Boala celiacă este o maladie inflamatorie intestinală declanșată de glutenul

alimentar, o proteină găsită în grâu, orz și secară la persoanele cu

predispoziție genetică. Boala celiacă are la baza manifestării ei un puternic
1 

component ereditar. Studiile epidemiologice arată că până la 20% dintre

rudele de gradul întâi sunt afectate de această boală, cu rate de
concordanță de 75-80% la gemeni monozigoți și 10% la gemeni dizigoți. 2,

 Factorii genetici de sensibilitate în boala celiacă cel mai bine caracterizați

3 

sunt genele de clasă II ale antigenelor leucocitare umane (HLA) cunoscute

sub numele de moleculele HLA-DQ2 și HLA-DQ8, responsabile de
prezentarea antigenilor celulelor imune. Cu toate acestea, în timp ce HLA-
DQ2 sau DQ8 sunt necesare pentru dezvoltarea bolii, ele nu sunt suficiente
implicând alți factori genetici sau de mediu în dezvoltarea acestei maladii.
Aproximativ 25-30% dintre indivizii de origine europeană au prezentă în
organism molecula HLA-DQ2, dar numai aproximativ 4% dintre acești
indivizi vor dezvolta boala celiacă în timpul vieții.  
4  

HLA-DQ2 & HLA-DQ8 și riscul pentru dezvoltarea maladiei

HLA-DQ este o moleculă de clasa II de pe cromozomul 6p21.3

responsabilă de prezentarea peptidelor din celulele din exterior. HLA-DQ
este format dintr-un heterodimer αβ codificat de alelele genelor HLA-DQA1
și respectiv HLA-DQB1. Heterodimerul αβ este un receptor de suprafață
celulară localizat pe celulele prezentatoare de antigen. Genetica bolii
celiace este complexă deoarece numărul, tipul și configurația alelelor DQA1
și DQB1 determină riscul bolii. Cel mai mare grup de risc este cel al
indivizilor purtători ai alelei DQB1 * 02 homozigoți. DQB1*02 homozigot are
o prevalență estimată de 2% în populație, dar este prezentă la 25% din toți
pacienții celiaci datorită unui risc estimat de cinci ori a bolii celiace în
comparație cu heterozigoții (purtătorii doar a unei alele DQB1 * 02). Studiile
au demonstrat că răspunsul imun al celulelor T helper CD4 +  la indivizii
homozigoti DQB1 * 02 este mai puternic decât răspunsul imun al indivizilor
heterozigoți. Mai mult, homozigozitatea DQB1 * 02 poate fi asociată cu o
5 

vârstă mai mică de debut și cu un tablou clinic mai complicat, incluzând

sprue refractar (boala celiaca care nu raspunde la restricția de
gluten).  DQ2.5 (DQB1 * 02 / DQA1 * 05) heterozigot sunt cele mai comune
6  

configurații HLA și reprezintă până la 50% din alelele genelor HLA depistate
la pacienții cu boală celiacă în timp ce DQ2.2 (DQB1 * 02 / DQA1 * 02) fiind
foarte omoloagă cu DQ2.5, acesta nu prezintă decât un risc mic de boală
celiacă din cauza scăderii stabilității peptidelor legate.
7

 
O mică parte de pacienți celiaci poartă doar unul dintre alelele
heterodimerului HLA-DQ2 de risc: HLA-DQA1 * 05 (05:01 sau 05:05) sau
HLA-DQB1 * 02 (02:01 sau 02:02). Aceasta se numește "jumătate de
heterodimer". Clusterul genetic european asupra bolii celiace a investigat
peste 1000 de pacienți cu celiacă și a constatat că 6% nu au purtat nici
HLA-DQ2, nici -DQ8. Dintre acești pacienți, 93% (57/61) au purtat jumătate
heterodimer DQ2.5,  aproape trei sferturi purtând doar alela DQB1 * 02.
Prevalența persoanelor care au transmis doar o singură copie a DQB1 * 02
a fost crescută la pacienții cu celiachie comparativ cu cei din grupul
control.  
8  

