Cursul de Mistică al lui Nichifor Crainic – de la literatură la mistică

Nichifor Crainic, începând din 1922, a orientat revista culturală „Gândirea” pe linia
tradițională ortodoxă și va conduce neîntrerupt această revistă între anii 1926-1944.
Inspiraţia ca N. Crainic să predea la Teologie a aparținut lui Ion Petrovici.
Ion Petrovici, ministru al Cultelor și culturii naționale, a obținut înființarea la Chișinău
a unei Facultăți de Teologie și Litere (1926), pusă sub patronajul lui Petru Movilă. Programa
era: catedre de literatură, istorie și filosofie. Nichifor Crainic a fost solicitat de către Ioan
Petrovici să ocupe o catedră înființată special pentru el, numită inițial Literatura religioasă
modernă, dar Nichifor Crainic prefera să predea Mistică, deși termenul avea o conotație
derizorie și anacronică inclusiv între teologi.
El a predat cursul de Mistică la Chișinău, iar în toamna anului 1932, este chemat în
unanimitate la Facultatea de Teologie din București ca profesor titular la catedra nou
înființată Istoria literaturii bisericești și religioase moderne.
După câțiva ani numele catedrei a fost schimbat în Teologie ascetică și mistică. Cu o
scurtă întrerupere în timpul arestării sale din 1934, Nichifor Crainic a predat ascetică și
mistică până în 1938, când catedra a fost desființată din ordin politic.
Atunci, s-a văzut obligat să predea, între 1939-1940, Apologetică.
El a conceput cursul un fel de teologie a culturii și a fost publicat după Revoluție în
volumul intitulat „Nostalgia paradisului” (foarte interesant!).
În 1941, a reluat cursul de Teologie ascetică și mistică până în 1944.
La București, Nichifor Crainic a predat Mistica la anii III și IV. La anul III, ținea un curs
de Mistică sistematică (teoria generală a misticii/vieții spirituale), iar la anul IV avea un curs
de Mistică istorică (diverse momente și probleme menite să ilustreze teoria).
Astfel s-au născut cele 2 cursuri ale lui: „Dostoievski și creștinismul rus” și „Meister
Eckhart și școala sa” (mistic german, 1260-1328).
Nichifor Crainic avea în plan să scrie și un curs de mistică spaniolă, dar n-a apucat să-l
redacteze.
Atât la Chișinău, cât și la București, el și-a început prelegerile cu un curs intitulat
„Dostoievski și creștinismul rus”, păstrat în varianta de la București. Prelegerea inaugurală a
acestui curs este o apologie în favoarea noii sale discipline, pe care mereu a simțit nevoia s-o
justifice.
Nichifor Crainic a arătat că explicarea sistematică, cu mijloace raționale, a Revelației,
păstrată în Sf. Scriptură și Sf. Tradiție, a căror depozitară este Biserica, deci explicarea
sistematică se face în contexte culturale diferite.
Apologetica, psihologia religioasă, estetica, istoria comparată a religiilor, istoria
literaturii bisericești, sectologia și îndrumările misionare, etc., fiecare îşi are rolul ei, dar nu
tratează nicio temă pe care o tratează ascetica şi mistica.
Literatura creștină nu se încheie odată cu sfârșitul Evului Mediu, ci continuă și în
epoca modernă, când din această frământare s-a ivit o imensă literatură mistică, spirituală
etc., apărând ...
În cea ce privește cursul disciplinei sale, el arată că literatura bisericească în sens
strict este cea a marilor mistici. Ea este documentul unei experiențe duhovnicești, este
cuprinsă în cărțile de spiritualitate (teologie spirituală, divizată în ascetică și mistică).
Literatura religioasă în sens larg cuprinde poezia, romanul, meditația filosofică, autori
de diverse confesiuni.
Deși unii autori au avut o viață păcătoasă, au creat o literatură excepțională.
 Deși mistica Religioasă este adesea considerată drept maladie psihică sau bizarerie
excentrică, în Occident apare o literatură mistică bogată. Ideea despre mistica religioasă ca
maladie psihică sau bizarerie era exprimată, între alții, de N. Iorga.
Stefan Zweig - Orele Astrale Ale Omenirii
De ce începe cu Dostoievski (1821-1881)?
N. Crainic remarcă faptul că Dostoievski, deși este ortodox, este puțin cunoscut la noi,
iar în Occident era socotit ca un Dante modern care arată iadul și raiul în sufletul omului
contemporan.
Cursul împărțit în 3 părți (deci, e imposibil să scriu tot).
Preocupare de a se ține la curent cu preocupările privind religia, nicio urmă de
diletantism sau superficialitate la N. Crainic, ci conferințe academice, precizie și riguroase,
dar și profunzime și talent literar.
Restul prelegerilor (după viața și opera lui Dostoievski), sunt despre actualitatea și
spiritul vizionar al lui Dostoievski. Prin personajele malefice profețește revoluția bolșevică,
dar arată și renașterea creștină din Rusia.
A început cu Dostoievski pentru că, în opera acestuia, se găsește spiritualitatea
filocalică (mai ales în „Frații Karamazov”) și sunt ridicate întrebările principale pe care și le
pune un necredincios. Filocalia fusese tradusă de curând (1793) în limba slavonă de către
Paisie Velicicovschi cu titlul Dobrotolublye. În scrierile dostoievskiene se găsesc multiple
elemente filocalice. Autoul favorit pare să fi fost Sfântul Isaac Sirul.
Ivan Karamazov admitea posibilitatea existenței lui Dumnezeu, dar nu înțelegea unde
este Dumnezeu în lumea noastră, de ce ...