GEREA ANCA ( grupa 40118, RE II)

Prințul Maxențiu ( între rușinea și voluptatea bolii).

Boala ocupă un loc important în Concert din muzică de Bach. Personajul

Maxențiu suferă de tuberculoză, nu cred că problema lui principală era boala, ci singurătatea,
nu voia ca lumea să-l vadă neputincios. Maxențiu, este un personaj măcinat de frică, frica de
singurătate “Singur în patul său, Maxențiu, cu egoismul de bolnav, era mulțumit- dar cu
același egoism îi era frică de singurătate. Frică de un spectru pe care oglinda i-l desprindea
în fiecare zi mai deslușit din propria lui imagină.” De asemenea, Maxențiu nu dorea, sub
nicio formă să pară inferior, acesta credea că boala îl face inferior și era foarte preocupat de
acest aspect, el decide să-și ascundă boala, să joace teatru. “După ce-și termină o toaletă
complicate ca grima unui actor, începea să joace comedia tragică a vieții de toate zilele , cu
un program barbar de osteneli mărunte și zadarnice.”

Personajele Hortensiei par chinuite, chinuite de un interior agitat, sunt stăpânite

de un zbucium sufletesc ce le macină existența. Maxențiu are parte de acest zbucium,
personaj complex fiind, Maxențiu are un secret rușinos care nu îi dă pace, aceste secrete sunt
menite să tulbure totul, viața, relațiile cu alte persoane ( cu Ada, Maxențiu nu voia ca aceasta
să afle despre boală, el nu își putea pierde statutul pentru care fusese cumpărat, chiar dacă ura
pentru Ada avea loc de cinste in sufletul lui) etc. “ El era bărbatul prințesei Ada și nu putea
lipsi de la postul lui! Era o firmă pe care femeia o cumpărase scump și nu-și putea mărturisi
falimentul.” Maxențiu simțea ură față de soția lui, el fusese cumpărat pentru statut. Era
perdeaua după care Ada se ascundea. Femeia dorea să fie cu amantul ei, nu cu Maxențiu, care
ajunsese in postura de “pușcăriaș”, fără posibilitatea evadării.: “Vrăjitoarea pe care îi era
urît să o vadă alături și lîngă care era silit să trăiască mereu, fără nicio scăpare!”

În aceasta carte, toate personajele suferă, toți au un secret rușinos pe care îl

poartă în spate ca o cruce, ca o pată a trecutului. Toate personajele sunt însoțite de o boală, al
nostru Maxențiu suferă de tuberculoză, acesta își analizează boala, foarte atent, vizualizând
deja sfârșitul : “Nu se mai gândea nici la Ada, nici la Lică. Aștepta să vadă dacă prințul
Maxențiu va mai fi a doua zi în viață…De va mai trăi, sau de-l va îneca un val mare, ce-I va
umple pieptul, gîtul, gura și-l va sufoca, pe cînd pete rușinoase vor necinsti covorul scump,
parchetul strălucit, ori pantofii imaculați și pantalonul ca un crin …”

Există poezie în romanul Hortensiei?

Hortensia Papadat-Bengescu ne aduce un roman citadin, ne îmbină procedeele

tradiționale, cu cele moderne. În roman, urmărește analiza psihologică a personajelor, stările
lor sufletești, sentimentele, gândurile, lasând pe locul doi acțiunea romanului. Romanul nu
prezintă, după părerea mea, o împleticire cu poezia. Putem afirma că muzicalitatea poate să
fie ceva comun cu genul liric, in rest, nu am putut vedea elemente lirice. Hortensia Papadat-
Bengescu ne prezintă ceva nou, ne analizează tipologiile unor persoane care au o problemă

1
sufletească, autoarea având o preocupare pentru studiul materialului sufletesc, emotional,
dorind să surprindă stările interioare ale personajelor complexe. Ea produce un roman
profund, care analizează bolnavul, omul care trăiește în interiorul unui suflet putred, fără
șansă (ea manifestă o curiozitate analitică morbidă, urmărind comportamentul bolnavilor).

“Scriitoarea, în tot talentul căreia obervația clinică ocupa un loc atît de mare, descrie mai
totdeauna oameni bolnavi, roși de tuberculoză și de cancer, de ulcere, de boli ale creierului
și ale inimii. Este drept a spune însă că în aceste tablouri în care se încrucișează, cu o mare
putere de diferențiere a caracterelor, destine mișcatede dragoste bolnavă, de blesteme ale
sîngelui, de dorința crudă a parvenirii-lumina lipsește. Nici o speranță .Nici o zare.”

( Tudor Vianu, Opere 3. Ed.Minerva, 1973)

2

Face parte din triunghiul amoros,
alături de Lică și Maxențiu. Ada se
căsătorește cu Maxențiu pentru
titlul aristocrat pe care și-l dorea cu
atâta ardoare în societate, fără
vreun sentiment de iubire față de
Maxențiu ( care la rândul lui nu
avea niciun sentiment de gelozie pe
relația Adei cu Lică), având astfel o
relație în afara căsniciei cu Lică.
“Dacă după doi ani Ada plimba
încă pe Maxențiu, era fiindcă nu
credea societatea destul de
deprinsă cu noul său rang de nu
înlătura figurantul de pe înălțimea
unor echipangii de formă
excentrică, era fiindcă, automobilul
fiind banalizat, nu se putea face
remarcată.”
Ada
Este caracterizată în mod direct, arătându-
ne un portret fizic al Adei „Ea, aşa
costelivă, era foarte tiranică. Campioană
la tenis, braţul slab azvârlea mingea
neobosit, campioană la dans, piciorul
celebru de subţire, un os cu piele oacheşă
şi păroasă. [...] Faţa negricioasă şi ochii
aprinşi nu arătau, după nopţi nedormite,
nicio oboseală. Acum, mâinile slabe,
negre, cu inele mari, printre care acel
safir uriaş, pe care Lică îşi aprinsese
ochii, ţineau hăţurile ferm. Prinţesa
Maxenţiu conducea admirabil”.
Maxențiu, soțul ei o caracterizează ca
fiind o vrăjitoare, o condamnă și o
urăște pentru spațiul inchis în care este
nevoit să trăiască din cauza Adei.
Femeia este atât de orbită de dorința de
a avea un statut, încât este decisă să stea
în această căsnicie, iar după moartea lui
Maxențiu, ea decide să-l scoată pe Lică
din “ascunzătoare”.
“Vrăjitoarea pe care îi era urît să o
vadă alături și lîngă care era silit să
trăiască mereu, fără nicio scăpare!”
apare ca o parvenită, se
căsătorește cu prințul Maxențiu
pentru titlu, nu din dragoste. Ada
îl cumpără pe Maxențiu pentru a
avea un statut social. “ El era
bărbatul prințesei Ada și nu putea
lipsi de la postul lui! Era o firmă
pe care femeia o cumpărase
scump”
Ada era poreclită „făinăreasa”
fiindcă tatăl ei ( care fusese
morar) îi lăsase ca avere fabrica
de făină
Ambițiosă din fire, Ada decide
să își schimbe statutul, văzând în
Maxențiu posibilitatea asta, să se
asemene cu cei care făceau parte
din cercul restrâns şi exclusivist
al lumii mondene bucureştene.
În relația cu Lică femeia este insistentă,
atunci când este refuzată de acesta,
când dorește să-l angajeze, se umple de
mânie și nu se dă batută.
“ Ce înseamnă refuzul lui? Ada se roși
de mînie și de părere de rău. Abia
prins, mierloiul scăpă. De ce?”