Sunteți pe pagina 1din 8

Anexa

MĂS RI DE PRE ENIRE I CON ROL A INFEC IILOR APLICABILE


PE DURATA S ĂRII DE ALER Ă

1. Începând cu data de 15.05.2020, în spațiile comerciale, mijloacele de transport în


comun, la locul de muncă și în alte spații închise se instituie obligativitatea ,
astfel încât nasul și gura să fie acoperite.
2. Instituțiile și autoritățile publice, precum și operatorii economici publici și pri ați
, astfel încât munca să se desfășoare de la domiciliul
angajaților iar dacă acti itatea desfășurată nu permite acest lucru să ia măsuri pentru
a) asigurarea triajului epidemiologic constând în controlul temperaturii personalului
propriu şi i itatorilor, la punctele de control-acces în incinte;
b) dezinfectarea obligatorie a mâinilor înaintea intrării în spațiile de lucru;
c) respectarea regulilor pri ind desfășurarea acti ității în birourile cu spații comune
(open space) și a regulilor pri ind funcționarea unităților de ca are în regim hotelier;
d) decalarea programului de lucru, pentru entită ile cu un număr mai mare de
de salariați, astfel încât începerea, respectiv terminarea programului de lucru să se
realizeze la intervale de minimum oră pe parcursul a minimum 3 ore în tranșe de
minim 20% din personal.
3. Instituțiile publice și operatorii economici care
, iau
măsuri pentru organi area acti ității astfel:
a) accesul trebuie să fie organi at astfel încât să fie asigurată o suprafață minimă de
mp pentru fiecare client persoană și o distanță minimă de m între oricare două
persoane apropiate;
b) să nu permită accesul persoanelor a căror temperatură corporală măsurată la
intrarea în incintă depășește 37,30C;
c) să asigure de infectarea suprafețelor e puse și e itarea aglomerării de persoane
în special în onele caselor de marcat ghișeelor.
4. Operatorii de transport persoane publici și pri ați își organi ea ă acti itatea
astfel încât să fie respectate regulile specifice.
5. Pentru pre enirea răspândirii infecțiilor cu SARS-CoV-2, sunt interzise
organi area și desfășurarea de mitinguri, demonstrații concerte sau orice alte întruniri în
precum și de acti ități culturale științifice artistice sporti e de
divertisment, jocuri de noroc acti ități de fitness acti ități în piscine și de tratament
balnear desfășurate în
(2) Sunt e ceptate de la pre ederile alin următoarele acti ități
1
a) activitățile organizate de slujitorii cultelor religioase, cu participarea publicului,
care se desfășoară doar în exteriorul lăcașurilor de cult, precum și practicile și
ritualurile cu caracter privat în interiorul lăcașurilor de cult (cu participarea a maxim
16 persoane) se realizează cu respectarea măsurilor de prevenire și protecție
stabilite Slujbele religioase desfășurate în spații publice, în exteriorul lăcașurilor de
cult, nu sunt considerate adunări publice;
b) activitățile de îngrijire personală care se desfășoară în spațiile special destinate și
cu respectarea măsurilor de prevenire și protecție
c) activitățile de pregătire a sportivilor de performanță în cantonamente, care se
desfășoară cu respectarea măsurilor de prevenire și protecție
d) activitățile culturale desfășurate în spațiile special destinate, respectiv la nivelul
muzeelor, bibliotecilor și a sălilor de expoziții care se desfășoară cu respectarea
măsurilor de prevenire și protecție
e) activitățile recreativ-sportive în aer liber, precum ciclismul, drumețiile, alergarea,
canotajul, alpinismul, vânătoarea, pescuitul și altele asemenea, care se desfășoară
cu participarea a cel mult 3 persoane care nu locuiesc împreună.
6. (1) Este suspendată temporar activitatea de servire şi consum al produselor în
spațiile comune de servire a mesei din interiorul restaurantelor, hotelurilor, motelurilor,
pensiunilor, cafenelelor sau altor localuri publice, cât și la terasele din exteriorul acestor
locații
(2) Sunt exceptate de la prevederile alin activitățile de preparare a hranei, cât și de
comercializare a produselor alimentare şi băuturilor alcoolice şi nealcoolice, care nu
presupun rămânerea clienților în spațiile destinate acestui scop, precum cele de tip drive-
in , room-service , livrare la client, take-away etc.
7. Este suspendată temporar activitatea de comercializare cu amănuntul a
produselor şi serviciilor în centrele comerciale cu suprafața construită mai mare de 15.000
mp, în care își desfășoară activitatea mai mulți operatori economici.
Sunt exceptate de la prevederile alin următoarele activități
a) vânzarea produselor alimentare, veterinare, farmaceutice, a produselor și
serviciilor de optică medicală şi a serviciilor de curățătorie
b) vânzarea produselor electronice și electrocasnice, doar dacă operatorii
economici asigură livrarea acestora la domiciliul sediul cumpărătorului
c) activitatea desfășurată de operatorii economici din cadrul centrelor comerciale
care au accesul asigurat direct din exteriorul incintei și este întreruptă comunicarea
cu restul complexului.
8. Se instituie b a a ea e e f c ă ce e e de a e de
e a e ă a persoanelor vârstnice, centrelor rezidențiale pentru copii și adulți, cu
și fără dizabilități, precum și pentru alte categorii vulnerabile și impunerea unor condiții de
izolare a personalului pe perioada prezenței la serviciu

