat, aşa cum sunteţi? Când această percepţie dispare, fiinţa umană devine o
enigmă de neînţeles, tocmai pentru că faptul de a şti că suntem iubiţi de Dumnezeu în mod
necondiţionat dă sens vieţii noastre. Vă amintiţi colocviul lui Isus cu tânărul bogat (cf. Mc
10,17-22)? Evanghelistul Marcu notează că Domnul şi-a îndreptat privirea spre el şi l-a
îndrăgit (cf. v. 21), invitându-l apoi să-l urmeze pentru a găsi adevărata comoară. Vă urez,
dragi tineri, ca această privire a lui Cristos, plină de iubire, să vă însoţească în toată viaţa
voastră.

Perioada tinereţii este aceea în care îmboboceşte marea bogăţie afectivă prezentă în inimile
voastre, dorinţa profundă a unei iubiri adevărate, frumoase şi mari. Câtă forţă există în
această capacitate de a iubi şi de a fi iubiţi! Nu permiteţi ca această valoare preţioasă să fie
falsificată, distrusă sau desfigurată. Asta se întâmplă când în relaţiile noastre intră
instrumentalizarea aproapelui pentru propriile scopuri egoiste, uneori ca simplu obiect de
plăcere. Inima rămâne rănită şi tristă ca urmare a acestor experienţe negative. Vă rog: nu vă
fie frică de o iubire adevărată, ceea ce ne învaţă Isus şi ceea ce sfântul Paul schiţează astfel:
„Iubirea este îndelung răbdătoare, iubirea este binevoitoare, nu este invidioasă, iubirea nu
se laudă, nu se umflă. Ea nu se poartă necuviincios, nu caută ale sale, nu se mânie, nu ţine
cont de răul primit. Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr. Toate le suportă,
toate le crede, toate le speră, toate le îndură. Iubirea nu încetează niciodată” (1Cor 13,4-8).

Invitându-vă să redescoperiţi frumuseţea chemării umane la iubire, vă îndemn şi să vă

răzvrătiţi împotriva tendinţei răspândite de a banaliza iubirea, mai ales când se încearcă să
fie redusă numai la aspectul sexual, desprinzând-o astfel de caracteristicile sale de
frumuseţe, comuniune, fidelitate şi responsabilitate. Dragi tineri, „în cultura provizoriului, a
relativului, mulţi predică faptul că important este «să te bucuri» de moment, că nu merită să
te angajezi pentru toată viaţa, să faci alegeri definitive, «pentru totdeauna», pentru că nu se
ştie ce rezervă ziua de mâine. Eu, în schimb, vă cer să fiţi revoluţionari, vă cer să mergeţi
împotriva curentului; da, în asta vă cer să vă răzvrătiţi împotriva acestei culturi a
provizoriului, care, în fond, crede că voi nu sunteţi în stare să vă asumaţi responsabilităţi,
crede că voi nu sunteţi capabili să iubiţi cu adevărat. Eu am încredere în voi tinerii şi mă rog
pentru voi. Să aveţi curajul de «a merge împotriva curentului». Şi să aveţi şi curajul să fiţi
fericiţi” (Întâlnire cu voluntarii la ZMT din Rio, 28 iulie 2013).

Voi tinerilor sunteţi buni exploratori! Dacă vă lansaţi în descoperirea bogatei învăţături a
Bisericii în acest domeniu, veţi descoperi că creştinismul nu constă într-o serie de interdicţii
care sufocă dorinţele noastre de fericire, ci într-un proiect de viaţă capabil să fascineze
inimile noastre!