DQ8 este un heterodimer compus din lanțuri α codificate de DQA1 * 03: 01

și lanțuri β codificate de DQB1 * 03: 02. Atunci când acestea sunt moștenite
pe același cromozom, acestea se găsesc pe un haplotip notat ca DQ8.
Prevalența HLA-DQ8 în populația generală variază geografic cu rate mai
mari la indivizi din Orientul Mijlociu și America de Sud.  În boala celiacă,
9

HLA-DQ8 se găsește la 5-10% dintre pacienți. Ca și la molecula DQ2 ,

riscul de îmbolnăvire cu HLA-DQ8 urmează un gradient. Cel mai mare risc
apare la persoanele care mostenesc DQ8 și DQ2 concomitent; totuși,
prevalența globală atât a DQ8 cât și a DQ2 este scăzută la 2,5% . La
indivizii cu HLA-DQ8 și DQ2.5, riscul este estimat la 1:24, în timp ce cei cu
HLA-DQ8 dar nu DQ2.5, riscul este estimat la 1:89. DQ8 homozigozitatea
conferă un risc crescut în comparație cu heterozigoții DQ8. 10

Dezvoltarea bolii celiace la persoanele care sunt negative pentru HLA-DQ2

și HLA-DQ8 este extrem de rară. Într-un studiu colaborativ european, doar
4 din 1008 pacienți (0,4%) au îndeplinit criteriile pentru boala celiacă, dar
au fost negativi pentru HLA-DQ2 și HLA-DQ8. Nu au fost identificate alte
asociații de clasa I sau II în acest grup mic. În sprijinul acestor constatări,
două studii suplimentare din SUA și Italia au constatat că prevalența
negativității DQ2 / 8 la boala celiacă este cuprinsă între 0,16-0,9%. Astfel,
într-un grup foarte mic de pacienți, dacă suspiciunea clinică este ridicată, cu
rezultate serologice și histologice de susținere, boala celiacă poate fi
diagnosticată în absența HLA-DQ2 sau HLA-DQ8. Cu toate acestea, riscul
general de boală celiacă la persoanele care nu sunt purtători pentru DQ2
sau DQ8 este foarte scăzut. Aceste constatări susțin utilizarea testării HLA
pentru valoarea predictivă negativă ridicată.

HLA-DQ2 și -DQ8 joacă un rol-cheie în boala celiacă datorită proprietăților

lor fizico-chimice și legării peptidelor specifice deamidate de
transglutaminaza țesutului 2 (tTG2). Ambele HLA-DQ2 și -DQ8 conțin
buzunare încărcate pozitiv cu o preferință pentru legarea particulelor
încărcate negativ. În mod specific, în DQ2, poziția lizinei la β71 are o
preferință pentru legarea resturilor încărcate negativ la pozițiile P4, P6 și
P7. Polimorfismul DQ8 β57 creează un mediu de bază cu o preferință de
legare a reziduului încărcat negativ la P9.În boala celiacă, aceste molecule
HLA de pe celulele prezentatoare de antigen prezintă peptide de gluten la
celulele T CD4 +, prin aceasta le activează. Mărimea fragmentului peptidic
definește activitatea stimulativă cu fragmente mai mari prezentând o
stimulare crescută a celulelor T CD4 + comparativ cu fragmente mai mici. În
timp ce deamidarea favorizează legarea la HLA-DQ2 sau -DQ8, studiile au
sugerat că nu este absolut necesar pentru stimularea celulelor T CD4 + în
special în cazul HLA-DQ8. Mecanismul de recunoaștere a peptidelor native
este că polimorfismul în poziția β57 permite DQ8 să treacă de la
interacțiune cu un reziduu încărcat negativ în TCR la unul din peptidă.