2
9. (1) Se interzice intrarea pe teritoriul României, prin punctele de trecere a
f on ie ei de a a ce ă enilo ăini i a a i ilo
S n e ce a i de la e ede ile alin mă o ii ce ă eni ăini
a) memb i de familie ai ce ă enilo omâni
b) memb i de familie ai ce ă enilo al o a e memb e ale U E a ale S a i l i
Economic E o ean o i ai Confede a iei El e iene c e iden ă în România
c) e oane ca e o edă o i ă de l ngă ede e n e mi de ede e a n
doc men echi alen e mi l i de ede e elibe a de a o i ă ile, ori un document
echi alen ace o a emi de a o i ă ile al o a e o i i d e l i U E
d) e oane ca e e de la ea ă în in e e ofe ional do edi in i ă e mi de
edere sau un alt document echivalent;
e) personal diplomatic sau consular, e onal al o gani a iilo in e na ionale
personal militar sau personal care poate asigura ajutor umanitar;
f) a age i în an i incl i cei e a ia i ca ma e a aco dă ii o ec iei
consulare;
g) a age i ca e călă o e c din mo i e im e a i e
h) persoane ca e a ne oie de o ec ie in e na ională a din al e mo i e
umanitare.
10. (1) Se el nge e mă a suspendă ii zborurilor efectuate de operatorii
economici din a ia ie spre A ia Belgia Confede a ia El e iană F an a Ge mania I an
Italia, Regatul Uni al Ma ii B i anii i I landei de No d Rega l Ță ilo de Jo S ania S a ele
Uni e ale Ame icii T cia i I an i din aceste ă i că e România pentru toate aeroporturile
din România en o e ioadă de ile înce ând c da a de .
(2) Sunt exceptate de la prevederile alin. 1 mă oa ele ca ego ii de bo i
- efectuate cu aeronave de stat;
- de an o ma fă i a co e onden ă;
- mani a e a ca e a ig ă e icii medicale de gen ă;
- en că a e- al a e a de in e en ie în i a ii de gen ă la olici a ea nei
a o i ă i blice din România
- a ând d e co an o l echi elo de in e en ie ehnică la olici a ea
o e a o ilo economici abili i în România
- a e i ă ilo ehnice necome ciale
- de o i iona e a ae ona elo fă ă încă că ă come cială fe
- ehnice în co l efec ă ii no l c ă i la ae ona e
- efectuate de transportatori aerieni de ină o i de licen ă de operare în conformitate
c eglemen ă ile Uni nii E o ene in c e ne eg la e cha e en an o l
l c ă o ilo e onie i a en e a ie ea no ce ă eni ăini din România că e al e
state c a i l A o i ă ii Ae ona ice Ci ile Române i al a o i ă ii com e en e din a l
de de ina ie
- zborurilor efectuate de transportatori aerieni de ină o i de licen ă de operare în
confo mi a e c eglemen ă ile Uni nii E o ene in c e ne eg la e cha e din alte
3
a e că e R â ia e e a ie ea ce ă e i â i c a i A i ă ii
Aeronautice Civile Române, în baza acordului Ministerului Afacerilor Interne i a
Ministerului Afacerilor Externe;
- zborurilor efectuate de transportatori aerieni de i ă i de ice ă de operare în
c f i a e c eg e e ă i e U i ii E e e i c e e eg a e cha e e
a c ă i di ec a i e ă iî A e a aC ica ea
i i di e e a ea C a e Ve i G ee La e î e ei O ie ă i i i d
ă i e de ge i a e a f ie e î ede ea e ă ii ă ă ă ii i a a ig ă ii
di ibi i ă ii ă f i i e icii e e ia e C(2020) 1897, din 23.03.2020, din
R â ia că e a e a e i di a e a e că e R â ia, c a i A i ă ii Ae a ice
Civile Române, al Ministerului Afacerilor Externe i a a i ă ii c e e e di a de
de i a ie
11. Se e dă a ie i e a i a de e a e i e icii
eg a e e icii eg a e ecia e i e icii ca i a e î afic i e a i a e ae
c e e efec a e de că e e a ii de a e I a ia S a ia F a a Ge a ia
A ia Be gia C fede a ia E e ia ă Rega U i a Ma ii B i a ii i a I a dei de N d
Rega Ță i de J i T cia i di ace e ă i că e R â ia â ă î da a de i ie
2020.
P e ede i e a i e a ică a i ie i e a i a de e a e
i e icii ca i a e î ca î ca e î de i i e ă a e e c di ii c lative:
a a ae ai e a e e ca e a c ac de că a abi e
ei i a i de de i a ie a d e de ede e a abi î a de de i a ie a e
întorc în România din statul în care au lucrat sau au locuit;
b e i ă ac d a ba ea a a i ae a iae ia a i de de i a ie
i i d de fă a ea c ei
c ea de a ie i f ea ă A i a ea R ie ă R â ă A.R.R. din
cad Mi i e iT a i I fa c ii i C ica ii c ce i de e
î ai e de eca ea î c ă c i i e a efec a ea c ei ec i a e ce e a e da e
ii f a ii e ă e de egi a ia ecifică î ig a e da ă c i f a ea e ec i ă
ea de a e i ă acce ae a i a e ec ia a i de
de i a ie e de a ea a i e ec i
d ea de a ie ca e efec ea ă a î e ă c age ia
de ec a e i e a e e ca e ea ă a fi a a e ia a e ă i e ece a e
e e ec a ea e i ec a dă i a iăi e abi e i i d e i a ea
ag e ă ii e a e ă i e de ec ie i ig a ă a a age i i c d că i
auto.
12. Se eia ac i i a ea cabi e e de edici ă de a ă pentru cazurile care nu
e e ă ge ă c e ec a ea ă i de e e i e i c a ă â di ii
i fec ii ;