3. … pentru că îl vor vedea pe Dumnezeu

În inima fiecărui bărbat şi a fiecărei femei răsună încontinuu invitaţia Domnului: „Căutaţi faţa
mea!” (Ps 27,8). În acelaşi timp trebuie să ne confruntăm mereu cu sărmana noastră condiţie
de păcătoşi. Este ceea ce citim de exemplu în Cartea Psalmilor: „Cine va urca pe muntele
Domnului? Cine se va ridica în locul său cel sfânt? Cel care are mâinile nepătate şi inima
curată” (Ps 24,3-4). Dar nu trebuie să ne fie frică, nici să ne descurajăm: în Biblie şi în istoria
fiecăruia dintre noi vedem că Dumnezeu este mereu cel care face primul pas. El e cel care ne
purifică pentru ca să putem fi admişi la prezenţa sa.

Profetul Isaia, când a primit chemarea Domnului să vorbească în numele său, s-a
înspăimântat şi a spus: „Vai de mine! Sunt pierdut, căci sunt un om cu buze necurate” (Is
6,5). Şi totuşi Domnul l-a purificat, trimiţându-i un înger care a atins gura sa şi i-a spus:
„Vinovăţia şi păcatul tău sunt acoperite!” (v. 7). În Noul Testament, când pe lacul Genezaret
Isus i-a chemat pe primii săi discipoli şi a săvârşit minunea pescuirii miraculoase, Simon Petru
a căzut la picioarele sale spunând: „Îndepărtează-te de mine, Doamne, pentru că sunt un
păcătos” (Lc 5,8). Răspunsul nu s-a lăsat aşteptat: „Nu te teme, de acum înainte vei fi pescar
de oameni” (v. 10). Şi când unul dintre discipolii lui Isus i-a cerut: „Doamne, arată-ni-l pe
Tatăl şi ne este de ajuns”, Învăţătorul a răspuns: „Cine m-a văzut pe mine l-a văzut pe Tatăl”
(In 14,8-9).

De aceea invitaţia Domnului de a-l întâlni este adresată fiecăruia dintre voi, în orice loc şi
situaţie s-ar afla. E suficient „a lua decizia de a se lăsa întâlnit de el, de a-l căuta în fiecare zi
fără încetare. Nu există motiv pentru care cineva să poată crede că această invitaţie nu este
pentru el” (Exortaţia apostolică Evangelii gaudium, 3). Toţi suntem păcătoşi, avem nevoie să
fim purificaţi de Domnul. Dar e suficient a face un mic pas spre Isus pentru a descoperi că el
ne aşteaptă mereu cu braţele deschise, îndeosebi în Sacramentul Reconcilierii, ocazie
privilegiată de întâlnire cu milostivirea divină care purifică şi recreează inimile noastre.

Da, dragi tineri, Domnul vrea să ne întâlnească, să se lase „văzut” de noi. „Şi cum?” – mă veţi
putea întreba. Şi sfânta Tereza de Avila, născută în Spania chiar în urmă cu 500 de ani, deja
de mică le spunea părinţilor săi: „Vreau să-l văd pe Dumnezeu”. Apoi a descoperit calea
rugăciunii ca „un intim raport de prietenie cu Acela de care ne simţim iubiţi” (Cartea vieţii, 8,
5). Pentru aceasta vă întreb: voi vă rugaţi? Ştiţi că puteţi vorbi cu Isus, cu Tatăl, cu Duhul
Sfânt, aşa cum se vorbeşte cu un prieten? Şi nu un prieten oarecare, ci prietenul vostru cel
mai bun şi de încredere! Încercaţi să faceţi asta, cu simplitate. Veţi descoperi ceea ce un
ţăran din Ars îi spunea sfântului paroh din satul său: când sunt în rugăciune în faţa
tabernacolului, „eu îl privesc şi el mă priveşte” (Catehismul Bisericii Catolice, 2715).