Sensibilitatea la gluten nonceliacă

Sensibilitatea la gluten nonceliacă (NCGS) este un sindrom caracterizat prin
simptome intestinale și extraintestinale legate de ingestia de alimente care conțin
gluten la indivizi care nu sunt afectați nici de boala celiacă, nici de alergie la gluten.
Simptomele apar în decurs de ore sau zile după ingestia de gluten. S-au identificat
trei situații eterogene induse de gluten: a) boala celiacă (autoimună); b) alergia la
grâu (alergică); c) sensibilitatea la gluten nonceliacă (nonautoimună și nonalergică).
Sensibilitatea la gluten a fost descrisă sub diverse denumiri: hipersensibilitate la
gluten, sensibilitate la gluten, intoleranță la gluten nonceliacă, pentru ca în 2012 să
se stabilească prin consens denumirea sensibilitate la gluten nonceliacă (non-celiac
gluten sensitivity - NCGS), pentru a o deosebi de boala celiacă. Se discută în
ultimii ani despre incidența NCGS la subiecți cu simptome neuropsihice - tulburări
de spectru autist sau schizofrenie -, sugerându-se că acestea pot fi o parte din spec-
trul NCGS la unele cazuri. În general, NCGS, ca și boala celiacă și alergia la grâu,
este tratată cu dietă fără gluten. Deoarece nu se cunoaște dacă NCGS este
permanentă sau tranzitorie, reintroducerea periodică a glutenului în dietă poate fi
recomandată. Astfel, boala celiacă și alergia la gluten sunt două boli induse de
gluten bine definite, cu ghiduri clare de diagnostic și tratament, pe când NCGS este
o entitate controversată încă, cu mai multe întrebări decât răspunsuri privind natura,
diagnosticul și tratamentul său.
Cuvinte cheie

sensibilitate la gluten nonceliacă gluten copil
Grâul este un element de bază în dieta umană de peste 10 000 de ani. Răspunsul la
proteinele dietetice din grâu poate determina o varietate de simptome și de
răspunsuri imunologice.
Glutenul reprezintă o familie de proteine care se regăsește în cereale, frecvent
implicate într-o serie de patologii digestive, manifestate în special la vârstă mică.
Sensibilitatea la gluten reprezintă o entitate nouă, introdusă în momentul descrierii
patologiei induse de gluten la indivizi cu simptome similare cu cele ale bolii
celiace, dar fără prezența anticorpilor specifici și a leziunilor intestinale regăsite în
celiachie.
Spectrul patologiilor induse de gluten este din ce în ce mai mare, pe măsură ce
mecanisme noi patogenice sunt înțelese și descrise. Se discută în prezent de
patologii legate de gluten („gluten-related disorders”). În 2011, la Londra, 15
experți au propus o nouă clasificare a tulburărilor legate de gluten. Catassi propune
termenul „gluten-related disorders” pentru a include toate situațiile legate de
ingestia de alimente cu gluten. Totodată, se discută despre rolul glutenului în
dezvoltarea sistemului imun digestiv, existând astăzi două opinii extreme: glutenul
este văzut atât ca prieten, cât și ca dușman.
În 2013, la Londra un grup de 15 experți, identifică trei situații eterogene induse de
gluten: boala celiacă (mecanism autoimun), alergia la grâu (mecanism alergic) și
sensibilitatea la gluten nonceliacă (nonautoimună, nonalergică).
Dacă primele două (boala celiacă și alergia la grâu) au devenit deja clasice, fiind
descrise, studiate și înțelese, cea de a treia entitate - sensibilitatea la gluten
nonceliacă – este un subiect în atenție, ca o nouă boală sau sindrom cu intoleranță
la gluten.
 