4
13. Se reia a g a ea a e e ed ca e a b a pentru cazurile care nu
e e ă ge ă ca e a e a de ag a are, c condi ia organi ării acti ită ii
astfel încât cons lta iile să fie efect ate doar c programare prealabilă și inter icerea
sta ionării pacien ilor în onele de așteptare prec m și ac ă e de e ae a
ac e ca e ge e ed ca e, la ni el l nită ilor sanitare non-COVID, cu
men inerea interdic iilor de acces a apar inătorilor fiind obligatorie organi area n i
sistem de informare a acestora despre starea pacien ilor interna i
14. (1) Se instituie, începând cu data de 15.05.2020, pentru toate persoanele care
vin în România din străinătate, măs ra carantinării i olării la loc in ă împre nă c
familia apar inătorii c care loc iesc împre nă, iar pentru cele care nu au posibilitatea
îndeplinirii condi iilor pentr măs ra mai s s men ionată sa solicită acest l cr pentr a
n își e p ne familia, se poate opta pentr măs ra carantinei instit ionali ate în spa ii
special destinate p se la dispo i ie de a torită i
(2) Sunt exceptate de la prevederile alin. (1) rmătoarele categorii de persoane
a) cond cătorii a to ehic lelor de transport marfă c capacitatea ma imă
a tori ată mai mare de tone
b) membri ai Parlamentului European parlamentari și personal apar inând
sistem l i na ional de apărare ordine p blică și sig ran ă na ională
c) pilo ii de aerona e şi personal l na igant
d) mecanicii de locomoti ă și personal l fero iar
e) personal l na igant care debarcă de la bord l na elor de na iga ie interioară
care arborea ă pa ilion român într- n port românesc și care n pre intă simptome
asociate COVID- c condi ia asig rării de către angajatori a certificat l i pentr
l crătorii din transport l interna ional și a echipamentelor indi id ale de protec ie
împotriva COVID- pe timp l deplasării de la na ă la loca ia unde poate fi
contactat în perioada dintre voiajuri;
f) l crătorii transfrontalieri care la intrarea în România din Ungaria, Bulgaria,
Serbia, Ucraina și Moldo a n pre intă simptome asociate COVID-19;
g) angaja i ai operatorilor economici din România care efect ea ă l crări, conform
contractelor încheiate în afara teritori l i României la întoarcerea în ară dacă nu
pre intă simptome asociate COVID-19 și do edesc raport rile contract ale c
beneficiar l din afara teritori l i na ional
h) repre entan ii companiilor străine care a filiale s c rsale repre entan e pe
teritori l na ional dacă la intrarea pe teritori l României n pre intă simptome
asociate COVID-19 și do edesc raport rile contract ale c entită ile economice de
pe teritoriul na ional
i) persoanele care intră în România pentr prestarea nor acti ită i de tili are
instalare p nere în f nc i ne mentenan ă ser ice a echipamentelor și tehnicii
medicale prec m și a echipamentelor din domeniile știin ific economic apărare
ordine p blică și sec ritate na ională dacă n pre intă simptome asociate COVID-