Încă o dată vă invit să-l întâlniţi pe Domnul citind frecvent Sfânta Scriptură. Dacă încă nu
aveţi obişnuinţa, începeţi de la Evanghelii. Citiţi în fiecare zi un text. Lăsaţi Cuvântul lui
Dumnezeu să vorbească inimilor voastre, să lumineze paşii voştri (cf. Ps 119,105). Veţi
descoperi că Dumnezeu poate fi „văzut” şi pe faţa fraţilor, în special cei mai uitaţi: săracii,
înfometaţii, însetaţii, străinii, bolnavii, cei închişi (cf. Mt 25,31-46). Aţi avut vreodată această
experienţă? Dragi tineri, pentru a intra în logica Împărăţiei lui Dumnezeu trebuie să ne
recunoaştem săraci cu săracii. O inimă curată este în mod necesar şi o inimă despuiată, care
ştie să se înjosească şi să împărtăşească propria viaţă cu cei mai nevoiaşi.

Întâlnirea cu Dumnezeu în rugăciune, prin citirea Bibliei şi în viaţa fraternă vă va ajuta să-l
cunoaşteţi mai bine pe Domnul şi pe voi înşivă. Aşa cum s-a întâmplat discipolilor din Emaus
(cf. Lc 24,13-35), glasul lui Isus va face să ardă inimile voastre şi se vor deschide ochii voştri
pentru a recunoaşte prezenţa sa în istoria voastră, descoperind astfel proiectul de iubire pe
care el îl are pentru viaţa voastră.

Unii dintre voi simt sau vor simţi chemarea Domnului la căsătorie, să formeze o familie.
Astăzi mulţi cred că această vocaţie „nu este la modă”, dar nu e adevărat! Tocmai pentru
acest motiv, întreaga comunitate eclezială trăieşte o perioadă specială de reflecţie despre
vocaţia şi misiunea familiei în Biserică şi în lumea contemporană. În afară de asta, vă invit să
luaţi în considerare chemarea la viaţa consacrată sau la preoţie. Cât de frumos este să vezi
tineri care îmbrăţişează vocaţia de a se dărui pe deplin lui Cristos şi slujirii Bisericii sale!
Întrebaţi-vă cu suflet curat şi să nu vă fie frică de ceea ce vă cere Dumnezeu! Pornind de la
„da”-ul vostru la chemarea Domnului veţi deveni noi seminţe de speranţă în Biserică şi în
societate. Nu uitaţi: voinţa lui Dumnezeu este fericirea noastră!

4. În drum spre Cracovia

„Fericiţi cei curaţi la inimă, pentru că îl vor vedea pe Dumnezeu” (Mt 5,8). Dragi tineri, cum
vedeţi, această fericire atinge foarte de aproape existenţa voastră şi este o garanţie a fericirii
voastre. De aceea vă repet încă o dată: să aveţi curajul de a fi fericiţi!

Ziua Mondială a Tineretului din acest an conduce la ultima etapă a drumului de pregătire
spre următoarea maree întâlnire mondială a tinerilor la Cracovia, în 2016. Chiar în urmă cu
treizeci de ani, sfântul Ioan Paul al II-lea a instituit în Biserică Zilele Mondiale ale Tineretului.
Acest pelerinaj al tinerilor prin continente sub conducerea succesorului lui Petru a fost cu
adevărat o iniţiativă providenţială şi profetică. Să-i mulţumim împreună Domnului pentru
roadele preţioase pe care ea le-a adus în viaţa atâtor tineri pe toată planeta! Câte
descoperiri importante, mai ales aceea a lui Cristos cale, adevăr şi viaţă, şi a Bisericii ca o
familie mare şi primitoare! Câte schimbări de viaţă, câte alegeri vocaţionale au provenit din
aceste adunări! Sfântul pontif, patron al ZMT, să mijlocească pentru pelerinajul nostru spre
Cracovia sa. Şi privirea maternă a sfintei Fecioare Maria, cea plină de har, toată frumoasă şi
toată curată, să ne însoţească pe acest drum.

Din Vatican, 31 ianuarie 2015

Traducător: pr. Mihai Pătraşcu

Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro

www.magisteriu.ro