Figura 1. Tulburări legate de gluten (2012, Londra)

Până de curând, cele mai frecvente tulburări legate de gluten la copii includeau
numai boala celiacă, având mecanism autoimun, și alergia la gluten (reacție
alergică mediată IgE). În boala celiacă, pacienții predispuși genetic reacționează la
gliadina din grâu, determinând simptome intestinale și extraintestinale. Alergia la
grâu apare ca un răspuns mediat IgE care duce la apariția simptomelor
gastrointestinale cutanate și/sau respiratorii.
La acestea s-a adăugat o nouă entitate, cunoscută sub numele de sensibilitate la
gluten nonceliacă (mecanism nonautoimun, nonalergic), recunoscută în special la
adult, dar identificată și la copii.
Sensibilitatea la gluten nonceliacă (non-celiac gluten sensitivity; NCGS)
Sensibilitatea la gluten nonceliacă (NCGS) este o entitate relativ nouă și este
definită prin prezența unor simptome variate legate de ingestia de gluten, la pacienți
la care s-au exclus boala celiacă și alergia la grâu și la care simptomele se
ameliorează sub regim fără gluten. Conceptul sensibilității la gluten a fost descris
sub diverse denumiri: hipersensibilitate la gluten, sensibilitate la gluten (First
Experts’ Meeting, Londra, 2011), intoleranță la gluten nonceliacă.
În 2012, Second Experts’ Meeting on Gluten Sensitivity (München) hotărăște prin
consens schimbarea numelui de „gluten sensitivity” în „non-celiac gluten
sensitivity”, pentru a evita confuzia cu boala celiacă. Sensibilitatea la gluten
nonceliacă este un sindrom caracterizat prin simptome intestinale și extraintestinale
legate de ingestia de alimente care conțin gluten la pacienți care nu sunt afectați
nici de boală celiacă, nici de alergie la grâu.
Epidemiologie
Prevalența bolii în populația generală nu se cunoaște exact; aceasta ar fi între 0,5%
în medicina primară și de 6% în centre de referință în țări diferite. Nu sunt date de
prevalență la copii.
Se consideră că NCGS ar fi mai frecventă decât boala celiacă (aceasta din urmă
afectează 1% din populația generală). NCGS se descrie mai frecvent la adult și la
sexul feminin, precum și la copii, adulți tineri sau adulți de vârstă medie.
Patogenie
Glutenul, principala proteină complexă conținută în grâu, orz și secară a fost
identificat ca posibil trigger al acestui sindrom. S-a sugerat că și alte proteine din
grâu în afară de gluten, ca inhibitorii de amilază-tripsină (ATI), pot contribui la
acest sindrom. Studii recente subliniază rolul posibil al FODMAPs (Fermentable
Oligo-, Di-, Monosaccharides and Polyols) în dezvoltarea bolii. Cele mai frecvente
surse alimentare de FODMAPs sunt laptele, legumele, mierea de albine, unele
fructe și vegetale, alături de care sunt incluse grâul și secara (care conțin atât
FODMAPs, cât și gluten).
 

Tabelul 1. Epidemiologia NCGS

Boala este provocată de cereale care conțin gluten, dar nu s-a identificat fracțiunea
proteică incriminată, care ar putea fi diferită de glutenul însuși. Mecanismul bolii
nu este elucidat. Se sugerează un rol posibil al imunității înnăscute induse de grâu,
ca și alterarea permeabilității intestinale, cu absorbția excesivă de peptide derivate
din gluten. Nu s-a identificat un factor genetic predispozant. Date recente sugerează
rolul major al sistemului imun înnăscut, printr-un răspuns înnăscut anormal indus
de grâu. Există o expresie crescută a markerilor de imunitate înnăscută (TLR-2),
creșterea densității celulelor T intraepiteliale CD3+ și alterarea permeabilității
intestinale („leaky gut”), care duc la absorbția excesivă a peptidelor derivate din
gluten.
NCGS poate fi asociată cu activarea răspunsului imun înnăscut indus de gluten mai
mult decât răspunsul adaptativ. Triggerul real în NCGS nu este definit. Glutenul nu
este singurul responsabil, fiind incriminate și alte proteine din grâu, ca inhibitorul
de amilază-tripsină (ATI), dar și carbohidrații din grâu (FODMAPs) sau fungi.
Tablou clinic
Afecțiunea poate fi descrisă la pacienții care nu au nici boală celiacă și nici alergie
la grâu, dar la care apare ameliorarea simptomelor sub regim fără gluten. Tabloul
clinic poate fi multisistemic. Simptomele apar în decurs de ore sau zile după
ingestia de gluten, dispar la eliminarea glutenului și reapar la încărcarea cu gluten
(ore, zile). Simptomele în NCGS pot fi intestinale și extraintestinale.
 