5
i do ede c a o ile con ac ale c beneficia l beneficiarii de pe teritoriul
României;
j) memb ii mi i nilo di loma ice oficiilo con la e i ai al o e e en an e
diplomatice acreditate la B c e i o e o i de a a oa e di loma ice, personalul
a imila e onal l i di loma ic ec m i memb ii Co l i Di loma ic i Con la
al României i o e o ii de a a oa e di loma ice i de e ici dacă la intrarea în
România n e in ă im oma ologie a ocia ă SARS-CoV-2;
k) angaja ii i em l i na ional de a ă a e o dine blică i ig an ă na ională ca e
e în o c în România din mi i ni e ec a e în afa a ă ii, dacă la in a ea în România
n e in ă im oma ologie a ocia ă SARS-CoV-2.
Pe oanele ca e n e ec ă mă ile de ca an ină i ola e la domicili o fi
in od e în ca an ină in i ionali a ă en o e ioadă de ile i obliga e ă o e
con a aloa ea ca ă ii i h ăni ii e e ioada carantinei in i ionali a e
Pe oanele afla e în ca an ină in i ionali a ă la da a de ămân în
ca an ină în a iile e ec i e ână la încheie ea perioadei de 14 zile.
15. (1) Se in i ie in o din al comandan l i ac i nii mă a ca an ină ii unor
clădi i one, locali ă i la olici a ea comi e elo j de ene en i a ii de gen ă e ba a
anali elo eali a e de că e di ec iile de ănă a e blică i a i a e de că e INSP
Mă ile de carantinare in i i e e d a a ă ii de gen ă i ca e n a fo
e oca e e men in în condi iile alin
16. Se men ine c de ea e a ă o ală a a ială a unor puncte de
trecere a frontierei de stat, astfel:
I. La frontiera româno- ga ă
1. Turnu, j de l A ad c e ce ia ci c la iei l c ă o ilo an f on alie i
Salon a j de l Biho - fe o ia i ie c e ce ia ci c la iei l c ă o ilo
an f on alie i e cale ie ă
Săc ieni j de l Biho c e ce ia ci c la iei l c ă o ilo ransfrontalieri);
Valea l i Mihai j de l Biho - fe o ia i ie c e ce ia afic l i fe o ia de
ma fă
Ca ei j de l Sa Ma e
II. La frontiera româno-b ga ă
Neg Vodă j de l Con an a
Li ni a j de l Con an a
3. Dobromir, j de l Con an a
Zimnicea j de l Teleo man
T n Măg ele j de l Teleo man
Beche j de l Dolj c e ce ia afic l i de ma fă
III. La frontiera româno- c a ea ă
Sighe Ma ma iei j de l Ma am e
I accea j de l T lcea

6
IV. La frontiera româno- d ea ă
Rădă i-P j de l B a i
Oa cea j de l Gala i
V. La frontiera româno- â bă
P ile de Fie II j de l Mehedi i
2. Drobeta-T Se e i j de l Mehedi i c e ce ia afic l i de ma fă
3. O a j de l Mehedi i
M ld a N ă j de l Ca a -Severin;
Naidă j de l Ca a -Severin;
Vălca i j de l Timi
7. Stamora-M a i a j de l Timi - fe ia c e ce ia afic l i de ma fă
L ga j de l Timi
F e i j de l Timi
Jimb lia j de l Timi - fe ia c e ce ia afic l i de ma fă

