Normele de drept civil

1.4.1. Definiţia normei juridice

Norma juridică reprezintă o regulă de conduită generală, obligatorie şi impersonală care poate fi
impusă la nevoie, prin forţa de constrângere a statului.

Trăsăturile normei juridice:

– norma juridică este generală, în sensul că se aplică unui număr nelimitat de cazuri;

– norma juridică este impersonală, în sensul că nu este edictată în considerarea unei anumite
persoane; în acest sens sunt şi normele care reglementează instituţia preşedinţiei, caz în care deşi
această funcţie este ocupată de o singură persoană, ele nu îşi pierd caracterul impersonal;

– norma juridică este obligatorie, în sensul că ea poate fi impusă, la nevoie, prin forţa de
constrângere a statului.

1.4.2. Structura normei juridice

Din punctul de vedere al structurii normei juridice, distingem între:

– structura logico-juridică. Din acest punct de vedere norma juridică este alcătuită din următoarele
elemente:

– ipoteza – descrie împrejurările, condiţiile în prezenţa cărora se aplică dispoziţia;

– dispoziţia – prescrie conduita pe care trebuie să o aibă o persoană în condiţiile descrise de ipoteză;

– sancţiunea – stabileşte consecinţele nerespectării dispoziţiei.

– structura tehnico-legislativă. Normele juridice sunt cuprinse în acte normative cu diferite denumiri
(lege, decret, cod etc.) adoptate de organismele competente cu respectarea unei structuri tehnico-
juridice speciale, care permite înţelegerea conţinutului acestora în procesul de interpretare şi
aplicare. Structura internă a unui act normativ cuprinde aşadar, diferite diviziuni, în funcţie de
complexitatea acestuia şi de metodologia tehnico-juridică folosită de legiuitor (cărţi, părţi, capitole,
secţiuni, articole, alineate, paragrafe). Astfel, din punct

de vedere tehnico-legislativ, Codul civil este structurat în cărţi, titluri, capitole, secţiuni, articole.
Articolul la rândul său poate cuprinde alineate. Precizăm că norma juridică nu trebuie confundată cu
articolul, deoarece este posibil ca o normă juridică să fie cuprinsă în mai multe articole după cum
este posibil şi ca un articol să cuprindă mai multe norme juridice.

1.4.3. Clasificarea normelor juridice – criterii

Normele juridice se clasifică în funcţie de mai multe criterii, după cum urmează:

– în funcţie de obiectul de reglementare distingem: norme juridice constituţionale, administrative,

civile, penale etc.

– în funcţie de caracterul conduitei prescrise de dispoziţie distingem între:

– norme juridice imperative – norme juridice de la care părţile nu se pot abate/nu se poate deroga.
La rândul lor acestea pot fi: norme juridice onerative – cele care prin dispoziţie prevăd obligaţia
pentru părţi de a săvârşi o anumită acţiune şi norme juridice prohibitive – cele care interzic expres o
anumită conduită a părţilor.

– norme juridice dispozitive – norme juridice de la care părţile pot deroga şi care la rândul lor se
împart în: norme juridice permisive care permit subiectelor raportului juridic civil să-şi aleagă
conduita din alternativele propuse de normă, potrivit voinţei lor şi norme juridice supletive; – norme
care stabilesc o anumită conduită, care devine obligatorie pentru părţi numai în cazurile în care
acestea, prin voinţa lor, nu au stabilit o altă conduită. Clasificarea prezintă importanţă sub aspectul
interpretării şi aplicării normei juridice.

– în funcţie de natura interesului ocrotit prin norma juridică civilă distingem între:

– norma juridică de ordine privată prin care se urmăreşte ocrotirea unui interes individual

– norma juridică de ordine publică prin care se urmăreşte ocrotirea unui interes general, public.

– în funcţie de întinderea câmpului de aplicare distingem:

– norme de drept civil generale care se aplică în toate cazurile şi în orice materie, dacă o dispoziţie
legală nu prevede altfel;

– norme de drept civil speciale care se aplică numai în cazurile expres prevăzute de lege.

Pentru raporturile dintre profesionişti norma juridică generală, dreptul comun îl reprezintă Codul
civil, în timp ce Legea nr. 31/1990

reprezintă norma specială.

Clasificarea normelor juridice în funcţie de întinderea câmpului de aplicare este importantă din punct
de vedere practic. Astfel, dacă norma juridică generală reprezintă dreptul comun, norma juridică
specială reprezintă excepţia. Prin urmare ori de câte ori nu există o reglementare specială se aplică
norma juridică generală, iar în ipoteza în care există o normă specială aceasta se va aplica cu
întâietate. Corelaţia dintre norma juridică generală şi norma juridică specială se exprimă în adagiile:
generalia specialibus non derogant (norma generală nu derogă de la norma specială) şi specialia
generalibus derogant (norma specială derogă de la norma generală.

– în funcţie de tehnica de elaborare distingem:

– norme de drept civil determinate care la rândul lor pot fi complete (conţin toate cele trei elemente:
ipoteză, dispoziţie şi sancţiune) şi

– norme de drept civil incomplete care se subclasifică în:

– norme juridice de trimitere – se completează cu un alt act normativ în vigoare şi

– norme juridice în alb – se completează cu un act normativ ce urmează a fi adoptat