Figura 2. Spectrul patogenic

La adult, simptomele intestinale sunt asemănătoare cu cele din sindromul de
intestin iritabil (simptome IBS-like): dureri abdominale, balonare, constipație,
diaree, disconfort abdominal. Simptomele extraintestinale (sistemice) sunt: cefalee,
confuzie, oboseală, depresie, dureri musculare și articulare, dermatită (eczemă, rash
cutanat), anemie și simptome neurologice. Pacienții reclamă relația cauzală între
ingestia de alimente care conțin gluten și agravarea simptomelor. La copil se
descriu simptome intestinale de tip IBS-like (dureri abdominale, diaree cronică), iar
semnele extraintestinale sunt mai puțin frecvente (oboseala).
 
 Tabelul 2. Clasificarea manifestărilor clinice ale NCGS (după

Catassi et al., 2013) Figura 3. Simptome gastrointestinale

în sensibilitatea la gluten nonceliacă. Prevalența (exprimată ca procentaj) a
manifestărilor gastrointestinale la 486 de pacienți cu suspiciune de NCGS (după
Volta et al., 2014)
Aspectele clinice întâlnite în NCGS au multiple fațete, care includ: dermatita
herpetiformă, sindromul de intestin iritabil, autismul, schizofrenia și ataxia gluten-
sensibilă. Se discută în ultimii ani despre incidența NCGS la pacienți cu simptome
neuropsihice (tulburări de spectru autist sau schizofrenie), sugerându-se că acestea
pot fi o parte din spectrul NCGS la unele cazuri.
1. NCGS și sindromul de intestin iritabil (IBS)
NCGS și IBS (irritable bowel syndrome - sindromul de intestin iritabil) sunt entități
mult studiate în prezent. La bolnavii cu IBS se recomandă screeningul serologic
pentru boala celiacă, deoarece aceasta este de 4 ori mai frecventă la acești bolnavi
față de pacienții sănătoși. Se apreciază în prezent că unii bolnavi cu IBS pot
dezvolta NCGS (Arranz et al., 1993), iar recent se susține ideea că NCGS este
frecvent întâlnită la pacienții cu sindrom de intestin iritabil, tulburare denumită
„gluten-sensitive IBS”. Un procent de 30% dintre cei cu sindrom IBS-like au
sensibilitate la grâu. Alte componente ale grâului pot fi responsabile de
hipersensibilitatea la gluten.
 

Figura 4. Manifestări extraintestinale în sensibilitatea la

gluten nonceliacă. Prevalența (exprimată ca procentaj) a manifestărilor
extraintestinale la 486 de pacienți cu suspiciune de NCGS (după Volta et al., 2014)
Deși NCGS este declanșată de ingestia de cereale care conțin gluten, nu s-a
identificat componenta dietetică agresivă; aceasta poate fi una dintre proteinele
grâului - glutenul sau inhibitorii de amilază-tripsină (ATI), fie carbohidrații
complecși din grâu (FODMAPs).
În hipersensibilitatea la grâu un rol important îl au inhibitorii de amilază-tripsină
(ATI). Aceștia sunt proteine derivate din plante care inhibă paraziții obișnuiți ai
grâului, inhibitorii alfa-amilazelor și proteazelor, cu rol important în procesul
metabolic de dezvoltare a bobului. ATI reprezintă 2-4% din proteinele grâului
modern, fiind consumați în cantități de 0,5-1 g pe zi. Aceștia sunt activatori ai
celulelor sistemului imun înnăscut (celule dendritice, macrofage).
Inducerea manifestărilor NCGS-like (balonare, diaree) poate fi produsă de
carbohidrații complecși existenți în bobul de grâu, așa-numiții FODMAPs
(Fermentable Oligo-, Di-, Monosaccharides and Polyols). Alimentele bogate în
gluten/grâu conțin cantități crescute de FODMAPs. Între NCGS și intoleranța
FODMAPs există o suprapunere de simptome, dar în acest caz FODMAPs nu pot fi
în întregime și exclusiv responsabile de simptomele relatate de pacienții cu NCGS,
fiind implicat glutenul și alte proteine descrise mai sus.
 