17. Î ce â d c da a de e e e mi ă ci c la ia e a el în
aaa c e dă e e ca ă c e ec a ea mă il de
e e i e a ă â di ii i fec iei i e i a ea f mă ii g il ie ale mai ma i de
e a e ca e a a i aceleia i familii
(2) Cu aceea i da ă e di e ede chide ea a c il e blic c e ce ia
l c il de j acă e c ii i c e ec a ea mă il ge e ale de e e i e i
ec ie
Se i i ie i e dic ia de la ă ii e a el î afa a l cali ă ii/zonei
metropolitane c mă a ele e ce ii
a) de la a ea î i e e fe i al i cl i î e l c i ă g dă ie i
locul/locurile de desfă a e a ac i i ă ii fe i ale i î a i
b) deplasarea în scop umanitar sau de voluntariat;
c) deplasarea pentru eali a ea de ac i i ă i ag ic le
d) de la a ea e c me ciali a ea de d e ag alime a e de că e
d că ii ag ic li
e) deplasarea pentru îngrijirea sau administrarea unei ie ă i di al ă
localitate sau elibe a ea de d c me e ece a e e b i e ea de i
f) deplasarea pentru participarea la programe sau proceduri în centrele de
tratament;
g) deplasarea din alte motive justifica e ec m î g iji ea î i ea
copiilor/membrilor de familie, îngrijirea unei rude/afin sau e a ă afla ă î
î e i e e a i e a e a el â ice b l a e a c di abili ă i decesul
unui membru de familie;
h) de la a ea e a i e ă medicală ca e a e fi amâ a ă i ici eali a ă
de la di a ă

7
i) deplasarea pen r ac i i ă i recrea i -spor i e indi id ale desfă ra e în aer
liber ciclism dr me ie alergare cano aj alpinism ână oare pesc i i al ele
cu participarea a cel mult 3 persoane.
j) deplasarea pen r par iciparea la e enimen e familiale c n n măr limi a de
persoane i respec area reg lilor de dis an are socială
k) deplasarea pen r achi i ia ser ice- l efec area ITP sa al e opera i ni de
în re inere a ehic lelor ac i i ă i care n po fi efec a e în locali a ea de
domiciliu.
(4) La solicitarea ins i iilor abili a e c e erci area con rol l i respec ării măs rilor
s abili e pe imp l s ării de aler ă si a iile e cep a e po ri i pre ederilor alin se
justifică prin declara ie pe propria răsp ndere.
18. (1) Se men ine măs ra s spendării cursurilor din oa e ni ă ile i ins i iile
de în ă ămân până la final l an l i colar/universitar.
Se permi e desfă rarea d pă da a de a nor ac i i ă i de pregă ire
pe o perioadă de săp ămâni pen r ele ii claselor erminale a -a, a 12- a i a -a),
prec m i pentru organizarea examenelor na ionale în condi iile respec ării măs rilor de
prevenire.
19. Se men ine coordonarea opera ională a ser iciilor de amb lan ă de că re
inspec ora ele pen r si a ii de rgen ă i a Poli iei Locale de că re inspectoratele de
poli ie din cadrul Ministerului Afacerilor In erne prec m i măs rile disp se c pri ire la
personalul medico-sani ar din cabine ele medicale ale ni ă ilor ins i iilor de în ă ămân
referi oare la p nerea la dispo i ia direc iilor de sănă a e p blică c e cep ia perioadei -
12.06. prec m i în perioada desfă rării e amenelor na ionale
20. În si a ia s abilirii s ării de aler ă po ri i legii pe d ra a aces eia Minis er l
Apărării Na ionale sprijină la cerere Minis er l Afacerilor In erne c personal i mijloace
pentru:
a) asig rarea pa ei i pro ec iei nor obiec i e a căror pro ec ie es e asig ra ă de
că re Jandarmeria Română
b) ranspor l de efec i e ma eriale i ehnică pen r îndeplinirea misi nilor
specifice;
c) riaj epidemiologic asis en ă medicală
21. Se men ine posibili a ea a ga a i de a di e ă a de i a e
e e i ă a c de că sau în zone special dedicate în care nu au acces persoane din
e erior pen r personal l care oc pă f nc ii esen iale pen r asig rarea f nc ionării
prod c iei ranspor l i i dis rib iei energiei elec rice i ga elor na rale a ac i i ă ilor
de în re inere i men enan ă a echipamen elor i ins ala iilor specifice prec m i a
celorlal e ac i i ă i de apro i ionare respec i e rac ie prod c ie i procesare a res rselor
i ma eriilor prime i sa semiprocesa e energe ice necesare f nc ionării coresp n ă oare
Sis em l i energe ic na ional, în concordan ă c pre ederile plan rilor proprii de
con in i a e a ac i i ă ilor de ba ă

S-ar putea să vă placă și