Figura 5. Implicații ale componentelor grâului în

patologie Figura 6. Clasificarea fiziopatologică a sindromului

de intestin iritabil Figura 7. Mecanism patogenic propus pentru

NCGS (după Eswaran S., 2013, și Vasquez-Roque M.I., 2013)

Tabelul 3. FODMAPs în
alimente

FODMAPs sunt reprezentate de fructani, galactani, fructoză și polioli, prezente în

grâu, vegetale și derivate de lapte.
2. NCGS și unele simptome și tulburări neurologice/psihiatrice
Există studii numeroase în ultimii ani care leagă NCGS de unele afecțiuni
neurologice/psihiatrice ca: ataxia, neuropatia periferică, schizofrenia, autismul,
depresia, anxietatea, halucinațiile. Studii numeroase efectuate în ultimele două
decade arată efectul dietei și al nutriției în tulburările de spectru autist. Dietele de
tip gluten-free și casein-free reprezintă intervențiile nutriționale cele mai populare
în autism.
 

Tabelul 4. Criterii de diagnostic pentru sensibilitatea la

gluten nonceliacă (după Tonutti, 2014)
Gliadorfina și caseomorfina sunt peptide opioide formate prin digestia incompletă a
alimentelor care conțin gluten și cazeină. Gliadorfina (peptid-gliadina) se leagă de
receptorii opioizi din creier, din zonele implicate în vorbire și auz, și au efecte
morfin-like. Gliadorfina se regăsește în autism, schizofrenie și boala celiacă.
Digestia incompletă a peptidelor derivate din gluten și cazeină duce la absorbția
anormală a acestora printr-o barieră intestinală incompletă; aceste peptide trec
bariera hematoencefalică și se leagă de receptorii opioizi din creier. Efectele lor
negative se manifestă prin scăderea atenției, alterarea dezvoltării
neurocomportamentale, a integrării sociale și a proceselor de învățare.
Copiii cu autism au anticorpi antigliadină (AGA) de tip IgG (nu IgA) crescuți,
anticorpi anticazeină și anti-lapte integral prezenți. Excluderea glutenului poate
influența pozitiv evoluția unor copii cu autism. Eficacitatea dietei fără gluten și fără
cazeină este încă de probat. Autismul poate fi o parte a NCGS cel puțin la unele
cazuri.
 

Tabelul 5. Criterii de laborator pentru diagnosticul NCGS

(după Sapone A., 2015) Figura 8. Caracteristici-cheie ale

bolnavului cu NCGS
În ceea ce privește schizofrenia, încă din 1960 s-a observat o asociere între aceasta
și boala celiacă. Studii recente (2012, 2013) arată că 5,5% dintre bolnavii cu
schizofrenie au anticorpi antitransglutaminază tisulară (ATG) în titru crescut,
comparativ cu cei 1% din lotul de control. Anticorpi antigliadină (AGA) de tip IgG
prezintă 23,1% dintre cei cu schizofrenie, comparativ cu lotul de control, la care
acești anticorpi se regăseau în procent de 3,1%. Mulți bolnavi cu anticorpi
antitransglutaminază tisulară pozitivi au anticorpi antiendomisium (EMA) negativi.
Numai 2% dintre bolnavii cu schizofrenie au criterii complete de includere în boala
celiacă (anticorpi anti-tTG pozitivi, anticorpi EMA pozitivi). Mulți bolnavi cu
anticorpi anti-tTG pozitivi au anticorpi anti-tTG6 pozitivi, aceștia reprezentând
biomarkeri de neuroinflamație mai mult, decât de boală celiacă. Studiile indică
existența răspunsului imun specific la gluten la unii bolnavi, probabil legat de
NCGS.
Diagnosticul pozitiv al NCGS
Suspiciunea de diagnostic de NCGS se ridică la bolnavii cu simptome intestinale și
extraintestinale persistente, care au markeri serologici normali pentru boala celiacă
(CD) și alergia la grâu (WA) sub dieta cu gluten și la bolnavii care acuză agravarea
simptomelor după ingestia de alimente bogate în gluten. Nu există un biomarker
sensibil și specific.
Diagnosticul de NCGS se stabilește pe relația clară cauză - efect, între ingestia de
gluten și apariția simptomelor. Problema majoră în diagnosticul NCGS este
diferențierea de alte tulburări legate de gluten, ca boala celiacă și alergia la grâu. De
remarcat că manifestările gastrointestinale în aceste entități sunt asemănătoare și nu
sunt distincte. Prezența anticorpilor IgA antitransglutaminază și a anticorpilor IgG
antipeptide deamidate ale gliadinei și atrofia duodenală viloasă susțin diagnosticul
de boală celiacă. Prezența anticorpilor IgE la grâu confirmă diagnosticul de alergie
la grâu.
Absența markerilor tipici de boală celiacă (anticorpi anti-tTG și EMA) în absența
deficitului de IgA, teste imune alergice negative la grâu, examen histologic
duodenal negativ (Marsh 0 sau 1), posibil prezența anticorpilor antigliadină,
prezența simptomelor clinice care se suprapun (overlap) cu boala celiacă și alergia
la grâu, dispariția simptomelor la regimul gluten-free și proba de încărcare cu
gluten pozitivă susțin diagnosticul de NCGS.
Criteriile de laborator pentru NCGS
Serologia pentru boala celiacă este negativă (anticorpii antitransglutaminază,
antiendomisium, antipeptide deamidate ale gliadinei). De remarcat că anticorpii
anti-gliadină pot fi pozitivi în 56% din cazurile cu NCGS. Anticorpii antigliadină,
produși ca răspuns la gliadina din grâu, au sensibilitate (60%) și specificitate (79%)
joase. La populația sănătoasă sunt prezenți numai anticorpi anti-gliadină tip IgG
între 2-8%. Anticorpii antigliadină de tip IgG pot fi prezenți la unii pacienți cu
NCGS - 56,4% (Volta, 2015), iar în boala celiacă - 81,2%. Anticorpii antigliadină
de tip IgA se găsesc în proporție de 7% în NCGS și de 75% în boala celiacă. De
subliniat că anticorpii antigliadină de tip IgG nu sunt markeri caracteristici pentru
NCGS, dar pot fi pozitivi la 56,4% dintre bolnavi.
La majoritatea bolnavilor cu NGCS se produce dispariția anticorpilor antigliadină
de tip IgG la scoaterea glutenului. Negativarea anticorpilor antigliadină de tip IgG
în evoluția NCGS este în relație cu răspunsul clinic bun la dieta gluten-free. Aceștia
dispar la adult după 6 luni de dietă gluten-free.
Caracteristicile-cheie de identificare a bolnavului cu NCGS sunt prezentate în
figura 8.
Scopul confirmării diagnosticului de NCGS privește:

 evaluarea răspunsului clinic la dieta gluten-free (GFD);

 evaluarea efectelor clinice după reintroducerea glutenului (după GFD).

Tabelul 6. Diagnostic diferențial al tulburărilor legate

de gluten (după Vazquez-Roque M., 2015)
Diagnostic diferențial
Diagnosticul diferențial este posibil prin coroborarea datelor clinice, biologice,
genetice și histologice, pentru a departaja cele trei manifestări legate de gluten
(alergia alimentară, boala celiacă și NCGS).
Manifestările legate de gluten pot fi diferențiate pe baza unor aspecte ca debutul
simptomelor, patogenie, HLA, autoanticorpi, enteropatie (definită histologic prin
atrofie viloasă și hiperplazie criptică), semne clinice și complicații, așa cum sunt
prezentate în tabelul 6.
Tratament
În general, pentru NCGS, ca și pentru boala celiacă și alergia la grâu, tratamentul
constă în dietă gluten-free (GFD).
Evoluție
Nu se știe exact dacă evoluția este tranzitorie sau permanentă, de aceea este nevoie
de reevaluare periodică la 6-12 luni, în vederea reintroducerii glutenului.
Sensibilitatea la gluten nonceliacă la copil
Sensibilitatea la gluten nonceliacă la copil era până de curând diagnosticată ca
„reacție adversă non-IgE la grâu”. Francavilla și colab. publică în 2014 primul
studiu care descrie o serie de cazuri pediatrice de NCGS, care demonstrează
existența bolii și la copii, la toate vârstele, prezentând aspecte parțial similare cu
cele de la adult. NCGS la copil prezintă simptome digestive asemănătoare cu boala
celiacă și cu tulburările funcționale - semne nespecifice care nu sunt sugestive
pentru NCGS. Semnele extradigestive sunt mai puțin frecvente ca la adult
(oboseala). Lipsesc markerii biochimici, serologici și genetici, la fel ca la adult. În
NCGS, examenul genetic HLA-DQ2 este pozitiv în 46% dintre cazuri și anticorpii
antigliadină de tip IgG sunt prezenți în 66% dintre cazuri. Anticorpii antigliadină și
HLA-DQ2 sunt pozitive la 50% dintre cazuri, ca la adult, dar mai frecvente decât la
grupul de control.
Examenul histologic la copilul cu NCGS arată mucoasă normală sau ușor infiltrată
(Marsh 0 = 82%, Marsh 1 = 18%) și limfocitele intraepiteliale scăzute. Nu se știe
dacă NCGS este permanentă sau tranzitorie, de aceea se recomandă reevaluarea
periodică la 6-12 luni, în vederea reintroducerii glutenului, pentru a evita dietele
gluten-free inutile, nemotivate, întrucât pe termen lung acestea sunt periculoase, au
cost ridicat și risc de încadrare incorectă a bolii.
Ca urmare a lipsei markerilor serologici sau a histologiei specifice, diagnosticul
sensibilității la gluten nonceliace rămâne clinic și se bazează pe excluderea bolii
celiace și a alergiei la grâu și pe testul de încărcare la gluten. NCGS la copil este o
entitate nouă, care așteaptă validare și clarificări. NCGS trebuie suspectată numai la
copii selectați, după ce s-au exclus boala celiacă și alergia la grâu.
Concluzii
Boala celiacă și alergia la grâu sunt boli induse de gluten care sunt bine definite, cu
ghiduri clare de diagnostic și tratament, pe când NCGS este o entitate încă
discutată, cu mai multe întrebări decât răspunsuri privind natura ei, diagnosticul și
tratamentul.

Bibliografie
1. Catassi C, Bai JC, Bonaz B, Bouma G, Calabrò A, Carroccio A et al. Non-Celiac Gluten Sensitivity: The New Frontier of
Gluten Related Disorders. Nutrients 2013, 5, 3839-3853.
2. Cooper BT, Holmes GK, Ferguson R, Thompson RA, Allan RN, Cooke WT. Gluten sensitive diarrhea without evidence of
celiac disease. Gastroenterology, 1980;79:801-6.
3. Cristofori F, Arezzo F, Gentile A, Francavilla R. Gluten Sensitivity in Pediatrics: A Clinical Conundrum. Curr Pediatr Rep
(2014) 2:204–210.
4. Eswaran S., Goel A., Chey W.D. What role does wheat play in the symptoms of irritable bowel syndrome? Gastroenterol.
Hepatol.2013;9:85–91.